HOTARARE   Nr. 1654 din 22 noiembrie 2006

privind aprobarea Strategiei nationale impotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 967 din 4 decembrie 2006

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006 - 2010, denumită în continuare Strategia naţională, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevăzute în Strategia naţională.

Art. 3. - Fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Strategia naţională se asigură de către fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu, în raport cu termenele de realizare, priorităţile şi resursele disponibile în bugetele proprii.

Art. 4. - Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale se întocmeşte de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Nicu Toader,

secretar de stat

p. Ministrul apărării naţionale,

Ioan Ion,

secretar de stat

p. Ministrul afacerilor externe,

Anton Niculescu,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul sănătăţii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

ANEXĂ

STRATEGIA NAŢIONALĂ

împotriva traficului de persoane

pentru perioada 2006-2010

I.         CONSIDERAŢII GENERALE

A. PREMISE

Raportul de monitorizare al Comisiei Europene, prezentat în luna mai 2006, menţionează progresele înregistrate de ţara noastră în domeniul luptei împotriva traficului de persoane1, în principal în ceea ce priveşte combaterea reţelelor de traficanţi şi afirmă că România "rămâne o ţară de tranzit şi, într-o mai mică măsură, o ţară de origine şi destinaţie" pentru traficul de persoane.

Raportul Anual al Departamentului de Stat al SUA referitor la traficul de persoane, dat publicităţii în luna iunie 2006, confirmă că România "şi-a îmbunătăţit semnificativ eforturile de combatere a traficului de persoane şi a făcut progrese în îmbunătăţirea coordonării activităţilor antitrafic prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Prevenire a traficului de persoane". Deşi încă nu sunt îndeplinite standardele minime pentru combaterea traficului, numeroasele legi adoptate pentru a întări pedepsele aplicate traficanţilor, sporirea resurselor poliţiei pentru anchetarea şi aducerea în faţa instanţei a celor implicaţi în comerţul cu persoane sau proiectele privind înfiinţarea de adăposturi de ajutorare a victimelor demonstrează interesul şi participarea activă a Guvernului României în gestionarea acestui fenomen social.

1. Alinierea la tendinţa europeană

In contextul internaţional al preocupării pentru combaterea fenomenului de trafic de persoane, Uniunea Europeană a lansat un program comun anti-trafic, concretizat în diverse acte normative, în declaraţii, convenţii şi recomandări ale instituţiilor europene, In luna decembrie a anului trecut a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Planul UE privind cele mai bune practici, standarde si proceduri de combatere si prevenire a traficului de persoane, publicat n Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.C 311 din 9 decembrie 2001, cel mai important „pas comunitar" împotriva traficului de persoane până în prezent.

Ca parte a procesului de integrare europeană, România a acceptat integral acquis-ul comunitar în vigoare la data de 8 decembrie 2004, corespunzător Cap. 24 de negociere - Justiţie şi Afaceri Interne, inclusiv Acquis-ul Schengen - conform prevederilor art.8 din Protocolul privind integrarea acestuia in cadrul acquis-ului comunitar. Nu a fost solicitată nici o perioadă de tranziţie sau derogare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor fiind în măsură să îl implementeze, în întregime, până la data aderării la Uniunea Europeană.

Dezvoltarea unui sistem eficient de acţiune împotriva traficului de persoane este una dintre condiţiile implicite pe care România trebuie să le îndeplinească în procesul de integrare şi ca viitor membru al Uniunii Europene.

1    Trafic de persoane înseamnă „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi." (alin. (1) art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare).

Strategia naţională împotriva traficului de persoane 2006 - 2010 şi Planul naţional de acţiune pentru implementarea acesteia îndeplinesc un rol deosebit în contextul integrării şi al afacerilor europene, ambele reprezentând un instrument esenţial pentru alinierea la standardele europene.

2. Situaţia internă actuală

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1806 din 2 iulie 2004, ale cărui prevederi sunt completate prin Decizia CSM nr. 269 din 6 iulie 2005, a fost înfiinţată Reţeaua judecătorilor specializaţi în soluţionarea cauzelor de trafic de persoane; aceasta este formată din 56 de judecători, câte un judecător de la fiecare Curte de Apel şi tribunal. Reţeaua a fost notificată internaţional Comisiei Europene, Eurojust, Consiliului Europei, Organizaţia Naţiunilor Unite şi altor organisme internaţionale cu atribuţii în acest domeniu.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1584/ 2005 pentru înfiinţarea organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.5 din 4 ianuarie 2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1083/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.727 din 25 august 2006, a fost aprobată înfiinţarea şi organizarea Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, denumită în continuare Agenţie. Necesitatea înfiinţării acestei structuri a fost impusă de amploarea pe care a luat-o traficul de persoane, acest fapt constituind motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii.

Legislaţia naţională în domeniul traficului de persoane

1.       Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 299/20032

Prin Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane s-au incriminat formele pe care le poate îmbrăca traficul de persoane, s-a creat cadrul juridic pentru utilizarea tehnicilor moderne de investigaţie, necesare descoperirii acestor fapte, s-au introdus norme pentru protecţia şi asistenţa victimelor traficului, a familiilor acestora, precum şi a martorilor.

2.      Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.505 din 4 iunie 2004 (intrată în vigoare în ianuarie 2005)

Legea instituie patru categorii de măsuri care se adresează în mod direct nevoilor victimei infracţiunilor*:

a)   informarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor;

b)   consilierea psihologică;

c)   asistenţa juridică gratuită;

*victimele infracţiunii traficului de persoane beneficiază de aceste măsuri dacă îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru acordarea lor;

2 M.Of. nr. 206 din 31 martie 2003.

Principalele instrumente internaţionale în domeniul traficului de persoane la care România este parte

1.    România a semnat la data de 14 decembrie 2000, la Palermo, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi cele două protocoale ale sale adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, instrumente internaţionale care au fost ratificate prin Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.813 din 8 noiembrie 2002;

2.   România a semnat Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, instrument internaţional ratificat prin Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 19 iulie 2006.

Principalele obiective ale acestei convenţii sunt:

a)   Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, cu garantarea respectării principiului egalităţii între bărbaţi şi femei.

b)  Protecţia drepturilor fundamentale ale victimelor traficate, prin oferirea unui cadru legal referitor la protecţia şi asistarea victimelor şi martorilor, precum şi la asigurarea eficienţei procesului penal.

c)   Consolidarea cooperării internaţionale în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane.

B. VIZIUNEA

Prin implementarea obiectivelor strategice, România va beneficia de un sistem naţional integrat de servicii publice, care să asigure monitorizarea, evaluarea şi prevenirea traficului de persoane, identificarea victimelor, protecţia şi reintegrarea socială a acestora, concomitent cu eficientizarea activităţilor de identificare şi pedepsire a traficanţilor.

C. SCOP

Prezenta Strategie naţională are ca scop reducerea dimensiunilor fenomenului traficului de persoane şi înlăturarea efectelor negative pe care acesta le are asupra cetăţenilor şi asupra societăţii, în general.

D. PRINCIPII DIRECTOARE

Activităţile privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi asistenţa acordată victimelor traficului de persoane, desfăşurate în conformitate cu obiectivele acestei Strategii naţionale, se subsumează, în totalitatea lor, următoarelor principii, a căror respectare este esenţială şi obligatorie:

1.  Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - toate activităţile desfăşurate de instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale şi alte structuri ale societăţii civile pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei necesare victimelor acestuia se desfăşoară cu respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la care România este parte; o atenţie deosebită va fi acordată protecţiei şi asistenţei copiilor, datorită vulnerabilităţii speciale a acestei categorii de persoane.

2.   Principiul legalităţii - activităţile pentru realizarea obiectivelor strategice se desfăşoară în baza legii şi în conformitate cu aceasta.

3. Principiul prevenirii presupune ca întreaga activitate desfăşurata pentru realizarea obiectivelor strategice trebuie, sa asigure prevenirea traficului de persoane atât printr-o buna cooperare intre instituţiile implicate, cat si printr-o coordonare unitara a implementării strategiei.

4.    Principiul   complementarităţii,    transparenţei   si    dialogului   social presupune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar pe de altă parte consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces. Implementarea Strategiei se va face în mod transparent, cu participarea societăţii civile alături de instituţiile guvernamentale, în vederea realizării obiectivelor.

5.   Principiul cooperării - Instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi acordarea asistenţei victimelor acestuia vor coopera, în condiţiile păstrării propriilor lor identităţi funcţionale în conformitate cu prevederile cadrului legal, astfel încât să se asigure simultan un statut partenerial şi relaţii echilibrate pe toate coordonatele activităţii, o concepţie coerentă, integrată asupra problematicii şi măsurilor angajate ori planificate, o coordonare adecvată a eforturilor depuse şi demersurilor întreprinse.

6. Principiul parteneriatului public-privat presupune cooptarea societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a traficului de persoane şi consultarea membrilor societăţii civile în cadrul procesului decizional.

7.   Principiul responsabilităţii presupune obligaţia instituţiilor responsabile cu îndeplinirea activităţilor subsumate realizării obiectivelor prevăzute de Strategia naţională, precum si a instituţiilor partenere, de a îndeplini în cea mai bună manieră posibilă sarcinile stabilite.

8.  Principiul confidenţialităţii - activităţile proprii vor fi date publicităţii numai în condiţiile prevăzute de lege, astfel încât să nu pericliteze bunul mers şi finalitatea acestora şi nici drepturile şi libertăţile persoanelor implicate.

E. Cauze si factori de risc ai traficului de persoane

Abordarea fenomenului de trafic de persoane porneşte de la o bună cunoaştere a cauzelor generatoare şi a factorilor favorizanţi. Studiile privind traficul de persoane includ un număr impresionant de cauze, de la sărăcie sau lăcomie, la discriminare în funcţie de gen, de etnie sau politici guvernamentale referitoare la migratie în ţările de origine şi/sau de destinaţie.

Conform cercetării sociologice realizate de IMAS în anul 2005 cu sprijinul UNICEF, factorii de risc ai traficului de persoane se pot grupa în factori macrosociali, microsociali şi individuali, care interacţionează în proporţii diferite, de la un caz la altul.

1.  Factori macro-sociali au un nivel ridicat de generalitate şi se referă la:

a)   Scăderea drastică a nivelului de trai al populaţiei şi şomajul sau lipsa de acces la mijloace legitime de trai pentru mari segmente de populaţie.

b)   Lipsa / insuficienţa unor programe educaţionale relevante (educaţie sexuală, relaţii de cuplu etc), precum şi deficitul de oportunităţi educaţionale pentru anumite segmente de populaţie.

c)   Un mediu socio-cultural tolerant la discriminare pe bază de gen sau etnie, precum şi la comportamente de tipul violenţei domestice.

d)   Dezvoltarea migraţiei internaţionale pentru muncă.

e)   Ineficienta/slaba implicare a sistemului politic si juridic.

f)    Dezastre naturale sau catastrofe care provoacă sărăcirea bruscă a unui număr mare de gospodării, în principal a celor care trăiesc predominant din agricultură.

g)   Abandon familial.

2. Factori micro-sociali plasaţi la nivelul unor grupuri sociale şi a gospodăriilor:

a)   Sărăcia gospodăriei şi lipsa de acces la locuri de muncă, prestaţiile şi programele de asistenţă socială disponibile.

b)  Nivel redus de educaţie şi lipsa unei pregătiri profesionale, atât a persoanelor traficate, cât şi a membrilor familiilor lor de origine. Traficul de persoane este adeseori asociat cu abandonul şcolar.

c)   Instabilitate familială şi/sau relaţii deficitare între adulţi şi copii.

d)   Comportamente deviante precum alcoolismul, consumul de droguri, violenţa domestică şi/sau antecedente penale.

3. Factorii individuali sunt extrem de diverşi, spre exemplu:

a)   Discrepanţa între nivelul de aşteptări/scopuri şi resursele (individului şi gospodăriei) pentru atingerea acestora prin mijloace legitime.

b)   Disponibilitatea de a încălca unele norme legale în vederea unui loc de muncă în străinătate şi lipsa de informare privind riscurile asociate.

c)   Dorinţa de aventură şi/sau presiunea din partea „anturajului".

d)   Relaţii sentimentale ratate şi/sau debutul vieţii sexuale la vârsta adolescenţei, precum şi o posibilă istorie de agresiuni sexuale.

e)   Labilitate psihică, alienare.

f)    Lipsa de încredere în propriile forţe şi/sau un complex de inferioritate.

g)   Lipsa de încredere în ceilalţi şi în instituţiile care ar putea oferi asistenţă şi suport.

II.        DOMENII DE ACTIUNE ŞI OBIECTIVE STRATEGICE. METODE DE EVALUARE A ÎNDEPLINIRII OBIECTIVELOR

Pentru o coerenţă cât mai bună a strategiei şi pentru adaptarea acesteia la contextul realităţii româneşti s-a recurs la o diferenţiere clară a domeniilor de acţiune şi o definire a obiectivelor strategice în funcţie de acestea. Astfel fiecărei direcţii de acţiune si fiecărui obiectiv strategic, reunite în cadrul prezentei strategii, îi corespunde o serie de obiective specifice şi metode de realizare ce vor fi dezvoltate în planul naţional de acţiune pentru implementarea acesteia.

A. Sistemul naţional integrat de monitorizare şi evaluare a fenomenului traficului de persoane

Responsabilităţi instituţionale cu privire la colectarea şi prelucrarea datelor referitoare la traficul de persoane revin în prezent:

1.  ANITP, pentru toate domeniile traficului de persoane;

2.  IGPR (prin DGCCO - DCCO - Centrul de Resurse colectează date privind victimele traficului de fiinţe umane identificate de IGPR şi IGPF).

Monitorizarea nu este viabilă în toate ariile de acţiune, mai ales în ceea ce priveşte asistarea victimei. Victimele traficului de persoane sunt subsumate „cazurilor sociale" în vederea accesului la programe de reintegrare socială (educaţie, obţinerea unui loc de muncă) sau, uneori, a asistenţei medicale. In aceste privinţe, nu se poate determina numărul/ proporţia victimelor traficului de persoane care au beneficiat de asistenţă.

Deşi colectarea datelor trebuie realizată de fiecare instituţie în parte, în vederea monitorizării propriei activităţi, este absolut necesară o unificare din perspectiva metodologiei de înregistrare. Această metodologie ar trebui să fie aliniată la definiţiile internaţionale, astfel încât să permită analize comparative la nivel internaţional. Lipsa unui sistem de identificare şi referire a victimelor şi lipsa unor proceduri clare de colaborare interinstituţională cu privire la culegerea, schimburile şi accesul la date diminuează considerabil capacitatea sistemului de a produce statistici şi analize cauzale, care să ghideze politicile şi acţiunile anti-trafic.

Obiectiv   strategic   A:   Imbunătăţirea   gradului   de   cunoaştere   a   dimensiunilor, caracteristicilor şi tendinţelor traficului de persoane ce afectează România.

Obiective specifice:

1.    Crearea şi dezvoltarea unui sistem naţional centralizat de evidenţă a datelor privind traficul de persoane, care să includă date statistice referitoare atât la combaterea fenomenului, cât şi la prevenirea acestuia şi asistenţa acordată victimelor în vederea reintegrării sociale

2.   Cercetarea şi evaluarea periodică a caracteristicilor,  dimensiunilor şi evoluţiei fenomenului traficului de persoane

B. Coordonarea interinstituţională

Cadrul instituţional actual

	INSTITUŢII RESPONSABILE
PREVENIRE	MAI(ANITP, IGPR prin ICPC), MSP (ASP), MEdC (ISJ, CCD, CID), MMSSF (DGASPC)), ANPDC, ANOFM, ANES, Organizaţii neguvernamentale şi Organizaţii internaţionale
COMBATERE	MAI (IGPR, IGPF), MP (DIICOT), MJ (Reţeaua Naţionala de Judecători)
ASISTARE	MSP (ASP), MEdC (ISJ, CCD), MMSSF (ANPDC, ANOFM, DGASPC - Consiliile judeţene/sector) MJ (servicii de probaţiune), MAE, Organizaţii neguvernamentale şi Organizaţii internaţionale
MONITORIZAREA ASISTENTEI	ANITP, ANPDC

Strategia urmăreşte eficientizarea cooperării inter instituţionale prin consolidarea statutului Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane de coordonator naţional al politicilor şi activităţilor desfăşurate împotriva traficului de persoane.

Obiectiv  strategic  B:   Eficientizarea  răspunsului  instituţional  în  domeniul  luptei împotriva traficului de persoane.

Obiective specifice:

1.    Imbunătăţirea coordonării sistemului naţional anti-trafic;

2.   Consolidarea   rolului  Agenţiei   Naţionale   împotriva   Traficului   de   Persoane   de coordonator naţional al activităţilor împotriva traficului de persoane;

3.   Imbunătăţirea  coordonării în domeniul traficului de copii;

4.   Imbunătăţirea coordonării în domeniul asistenţei victimelor;

5.   Creşterea capacităţii instituţionale;

6.   Monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei naţionale şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane.

C. Prevenirea traficului de persoane

In perioada 2001-2005 au fost desfăşurate campanii de prevenire a traficului de persoane, de instituţiile statului în parteneriat cu organizaţii ale societăţii civile, organizaţii internaţionale şi mass-media.

Campaniile de informare la nivelul populaţiei au fost eficiente. Anchetele reprezentative la nivelul populaţiei de peste 18 ani din România (conform cercetării sociologice IMAS, 2005) arată că marea majoritate a populaţiei (85%) a auzit despre traficul de persoane. Persoanele cu nivel scăzut de educaţie, cele cu venituri mici şi cele din mediul rural şi oraşele mici, adică tocmai contextele sociale care furnizează grupurile de risc la trafic, au însă un nivel sensibil mai scăzut de cunoaştere asupra fenomenului. Cele mai eficiente canale de comunicare cu privire la traficul de persoane sunt televiziunea şi presa scrisă.

In ciuda acestui grad ridicat de conştientizare al problemei, traficul de persoane este în mare parte asociat cu prejudecăţi colective referitoare la victimă, adesea confundată cu o prostituată. Această prejudecată vehiculată (chiar dacă nu explicit) şi de poliţişti, procurori, judecători, profesori sau medici, tarează identificarea şi asistarea victimelor traficului de persoane.

Mai mult, gradul ridicat de conştientizare a problemei traficului de persoane nu este acompaniat nici de o bună cunoaştere a riscurilor asociate migratiei internaţionale şi nici cu o diminuare a propensiunii migratiei pentru muncă în străinătate, pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla".

Diversele acţiuni de prevenire a traficului de persoane s-au concentrat pe campanii de informare la nivelul întregii populaţii şi organizarea de seminarii. In absenţa unei coordonări naţionale, proiectele de prevenire au acoperit inegal teritoriul ţării. Spre exemplu, partea de sud a ţării, care reprezintă principala furnizoare de persoane traficate, nu a beneficiat de resursele (umane şi financiare) necesare pentru activităţi de prevenire.

Campania de prevenire a traficului de persoane necesită în prezent o schimbare de abordare. De la informare-conştientizare la nivelul populaţiei, prin mijloace mass-media, conform prezentei strategii, atenţia şi eforturile de finanţare vor fi reorientate spre reducerea vulnerabilităţii la trafic a unor grupuri-ţintă şi pe investigarea cauzelor fenomenului.

Obiectiv strategic C: Reducerea amplitudinii traficului de persoane prin întărirea capacităţii de autoprotecţie a cetăţenilor şi societăţii la ameninţările acestui fenomen.

Obiective specifice:

1.   Informarea şi sensibilizarea populaţiei în vederea conştientizării riscurilor asociate traficului de persoane şi întărirea capacităţii de autoprotecţie la ameninţările acestui fenomen;

2.   Reducerea vulnerabilităţii grupurilor de risc (în primul rând copii neînsoţiţi, nesupravegheaţi sau instituţionalizaţi, dar şi femei, cetăţeni de etnie rroma, persoane cu handicap, bătrâni, solicitanţi de azil si persoane care au primit o forma de protecţie in România;

3.   Eficientizarea activităţilor de prevenire a traficului de persoane;

4.   Reducerea oportunităţilor de trafic cu persoane şi exploatare, prin îmbunătăţirea controlului administrativ;

5.   Elaborarea şi implementarea unor standarde naţionale privind programele şi proiectele de prevenire a traficului de persoane;

6.   Reducerea cererii pentru exploatarea sexuală a femeilor;

7.   Reducerea cererii pentru exploatarea prin muncă.

D. Protecţia, asistenţa şi reintegrarea socială a victimelor

Victima (persoana identificată, prin mijloace formale sau informale, ca fiind cuprinsă într-un proces de trafic de persoane) are dreptul la servicii de asistare în conformitate cu Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

Din consultarea specialiştilor implicaţi în combaterea traficului de persoane, dar şi a specialiştilor în asistarea victimelor, a rezultat necesitatea existenţei a două sisteme de asistare3:

1.  Servicii rezidenţiale în regim de urgenţă (adăpost) care să asigure:

a)   primirea pentru găzduire (cazare şi hrană) provizorie a persoanelor referite ca victime ale traficului de persoane, identificate prin mijloace formale sau informale;

b)  intervenţie psihologică în situaţie de criză;

c)   examinarea medicală;

d)  protecţie fizică;

e)   informare asupra drepturilor pe care le are victima ca martor/ parte vătămată în procesul penal;

f)   contactarea familiei;

g)   reevaluarea adăposturilor care nu au acordat găzduire pentru cel puţin două victime într-o perioada de şase luni4;

2.  Servicii de zi: In situaţiile în care nu se impune internarea victimei traficului într-un adăpost, serviciile de asistare pot fi oferite la domiciliul acesteia sau victima se poate deplasa la sediul organizaţiei care oferă aceste servicii.

Pe de o parte, strategia vizează constituirea şi implementarea unui sistem naţional integrat de identificare şi referire a victimelor către servicii de asistenţă eficiente, o atenţie deosebită fiind acordată victimei, drepturilor şi nevoilor acesteia; pe de altă parte, cunoscute fiind eficienţa şi calitatea asistenţei acordate de ONG-uri, se doreşte îmbinarea experienţei acestora cu infrastructura instituţiilor de stat pentru a asigura sprijinul necesar victimelor în scopul reintegrării sociale.

Obiectiv strategic D.1: Implementarea în anul 2006 a unui sistem naţional integrat de identificare şi referire către servicii eficiente de asistenţă în vederea reintegrării sociale a victimelor traficului de persoane.

Obiective specifice:

1.    Crearea unui sistem naţional integrat de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane;

2.   îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a traficului de persoane.

3Seminarul interinstituţional "Dezvoltarea şi implementarea unui sistem de identificare şi referire a victimelor traficului, cetăţeni români şi străini, în România", Sibiu, noiembrie 2005, finanţat de OIM, UNICEF, CIDA, Ambasada SUA şi Ambasada Marii Britanii.

4Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie (ICMPD) - Austria: "Bune practici regionale pentru dezvoltarea şi implementarea comprehensivă a reacţiei naţionale antitrafic".

Obiectiv strategic D.2: Eficientizarea activităţilor de asistare a victimelor traficului de persoane.

Obiective specifice:

1.   Eficientizarea activităţilor de acordare a asistenţei şi protecţiei victimelor traficului de persoane;

2.   Infiinţarea şi fiincţionalizarea, în cadrul sistemului naţional integrat, a componentei de protecţie şi referire a victimelor către serviciile specializate de asistenţă, inclusiv prin referirea către sistemul de azil a victimelor care nu sunt cetăţeni români şi care au nevoie de protecţie internaţională

3.   Asigurarea protecţiei şi asistenţei victimelor traficului de persoane;

4.   Operaţionalizarea, la nivelul ANITP, a serviciului telefonic gratuit HELP-LINE privind traficul de persoane;

5.   Intărirea cooperării cu reprezentanţele diplomatice ale României în ţările de destinaţie în vederea identificării victimelor traficului şi repatrierii în bune condiţii a acestora;

6.   Combaterea victimizării terţiare;

7.   Reintegrarea şi incluziunea sociala a victimelor.

E. Combaterea traficului de persoane, cercetarea si urmărirea penală a

traficanţilor

Raportul Departamentului de Stat al SUA (2005) menţionează evoluţia pozitivă în ceea ce priveşte aplicarea legii privind traficul de persoane, în baza creşterii numărului de condamnări între anii 2003 şi 2004, de la 49 la 103 traficanţi. In conformitate cu raportul Departamentului de Stat, pe anul 2006, numărul condamnărilor pentru infracţiunile de trafic de persoane a crescut cu mai mult de 100%, ajungându-se la cifra de 253 de traficanţi condamnaţi. Strategia naţională îşi propune prin obiectivele sale să perfecţioneze mecanismul naţional de combatere a traficului de persoane.

Obiectiv strategic E.1: Consolidarea mecanismului instituţional de combatere a traficului de persoane.

Obiectiv specific:

1.   Consolidarea sistemului instituţional de combatere a traficului de persoane.

Obiectiv strategic E.2: Reducerea capacităţii de finanţare a infracţiunilor de trafic de persoane

Obiectiv specific:

1.   Reducerea cazurilor de finanţare a infracţiunilor de trafic de persoane.

Obiectiv strategic E.3: Creşterea gradului de participare a victimelor/ martorilor în procesul de investigare şi urmărire în justiţie a traficului de persoane.

Obiective specifice:

1.   Dezvoltarea cooperării victimelor/ martorilor în procesul judiciar.

F. Cooperarea internaţională

Obiectivele Strategiei naţionale în ceea ce priveşte cooperarea internaţională vizează participarea activă a României la activităţile organizate de statele membre şi instituţiile UE. De asemenea, strategia urmăreşte intensificarea cooperării regionale şi internaţionale în domeniul traficului de persoane.

Obiectiv strategic F: Consolidarea statutului României ca partener de încredere în efortul global de reducere a fenomenului traficului de persoane.

Obiective specifice:

1.   Dezvoltarea colaborării cu statele membre şi structurile specializate ale Uniunii Europene în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane şi acordării asistenţei necesare victimelor acestuia;

2.  Intărirea dialogului cu ţările non-UE şi participarea la activităţile şi forumurile regionale şi internaţionale.

Metodele de îndeplinire şi evaluare a obiectivelor strategice definite în prezenta strategie vor fi prezentate detaliat în cadrul Planului naţional de acţiune pentru implementarea acesteia.

Pentru îndeplinirea scopurilor expuse sunt necesare:

a.  existenţa unei cooperări la nivelul societăţii şi între diferite instituţii pe plan naţional, regional şi internaţional, colaborare între entităţile care deţin experienţă în domeniu şi cele care deţin resursele necesare punerii în aplicare a obiectivelor prevăzute în Strategia naţională;

b.  aportul mai multor instituţii: ministere, autorităţi, instituţii guvernamentale şi organizaţii internaţionale, ONG-uri, etc;

c. resurse pentru finanţarea programelor bugetare.

In ceea ce priveşte evaluarea îndeplinirii unor astfel de obiective, aceasta nu se poate concretiza într-o analiză concretă decât după un timp minim de aproximativ 1 an şi este obligatoriu să aibă în vedere toate aspectele fenomenului: din perspectiva contextului legislativ, din perspectiva societăţii civile şi din perspectiva re-integrării victimelor. Printre indicatorii care pot fi folosiţi într-o astfel de analiză menţionăm: evoluţia numărului de persoane traficate în perioada 2006-2007 faţă de perioadele anterioare, evoluţia numărului de traficanţi de persoane urmăriţi penal şi condamnaţi (indicatori utili în cadrul unei analize cantitative), gradul de sensibilizare a societăţii referitor la fenomenul de trafic de peroane şi scăderea gradului de risc prin scăderea vulnerabilităţii grupurilor ţintă (indicatori utili în cadrul unei analize calitative).

Listă de abrevieri

ANES                        Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

ANITP                       Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane

ANPDC                     Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

ANOFM                    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

ANR                          Agenţia Naţională pentru Romi

ASP                           Autorităţile de Sănătate Publică

CCD                           Casa Corpului Didactic

CID                            Centre de Informare şi Documentare

CSM                          Consiliul Suprem al Magistraturii

DCCO                        Direcţia de Combatere a Crimei Organizate

DGASPC                   Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului

DGCCO                     Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate

DIICOT                     Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată  şi Terorism

HG                             Hotărâre a Guvernului

ICMPD                      Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie

ICPC                         Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii

IGPF                          Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

IGPR                         Inspectoratul General al Poliţiei Române

IMAS                         Institutul de Marketing şi Sondaje

ISJ                             Inspectorat Şcolar Judeţean

MAE                          Ministerul Afacerilor Externe

MAI                           Ministerul Administraţiei şi Internelor

MEC                          Ministerul Educaţiei şi Cercetării

MJ                             Ministerul Justiţiei

MMSSF                     Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

M.Of.                         Monitorul Oficial

MP                             Ministerul Public

MSP                           Ministerul Sănătăţii Publice

OIM                           Organizaţia Internaţională pentru Migraţie

ONG                          Organizaţie neguvernamentală

UE                             Uniunea Europeană

UNICEF                    Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii