Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1183 din 04.12.2012

pentru aprobarea Normelor privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 839 din 13 decembrie 2012



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. V alin. (2) din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă Normele privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, entităţile publice care îşi asigură funcţia de audit intern prin sistemul de cooperare vor proceda la actualizarea normelor proprii privind exercitarea activităţii de audit intern cu cerinţele specifice create de normele prevăzute la art. 1. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa Ministrul delegat pentru administraţie, Radu Stroe p. Ministrul apărării naţionale, Sebastian Huluban, secretar de stat
ANEXĂNORME privind sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1Prezentele norme stabilesc cadrul general de cooperare pentru desfăşurarea activităţii de audit intern, criteriile de constituire, modul de organizare şi funcţionare a compartimentelor de audit intern, precum şi atribuţiile entităţilor publice partenere. Articolul 2În înţelesul prezentei hotărâri, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a)acord de cooperare - act juridic încheiat între două sau mai multe entităţi publice locale, care convin să coopereze pentru asigurarea activităţii de audit public intern, prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile fiecărei entităţi, precum şi modalitatea de decontare a cheltuielilor generate de desfăşurarea activităţii de audit intern; b)entitate publică locală - denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea acestora, regia autonomă, societatea comercială la care o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar şi care are personalitate juridică, precum şi cele finanţate în proporţie de 50% din fonduri publice locale; c)entitate publică organizatoare - entitatea publică locală sau structura asociativă de utilitate publică a autorităţilor administraţiei publice locale care îşi asumă responsabilitatea locală a coordonării activităţii de audit public intern, pentru toate entităţile publice partenere; d)entitate publică parteneră - entitatea publică locală membră a acordului de cooperare, care îşi asigură funcţia de audit public prin utilizarea capacităţii de audit intern a compartimentului de audit intern constituit la nivelul entităţii publice organizatoare sau la nivelul structurii asociative, după caz. Capitolul IICondiţiile şi termenii cooperării Articolul 3(1) Exercitarea activităţii de audit public intern în sistem de cooperare respectă următoarele principii:a)independenţa - sistemul de cooperare în realizarea activităţii de audit intern respectă independenţa juridică, decizională şi financiară a fiecărei entităţi publice partenere; b)confidenţialitatea - auditorii interni angajaţi în cadrul entităţilor publice/structurilor asociative organizatoare nu vor divulga date, fapte sau situaţii pe care le-au constatat în cursul ori în legătură cu îndeplinirea competenţelor; beneficiarul unic al informaţiilor colectate, analizate şi prelucrate, precum şi al documentelor elaborate pe perioada de derulare a unei misiuni de audit intern este entitatea publică locală la nivelul căreia s-a realizat misiunea de audit intern; c)echilibrul - dimensionarea compartimentului de audit intern se face astfel încât să se asigure realizarea activităţii de audit intern pentru toate entităţile publice partenere; d)proporţionalitatea - resursele financiare previzionate şi alocate pentru finanţarea exercitării funcţiei de audit intern sunt proporţionale cu activitatea de audit intern desfăşurată în folosul fiecărei entităţi publice partenere; e)unicităţii - entităţile publice care îşi realizează activitatea de audit intern în sistem de cooperare respectă cadrul normativ şi metodologic specific activităţii de audit public intern; f)competenţa profesională - auditorii interni îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu cu profesionalism, obiectivitate şi imparţialitate, aplicând cunoştinţele, aptitudinile şi experienţa dobândite. (2) Realizarea activităţii de audit intern prin sistemul de cooperare se face pe baza acordului de cooperare liber-consimţit al tuturor părţilor semnatare.(3) Entităţile publice locale partenere îşi definesc necesităţile de audit intern şi stabilesc resursele necesare pentru organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit intern, care sunt prevăzute prin bugetele anuale proprii.(4) Activităţile de audit intern în sistemul de cooperare sunt realizate de un compartiment de audit intern înfiinţat la nivelul entităţii publice/structurii asociative organizatoare. Articolul 4(1) Organizarea, funcţionarea şi exercitarea auditului intern în sistem de cooperare se realizează în cadrul entităţilor publice de nivel local care nu şi-au constituit compartiment propriu de audit intern.(2) Cooperarea reprezintă, pentru entităţile publice locale, posibilitatea organizării şi asigurării funcţionării auditului intern, în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare, la un nivel redus al costurilor.(3) Criteriile care stau la baza constituirii compartimentului de audit public intern în sistem de cooperare sunt următoarele:a)gruparea mai multor entităţi publice partenere, pe zone geografice şi pe principalele căi de comunicaţie, în jurul unei entităţi publice locale/structură asociativă organizatoare; b)apartenenţa la structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale; c)respectarea principiilor privind realizarea activităţii de audit intern prin cooperare. Articolul 5(1) Activitatea de audit intern în sistem de cooperare poate fi realizată prin două modalităţi, respectiv:a)prin cooperarea a două sau mai multe entităţi publice locale care nu sunt subordonate altor entităţi publice, pe baza liberului consimţământ, dintre care una îndeplineşte rolul de organizator; b)prin cooperare în cadrul structurilor asociative, caz în care structura asociativă îndeplineşte rol de organizator, iar entităţile publice locale sunt partenere. (2) Participarea la una dintre aceste forme de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit intern se realizează în conformitate cu hotărârile consiliilor locale.(3) Conducerea entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare la nivelul căreia se constituie compartimentul de audit intern îşi asumă responsabilitatea organizării şi asigurării cadrului necesar desfăşurării activităţii de audit pentru entităţile publice partenere. Articolul 6Structurile care sunt implicate în sistemul de cooperare, cu atribuţii în organizarea şi exercitarea în comun a funcţiei de audit intern în entităţile publice locale, sunt următoarele: a)Ministerul Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern; b)entităţile publice locale/structurile asociative organizatoare; c)compartimentele de audit intern constituite la nivelul entităţilor publice/structurilor asociative organizatoare. Articolul 7Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, în procesul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit intern, îndeplineşte următoarele atribuţii: a)elaborează şi actualizează modelul acordului de cooperare; b)asigură consultanţa necesară pentru încheierea acordurilor de cooperare şi sprijină implementarea acestora; c)îndrumă compartimentele de audit intern înfiinţate la nivelul entităţilor publice locale/structurilor asociative organizatoare în implementarea sistemului de cooperare în asigurarea activităţii de audit intern; d)avizează normele metodologice proprii, elaborate de compartimentele de audit intern înfiinţate la nivelul entităţilor publice locale/structurilor asociative organizatoare; e)avizează numirea/destituirea şefului compartimentului de audit intern, înfiinţat la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare; f)sprijină procesul de pregătire profesională continuă al auditorilor interni care îşi desfăşoară activitatea în sistem de cooperare; g)verifică respectarea, de către compartimentele de audit public intern, a normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului privind conduita etică a auditorului intern, evaluează activitatea acestora şi poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare în cauză; h)asigură raportarea activităţii de audit intern, desfăşurată în sistem de cooperare, pe baza rapoartelor anuale ale activităţii de audit intern primite de la compartimentele de audit public intern organizate la nivelul entităţilor publice locale/structurilor asociative organizatoare. Articolul 8(1) Entităţile publice locale/structurile asociative organizatoare au obligaţia constituirii unui compartiment funcţional de audit intern.(2) Conducerea entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare are obligaţia instituirii, prin sistemul de cooperare, a cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit intern. Articolul 9(1) Structura şi dimensiunea compartimentului de audit intern se stabilesc, de comun acord, de către conducătorii entităţilor publice partenere.(2) Compartimentele de audit intern constituite la nivelul entităţilor publice locale/structurilor asociative organizatoare au rolul de a planifica şi realiza activităţile de audit intern, în conformitate cu necesităţile de audit ale fiecărei entităţi publice partenere.(3) Activitatea compartimentului de audit intern nu trebuie supusă ingerinţelor conducerii entităţii publice locale/structurii asociative, pe tot parcursul derulării misiunii de audit intern, respectiv de la stabilirea obiectivelor auditabile, realizarea testărilor şi până la comunicarea rezultatelor misiunilor. Capitolul IIIAcordul de cooperare Articolul 10(1) Entitatea publică locală poate adera la sistemul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit public intern, dacă există, în prealabil, o hotărâre a consiliului local.(2) Asigurarea funcţiei de audit public intern, prin cooperare, se realizează în baza unui acord de cooperare încheiat între entităţile publice locale partenere.(3) Termenii şi condiţiile acordului de cooperare intră în vigoare la data semnării acestuia de către conducătorii entităţilor publice locale partenere.(4) Modelul-cadru al acordului de cooperare este prevăzut în anexa „Acord de cooperare privind organizarea şi exercitarea funcţiei de audit intern“ la prezentele norme. Articolul 11(1) Acordul de cooperare se semnează şi de către entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare, care îşi asumă responsabilităţile ce îi revin în acest sens.(2) Modificarea acordului de cooperare se face numai prin voinţa părţilor, prin acte adiţionale semnate de toţi reprezentanţii entităţilor publice membre ale acordului. Articolul 12(1) Ieşirea din cooperare se poate realiza la sfârşitul exerciţiului financiar, în caz contrar entitatea publică în cauză asumându-şi responsabilitatea suportării cheltuielilor care îi revin pentru întregul exerciţiu financiar.(2) Hotărârea de retragere din sistemul de cooperare devine operabilă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care aceasta a fost luată, numai dacă este aprobată de consiliul local al entităţii publice care se retrage.(3) Entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare se poate retrage din acordul de cooperare numai la încetarea acestuia. Articolul 13(1) Acordul de cooperare pentru asigurarea funcţiei de audit intern în entităţile publice locale, ordonatori principali de credite se încheie pe perioadă nedeterminată.(2) Încetarea acordului de cooperare se poate realiza numai cu acordul, în unanimitate, al tuturor entităţilor publice partenere.(3) Pentru încetarea acordului de cooperare trebuie să existe hotărârea, în acest sens, a consiliului local al fiecărei entităţi publice partenere. Articolul 14(1) Încheierea sau încetarea acordului de cooperare pentru exercitarea în comun a activităţii de audit intern, inclusiv atragerea de noi membri sau retragerea unora existenţi, se comunică Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la data aprobării.(2) Responsabilitatea comunicării informaţiilor prevăzute la alin. (1) revine entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare. Articolul 15(1) La un parteneriat deja existent pot adera noi entităţi publice, inclusiv cele retrase anterior, cu condiţia respectării cerinţelor şi condiţiilor acordului de cooperare şi a existenţei hotărârii consiliului local.(2) Acordul de cooperare pentru noii membri se realizează prin votul reprezentanţilor entităţilor publice partenere, în cadrul unei şedinţe organizate în acest scop. Articolul 16Reprezentanţii entităţilor publice partenere se reunesc în şedinţe de lucru, în principal, pentru: a)organizarea şi dimensionarea adecvată a compartimentului de audit intern; b)aprobarea normelor proprii privind exercitarea activităţii de audit public intern în cadrul parteneriatului respectiv; c)retragerea sau primirea de noi membri; d)analiza şi revizuirea acordului de cooperare; e)aprobarea planului multianual şi anual de audit public intern, inclusiv a actualizărilor intervenite în cursul anului; f)analiza rezultatelor cooperării şi aprobarea raportului anual de activitate; g)încetarea acordului de cooperare. Articolul 17(1) Şedinţele de lucru cu entităţile publice partenere se organizează anual sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea scrisă a conducătorului entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare.(2) Dezbaterile din şedinţele de lucru se consemnează în procese-verbale, semnate de toţi reprezentanţii entităţilor publice partenere.(3) Şedinţele de lucru organizate sunt conduse de reprezentanţii entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare. Articolul 18(1) Pentru şedinţele de lucru organizate cu reprezentanţii entităţilor publice partenere, compartimentul de audit intern înfiinţat la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare asigură secretariatul.(2) Principalele sarcini ale secretariatului sunt de redactare a proceselor-verbale ale şedinţelor de lucru şi de a administra un registru cu hotărârile luate. Capitolul IVOrganizarea compartimentului de audit public intern Articolul 19(1) Organizarea compartimentelor de audit public intern în sistemul de cooperare se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a următoarelor reglementări specifice, astfel:a)compartimentul de audit public intern se organizează la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare; b)compartimentul de audit public intern este constituit în directa subordine a conducătorului entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare; c)dimensionarea compartimentului de audit public intern se face astfel încât să asigure necesităţile de audit intern pentru toate entităţile publice partenere; d)sarcina asigurării cadrului organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit intern revine conducătorului entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare, în conformitate cu deciziile reprezentanţilor entităţilor publice partenere; e)compartimentul de audit public intern are faţă de entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare o subordonare administrativă, iar faţă de entităţile publice partenere răspunde în legătură cu planificarea şi realizarea misiunilor de audit intern şi comunicarea exclusivă a rezultatelor. (2) Auditul intern, la entităţile publice locale aflate în subordinea/în coordonarea/sub autoritatea altei entităţi care nu şi-au organizat propriul compartiment de audit intern, se realizează de compartimentul de audit intern de la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare, dacă entitatea publică nu decide organizarea unui compartiment propriu de audit public intern. Articolul 20(1) Entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare este responsabilă de selectarea şi angajarea personalului în cadrul compartimentului de audit intern, în conformitate cu decizia responsabililor entităţilor publice partenere.(2) Şeful compartimentului de audit public intern este responsabil de organizarea şi desfăşurarea activităţilor de audit intern şi gestionează resursele umane necesare îndeplinirii planului de audit intern. Capitolul VDrepturile şi obligaţiile entităţilor publice partenere Articolul 21Entităţile publice partenere au dreptul: a)să propună tematici de misiuni de audit public intern, în vederea cuprinderii lor în planul anual de audit intern; b)să beneficieze de serviciile de audit intern desfăşurate de compartimentul de audit intern înfiinţat la nivelul entităţii publice/structurii asociative organizatoare, potrivit programului aprobat; c)să aducă la cunoştinţa membrilor acordului de cooperare elementele de bună practică rezultate din activitatea lor; d)să solicite şi alte misiuni de audit, în funcţie de capacitatea de audit intern. Articolul 22Entităţile publice partenere au obligaţia: a)să participe, prin reprezentanţii desemnaţi, la întrunirile periodice în care se adoptă hotărâri cu privire la organizarea, funcţionarea şi exercitarea activităţii de audit intern, potrivit legii; b)să asigure condiţiile pentru desfăşurarea activităţii auditorilor interni, numiţi să desfăşoare misiunile de audit, potrivit legii; c)să asigure accesul auditorilor interni la date, informaţii şi documente, în vederea realizării obiectivelor misiunii de audit intern; d)să implementeze recomandările însuşite şi aprobate, formulate de compartimentul de audit intern, ca urmare a misiunilor de audit intern aprobate şi efectuate; e)să furnizeze date, informaţii şi copii ale documentelor, certificate pentru conformitate solicitate de auditorii interni, necesare în planificarea şi realizarea misiunilor de audit intern; f)să îndeplinească, integral şi la termen, obligaţiile financiare referitoare la plata prestaţiilor legate de organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern, potrivit hotărârilor entităţilor publice membre ale cooperării. Articolul 23Entităţile publice locale/structurile asociative organizatoare au obligaţia: a)să organizeze şi să asigure funcţionalitatea compartimentului de audit public intern, astfel încât să acopere necesităţile tuturor entităţilor publice membre ale acordului de cooperare; b)să asigure procesul de recrutare şi angajare a personalului, pentru compartimentul de audit intern; c)să asigure spaţiul şi dotarea materială necesare desfăşurării activităţii compartimentului de audit public intern; d)să asigure formarea profesională continuă a auditorilor interni, conform prevederilor legale în vigoare. Articolul 24Drepturile şi obligaţiile entităţilor publice partenere şi a entităţilor publice locale/structurilor asociative organizatoare se cuprind şi în acordul de cooperare. Capitolul VIPlanificarea, realizarea şi raportarea activităţii de audit public intern Articolul 25(1) Planificarea activităţii de audit public intern respectă cerinţele normelor generale privind exercitarea auditului public intern şi normelor metodologice specifice entităţii publice, precum şi următoarele elemente specifice:a)la nivelul fiecărei entităţi publice partenere se elaborează planul multianual şi planul anual de audit intern, care sunt aprobate de conducătorul entităţii publice respective; b)la elaborarea planului multianual şi a planului anual de audit intern, se au în vedere cerinţele cadrului normativ în domeniu, precum şi sugestiile venite din partea conducătorilor entităţilor publice partenere; c)planurile multianuale şi planurile anuale de audit intern, elaborate la nivelul fiecărei entităţi publice partenere, se centralizează la compartimentul de audit intern de la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare şi se aprobă în şedinţă, cu participarea tuturor entităţilor publice partenere; d)referatele de justificare se întocmesc atât pentru planurile elaborate la nivelul fiecărei entităţi partenere, cât şi pentru planurile centralizate. (2) Planificarea misiunilor de audit public intern se realizează, în mod echitabil, pentru toate entităţile publice partenere, în funcţie de nevoile acestora şi de resursele de audit disponibile.(3) Pe parcursul derulării planului anual de audit intern, reprezentanţii entităţilor publice partenere, în situaţii bine fundamentate, pot solicita realizarea de alte misiuni de audit intern, prin actualizarea planului.(4) Şeful compartimentului de audit public intern, în funcţie de resursele de audit disponibile, realizează misiunile de audit solicitate, fără a afecta misiunile de audit intern cuprinse în planul anual de audit intern aprobat de reprezentanţii entităţilor publice partenere.(5) Misiunile de audit intern solicitate de Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern se cuprind, cu prioritate, în planurile anuale de audit public intern. Articolul 26(1) Conducătorul entităţii publice partenere la nivelul căreia se derulează misiunea de audit public intern asigură, potrivit dispoziţiilor art. 22:a)accesul la datele, informaţiile şi documentele necesare auditorilor interni, pentru îndeplinirea obiectivelor misiunii de audit intern; b)condiţiile necesare desfăşurării misiunii de audit public intern. (2) Pe timpul derulării misiunii de audit intern, conducătorul entităţii publice locale sau persoanele desemnate de acesta acordă tot sprijinul necesar, în vederea realizării obiectivelor acesteia. Articolul 27(1) Constatările, concluziile şi recomandările formulate de auditorii interni, pe timpul derulării misiunilor de audit intern, sunt aduse exclusiv la cunoştinţa reprezentanţilor entităţii publice locale la care se desfăşoară misiunea de audit intern.(2) Raportul de audit public intern finalizat, însoţit de rezultatele concilierii, dacă este cazul, este transmis exclusiv conducătorului entităţii publice partenere la nivelul căreia s-a derulat misiunea de audit public intern.(3) Iregularităţile constatate pe timpul derulării misiunilor de audit intern sunt aduse, în cadrul termenului legal, la cunoştinţa exclusivă a conducătorului entităţii publice locale la care se desfăşoară misiunea de audit intern şi a structurii de control abilitate.(4) Compartimentul de audit public intern informează Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern asupra tuturor recomandărilor neînsuşite de conducătorul entităţii publice unde se derulează misiunea de audit intern. Articolul 28(1) Entitatea publică locală la nivelul căreia a fost realizată misiunea de audit intern elaborează şi transmite compartimentului de audit intern un plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor, aprobat de conducătorul entităţii publice.(2) Planul de acţiune pentru implementarea recomandărilor conţine acţiuni şi termene de implementare, pentru fiecare recomandare formulată, precum şi persoanele responsabile de realizarea acestora.(3) Periodic, entitatea publică locală care a elaborat Planul de acţiune pentru implementarea recomandărilor informează compartimentul de audit intern asupra stadiului de implementare a recomandărilor.(4) Compartimentul de audit public intern monitorizează implementarea recomandărilor. Articolul 29(1) Raportarea activităţii de audit public intern respectă cerinţele normelor generale privind exercitarea activităţii de audit intern şi a normelor metodologice specifice privind exercitarea activităţii de audit public intern, precum şi următoarele elemente specifice:a)la nivelul fiecărei entităţi publice partenere se elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern, care se aprobă de conducătorul entităţii publice respective; b)rapoartele anuale ale activităţii de audit public intern sunt elaborate în baza normelor generale privind exercitarea auditului public intern şi a instrucţiunilor elaborate de Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern; c)rapoartele anuale privind activitatea de audit public intern, elaborate la nivelul fiecărei entităţi publice partenere, se centralizează la nivelul entităţii publice/structurii asociative organizatoare, se aprobă în şedinţă, cu participarea tuturor entităţilor publice partenere şi se transmit la Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern. (2) Elaborarea şi aprobarea rapoartelor anuale privind activitatea de audit public intern se face până cel mai târziu la data de 15 ianuarie a anului curent pentru anul precedent, la nivelul fiecărei entităţi publice partenere.(3) Elaborarea şi aprobarea raportului anual centralizat, la nivelul entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare, se face până la data de 30 ianuarie a anului curent pentru anul precedent.(4) Responsabilitatea elaborării rapoartelor anuale privind activitatea de audit public intern, inclusiv a raportului centralizat, este în sarcina compartimentului de audit public intern, iar responsabilitatea transmiterii raportului centralizat la Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern este în sarcina conducătorului entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare. Capitolul VIIConfidenţialitatea Articolul 30(1) Informaţiile, datele şi documentele care se referă la activitatea entităţilor publice partenere, a căror activitate este supusă auditării de către auditorii interni din cadrul compartimentului de audit intern organizat la nivelul entităţii publice/structurii asociative organizatoare, sunt confidenţiale.(2) Entităţile publice partenere îşi asumă respectarea reciprocă a confidenţialităţii în derularea activităţilor de audit intern şi raportarea rezultatelor acestora. Articolul 31Entităţile publice partenere au obligaţia ca, pe toată durata acestuia, ca şi după încetarea lui, să nu solicite de la personalul compartimentului de audit intern date şi informaţii care privesc pe oricare dintre celelalte entităţi publice implicate în acţiunea de cooperare şi de care au luat cunoştinţă, în timpul exercitării competenţelor. Capitolul VIIIFinanţarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de sistemul de cooperare Articolul 32(1) Entităţile publice locale susţin financiar funcţionarea parteneriatului şi achită contravaloarea cheltuielilor ocazionate de organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit intern.(2) Cheltuielile suportate de entităţile publice locale sunt aferente activităţilor de audit public intern, planificate şi realizate de compartimentul de audit intern la fiecare dintre acestea. Articolul 33(1) Cheltuielile cu organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit public intern sunt repartizate în mod corespunzător, pe fiecare entitate publică parteneră, în funcţie de numărul de zile/auditor prestate şi sunt specificate în acordul de cooperare.(2) Entităţile publice locale beneficiare ale activităţii de audit intern achită contravaloarea acestor cheltuieli după finalizarea misiunilor de audit public intern, în baza facturii emise de entitatea publică/structura asociativă organizatoare. Articolul 34(1) Cheltuielile decontate între entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare şi entităţile publice partenere se referă la:a)salarii şi alte drepturi de personal acordate auditorilor interni care au realizat misiunile de audit intern; b)obligaţiile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele oricărui fond special, rezultate în urma acordării drepturilor de personal; c)cheltuielile privind deplasările auditorilor interni pentru realizarea misiunilor de audit intern. (2) Celelalte cheltuieli materiale, ocazionate de funcţionarea compartimentului de audit intern, sunt în sarcina entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare sau se decontează pe baza unor cote stabilite de comun acord, prin acordul de cooperare. Articolul 35Entităţile publice partenere estimează costurile necesare realizării activităţii de audit intern şi prevăd aceste angajamente în bugetele proprii. Articolul 36(1) Entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare asigură evidenţa misiunilor derulate, a cheltuielilor efectuate cu organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit public intern, precum şi a decontărilor cu entităţile publice membre ale cooperării.(2) Sumele încasate de entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare de la entităţile publice locale partenere, aferente activităţii de audit intern realizate, reprezintă venituri. Articolul 37(1) Entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare are obligaţia să respecte procedurile privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi obligaţia de depunere a declaraţiilor fiscale legate de acestea, potrivit legii.(2) Entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare elaborează anual un raport cu privire la constituirea şi utilizarea fondurilor privind organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit intern, care, după aprobare de către responsabilii entităţilor publice partenere, se integrează în raportul anual privind activitatea de audit intern. Capitolul IXDispoziţii finale Articolul 38(1) Entităţile publice partenere au obligaţia de a respecta prevederile acordului de cooperare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.(2) Prin forţă majoră se înţelege orice situaţie imprevizibilă şi insurmontabilă, de natură a pune una dintre entităţile publice partenere în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile asumate.(3) Entitatea publică parteneră care invocă forţa majoră este obligată să notifice celorlalte entităţi publice partenere, în termen de 3 zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile, în vederea reducerii consecinţelor acestuia. Articolul 39(1) Litigiile apărute între entităţile publice partenere, rezultate din interpretarea sau executarea activităţii de audit intern, se vor soluţiona pe cale amiabilă.(2) În cazul în care soluţionarea litigiului pe cale amiabilă nu este posibilă, acesta va fi soluţionat de instanţele române competente, conform reglementărilor legale în vigoare. Articolul 40Organizarea compartimentului de audit public intern, planificarea, realizarea şi raportarea activităţii de audit public intern respectă, în totalitate, cerinţele prevăzute de Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, de Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern şi de prezentele norme. Articolul 41Acordurile de cooperare încheiate între entităţile publice partenere respectă prevederile Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 232/2.477/2010 privind aprobarea modelului-cadru al Acordului de cooperare pentru organizarea şi exercitarea unor activităţi în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale. ANEXĂ la norme Model-cadru -ACORD DE COOPERARE pentru organizarea şi exercitarea funcţiei de audit intern încheiat astăzi, ........ ............. Preambul Obţinerea eficienţei şi eficacităţii serviciilor publice reprezintă o condiţie esenţială a managementului fiecărei entităţi publice, iar cooperarea în asigurarea serviciilor de audit intern reprezintă o oportunitate în atingerea acestui deziderat, respectând în acelaşi timp independenţa şi funcţiile specifice fiecăreia dintre entităţi. Scopul acordului de cooperare este de a facilita asigurarea serviciilor de audit intern pentru fiecare entitate publică participantă la acord, urmărindu-se crearea unei relaţii profesionale de cooperare pentru minimizarea eforturilor umane, materiale şi financiare şi maximizarea aportului activităţii de audit la realizarea obiectivelor entităţii. În baza acordului de cooperare entităţile participante se angajează la o colaborare pe termen lung care să asigure o mai mare sustenabilitate şi coerenţă în realizarea activităţilor de audit intern. Prezentul acord de cooperare funcţionează pe baza unui set de reguli stabilite de comun acord, aprobate de reprezentanţii legali ai entităţilor publice participante la acord şi prevăzute în conţinutul său. Părţile acordului de cooperare Primăria localităţii ........ ........ .........., cu sediul în localitatea ........ ..............., str. ........ ............ nr. ...., judeţul/sectorul ........, reprezentată prin domnul/doamna ........ ........ ..........., având funcţia de ........ ..............., împuternicit (ă) prin Hotărârea nr. ...../......./ emisă de Consiliul local al localităţii menţionate, în calitate de participantă la acordul de cooperare şi în acelaşi timp şi primărie organizatoare; Primăria localităţii ........ ........ .........., cu sediul în localitatea ........ ..............., str. ........ ............ nr. ...., judeţul/sectorul ........, reprezentată prin domnul/doamna ........ ........ ..........., având funcţia de ........ ..............., împuternicit (ă) prin Hotărârea nr. ...../......./ emisă de Consiliul local al localităţii menţionate, în calitate de participantă la acordul de cooperare; Primăria localităţii ........ ........ .........., cu sediul în localitatea ........ ..............., str. ........ ............ nr. ...., judeţul/sectorul ........, reprezentată prin domnul/doamna ........ ........ ..........., având funcţia de ........ ..............., împuternicit (ă) prin Hotărârea nr. ...../......./ emisă de Consiliul local al localităţii menţionate, în calitate de participantă la acordul de cooperare; Primăria localităţii ........ ........ .........., cu sediul în localitatea ........ ..............., str. ........ ............ nr. ...., judeţul/sectorul ........, reprezentată prin domnul/doamna ........ ........ ..........., având funcţia de ........ ..............., împuternicit (ă) prin Hotărârea nr. ...../......./ emisă de Consiliul local al localităţii menţionate, în calitate de participantă la acordul de cooperare; şi Primăria localităţii ........ ........ .........., cu sediul în localitatea ........ ..............., str. ........ ............ nr. ...., judeţul/sectorul ........, reprezentată prin domnul/doamna ........ ........ ..........., având funcţia de ........ ..............., împuternicit (ă) prin Hotărârea nr. ...../......./ emisă de Consiliul local al localităţii menţionate, în calitate de participantă la acordul de cooperare, convin să încheie următorul acord în baza căruia stabilesc să realizeze în cooperare asigurarea funcţiei de audit intern spre beneficiul tuturor entităţilor publice locale participante, denumit în continuare acord de cooperare, prin care prevăd următoarele: Capitolul IObiectul acordului de cooperare Articolul 1Obiectul prezentului acord îl constituie cooperarea entităţilor publice locale semnatare, prin reprezentanţii legali, în vederea organizării şi exercitării funcţiei de audit intern în cadrul acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Articolul 2Acordul de cooperare stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor în organizarea şi exercitarea funcţiei de audit intern, atribuţiile specifice compartimentului de audit intern care va derula misiunile, reglementează obligaţiile financiare ale entităţilor participante şi asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor în posesia cărora vor intra oricare dintre persoanele implicate în acest proces. Articolul 3Părţile semnatare stabilesc principiile care stau la baza aplicării acordului şi se angajează de a acţiona consecvent pentru realizarea lor, sub forma: a)menţinerii independenţei juridice, decizionale şi financiare a fiecărei entităţi publice participante; b)îmbinării în mod echitabil a nevoilor de audit cu resursele disponibile între entităţile publice participante; c)irevocabilităţii pe cale unilaterală a acordului de cooperare; d)respectării reciproce a confidenţialităţii în derularea activităţilor de audit intern şi a raportării rezultatelor acesteia. Capitolul IIDrepturile şi obligaţiile părţilor în organizarea şi exercitarea funcţiei de audit intern Articolul 4Entităţile publice partenere au următoarele drepturi: a)propunerea unor obiective de audit intern, specifice entităţii publice, de către echipa de audit desemnată să realizeze misiunea de audit intern; b)solicită şi beneficiază de servicii de audit intern pentru îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii sistemului de management şi control intern care să asigure atingerea obiectivelor entităţii publice; c)să fie informată în mod exclusiv şi operativ asupra problemelor şi iregularităţilor constatate cu ocazia misiunilor de audit intern efectuate; d)să primească în mod exclusiv rapoartele de audit intern care sunt întocmite, ca urmare a misiunilor de audit realizate la propria entitate; e)hotărăşte independent asupra acţiunilor necesare implementării recomandărilor formulate în baza misiunilor de audit intern realizate. Articolul 5Entităţile publice partenere îşi asumă următoarele obligaţii: a)respectarea metodologiei de audit, respectiv documentarea temeinică, participarea la şedinţe, analiza şi avizarea documentelor procedurale elaborate de auditorii interni, furnizarea în scris sau verbal a informaţiilor solicitate ş.a.; b)asigurarea accesului la date, informaţii şi documente a auditorilor, în vederea atingerii obiectivelor misiunii de audit intern; c)asigurarea logisticii necesare desfăşurării misiunilor de audit intern, respectiv spaţii adecvate, acces la sistemele IT şi de comunicaţii, furnituri de birou etc.; d)elaborarea şi transmiterea către compartimentul de audit intern a planurilor de acţiune necesare implementării recomandărilor acceptate; e)informarea compartimentului de audit intern cu privire la modul de implementare a recomandărilor dispuse şi la gradul de implementare al acestora; f)furnizarea informaţiilor solicitate de auditorii interni în vederea planificării misiunilor de audit intern; g)estimarea costurilor necesare realizării misiunilor de audit solicitate în cursul exerciţiului financiar şi cuprinderea acestor angajamente în buget. Articolul 6Entitatea publică organizatoare îşi asumă obligaţiile următoare: a)constituirea unui compartiment de audit intern, având o dimensiune corespunzătoare, în vederea asigurării realizării misiunilor de audit planificate, în conformitate cu standardele internaţionale de audit; b)asigurarea spaţiului necesar şi adecvat pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor compartimentului de audit; c)asigurarea procesului de recrutare şi angajare a personalului adecvat pentru compartimentul de audit; d)asigurarea condiţiilor necesare de pregătire profesională a auditorilor interni la nivelul cerinţelor stabilite prin normele metodologice proprii ale entităţii publice. Capitolul IIIAtribuţiile compartimentului de audit intern Articolul 7Compartimentul de audit intern asigură realizarea funcţiei de audit intern la entităţile publice partenere pe baza unui plan de audit, aprobat de reprezentanţii legali ai acestora. Articolul 8În exercitarea activităţilor sale, compartimentul de audit are următoarele atribuţii specifice: a)elaborarea normelor metodologice proprii privind exercitarea activităţii de audit intern în cadrul acordului de cooperare, aprobate de entităţile publice partenere la acord şi avizate de UCAAPI; b)elaborarea proiectelor planului anual şi multianual de audit public intern; c)efectuarea în condiţii de calitate a misiunilor de audit intern privind evaluarea sistemelor de management şi control intern ale entităţii publice; d)asigurarea monitorizării realizării misiunilor de audit intern şi a activităţilor de supervizare a acestora; e)raportarea rezultatelor misiunilor de audit intern, respectiv a constatărilor, concluziilor şi recomandărilor, numai către conducătorii entităţilor publice auditate; f)raportarea operativă şi exclusivă a problemelor şi iregularităţilor constatate, către conducătorii entităţilor publice auditate; g)elaborarea raportului anual al activităţii de audit public intern; h)asigurarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor rezultate în urma activităţilor de audit intern desfăşurate. Articolul 9Planificarea şi realizarea misiunilor de audit intern se realizează în mod echitabil pentru toate entităţile publice locale partenere, în funcţie de misiunile solicitate şi de resursele disponibile. Articolul 10Compartimentul de audit intern asigură efectuarea misiunilor de audit intern de conformitate, de performanţă sau consiliere, solicitate de către primăriile participante la acord, şi formulează recomandări şi concluzii pentru îmbunătăţirea activităţilor. Capitolul IVDrepturile şi obligaţiile financiare ale părţilor Articolul 11În vederea realizării în comun a funcţiei de audit intern părţile sunt de acord să susţină financiar organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit intern. Articolul 12Asigurarea evidenţelor privind misiunile derulate, precum şi a costurilor acestora sunt în responsabilitatea entităţii publice organizatoare; recuperarea acestora se realizează prin facturarea în cota parte ce revine fiecărei entităţi publice partenere. Articolul 13Cheltuielile decontate între entitatea publică locală/structura asociativă organizatoare şi entităţile publice partenere se referă la: a)salarii şi alte drepturi de personal acordate auditorilor interni care au realizat misiunile de audit intern; b)obligaţiile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele oricărui fond special, rezultate în urma acordării drepturilor de personal; c)cheltuielile privind deplasările auditorilor interni, pentru realizarea misiunilor de audit intern. Articolul 14Celelalte cheltuieli materiale, ocazionate de funcţionarea compartimentului de audit intern, sunt în sarcina entităţii publice locale/structurii asociative organizatoare sau se decontează pe baza unor cote stabilite de comun acord, prin acordul de cooperare. Articolul 15Cheltuielile cu organizarea şi funcţionarea compartimentului de audit public intern sunt repartizate în mod corespunzător, pe fiecare entitate publică parteneră, în funcţie de numărul de zile/auditor prestate şi sunt specificate în acordul de cooperare. Articolul 16Entităţii publice organizatoare îi revin obligaţiile de achitare a drepturilor băneşti cuvenite personalului compartimentului de audit intern, contribuţiile la bugetul general consolidat care decurg din încheierea unui contract de muncă (asigurări sociale, şomaj, asigurări sociale de sănătate, impozit salarii etc.) şi de depunere a declaraţiilor fiscale legate de acestea. Capitolul VClauza de confidenţialitate Articolul 17Informaţiile, datele şi documentele utilizate de auditori interni în cadrul desfăşurării misiunilor de audit intern sunt confidenţiale. Articolul 18Raportul de audit şi documentele componente ale dosarului de lucru sunt comunicate sau puse atât la dispoziţia exclusivă a entităţii publice unde a fost realizată misiunea de audit, cât şi la dispoziţia organelor stabilite expres de lege cu drept de control şi evaluare a activităţilor desfăşurate. Articolul 19Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata acordului de cooperare şi după încetarea acestuia, să nu solicite de la personalul compartimentului de audit intern date sau informaţii care privesc oricare dintre celelalte entităţi implicate în acţiunea de cooperare şi de care aceştia au luat cunoştinţă în timpul exercitării misiunilor de audit intern. Articolul 20Auditorii interni asigură confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor între entităţile publice participante la acordul de cooperare. Articolul 21Divulgarea unor date, informaţii sau documente de natură a aduce prejudicii entităţilor publice partenere se sancţionează potrivit legilor în vigoare. Capitolul VIForţa majoră şi litigii Articolul 22Niciuna dintre entităţile publice partenere nu răspunde de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate, dacă acestea se datorează unei cauze de forţă majoră. Articolul 23Forţa majoră reprezintă orice situaţie imprevizibilă şi insurmontabilă care împiedică entităţile publice partenere să îşi îndeplinească obligaţiile. Articolul 24Entitatea publică parteneră care invocă forţa majoră este obligată să notifice celorlalte entităţi membre ale cooperării, în termen de 3 zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea reducerii consecinţelor acestuia. Articolul 25Orice diferend sau neînţelegere decurgând din interpretarea sau din executarea prezentului acord de cooperare vor fi soluţionate de entităţile publice partenere pe cale amiabilă. Articolul 26În cazul în care soluţionarea diferendului pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul dintre entităţile publice partenere va fi soluţionat de către instanţele competente, conform legislaţiei române. Capitolul VIIDurata şi încetarea acordului de cooperare Articolul 27Acordul de cooperare se încheie pe o perioadă nedeterminată şi intră în vigoare de la data semnării lui de către reprezentanţii entităţilor publice partenere. Articolul 28Modificarea sau încetarea prezentului acord de cooperare în cursul derulării lui se poate face pentru motive obiective, întemeiate, neimputabile părţilor, prin acordul de voinţă al tuturor părţilor. Articolul 29Prezentul acord de cooperare poate fi modificat prin acte adiţionale aprobate de reprezentanţii legali ai entităţilor publice partenere. Articolul 30Ieşirea din cooperare se poate realiza la sfârşitul exerciţiului financiar, în caz contrar entitatea publică îşi asumă responsabilitatea suportării cheltuielilor ce îi revin din acordul de cooperare pentru întregul exerciţiu financiar. Capitolul VIIIDispoziţii finale Articolul 31Părţile convin să se întrunească o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie, pentru analiza rezultatelor aplicării acordului de cooperare, formularea de direcţii de eficientizare a cooperării, precum şi actualizarea şi modificarea acordului de cooperare. Articolul 32Prezentul acord de cooperare nu poate fi completat sau modificat decât cu acordul scris şi expres al tuturor entităţilor publice partenere. Articolul 33Acordul de cooperare a fost elaborat în conformitate cu prevederile:

Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală (art. 11 şi 46);

Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare;

Legii-cadru privind descentralizarea nr. 195/2006 (art. 13);

Legii nr. 273/2006 privind Legea finanţelor publice locale (art. 35);

Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.702/2005;

Ordinului ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 232/2.477/2010 privind aprobarea modelului-cadru al Acordului de cooperare pentru organizarea şi exercitarea unor activităţi în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale.* * * Prezentul acord de cooperare a fost încheiat în .... exemplare, toate cu valoare de original, câte un exemplar pentru fiecare entitate publică locală semnatară, astăzi, în data de ............ .


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1183/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1183 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1183/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu