HOTARARE Nr.
476 din 23 mai 2007
privind acordarea burselor
„Eugen Ionescu" de studii doctorale si de cercetare cetatenilor straini in
institutii de invatamant superior din Romania
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 363 din 28 mai 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă plata contribuţiei voluntare anuale
a României la Agenţia Universitară a Francofoniei, în condiţiile art. 3, în
scopul instituirii unor burse de studii doctorale şi de cercetare, denumite în continuare bursele „Eugen Ionescu", care se vor acorda unor doctoranzi şi cercetători, cetăţeni străini
provenind din state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în
cadrul sistemului de învăţământ postuniversitar din România, în instituţii de
învăţământ superior membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei.
Art. 2. - (1) Procedura de selecţie, acordarea şi
sistemul de monitorizare a utilizării burselor „Eugen Ionescu" se
realizează în cadrul sistemului de burse gestionat de Agenţia Universitară a
Francofoniei.
(2) Specializările de studii doctorale, temele de
cercetare şi numărul minim de burse „Eugen Ionescu" se stabilesc anual,
prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului educaţiei,
cercetării şi tineretului, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, cu consultarea instituţiilor de
învăţământ superior din România membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei
şi se comunică Agenţiei Universitare a Francofoniei.
(3) Acordarea burselor „Eugen Ionescu" se face
începând cu anul universitar 2007/2008.
(4) Pentru anul universitar 2007/2008 ordinul comun
al ministrului afacerilor externe şi al ministrului educaţiei, cercetării şi
tineretului prevăzut la alin. (2) se emite în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3. - Cuantumul contribuţiei voluntare a României
la Agenţia Universitară a Francofoniei este de 1.000.000 euro anual şi se
asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, cu
excepţia anului 2007 în care cuantumul contribuţiei este de 500.000 euro.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor externe,
Adrian Mihai Cioroianu
Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,
Cristian Adomniţei
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian