Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.628 din 30.08.2017

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unui imobil aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situat în municipiul Bucureşti, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 719 din 05 septembrie 2017



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunului imobil din domeniul public al statului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării efectuate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a construcţiilor şi amenajărilor la terenuri din cadrul unui imobil aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, prevăzute în anexa nr. 2, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora. Articolul 3Se aprobă actualizarea adresei poştale a imobilului 1950 Bucureşti, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a înscrierii acestuia în cartea funciară. Articolul 4Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 5 Anexele nr. 1*), 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.*) Anexa nr. 1 nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSEContrasemnează:p. Ministrul apărării naţionale,Mircea Duşa,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Ionuţ MişaANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE ale unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, care se trec în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora

Nr. crt. Nr. M.F.P. Codul de clasificare Denumirea bunului din domeniul public al statului Adresa Elemente-cadru de descriere tehnică, construcţii cu destinaţie specială şi amenajări la teren aferente imobilului propuse pentru trecere în domeniul privat al statului şi valoarea contabilă totală a acestora propuse pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului/nr. CF/nr. cadastral Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI
0 1 2 3 4 5 6
1. 103598 - parţial 8.19.01 Imobil 1950 parţial Municipiul Bucureşti, sectorul 6, bulevardul Ghencea nr. 45 1. Construcţii: Pavilionul B: - suprafaţa construită = 51,40 mp - valoarea contabilă = 25.900,00 lei; Pavilionul I: - suprafaţa construită = 737,60 mp - valoarea contabilă = 5.176.300,00 lei; Pavilionul J: - suprafaţa construită = 2.081,20 mp - valoarea contabilă = 36.625.900,00 lei; Pavilionul K: - suprafaţa construită = 96,22 mp - valoarea contabilă = 135.400,00 lei; Pavilionul K1: - suprafaţa construită = 96,22 mp - valoarea contabilă = 135.400,00 lei; Pavilionul K2: - suprafaţa construită = 96,22 mp - valoarea contabilă = 135.400,00 lei; Pavilionul K3: - suprafaţa construită = 96,22 mp - valoarea contabilă = 135.400,00 lei; Pavilionul L: - suprafaţa construită = 37.547,97 mp - valoarea contabilă = 18.899.000,00 lei; Pavilionul W1: - suprafaţa construită = 152,92 mp - valoarea contabilă = 85.400,00 lei; Pavilionul V: - suprafaţa construită = 115,33 mp - valoarea contabilă = 232.242,75 lei. 2. Amenajări la terenuri: Drumuri şi alei interioare asfaltate: - suprafaţa = 7.567,10 mp - valoarea contabilă = 54.564,13 lei; Drumuri şi alei interioare pavate: - suprafaţa = 256,07 mp - valoarea contabilă = 1.457,63 lei; Împrejmuire prefabricate beton: - lungime = 130,00 ml - valoarea contabilă = 4.709,33 lei; Împrejmuire metal: - lungime = 527,32 ml - valoarea contabilă = 27.318,99 lei; Parcare asfaltată: - suprafaţa = 1.230,00 mp - valoarea contabilă = 131.800,00 lei; Parcare asfaltată: - suprafaţa = 9.330,00 mp - valoarea contabilă = 1.001.600,00 lei. 3. Reţele: Inel aducţiune apă teren central: - lungime = 682,00 ml - valoare contabilă = 11.200,00 lei; Ministerul Apărării Naţionale 4183229
0 1 2 3 4 5
Sistem încălzire teren central: - lungime = 33.660,00 ml - valoarea contabilă = 644.900,00 lei; Reţea alimentare cu apă: - lungime = 1.030,00 ml - valoarea contabilă = 75.738,78 lei; Reţea canalizare: - lungime = 912,00 ml - valoarea contabilă = 220.890,32 lei; Reţea energie electrică subterană: - lungime = 850,00 ml - valoarea contabilă = 4.728,13 lei; Reţea gaze: - lungime = 132,00 ml - valoarea contabilă = 14.316,18 lei; Reţea termoficare: - lungime = 202,00 ml - valoarea contabilă = 13.590,11 lei. Total valoare contabilă: Imobil 1950 - parţial = 63.793.156,35 lei. CF nr. 227926 Bucureşti/Nr. cadastral 227926; CF nr. 228562 Bucureşti/Nr. cadastral 228562; CF nr. 228563 Bucureşti/Nr. cadastral 228563.

ANEXA Nr. 3DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, la care se actualizează adresele poştale, în urma înscrierii în cartea funciară

Nr. crt. Nr. M.F.P. Cod de clasificare Denumirea bunului Adresa actualizată a bunului imobil, conform cărţii funciare
1. 103598 8.19.01 Imobil 1950 Municipiul Bucureşti, sectorul 6, bulevardul Ghencea nr. 45 CF nr. 227926 Bucureşti/Nr. cadastral 227926; CF nr. 228562 Bucureşti/Nr. cadastral 228562; CF nr. 228563 Bucureşti/Nr. cadastral 228563.



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 628/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 628 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 628/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu