Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1389 din 4 octombrie 2006

pentru trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor constructii aflate in administrarea Ministerului Apararii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 844 din 13 octombrie 2006



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării construcţiilor prevăzute la art. 1.

Art. 3. - După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul apărării,

Corneliu Dobriţoiu,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXA*)

DATELE DE IDENTIFICARE

a construcţiilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării

Nr.

crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

1.

Municipiul Bucureşti

Ministerul Apărării

Imobil1072 nr. M.F. = 103.582

Pavilionul C1:

-    suprafaţa construită = 839 mp

-    valoarea contabilă = 61,2 RON

Pavilionul H:

-    suprafaţa construită - 884 mp

-    valoarea contabilă = 70,4 RON

2.

Municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi

Ministerul Apărării

Imobil 1318. nr. M.F. = 103.714

Pavilionul X:

-    suprafaţa construită = 126 mp

-    valoarea contabilă = 5,1 RON

Pavilionul Z1:

-    suprafaţa construită = 60 mp

-    valoarea contabilă = 22,5 RON

3.

Municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Ministerul Apărării

Imobil 522, nr. M.F. = 106.954

Pavilionul E:

-    suprafaţa construită = 43 mp

-    valoarea contabilă = 2,26 RON

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

4.

Municipiul Braşov, judeţul Braşov

Ministerul Apărării

Imobil 527. nr. M.F. = 103.978

Pavilionul E2:

-    suprafaţa construită = 404 mp

-    valoarea contabilă = 35,3 RON

5.

Localitatea Câmpina, judeţul Prahova

Ministerul Apărării

Imobil 1608. nr. M.F. = 103.716

Pavilionul A:

-    suprafaţa construită = 384 mp

-    valoarea contabilă = 38,4 RON

Pavilionul C:

-    suprafaţa construită = 13 mp

-    valoarea contabilă = 0,5 RON

6.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 1302. nr. M.F. = 107.105

Reţea alimentare cu apă:

-    lungimea = 1350 ml

-    valoarea contabilă = 10,87 RON

Reţea energie electrică aeriană:

-    lungimea = 240 ml

-    valoarea contabilă = 2,64 RON

Reţea de termoficare:

-    lungimea = 960 ml

-    valoarea contabilă = 38,4 RON

7.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 1308. nr. M.F. = 107.106

Pavilionul S:

-    suprafaţa construită = 63 mp

-    valoarea contabilă = 2,4 RON

Reţea de termoficare:

-    lungimea = 100 ml

-    valoarea contabilă = 2,98 RON

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

8.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 2440, nr. M.F. = 107.117

Pavilionul C:

-    suprafaţa construită = 24 mp

-    valoarea contabilă = 0,8 RON

Pavilionul X:

-    suprafaţa construită = 47 mp

-    valoarea contabilă = 2,4 RON

Imprejmuire din beton:

-    lungimea = 555 ml

-    valoarea contabilă = 3,87 RON

9.

Municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud

Ministerul Apărării

Imobil 355. nr. M.F. = 106.644

Pavilionul E1:

-    suprafaţa construită = 300 mp

-    valoarea contabilă = 12,0 RON

Pavilionul K1:

-    suprafaţa construită = 271 mp

-    valoarea contabilă = 6,2 RON

Pavilionul V1:

-    suprafaţa construită = 113 mp

-    valoarea contabilă = 5,4 RON

10.

Localitatea Dulceşti, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 1425, nr. M.F. = 107.090

Pavilionul A:

-    suprafaţa construită = 176 mp

-    valoarea contabilă = 14,1 RON

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Pavilionul A3:

-    suprafaţa construită = 417 mp

-    valoarea contabilă - 14,1 RON

Pavilionul B:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul B1:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul B2:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul B3:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul E:

-    suprafaţa construită = 14 mp

-    valoarea contabilă = 1,1 RON

Pavilionul G:

-    suprafaţa construită = 174 mp

-    valoarea contabilă = 5,2 RON

Pavilionul H:

-    suprafaţa construită = 25 mp

-    valoarea contabilă = 2,0 RON

Pavilionul I:

-    suprafaţa construită = 57 mp

-    valoarea contabilă = 6,3 RON

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Pavilionul K:

-    suprafaţa construită = 26 mp

-    valoarea contabilă = 1,2 RON

Pavilionul L:

-    suprafaţa construită = 20 mp

-    valoarea contabilă = 1,2 RON

Pavilionul M:

-    suprafaţa construită = 200 mp

-    valoarea contabilă = 101,0 RON

Reţea energie electrică aeriană:

-    lungimea = 40 ml

-    valoarea contabilă = 0,12 RON

11.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 2749, nr. M.F. = 107.120

Pavilionul C:

-    suprafaţa construită = 36 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul I1:

-    suprafaţa construită = 4 mp

-    valoarea contabilă = 0,5 RON

Pavilionul M1:

-    suprafaţa construită = 63 mp

-    valoarea contabilă = 4,5 RON

Imprejmuire din sârmă ghimpată - pe două rânduri de stâlpi:

-    lungimea = 200 ml

-    valoarea contabilă = 1,2 RON

Nr.

Adresa imobilului crt.

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

12.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 540. nr. M.F. = 107.101

Pavilionul CT1:

-    suprafaţa construită = 130 mp

-    valoarea contabilă = 77,97 RON

Pavilionul CT2:

-    suprafaţa construită = 80 mp

-    valoarea contabilă = 69,71 RON

Pavilionul CT3:

-    suprafaţa construită = 80 mp

-    valoarea contabilă = 69,71 RON

Pavilionul CT5:

-    suprafaţa construită = 80 mp

-    valoarea contabilă = 69,71 RON

Pavilionul CT6:

-    suprafaţa construită = 80 mp

-    valoarea contabilă = 69,71 RON

Pavilionul D2:

-    suprafaţa construită = 69 mp

-    valoarea contabilă = 6,3 RON

Pavilionul M1:

-    suprafaţa construită = 15 mp

-    valoarea contabilă = 4,0 RON

Pavilionul P4:

-    suprafaţa construită = 16 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul P5:

-    suprafaţa construită = 16 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Pavilionul P6:

-    suprafaţa construită = 16 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul S1:

-    suprafaţa construită = 314 mp

-    valoarea contabilă = 14,8 RON

Pavilionul T1:

-    suprafaţa construită = 198 mp

-    valoarea contabilă = 8,3 RON

Pavilionul Q1:

-    suprafaţa construită = 73 mp

-    valoarea contabilă = 3,5 RON

Pavilionul Q2:

-    suprafaţa construită = 59 mp

  valoarea contabilă = 3,5 RON

Pavilionul Q3:

-    suprafaţa construită = 59 mp

-    valoarea contabilă = 3,5 RON

Pavilionul V1:

-    suprafaţa construită = 16 mp

-    valoarea contabilă = 1,6 RON

Pavilionul V2:

-    suprafaţa construită = 300 mp

-    valoarea contabilă = 2,0 RON

Pavilionul V6:

-    suprafaţa construită = 16 mp

-    valoarea contabilă = 1,6 RON

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

13.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 870, nr. M.F. = 107.102

Pavilionul K9:

-    suprafaţa construită = 226 mp

-    valoarea contabilă = 9,0 RON

Pavilionul K16:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 0,4 RON

Pavilionul K18:

-    suprafaţa construită = 264 mp

-    valoarea contabilă = 3,44 RON

Pavilionul K19:

-    suprafaţa construită = 198 mp

-    valoarea contabilă = 7,2 RON

Pavilionul M1:

-    suprafaţa construită = 79 mp

-    valoarea contabilă = 3,2 RON

Pavilionul M8:

-    suprafaţa construită = 115 mp

-    valoarea contabilă = 3,0 RON

Pavilionul M9:

-    suprafaţa construită = 77 mp

-    valoarea contabilă = 2,0 RON

Pavilionul M10:

-    suprafaţa construită = 37 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Pavilionul M14:

-    suprafaţa construită = 37 mp

-    valoarea contabilă = 1,0 RON

Nr.

crt

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Pavilionul 03:

-    suprafaţa construită = 35 mp

-    valoarea contabilă = 1,4 RON

Pavilionul P1:

-    suprafaţa construită = 207 mp

-    valoarea contabilă = 8,3 RON

Pavilionul P3:

-    suprafaţa construită = 181 mp

-    valoarea contabilă = 7,2 RON

Pavilionul T1:

  suprafaţa construită = 14 mp

-    valoarea contabilă = 3,5 RON

Pavilionul W2:

-    suprafaţa construită = 1768 mp

-    valoarea contabilă = 99,8 RON

Imprejmuire din zidărie:

-    lungimea = 600 ml

-    valoarea contabilă = 1,82 RON

Reţea energie electrică aeriană:

-    lungimea = 3550 ml

-    valoarea contabilă = 8,5 RON

  14.

Municipiul Mangalia, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 1669, nr. M.F. = 107 111

Pavilionul J2:

-    suprafaţa construită = 6 mp

-    valoarea contabilă = 0,2 RON

Pavilionul J4:

-    suprafaţa construită = 665 mp

-    valoarea contabilă = 19,5 RON

Pavilionul L1:

-    suprafaţa construită = 253 mp

-    valoarea contabilă = 14,5 RON

Pavilionul 0:

-    suprafaţa construită = 11 mp

-    valoarea contabilă = 0,8 RON

Pavilionul P:

-    suprafaţa construită = 19 mp

-    valoarea contabilă = 8,0 RON

Pavilionul Z:

-    suprafaţa construită = 6 mp

-    valoarea contabilă = 0,5 RON

Pavilionul Z1:

-    suprafaţa construită = 35 mp

-    valoarea contabilă = 0,6 RON

Pavilionul Z2:

-    suprafaţa construită = 35 mp

-    valoarea contabilă - 0,6 RON

Reţea de termoficare:

-    lungimea = 350 ml

-    valoarea contabilă = 10,5 RON


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1389/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1389 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1389/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu