Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 371 din 25 aprilie 2007

privind stabilirea masurilor pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Presedintelui Romaniei

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 278 din 25 aprilie 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia Romaniei, republicată, al art. 48 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul Romaniei adoptă prezenta hotărare.

Art. 1. - (1) Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute în legislaţia în vigoare în domeniul referendumului, care revin Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi prefecţilor şi primarilor, pentru referendumul naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei se constituie Comisia Tehnică Centrală, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1.

(2) La şedinţele Comisiei Tehnice Centrale pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinand minorităţilor naţionale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Roman de Presă, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale interesate, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Art. 2. - Ministerul Economiei şi Finanţelor va stabili modul de asigurare a mijloacelor materiale şi financiare necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

Art. 3. - Ministerul Justiţiei va lua măsuri pentru întocmirea, în termen util, a listelor cuprinzand magistraţi sau alţi jurişti care pot fi desemnaţi, potrivit legii, ca preşedinţi, locţiitori ai acestora sau ca membri ai birourilor electorale.

Art. 4. - (1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va asigura ordinea şi liniştea publică în toate localităţile ţării, pe întreaga perioadă a campaniei pentru referendum şi, în mod deosebit, în ziua votării, precum şi în zilele care premerg şi succed acestei zile.

(2)   Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Apărării asigură paza secţiilor de votare şi a dosarelor întocmite de birourile electorale pe timpul transportului acestora la birourile electorale de circumscripţie judeţeană, la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, respectiv la Biroul Electoral Central, precum şi paza pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării.

(3)   Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Transporturilor, precum şi alte instituţii centrale competente dispun măsurile necesare pentru organizarea de secţii de votare pe langă căminele de studenţi şi elevi, instituţiile de sănătate şi ocrotire socială, pe nave şi platforme marine şi asigură dotarea acestora cu cele necesare exercitării dreptului de vot.

Art. 5. - Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, selectează şi prelucrează datele privind cetăţenii cu drept de vot, tipăreşte şi pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, şi copii de pe acestea, în trei exemplare.

Art. 6. - (1) Institutul Naţional de Statistică va asigura numărul de statisticieni, informaticieni şi personal tehnic auxiliar, dotarea necesară cu echipamente şi tehnică de calcul şi programele de prelucrare a datelor pentru efectuarea operaţiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor referendumului.

(2) Institutul Naţional de Statistică va organiza instruirea conducerilor direcţiilor regionale şi judeţene de statistică privind participarea specialiştilor statisticieni, informaticieni şi a personalului auxiliar la efectuarea operaţiunilor tehnice pentru stabilirea rezultatelor referendumului.

Art. 7. - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Sănătăţii Publice vor dispune măsurile necesare pentru a pune la dispoziţe autorităţilor administraţiei publice locale spaţii corespunzătoare în unităţile din subordine, în vederea organizării de secţii de votare, precum şi pentru sprijinirea cu personal din subordine a operaţiunilor tehnice la secţiile de votare.

Art. 8. - Ministerul Sănătăţii Publice va lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenţei medicale la birourile electorale.

Art. 9. - Ministerul Afacerilor Externe organizează şi dotează secţiile de votare din străinătate ale Romaniei, furnizează, în timp util, datele necesare pentru numerotarea acestora şi stabileşte necesarul de timbre autocolante pentru secţiile de votare din străinătate.

Art. 10. - (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti se constituie, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari, prin ordin al prefectului, comisii tehnice judeţene sau a municipiului Bucureşti, în componenţa prevăzută în anexa nr. 2, cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzute în legislaţia în domeniul referendumului.

(2)  La şedinţele comisiei tehnice pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinand minorităţilor naţionale ce au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Roman de Presă, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

(3)    Pentru urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente din circumscripţia electorală, pe langă comisia tehnică se constituie un grup tehnic de lucru, condus de un subprefect, format din specialişti desemnaţi de conducătorii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Din grupul tehnic de lucru fac parte şi 2-3 specialişti din aparatul consiliilor judeţene şi instituţiilor prefectului.

(4)   In perioada în care îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupului tehnic de lucru membrii acestuia sunt degrevaţi de sarcinile de serviciu.

(5)  Condiţiile materiale necesare în vederea funcţionării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile şi celelalte drepturi băneşti cuvenite salariaţilor delegaţi în grupul tehnic de lucru se achită de instituţiile de la care aceştia provin.

Art. 11. - (1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizează, în termen de cel mult 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărari, instruirea prefecţilor şi subprefecţilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

(2)   Prefecţii organizează în cel mai scurt timp posibil instruirea primarilor şi a secretarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

(3)   In termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărari, prefecţii comunică structurilor teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor numerotarea şi delimitarea secţiilor de votare, în scopul întocmirii copiilor de pe listele electorale permanente.

(4)    Prefecţii stabilesc un grafic de distribuţie a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării, în funcţie de asigurarea condiţiilor de păstrare în condiţii de siguranţă a acestora, cu respectarea prevederilor legale.

(5)    In perioada desfăşurării procesului electoral Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigură sprijin de specialitate instituţiilor prefectului şi primarilor, în vederea realizării la termen şi în condiţii corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

Art. 12. - (1) Secretariatul General al Guvernului asigură sediul corespunzător desfăşurării activităţii Biroului Electoral Central.

(2)   Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigură dotarea tehnică, materială şi personal în aparatul de lucru al Biroului Electoral Central.

(3)   Prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii asigură sediile, dotarea acestora, precum şi condiţii corespunzătoare pentru funcţionarea birourilor electorale de circumscripţie judeţene şi al municipiului Bucureşti.

Art. 13. - (1) Comisiile tehnice judeţene şi a municipiului Bucureşti informează săptămanal Comisia Tehnică Centrală, în legătură cu stadiul pregătirii şi organizării referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

(2) Comisia Tehnică Centrală informează săptămanal Guvernul în legătură cu stadiul îndeplinirii acţiunilor privind pregătirea şi organizarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui Romaniei.

Art. 14. - In ziua referendumului, primarii şi viceprimarii vor fi prezenţi la sediul primăriei, prin rotaţie, şi vor asigura permanenţa funcţionării compartimentelor şi serviciilor din aparatul propriu în vederea soluţionării oricăror probleme care pot apărea în derularea votării.

Art. 15. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul internelor şi reformei administrative,

Cristian David

Ministrul afacerilor externe,

Adrian Minai Cioroianu

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,

Cristian Minai Adomniţei

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Secretarul general al Guvernului,

Ilie Gavril Bolojan

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXA Nr. 1

COMPONENŢA

Comisiei Tehnice Centrale

Preşedinte:

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative

Membri:

Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - coordonator

-   Secretarul de stat şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

a) Reprezentanţi, la nivel de secretar de stat, ai:

-  Secretariatului General al Guvernului

-   Ministerului Economiei şi Finanţelor

-   Ministerului Afacerilor Externe

-   Ministerului Apărării

-   Ministerului Justiţiei

-   Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

-   Ministerului Culturii şi Cultelor

-   Ministerului Transporturilor

-   Ministerului Sănătăţii Publice

-   Institutului Naţional de Statistică

-  Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat

b) reprezentanţi ai:

-  Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres"

-  S.C. Electrica - S.A.

-  Societăţii Naţionale de Televiziune

-  Societăţii Naţionale de Radiodifuziune

NOTĂ:

Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei Tehnice Centrale vor fi asigurate de ministrul internelor şi reformei administrative.

Componenţa nominală a Comisiei Tehnice Centrale se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, pe baza propunerilor înaintate de conducătorii ministerelor şi ai celorlalte instituţii/societăţi menţionate.

ANEXA Nr. 2

COMPONENŢA

Comisiei tehnice judeţene sau a municipiului Bucureşti

-   Prefectul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;

-   un subprefect;

-   secretarul judeţului, respectiv secretarul general al municipiului Bucureşti;

-   directorul executiv al direcţiei regionale/judeţene de statistică;

-   directorul general al direcţiei generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a finanţelor publice;

-   inspectorul-şef al inspectoratului judeţean de poliţie (pentru municipiul Bucureşti, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti);

-   şeful biroului judeţean sau al municipiului Bucureşti de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor;

-  şeful serviciului public comunitar judeţean de evidenţa persoanelor;

-  inspectorul-şef al inspectoratului de jandarmi judeţean (pentru municipiul Bucureşti, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti);

-   inspectorul general al inspectoratului şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;

-   directorul executiv al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;

-   reprezentantul teritorial al S.C. Electrica - S.A.;

-   corespondentul teritorial al Agenţiei Naţionale de Presă „Rompres".

NOTĂ:

Lucrările de secretariat tehnic ale comisiei tehnice judeţene sunt asigurate de personal din cadrul instituţiei prefectului.

Componenţa nominală a comisiei tehnice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se stabileşte de către prefect, prin ordin.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 371/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 371 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 371/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu