Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.39 din 13.04.2016

privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii COM(2016) 128
ACT EMIS DE: Camera Deputatilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 295 din 19 aprilie 2016



SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4 c-19/372, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 5 aprilie 2016, Camera Deputaţilor: 1. Susţine toate acele prevederi din propunerea de directivă privind detaşarea lucrătorilor, destinate protejării de orice formă de abuz şi exploatare, precum şi limitarea posibilităţii întreprinzătorilor de a-şi maximiza profitul prin acte oneroase, în special prin munca nedeclarată, activităţile profesionale independente false, externalizare şi subcontractare. 2. Semnalează faptul că înfiinţarea unor societăţi de tip „cutie poştală" în ţări cu nivele reduse de impozitare, indicată în propunerea de directivă ca exemplu de abuz, ţine mai degrabă de reglementarea din sfera combaterii evaziunii fiscale unde, în pofida unor acţiuni de reglementare recente, Uniunea Europeană nu are încă rezultate suficiente. 3. Susţine propunerea din proiectul de Raport referitor la dumpingul social în Uniune [2015/2255(INI)] al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European, care prevede publicarea unei liste a întreprinderilor care au comis încălcări grave ale legislaţiei Uniunii în domeniul ocupării forţei de muncă. 4. Consideră că în condiţiile în care economia neagră reprezintă între 9 şi 21% (în statele membre cu salarii mari), iar numărul lucrătorilor nedeclaraţi este estimat a fi de 20 de ori mai mare decât al celor detaşaţi, munca nedeclarată constituie cea mai serioasă formă de concurenţă neloială şi, în comparaţie cu aceasta, anumite erori de implementare din domeniul detaşării lucrătorilor sunt nesemnificative, putând fi mult mai uşor corectate printr-o mai bună implementare a Directivei 96/71/CE, cu completările aduse de Directiva 2014/67/UE. 5. Apreciază că în ceea ce priveşte combaterea abuzurilor şi fraudelor sunt posibile consolidarea cooperării administrative şi punerea în aplicare de către autorităţile competente ale statelor membre a unor măsuri administrative şi de control care să permită îmbunătăţirea protecţiei lucrătorilor detaşaţi. Reaminteşte că la nivel european au fost adoptate instrumente suficiente (în special Directiva 2014/67/UE) care, dacă ar fi pe deplin aplicate, ar fi în măsură să producă efectele scontate. 6. Consideră că dacă situaţiile în care întreprinderile au profitat de diferenţele de salarizare dintre statele membre şi au utilizat detaşarea ca modalitate de exploatare a acestor diferenţe nu reprezintă un comportament impropriu, ci unul obişnuit, tipic economiei de piaţă, tot în acelaşi mod şi conform aceluiaşi principiu, acela al exploatării unor diferenţe între diverse pieţe, făcându-se şi investiţiile; de altfel, întreprinzătorii caută să exploateze şi regimurile fiscale diferite, iar recentele progrese ale UE în acest domeniu sunt încă incipiente. 7. Consideră că o convergenţă a nivelurilor salariale se poate realiza doar printr-un proces de dezvoltare economică şi că propunerea de directivă nu va reuşi „să introducă egalitatea de remunerare" prin măsurile prezentate; în schimb, ea va determina eliminarea de pe piaţa internă a numeroşi operatori economici din noile state membre şi va provoca serioase pierderi de locuri de muncă. 8. Semnalează faptul că reducerea salariilor în statele cu economii dezvoltate este provocată, mai ales, de necesitatea de a menţine competitivitatea întreprinderilor europene în cadrul unei economii globalizate care nu are nicio legătură cu detaşarea lucrătorilor din statele membre ale UE. 9. Reaminteşte faptul că extinderea Uniunii Europene către statele din spatele fostei „cortine de fier" a reprezentat o reparaţie istorică pentru acestea şi o promisiune asumată la cel mai înalt nivel politic de către Uniune şi de statele membre că procesul de convergenţă va fi unul substanţial şi continuu. Consideră că odată ce Uniunea Europeană a dovedit că poate depăşi crize excepţionale, aşa cum a fost criza financiară din anul 2008, nu mai există motive de întrerupere a procesului de convergenţă. 10. Constată cu surprindere, îşi manifestă îngrijorarea şi regretă faptul că unele state membre cu economii dezvoltate au insistat pentru revizuirea Directivei 96/71/CE, chiar înainte de aplicarea integrală a Directivei de executare 2014/67. Consideră că această insistenţă se datorează unor dificultăţi de politică internă şi unor presiuni din partea opiniei publice, dar că acest transfer al problemelor interne la nivelul Uniunii Europene, iar mai apoi de la nivelul Uniunii către statele membre cu economii mai puţin dezvoltate nu poate fi acceptat; de aceea salută demersurile statelor membre care se opun revizuirii Directivei 96/71/CE. 11. Reamintind conţinutul articolului 3 (1) TUE care prevede că „Uniunea urmăreşte să promoveze pacea, valorile sale şi bunăstarea popoarelor sale", observă că, în realitate, propunerea de directivă urmăreşte de facto să sporească bunăstarea cetăţenilor statelor membre dezvoltate economic, unde salariile sunt mai mari, în detrimentul cetăţenilor statelor membre mai puţin dezvoltate economic, unde salariile sunt mai mici. 12. Reamintind conţinutul articolului 3 (3) TUE care prevede că „Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres social", apreciază că propunerea de directivă nu răspunde nici cerinţei privind gradul ridicat de competitivitate, nici cerinţei privind ocuparea deplină a forţei de muncă şi nici cerinţei privind progresul social. 13. Observă că, deşi invocă în mod corect articolul 3 din TUE, care prevede că Uniunea promovează justiţia socială şi protecţia socială, şi articolul 9 din TFUE, care prevede că Uniunea are sarcina de a promova un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, Comisia Europeană interpretează părtinitor semnificaţia acelor prevederi, în măsura în care creşterea nivelului de ocupare poate fi asigurată şi prin angajarea unor lucrători care mai apoi sunt detaşaţi, nu numai prin angajarea de lucrători locali. Consideră că, prin aceasta, obiectivul declarat în propunerea de directivă cu privire la dezvoltarea unei pieţe unice mai aprofundate şi mai echitabile nu este realizat. 14. Reamintind conţinutul articolului 27 din TFUE privind piaţa internă, care prevede faptul că „(...) Comisia ţine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui să îl susţină pentru instituirea pieţei interne (...)", consideră că aceste prevederi sunt încălcate, întrucât, în iniţiativa sa, Comisia Europeană nu a ţinut cont de situaţia statelor membre cu economii mai puţin dezvoltate. 15. Consideră că principiul „remuneraţiei egale pentru aceeaşi muncă" este incompatibil cu piaţa unică deoarece diferenţele de salarizare constituie un element legitim al avantajului competitiv pe care îl au prestatorii de servicii. 16. Consideră că introducerea aşa-numitei „remuneraţii egale pentru aceeaşi muncă" nu este soluţia corectă pentru a face faţă abuzurilor şi crede că aceasta aduce dezbinări politice, este contraproductivă din punctul de vedere al libertăţii de a presta servicii pe tot teritoriul UE şi de asemenea conţine aspecte sensibile în ceea ce priveşte interpretarea, punerea sa în practică, precum şi compatibilitatea cu legislaţia existentă. 17. Semnalează faptul că efectele sociale din statele care practică detaşarea pe o scară mai mare, ca urmare a dispariţiei multor oferte de muncă, pot fi severe şi pot provoca mişcări sociale şi dezechilibre, într-o perioadă în care Uniunea se confruntă deja cu o serie de crize acute şi cu ascensiunea politicii populiste antieuropene. 18. Semnalează faptul că şi statele membre cu economii mai puţin dezvoltate au probleme interne, în special datorate exodului forţei de muncă înalt calificate către state cu economii dezvoltate, care oferă salarii mai mari şi care îşi rezolvă astfel problemele de forţă de muncă şi de dezvoltare economică. Observă că statele membre supuse fenomenului „brain drain" nu au insistat, nici măcar atunci când au exercitat preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ca Uniunea să reglementeze stoparea acestui fenomen sau instituirea unui sistem de juste compensaţii. 19. Semnalează faptul că argumentul Comisiei Europene, conform căruia „(...) diferenţele semnificative dintre salarii distorsionează condiţiile de concurenţă echitabile între întreprinderi, subminând astfel buna funcţionare a pieţei unice", ar putea fi interpretat şi din altă perspectivă, respectiv „(...) prin anularea concurenţei pe criterii salariale, protecţia lucrătorilor cu salarii mari poate determina mărirea decalajului între salariile din diverse state sau regiuni ale Uniunii Europene, afectând astfel procesul de convergenţă". Consideră că, în fond, faptul că diferenţele salariale s-au accentuat în loc să se diminueze reprezintă un eşec al convergenţei şi o nerealizare a politicii de coeziune şi în consecinţă nu ar trebui ca tot lucrătorii şi întreprinderile să fie sancţionaţi pentru această situaţie. 20. Ia act de faptul că în anul 2015 cel puţin 50.000 de lucrători români au fost temporar detaşaţi în state membre ale Uniunii Europene şi în Spaţiul Economic European, România aflându-se astfel printre statele membre cu un număr important de lucrători detaşaţi. Ia act de faptul că această activitate aduce venituri semnificative la bugetul de stat, contribuind astfel la dezvoltarea economiei româneşti. 21. Contestă aplicarea sintagmei „dumping social" în cazul detaşării lucrătorilor europeni, în proiectul de Raport referitor la dumpingul social în Uniunea Europeană [2015/2255(INI)] al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European, întrucât o presiune de scădere a salariilor poate fi generată de orice tip de concurenţă. Propune înlocuirea expresiei „dumping social" cu „decalaj salarial" pentru a evita confuzia şi conotaţia negativă. 22. Semnalează faptul că obiectivul de a se asigura că dumpingul social nu este tolerat în Uniunea Europeană poate fi în acord sau în dezacord cu tratatele Uniunii, în funcţie de definiţia şi de interpretarea termenului, respectiv o acţiune oneroasă organizată ca atare, având caracter infracţional sau speculativ, sau o acţiune personală, corectă, de căutare a unor oferte de muncă mai avantajoase într-o piaţă internă liberă. Constată că şi această interpretare diferită este o sursă de incertitudine juridică. 23. Semnalează faptul că măsurile anti-dumping social pot afecta politica de investiţii a UE, deoarece investitorii nu pot fi convinşi să investească în state membre sau în regiuni puternic dezvoltate economic, ci mai degrabă se vor orienta tot spre acele state membre şi regiuni unde pot obţine avantaje competitive. Reaminteşte faptul că UE a lansat politici ample de încurajare a investiţiilor şi că nu ar fi coerent ca, pe de o parte, aceasta să creeze avantaje pentru investitori, iar, pe de altă parte, să le obtureze accesul la forţă de muncă mai ieftină. De aceea consideră că opinia Comisiei Europene conform căreia „(...) Un cadru legislativ modernizat pentru detaşarea lucrătorilor va contribui la crearea unor condiţii echitabile şi transparente pentru punerea în aplicare a Planului de investiţii pentru Europa" nu se susţine. 24. Observă că, pe de o parte, necesitatea de a menţine condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi furnizorii de servicii se aplică unilateral, prin egalizarea veniturilor de natură salarială, şi că, pe de altă parte, sunt permise decalaje de altă natură, legate de exercitarea profesiei, ca de exemplu know-how-ul superior al lucrătorilor specializaţi în domenii de înaltă tehnicitate, calificarea superioară, adaptarea mai uşoară la mediul profesional, inclusiv în ce priveşte relaţiile de muncă. 25. Reaminteşte că aşa-zisa concurenţă neloială între lucrătorii detaşaţi şi lucrătorii locali, mai bine remuneraţi, îi afectează în egală măsură atât pe lucrătorii cu contracte de muncă obişnuite, proveniţi din statele membre care detaşează lucrători, cât şi pe lucrătorii detaşaţi pentru mai mult de 24 de luni, care, prin această limitare la 24 de luni a normelor juridice aplicabile statutului de lucrător detaşat, devin practic lucrători locali. 26. Reaminteşte statelor membre care susţin propunerea de directivă că în unele sectoare sau subsectoare ale propriilor lor economii naţionale există un deficit de forţă de muncă şi că ar fi regretabil să avantajeze acoperirea acestui deficit cu forţă de muncă din state din afara Uniunii Europene. 27. Salută faptul că versiunea revizuită a Directivei privind detaşarea lucrătorilor va prevedea în continuare că „(...) întreprinderile stabilite într-un stat din afara UE nu trebuie să beneficieze de un tratament mai favorabil decât întreprinderile stabilite într-un stat membru". Consideră că este într-adevăr corect ca statele membre să aplice în cazul întreprinderilor stabilite în state terţe şi care detaşează lucrători pe teritoriul lor cel puţin aceleaşi cerinţe ca cele pe care le aplică în cazul întreprinderilor care detaşează lucrători stabiliţi într-un stat membru al UE. 28. Semnalează faptul că în ultimii ani s-au înmulţit exponenţial contractele cu timp parţial, denumite şi contracte „zero ore", precum şi contractele pe durată determinată şi că aceste contracte, în care drepturile lucrătorilor locali sunt limitate, nu sunt superioare contractelor de detaşare decât, eventual, la nivelul veniturilor salariale. 29. Apreciază faptul că aversiunea faţă de investiţii, cauzată de riscurile persistente de pe pieţele financiare, şi perspectivele de creştere economică neconcludente în cazul mai multor state membre dezvoltate economic se vor manifesta în continuare şi că aceasta va perpetua şi chiar va amplifica fenomenul acordurilor dintre salariaţi şi patronat în care salariaţii renunţă la unele drepturi pentru a-şi salva locurile de muncă. Subliniază că, în acest context, revizuirea Directivei 96/71/CE nu se justifică, valoarea adăugată a propunerii de modificare a Directivei 96/71/CE nefiind suficientă pentru a justifica demersurile de reglementare ale Comisiei Europene. 30. Reamintind principiul conform căruia nu ar trebui create noi mecanisme înainte ca cele vechi să fi fost pe deplin utilizate, consideră oportună implementarea mai întâi a Directivei 2014/67/UE, urmată de o evaluare efectivă a cadrului legislativ din domeniu, anterior iniţierii oricăror altor discuţii referitoare la modificarea regulilor stabilite prin Directiva 96/71/CE. 31. În concluzie, consideră că iniţiativa Comisiei Europene este inoportună, în contextul mai larg al promovării investiţiilor, creşterii economice şi asigurării bunăstării tuturor cetăţenilor europeni, şi că aceasta introduce linii de separaţie între statele membre, contrar spiritului european şi al tratatelor Uniunii. Atenţionează asupra pericolului ca, introducând bariere suplimentare, iniţiativa Comisiei Europene să afecteze libera prestaţie a serviciilor şi mobilitatea lucrătorilor şi, implicit, buna funcţionare a pieţei interne. 32. Ca urmare a aspectelor evidenţiate mai sus, consideră că propunerea de directivă nu respectă condiţiile de aplicare a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, motiv pentru care a adoptat un aviz motivat, care completează observaţiile şi rezervele exprimate în prezenta hotărâre. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 aprilie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 39/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 39 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 39/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu