Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.368 din 24.04.2012

privind alocarea temporară, pentru trimestrul al II-lea al anului 2012, a unor sume din vărsăminte din privatizare Ministerului Mediului şi Pădurilor, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 274 din 25 aprilie 2012



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1(1) În scopul asigurării necesarului de finanţare al Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, aferent lunilor aprilie, mai şi iunie 2012, în vederea efectuării plăţilor în cadrul proiectelor finanţate în cadrul Programului operaţional sectorial „Mediu“, pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, exclusiv prefinanţările, aferente asistenţei financiare nerambursabile primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, se aprobă alocarea temporară de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 550.000 mii lei, din care 150.000 mii lei pentru luna aprilie, 200.000 mii lei pentru luna mai şi 200.000 mii lei pentru luna iunie, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.(2) Ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, care beneficiază de prevederile alin. (1), este Ministerul Mediului şi Pădurilor.(3) Sumele alocate Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“ din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi utilizate, vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până cel târziu la data de 17 decembrie 2012. Articolul 2(1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, efectuează transferul în tranşe în limita sumei alocate potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), la solicitarea Autorităţii de certificare şi plată, din contul 65.01.01 „Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare“, deschis la Trezoreria Operativă Centrală, în contul 54.01.03.00 „Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale“, deschis la Trezoreria Operativă Centrală şi gestionat de Autoritatea de certificare şi plată, dar nu mai târziu de data de 29 iunie 2012.(2) Autoritatea de certificare şi plată efectuează transferul în limita sumei alocate, în funcţie de disponibil, integral sau în tranşe, din contul prevăzut la alin. (1) în contul de disponibil 54.01.06.07 „Disponibil din fonduri externe nerambursabile, prefinanţare şi fondul de indisponibilităţi temporare de la bugetul de stat, pentru finanţarea proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial «Mediu»“, deschis pe numele ordonatorului principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“ la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, pe baza solicitărilor lunare de fonduri transmise conform acordului privind managementul financiar şi controlul la nivelul programului operaţional, încheiat de Autoritatea de certificare şi plată cu Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“.(3) În situaţia în care sumele alocate pentru o lună, conform art. 1 alin. (1), nu sunt cheltuite integral de Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată în luna următoare vor fi diminuate proporţional cu sumele necheltuite în luna anterioară. Articolul 3(1) Reconstituirea vărsămintelor din privatizare se realizează de către ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, prin intermediul Autorităţii de certificare şi plată, din sumele primite de la Comisia Europeană, ca urmare a transmiterii către aceasta a aplicaţiilor de plată aferente Programului operaţional sectorial „Mediu“. În acest sens, Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“ are obligaţia transmiterii la Autoritatea de certificare şi plată, până la data de 15 iunie 2012, respectiv 16 iulie 2012 şi 15 august 2012, a declaraţiilor lunare de cheltuieli eligibile, conform prevederilor cadrului legal naţional şi comunitar, a căror valoare totală aferentă finanţării din instrumente structurale să fie cel puţin egală cu valoarea sumei primite.(2) Reîntregirea vărsămintelor din privatizare utilizate se va efectua prin transferarea echivalentului în euro, determinat pe baza cursului Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută, din contul denominat în euro „Disponibil din contribuţia financiară a Uniunii Europene reprezentând fonduri externe nerambursabile postaderare“, deschis la Banca Naţională a României pe numele Autorităţii de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în contul „Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO“, deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice.(3) Sumele în euro încasate de Ministerul Finanţelor Publice conform alin. (2) se înregistrează ca vărsăminte din privatizare în valută, la cursul Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării operaţiunii de transfer valutar prevăzute la alin. (2). Pe baza aceluiaşi curs valutar Ministerul Finanţelor Publice stinge obligaţia de restituire a sumei alocate din vărsăminte din privatizare în lei a ordonatorului de credite prevăzut la art. 1 alin. (2).(4) În cazul în care sumele rambursate de Comisia Europeană, ca urmare a declaraţiilor de cheltuieli transmise de Autoritatea de certificare şi plată în baza declaraţiilor de cheltuieli primite de la Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, conform prevederilor alin. (1), nu acoperă integral suma primită de ordonatorul principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“, din cauza efectuării unor cheltuieli care ulterior se constată a nu fi eligibile în relaţia cu Comisia Europeană, reconstituirea vărsămintelor din privatizare până la sfârşitul perioadei prevăzute la art. 1 alin. (3)se asigură în lei, din bugetul propriu al Ministerului Mediului şi Pădurilor pe anul 2012. În acest sens, Autoritatea de certificare şi plată transmite, până la data de 31 octombrie 2012, o notificare ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“ cu privire la sumele de recuperat. (5) Recuperarea sumelor prevăzute la alin. (4) se efectuează în lei, prin transferul sumelor menţionate în notificare în contul 65.01.01. „Disponibil în lei din vărsăminte din privatizare“, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, în limita disponibilităţilor de credite bugetare.(6) Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Mediu“ restituie eventualele sume primite şi neutilizate din vărsăminte din privatizare în contul prevăzut la alin. (5), până cel târziu la data de 17 decembrie 2012.PRIM-MINISTRU MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: Ministrul mediului şi pădurilor, Attila Korodi p. Ministrul afacerilor europene, Teodor Cătălin Vătafu, secretar de stat p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 368/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 368 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 368/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu