HOTARARE Nr.
1505 din 25 octombrie 2006
pentru modificarea si
completarea anexei nr. 18 la Hotararea Guvernului nr. 1.356/2001 privind
atestarea domeniului public al judetului Neamt, precum si al municipiilor,
oraselor si comunelor din judetul Neamt
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 926 din 15 noiembrie 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi
completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Anexa
nr. 18 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei
Brusturi" la Hotărârea Guvernului nr. 1.356/2001 privind atestarea
domeniului public al judeţului Neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi
comunelor din judeţul Neamţ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 628 şi 628 bis din 23
august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. La poziţia nr. 3,
coloana nr. 2 va avea următorul cuprins:
„Clădire şcoală corp nou Brusturi (inclusiv magazii pentru
lemne şi grup social) + teren aferent + teren sport; clădire centrală termică,
centrală termică de încălzire cu combustibil solid + instalaţie şi calorifere
şi instalaţie de alimentare cu apă a şcolii Brusturi."
2. La poziţia nr. 3,
coloana nr. 4 va avea următorul cuprins:
„1974, 2006."
3. La poziţia nr. 3, coloana nr. 5 va avea
următorul cuprins:
„152.284,8 lei, 92.000 lei."
4. La poziţia nr. 11,
coloana nr. 2 va avea următorul cuprins:
„Clădire şcoală nouă Târzia (inclusiv centrală termică
+ puţ absorbant + instalaţie încălzire, grup sanitar şi canalizare)."
5. La poziţia nr. 11,
coloana nr. 3 va avea următorul cuprins:
„Parter, s.c. 309 m.p.,
vecinătăţi: DN 15C, drum comunal, teren Vrăjitoru Afrodeta."
6. La poziţia nr. 11,
coloana nr. 4 va avea următorul cuprins:
„2005."
7. La poziţia nr. 18, coloana nr. 2 va avea
următorul cuprins:
„Drum comunal DC1 Târzia-Groşi."
8. La poziţia nr.
18, coloana nr. 3 va avea următorul cuprins:
„7,000 km."
9. La poziţia nr. 19, coloana nr. 2 va avea următorul
cuprins:
„Drum forestier sat Brusturi."
10. La poziţia nr. 22,
coloana nr. 2 va avea următorul cuprins:
„Drum forestier Poiana-Mănăstirea
Neamţ."
11. Anexa se completează
cu o nouă poziţie, poziţia nr. 34, conform anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA
COMPLETARE
la Inventarul bunurilor care aparţin domeniului
public al comunei Brusturi, judeţul Neamţ
Nr. crt.
|
Codul de clasificare
|
Denumirea bunului
|
Elemente de identificare
|
Anul dobândirii sau dării în folosinţă
|
Valoarea de inventar
|
Situaţia juridică actuală
|
34.
|
|
Păşuni comunale
|
S=478,62 ha
|
1991
|
30.000.000 lei
|
Domeniul public
|