Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.485 din 17.07.2013

privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din cele două cereri de propuneri de proiecte aferente operaţiunii 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 446 din 22 iulie 2013



SmartCity1

Având în vedere:Memorandumul privind aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POSCCE) 2007-2013;

Raportul de audit al Comisiei Europene (CE) Ares (2012) 1486957-13/12/2012,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 571 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă aplicarea procentului de 5% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă aferentă cheltuielilor certificate până la data de 31 decembrie 2012, respectiv deducerea procentuală definitivă pentru cheltuielile incluse în declaraţiile care se vor transmite Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013, aferente celor două cereri de propuneri de proiecte lansate de la începutul perioadei de programare pentru operaţiunea 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze decertificarea prin reducerea din sumele declarate în prima declaraţie de cheltuieli transmisă Comisiei Europene, ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a sumei de 2.010.919,62 euro. Articolul 3Pentru cheltuielile care se declară Comisiei Europene, pentru contractele de finanţare încheiate ca urmare a celor două cereri de propuneri de proiecte aferente operaţiunii 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ va aplica corecţia succesiv, prin deducerea definitivă a unui procent de 5% aplicat asupra cheltuielilor declarate aferente proiectelor cuprinse în anexă. Articolul 4Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze operaţiunile de regularizare financiară a sumelor pentru care s-a aplicat măsura reducerii temporare a sumelor declarate la Comisia Europeană în luna decembrie 2012. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul economiei, Varujan Vosganian Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Enache Jiru, secretar de stat Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici
ANEXĂ

Nr. crt. Cod SMIS Solicitant Titlul proiectului Valoarea finanţării nerambursabile aprobate (lei) Stadiul
Total (lei) FEDR (lei) Buget naţional (lei)
1 3039 Primăria Municipiului Beiuş 24931499 Beiuş oraşul geotermal - extindere, modernizare, securizare a sistemului de încălzire cu apă geotermală în municipiul Beiuş 8.292.118 7.297.063 995.055 finalizat
2 2602 Societatea Comercială ROMELECTRO - S.A. RO 1557850 Reabilitare şi retehnologizare microhidrocentrale (MHC) Voineasa 1.481.660 1.303.861 177.799 finalizat
3 2605 Societatea Comercială HIDROCONSTRUCŢIA - S.A. RO 1556820 Reabilitare şi modernizare microhidrocentrală ILIEŞ 1 679.404 597.875 81.529 finalizat
4 2535 Societatea Comercială BALKAN HYDROENERGY - S.R.L. RO 18737871 Centrale hidroelectrice de mică putere (CHEMP) situate în bazinul râului Sebeş (Zona Muntele Mic) 7.965.380 7.009.535 955.845 finalizat
5 2611 Societatea Comercială ROMCONSTRUCT TOP - S.R.L. 14643928 Parc eolian Siliştea 67.239.263 59.170.551 8.068.712 finalizat
6 2608 Societatea Comercială ECO POWER WIND - S.R.L. 22315042 Parc Eolian Mireasa 2 38.268.597 33.676.365 4.592.232 finalizat
7 2521 Societatea Comercială LC Business - S.R.L. RO 20790486 Centrala Electrică Eoliană de 9 MW Oraviţa, judeţul Caraş-Severin 20.778.700 18.285.256 2.493.444 finalizat
8 2565 Consiliul Local Alba Iulia 4562923 Asigurarea sustenabilităţii energetice din surse alternative a următoarelor instituţii publice din municipiul Alba Iulia: Colegiul Tehnic „Dorin Pavel“, Căminul pentru persoane vârstnice, Centrul de zi pentru vârstnici. Direcţia programe din subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia 4.654.866 4.096.282 558.584 finalizat
9 2581 Societatea Comercială ELSID - S.A. 943038 Amenajare hidroenergetică pe râul Prahova - Etapa I, captare Breaza, CHEMP Cornu 18.184.908 16.002.719 2.182.189 finalizat
10 2567 Societatea Comercială ELECTROMAGNETICA - S.A. 414118 Amenajare hidroenergetică pentru Centrala hidro-electrică de mică putere Brodina 2 5.997.788 5.278.053 719.735 finalizat
11 2578 Consiliul Local al Oraşului Topoloveni 4229725 Centrală fotovoltaică de 3 MWp de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în oraşul Topoloveni, Parcul ştiinţific şi tehnologic -TOP PARC TOPOLOVENI 54.800.143 48.224.126 6.576.017 contractat
Nr. crt. Cod SMIS Solicitant Titlul proiectului Valoarea finanţării nerambursabile aprobate (lei) Stadiul
Total (lei) FEDR (lei) Buget naţional (lei)
12 20348 Societatea Comercială SOHIPI - S.R.L. RO 24865565 Construirea unei centrale de producţie prin cogenerare de energie electrică şi termică din biogaz 16.837.428 14.816.937 2.020.491 contractat
13 20282 Societatea Comercială ELSID - S.A. RO 943038 Valorificarea potenţialului energetic al râului Prahova pe sectorul Sinaia-Comarnic CHEMP Posada, CHEMP Comarnic şi CHEMP Breaza 65.093.749 57.282.499 7.811.250 contractat
14 20352 Municipiul Roman 2613583 Microhidrocentrala pe râul Moldova, municipiul Roman 19.701.920 17.337.690 2.364.230 contractat
15 20331 Societatea Comercială CONSTRUCT ECI COMPANY 2000 - S.R.L. RO 6796319 Amenajare hidroenergetică de mică putere a bazinului râului Bratia, judeţul Argeş 52.566.666 46.258.666 6.308.000 contractat
16 20817 Societatea Comercială ELCATA MHC - S.R.L. RO 15755539 Amenajare hidroenergetică a pâraielor Dejani şi Lupşa 10.394.440 9.147.107 1.247.333 contractat
17 20579 Societatea Comercială ROMITA ENERGIE VERDE - S.R.L. RO 17741238 Construire centrală de cogenerare din biomasă 78.879.930 69.414.339 9.465.591 contractat
18 20932 Societatea Comercială COM ABM - S.R.L. RO 7987023 Centrală de producere a biogazului şi a energiei electrice din biomasă 14.145.685 12.448.203 1.697.482 contractat
19 20716 Societatea Comercială BLACK SEA TRANSPORT - S.R.L. RO 15364751 OVIDIU SOLAR ENERGY - fermă de panouri solare 2,5 MW 25.238.696 22.210.052 3.028.644 contractat
20 20647 Societatea Comercială ENEX - S.R.L. RO 16646530 Parc eolian în comuna Nalbant, judeţul Tulcea 42.526.907 37.423.678 5.103.229 contractat
21 20649 Societatea Comercială M.I.S.-GROUP - S.R.L. RO 12472562 Construire centrală pentru producerea energiei electrice şi termice prin valorificarea biomasei ca resursă regenerabilă 42.980.383 37.822.737 5.157.646 contractat
22 20300 Societatea Comercială ENERGIE VERDE PROIECT STÂLPU - S.R.L. RO 25042168 Parc eolian Stâlpu 78.539.414 69.114.684 9.424.730 contractat
23 20442 Societatea Comercială KDF ENERGY - S.R.L. RO 14800321 Valorificarea resurselor regenerabile de energie prin investiţie în centrală electrică pe biomasă în oraşul Horezu, Vâlcea 39.120.423 34.425.972 4.694.451 contractat
24 20474 Municipiul Oradea 4230487 Valorificarea energiei geotermale în asociaţie cu pompe de căldură şi gaze naturale, pentru producerea agentului termic de încălzire şi prepararea apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufărul-Oradea 51.085.265 44.955.033 6.130.232 contractat
25 20374 Societatea Comercială CATALAN ELECTRIC - S.R.L. RO 25544555 Construire parc eolian, extindere reţea electrică şi racordare 46.818.207 41.200.022 5.618.185 contractat
26 20946 Societatea Comercială SOLAR POWER ENERGY RO - S.R.L. RO 22197915 Obţinerea de energie electrică din resurse regenerabile de energie - Parcul Solar Mavrodin 46.499.110 40.919.217 5.579.893 contractat
27 20660 Societatea Comercială AUTO-TRANS COM - S.R.L. RO 1517588 Construire centrală fotovoltaică pentru producerea energiei electrice prin conversia energiei solare, construcţii anexe, împrejmuire şi utilităţi, Bobiceşti, judeţul Olt 5.955.622 5.240.948 714.674 contractat
28 20685 Societatea Comercială HIDRO-ESTE - S.R.L. RO 24402994 Construire MHC pe râul Păşcoaia, construire MHC 2 Păşcoaia, construire MHC 3 Păşcoaia, construire MHC pe râul Priboiasa 1, comuna Mălaia 44.518.629 39.176.393 5.342.236 contractat
29 21169 Societatea Comercială ENERGIE VERDE VentUno - S.R.L. RO 22761029 Parc eolian format din 7 turbine cu o putere instalată de 17,5 MW în comuna Cerna, judeţul Tulcea 78.709.853 69.264.671 9.445.182 contractat
30 21809 Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Mischii-Vulpeni 26571329 Parc energetic fotovoltaic Mischii 14.837.666 13.057.146 1.780.520 contractat
31 20684 Societatea Comercială ENERGOPROIECT - S.R.L. RO 18672276 Amenajare parc eolian Curcubăta 58.866.071 51.802.142 7.063.929 contractat
32 21415 Consiliul Local Mizil 15562570 Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare în oraşul Mizil, judeţul Prahova 34.868.926 30.684.655 4.184.271 contractat
33 20301 Societatea Comercială ICPE ELECTROCOND TECHNOLOGIES - S.A. RO 356572 Amenajarea hidroenergetică a râului Sadu Etapa 1 - CHEMP Sadu A 12.431.940 10.940.107 1.491.833 contractat
34 20669 Societatea Comercială SANA RA - S.R.L. RO 7924203 Realizarea unei instalaţii pentru producerea energiei regenerabile prin procesul de cogenerare folosind biomasa 17.161.401 15.102.033 2.059.368 contractat
35 20043 Societatea Comercială ENERGOWIND RO - S.R.L. RO 22336134 Parc eolian Negreşti-Oseşti 79.995.000 70.395.600 9.599.400 contractat
36 20334 Societatea Comercială LOMARUCON - S.R.L. RO 21328362 Construire centrală fotovoltaică pentru producerea energiei electrice prin conversia energiei solare, construcţii anexe, împrejmuire şi utilităţi, Bobiceşti, judeţul Olt 5.955.622 5.240.948 714.674 contractat
Nr. crt. Cod SMIS Solicitant Titlul proiectului Valoarea finanţării nerambursabile aprobate (lei) Stadiul
Total (lei) FEDR (lei) Buget naţional (lei)
37 20940 Societatea Comercială GEO DATA - S.R.L. RO 24679147 Centrală electrică eoliană (C.E.E.) Emil Racoviţă 17.106.158 15.053.419 2.052.739 contractat
38 20066 Societatea Comercială Energie Ecologică ROGIS SGR - S.R.L. RO 22190704 Parcul eolian Însurăţei 79.933.808 70.341.751 9.592.057 contractat
39 20459 Societatea Comercială ELECTRICO AQUA - S.R.L. RO 24662340 Amenajarea hidroenergetică râu Cosău - judeţul Maramureş 26.105.188 22.972.565 3.132.623 contractat
40 20676 Societatea Comercială TOP SIDE SERVICES - S.R.L. RO 13419265 Centrală electrică eoliană cu o putere de 12,5 MW prin instalarea a 5 turbine în Oraviţa-Poieni 48.336.915 42.536.485 5.800.430 contractat
41 21660 Municipiul Sfântu Gheorghe 4404605 Sistem fotovoltaic pentru producerea de energie electrică pentru iluminatul public şi alimentarea unor instituţii în municipiul Sfântu Gheorghe 37.414.679 32.924.918 4.489.761 contractat
42 21567 Consiliul Local Băile Herculane 3227920 Centrală fotovoltaică pentru producerea energiei electrice din conversia energiei solare în oraşul Băile Herculane 14.539.111 12.794.418 1.744.693 contractat
43 20825 Societatea Comercială ERALT IMPEX - S.R.L. RO 6658847 Amenajare hidroenergetică a râului Bradu, comuna Groşii Ţibleşului, judeţul Maramureş 6.254.184 5.503.682 750.502 contractat
44 20853 Societatea Comercială MAREX - S.A. RO 6815364 „Uzina de producţie energie regenerabilă electrică şi termică din biomasă, capacitatea: 1,6 MWe“ - S.C. MAREX - S.A. Brăila, judeţul Brăila 11.953.822 10.519.363 1.434.459 contractat
45 20542 Societatea Comercială SURAKI - S.R.L. RO 14072821 Amplasare instalaţie eoliană, dispecerat şi staţie de transformare în comuna Răsuceni, judeţul Giurgiu 79.899.995 70.311.996 9.587.999 contractat
46 20596 Societatea Comercială ELECTROCARBON - S.A. RO 1515382 Valorificarea potenţialului hidroenergetic al râului Doftana pe sector Câmpina şi a râului Prahova pe sector Câmpina-Floreşti, CHEMP Doftana, CHEMP Băneşti şi CHEMP Floreşti 63.452.602 55.838.290 7.614.312 contractat
47 20325 Societatea Comercială ROTT ENERGY - S.R.L. RO 25790002 Amenajare hidroenergetică pe Râul Mic, localitatea Cugir, judeţul Alba 9.095.670 8.004.190 1.091.480 contractat
48 21389 Consiliul Local al Municipiului Slatina 4394811 Centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare, în municipiul Slatina 35.705.471 31.420.815 4.284.657 contractat
49 21469 Societatea Comercială CORVIN FOTOVOLTAIC - S.R.L. RO 26392234 Instalaţia fotovoltaică de producere a energiei electrice, localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara 79.950.000 70.356.000 9.594.000 contractat
50 20661 Societatea Comercială ELECTRICOM - S.A. RO 6658847 Parc eolian cu turbine eoliene amplasat în extravilanul comunei Casimcea, judeţul Tulcea, România 33.491.440 29.472.467 4.018.973 contractat
51 20094 Societatea Comercială GREEN PRAV - S.R.L. RO 26571230 Staţie de cogenerare cu biomasă lemnoasă pentru furnizarea de căldură şi energie electrică (CHP) în localitatea Buşteni, judeţul Prahova 79.725.251 70.158.221 9.567.030 în contractare
52 20339 Societatea Comercială VIR COMPANY INTERNATIONAL - S.R.L. RO 17813032 Construire staţie de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice 58.792.828 51.737.689 7.055.139 în contractare
53 21614 Comuna Bărăganu 4342820 Eficientizarea consumului de energie electrică pentru comuna Bărăganu 4.072.557 3.583.850 488.707 în contractare
54 20589 Societatea Comercială LUCOSDIOV CONSULTING - S.R.L. RO 15996901 Centrală de producere prin cogenerare de energie electrică şi termică din biogaz 6.935.031 6.102.827 832.204 în contractare
55 20821 ADI ECOLAND BIHOR 26838630 Instalaţie pentru producerea energiei electrice prin valorificarea resurselor energetice regenerabile - biomasă, în localitatea Săcuieni, judeţul Bihor 17.036.445 14.992.071 2.044.374 contractat
56 22358 Comuna Mărgineni 4591627 Realizarea iluminatului stradal în comuna Mărgineni prin utilizarea energiei solare 9.950.642 8.756.565 1.194.077 în contractare
57 21152 Consiliu Local al Comunei Călmăţuiu 4568586 Înfiinţarea unei ferme de panouri fotovoltaice în vederea obţinerii energiei electrice necesare iluminării stradale şi a clădirilor din administrarea Consiliului local în comuna Călmăţuiu, judeţul Teleorman 13.360.830 11.757.530 1.603.300 în contractare
TOTAL 1.945.184.406 1.711.762.278 233.422.128


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 485/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 485 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 485/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu