Hotărârea Nr.61 din 08.02.2019privind modificarea datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, precum şi transmiterea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 126 din 18 februarie 2019
Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Datele de identificare a unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică potrivit anexei nr. 1. Articolul 2
(1) Se aprobă transmiterea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, situate în judeţul Constanţa, comuna Poarta Albă, Str. Coloniilor nr. 1, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
(3) Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa Poarta Albă, va asigura administrarea construcţiilor având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 până la demolarea şi valorificarea acestora şi îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. Articolul 3Ministerul Justiţiei împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Ministrul justiţiei, Sofia Mariana Moţ, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXA Nr. 1DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor la care se modifică denumirea, descrierea tehnică şi adresa, imobile aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Constanţa - Poarta Albă - CUI 11664802
Nr. M.F. |
Codul de clasificare |
Denumirea |
Descrierea tehnică |
Vecinătăţi |
Adresa |
Anul dobândirii/ dării in folosinţă |
Valoarea de inventar (în lei) |
Situaţia juridică |
Situaţia juridică |
Tip bun (mobil/imobil) |
Baza legală |
În administrare/ concesiune |
Concesiune/ închiriat/dat cu titlu gratuit |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
36483 |
8.25.02 |
Laborator - C1 |
Suprafaţă construită = 200 mp; suprafaţă desfăşurată = 200 mp; regimul de înălţime = P; nr. CF actual = 100390/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
77.982 |
Ordin nr. 277/1956 la MGAS, Dec. 476/1986 a CP Constanţa, Ordin ministerul justiţiei nr. 286/1991; 1.521/01-ian.-00, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
36484 |
8.25.02 |
Spital Secţia I - C1 |
Suprafaţă construită = 919 mp; suprafaţă desfăşurată = 919 mp; regimul de înălţime = P; nr. CF actual = 100449/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
382.621 |
Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
36493 |
8.25.02 |
Cabinete cadre - C1 |
Suprafaţă construită = 259 mp; suprafaţă desfăşurată = 259 mp; regimul de înălţime = P, nr. CF - 100419/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
2001 |
84.666 |
Ordin nr. 277/1956, Dec. 476/1986 a CP, Dec. 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
36494 |
8.25.02 |
Comandament - C1 |
Suprafaţă construită = 324 mp; suprafaţă desfăşurată = 648 mp; regimul de înălţime = P + 1; nr. CF actual = 101015/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă, Str. Coloniilor nr. 1 |
2001 |
125.185 |
Ordin nr. 277/1956 la MGAS, Dec. 476/1986 a CP Constanţa, Ordin ministerul justiţiei 286/1991, 1.521/01-ian.-00, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
144399 |
8.25.02 |
Spital Secţia a II-a - C1 |
Suprafaţă construită = 1.153 mp; suprafaţă desfăşurată = 2.306 mp; regimul de înălţime = P + 1; nr. CF actual = 100397/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
2.056.025 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.521/C/2000, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
144400 |
8.25.02 |
Radiologie - C1 |
Suprafaţă construită = 149 mp; suprafaţă desfăşurată = 149 mp; regimul de înălţime = P; nr. CF actual = 100390/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
42.929 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.521/C/2000, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
144401 |
8.25.02 |
Farmacie |
Suprafaţă construită = 300 mp; suprafaţă desfăşurată = 300 mp; regimul de înălţime = P; nr. CF = 100430/2018; suprafaţă utilă = mp |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
60.500 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.521/C/2000, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
|
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
144402 |
8.25.02 |
Comandament vechi - C1 |
Suprafaţă construită = 287 mp; suprafaţă desfăşurată = 287 mp; regimul de înălţime = P, nr. CF - 100418/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
46.995 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.521/C/2000, Dec. ANP 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
153979 |
8.25.02 |
Ghenă gunoi - C3 |
Suprafaţă construită = 21 mp; suprafaţă desfăşurată = 21 mp; regimul de înălţime = P; nr. CF actual = 100449/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
2006 |
1.751 |
Ordin nr. 277/1956, Dec. 476/1986 a CP, Dec. 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
153980 |
8.25.02 |
Staţie oxigen + bazin - C4 - C5 |
Suprafaţă construită = 35 mp; nr. CF actual = 100449/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
2003 |
383.312 |
Ordin nr. 277/1956, Dec. 476/1986 a CP, Dec. 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
153981 |
8.25.02 |
Teren curţi construcţii |
Suprafaţă totală teren = 851 mp - aferentă următoarelor imobile: comandament 683 mp + cabinet cadre medicale 168 mp, CF - 101015/2018, 100419/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
39.927 |
Ordin nr. 277/1956, Dec. 476/1986 a CP, Dec. 232.627/2006, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
155919 |
8.25.02 |
Teren curţi construcţii |
Suprafaţă totală teren = 9.779 mp - aferentă următoarelor imobile: laborator 890 mp + secţia I, staţie oxigen, bazin, ghenă gunoi 3.389 mp + secţia II 4.272 mp + farmacie 1.228 mp, CF - 100390/2018, 100449/2018, 100397/2018, 100430/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
1.504 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 286/1991, 1.521/2000, Dec. 476/1986 a CP Constanţa, CF 11011, CF 11007, CF 11013, CF 11 15, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
155920 |
8.25.02 |
Teren curţi construcţii |
Suprafaţă teren = 1.049 mp - aferentă următoarelor imobile: comandament 324 mp + cabinet cadre medicale 259 mp + comandament vechi 466 mp, CF - 101015/2018, 100419/2018, 100418/2018 |
|
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
161 |
Ordinul ministrului justiţiei nr. 286/1991, Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.521/2000, Dec. 476/1986 a CP Constanta, CF 11011, CF 11007, CF 11013, CF 11 15, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 |
în administrare |
|
imobil |
ANEXA Nr. 2DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Spital Poarta Albă, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării
Nr. crt. |
Nr. M.F. |
Codul de clasificare |
Denumirea imobilului |
Adresa imobilului |
Anul dobândirii/ dării în folosinţă |
Descrierea tehnică |
Valoarea de inventar (în lei) |
Persoana juridică care administrează bunul |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
1 |
36493 |
8.25.02 |
Cabinete cadre - C1 |
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
2001 |
Suprafaţă construită = 259 mp; suprafaţă desfăşurată = 259 mp; regimul de înălţime = P, nr. CF = 100419/2018 |
84.666 |
Penitenciarul Spital Poarta Albă - CUI 11664802 |
2 |
144402 |
8.25.02 |
Comandament vechi - C1 |
Ţara: România; judeţul: Constanţa; comuna Poarta Albă; Str. Coloniilor nr. 1 |
1999 |
Suprafaţă construită = 287 mp; suprafaţă desfăşurată = 287 mp; regimul de înălţime = P, nr. CF - 100418/2018 |
46.995 |
Penitenciarul Spital Poarta Albă - CUI 11664802 |
|
ANONIM a comentat
Decretul 770 1966
Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

Raport 1937 2021

Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 441 2020
Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

Decretul 226 2006
Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Hotărârea 1475 2004
Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 61/2019
|