Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1876 din 22 decembrie 2005

privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 81 din 30 ianuarie 2006



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1

Obiectivul şi domeniul de aplicare

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte cerinţe minime pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea şi securitatea lor care apar sau pot să apară datorită expunerii la vibraţii mecanice.

Art. 2. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică activităţilor în exercitarea cărora lucrătorii sunt sau este posibil să fie expuşi la riscuri generate de vibraţii mecanice în timpul activităţii.

Art. 3. - Prevederile legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE se aplică în totalitate întregului domeniu prevăzut la art. 2, fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau mai specifice incluse în prezenta hotărâre.

Art. 4. - Pentru aplicarea prezentei hotărâri expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a)   vibraţie transmisă sistemului mână-braţ - vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă sistemului uman mână-braţ, care generează riscuri pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, în special afecţiuni vasculare, leziuni osoase sau articulare, afecţiuni neurologice sau musculare;

b)   vibraţie transmisă întregului corp - vibraţia mecanică, în cazul în care este transmisă întregului corp, care generează riscuri pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, în special lombalgie şi traumatisme ale coloanei vertebrale.

SECŢIUNEA a 2-a

Valori limită de expunere şi valori de expunere de la care se declanşează acţiunea

Art. 5. - (1) Pentru vibraţiile transmise sistemului mână-braţ:

a)   valoarea limită de expunere zilnică profesională, calculată pentru o perioadă de referinţă de 8 ore, este de 5 m/s2;

b)  valoarea expunerii zilnice de la care se declanşează acţiunea, calculată pentru o perioadă de referinţă de 8 ore, este de 2,5 m/s2.

(2) Expunerea lucrătorilor la vibraţiile transmise sistemului mână-braţ este evaluată sau măsurată potrivit dispoziţiilor pct. 1 din partea A a anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. - (1) Pentru vibraţiile transmise întregului corp:

a)   valoarea limită de expunere zilnică profesională, calculată la o perioadă de referinţă de 8 ore, trebuie să fie de 1,15 m/s2 sau să aibă o valoare a dozei de vibraţii de 21  m/s1-75;

b)  valoarea expunerii zilnice de la care se declanşează acţiunea, calculată la o perioadă de referinţă de 8 ore, trebuie să fie de 0,5 m/s2 sau să aibă o valoare a dozei de vibraţii de 9,1 m/s1,75.

(2) Expunerea lucrătorilor la vibraţiile transmise întregului corp trebuie să fie evaluată sau măsurată potrivit dispoziţiilor pct. 1 din partea B a anexei.

CAPITOLUL II

Obligaţiile angajatorilor

SECŢIUNEA 1

Stabilirea şi evaluarea riscurilor

Art. 7. - (1) In executarea obligaţiilor prevăzute în legislaţia naţională care transpune Directiva 89/391/CEE angajatorul trebuie să evalueze şi, dacă este necesar, să măsoare nivelurile de vibraţii mecanice la care sunt expuşi lucrătorii.

(2) Măsurarea se efectuează în conformitate cu partea A pct. 2 sau cu partea B pct. 2 din anexă, după caz.

Art. 8. - (1) Nivelul de expunere la vibraţia mecanică poate fi evaluat prin intermediul observării practicilor de lucru specifice şi prin trimiterea la informaţiile relevante cu privire la magnitudinea probabilă a vibraţiilor corespunzătoare echipamentelor sau tipurilor de echipamente utilizate în condiţiile specifice de utilizare, inclusiv informaţiile de această natură furnizate de producătorul echipamentului.

(2) Operaţia prevăzută la alin. (1) se deosebeşte de măsurare, care necesită utilizarea unei aparaturi specifice şi a unei metodologii corespunzătoare.

Art. 9. - (1) Evaluarea şi măsurarea prevăzute la art. 7 trebuie să fie planificate şi efectuate de serviciile competente, la intervale corespunzătoare, ţinându-se seama de prevederile din legislaţia naţională care transpun prevederile Directivei 89/391/CEE referitoare la competenţele serviciilor de protecţie şi prevenire şi ale lucrătorilor desemnaţi, cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

(2) Datele obţinute din evaluarea şi/sau măsurarea nivelului de expunere la vibraţii mecanice se păstrează într-o formă adecvată pentru a permite consultarea la o dată ulterioară.

Art. 10. - La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor elemente:

a)   nivelul, tipul şi durata expunerii, inclusiv orice expunere la vibraţii intermitente sau la şocuri repetate;

b)  valorile limită ale expunerii şi valorile de expunere de la care se declanşează acţiunea, prevăzute la art. 5 şi 6;

c)   orice efecte asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor expuşi la riscuri deosebite;

d)   orice efecte indirecte asupra securităţii lucrătorilor, care rezultă din interacţiunile dintre vibraţiile mecanice şi locul de muncă sau alte echipamente de lucru;

e)   informaţiile furnizate de producătorii echipamentelor de muncă, potrivit legislaţiei în vigoare;

f)   existenţa echipamentelor similare, proiectate astfel încât să reducă nivelurile de expunere la vibraţiile mecanice;

g)   prelungirea expunerii la vibraţii transmise întregului corp în afara programului de lucru normal, sub responsabilitatea angajatorului;

h) condiţiile de muncă specifice, cum ar fi temperaturile scăzute;

i) informaţiile corespunzătoare obţinute din supravegherea sănătăţii, inclusiv informaţiile publicate, în măsura în care este posibil.

Art. 11. - (1) Angajatorul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor, potrivit prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE, şi trebuie să identifice măsurile care trebuie luate potrivit secţiunilor a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol.

(2)   Evaluarea riscurilor trebuie înregistrată pe un suport material şi trebuie să includă o justificare a angajatorului potrivit căreia natura şi amploarea riscurilor legate de vibraţiile mecanice nu necesită efectuarea unei evaluări mai complete a acestora.

(3)   Evaluarea riscurilor trebuie să fie actualizată periodic, în special dacă s-au produs schimbări semnificative sau dacă rezultatele supravegherii sănătăţii arată că este necesară.

SECŢIUNEA a 2-a

Evitarea sau reducerea expunerii

Art. 12. - (1) Riscurile care decurg din expunerea la vibraţiile mecanice trebuie să fie eliminate la sursă sau reduse la minimum, ţinându-se seama de progresul tehnic şi de existenţa măsurilor de reducere a riscului la sursă.

(2) Reducerea acestor riscuri se întemeiază pe principiile generale de prevenire prevăzute în legislaţia naţională care transpune Directiva 89/391/CEE.

Art. 13. - Pe baza evaluării riscurilor prevăzute în secţiunea 1 din prezentul capitol, din momentul în care valorile de expunere la care se declanşează acţiunea, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) şi la art. 6 alin. (1) lit. b), sunt depăşite, angajatorul trebuie să instituie şi să pună în aplicare un program de măsuri tehnice şi/sau organizatorice menite să reducă la minimum expunerea la vibraţii mecanice şi riscurile legate de aceasta, ţinând seama în special de:

a)   alte metode de lucru care implică o expunere mai scăzută la vibraţii mecanice;

b) alegerea echipamentelor de muncă adecvate, proiectate corespunzător din punct de vedere ergonomic,care să producă cele mai puţine vibraţii posibile, ţinând seama de activitatea pentru care sunt destinate;

c)  furnizarea de echipamente auxiliare care reduc riscul leziunilor provocate de vibraţii, cum ar fi scaunele care atenuează efectiv vibraţia întregului corp şi mânerele care reduc vibraţiile transmise sistemului mână-braţ;

d)   programe corespunzătoare de întreţinere pentru echipamentele de muncă, locul de muncă şi sistemele de la locul de muncă;

e)   proiectarea şi amplasarea locurilor de muncă şi a posturilor de lucru;

f)   informarea şi formarea adecvată a lucrătorilor în vederea utilizării corecte şi sigure a echipamentelor de muncă, pentru a le reduce la minimum expunerea la vibraţiile mecanice;

g)  limitarea duratei şi intensităţii expunerii;

h) programe de lucru corespunzătoare cu perioade de odihnă adecvate;

i) furnizarea de îmbrăcăminte pentru protejarea împotriva frigului şi umezelii a lucrătorilor expuşi.

Art. 14. - Lucrătorii nu trebuie să fie expuşi în nici o situaţie la niveluri superioare valorii limită a expunerii.

Art. 15. - (1) Dacă valoarea limită a expunerii este depăşită, în ciuda măsurilor luate de către angajator pentru a respecta prevederile prezentei hotărâri, acesta trebuie să ia imediat măsuri pentru a reduce expunerea sub valoarea limită a expunerii.

(2) Angajatorul trebuie să identifice motivele pentru care valoarea limită a expunerii a fost depăşită şi, în consecinţă, trebuie să îmbunătăţească măsurile de protecţie şi prevenire pentru a preveni o nouă depăşire a acesteia.

Art. 16. - Potrivit prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE, angajatorul trebuie să adapteze măsurile prevăzute în prezenta secţiune la necesităţile lucrătorilor expuşi la riscuri specifice.

SECŢIUNEA a 3-a

 Informarea şi formarea lucrătorilor

Art. 17. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE, angajatorul trebuie să asigure ca lucrătorii expuşi riscurilor generate de vibraţii mecanice la locul de muncă şi/sau reprezentanţii acestora să beneficieze de informaţii cu privire la rezultatul evaluării riscurilor prevăzute la art. 7 şi de o formare corespunzătoare.

(2) Informarea şi formarea prevăzute la alin. (1) trebuie să se refere în special la:

a)  măsurile luate în aplicarea prezentei hotărâri pentru a elimina sau reduce la minimum riscurile datorate vibraţiilor mecanice;

b)  valorile limită ale expunerii şi valori de expunere de la care se declanşează acţiunea;

c)   rezultatele evaluărilor şi ale măsurărilor vibraţiilor mecanice efectuate potrivit secţiunii 1;

d)   leziunile care ar putea fi produse de echipamentele de lucru utilizate;

e)  cum şi de ce trebuie detectate şi raportate semnele de leziune;

f)  condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii;

g)  practici de lucru sigure pentru minimizarea expunerii la vibraţii mecanice.

SECŢIUNEA a 4-a

Consultarea şi participarea lucrătorilor

Art. 18. - Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora în ceea ce priveşte aspectele reglementate de prezenta hotărâre trebuie să se realizeze potrivit prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE.

CAPITOLUL III

Supravegherea sănătăţii

Art. 19. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/391/CEE, Ministerul Sănătăţii adoptă dispoziţii pentru a asigura supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în raport cu rezultatul evaluării riscurilor prevăzute la art. 7, dacă acesta indică un risc pentru sănătatea lor.

(2) Aceste dispoziţii, inclusiv cerinţele specificate pentru dosarele medicale şi disponibilitatea acestora, sunt în conformitate cu reglementările în vigoare.

Art. 20. - (1) Supravegherea sănătăţii trebuie să contribuie la prevenirea şi diagnosticarea rapidă a oricărei afecţiuni legate de expunerea la vibraţii mecanice.

(2) Rezultatele supravegherii medicale trebuie să fie luate în considerare la aplicarea măsurilor de prevenire la un anumit loc de muncă.

Art. 21. - Trebuie să se asigure supravegherea medicală corespunzătoare atunci când:

a)   expunerea lucrătorilor la vibraţii este de aşa natură încât poate fi stabilită o legătură între această expunere şi o boală identificabilă sau efecte dăunătoare asupra sănătăţii;

b)  este probabil ca afecţiunea sau efectele să apară în condiţiile de lucru specifice ale unui anumit lucrător;

c)  există tehnici testate pentru detectarea afecţiunii sau a efectelor dăunătoare asupra sănătăţii.

Art. 22. - Lucrătorii expuşi la vibraţii mecanice superioare valorilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) şi la art. 6 alin. (1) lit. b) au dreptul la o supraveghere corespunzătoare a sănătăţii în   orice situaţie.

Art. 23. - (1) Fiecare lucrător supus supravegherii sănătăţii potrivit art. 19-22 trebuie să aibă un dosar medical individual.

(2)   Medicul de medicina muncii trebuie să actualizeze dosarele medicale prevăzute la alin. (1).

(3)   Dosarele medicale prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă un sumar al rezultatelor supravegherii sănătăţii realizate.

(4)   Dosarele medicale prevăzute la alin. (1) trebuie să fie păstrate într-o formă adecvată pentru a permite orice consultare ulterioară, ţinându-se seama de prevederile legislaţiei în vigoare privind secretul medical.

(5)   Copii ale dosarelor medicale prevăzute la alin. (1) pot fi furnizate, la cerere, direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

(6)   Lucrătorul trebuie să aibă acces, la cerere, la propriul său dosar medical.

Art. 24. - Atunci când, în urma supravegherii stării de sănătate, se constată că un lucrător suferă de o anumită boală sau de efecte negative asupra sănătăţii, pe care un medic sau un medic de medicina muncii le consideră a fi rezultatul expunerii la vibraţii mecanice la locul de muncă, lucrătorul trebuie:

a)   să fie informat de către medic sau de medicul de medicina muncii cu privire la rezultatul care îl priveşte personal;

b)   să primească informaţii şi sfaturi cu privire la orice supraveghere a sănătăţii la care trebuie să se supună după încheierea perioadei de expunere.

Art. 25. - (1) Atunci când, în urma supravegherii sănătăţii, se constată că un lucrător suferă de o boală identificabilă sau manifestări ale efectelor adverse asupra sănătăţii, pe care un medic sau un medic de medicina muncii le consideră a fi rezultatul expunerii la vibraţii mecanice la locul de muncă, angajatorul trebuie:

a)    să fie informat cu privire la orice rezultate semnificative ale supravegherii sănătăţii, cu respectarea secretului medical;

b)   să revizuiască evaluarea riscului efectuată potrivit secţiunii 1 din cap. II;

c)   să revizuiască măsurile prevăzute pentru eliminarea sau reducerea riscurilor, potrivit secţiunii a 2-a din cap. II;

d)   să ţină seama de recomandările medicului de medicina muncii sau ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru punerea în aplicare a oricăror măsuri necesare pentru eliminarea sau reducerea riscului, potrivit secţiunii a 2-a din cap. II, inclusiv să aibă în vedere posibilitatea de a atribui lucrătorului un alt post de lucru unde nu există riscuri de expunere;

e)  să asigure supravegherea continuă a sănătăţii şi să ia măsuri pentru a fi reexaminată starea de sănătate a oricărui alt lucrător care a fost expus în mod similar.

(2) In situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e) medicul de medicina muncii sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot propune ca persoanele expuse să fie supuse unui control medical.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 26. - (1) Echipamentele de muncă ce au fost sau sunt puse la dispoziţia lucrătorilor înainte de data de 1 iulie 2007 şi care nu permit respectarea valorilor limită ale expunerii, ţinându-se seama de ultimele progrese tehnice şi/sau de măsurile organizatorice luate, pot fi utilizate până la data de 1 iulie 2010.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) echipamentele de muncă utilizate în agricultură şi silvicultură, care pot fi utilizate până la data de 1 iulie 2014.

Art. 27. - In conformitate cu principiile generale ale protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, în cazul transportului maritim şi aerian, în împrejurări bine întemeiate, se vor face excepţii de la art. 14 şi 15 în ceea ce priveşte vibraţiile transmise întregului corp, dacă, date fiind dezvoltarea actuală a tehnicii şi caracteristicile specifice ale locurilor de muncă, nu este posibil să se respecte valoarea limită a expunerii, în ciuda măsurilor tehnice şi/sau organizatorice luate.

Art. 28. - (1) In cazul în care expunerea unui lucrător la vibraţii mecanice este, de regulă, inferioară valorilor expunerii zilnice de la care se declanşează acţiunea, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) şi la art. 6 alin. (1) lit. b), dar variază substanţial de la un moment la altul şi poate depăşi ocazional valoarea limită a expunerii, se vor face excepţii de la art. 14 şi 15.

(2) Valoarea medie a expunerii într-o perioadă de 40 de ore trebuie să fie mai mică decât valoarea limită a expunerii şi trebuie să existe dovezi care să arate că riscurile regimului de expunere la locul de muncă sunt mai scăzute decât cele ale expunerii la valoarea limită a expunerii.

Art. 29. - (1) Prevederile art. 27 şi 28 se aplică numai în condiţii care garantează, ţinându-se seama de împrejurări speciale, că riscurile sunt reduse la minimum şi că lucrătorii în cauză sunt supuşi unei supravegheri mai atente a sănătăţii.

(2) Prevederile art. 27 şi 28 nu se mai aplică imediat ce împrejurările care le justifică nu mai există.

Art. 30. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 septembrie 2006.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2002/44/CE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de agenţi fizici (vibraţii), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 177/2002.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul economiei şi comerţului,

Codruţ loan Şereş

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,

Nicolae Flaviu Lazin,

secretar de stat

p. Ministrul integrării europene,

Andrian Ciocănea,

secretar de stat

Bucureşti, 22 decembrie 2005. Nr. 1.876.

ANEXĂ VIBRAŢII   MECANICE

A. VIBRAŢII TRANSMISE SISTEMULUI MÂNĂ-BRAŢ

1.  Evaluarea expunerii

Evaluarea nivelului de expunere la vibraţii transmise sistemului mână-braţ se bazează pe calcularea valorii expunerii zilnice pentru o perioadă de referinţă de 8 ore A(8), exprimată ca rădăcina medie pătratică (rms) (valoare totală) a valorilor acceleraţiei ponderate în frecvenţă, determinate pe axele ortogonale ahwx, ahwy, ahwz, definite în cap. 4 şi 5 şi în anexa A la standardul SR EN ISO 5349-1:2003.

Evaluarea nivelului de expunere poate fi făcută pe baza unei estimări realizate în funcţie de informaţiile furnizate de producători cu privire la nivelul emisiei din echipamentele de lucru utilizate, precum şi pe baza observării practicilor de lucru specifice sau a unor măsurări.

2.  Măsurare

Când se efectuează o măsurare în conformitate cu art. 7 din hotărâre:

a)   metodele utilizate pot include eşantionarea care trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală a unui lucrător la vibraţiile mecanice în cauză;

b)   metodele şi aparatura utilizate trebuie adaptate la caracteristicile particulare ale vibraţiilor mecanice care urmează a fi măsurate, la factorii de mediu şi la caracteristicile aparaturii de măsurare, în conformitate cu standardul SR EN ISO 5349-2:2003;

c)  în cazul dispozitivelor care trebuie ţinute cu ambele mâini, măsurările trebuie efectuate pentru fiecare mână. Expunerea este determinată în raport cu valoarea cea mai ridicată dintre cele două; se dau, de asemenea, informaţiile pentru cealaltă mână.

3.  Interferenţe

Prevederile art. 10 lit. d) din hotărâre se aplică în special când vibraţiile mecanice interferează cu manipularea corectă a comenzilor sau cu citirea indicatoarelor.

4.  Riscuri indirecte

Prevederile art. 10 lit. d) din hotărâre se aplică în special când vibraţiile mecanice interferează cu stabilitatea structurilor sau cu securitatea articulaţiilor.

5.  Echipamente individuale de protecţie

Echipamentele individuale de protecţie împotriva vibraţiilor transmise sistemului mână-braţ pot fi prevăzute în programul de măsuri la care s-a făcut referire în art. 13 din hotărâre.

B. VIBRAŢII TRANSMISE ÎNTREGULUI CORP

1.  Evaluarea expunerii

Evaluarea nivelului de expunere la vibraţii se bazează pe calcularea expunerii zilnice A(8), exprimată ca acceleraţie continuă echivalentă pe o perioadă de 8 ore, calculată ca cea mai ridicată valoare (rms) sau ca cea mai ridicată valoare a dozei de vibraţii (VDV) a acceleraţiilor ponderate în frecvenţă, determinate pe cele trei axe ortogonale (1,4awx, 1,4a , awz pentru un lucrător aşezat sau în picioare), în conformitate cu cap. 5, 6 şi 7 din anexa A şi din anexa B la standardul SR ISO 2631-1:2000.

Evaluarea nivelului de expunere poate fi făcută pe baza unei estimări realizate în funcţie de informaţiile furnizate de producători, cu privire la nivelul emisiei din echipamentele de lucru utilizate şi pe baza observării practicilor de lucru specifice sau a unor măsurări.

In cazul transportului maritim se pot lua în consideraţie numai vibraţiile cu o frecvenţă mai mare de 1 Hz.

2.  Măsurare

2.1.   Când se realizează o măsurare în conformitate cu art. 7 din hotărâre, metodele utilizate pot include eşantionarea care trebuie să fie reprezentativă pentru expunerea personală a unui lucrător la vibraţia mecanică în cauză.

2.2.  Metodele utilizate trebuie adaptate la caracteristicile specifice ale vibraţiilor mecanice ce urmează a fi măsurate, la factorii de mediu şi la caracteristicile aparaturii de măsurat.

3.  Interferenţe

Prevederile art. 10 lit. d) din hotărâre se aplică în special când vibraţia mecanică interferează cu manipularea corespunzătoare a comenzilor sau cu citirea indicatoarelor.

4.  Riscuri indirecte

Prevederile art. 10 lit. d) din hotărâre se aplică în special când vibraţiile mecanice interferează cu stabilitatea structurilor sau cu securitatea articulaţiilor.

5.  Amploarea expunerii

Prevederile art. 10 lit. g) din hotărâre se aplică în special când, datorită naturii activităţii, un lucrător beneficiază de încăperi pentru odihnă asigurate de către angajator.

Expunerea întregului corp la vibraţii în aceste încăperi trebuie redusă la un nivel compatibil cu funcţiile şi condiţiile lor de utilizare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1876/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1876 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1876/2005
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu