Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1631 din 22 noiembrie 2006

privind transmiterea unor imobile aflate in domeniul public al statului din administrarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Mediului - ICIM Bucuresti in administrarea Agentiei pentru Protectia Mediului Sibiu

ACT EMIS DE:                GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 968 din 4 decembrie 2006

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.  12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor imobile împreună cu bunurile mobile din dotare, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti în administrarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu.

Art. 2. - Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor imobile şi cu valoarea rămasă de amortizat a bunurilor mobile, transmise potrivit art. 1, iar patrimoniul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu se majorează corespunzător.

Art. 3. - Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4. - (1) Personalul încadrat la subunitatea din Sibiu a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti se preia de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

(2) Incadrarea personalului prevăzut la alin. (1) se face în condiţiile legii, în limita posturilor aprobate şi finanţate din bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2006 al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,

Sulfina Barbu

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXA

DATELE   DE   IDENTIFICARE

a imobilelor care se transmit din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti în administrarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu

Locul unde este situat

imobilul

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Numărul de inventar atribuit de Ministerul

Finanţelor Publice şi codul

de clasificare a imobilului

Municipiul Sibiu, Str. Autogării nr. 14, judeţul Sibiu

Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti

Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu

Teren:

Suprafaţa = 2.136 m2

Clădire, ateliere si magazii:

Suprafaţa construită = 436 m2

Clădire stand probe limniaraf: 

Suprafaţa construită = 124 m2

Bazin tratare moristi hidrometrice: 

Suprafaţa construită = 292 m2

Nr. M.F.P.:

149.659

Nr. M.F.P.:

149.660

Nr. M.F.P.:

149.661

Nr. M.F.P.:

149.662

Cod de clasificare:

8.29.06

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1631/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1631 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1631/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu