HOTARARE Nr.
1156 din 17 noiembrie 2010
pentru aprobarea
indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Varianta de
ocolire Târgu Jiu"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 787 din 25 noiembrie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
art. 11 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003
pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a
Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai
obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Târgu Jiu", prevăzuţi în
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea obiectivului de investiţii
menţionat la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia
Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în proporţie de 69,25% şi 30,75% de la
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii,
şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu
această destinaţie, conform programului de investiţii publice aprobat potrivit
legii.
Art. 3. - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXA
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire
Târgu Jiu"
Titular: Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii
Beneficiar: Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Amplasament: judeţul
Gorj
Indicatori tehnico-economici:
Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA:
|
|
453.532*) mii lei
|
în preţuri la data de 2 iulie 2010
|
(1 euro = 4,3048 lei)
|
|
din care C+M:
|
|
324.663 mii lei
|
Eşalonarea investiţiei:
|
|
|
Anul I
|
INV
C+M
|
|
136.060 mii lei
97.399 mii lei
|
Anul II
|
INV C+M
|
|
167.807 mii lei
120.125 mii lei
|
Anul III
|
INV
C+M
|
|
149.665 mii lei
107.139 mii lei
|
Durata de realizare a investiţiei:
|
|
36 de luni
|
Capacităţi:
|
|
|
- Lungime traseu
|
|
19,957 km
|
- Lăţime platformă
|
|
10,00 m
|
- Lăţime parte carosabilă
|
|
7, 00 m (2x3,50m)
|
- Lăţime acostamente
|
|
2 x 1,50 m (din care benzi de încadrare
2 x 0,75 m)
|
- Pasaj rutier (clasa de încărcare E)
|
|
8 buc. (din care 3 buc. cuprinse la
nodurile rutiere)
|
- Pod nou (clasa de încărcare E)
|
|
4 buc.
|
- Intersecţii la nivel
|
|
3 buc.
|
- Structura rutieră dimensionată pentru sarcina de
|
11,5 tone
|
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform
Normativului P 100-1/2006.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţie menţionat se face
din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de
Dezvoltare Regională, în proporţie de 69,25% şi 30,75% de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi din alte surse
legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie,
conform programului de investiţii publice aprobat potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei
ulterioare a preţurilor.