Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.30 din 26.09.2014

privind contestaţia formulată de domnul Remus Florinel Cernea
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 710 din 29 septembrie 2014

SmartCity1

Mircea Ştefan Minea - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.La data de 25 septembrie 2014, domnul Remus Florinel Cernea a depus la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării, contestaţia înregistrată sub nr. 4.294, formulată împotriva „Deciziei Biroului Electoral Central nr. 98/C/BEC/P/2014 din 24 septembrie 2014“, prin care s-a respins cererea de înregistrare a candidaturii sale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 893F/2014.În motivarea contestaţiei, domnul Remus Florinel Cernea susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 29 din Legea nr. 370/2004 şi cu Decizia Biroului Electoral Central nr. 2/D din 9 septembrie 2014, „în baza cărora a fost respinsă candidatura“ sa pentru alegerea Preşedintelui României, sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 36 şi 73 alin. (3) „cu privire la modul în care sunt adoptate legile organice“.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a contestaţiei, deoarece potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, Biroul Electoral Central avea obligaţia să emită, în termenul de 48 de ore de la data depunerii candidaturii, decizia de înregistrare sau de respingere a înregistrării candidaturii domnului Remus Florinel Cernea pentru funcţia de Preşedinte al României, iar nu să emită un simplu răspuns cu caracter administrativ.CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia formulată de domnul Remus Florinel Cernea.Examinând contestaţia, Curtea constată că, în realitate, domnul Remus Florinel Cernea critică neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi (2) coroborate cu cele ale art. 29 din Legea nr. 370/2004 şi cu Decizia Biroului Electoral Central nr. 2/D din 9 septembrie 2014, ceea ce nu intră în cadrul atribuţiei instanţei constituţionale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituţie.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de domnul Remus Florinel Cernea.Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. MIRCEA ŞTEFAN MINEAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 30/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 30 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 30/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu