HOTARARE Nr.
1088 din 30 septembrie 2009
pentru modificarea si
completarea Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale
în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2009, aprobat
prin Hotararea Guvernului nr. 1.714/2008
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 669 din 7 octombrie 2009
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. -
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.714/2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 885 din 29 decembrie 2008, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 99, alineatele (4) şi (5) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(4) Decontarea pentru activitatea curentă a anului
2009 se efectuează în ordine cronologică până la 180 de zile calendaristice de
la data validării facturilor conform alin. (6), în limita fondurilor aprobate
cu această destinaţie.
(5) Decontarea contravalorii medicamentelor care se
eliberează prin farmaciile cu circuit deschis în cadrul unor programe naţionale
de sănătate cu scop curativ se face în termen de până la 90 de zile
calendaristice de la data validării facturilor conform alin. (6), cu excepţia
medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor prevăzute în sublista B, de care
beneficiază pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună,
pentru care decontarea se realizează în condiţiile prevăzute la alin. (4), în
limita fondurilor aprobate cu această destinaţie."
2. La articolul 99, după alineatul (5) se introduce
un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) In termen de 30 de zile calendaristice de la data
depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate, factura
se va valida în sensul acordării vizei «bun de plată» de către casa de
asigurări de sănătate, ca urmare a verificării facturilor şi a borderourilor
centralizatoare."
3. După articolul 126 se introduce un nou articol,
articolul 1261, cu următorul cuprins:
„Art. 1261. - Decontarea serviciilor
medicale contractate pentru trimestrul al IV-lea 2009 se face lunar, în limita
creditelor bugetare deschise, urmând ca serviciile medicale realizate şi raportate
conform contractului de furnizare de servicii medicale şi rămase nedecontate să
se deconteze eşalonat în anul 2010, în limita creditelor de angajament aprobate
pentru anul 2009."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Irinel Popescu