Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1092 din 18 septembrie 2008

privind acordarea unor ajutoare de urgenta

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 662 din 23 septembrie 2008



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare totală de 221.200 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2008, familiilor şi persoanelor singure prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru refacerea locuinţelor distruse de inundaţii, intemperii, alunecări de teren şi incendii, precum şi pentru ajutorarea unor familii aflate în situaţie de necesitate datorată unor accidente.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

Ministrul internelor şi reformei administrative,

Cristian David

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXĂ

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Adresa

Judeţul

Suma acordată

- lei -

1

Belciu Neculai

oraşul Târgu Ocna, str. Mosoare nr. 28

Bacău

3.000

2

Bogotoiu Lucia

oraşul Slănic-Moldova, str. Cireşoaia nr. 120

Bacău

3.000

3

Creţu Aspazia

comuna Balcani, satul Frumoasa, fără nr. casă

Bacău

3.000

4

Roman Eugenia

comuna Conceşti, str. Langa nr. 36

Botoşani

2.000

5

Pasnicu Mariea

comuna Coşula, satul Supitca, fără nr. casă

Botoşani

2.000

6

Pandei Viorica

comuna Coşula, satul Buda, fără nr. casă

Botoşani

2.500

7

Pîlşu Maria

comuna Coşula, satul Pădureni, fără nr. casă

Botoşani

3.000

8

Şchiopu Mihai

comuna Coşula, satul Supitca, fără nr. casă

Botoşani

3.000

9

Budeanu Maria

comuna Coşula, satul Buda, fără nr. casă

Botoşani

1.500

10

Rusu Ionela

comuna Roma, fără nr. casă

Botoşani

3.500

11

Epure Valerică

comuna Vlăşineşti, satul Vlăşineşti, fără nr. casă

Botoşani

1.000

12

Borş Sorin

comuna Şuteşti, satul Mihail Kogălniceanu, fără nr. casă

Brăila

3.000

13

Ivan Vasile

Olteniţa, bd. Mărăşeşti nr. 12B, bl. Z22, sc. A, et. 4, ap. 13

Călăraşi

3.000

14

Chereşi Reghina

comuna Căşeiu nr. 262

Cluj

2.500

15

Cosma Eugen

comuna Căşeiu nr. 269

Cluj

2.500

16

Ciurar Aurel

comuna Căşeiu nr. 266

Cluj

2.500

17

Liţă Eugenia Julieta

comuna Căşeiu, satul Rugăşeşti nr. 89B (domiciliul legal), comuna Căşeiu, satul Căşeiu nr. 380 (domiciliul în fapt)

Cluj

2.500

18

Chereşi Aurelie

comuna Căşeiu nr. 310

Cluj

2.500

19

Gyuloi Augustin

comuna Căşeiu nr. 393

Cluj

2.000

20

Granţi Ionel-Marius

comuna Căşeiu nr. 338

Cluj

2.000

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Adresa

Judeţul

Suma acordată

- lei -

21

Bălan Dumitra

comuna Crucea, satul Băltăgeşti, fără nr. casă

Constanţa

800

22

Cristea Doamna

comuna Crucea, satul Băltăgeşti, fără nr. casă

Constanţa

800

23

Bucur Nicolae

comuna Seimeni, satul Dunărea, fără nr. casă

Constanţa

800

24

Radu Tache

oraşul Cernavodă, Str. Cazărmii nr. 4

Constanţa

800

25

Peta Nicoleta

oraşul Cernavodă, str. Al. Vlahuţă nr. 2

Constanţa

800

26

Batală Tănase

comuna Oltina, fără nr. casă

Constanţa

800

27

Culea Gheorghe

comuna Oltina, fără nr. casă

Constanţa

800

28

Constantin Ioan

comuna Ostrov, satul Gârliţă, fără nr. casă

Constanţa

800

29

Anghel Ion

comuna Ostrov, satul Gârliţă, fără nr. casă

Constanţa

800

30

Miu Elena

comuna Ocniţa, satul Ocniţa, Str. Principală nr. 334

Dâmboviţa

2.000

31

Voicu Dumitru

comuna Bucşani, satul Racoviţa nr.316

Dâmboviţa

1.000

32

Cosma Elena

comuna Răzvad, satul Răzvad, str. Valea Mare nr. 46

Dâmboviţa

2.000

33

Brotac Maria

comuna Bratovoeşti, satul Bădoşi, fără nr. casă

Dolj

1.000

34

Ilie Maria

Craiova, str. Principatele Unite nr. 15

Dolj

1.000

35

Toporan Ilie

comuna Lipovu, satul Lipovu nr. 839

Dolj

1.000

36

Bădescu Ion

comuna Cotofenii din Dos, satul Cotofenii din Dos, fără nr. casă

Dolj

1.000

37

Piţigoi Gheorghe

Băilesti, Str. Dreptăţii nr. 42

Dolj

1.000

38

Feraru Floarea

comuna Calopăr, satul Belcinu, fără nr. casă

Dolj

1.000

39

Tănase Angheliţa

comuna Sadova, satul Sadova nr. 97

Dolj

1.500

40

Şchiopîrlan Marina Ştefana

comuna Cotofenii din Dos, satul Cotofenii din Dos, Str. Florilor nr. 56

Dolj

1.500

41

Căldăraru Cristina

Craiova, str. Dr. Constantin Severeanu nr. 29 (domiciliul legal), Craiova, aleea Popoveni nr. 26

Dolj

1.000

42

Gogoneţ Alexandru

Tecuci, Str. Duzilor nr. 25

Galaţi

500

43

Grădinaru Constatin

Tecuci, Str. 1 Mai nr. 18

Galaţi

500

44

Gheţău Lilica Doina

Tecuci, Str. Independenţei nr. 8

Galaţi

500

45

Grădinaru Stela

Tecuci, Str. 1 Mai nr. 16

Galaţi

500

46

Sorica Ion Paris

Tecuci, fdt. Vasile Lupu nr. 8

Galaţi

500

47

Milea Toader

Tecuci, Str. Duzilor nr. 34

Galaţi

500

48

Lupaşcu Ileana

Tecuci, Str. Duzilor nr. 30

Galaţi

500

49

Stoica Ion

Tecuci, str. Mihai Eminescu nr. 1B

Galaţi

500

50

Nadane Tudoriţa şi Nadane Gică Liviu

Tecuci, Str. Duzilor nr.30

Galaţi

500

51

Dică Ion

comuna Ogrezeni, fără nr. casă

Giurgiu

2.500

52

Băcanu Ion

comuna Colibaşi, fără nr. casă

Giurgiu

7.000

53

Calin Constantin

comuna Colibaşi, fără nr. casă

Giurgiu

5.000

54

Dumitru Gabriel

comuna Colibaşi, satul Câmpurelu, fără nr. casă

Giurgiu

3.000

55

Pleşcuţă N. Elena

comuna Deleni, satul Slobozia, fără nr. casă

Iaşi

4.000

56

Buzatu Constantin

comuna Cornetu, str. Livezi nr. 3, bl. P2, sc. 1, et. 1, ap. 5

Ilfov

2.500

57

HortArghil

oraşul Târgu Lăpuş, str. Petru Rareş nr. 9

Maramureş

500

58

Cornea Eva

oraşul Târgu Lăpuş, str. Stadion nr. 31

Maramureş

1.000

59

Costea Ana

oraşul Târgu Lăpuş, str. Petru Rareş nr. 34

Maramureş

800

60

Racu Didina

comuna Ştefan cel Mare, satul Bordea, fără nr. casă

Neamţ

8.000

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Adresa

Judeţul

Suma acordată

- lei -

61

Negru V. Vasile

comuna Răuceşti, satul Răuceşti, fără nr. casă

Neamţ

10.000

62

Dudici Ortansa

oraşul Târgu-Neamţ, Str. Plopului nr. 11

Neamţ

8.000

63

Mândru Dragoş

comuna Hangu, satul Hangu, fără nr. casă

Neamţ

10.000

64

Şmadici Trandafira şi Niculai

oraşul Milişăuţi, satul Gara nr. 14

Suceava

8.000

65

Dragne Mariana

comuna Săceni, satul Săceni, fără nr. casă

Teleorman

8.000

66

Scorpan Ionel

Alexandria, Str. 1 Decembrie nr. 163 bis

Teleorman

3.000

67

Cîrjan Florea

comuna Saelele, satul Pleaşov, fără nr. casă

Teleorman

1.000

68

Cruţ Zlatinca

comuna Cenei nr. 583

Timiş

3.700

69

Zalaru Silvica

Vaslui, str. Racova nr. 97

Vaslui

2.500

70

Stegariu Gicu

Vaslui, str. Racova nr. 65

Vaslui

6.000

71

David Mariana-Simona

comuna Buneşti-Avereşti, satul Buneşti nr. 29

Vaslui

2.500

72

Matei Elena

Huşi, şos. Huşi-Drânceni nr. 10, sc. C, ap. 85

Vaslui

500

73

Antachi Ionel

comuna Voineşti, satul Gârdeşti nr. 34

Vaslui

2.500

74

BosneaIon

comuna Voineşti, satul Gârdeşti nr. 32

Vaslui

2.500

75

Ursache Cristina

comuna Voineşti, satul Gârdeşti nr. 27

Vaslui

2.000

76

Oprea Zaraza

comuna Voineşti, satul Gârdeşti nr. 29

Vaslui

2.500

77

Iacob Cornel

comuna Olteneşti, satul Zgura nr. 48

Vaslui

5.000

78

Bobi Daniela

Vaslui, str. Eduard Ghica nr. 9

Vaslui

2.500

79

Antoci Lucreţia

comuna Pungeşti, satul Pungeşti nr. 52

Vaslui

3.000

80

Dimoiu Constantin

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 72

Vâlcea

500

81

Iordache Gh. Ion

comuna Lădeşti, satul Lădeşti nr. 149

Vâlcea

500

82

Dumitrache Aurica

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 69

Vâlcea

500

83

Popa Nicolae

comuna Roşiile, satul Româneşti nr. 37

Vâlcea

500

84

Adam Alexandrina

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 80

Vâlcea

500

85

Stanciu Valerian

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 86

Vâlcea

500

86

Păsărelu Maria

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 76

Vâlcea

500

87

Niţă I. Constantin

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 77

Vâlcea

500

88

Dimoiu I. Ana

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 67

Vâlcea

500

89

NiţăGh. Ilie

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 78

Vâlcea

500

90

Stanciu Alexandrina

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 6

Vâlcea

500

91

Niţă Şt. Ilie

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 74

Vâlcea

500

92

Patru Ilie

comuna loneşti, satul Bucşani nr. 43

Vâlcea

500

93

Florican Nicolae

comuna Roşiile, satul Cherăşti nr. 83

Vâlcea

500

94

Stoica Maria

comuna Paltin, satul Paltin, fără nr. casă

Vrancea

6.000

95

Trandafir Ştefan

comuna Dumitresti, satul Găloieşti, fără nr. casă

Vrancea

7.000

96

Murgu Stana

comuna Nistoreşti, satul Făgetu, fără nr. casă

Vrancea

7.000

TOTAL

221.200


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1092/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1092 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1092/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu