HOTARARE Nr.
1118 din 10 noiembrie 2010
privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Spital Municipal
Falticeni, str. Cuza Voda f.n., municipiul Falticeni, judetul Suceava"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 761 din 15 noiembrie 2010
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai
obiectivului de investiţii „Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n.,
municipiul Fălticeni, judeţul Suceava", cu caracteristicile principale şi
indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea
obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat
prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi de la bugetul local în limita sumelor
aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal
constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traiah Igaş
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXA
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
al obiectivului de
investiţii „Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul
Fălticeni, judeţul Suceava”
Titular: Ministerul Sănătăţii
Beneficiar: Spitalul Municipal Fălticeni
Amplasament: str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni,
judeţul Suceava
Indicatori tehnico-economici
- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) (în preţuri 30
aprilie 2010; 1 euro = 4,1792 lei), din care:
|
|
mii lei
|
71.204*)
|
- construcţii-montaj (inclusiv TVA)
|
|
mii lei
|
57.385
|
- Valoarea investiţiei, rest de executat (inclusiv TVA) (în
preţuri 30 aprilie 2010; 1 euro = 4,1792 lei), din care:
|
|
mii lei
|
71.191*)
|
- construcţii-montaj (inclusiv TVA)
- Eşalonarea investiţiei INV/C+M
|
|
mii lei
|
57.373
|
•Anul I
|
INV
C+M
|
mii lei
mii lei
|
38.000
30.000
|
•Anul II
|
INV
C+M
|
mii lei
mii lei
|
33.191
27.373
|
- Capacităţi:
- suprafaţa totală desfăşurată
- paturi de spitalizare
|
|
m2 Ad
|
15.593 239
|
- durata de realizare a investiţiei
|
|
luni
|
24
|
Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic
conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la
bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii şi de la bugetul local în
limita sumelor aprobate anual
cu aceasta destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice
aprobate potrivit legii.
*) Valoarea se va actualiza
potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.