HOTARARE   Nr. 1299 din 28 octombrie 2009

pentru aprobarea Normelor de punere în aplicare a Conventiei internationale din 2001 privind raspunderea civila pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptata la Londra la 23 martie 2001

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 809 din 26 noiembrie 2009

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Legea nr. 108/2009 pentru aderarea României la Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Normele de punere în aplicare a Convenţiei internaţionale din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul afacerilor externe, interimar,

Cătălin Marian Predoiu

Ministrul mediului, interimar,

Elena Gabriela Udrea

Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu

ANEXĂ

NORME

de punere în aplicare a Convenţiei internaţionale din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS)

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Prezentele norme sunt elaborate potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 108/2009 pentru aderarea României la Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 aprilie 2009.

(2) La elaborarea prezentelor norme au fost luate în considerare prevederile următoarelor acte normative, la care s-au făcut referiri:

a) Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Convenţia internaţională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 23/1976;

c) Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2000, aprobată prin Legea nr. 158/2000 şi Legea nr. 61/2006 pentru acceptarea amendamentelor privind limitarea sumelor din Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992;

d) Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime şi Protocolul din 1996 pentru amendarea acesteia, adoptate în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale la Londra la 19 noiembrie 1976, respectiv la 2 mai 1996;

e) Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) Hotărârea Guvernului nr. 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale.

(3) Convenţia Bunkers a avut ca termen de intrare în vigoare pe plan internaţional data de 21 noiembrie 2008.

(4) In relaţie cu celelalte state părţi, Convenţia Bunkers intră în vigoare pentru România la 3 luni de la data la care Ministerul Afacerilor Externe a depus instrumentul de aderare la secretarul general al Organizaţiei Maritime Internaţionale, depozitarul convenţiei.

(5) In România, regimul aplicabil pentru limitarea răspunderii proprietarului unei nave pentru prejudiciul provocat de poluare, astfel cum acesta este definit în Convenţia Bunkers, este cel prevăzut în Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată.

Art. 2. - (1) Scopul prezentelor norme este acela de a asigura implementarea prevederilor Convenţiei Bunkers în mod uniform, unitar şi armonizat de către toate părţile interesate, respectiv proprietarii şi operatorii de nave maritime care arborează pavilionul român, agenţii navelor străine care intră în porturile sau terminalele din larg amplasate pe teritoriul naţional ori în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României, personalul din cadrul căpităniilor portuare care efectuează controlul de sosire/plecare a navelor şi inspectorii care efectuează controlul statului portului sau controlul statului pavilionului din cadrul Autorităţii Navale Române şi inspectorii societăţilor de clasificare care acţionează ca organizaţii recunoscute în baza unor contracte de mandat special încheiate cu Autoritatea Navală Română, asigurătorii sau persoanele care furnizează garanţia financiară proprietarului de navă, instanţele de judecată desemnate pentru cazurile aflate sub incidenţa Convenţiei Bunkers.

(2) Prezentele norme sunt astfel elaborate încât utilizatorii acestora să fie nevoiţi să utilizeze cât mai puţin textul Convenţiei Bunkers. Totuşi, pentru deplina înţelegere şi corecta interpretare a prevederilor Convenţiei Bunkers, utilizatorii trebuie să folosească textul convenţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea de aderare.

CAPITOLUL II

Definiţii şi abrevieri

(Art. 1 din Convenţia Bunkers)

Art. 3. -In înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) Autoritatea Navală Română, prescurtat ANR, înseamnă autoritatea centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, care, în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, duce la îndeplinire, în domeniul său de activitate, obligaţiile ce revin statului român din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte;

b) autoritate competentă înseamnă autoritatea desemnată de un stat parte la Convenţia Bunkers pentru asigurarea punerii în aplicare în acel stat a acestei convenţii internaţionale. In România autoritatea competentă este ANR;

c) hidrocarburi de consum înseamnă orice hidrocarburi minerale, inclusiv ulei lubrifiant, utilizate sau destinate utilizării pentru operarea ori propulsia navei, precum şi orice reziduuri ale unor astfel de hidrocarburi;

d) incident înseamnă orice fapt sau o succesiune de fapte având aceeaşi origine, care cauzează un prejudiciu provocat de poluare sau generează o ameninţare gravă şi iminentă de producere a unui astfel de prejudiciu;

e) măsuri preventive înseamnă orice măsuri rezonabile adoptate de orice persoană, după ce s-a produs un incident, pentru prevenirea sau reducerea la minimum a prejudiciului provocat de poluare;

f) navă înseamnă orice navă maritimă şi orice ambarcaţiune maritimă, de orice tip;

g) navă care arborează pavilionul român înseamnă orice navă astfel cum este definită în Convenţia Bunkers, înmatriculată de ANR şi care a primit dreptul de arborare a pavilionului român;

h) navă străină înseamnă orice navă astfel cum este definită în Convenţia Bunkers, care arborează alt pavilion decât cel român;

i) organizaţie recunoscută înseamnă o societate de clasificare căreia i s-au delegat de către un stat parte la Convenţia Bunkers, parţial sau total, competenţele privind emiterea Certificatului de asigurare sau altă garanţie financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, prevăzut în art. 7 din această convenţie, pentru navele care arborează pavilionul respectivului stat. In România delegarea competenţelor către organizaţia recunoscută se face, potrivit reglementărilor în vigoare, de către ANR;

j) persoană înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică de drept public ori de drept privat, inclusiv un stat sau oricare dintre subdiviziunile sale administrative;

k) asigurător înseamnă orice persoană juridică de drept privat, autorizată potrivit legislaţiei aplicabile, care furnizează proprietarului înregistrat al navei o asigurare pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limitele de răspundere stabilite în conformitate cu regimul naţional sau internaţional aplicabil, care însă în niciun caz nu depăşeşte o sumă calculată în conformitate cu art. 6 paragraful 1 lit. b) din Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată;

l) persoană care furnizează altă garanţie financiară înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică de drept public ori de drept privat, autorizată potrivit legislaţiei aplicabile, care furnizează proprietarului înregistrat al navei o garanţie financiară, cum ar fi o garanţie a unei bănci sau a unei instituţii financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limitele de răspundere stabilite în conformitate cu regimul naţional sau internaţional aplicabil, care însă în niciun caz nu depăşeşte o sumă calculată în conformitate cu art. 6 paragraful 1 lit. b) din Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată;

m) prejudiciu provocat de poluare înseamnă:

(i) pierderea sau prejudiciul produsă/produs în exteriorul navei prin contaminare cauzată de scurgerea ori evacuarea de hidrocarburi de consum de la navă, oriunde s-ar produce o astfel de scurgere sau evacuare, cu condiţia ca despăgubirile pentru deteriorarea mediului, altele decât despăgubirile pentru pierderea de profit datorată unei astfel de deteriorări, să fie limitate la nivelul costurilor măsurilor rezonabile de readucere la starea iniţială, care au fost întreprinse efectiv ori care vor fi întreprinse;

(ii) costurile măsurilor preventive şi alte pierderi sau prejudicii cauzate de aceste măsuri;

n) proprietar de navă înseamnă proprietarul, inclusiv proprietarul înregistrat, navlositorul de navă nudă, managerul şi operatorul navei.;

o) proprietar înregistrat înseamnă persoana sau persoanele în numele căreia ori al cărora este înmatriculată nava sau, în absenţa înmatriculării, persoana ori persoanele în a cărei sau a căror proprietate este nava. Cu toate acestea, în cazul unei nave aparţinând unui stat şi exploatate de către o societate care este înregistrată în statul respectiv ca operator al navei, termenul „proprietar înregistrat" desemnează această societate;

p) statul de înmatriculare a navei înseamnă pentru o navă înmatriculată statul în care este înmatriculată nava şi pentru o navă neînmatriculată, statul al cărui pavilion nava are dreptul să îl arboreze;

q) tonaj brut înseamnă tonajul brut calculat în conformitate cu regulile de măsurare a tonajului conţinute în anexa nr. 1 la Convenţia internaţională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor.

Art. 4. - Abrevierile utilizate în prezentele norme au următoarele semnificaţii:

a) Convenţia CLC 1992 înseamnă Convenţia internaţională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992, astfel cum a fost modificată;

b) Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, înseamnă Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, 1976, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 1996;

c) Convenţia Tonnage 1969 înseamnă Convenţia internaţională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor;

d) DST înseamnă drepturi speciale de tragere - unitate de cont definită de Fondul Monetar Internaţional;

e) IMO înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională, înfiinţată în temeiul Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Consultative Interguvernamentale, încheiată la Geneva la 6 martie 1948, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 114/1965, astfel cum aceasta a fost modificată prin amendamentele acceptate de România prin Decretul nr. 82/1977 şi Legea nr. 144/2002;

f) Legea nr. 17/1990 înseamnă Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) Convenţia Bunkers înseamnă Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001.

CAPITOLUL III

Domeniu de aplicare

(Art. 2 din Convenţia Bunkers)

Art. 5. - In România, prevederile Convenţiei Bunkers se aplică în mod exclusiv:

a) prejudiciilor provocate de poluare survenite:

(i) pe teritoriul României, inclusiv marea teritorială, astfel cum aceasta este definită potrivit prevederilor Legii nr. 17/1990 şi care se delimitează prin înţelegeri cu statele vecine; şi

(ii) în zona economică exclusivă a României, astfel cum aceasta este definită potrivit prevederilor Legii nr. 17/1990 şi a cărei întindere se stabileşte prin delimitare, pe bază de acord încheiat cu statele vecine;

b) măsurilor preventive, indiferent de locul în care sunt luate, în scopul prevenirii sau reducerii la minimum a prejudiciilor provocate de poluare prevăzute la lit. a).

Art. 6. -In cazul navelor care arborează pavilionul român, aflate în afara teritoriului României, inclusiv în afara mării teritoriale, sau în afara zonei economice exclusive a României, prevederile Convenţiei Bunkers se aplică în mod exclusiv:

a) prejudiciilor provocate de poluare survenite în urma unor incidente în care sunt implicate nave care arborează pavilionul român, petrecute:

(i) pe teritoriul unui alt stat parte la Convenţia Bunkers, inclusiv în marea sa teritorială; şi

(ii) în zona economică exclusivă a unui alt stat parte la Convenţia Bunkers, delimitată în conformitate cu legislaţia internaţională, sau, dacă acel stat parte nu a delimitat o astfel de zonă, într-o zonă situată dincolo de marea teritorială a statului în cauză şi care este adiacentă acesteia, determinată de acel stat în conformitate cu legislaţia internaţională, şi care nu depăşeşte 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării sale teritoriale;

b) măsurilor preventive, indiferent de locul în care acestea sunt luate pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a unui alt stat parte, în scopul prevenirii sau reducerii la minimum a prejudiciilor prevăzute la lit. a).

CAPITOLUL IV

Răspunderea proprietarului de navă (Art. 3, 4 şi 5 din Convenţia Bunkers)

Art. 7. - (1) In cazul prejudiciilor prevăzute la art. 5, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (3) şi (4) din Convenţia Bunkers, proprietarul de navă din momentul incidentului este răspunzător pentru orice prejudiciu provocat de poluare. In cazul în care incidentul reprezintă o succesiune de fapte care au aceeaşi origine, răspunderea îi revine proprietarului de navă din momentul producerii primului fapt din succesiune.

(2) In cazul în care sunt mai multe persoane răspunzătoare pentru prejudiciul prevăzut la alin. (1), răspunderea acestora este individuală şi în solidar.

(3) In temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Convenţia Bunkers, proprietarului de navă nu îi revine nicio răspundere pentru prejudiciile provocate de poluare, dacă acesta dovedeşte că:

a) prejudiciul a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi irezistibil; sau

b) prejudiciul s-a produs în totalitate ca urmare a faptului că un terţ, în mod deliberat, a acţionat sau a omis să acţioneze, cu intenţia de a cauza respectivul prejudiciu; sau

c) prejudiciul s-a produs în totalitate ca urmare a neglijenţei sau a unei alte acţiuni prejudiciabile a autorităţilor din România responsabile cu întreţinerea sistemului de semnalizare luminoasă sau a altor mijloace auxiliare de navigaţie, în exerciţiul funcţiei respective.

(4) In temeiul prevederilor art. 3 alin. (4) din Convenţia Bunkers, proprietarul de navă poate fi exonerat total sau parţial de răspundere faţă de persoana prejudiciată, dacă dovedeşte că prejudiciul provocat de poluare a fost cauzat, total sau parţial, de:

a) persoana prejudiciată, care, în mod deliberat, a acţionat sau a omis să acţioneze, cu intenţia de a cauza respectivul prejudiciu; sau

b) neglijenţa respectivei persoane prejudiciate.

(5) Orice plângere de despăgubire pentru prejudicii provocate de poluare se formulează împotriva proprietarului de navă numai în conformitate cu prevederile Convenţiei Bunkers.

(6) Dreptul de recurs al proprietarului de navă nu este îngrădit în niciun fel de prevederile Convenţiei Bunkers.

Art. 8. - (1) In cazul prejudiciilor prevăzute la art. 6, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (3) şi (4) din Convenţia Bunkers, proprietarul navei din momentul incidentului, care arborează pavilionul român, este răspunzător pentru orice prejudiciu provocat de poluare, dacă se dovedeşte că acesta este cauzat de respectiva navă. In cazul în care un incident reprezintă o succesiune de fapte care au aceeaşi origine, răspunderea îi revine proprietarului de navă care arborează pavilionul român numai dacă aceasta este implicată în producerea primului fapt din succesiune.

(2) Proprietarul unei nave care arborează pavilionul român, implicată în producerea prejudiciilor prevăzute la art. 6, poate, după caz, invoca în apărarea sa oricare dintre excepţiile prevăzute la art. 3 alin. (3) şi (4) din Convenţia Bunkers şi poate face uz de dreptul de recurs în cazul unor sentinţe nefavorabile lui.

Art. 9. - (1) Prevederile Convenţiei Bunkers nu se aplică în cazul prejudiciilor provocate de poluare, astfel cum acestea sunt definite în Convenţia CLC 1992, indiferent dacă se acordă sau nu despăgubiri pentru astfel de prejudicii în temeiul acesteia.

(2) De asemenea, prevederile Convenţiei Bunkers nu se aplică navelor de război, navelor de război auxiliare sau oricăror altor nave care sunt în proprietatea statului român ori, cu excepţia prevăzută de art. 4 alin. (3) din Convenţia Bunkers, a oricărui alt stat parte la această convenţie sau care sunt exploatate de acestea şi utilizate, în momentul respectiv, exclusiv într-un serviciu public necomercial.

(3) Dacă statul român este chemat în judecată în cadrul jurisdicţiilor prevăzute la art. 9 din Convenţia Bunkers pentru prejudiciul provocat de poluare, cauzat de o navă care aparţine statului român şi care este utilizată în scop comercial, atunci acesta trebuie să renunţe la toate mijloacele de apărare de care s-ar putea prevala în calitatea sa de stat suveran. De asemenea, în cazul prejudiciilor provocate de poluare prevăzute la art. 5 din prezentele norme, cauzate de o navă care aparţine unui stat parte la Convenţia Bunkers, respectivul stat este pasibil de a fi chemat în judecată în cadrul instanţelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din prezentele norme şi, dacă este chemat, trebuie să i se ceară să renunţe la toate mijloacele de apărare de care s-ar putea prevala în calitatea sa de stat suveran.

(4) In cazul în care se va considera necesară extinderea aplicării prevederilor Convenţiei Bunkers pentru navele de război, navele de război auxiliare sau pentru oricare alte nave care sunt în proprietatea statului român ori sunt exploatate de către acesta şi utilizate exclusiv într-un serviciu public necomercial, prin iniţiativa legislativă a autorităţilor interesate se va promova proiectul de act legislativ în vederea adoptării acestuia de către Parlament. La intrarea în vigoare a actului legislativ, Ministerul Afacerilor Externe va comunica imediat secretarului general al IMO acest fapt, specificând termenii şi condiţiile de aplicare.

Art. 10. -In situaţia în care se produce un incident care implică două sau mai multe nave şi din care rezultă un prejudiciu provocat de poluare, proprietarii tuturor navelor implicate, cu excepţia cazului în care sunt exoneraţi în temeiul art. 3 din Convenţia Bunkers, răspund individual şi în solidar pentru întregul prejudiciu care nu este separabil în mod rezonabil.

CAPITOLUL V

Limitarea răspunderii. Certificare

[Art. 6 şi art. 7 alin. (1)-(9) şi (11)-(15) din Convenţia Bunkers]

Art. 11. - (1) Atât proprietarul navei care arborează pavilionul român, cât şi asigurătorul sau persoana care furnizează altă garanţie financiară pentru acesta au dreptul, potrivit prevederilor Convenţiei LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, la limitarea răspunderii pentru prejudiciul provocat de poluare.

(2) Atât proprietarului unei nave care arborează pavilionul unui alt stat parte la Convenţia Bunkers, cât şi asigurătorului sau persoanei care îi furnizează acestuia altă garanţie financiară le este recunoscut dreptul la limitarea răspunderii pentru prejudiciul provocat de poluare produs pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, şi în zona economică exclusivă a României, potrivit prevederilor Convenţiei LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, indiferent dacă respectivul stat parte este sau nu stat parte şi la această din urmă convenţie.

Art. 12. - (1) Proprietarul înregistrat al unei nave care arborează pavilionul român având un tonaj brut mai mare de 1.000 este obligat să aibă o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie a unei bănci ori a unei instituţii financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(2) ANR este autoritatea competentă autorizată ca, după ce s-a asigurat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alin. (1), să emită, la cerere, fiecărei nave care arborează pavilionul român şi care are un tonaj brut mai mare de 1.000, Certificatul de asigurare sau altă garanţie financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, denumit în continuare certificatul, prin care se atestă că o asigurare sau o altă garanţie financiară este în vigoare în conformitate cu cerinţele Convenţiei Bunkers.

(3) In cazul în care nu sunt menţinute condiţiile în care a fost emis certificatul, ANR este autorizată să retragă respectivul certificat.

(4) Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 1.

(5) La solicitarea proprietarului înregistrat, ANR poate emite certificatul şi pentru o navă având un tonaj brut mai mare de 1.000 care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenţia Bunkers, după ce s-a asigurat că pentru această navă există o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie a unei bănci ori a unei instituţii financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(6) Emiterea certificatului poate fi încredinţată de către ANR, cu acordul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, unei organizaţii recunoscute, cu condiţia ca această organizaţie să informeze ANR cu privire la emiterea fiecărui certificat. Organizaţia recunoscută are obligaţia să retragă orice certificat emis de ea, dacă aceasta constată că nu sunt menţinute condiţiile în care a fost emis certificatul, iar acest fapt trebuie notificat imediat la ANR.

(7) ANR garantează în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului emis de organizaţia recunoscută şi ia măsurile necesare privind asigurarea acestor caracteristici. La solicitarea proprietarului înregistrat, ANR poate viza certificatul emis de organizaţia recunoscută, după ce s-a asigurat că asigurarea sau o altă garanţie financiară care a stat la baza emiterii acestuia îndeplineşte cerinţele Convenţiei Bunkers.

(8) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii notifică secretarului general al IMO următoarele:

a) responsabilităţile şi condiţiile specifice ale competenţei delegate ANR şi, după caz, unei organizaţii recunoscute de către acesta;

b) retragerea unei astfel de competenţe; şi

c) data de intrare în vigoare a unei astfel de competenţe sau a retragerii ei.

(9) O competenţă delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general al IMO.

Art. 13. - Certificatul emis pentru navele care arborează pavilionul român de către ANR sau, după caz, de către organizaţia recunoscută trebuie să fie păstrat la bordul navei. O copie a certificatului se depune de către emitent la serviciul care păstrează registrul de înmatriculare a navei.

Art. 14. - Certificatul emis de către ANR pentru navele care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenţia Bunkers trebuie să fie păstrat la bordul navei, iar o copie a certificatului se păstrează la serviciul din cadrul ANR care a emis sau a vizat respectivul certificat.

Art. 15. - Emiterea de către ANR a certificatului, precum şi vizarea acestuia constituie prestări de serviciu către proprietarul înregistrat al navei, iar tarifele pentru aceste servicii se aprobă de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Art. 16. - (1) Perioada de valabilitate a certificatului emis de către ANR sau, după caz, de către o organizaţie recunoscută nu poate depăşi perioada de valabilitate a asigurării ori a altei garanţii financiare.

(2) O asigurare sau altă garanţie financiară nu este acceptată la emiterea certificatului dacă aceasta poate înceta să aibă efect din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate, înainte de expirarea a 3 luni de la data preavizului de încetare prezentat la ANR de către proprietarul înregistrat, cu excepţia cazului în care certificatul a fost predat la ANR sau a cazului în care s-a emis un nou certificat în perioada menţionată anterior. Dispoziţiile anterioare se aplică şi în cazul oricărei modificări care are ca efect, în ceea ce priveşte asigurarea sau garanţia, nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Convenţia Bunkers.

Art. 17. - (1) O asigurare pentru acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, este acceptată de către ANR la emiterea certificatului numai dacă aceasta este contractată de proprietarul înregistrat cu:

a) o societate de asigurări din România, autorizată în acest scop de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru astfel de asigurări; sau

b) un club mutual de asigurări care nu este autorizat în România, dar este membru al Grupului Internaţional al Cluburilor P&l, care are sediul la Londra - Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (International Group of Protection and Indemnity Clubs - London UK); sau

c) o societate de asigurări care nu este autorizată în România, dar este membră a unei asociaţii naţionale sau a unei asociaţii de asigurători/reasiguratori maritimi, cu condiţia ca respectiva asociaţie să fie membră a Uniunii Internaţionale a Asigurărilor Maritime, cu sediul la Zurich - Elveţia [International Union of Marine Insurance (IUMI)].

(2) Garanţia financiară pentru acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, este acceptată de către ANR la emiterea certificatului numai dacă aceasta este contractată de proprietarul înregistrat cu o bancă sau cu o instituţie financiară nebancară din România, autorizată în acest sens de Banca Naţională a României.

(3) ANR poate să solicite proprietarului înregistrat al navei să depună dovezile necesare privind capacitatea de plată a asigurătorului/garantului său sau, după caz, confirmarea existenţei unei reasigurări a acestuia pentru astfel de riscuri.

(4) ANR are obligaţia să verifice bonitatea asigurătorilor şi a furnizorilor de garanţii financiare şi, în acest sens, poate să ţină cont de informaţiile cu privire la situaţia financiară a acestora în sensul Convenţiei Bunkers, obţinute de la alte state sau de la IMO sau de la alte organizaţii internaţionale. In cazul în care a ţinut cont de astfel de informaţii, ANR nu este exonerată de răspunderea sa în calitate de emitent în numele statului român al certificatului prevăzut la art. 7 alin. (2) din Convenţia Bunkers.

(5) ANR poate refuza emiterea certificatului, dacă din informaţiile pe care le-a obţinut de la alte state, de la IMO sau de la alte organizaţii internaţionale a rezultat că situaţia financiară a asigurătorului ori a furnizorului de garanţii financiare nu satisface criteriile privind acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare.

Art. 18. -ANR ia toate măsurile necesare pentru a nu permite unei nave care arborează pavilionul român şi căreia i se aplică prevederile art. 7 din Convenţia Bunkers să fie operată vreun moment, dacă navei nu i s-a emis certificatul sau dacă acesta nu mai este valabil.

Art. 19. - Navele care arborează pavilionul român şi care au tonajul brut mai mare de 1.000 au obligaţia să prezinte certificatul autorităţilor competente din statele părţi pe teritoriul cărora se află porturile sau instalaţiile din larg, situate în marea teritorială a acestor state părţi, la care acestea sosesc sau pleacă.

Art. 20. - (1) Proprietarul înregistrat al unei nave străine, având un tonaj brut mai mare de 1.000, care intră/iese în/din porturile situate pe teritoriul României sau soseşte/pleacă la/de ia o instalaţie din larg situată în marea teritorială a României sau în zona economică exclusivă a sa este obligat să facă dovada că există o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie a unei bănci sau a unei instituţii financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată. Existenţa asigurării sau a altei garanţii financiare se poate dovedi prin:

(i) prezentarea Certificatului de asigurare sau altă garanţie financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, valabil la data intrării navei în port, emis de către autoritatea competentă a statului pavilionului navei, dacă statul pavilionului este stat parte la Convenţia Bunkers, sau, în caz contrar, de către alt stat parte la Convenţia Bunkers; sau, în cazul în care nava nu deţine certificatul,

(ii) prezentarea de către agentul navei:

a) a unei copii a documentului prin care s-a constituit asigurarea sau altă garanţie financiară, furnizată de proprietarul înregistrat al navei; şi

b) a unei scrisori de confirmare din partea asigurătorului sau garantului, prin care se atestă că respectiva navă este acoperită de o asigurare sau altă garanţie financiară, valabilă la data intrării navei în port.

(2) Navele prevăzute la alin. (1) şi care se îndreaptă spre un port românesc trebuie să notifice ANR asupra existenţei certificatului sau, în lipsa acestuia, asupra modului în care vor face dovada existenţei asigurării sau a altei garanţii financiare. Notificarea se face astfel:

a) cu cel puţin 24 de ore înainte de intrarea în zona de control al traficului; sau

b) cel mai târziu la momentul când nava părăseşte portul anterior, dacă timpul de voiaj este mai mic de 24 de ore; sau

c) dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat pe timpul voiajului, imediat ce acesta este cunoscut;

d) între porturi româneşti notificarea trebuie să fie făcută cel mai târziu la momentul când nava părăseşte portul anterior şi se îndreaptă spre un alt port.

(3) In cazul în care ANR constată că documentele prezentate nu sunt corespunzătoare, atunci va dispune, după caz:

a) neprimirea navei în port sau la instalaţia din larg; sau

b) oprirea operării navei, interzicerea plecării navei din port sau de la instalaţia din larg până la prezentarea dovezilor corespunzătoare referitoare la existenţa asigurării sau a altei garanţii în vigoare, prevăzute la art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers. In acest caz ANR va întocmi procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi va aplica sancţiunea corespunzătoare.

Art. 21. - (1) Verificarea existenţei asigurării sau a altei garanţii financiare pentru acoperirea răspunderii proprietarului înregistrat al navei pentru prejudiciul provocat de poluare, prevăzută la art. 20 alin. (1), se face de către ANR atât în cadrul controalelor de sosire/plecare a navei, cât şi în cadrul activităţii de control al statului portului.

(2) ANR are obligaţia să accepte certificatele emise de către autorităţile competente ale celorlalte state părţi, chiar dacă certificatele sunt emise şi pentru nave care arborează pavilionul unor state care nu sunt parte la Convenţia Bunkers sau dacă sunt emise de organizaţii recunoscute de către respectivele state părţi şi o notificare în acest sens a fost primită de la secretarul general al IMO.

(3) ANR are obligaţia să se asigure că respectivele nave au o asigurare sau o altă garanţie financiară care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers, atât prin verificarea documentelor prezentate de navă sau de agentul navei, cât şi prin consultarea bazelor de date publice ale cluburilor/societăţilor de asigurare sau ale asociaţiilor/uniunilor din care acestea fac parte.

(4) ANR poate solicita în orice moment consultarea cu autoritatea competentă din statul parte care a emis sau a vizat certificatul, în eventualitatea în care estimează că asigurătorul ori garantul specificat în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse prin Convenţia Bunkers.

Art. 22. - (1) In cazul în care ANR îşi organizează activitatea de emitere a certificatelor prin utilizarea unei baze de date electronice, accesibilă tuturor statelor părţi, în care se păstrează înregistrări în format electronic care atestă existenţa certificatelor emise şi care permit statelor părţi să îşi execute obligaţiile asumate în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) din Convenţia Bunkers, Guvernul poate aproba, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii:

a) ca navele pentru care ANR a emis certificatul să nu mai aibă obligaţia de a avea la bord şi de a prezenta la control respectivul certificat; şi

b) ca ANR să păstreze şi să pună la dispoziţia tuturor statelor părţi la Convenţia Bunkers înregistrări în format electronic care atestă existenţa certificatului pentru navele pentru care acesta a fost emis şi care permit statelor părţi să se achite de obligaţiile lor în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) din Convenţia Bunkers;

c) notificarea secretarului general al IMO asupra acestor două decizii.

(2) In cazul în care ANR primeşte de la secretarul general al IMO notificări referitoare la evidenţa electronică a certificatelor emise de un anumit stat parte, ANR permite accesul/plecarea în/din porturile amplasate pe teritoriul României sau sosirea/plecarea la/de la instalaţiile din larg situate în marea teritorială ori în zona economică exclusivă a României a navelor cărora li s-a emis certificatul de către respectivul stat parte, fără ca acestea să aibă la bord certificatul. ANR are obligaţia să consulte bazele de date electronice ale respectivului stat parte pentru a se convinge de existenţa certificatului şi de faptul că o asigurare sau o altă garanţie financiară este menţinută în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers.

Art. 23. - (1) La propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, avizată favorabil de către Ministerul Mediului, Guvernul poate aproba supunerea spre adoptare de către Parlament a unei declaraţii prin care prevederile art. 7 din Convenţia Bunkers să nu se aplice navelor care operează exclusiv în zona la care se face referire în art. 2 lit. a) pct. (i) din Convenţia Bunkers, respectiv pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială.

(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1), adoptată de Parlament, se depune de către Ministerul Afacerilor Externe la secretarul general al IMO şi intră în vigoare la 3 luni de la depunere.

Art. 24. - Dacă o asigurare sau o altă garanţie financiară nu este menţinută pentru o navă aflată în proprietatea statului român, prevederile art. 7 din Convenţia Bunkers nu se aplică pentru o astfel de navă, dar nava trebuie să posede un certificat emis de către ANR, în care să se declare că nava se află în proprietatea statului român şi că răspunderea navei este acoperită în limitele prevăzute, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers. Un astfel de certificat respectă cât mai fidel posibil modelul prevăzut în anexa nr. 1.

CAPITOLUL VI

Procedura de emitere, anulare sau retragere a certificatului

(Art. 7 din Convenţia Bunkers)

Art. 25. - (1) Proprietarul înregistrat al unei nave care arborează pavilionul român şi care are tonajul brut mai mare de 1.000, care are obligaţia constituirii unei asigurări sau a altei garanţii financiare care să acopere răspunderea sa în cazul producerii unui prejudiciu provocat de poluare, poate solicita ANR emiterea certificatului, depunând următoarele documente:

a) cerere-tip pentru emiterea Certificatului de asigurare sau altă garanţie financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime. Modelul cererii-tip este prevăzut în anexa nr. 2;

b) certificatul de naţionalitate al navei, în copie;

c) certificatul internaţional de tonaj al navei (1969), în copie;

d) poliţa de asigurare sau documentul prin care se probează existenta altei garanţii financiare, astfel cum sunt prevăzute în art. 12 alin. (1).

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă atât în original, cât şi în copie, originalul predându-se proprietarului înregistrat după certificarea copiei de către persoana din cadrul ANR care primeşte documentele. Din documentele prevăzute la lit. d) trebuie să rezulte datele de identificare şi adresa asigurătorului sau ale garantului/garanţilor; în caz contrar, proprietarul înregistrat trebuie să prezinte documente suplimentare care să conţină informaţiile necesare.

(3) ANR va analiza:

a) conformitatea copiilor certificatului de naţionalitate şi certificatului internaţional de tonaj al navei (1969) cu originalele şi dacă nava îndeplineşte criteriile privind aplicarea Convenţiei Bunkers;

b) bonitatea asigurătorului sau garantului/garanţilor, prin verificarea autorizării acestora în acest scop de către autorităţile competente, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru asigurătorii din România, Banca Naţională a României pentru băncile sau instituţiile financiare nebancare care sunt garanţii proprietarului navei. Analiza bonităţii asigurătorilor care nu au sediul în România se face prin utilizarea informaţiilor furnizate de statele parte la Convenţia Bunkers, de IMO sau de alte instituţii internaţionale, precum şi de Grupul Internaţional al Cluburilor P&l sau Uniunea Internaţională a Asigurărilor Maritime;

c) valabilitatea asigurării sau a altei garanţii financiare prezentate, sub aspectul valorii acesteia în raport cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată. La realizarea acestei analize ANR va utiliza şi instrucţiunile cuprinse în anexa nr. 3;

d) valabilitatea asigurării sau a altei garanţii financiare prezentate, sub aspectul termenului şi al condiţiilor de expirare a valabilităţii acesteia, reglementate în art. 7 alin. (6) din Convenţia Bunkers.

(4) In cazul în care ANR constată îndeplinirea criteriilor de valabilitate a asigurării sau a garanţiei financiare prezentate, precum şi îndeplinirea criteriilor de bonitate de către asigurătorul ori garantul/garanţii proprietarului navei, întocmeşte certificatul cu termenul de valabilitate în concordanţă cu termenul asigurării sau al garanţiei financiare prezentate. Certificatul se semnează de către directorul general al ANR sau de către persoana desemnată de el în acest scop.

(5) In cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite criteriile de valabilitate a asigurării sau a garanţiei financiare prezentate şi/sau bonitatea asigurătorului ori garantului/garanţilor proprietarului navei nu este confirmată sau sunt anumite elemente care conduc la îndoială, ANR solicită proprietarului înregistrat clarificarea tuturor aspectelor şi documente suplimentare probatoare care să demonstreze îndeplinirea criteriilor pentru emiterea certificatului.

(6) Procedura pentru emiterea certificatului pentru o navă străină care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenţia Bunkers este similară cu cea pentru navele care arborează pavilionul român, cu deosebirea că proprietarul înregistrat al navei poate fi reprezentat de agentul navei, iar documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) pot fi prezentate şi în copie legalizată de notar public, însoţite de copii ale acestora, conformitatea cu originalul fiind certificată de către persoana din cadrul ANR care primeşte documentele, precum şi, în cazul în care acestea nu conţin o redactare şi în limba engleză, de traduceri în limba română legalizate ale acestora.

(7) Termenul de emitere a certificatului este de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei prevăzute la alin. (1) şi, după caz, la alin. (6) pentru navele străine. Acest termen poate fi prelungit, fără însă a depăşi 30 de zile calendaristice, în cazul în care operaţiunile de verificare a documentelor şi a bonităţii asigurătorului sau garantului/garanţilor sunt îngreunate. Refuzul emiterii certificatului trebuie motivat şi semnat de către directorul general al ANR sau de către persoana desemnată de el în acest scop.

(8) Certificatele emise sunt înregistrate într-un registru de evidenţă a acestora şi eliberarea lor se face în baza menţionării datelor de identificare ale persoanei împuternicite de proprietarul înregistrat al navei şi a semnăturii de primire a acesteia.

(9) Certificatul îşi încetează valabilitatea şi va fi considerat anulat/retras în următoarele situaţii:

a) la expirarea duratei de valabilitate a asigurării sau a altei garanţii financiare;

b) la schimbarea naţionalităţii navei;

c) dacă nava a suferit modificări şi/sau transformări importante ale construcţiei, echipamentelor şi instalaţiilor, indiferent dacă acestea au condus sau nu la modificarea tonajului brut al navei;

d) în cazul modificării condiţiilor şi a termenilor asigurării sau garanţiei financiare.

CAPITOLUL VII

Despăgubire. Jurisdicţie

[Art. 7 alin. (10) şi art. 8, 9 şi 10 ale Convenţiei Bunkers]

Art. 26. - (1) Orice incident în care se produce prejudiciu provocat de poluare, petrecut pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, este cercetat de ANR, care consemnează în raportul final asupra incidentului, printre altele, data şi ora producerii incidentului, datele de identificare ale navei/navelor implicate şi ale proprietarului/proprietarilor acesteia/acestora, stabileşte cauzele producerii prejudiciului, menţionează prejudiciul/ prejudiciile provocate de poluare şi persoanele prejudiciate.

(2) Persoanele fizice şi persoanele juridice din România care au suferit un prejudiciu provocat de poluare pot formula cerere de despăgubire fie împotriva proprietarului navei, fie direct împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanţia financiară care acoperă răspunderea proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare. In cazul în care aceste persoane prejudiciate nu sunt menţionate în raportul final prevăzut la alin. (1), obligaţia probării în faţa instanţei de judecată a prejudiciului şi a legăturii materiale cu respectivul incident îi revine persoanei prejudiciate.

(3) Şi în cazul în care incidentul nu s-a produs pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, dar poluarea afectează teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau zona economică exclusivă a României, obligaţia efectuării cercetării şi consemnării prejudiciilor şi a persoanelor prejudiciate revine ANR. ANR are obligaţia să solicite autorităţii competente din statul parte la Convenţia Bunkers pe teritoriul căruia, inclusiv marea teritorială a sa, sau în zona economică exclusivă a respectivului stat s-a produs incidentul, datele necesare persoanelor prejudiciate pentru formularea cererii de despăgubire împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanţia financiară a proprietarului navei cauzatoare de producerea prejudiciului provocat de poluare.

(4) In cazul formulării cererii de despăgubire împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanţia financiară, pârâtul poate invoca drept mijloace de apărare, exceptând falimentul sau lichidarea proprietarului navei, mijloacele pe care proprietarul navei ar fi avut dreptul să le invoce, inclusiv limitarea răspunderii, prevăzută la art. 6 din Convenţia Bunkers. In plus, chiar dacă proprietarul navei nu are dreptul la limitarea răspunderii în conformitate cu art. 6 din Convenţia Bunkers, pârâtul îşi poate limita răspunderea la o sumă egală cu valoarea asigurării sau a altei garanţii financiare, cerută a fi menţinută în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers.

(5) Asigurătorul sau persoana care furnizează garanţia financiară, dacă se află în calitate de pârât, poate invoca suplimentar în apărarea sa faptul că prejudiciul provocat de poluare a rezultat din conduita necorespunzătoare intenţionată a proprietarului navei, dar nu va invoca niciun alt mijloc de apărare pe care l-ar fi putut invoca într-o acţiune intentată de proprietarul navei împotriva lui.

(6) In orice caz, asigurătorul sau persoana care furnizează garanţia financiară are dreptul să ceară ca şi proprietarul navei să fie introdus în cauză în calitate de pârât.

Art. 27. - (1) Drepturile la despăgubire prevăzute de Convenţia Bunkers se sting în lipsa unei acţiuni în justiţie intentată în termen de 3 ani de la data la care a survenit prejudiciul.

(2) Totuşi, nicio acţiune în justiţie nu poate fi intentată după un termen de 6 ani de la data la care s-a produs incidentul care a cauzat prejudiciul.

(3) In cazul în care incidentul constă într-o succesiune de fapte, termenul de 6 ani curge de la data producerii primului fapt din succesiune.

Art. 28. - (1) In cazul în care un incident a produs un prejudiciu provocat de poluare pe teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, acţiunile pentru despăgubire îndreptate împotriva proprietarului navei, asigurătorului sau a unei alte persoane care furnizează garanţia financiară pentru răspunderea proprietarului navei pot fi intentate numai la instanţele la care funcţionează secţii maritime şi fluviale, competente să judece cauze prevăzute de Convenţia Bunkers. Hotărârea prin care Consiliul Superior al Magistraturii înfiinţează, potrivit prevederilor art. 41 al Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţii maritime şi fluviale sau complete specializate ale unor instanţe din circumscripţiile curţilor de apel şi conferă acestora ori celor existente competenţa judecării cauzelor prevăzute de Convenţia Bunkers se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) In cazul în care un incident a produs un prejudiciu provocat de poluare atât pe teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, cât şi pe teritoriul unui stat învecinat, inclusiv marea teritorială a acestuia, sau în zona economică exclusivă a acestuia, acţiunile pentru despăgubire îndreptate împotriva proprietarului navei, asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanţia financiară pentru răspunderea proprietarului navei pot fi intentate şi în faţa instanţelor de judecată care au competenţa să judece astfel de cauze din respectivul stat învecinat, dacă respectivul stat este parte la Convenţia Bunkers.

(3) Fiecare pârât are dreptul să i se dea un preaviz rezonabil pentru orice acţiune intentată în temeiul art. 9 alin. (2) din Convenţia Bunkers.

(4) In judecarea cauzelor aflate sub incidenţa Convenţiei Bunkers se au în vedere şi prevederile aplicabile din Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(5) In cazul în care o navă care arborează pavilionul român a fost angrenată într-un incident care a produs un prejudiciu provocat de poluare pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, sau în zona, prevăzută la art. 2 lit. a) pct. (ii) din Convenţia Bunkers, a unui stat parte sau a mai multor state părţi, proprietarul respectivei nave ori asigurătorul sau persoana care furnizează altă garanţie financiară pentru răspunderea acestuia trebuie să se prezinte pentru judecarea acţiunilor pentru despăgubire îndreptate împotriva sa numai în faţa unei instanţe de judecată care are competenţa să judece astfel de cauze din oricare dintre respectivele state parte în care s-a produs prejudiciul.

Art. 29. - (1) Orice hotărâre judecătorească pronunţată de o instanţă de judecată competentă, în conformitate cu prevederile art. 9 din Convenţia Bunkers, care priveşte proprietarul unei nave care arborează pavilionul român, asigurătorul sau furnizorul garanţiei financiare privind răspunderea proprietarului respectivei nave pentru prejudicii provocate de poluare, care este executorie în statul parte în care a fost adoptată şi care nu mai poate face obiectul unui recurs ordinar în acel stat, este recunoscută în România, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) dacă hotărârea judecătorească a fost obţinută în mod fraudulos; sau

b) dacă pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu i s-a acordat o şansă corectă de a-şi prezenta apărarea.

(2) O hotărâre judecătorească recunoscută în conformitate cu alin. (1) este executorie în România de îndată ce au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de lege, fără ca prin aplicarea acestor formalităţi să se producă o revizuire pe fond a cazului.

(3) In plus, fără a afecta prevederile alin. (1)şi (2), hotărârile judecătoreşti privind problemele reglementate de Convenţia Bunkers, atunci când sunt luate de o instanţă de judecată din Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cipru, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Finlanda, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Ungară, Irlanda, Republica Italiană, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Regatul Spaniei, Regatul Suediei sau Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, sunt recunoscute şi executate în România în conformitate cu reglementările comunitare interne pertinente în acest domeniu şi cu actele normative româneşti privind unele măsuri necesare pentru aplicarea acestora.

CAPITOLUL VIII

Activitatea de control, contravenţii şi sancţiuni

Art. 30. - (1) Activitatea de control privind respectarea de către nave a prevederilor Convenţiei Bunkers se efectuează de către ANR prin:

(i) personalul cu drept de control din cadrul căpităniilor portuare cu ocazia controlului de sosire/plecare a navelor;

(ii) inspectorii din cadrul serviciului însărcinat cu controlul statului portului;

(iii) inspectorii din cadrul serviciului însărcinat cu controlul statului pavilionului.

(2) In cadrul acţiunilor de control, ANR poate consulta autorităţile competente din alte state părţi sau organizaţiile recunoscute de către acestea, care au emis certificatele navelor asupra cărora se exercită controlul, pentru a clarifica eventualele neconcordanţe şi pentru a se edifica asupra capacităţii de asigurător sau de garant al persoanelor care acoperă răspunderea proprietarului navei.

Art. 31. - (1) Constituie contravenţie în raport cu prevederile Convenţiei Bunkers lipsa de la bordul unei nave având un tonaj brut mai mare de 1.000 şi care arborează pavilionul român a unui certificat valabil emis de către ANR sau de către o organizaţie recunoscută, cu excepţia cazului în care ANR aplică prevederile art. 7 alin. (13) din Convenţia Bunkers.

(2) Constituie contravenţie în raport cu prevederile Convenţiei Bunkers lipsa de la bordul unei nave străine, având un tonaj brut mai mare de 1.000 şi care operează într-un port situat pe teritoriul României sau la o instalaţie din larg situată în marea teritorială a României ori în zona sa economică exclusivă, a unei dovezi privind existenţa asigurării sau a altei garanţii financiare, cum ar fi o garanţie a unei bănci ori a unei instituţii financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenţia LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

Art. 32. - (1) Contravenţiile prevăzută la art. 31 şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se fac de către persoanele cu atribuţii de control din cadrul ANR, în cadrul controalelor de sosire/plecare a navelor în porturi sau în timpul exercitării controalelor în calitate de autoritate a statului de pavilion ori a statului de port.

(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 31 se poate face la iniţiativa ANR sau ca urmare a informaţiilor primite de ANR în cadrul memorandumurilor de înţelegere privind controlul statului portului încheiate cu alte state, dacă informaţia este furnizată de un stat parte la Convenţia Bunkers.

(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 31 se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana cu drept de control din ANR şi de comandantul navei sau de înlocuitorul acestuia din momentul efectuării controlului.

(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 31 atrage interdicţia de operare a respectivelor nave până la remedierea situaţiei.

Art. 33. - (1) Pentru contravenţiile prevăzute la art. 31 se aplică sancţiunea prevăzută la art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 876/2007.

(2) Amenzile se aplică proprietarului înregistrat al respectivei nave.

(3) Amenda prevăzută pentru contravenţia de la art. 31 alin. (1) se aplică la nivelul cuantumului minim în cazurile în care proprietarul înregistrat al respectivei nave face dovada existenţei asigurării sau a altei garanţii financiare în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers, care la data constatării contravenţiei acoperea răspunderea proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare.

Art. 34. - Dispoziţiile art. 31-33 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL IX

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 35. - Ca urmare a depunerii la data de 15 iunie 2009 a instrumentului de aderare a României la Convenţia Bunkers, potrivit precizării cuprinse în comunicarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Scrisoarea circulară BUNKERS. 1/Circ.30 din 19 iunie 2009, Convenţia Bunkers a intrat în vigoare pentru România la data de 15 septembrie 2009.

Art. 36. - (1) Denunţarea Convenţiei Bunkers poate fi promovată de către Guvern la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Mediului sau a Ministerului Afacerilor Externe.

(2) După adoptarea de către Parlamentul României a unei legi privind denunţarea, Ministerul Afacerilor Externe depune instrumentul de denunţare la secretarul general al IMO şi publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, textul instrumentului de denunţare, precum şi data de la care Convenţia Bunkers este considerată ca fiind denunţată de către România.

(3) Denunţarea produce efecte la un an de la data depunerii instrumentului de denunţare sau la expirarea perioadei specificate în legea adoptată pentru denunţare, dacă o astfel de perioadă mai mare de un an este prevăzută în lege.

Art. 37. - (1) Navele care arborează pavilionul român şi care la data intrării în vigoare a prezentelor norme deţin certificate valabile sub aspectul termenului, emise de guvernele altor state parte la Convenţia Bunkers, au obligaţia să prezinte la ANR poliţa de asigurare sau altă garanţie financiară, în original şi fotocopie, în temeiul căreia a fost emis certificatul. De asemenea, au obligaţia să prezinte o copie - fotocopie sau facsimil ori scanare în format electronic - a certificatului aflat la bordul navei.

(2) In baza poliţei de asigurare sau a garanţiei financiare prezentate, ANR are obligaţia să emită certificatul în conformitate cu anexa nr. 1, aplicând procedura din cap. V. Termenul de valabilitate se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 16, dar nu va depăşi termenul de valabilitate menţionat în certificatul emis de guvernul altui stat parte.

(3) Certificatul prevăzut la alin. (2) se emite gratuit.

(4) De la data la care Convenţia Bunkers a intrat în vigoare pentru România în raport cu celelalte state părţi, navele prevăzute la alin. (1) nu vor mai face uz de certificatul emis de guvernul altui stat parte la Convenţia Bunkers, ci doar de certificatul emis de către ANR.

Art. 38. - Navele care arborează pavilionul unui stat parte la Convenţia Bunkers şi care la data intrării în vigoare a prezentelor norme deţin certificate valabile sub aspectul termenului, emise de guvernele altor state părţi la Convenţia Bunkers decât guvernul statului pavilionului, vor fi considerate că respectă prevederile Convenţiei Bunkers sub aspectul existenţei asigurării sau altei garanţii financiare prevăzute de art. 7 alin. (1) din Convenţia Bunkers.

Art. 39. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele norme.

ANEXA Nr. 1 la norme

CERTIFICAT DE ASIGURARE SAU ALTĂ GARANŢIE FINANCIARĂ PENTRU RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU PREJUDICII PROVOCATE DE POLUAREA CU HIDROCARBURI DE CONSUM DE LA NAVELE MARITIME

CERTIFICATE OF INSURANCE OR OTHER FINANCIAL SECURITY IN RESPECT OF CIVIL LIABILITY FOR BUNKER OIL POLLUTION DAMAGE

Emis în conformitate cu prevederile art. 7 din Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime

Issued in accordance with the provisions ofarticle 7 ofthe International Convention on Civil Liability for Bunker Oil Pollution Damage, 2001

Numele navei Name of the ship	Numărul sau literele distinctive Distinctive number or letters	Numărul IMO de identificare a navei IMO ship identification number	Portul de înmatriculare Port of registry	Numele şi adresa completă a sediului principal ale proprietarului înregistrat Name and full address of the principal place ofbusiness of the registered owner

Prin prezentul se certifică faptul că sus-numita navă este acoperită de o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie financiară în vigoare, care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 7 din Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime.

This is to certify that there is in force in respect ofthe above-named ship a policy of insurance or Other financial security satisfying the requirements ofarticle 7 ofthe International Convention on Civil Liability for Bunker Oii Pollution Damage, 2001.

Tipul garanţiei ...........................................................................................................

Type of security .......................................................................................................

Durata garanţiei .........................................................................................................

Duration of security .................................................................................................

Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor)

Name and address of the insurer (s) and/or guarantor (s)

Numele...................................................................................................................

Name.....................................................................................................................

Adresa...................................................................................................................

Address.................................................................................................................

Prezentul certificat este valabil până la ....................................................................

This certificate is valid until ................................................................................

Emis sau vizat de Guvernul (denumirea completă a statului)

..............................................................................................................................

Issued or certified by the Government of (full designation of the State)

...............................................................................................................................

SAU

OR

Textul următor ar trebui utilizat atunci când un stat parte aplică dispoziţiile art. 7 alin. (3).

The following text should be used when a State Party avails itself of article 7(3).

Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului (numele complet al statului) .....................................................................................................

The present certificate is issued under the authority of the Government of (full designation of the State).............................................................

de către (numele instituţiei sau organizaţiei) ..................................................................................................................................................................

by (name of institution or organization) ..................................................................................................................................................................

în (locul) ..........................................................................................................................................

at (place) ..........................................................................................................................................

la (data) ..........................................................................................................................................

on (date) ..........................................................................................................................................

....................................................................................................

(semnătura şi titlul funcţionarului care emite sau vizează certificatul)

(Signature and title ofissuing or certifying official)

Note explicative:

Explanatory notes:

1. Dacă se doreşte, denumirea statului poate să includă o referire la autoritatea publică competentă a ţării unde este emis certificatul.

If desired, the designation of the State may include a reference to the competent public authority of the country where the certificate is issued.

2. Dacă suma totală a garanţiei a fost furnizată de mai mult decât o singură sursă, atunci ar trebui să fie indicată suma fiecăreia dintre acestea.

If the total amount of security has been furnished by more than one source, the amount ofeach ofthem should be indicated.

3. Dacă garanţia este furnizată în mai multe forme, acestea ar trebui enumerate.

If security is furnished in several forms, these should be enumerated.

4. Rubrica „Durata garanţiei" trebuie să stipuleze data de la care o astfel de garanţie produce efecte.

The entry „Duration of Security" must stipulate the date on which such security takes effect.

5. Rubrica „Adresa" asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie să indice sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, va fi indicat sediul unde asigurarea sau altă garanţie financiară este stabilită.

The entry „Address" of the insurer (s) and/or guarantor (s) must indicate the principal place ofbusiness of the insurer (s) and/or guarantor (s). If appropriate, the place ofbusiness where the insurance or Other security is established shall be indicated.

ANEXA Nr. 2 la norme

CERERE PENTRU EMITEREA CERTIFICATULUI DE ASIGURARE SAU ALTA GARANŢIE FINANCIARĂ PENTRU RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU PREJUDICII PROVOCATE DE POLUAREA CU HIDROCARBURI DE CONSUM DE LA NAVELE MARITIME, ÎN CONFORMITATE CU CONVENŢIA BUNKERS

APPLICATION FOR CERTIFICATE OF INSURANCE OR OTHER FINANCIAL SECURITY IN RESPECT OF CIVIL LIABILITY FOR BUNKER OIL POLLUTION DAMAGE

1.	Numele proprietarului înregistrat al navei Name of the registered owner of the ship
2.	Adresa completă a sediului principal al proprietarului înregistrat al navei Full address of the principal place of business of the registered owner of the ship	Adresa: Address: Tel: Fax: E-mail:
3.	Numele navei Name of the ship
4.	Numărul sau literele distinctive Distinctive number or letters
5.	Numărul IMO de identificare a navei IMO ship identification number
6.	Naţionalitatea navei (pavilionul) Ship's naţionality (flag)
7.	Portul de înmatriculare Port of registry
8.	Numele şi adresa asigurătorului şi/sau ale garantului/garanţilor Name and address of the insurer(s) and/or guarantor (s)
9.	Perioada de valabilitate a asigurării sau garanţiei financiare Insurance/financial security validity	De la........................până la........................... From................................to.............................
10.	Numele şi statutul persoanei care semnează solicitarea Name and status of the applicant

(verso)

Subsemnatul, în numele şi pentru proprietarul înregistrat al navei sus-menţionate, solicit eliberarea Certificatului de asigurare sau altă garanţie financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, scop în care depun următoarele documente:

I hereby apply in the name of and for the registered owner of the above mentioned ship, for the Certificate of insurance or Other financial security in respect of civil liability for bunker oii pollution damage, for which I attach the following documents:

1. certificatul de naţionalitate al navei, în copie;

ship's nationality certificate, copy;

2. certificatul internaţional de tonaj al navei (1969), în copie;

internaţional tonnage certificate (1969), copy;

3. poliţa de asigurare sau documentul prin care se probează existenţa altei garanţii financiare, în copie.

insurance policy or financial security document, copy.

Am luat cunoştinţă de faptul că Autoritatea Navală Română ar putea să îmi solicite documente suplimentare pentru clarificarea informaţiilor referitoare la navă şi la asigurătorul/garantul menţionat în prezenta cerere şi că emiterea certificatului solicitat poate fi refuzată dacă asigurătorul/garantul nu prezintă un nivel de încredere corespunzător.

I took note that the Autoritatea Navală Română (Romanian Naval Authority) might ask for supplementary documents in order to clarify on both the ship data and insurer/surety mentioned in the present appiication and I was warned of the possibility of the issuance refusal of the certificate if the insurer/surety reliability is considered unsatisfactory

Data..........................                                        Semnătura şi ştampila

Date..........................                                        Signature and seal

Domnului Director general al Autorităţii Navale Române

To the General Director of the Romanian Naval Authority

ANEXA Nr. 3 la norme

INSTRUCŢIUNI

privind aprecierea valabilităţii asigurării sau a altei garanţii financiare prezentate sub aspectul valorii acesteia

1. Asigurarea sau altă garanţie financiară pentru acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru cazurile de poluare provocată de hidrocarburile de consum aflate la bordul navei trebuie să aibă o valoare care să fie egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu art. 6 paragraful 1 lit. b) din Convenţia privind limitarea răspunderii pentru creanţe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată.

2. Din Certificatul internaţional de tonaj (1969) al navei se află tonajul brut al respectivei nave, pentru care se face aprecierea valabilităţii asigurării sau a altei garanţii financiare.

3. Limita de răspundere se calculează astfel:

a) pentru o navă cu tonajul brut mai mare de 1.000, dar mai mic de 2.000, limita de răspundere este de 1.000.000 DST;

b) pentru o navă cu tonajul brut mai mare de 2.000, prin adăugarea la 1.000.000 DST a următoarelor sume:

(i) pentru fiecare unitate de tonaj de la 2.001 la 30.000, câte 400 DST;

(ii) pentru fiecare unitate de tonaj de la 30.001 la 70.000, câte 300 DST;

(iii) pentru fiecare unitate de tonaj peste 70.000, câte 200 DST.

4. Persoana din cadrul ANR care analizează documentaţia depusă de proprietarul înregistrat trebuie să compare suma înscrisă în poliţa de asigurare, respectiv în documentul prin care se face dovada constituirii garanţiei financiare, cu limita de răspundere care rezultă din calculul prevăzut la pct. 3 şi să propună emiterea certificatului numai în cazul în care valoarea asigurării sau a garanţiei financiare este cel puţin egală cu această limită.

5. In cazul în care asigurarea sau altă garanţie financiară prezentată de către proprietarul înregistrat sau, în situaţia navelor care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenţia Bunkers, de către agentul navei în România nu este exprimată în DST, se solicită acestuia prezentarea unui document suplimentar, emis de asigurător sau, după caz, de către garant, din care să rezulte valoarea echivalentă în DST la data constituirii asigurării sau a altei garanţii financiare.