Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.46 din 13.02.2013

privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 99 din 19 februarie 2013



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. c), d) şi f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 51 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă Strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Se mandatează Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată, să ducă la îndeplinire prevederile mandatului aprobat în conformitate cu prevederile art. 1. Articolul 3Ministerul Transporturilor colaborează cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale implicate în procesul de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A., care sunt obligate să răspundă cu operativitate solicitărilor Ministerului Transporturilor. Articolul 4Cheltuielile necesare pentru pregătirea şi realizarea privatizării vor fi suportate de către Ministerul Transporturilor din sursele prevăzute în bugetul anual propriu de venituri şi cheltuieli aprobat pentru activitatea de privatizare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Relu Fenechiu Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb
ANEXĂSTRATEGIA de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A. şi mandatul Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia 1. Obiectivele strategiei de privatizare 1.1. Obiectivul principal ale strategiei de privatizare, denumită în continuare strategia, este maximizarea preţului ce poate fi obţinut din vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă“ - S.A., denumită în continuare C.F.R. Marfă. 1.2. Pentru îndeplinirea obiectivului principal al strategiei, Ministerul Transporturilor, denumit în continuare MT, este mandatat să vândă pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social al C.F.R. Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de C.F.R. Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul. 1.3. Elementele esenţiale ale mandatului MT pentru atingerea acestui obiectiv sunt: a)luarea măsurilor necesare pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi finalizarea tranzacţiei; b)maximizarea preţului ce poate fi obţinut şi maximizarea primei de control pe care investitorii ar fi dispuşi să o plătească, prima de control semnificând prima pe care un investitor este dispus şi se decide să o plătească, peste valoarea de piaţă a societăţii, în vederea dobândirii unei poziţii de control în cadrul acesteia.1.4. În subsidiar, MT urmăreşte: a)reducerea duratei procesului de privatizare şi simplificarea derulării transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor C.F.R. Marfă, în condiţiile legii şi în condiţii de transparenţă, pentru a asigura imperativul încadrării în termenele convenite cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială; b)respectarea dreptului investitorilor de a fi informaţi asupra derulării procesului de privatizare şi de a beneficia de suficient timp pentru formularea şi fundamentarea corespunzătoare a preţului oferit; c)respectarea angajamentelor asumate de C.F.R. Marfă în relaţiile cu organismele interne şi internaţionale ori decurgând din obligaţiile asumate de statul român şi care intră în sfera de responsabilitate a C.F.R. Marfă şi monitorizarea postprivatizare a acestei obligaţii; d)respectarea obligaţiilor C.F.R. Marfă prevăzute în legislaţia naţională care reglementează pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, precum şi menţinerea capacităţilor de apărare şi păstrarea rezervelor de mobilizare deţinute de C.F.R. Marfă în parametri normali şi monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii acestor obligaţii; e)atragerea unui investitor strategic şi/sau financiar, investitor/grup de investitori, care să permită accesul C.F.R. Marfă la atingerea obiectivelor comunitare privind implementarea unui sistem modern de transport, viabil din punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului, prin dezvoltarea politicilor practicate de C.F.R. Marfă în asigurarea serviciilor de transport feroviar public de marfă şi creşterea cotei de piaţă a C.F.R. Marfă la nivelul Uniunii Europene.2. Pregătirea procesului de privatizare 2.1. MT, în calitate de instituţie publică implicată, coordonează întregul proces de pregătire şi realizare a privatizării C.F.R. Marfă. 2.2. MT va lua măsurile necesare pregătirii procesului de privatizare a C.F.R. Marfă şi va realiza următoarele acţiuni, în cazul în care împrejurările legate de implementarea strategiei o impun: a)va putea contracta, după caz, conform prevederilor legale în vigoare, servicii de consultanţă/asistenţă de specialitate prin consultanţi pe întreg parcursul implementării strategiei, care vor fi suportate din bugetul anual de venituri şi cheltuieli al MT aprobat pentru activitatea de privatizare; b)va colabora cu Consiliul Concurenţei, cu C.F.R. Marfă şi cu alte autorităţi ale statului pentru îndeplinirea formalităţilor legale necesare pentru prenotificarea/notificarea la Comisia Europeană a elementelor susceptibile a fi interpretate ca ajutor de stat în cadrul implementării strategiei; c)va acorda mandatul împuterniciţilor mandataţi să reprezinte interesele capitalului de stat în Adunarea generală a acţionarilor C.F.R. Marfă pentru operaţiunile care se impun pentru pregătirea şi realizarea privatizării C.F.R. Marfă; d)va analiza oportunitatea modificărilor necesare asupra actului constitutiv al C.F.R. Marfă, precum şi asupra promovării unor proiecte de acte normative care adaptează prevederile legale în vigoare cu incidenţă asupra organizării şi funcţionării C.F.R. Marfă; e)va dispune C.F.R. Marfă să contracteze, după caz, servicii de consultanţă pentru orice expertize, evaluări în litigii, documentaţii solicitate de autorităţile competente de mediu, precum şi alte asemenea documente/măsuri care au ca scop implementarea procesului de pregătire şi realizare a strategiei, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; f)va dispune măsuri în sarcina C.F.R. Marfă pentru urgentarea clarificării situaţiei juridice a terenurilor/ amplasamentelor deţinute de C.F.R. Marfă, cu titlu sau fără titlu, inclusiv prin prisma minimalizării posibilelor litigii având acest obiect; g)va depune diligenţele legale necesare pentru obţinerea certificatelor de obligaţii bugetare de la creditorii bugetari; h)va include prin contractul-cadru, parte a dosarului de prezentare, clauze referitoare la îndeplinirea de către C.F.R. Marfă a obligaţiilor de natură strategică şi a celor privind apărarea ţării, ce îi revin potrivit legislaţiei în vigoare şi acordurilor internaţionale încheiate; i)va solicita C.F.R. Marfă luarea măsurilor ce se impun ca în termen de 10 zile de la depunerea documentaţiei complete şi însoţite de bilanţul de mediu, după caz, dar nu mai mult de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, să obţină de la autoritatea competentă pentru protecţia mediului actele de reglementare aferente amplasamentelor/activelor, definite ca atare de legislaţia în vigoare în domeniul privatizării coroborată cu legislaţia în domeniul protecţiei mediului, deţinute de C.F.R. Marfă care să evidenţieze obligaţiile de mediu, şi termenele de realizare a acestora, volumul de investiţii de mediu, precum şi răspunderile şi sursele potenţiale de răspundere pentru daune aduse mediului, ce sunt şi rămân în sarcina C.F.R. Marfă, pentru fiecare amplasament; j)va lua măsurile necesare pentru derularea unei campanii de promovare mediatică necesare implementării strategiei, în ţară şi străinătate, sumele aferente fiind suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al MT aprobat pentru activitatea de privatizare; k)va solicita C.F.R. Marfă notificarea creditorilor cu privire la posibilitatea modificării structurii acţionariatului, ca urmare a privatizării, şi va determina C.F.R. Marfă să depună toate diligenţele în vederea obţinerii acordului finanţatorilor externi în cazul prevederii în acordurile de împrumut a unor astfel de clauze sau în contractele de credit externe, contractate direct ori garantate de stat; l)va colabora cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale de stat şi cu reprezentanţii organismelor internaţionale, în principal Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, pe tot parcursul pregătirii şi implementării strategiei, în scopul identificării măsurilor care ar fi posibile pentru optimizarea procesului; m)va lua măsurile necesare pentru organizarea camerei de date, publicarea anunţului publicitar şi punerea la dispoziţie, contra cost, a dosarului de prezentare privind oferta de vânzare a acţiunilor C.F.R. Marfă conform prezentei strategii, denumit în continuare dosar de prezentare; n)va promova proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni; o)va lua orice alte măsuri pentru implementarea strategiei şi a realizării mandatului său şi le va supune aprobării Guvernului, în cazul în care se impune aceasta.3. Metoda de privatizare În aplicarea mandatului pentru implementarea strategiei, MT va vinde pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social al C.F.R. Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de C.F.R. Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, şi anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmată de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare, anunţul publicitar, şi vor consta în: a)experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilitӑţi operaţionale; b)capabilitӑţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri.Totodată, conform prevederilor strategiei şi ale prezentului mandat, vor fi stabilite unele condiţii speciale în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, condiţii făcute publice atât prin prezentul mandat, cât şi prin dosarul de prezentare al C.F.R. Marfă. 4. Procesul de privatizare 4.1. Precizări privind condiţiile de participare la procesul de privatizare 4.1.1. În procesul de privatizare pot participa persoane fizice şi/sau juridice române şi/sau străine, individual - investitor, persoană juridică şi/sau persoană fizică -, ori asociate în acest scop în consorţii sau altă formă de asociere, grup de investitori, persoane fizice şi/sau juridice, în condiţiile stabilite prin prezentul punct, şi care îndeplinesc criteriile de precalificare stabilite prin dosarul de prezentare, făcute publice conform anunţului publicitar. 4.1.2. Investitorul sau grupul de investitori este definit ca investitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 30 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare normele metodologice, precum şi condiţiile de precalificare prevăzute prin anunţul publicitar şi menţionate în dosarul de prezentare al C.F.R. Marfă. 4.1.3. Grupul de investitori reprezintă modul de organizare a mai multor investitori, într-o formă de asociere cu sau fără personalitate juridică, care prezintă o ofertă angajantă comună pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni scos la vânzare. Grupul de investitori va desemna dintre membrii săi un conducător. 4.1.4. Membrii unui grup de investitori nu pot face parte decât dintr-un singur consorţiu/dintr-o singură formă de asociere şi nu pot depune oferte şi în mod individual, şi ca parte dintr-un grup de investitori. 4.1.5. Investitorii şi, respectiv, asocierea investitorilor în grup de investitori trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a)investitorul/grupul de investitori va face dovada, conform prevederilor normelor metodologice şi precizărilor dosarului de prezentare, că deţine resursele financiare şi organizatorice necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile individuale pe parcursul procesului de privatizare şi postprivatizare; b)investitorii şi, respectiv, toţi membrii grupului de investitori vor răspunde în mod individual/solidar, după caz, pentru obligaţiile care le incumbă atât în calitate de acţionari în cadrul C.F.R. Marfă, cât şi ca parte în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni ce va fi încheiat cu MT; c)grupul de investitori trebuie să facă dovada raporturilor existente între membrii săi, prin prezentarea contractului de asociere sau a unui alt document similar, depus conform precizărilor din dosarul de prezentare; d)perioada pentru care se realizează asocierea membrilor în grupul de investitori va fi cel puţin egală cu perioada necesară finalizării privatizării, respectiv până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.4.1.6. În vederea participării la licitaţie, investitorii sau grupul de investitori vor face dovada îndeplinirii condiţiilor de precalificare şi participare precizate în prezenta strategie, precum şi a celor prevăzute la art. 35 din normele metodologice şi în dosarul de prezentare ce va fi elaborat de MT cu respectarea dispoziţiilor art. 81 din normele metodologice. 4.2. Sunt neeligibili pentru a participa la procesul de privatizare a C.F.R. Marfă: a)investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt în stare de incapacitate de plată, faliment sau lichidare şi fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în una dintre situaţiile menţionate; b)investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt sub efectul unei condamnări penale definitive pentru săvârşirea următoarelor fapte: gestiune frauduloasă, participare la activităţi criminale pentru corupţie sau spălare de bani, abuz de încredere, fals, înşelăciune, delapidare, dare ori luare de mită sau alte contravenţii şi infracţiuni prevăzute de legea penală; c)investitorul sau membrii grupului de investitori care sunt în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în normele metodologice ori de legea română; d)investitorul sau grupul de investitori care, în urma procesului de precalificare, nu îndeplineşte condiţiile de calificare la negociere.4.2.1. Neîndeplinirea condiţiilor de precalificare/participare şi a precizărilor privind forma de asociere în cazul grupurilor de investitori ori lipsa şi/sau neconformitatea documentelor doveditoare, precum şi situaţiile de incompatibilitate prevăzute la pct. 4.2 constituie elemente eliminatorii, ofertanţii investitori ori grupuri de investitori aflaţi în această situaţie urmând a fi declaraţi neeligibili pentru a participa la procesul de privatizare a C.F.R. Marfă. 4.2.2. Documentele necesare dovedirii îndeplinirii condiţiilor de precalificare/participare şi modalitatea de depunere a acestora vor fi precizate prin oferta de vânzare, anunţul publicitar, ce va fi publicată de MT cu respectarea prevederilor art. 79 din normele metodologice, precum şi în dosarul de prezentare, întocmit de MT cu respectarea prevederilor art. 81 şi 82 din normele metodologice. 4.3. Preţul de pornire a licitaţiei este stabilit de către MT pe baza raportului de evaluare a C.F.R. Marfă. 4.4. Garanţia de participare la licitaţie va fi echivalentul în lei al sumei de 10.000.000 euro şi se va depune conform precizărilor din dosarul de prezentare. 4.5. Taxa de participare la licitaţie pentru fiecare investitor/grupul de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro, calculat la cursul Băncii Naţionale a României din data publicării anunţului publicitar, şi se va depune conform precizărilor din dosarul de prezentare. 4.6. Negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţia cu ofertă în plic, se va desfăşura cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare. 5. Accesul la informaţii 5.1. Lista cuprinzând datele şi informaţiile cu caracter publicabil va fi stabilită de C.F.R. Marfă, cu sprijinul consultantului de privatizare care va acorda asistenţă în organizarea camerei de date, şi va fi pusă la dispoziţia solicitanţilor precalificaţi ulterior publicării anunţului publicitar, în termenul ce va fi prevăzut în acesta şi ca urmare a analizării întrunirii condiţiilor de precalificare. 5.2. Investitorii sau un membru al grupului de investitori, în numele consorţiului din care face parte, care intenţionează să obţină informaţii cu caracter publicabil în scopul investigării C.F.R. Marfă şi/sau care doresc să îşi întocmească un raport propriu de expertiză asupra acesteia, după data achiziţionării dosarului de prezentare vor avea acces direct la informaţiile disponibile, cu caracter publicabil, în cadrul camerei de date, pe baza achitării în avans, conform precizărilor din anunţul publicitar, a unei taxe de acces direct în cuantum de 5.000 euro, echivalentul în lei, ce urmează a fi încasată de MT conform precizărilor din dosarul de prezentare, precum şi cu condiţia încheierii unui angajament de confidenţialitate, cu respectarea legislaţiei în materia privatizării, pentru o perioadă de 2 ani de la data semnării acestuia de către reprezentantul legal al solicitantului. 6. Măsuri organizatorice 6.1. În vederea aplicării implementării strategiei, la nivelul MT se vor constitui comisia de privatizare şi secretariatul aferent acesteia, având ca principale atribuţii, fără a se limita la acestea: a)analiza derulării etapelor procesului de privatizare şi propunerea de măsuri concrete pentru eficientizare; b)propunerea acţiunilor necesare adaptării strategiei, inclusiv pentru promovarea unor proiecte de acte normative şi/sau juridice; c)analiza raportului de evaluare ce stabileşte valoarea de piaţă a C.F.R. Marfă; d)avizarea anunţului publicitar, a dosarului de prezentare, inclusiv a proiectului contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ce va fi utilizat pentru negocieri, precum şi a listei cu informaţiile disponibile în cadrul camerei de date; e)analiza şi evaluarea documentelor de precalificare şi, respectiv, de participare depuse de către investitori/grupuri de investitori, selectarea acestora şi analiza ofertelor preliminare şi neangajante şi negocierea cadrului contractual anterior procedurii de licitaţie, în conformitate cu cerinţele legale şi cele stabilite prin dosarul de prezentare; f)declararea investitorului/grupului de investitori adjudecatar în urma derulării procedurii de licitaţie cu ofertă în plic; g)iniţializarea formei finale negociate a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu investitorul/grupul de investitori adjudecatar al procedurii licitaţiei cu ofertă în plic; h)formularea propunerii elementelor principale ale proiectului de act normativ care va conţine principalele condiţii negociate ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni; i)avizarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi a anexelor sale.6.2. Comisia de privatizare este formată din 7 reprezentanţi nominalizaţi din partea MT, în calitate de instituţie publică implicată în privatizare, un reprezentant desemnat de Ministerul Apărării Naţionale şi un reprezentant desemnat de Ministerul Finanţelor Publice. 6.3. Nominalizările membrilor comisiei de privatizare, a preşedintelui comisiei de privatizare şi a supleantului acestuia - desemnat din cadrul membrilor comisiei de privatizare, ai secretariatului - ce va fi asigurat de către salariaţi ai MT, în număr de 5 membri, precum şi modul de lucru al comisiei de privatizare şi al secretariatului, atribuţiile şi competenţele acestora, remunerarea acestora de la data constituirii şi până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, emis în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei strategii. 6.4.1. Până la sfârşitul lunii aferente datei transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor C.F.R. Marfă, fiecare dintre membrii comisiei de privatizare şi ai secretariatului va beneficia de câte o indemnizaţie lunară brută asigurată din bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al MT aprobat privind activitatea de privatizare, sumă ce nu poate depăşi 3.000 de lei brut. 6.4.2. În vederea desfăşurării activităţii comisiei de privatizare şi secretariatului aferent, membrii acestora îşi vor îndeplini atribuţiile suplimentar faţă de cele îndeplinite la funcţia de bază. 7. Precizări privind derularea licitaţiei şi a negocierii clauzelor contractuale 7.1. Anunţul publicitar va fi făcut public, prin intermediul a cel puţin două ziare naţionale şi a unui ziar internaţional, de largă răspândire, şi, după caz, prin alte mijloace electronice mass-media. 7.2. Comisia de privatizare, cu sprijinul consultantului, va analiza documentele depuse în termen şi solicitate conform anunţului publicitar şi va întocmi lista investitorilor precalificaţi să participe la licitaţie - denumită în continuare lista scurtă -, precum şi a celor respinşi ca neeligibili, însoţită de motivaţia fundamentată asupra evaluării efectuate, rezultatul acestei evaluări urmând a fi comunicat de către MT tuturor investitorilor care au depus documente pentru calificare şi participare. 7.3.1. În dosarul de prezentare va fi inclusă şi obligativitatea investitorilor calificaţi/grupurilor de investitori calificate de a depune, în termenul precizat în anunţul publicitar, concomitent cu celelalte documente prevăzute la art. 35 din normele metodologice, şi următoarele angajamente ce urmează a fi garantate de investitorul/grupul de investitori adjudecatar selectat pentru negocierea şi încheierea contractului de privatizare - cumpărător, respectiv următoarele condiţii speciale ale contractului de privatizare: a)obligaţiile cumpărătorului de a-şi asuma, conform prevederilor legale în vigoare, realizarea obligaţiilor de mediu stabilite în sarcina C.F.R. Marfă, de a garanta aportarea resurselor necesare pentru investiţiile de mediu specificate de autorităţile de mediu teritorial competente conform avizelor de mediu pentru privatizare emise pentru C.F.R. Marfă, precum şi aceea privind respectarea, în numele C.F.R. Marfă, a prevederilor angajamentelor/tratatelor/acordurilor semnate de reprezentanţii C.F.R. Marfă privind domeniul protecţiei mediului; b)obligaţia cumpărătorului privind notificarea încheierii contractului de privatizare către autorităţile competente în materie concurenţială, în toate statele pe teritoriul cărora operaţiunea de concentrare economică realizată prin achiziţionarea acţiunilor C.F.R. Marfă va produce efecte juridice, inclusiv la nivel comunitar; c)obligaţia cumpărătorului, atât în calitate de acţionar majoritar, în numele său, cât şi în numele administratorilor C.F.R. Marfă, desemnaţi de cumpărător după data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor C.F.R. Marfă, de a respecta prevederile legale privind majorarea capitalului social al C.F.R. Marfă cu valoarea terenurilor pentru care aceasta a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate după data privatizării; d)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a menţine obiectul principal de activitate al C.F.R. Marfă în scopul respectării legislaţiei în vigoare din România în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, de a asigura nevoile de transport, pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război, pentru instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, precum şi menţinerea/dezvoltarea utilajelor şi instalaţiilor din capacităţile de mobilizare deţinute de C.F.R. Marfă la parametri normali de funcţionare, conform obligaţiilor stabilite prin acte normative în vigoare ori dispoziţii ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; e)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a respecta acordurile şi angajamentele asumate de C.F.R. Marfă ca urmare sau decurgând din prevederile acordurilor şi tratatelor încheiate de statul român cu NATO şi Forţele Armate ale Statelor Unite ale Americii; f)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a menţine şi dezvolta linia de feribot ca element de legătură între Europa şi Asia, aceasta fiind concepută ca o prelungire a Coridorului IV Pan-European, conform dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 65/2008 privind măsurile pentru optimizarea sistemelor de management a securităţii în domeniul transporturilor navale; g)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a permite utilizarea până la epuizare a documentelor militare de transport marfă pe calea ferată achiziţionate de Ministerul Apărării Naţionale de la C.F.R. Marfă şi menţinerea actualei modalităţi de efectuare a plăţilor centralizate adiacente transporturilor militare de marfă până la încheierea unui nou acord în acest sens; h)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi al Consiliului de administraţie/Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a păstra fondul arhivistic al C.F.R. Marfă şi de a respecta legislaţia în vigoare privind arhivele naţionale; i)obligaţia cumpărătorului şi a Consiliului de administraţie/ Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a respecta prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei sociale şi sindicale, de a garanta drepturile salariaţilor C.F.R. Marfă, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de C.F.R. Marfă, în vigoare; j)obligaţia cumpărătorului şi a Consiliului de administraţie/ Consiliului de supraveghere al C.F.R. Marfă, numit de acesta, de a respecta prevederile acordurilor, tratatelor şi ale altor acte juridice bilaterale ori multinaţionale încheiate de C.F.R. Marfă, în nume propriu ori în numele statului român, inclusiv garantarea realizării angajamentelor astfel asumate; k)obligaţia cumpărătorului, în numele său şi în numele C.F.R. Marfă, în solidar, de a respecta dreptul MT de informare, coordonare şi de stabilire a sarcinilor în domeniul său de activitate, specifice stării de mobilizare sau război, garantându-i accesul la informaţii publice şi clasificate de orice nivel privind C.F.R. Marfă; l)acordul fără rezerve şi asumat al cumpărătorului ca C.F.R. Marfă şi contractul de privatizare să fie monitorizate postprivatizare, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, garantând MT şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prin reprezentanţii săi expres desemnaţi ulterior realizării transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, accesul la date, informaţii, cu caracter public sau confidenţial, rezultate din activitatea C.F.R. Marfă ori care implică C.F.R. Marfă.7.3.2. Pentru prevenirea denaturării concurenţei dintre operatorii de transport feroviar şi pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la serviciile prestate în depourile deţinute de C.F.R. Marfă, ȋn cazul ȋn care acestea nu vor fi înstrăinate pȃnӑ la data privatizӑrii în condiţiile legii, contractul de privatizare va include şi clauze contractuale cu privire la: a)obligaţia cumpărătorului de a vinde depourile de exploatare locomotive în termen de 6 luni de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor; b)verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute la lit. a), monitorizată de MT împreună cu Consiliul Concurenţei; c)orice modificare a obligaţiei contractuale prevăzute la lit. a) realizată doar cu condiţia aprobării prealabile din partea Consiliului Concurenţei, în baza unei solicitări motivate a cumpărătorului, formulată în acest sens.7.4. Sunt negociabile următoarele prevederi contractuale: a)termenul de plată a acţiunilor ce fac obiectul strategiei, dar nu mai mult de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a condiţiilor principale ale contractului de privatizare; b)termenele de notificare, de informare, de comunicare ori alte termene stipulate în proiectul contractului de privatizare, dar nu mai mult decât termenele legale sau procedurale stabilite prin actele normative în vigoare; c)clauzele contractuale referitoare la reziliere, desfiinţare, răscumpărare, încetare.7.5. În cazul în care MT nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul/grupul de investitori adjudecatar al procedurii de licitaţie, MT va putea decide reluarea procesului de privatizare a C.F.R. Marfă prin aplicarea oricărei metode de transfer al dreptului de proprietate asupra acţiunilor stabilite de legislaţia în vigoare, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau, după caz, prin invitarea la negocieri în scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, în ordinea clasamentului de la licitaţie, a următorilor/următorului investitori/ grup de investitori calificaţi/calificat, conform precizărilor din dosarul de prezentare. 8. Precizări suplimentare cu privire la etapa preprivatizare/postprivatizare 8.1. În vederea informării Comisiei Europene asupra elementelor susceptibile a fi interpretate ca ajutor de stat în cadrul derulării procesului de privatizare a C.F.R. Marfă, MT va colabora cu Consiliul Concurenţei şi cu celelalte autorităţi ale statului, iar C.F.R. Marfă şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. au obligaţia de a răspunde prompt la orice solicitare a acestora. 8.2. Pentru eventualele prejudicii cauzate de C.F.R. Marfă ori de cumpărător unor terţi ca urmare a nerespectării postprivatizare a prevederilor acordurilor, tratatelor şi/sau angajamentelor asumate/angajate de C.F.R. Marfă în nume propriu ori în numele MT, C.F.R. Marfă şi cumpărătorul vor răspunde conform legii.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 46/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 46 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 46/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu