Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.101 din 04.02.2020

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 85 din 06 februarie 2020



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.647.800 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pe anul 2020, pentru sprijinirea unui număr total de 470 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Raluca Turcan Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Victoria Violeta Alexandru Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu ANEXĂ

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
1 Popa Elinca Municipiul Alba Iulia, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 31, bl. M6, et. 5, ap. 24 Alba 2.000
2 Muntea Călin Ioan Comuna Sohodol, satul Lazuri, nr. 148 Alba 7.000
3 Harşani Nicoleta Florentina Oraşul Sântana, Str. Poetului nr. 72 Arad 1.000
4 Petaca Marin Florin Comuna Hălmagiu, satul Hălmagiu, str. Cartier Câmpul Tisei nr. 7 Arad 10.000
5 Tamaş Teodor Comuna Ususău, satul Zăbalţ, nr. 44 Arad 2.000
6 Cercel Ana Comuna Călineşti, satul Udeni-Zăvoi Argeş 4.000
7 Ciauşescu Ioana Municipiul Piteşti, str. Smârdan, bl. 45, sc. C, ap. 5 Argeş 4.000
8 Cîrstoiu Liliana Municipiul Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă nr. 8 Argeş 5.000
9 Duică Valentina Comuna Valea Iaşului, satul Ungureni, nr. 43 Argeş 5.000
10 Neagoe Mariana Comuna Slobozia, str. Lunca Dâmbovnicului nr. 29A Argeş 4.000
11 Tudorache Oana Municipiul Piteşti, str. Deceneu nr. 2, bl. C4, sc. A, ap. 18 Argeş 4.000
12 Vasilescu Gheorghe Municipiul Curtea de Argeş, str. Despina Doamna, bl. E17A, sc. A, ap. 17 Argeş 4.000
13 Andreescu Paul Municipiul Bacău, Str. Lalelelor nr. 3, sc. C, ap. 18 Bacău 3.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
14 Apostu Gabrilea Comuna Bogdăneşti, satul Filipeşti, Str. Principală nr. 195 Bacău 3.500
15 Apreutesei Rodica Cornelia Municipiul Moineşti, str. Lucăceşti nr. 167 Bacău 2.500
16 Bălăuţă Carla Municipiul Bacău, str. Nicu Enea nr. 42, sc. B, ap. 36 Bacău 2.500
17 Băltăreţ Lenuţa Municipiul Bacău, str. Cremenea nr. 2, sc. D, ap. 2 Bacău 2.000
18 Barcan Mioara Municipiul Bacău, str. Cornişa Bistriţei nr. 20, sc. A, ap. 18 Bacău 2.500
19 Boboc Alexandra-Dumitriţa Comuna Horgeşti, satul Sohodor, nr. 90 Bacău 7.000
20 Boghian Dinu Municipiul Bacău, str. Milcov nr. 73, sc. A, ap. 16 Bacău 3.000
21 Borcea Novac Municipiul Bacău, str. Nicu Enea nr. 42, sc. B, ap. 33 Bacău 1.500
22 Botezatu Gheorghe Daniel Comuna Odobeşti, satul Tisa-Silvestri Bacău 2.000
23 Boubreaz Luminiţa Comuna Letea Veche, satul Letea Veche, Str. Panselelor nr. 78 Bacău 3.500
24 Cristescu Victor Municipiul Bacău, Str. Livezilor nr. 1, sc. A, ap. 9 Bacău 4.500
25 Daviduţă Iuliana Municipiul Moineşti, str. Avram Iancu nr. 112 Bacău 3.500
26 Dobriţoiu Mihai Oraşul Comăneşti, Str. Republicii, bl. 11, sc. B, et. 2, ap. 20 Bacău 3.000
27 Drulea Viorica Municipiul Moineşti, str. Tudor Vladimirescu, bl. SELECT5, ap. 26 Bacău 3.500
28 Ferestrăoaru Petre Oraşul Târgu Ocna, str. Vâlcele nr. 196 Bacău 2.500
29 Gâlcă Mihaela Municipiul Bacău, Calea Republicii nr. 17, sc. E, ap. 3 Bacău 2.000
30 Ghiban Gheorghe Comuna Răchitoasa, satul Farcaşa, nr. 20 Bacău 5.000
31 Ifrim Iuliana-Crina Municipiul Bacău, bd. Alexandru cel Bun nr. 4, sc. A, ap. 6 Bacău 3.500
32 Juncu Vasile Municipiul Moineşti, str. Cpt. Paul Zăgănescu nr. 15 Bacău 2.500
33 Lazăr Natalia Municipiul Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 25, sc. A, ap. 3 Bacău 1.500
34 Mihăilă Eugenia Comuna Motoşeni, satul Chicerea Bacău 3.000
35 Nicolae Gabriela Municipiul Bacău, Str. Tineretului nr. 6 Bacău 3.500
36 Obreja Vasile Municipiul Bacău, str. Carpaţi nr. 25, sc. D, ap. 15 Bacău 2.000
37 Pletosu- Halungescu Loredana Comuna Răchitoasa, satul Oprişeşti, Str. Principală nr. 3 Bacău 3.000
38 Tomoşoiu Doina Municipiul Bacău, Str. Brânduşei nr. 34 Bacău 2.500
39 Ursea Paulina Municipiul Bacău, str. Bucegi nr. 119, sc. B, ap. 36 Bacău 3.000
40 Buda Gheorghe Ioan Satul Valani de Pomezeu, nr. 129, comuna Pomezeu Bihor 5.000
41 Mut Daniela Municipiul Oradea, Str. Aluminei nr. 80, bl. M3, sc. B, et. 3, ap. 34 Bihor 4.000
42 Berki-Turculeţ Doina Municipiul Bistriţa, Aleea Plopilor nr. 2, sc. A, ap. 16 Bistriţa-Năsăud 5.000
43 Radu Viorica Municipiul Bistriţa, Str. Arţarilor nr. 40, sc. B, ap. 6 Bistriţa-Năsăud 4.000
44 Urian Artimona-Valentina Municipiul Bistriţa, str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 1, bl. 1, sc. C, ap. 31 Bistriţa-Năsăud 4.000
45 Adrobotoaie Gheorghe Satul Coşula, comuna Coşula Botoşani 2.500
46 Amăriuţei Vasile Municipiul Botoşani, str. Parcul Tineretului nr. 18, sc. A, ap. 7 Botoşani 4.000
47 Bereznicu Dumitru Satul Podriga, comuna Drăguşeni Botoşani 3.500
48 Budeanu Nicoleta Elena Satul Cordăreni, comuna Cordăreni Botoşani 4.000
49 Ciobanu Aurica Municipiul Dorohoi, str. A.I. Cuza nr. 37, bl. A3, sc. A, ap. 18 Botoşani 4.000
50 Ciurcea Florin Municipiul Dorohoi, str. Dumbrava Roşie nr. 200 Botoşani 3.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
51 Creţu Irina Satul Podriga, comuna Drăguşeni Botoşani 3.500
52 Creţu Raluca Municipiul Dorohoi, str. Grigore Ghica nr. 5, bl. C7, ap. 11 Botoşani 3.500
53 Cucu Florica Comuna Coşula Botoşani 3.000
54 Dumanschi Ioan Daniel Comuna Drăguşeni Botoşani 3.000
55 Fedeleş Estera Satul Dorobanţi, comuna Nicşeni Botoşani 2.500
56 Foca Maria Comuna Drăguşeni Botoşani 3.500
57 Gafiţanu Cristian Vasile Municipiul Dorohoi, str. Crişan nr. 11 Botoşani 2.500
58 Grădinariu Mihai Cristian Municipiul Dorohoi, Aleea Ghiocelului nr. 8, bl. A4, ap. 24 Botoşani 3.000
59 Hapău Elena Oraşul Flămânzi, Str. Puşnei nr. 1 Botoşani 3.000
60 Jechel Viorica Satul Stânca nr. 1, oraşul Ştefăneşti Botoşani 2.500
61 Lăţescu Ioan Satul Pădureni nr. 1, comuna Coşula Botoşani 2.500
62 Marcu Mihail Cătălin Municipiul Botoşani, aleea Parcul Tineretului nr. 11, sc. C, ap. 16 Botoşani 2.500
63 Mucea Vasile Municipiul Dorohoi, Str. 1 Decembrie nr. 24A, bl. S4, ap. 12 Botoşani 3.000
64 Obreja Maria Municipiul Dorohoi, Str. 1 Decembrie nr. 9, bl. I9, ap. 27 Botoşani 3.000
65 Olariu Olga Comuna Coşula Botoşani 3.000
66 Palade Violeta Municipiul Botoşani, Aleea Curcubeului nr. 1, ap. 19 Botoşani 3.500
67 Pascariu Petru Municipiul Dorohoi, str. Dumitru Furtună nr. 8, sc. A, et. 2, ap. 7 Botoşani 3.000
68 Patriu Nicolae Satul Rediu, comuna Rădăuţi-Prut Botoşani 3.000
69 Pintilii Ionuţ Comuna Gorbăneşti Botoşani 3.000
70 Popescu Costică Satul Borzeşti, comuna Ungureni Botoşani 3.000
71 Popovici Alexandra Maria Satul Şupitca, comuna Coşula Botoşani 2.500
72 Prelipceanu Toader Satul Şupitca, comuna Coşula Botoşani 2.000
73 Şchiopu Mihai Comuna Drăguşeni Botoşani 3.000
74 Tănasă Florin Municipiul Dorohoi, str. Alexandru Vlahuţă nr. 5bis Botoşani 4.000
75 Tican Roman Ioan Municipiul Botoşani, str. Dragoş Vodă nr. 2 Botoşani 2.000
76 Ţîncău Ionuţ Comuna Coşula, str. Şupitca nr. 1 Botoşani 2.500
77 Tureatcă Ilie Satul Podriga, comuna Drăguşeni Botoşani 3.500
78 Brădescu Codruţ-Ioan Municipiul Săcele, str. N. Colceag nr. 8 Braşov 10.000
79 Hulea Doina Crina Municipiul Braşov, Aleea Violetelor nr. 6, bl. 72, sc. B, ap. 39 Braşov 10.000
80 Ilie Marian Oraşul Zărneşti, Str. Prundului nr. 40 Braşov 4.000
81 Brailescu Marin Comuna Jirlău, Str. Morii Vechi nr. 25 Brăila 2.000
82 Brânză Maria Municipiul Brăila, str. Dumbrava Roşie nr. 36 Brăila 4.000
83 Bratosin Sandu Municipiul Brăila, str. Călugăreni nr. 5, bl. B8, sc. 2, ap. 34 Brăila 1.000
84 Cocârlea Daniela Comuna Surdila-Greci, satul Horia, Str. Brutăriei nr. 12 Brăila 10.000
85 Hamza Petrica Municipiul Brăila, Str. Doinei nr. 43 (domiciliul legal), municipiul Brăila, Str. Zimbrului nr. 2 (fără forme legale) Brăila 1.000
86 Ispas Valentin Municipiul Brăila, Bd. Dorobanţilor nr. 70, bl. B25, sc. 4, ap. 61 Brăila 4.000
87 Maravela Teodora Municipiul Brăila, Str. Plantelor nr. 24, bl. 4, sc. 2, ap. 24 Brăila 5.000
88 Mihalache Mioara Municipiul Brăila, Str. Lebedei nr. 3, bl. F3, sc. 1, ap. 9 Brăila 1.000
89 Popescu Adrian Municipiul Brăila, Str. Sebeşului nr. 11, bl. V, sc. 3, ap. 46 Brăila 10.000
90 Purice Petrache Comuna Jirlău, Str. Morii Vechi nr. 26 Brăila 500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
91 Tarachiu Stana Municipiul Brăila, Str. Micşunelelor nr. 7, bl. 30, sc. 5, ap. 97 Brăila 1.500
92 Tudor Mihaela Municipiul Brăila, Str. Culturii nr. 14-16, bl. 10, sc. 6, ap. 107 (domiciliul legal), municipiul Brăila, str. G. Enescu nr. 58, bl. B24, ap. 6 (fără forme legale) Brăila 4.000
93 Bercaru Gabriel Comuna Beceni, satul Gura Dimienii Buzău 4.000
94 Blidaru Filofteia Comuna Gălbinaşi, satul Bentu Buzău 10.000
95 Bozeanu Lilica Municipiul Buzău, Str. Primăverii nr. 1 Buzău 1.000
96 Călin Dorina Comuna Breaza, satul Breaza Buzău 10.000
97 Dobre Ion Comuna Căneşti, satul Căneşti Buzău 10.000
98 Dumitru Eugenia Municipiul Buzău, Str. Aurorei nr. 3 Buzău 3.000
99 Guiu Ştefan Comuna Căneşti, satul Păcurile Buzău 10.000
100 Lăcătuş Elena Oraşul Nehoiu, satul Bâsca Rozilei Buzău 4.000
101 Ţepor Rusanda Comuna Vintilă Vodă, satul Niculeşti, nr. 151 Buzău 4.000
102 Voicu Mioara Clara Comuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat Buzău 4.000
103 Zaharia Sandu Comuna Scorţoasa, satul Deleni Buzău 10.000
104 Patt Mihaela-Ştefănica Oraşul Reşiţa, str. Petru Maior, bl. 30B, sc. 2, et. 4, ap. 14 Caraş-Severin 1.400
105 Zală Cosmin Oraşul Anina, Aleea Brazilor, bl. C13, ap. 6 Caraş-Severin 5.000
106 Gaşpar Irina Comuna Viişoara, satul Viişoara, nr. 1210, ap. 27 Cluj 4.000
107 Ciucardel Mariana Localitatea Eforie Nord, oraşul Eforie, Bd. 23 August nr. 20, et. 1, ap. 117 (domiciliul legal), comuna Valu lui Traian, str. Valea Seacă nr. 24 (reşedinţa) Constanţa 2.000
108 Negulescu Mihaela Municipiul Constanţa, bd. Mamaia nr. 82A, et. 6, ap. 23 Constanţa 2.000
109 Anghel Carmen Iuliana Comuna Cobia, satul Căpşuna, nr. 23 Dâmboviţa 2.000
110 Brezăeru Doru Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 12 Dâmboviţa 500
111 Burlacu Maria Municipiul Târgovişte, str. Milioara nr. 3 Dâmboviţa 500
112 Călin Elena Comuna Costeştii din Vale, satul Costeştii din Vale, Str. Crizantemelor nr. 2A Dâmboviţa 2.000
113 Călin Georgeta Carmen Comuna Măneşti, satul Drăgăeşti-Pământeni, nr. 37 Dâmboviţa 2.000
114 Ciobotaru Mariana Municipiul Târgovişte, Str. Ciocârliei nr. 5 Dâmboviţa 500
115 Ciontea Ciprian Comuna Vulcana-Pandele, str. Cantoane nr. 8 Dâmboviţa 1.000
116 Cobianu Ioana Alexandra Oraşul Pucioasa, Str. Luceafărului nr. 37 Dâmboviţa 5.000
117 Cristea Gheorghe Municipiul Târgovişte, Strada Ciocârliei nr. 4 Dâmboviţa 1.000
118 Dospinescu Maria Municipiul Moreni, Str. Pompelor nr. 38 A Dâmboviţa 1.000
119 Drăguşin Ioana Oraşul Găeşti, strada Cuza Vodă nr. 29, bl. 47, sc. C, et. 1, ap. 6 Dâmboviţa 4.000
120 Dumitrache Antonia Municipiul Moreni, Str. Erupţiei nr. 60 A Dâmboviţa 1.000
121 Dumitrache Cornel Municipiul Târgovişte, Str. Zorilor nr. 30A Dâmboviţa 500
122 Dumitru Aurel Comuna Ulmi, satul Colanu, nr. 78 Dâmboviţa 1.000
123 Dumitru Crinu Comuna Costeştii din Vale, satul Costeştii din Vale, Str. Crizantemelor nr. 140 Dâmboviţa 2.000
124 Dumitru Vasilica Comuna Crângurile, satul Pătroaia Vale Dâmboviţa 1.000
125 Gâdescu Gheorghe Comuna Hulubeşti, satul Butoiu de Jos, nr. 50 Dâmboviţa 1.000
126 Gavrilă Adriana Comuna Malu cu Flori, satul Capul Coastei, nr. 249 Dâmboviţa 10.000
127 Gavrilă Marin Florin Municipiul Moreni, Strada 22 Decembrie nr. 1, bl. PP, et. 1, ap. 8 Dâmboviţa 3.000
128 Gheorghe Eduard Comuna Măneşti, satul Drăgăeşti-Pământeni, nr. 500 Dâmboviţa 500
129 Gheorghe Lenuţa Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 9 Dâmboviţa 600
130 Grădinaru Florina Cătălina Comuna Dragomireşti, satul Ungureni, Str. Principală nr. 14 Dâmboviţa 5.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
131 Ignat Maria Cristina Comuna Buciumeni, satul Buciumeni, nr. 676 Dâmboviţa 5.000
132 Ioniţă Elena Oraşul Pucioasa, str. Florin Popescu, bl. OMNIA, ap. 18 Dâmboviţa 500
133 Ivancea Nelu Comuna Potlogi, Str. Transformatorului nr. 12 Dâmboviţa 1.000
134 Ivanov Constantin Comuna Braniştea, satul Braniştea, nr. 535 Dâmboviţa 2.000
135 Lazăr Mirela Comuna I.L. Caragiale, satul Ghirdoveni, nr. 516 Dâmboviţa 5.000
136 Matac Florian Comuna Potlogi, satul Româneşti, str. Lăiaşi, nr. 2 Dâmboviţa 1.000
137 Milea Nicolae Comuna Vulcana-Băi, str. Târgovişte nr. 68 Dâmboviţa 1.000
138 Mocanu Petruţa Municipiul Târgovişte, calea Câmpulung nr. 150 Dâmboviţa 2.000
139 Moloman Ana Maria Municipiul Moreni, Str. Erupţiei nr. 37 Dâmboviţa 3.000
140 Moruzi Elena Municipiul Moreni, strada cpt. Ion Pantea nr. 25, bl. D6C, et. 1, ap. 7 Dâmboviţa 1.500
141 Munteanu Camelia Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 28 Dâmboviţa 500
142 Neagu Marcela Municipiul Moreni, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 52 Dâmboviţa 1.500
143 Nicolae Ion Comuna Potlogi, satul Româneşti Dâmboviţa 1.000
144 Pandalache Florina Municipiul Moreni, str. Cpt. Ion Pantea nr. 2, bl. C, et. 2, ap. 9 Dâmboviţa 1.500
145 Petre Valeriu Comuna Ulmi, satul Dumbrava, Str. Florilor nr. 63 Dâmboviţa 800
146 Pincă Silvia Comuna Măneşti Dâmboviţa 500
147 Popovici Maria Alexandra Municipiul Moreni, str. Ion Luca Caragiale nr. 6A Dâmboviţa 4.000
148 Radu Mirela Marcela Comuna Dragomireşti, satul Decindeni, Str. Izvorului nr. 34 Dâmboviţa 1.500
149 Rădulescu Maria Comuna Voineşti, satul Lunca, str. Râul Alb nr. 43 Dâmboviţa 2.000
150 Roman Elena Comuna Gura Ocniţei, satul Gura Ocniţei, str. Nisipuri nr. 15 Dâmboviţa 2.000
151 Sima Elena Roxana Comuna Iedera, satul Iedera de Sus nr. 294 Dâmboviţa 2.500
152 Tăbăroiu Elena Municipiul Moreni, Str. Independenţei nr. 272 Dâmboviţa 1.500
153 Teodorescu Gheorghe Comuna Malu cu Flori, satul Capu Coastei, nr. 26 A Dâmboviţa 2.500
154 Titu Ioan Municipiul Târgovişte, Str. Liniştei nr. 38 Dâmboviţa 1.000
155 Tudor Monica Municipiul Moreni, Str. Unirii nr. 12D4 Dâmboviţa 1.500
156 Vremăroiu Elena Municipiul Moreni, Str. Unirii nr. 12E Dâmboviţa 1.500
157 Ilie Mihaela Comuna Costeştii din vale, Str. Crăciuneilor nr. 102 Dâmboviţa 1.500
158 Ionită Laura Adnana Municipiul Târgovişte, Bd. Unirii, nr. 25, bl. 69, sc. A, ap. 41 Dâmboviţa 2.000
159 Ivan Toader Comuna Bilciureşti, satul Bilciureşti, nr. 346 Dâmboviţa 1.000
160 Stan Adriana Liliana Municipiul Târgovişte, str. Cpt. Stănică Ilie nr. 9, bl. 44B, sc. B, ap. 23 Dâmboviţa 4.000
161 Stan Marian Municipiul Târgovişte, Str. Ialomiţei nr. 9 Dâmboviţa 800
162 Cojocaru Luminiţa Municipiul Craiova, bd. Dacia nr. 183, bl. 74IVA1, sc. 1, et. 3, ap. 16 Dolj 4.000
163 Crăciun Ionuţ-Marius Municipiul Craiova, Str. Putnei nr. 31, cămin 2, sc. 1, ap. 9 Dolj 4.000
164 Doană Laura-Maria Comuna Sadova, strada Aurel Vlaicu nr. 93 Dolj 1.500
165 Dumitru Dumitrana Comuna Siliştea Crucii, Str. Teiculani nr. 11 Dolj 2.000
166 Feraru Piţu Comuna Dioşti, satul Radomir, str. Mihai Eminescu nr. 10 Dolj 4.000
167 Fică Ana-Maria Comuna Valea Stanciului, satul Valea Stanciului, Str. Şcolii nr. 3 Dolj 6.000
168 Lucan Ana-Maria Comuna Urzicuţa, satul Urzicuţa, str. Tudor Gheorghe nr. 25 Dolj 3.000
169 Lungu Laura Oana Municipiul Craiova, str. I. D. Sârbu nr. 14, bl. 13, sc. 1, et. 4, ap. 18 Dolj 4.000
170 Ruiu Ion Comuna Izvoare, satul Izvoare, Str. Principală nr. 426 Dolj 1.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
171 Goga Eugen Comuna Valea Mărului, satul Mândreşti, Str. Revoluţiei nr. 1 Galaţi 7.000
172 Marin Liliana Municipiul Galaţi, Str. Nufărului nr. 5, bl. S7, sc. 2, ap. 22 Galaţi 2.000
173 Sima Simona-Laura Comuna Cerţeşti, satul Cerţeşti Galaţi 3.000
174 Bucşăneanu Ion Comuna Clejani, satul Podu Doamnei Giurgiu 4.000
175 Burcuş Dumitru Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 15/613, sc. A, ap. 3 Giurgiu 4.000
176 Ciulică Măndica Comuna Găujani, satul Găujani Giurgiu 1.000
177 Corbu Eugen Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. 60VAMĂ, sc. DC, et. 3, ap. 53 Giurgiu 4.000
178 Costache Alexandra Luiza Comuna Izvoarele, satul Izvoarele Giurgiu 10.000
179 Gheorghe Marian Comuna Joiţa, satul Joiţa, str. Podul Banului nr. 43 Giurgiu 3.000
180 Iordache Maria Municipiul Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, bl. C2, sc. C, ap. 41 Giurgiu 4.000
181 Matache Georgeta Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. C2, et. 2, ap. 33 Giurgiu 2.000
182 Mîrzea Ileana Comuna Oinacu Giurgiu 2.500
183 Mogîldea Nina Corina Comuna Găujani, Str. Stadionului nr. 10 Giurgiu 4.000
184 Pârcălabu Rodica Municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 201, sc. A, ap. 4 Giurgiu 4.000
185 Petre Lucia Comuna Frăteşti, satul Frăteşti, str. Sf. Gheorghe nr. 26 Giurgiu 2.000
186 Roşca Petra Comuna Oinacu, Str. Primarului nr. 24 Giurgiu 2.000
187 Sandu Anişoara Comuna Singureni, satul Stejaru Giurgiu 4.000
188 Stan Rodica Municipiul Giurgiu, Str. Oltului nr. 23 Giurgiu 3.000
189 State Gelu Comuna Călugăreni, satul Brăniştari, str. Călugăreni-Comana nr. 353 Giurgiu 10.000
190 Bogdan Florica-Ionela Municipiul Târgu Jiu, str. Ciocârlău nr. 25, bl. 25, sc. 1, ap. 13 Gorj 4.000
191 Coiculescu Puiu Ion Comuna Turcineşti, satul Horezu, aleea Padina nr. 6 Gorj 4.500
192 Ţuculescu Marian Municipiul Târgu Jiu, str. Alexandru Vlahuţă nr. 8, bl. 8, sc. 1, ap. 18 Gorj 4.000
193 Karda Istvan Comuna Sîndominic, satul Sîndominic, nr. 335 Harghita 5.000
194 Bacrău Isaura Pamela Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 122 Hunedoara 1.500
195 Bacrău Margareta Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 113 Hunedoara 7.000
196 Bacrău Rada Niculina Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 29 Hunedoara 7.000
197 Bot Ion Oraşul Uricani, Str. 1 Decembrie, bl. 5, sc. 1, et. 1, ap. 23 Hunedoara 4.000
198 Chiş Viorel Oraşul Călan, Str. Furnalistului nr. 4 A Hunedoara 7.000
199 Crăciun Viorel Municipiul Brad, str. Dealul Racovei nr. 25 Hunedoara 2.000
200 Curelar Augustina Adriana Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 18A Hunedoara 7.000
201 Dan Valentin Oraşul Călan, Str. Florilor, bl. 9, sc. A, et. 4, ap. 17 Hunedoara 4.000
202 Dodi Marinela Municipiul Lupeni, Str. Viitorului, bl. D12, sc. 2, et. 4, ap. 60 Hunedoara 3.000
203 Sîrb Arpad Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 20 Hunedoara 7.000
204 Sîrb Elena Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 20 Hunedoara 7.000
205 Tămaş Alexandru Comuna Vorţa, satul Visca, nr. 114 Hunedoara 7.000
206 Trandafir Augustin Ilie Oraşul Geoagiu, Str. Muzicanţilor nr. 120A Hunedoara 1.500
207 Trifan Monica-Delia Municipiul Brad, Aleea Patriei, bl. 60, sc. 3, et. 2, ap. 11 (domiciliul legal), Comuna Criscior, satul Criscior, Calea Zarandului nr. 61 (fără forme legale) Hunedoara 4.000
208 Achim Felea Cristina Elena Comuna Criscior, Str. Minerilor nr. 4 Hunedoara 4.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
209 Gherghel Adriana-Ana Municipiul Petroşani, Str. 16 Februarie nr. 4 Hunedoara 1.500
210 Ene Dumitru Comuna Bărbuleşti, Str. Soarelui nr. 745 Ialomiţa 1.000
211 Ion Vasile Comuna Bărbuleşti, Str. Răsplătirii nr. 225 Ialomiţa 3.000
212 Marin Andrei Comuna Bărbuleşti, Str. Luminii nr. 806 Ialomiţa 1.000
213 Călin Constantin Oraşul Târgu Frumos, str. Cuza Vodă nr. 126 Iaşi 600
214 Cîrlig Petronela Comuna Mogoşeşti, satul Hadâmbu Iaşi 7.000
215 Luca Stoenescu Laurenţiu Comuna Mogoşeşti, satul Mogoşeşti Iaşi 7.000
216 Lupu Strugurel Comuna Lungani, satul Zmeu Iaşi 2.500
217 Slabu Dănuţ Oraşul Hârlău, str. Eternitate nr. 60 Iaşi 2.000
218 Tîrgovăţu Elena Municipiul Paşcani, str. Dragoş Vodă nr. 2, bl. P9, et. 3, ap. 20 Iaşi 1.000
219 Zăgan Romică Comuna Lungani, satul Crucea Iaşi 1.000
220 Aignătoae Aurica Comuna Deleni, satul Poiana, Str. Adevărului nr. 190 Iaşi 6.000
221 Brumă Vasile Comuna Scobinţi, satul Scobinţi Iaşi 600
222 Codreanu Marius Iulian Municipiul Iaşi, str. Grădinari nr. 5, bl. A 8-12, sc. A, parter, ap. 3 Iaşi 6.500
223 Covaci Ioana-Virginia Oraşul Hârlău, str. Dealul Viilor nr. 1 Iaşi 1.000
224 Covrig Ciprian Constantin Municipiul Paşcani, Str. Grădiniţei nr. 20, bl. B01, et. 3, ap. 14 Iaşi 10.000
225 Dinu Doina Comuna Lungani, satul Zmeu, str. Dumitru Potoroacă nr. 6 Iaşi 2.000
226 Duhănică Petrică Comuna Lungani, satul Goeşti, Str. Pădurii nr. 22 Iaşi 3.000
227 Gugianu Luciana Comuna Lungani, satul Goeşti, str. Inv. Corduneanu Gheorghe nr. 47 Iaşi 10.000
228 Homea Maria Comuna Lungani, satul Zmeu Iaşi 4.000
229 Ipate Ana Oraşul Hârlău, str. Logofăt Tăutu nr. 42 Iaşi 1.500
230 Lipşa Floarea Comuna Ipatele, satul Cuza Vodă, nr. 14 Iaşi 5.000
231 Moisei Ion Comuna Ţibana, satul Alexeni Iaşi 1.000
232 Nanea Viorica Comuna Româneşti, satul Româneşti Iaşi 1.000
233 Oncică Mihaela Comuna Lungani, satul Zmeu Iaşi 4.000
234 Rusu Elena Comuna Miroslava, satul Horpaz, Str. Nouă nr. 29 Iaşi 5.000
235 Todică Mariana Municipiul Iaşi, str. Sfântul Teodor nr. 32 Iaşi 1.500
236 Zlate Dănuţ-Adrian Municipiul Iaşi, bd. Socola nr. 29, bl. A, sc. A, ap. 1 (domiciliul legal), municipiul Iaşi, Str. Crişului nr. 11, bl. C25, sc. A, ap. 3 (fără forme legale) Iaşi 3.000
237 Augustin Irina Oraşul Bragadiru, Str. Safirului nr. 38 bis, bl. 2, sc. 1, et. 4, ap. 17 Ilfov 2.000
238 Chihaia Elena Izabela Comuna Jilava, Şos. Giurgiului nr. 33, bl. B1, sc. A, et. 3, ap. 15 Ilfov 4.000
239 Chirilă Anica Oraşul Buftea, Aleea Constructorului nr. 5, bl. 16, sc. A, ap. 3 Ilfov 4.000
240 Covaliu Zina Satul Afumaţi, Comuna Afumaţi, str. Decebal nr. 1 Ilfov 2.000
241 Dobrin Alexandrina Comuna Nuci, satul Micşuneştii Mari, Str. Orhideelor nr. 100 Ilfov 1.000
242 Gutoaia Elena Comuna Nuci, satul Micşuneşti, str. Valea Ialomiţei nr. 4 Ilfov 1.500
243 Joiţa Ioana Alexandra Comuna Nuci, satul Micşuneşti, Str. Viitorului nr. 7 Ilfov 2.500
244 Preda Marian Cosmin Comuna 1 Decembrie, Aleea Stadionului nr. 3, bl. P56, sc. 2, ap. 14, et. 1 Ilfov 3.000
245 Seceleanu Niculina Comuna Nuci, satul Micşuneştii Moara, Str. Ialomiţei nr. 19 Ilfov 4.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
246 Sora Marian Comuna Dragomireşti-Vale, satul Zurbaua, Str. Ghioceilor nr. 78 Ilfov 4.000
247 Stan Niculae Comuna Găneasa, satul Piteasca, Str. Veteranilor nr. 26 Ilfov 2.000
248 Teliceanu Georgeta Comuna Chiajna, satul Roşu, Str. Apeductului nr. 28 G, sc. 1, ap. 8 Ilfov 4.000
249 Toma Vasile Comuna Nuci, satul Merii Petchii, Str. Crinilor nr. 13 Ilfov 3.000
250 Luca Elena Satul Piteasca, comuna Găneasa, Str. Veteranilor nr. 29 Ilfov 2.000
251 Manea Petrişor Oraşul Chitila, satul Rudeni, str. Dacia nr. 37 Ilfov 4.000
252 Spoitoru Aritina Comuna Gruiu, satul Gruiu, Str. Lacului nr. 3 Ilfov 1.500
253 Bincso Ibolya Municipiul Târgu Mureş, str. Cisnădie nr. 1, ap. 42 Mureş 4.000
254 Moldovan Florin Comuna Ruşii-Munţi nr. 466A Mureş 4.000
255 Moldovan Trandafiru-Galben Oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor nr. 13 Mureş 4.000
256 Pasidea Eva-Maria Comuna Batoş, satul Uila nr. 105 Mureş 4.000
257 Aanicăi Constantin Municipiul Roman, Str. Libertăţii, bl. 14, sc. C, et. 2, ap. 83 Neamţ 2.000
258 Alexe Silvia Municipiul Piatra-Neamţ, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 11, bl. B5, et. 2, ap. 11 Neamţ 2.000
259 Andrei Vasile Satul Goşmani, comuna Români Neamţ 4.000
260 Apetrei Daniel Satul Bălăneşti, comuna Bârgăuani Neamţ 5.000
261 Apetri Viorica Municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihai Eminescu nr. 55, bl. C2, sc. B, ap. 35 Neamţ 1.500
262 Asaftei Ioan Municipiul Piatra-Neamţ, str. Nicolae Iorga nr. 52, bl. CFS, ap. 102 Neamţ 1.500
263 Astăcioaie Ana Satul Poiana, comuna Grinţieş Neamţ 4.000
264 Baroi Ilie Satul Cuiejdiu, Str. Cuiejdiului nr. 87, comuna Gârcina Neamţ 7.000
265 Bocancia Maria Satul Hangu, comuna Hangu Neamţ 4.000
266 Buftea Neculai Satul Tupilaţi, comuna Tupilaţi Neamţ 6.000
267 Bujor Florentina Municipiul Piatra-Neamţ, str. Bălţăteşti nr. 29 Neamţ 5.000
268 Buzdugan Vasile Satul Ruginoasa, comuna Ruginoasa Neamţ 5.000
269 Căderea Petrea Satul Chiriţeni, comuna Hangu Neamţ 3.500
270 Carp Petrache Angela-Monica Municipiul Piatra-Neamţ, str. Grigore Ureche nr. 8, bl. G4, sc. A, et. 2, ap. 65 Neamţ 3.000
271 Chioncu Alina Satul Poiana, comuna Negreşti Neamţ 3.000
272 Chioşa Vasile Satul Borleşti, str. I. I. Mironescu nr. 32, comuna Borleşti Neamţ 5.000
273 Chiriac Cristina Satul Mastacăn, comuna Borleşti Neamţ 5.000
274 Ciobanu Elena Satul Cordun, comuna Cordun Neamţ 4.000
275 Cojocaru Maria Satul Ţibucani, str. La Hotar nr. 160, comuna Ţibucani Neamţ 4.000
276 Conţu Aurel Municipiul Piatra-Neamţ, str. Lămâiţei nr. 15, bl. C8, ap. 71 Neamţ 5.000
277 Croitoru Eugeniea Satul Pângărăcior, comuna Pângăraţi Neamţ 6.000
278 Croitoru Ion Satul Pângărăcior, comuna Pângăraţi Neamţ 6.000
279 Damian Carolina Satul Moldoveni, comuna Moldoveni Neamţ 6.000
280 Dominte Otilia Municipiul Roman, Str. Stejarilor, bl. 2, sc. A, ap. 2 Neamţ 4.000
281 Drob Ruxanda Satul Bârgăuani, comuna Bârgăuani Neamţ 4.000
282 Florea Anişoara Violeta Municipiul Piatra-Neamţ, str. Izvoare bl. H12, sc. A, et. 1, ap. 15 Neamţ 2.500
283 Florea Dumitru Satul Cordun, comuna Cordun Neamţ 5.000
284 Gafiţa Violeta Satul Hoiseşti, comuna Mărgineni Neamţ 4.000
285 Gherca Marius Municipiul Roman, str. Bogdan Dragoş nr. 7, ap. 15 Neamţ 5.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
286 Goleanu Elena satul Stejaru, comuna Farcaşa Neamţ 4.000
287 Hârlea Ilie Nicolae Municipiul Piatra-Neamţ, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 16, bl. E13, sc. D, et. 4, ap. 44 Neamţ 8.000
288 Herlea Ana Municipiul Roman, Str. Renaşterii nr. 5 Neamţ 5.000
289 Hrişcă Ioan Satul Grumăzeşti, comuna Grumăzeşti Neamţ 1.500
290 Humă Petronela Alina Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Privighetorii nr. 1, bl. B1, sc. A, et. 4, ap. 13 Neamţ 5.000
291 Ignat Petrea Satul Bârgăuani, comuna Bârgăuani Neamţ 3.000
292 Jipa Florin Satul Broşteni, comuna Bahna Neamţ 4.000
293 Lupan Mihai Satul Borleşti, str. I. I. Mironescu nr. 30, comuna Borleşti Neamţ 5.000
294 Macovei Viorica Satul Bârgăuani, comuna Bârgăuani Neamţ 5.000
295 Mandache Liliana Oraşul Târgu-Neamţ, str. Mărăşeşti nr. 24 Neamţ 2.000
296 Manolache Elena Satul Păstrăveni, Str. Muncii nr. 65, comuna Păstrăveni Neamţ 2.000
297 Matieş Anişoara Satul Băluşeşti, comuna Icuşeşti Neamţ 5.000
298 Melinte Vasile Municipiul Piatra-Neamţ, str. Burebista nr. 16, bl. G3, sc. A, et. 1, ap. 6 Neamţ 4.000
299 Miron Elena Satul Cuiejdiu, Str. Cuiejdiului nr. 91, comuna Gârcina Neamţ 7.000
300 Moisuc Tatiana Satul Grumăzeşti, comuna Grumăzeşti Neamţ 5.000
301 Munteanu Elena Satul Ţibucani, Str. Mare nr. 944, comuna Ţibucani Neamţ 5.000
302 Munteanu Violeta Municipiul Piatra-Neamţ, str. Grigore Ureche nr. 4, bl. G7, ap. 7 Neamţ 4.000
303 Murăriţa Liliana Gabriela Satul Ruginoasa, comuna Ruginoasa Neamţ 5.000
304 Muraru Cătălin Municipiul Piatra-Neamţ, str. Mihai Eminescu nr. 29, bl. D10, sc. A, et. 1, ap. 4 Neamţ 3.500
305 Muscalu Mircea Municipiul Roman, str. Veronica Micle, bl. 6, ap. 52 Neamţ 4.000
306 Nastasă Mihaela Satul Buhalniţa, comuna Hangu Neamţ 6.000
307 Neagu Constantin Satul Izvoare, comuna Bahna Neamţ 4.000
308 Nica Mariana Municipiul Piatra-Neamţ, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 22, bl. U4, sc. B, et. 1, ap. 25 Neamţ 5.000
309 Petroiu Virginia Comuna Piatra Şoimului, satul Piatra Şoimului, Str. Staţiunii nr. 148 Neamţ 2.000
310 Petruţ Andrei Comuna Săbăoani, satul Săbăoani, Str. Progresului nr. 70 Neamţ 7.000
311 Popescu Vasile Municipiul Piatra-Neamţ, str. Grigore Ureche nr. 8, et. 2, ap. 68 Neamţ 2.000
312 Rusu Doiniţa Satul Ţibucani, Str. Grădinarilor nr. 330, comuna Ţibucani Neamţ 4.000
313 Rusu Vasile Satul Săvineşti, comuna Poiana Teiului Neamţ 15.000
314 Săndescu Carmen Municipiul Roman, str. Anton Pann nr. 18, bl. 18, sc. A, et. 1, ap. 8 Neamţ 4.000
315 Savin Loredana Florina Satul Căciuleşti, str. Mihai Eminescu nr. 262, comuna Girov Neamţ 4.000
316 Secară Vasile Oraşul Roznov, Str. Jderului nr. 873 Neamţ 5.000
317 Şerban Florinel Municipiul Roman, Str. Nouă nr. 4 Neamţ 3.500
318 Şlir Ioan Municipiul Roman, str. Smirodava nr. 27, ap. 46 Neamţ 4.000
319 Stachie Cristina Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Negoiului nr. 4, bl. E6, sc. A, et. 4, ap. 18 Neamţ 1.000
320 Stoleru Constantin Satul Secuieni, comuna Secuieni Neamţ 4.000
321 Tataru Lonetta Elena Municipiul Piatra-Neamţ, str. Izvoare, bl. H14, sc. A, et. 1, ap. 11 Neamţ 5.000
322 Vadana Vasile Satul Poiana Largului, comuna Poiana Teiului Neamţ 3.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
323 Vârlan Gheorghe Municipiul Piatra-Neamţ, str. Vasile Conta nr. 51, bl. O14, ap. 1 Neamţ 4.000
324 Vasile Marcela Municipiul Piatra-Neamţ, Str. Nufărului nr. 8, bl. B10, ap. 1 Neamţ 2.500
325 Vîlcu Florenţa Satul Stejaru, comuna Pângăraţi Neamţ 5.000
326 Vitan Claudia Satul Stejaru, comuna Farcaşa Neamţ 5.000
327 Vitan Raluca Satul Stejaru, comuna Farcaşa Neamţ 4.000
328 Zargiu Constantin Municipiul Piatra-Neamţ, str. Dărmăneşti nr. 52, bl. K6, sc. A, et. 4, ap. 17 Neamţ 3.000
329 Calotă Doina-Viorica Municipiul Slatina, Str. Zăvoiului nr. 6 Olt 1.500
330 Cujbă Elena Municipiul Slatina, Aleea Rozelor nr. 11, bl. GA22, sc. A, ap. 11 (domiciliul legal), Municipiul Slatina, Str. Armoniei nr. 1, bl. 1, sc. B, ap. 23 (fără forme legale) Olt 4.000
331 Dinca Viorel Municipiul Caracal, Str. Craiovei nr. 42 Olt 7.000
332 Drăgan Florin Comuna Vultureşti, Str. Perimetrului nr. 18 Olt 1.500
333 Fieraru Dumitru Municipiul Slatina, Str. Agricultorului nr. 63 A Olt 4.000
334 Ilie Constantin Oraşul Scorniceşti, satul Bircii, Str. Bircii nr. 233 Olt 4.000
335 Ilie Ion Satul Ulmi, comuna Milcov Olt 4.000
336 Lupescu Tudoriţa Comuna Icoana, satul Ursoaia, Str. Principală nr. 214 Olt 4.000
337 Matei Constantina Oraşul Scorniceşti, satul Negreni Olt 4.000
338 Mocofan Elisabeta Oraşul Scorniceşti, satul Negreni, str. Isăroaia nr. 72 Olt 7.000
339 Pătru Sorin Gigi Comuna Brastavăţu, satul Cruşovu, str. Matei Basarab nr. 44 Olt 4.000
340 Şerban Iuliana Oraşul Scorniceşti, satul Constantineşti, str. Constantineşti nr. 260 Olt 1.500
341 Constantin Elena Mihaela Cosmina Comuna Blejoi, satul Blejoi nr. 581 Prahova 5.000
342 David Elena Diana Oraşul Breaza, Str. 23 August nr. 10 Prahova 3.500
343 Marişoiu Marilena Iulia Municipiul Ploieşti, str. Dealul cu Piatră nr. 2, bl. 30, sc. B, ap. 23 Prahova 10.000
344 Pantile Georgiana-Nicoleta Comuna Telega, Str. Principală nr. 1097 Prahova 2.500
345 Stoian Maria Municipiul Ploieşti, Str. Lotrului nr. 4 Prahova 7.000
346 Tănase Ion Comuna Măgurele, satul Iazu nr. 84 Prahova 7.000
347 Achim Ileana Municipiul Zalău, str. G-ral Ion Dragalina nr. 6, bl. D25, sc. A, ap. 3 Sălaj 2.000
348 Budai Viorica Satul Doh nr. 90, comuna Măerişte Sălaj 2.000
349 Dudaş Cornel Municipiul Zalău, Str. Liliacului nr. 17 Sălaj 2.000
350 Ghiurca Emilia Municipiul Zalău, aleea Alimpiu Barbulovici nr. 1, bl. 1L, sc. A, et. 4, ap. 16 Sălaj 2.000
351 Major Ferencz Municipiul Zalău, str. Traian nr. 12 Sălaj 2.000
352 Margin Maria Municipiul Zalău, Aleea Turturelelor nr. 7 Sălaj 2.000
353 Buzdugan Maria Municipiul Sibiu, str. Reşiţa nr. 83, ap. 1 Sibiu 3.000
354 Ciorsac Razvan Cristian Oraşul Avrig, str. Samuel Brukenthal, bl. F, ap. 13 Sibiu 10.000
355 Lepşa Corina Comuna Turnu Roşu, str. Valea Caselor nr. 170 Sibiu 7.000
356 Loprich Alfred Erich Comuna Mihăileni, satul Metiş nr. 117 Sibiu 8.000
357 Mureşan Margareta Municipiul Sibiu, Str. Podului nr. 36 (domiciliul legal) municipiul Sibiu, str. Costache Negruzzi nr. 4 (fără forme legale) Sibiu 4.000
358 Răcean Simona Mariana Oraşul Cisnădie, Str. Lungă nr. 76 Sibiu 4.000
359 Vasilescu Floarea Oraşul Cisnădie, str. Irina Rosetti nr. 9, sc. A, ap. 6 Sibiu 10.000
360 Belioae Lenuţa Municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 15, bl. 2, et. 3, ap. 20 Suceava 1.800
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
361 Breabăn Mihaela-Tatiana Municipiul Suceava, bd. Prefect Gavril Tudoraş nr. 18, bl. C2, sc. A, ap. 1 Suceava 6.000
362 Criţan Costel Comuna Ilişeşti nr. 789 Suceava 10.000
363 Găinariu Constantin Municipiul Suceava, str. Jean Bart nr. 5A, bl. 5A, sc. A, et. 3, ap. 64 Suceava 500
364 Huşanu Emilia Comuna Bogdăneşti, satul Bogdăneşti nr. 260 Suceava 5.000
365 Isopescul Viorel Municipiul Rădăuţi, Str. Spitalului nr. 14 Suceava 7.000
366 Maftei Rodica Municipiul Rădăuţi, Str. Spitalului nr. 14, ap. 2 Suceava 2.000
367 Martincu Grapina Municipiul Rădăuţi, Str. Spitalului nr. 14, ap. 3 Suceava 5.000
368 Palanciuc Vasile Comuna Şcheia, satul Mihoveni, Str. Alunului nr. 20 Suceava 4.000
369 Riza Lenuţa Municipiul Suceava, aleea Saturn nr. 11, bl. E13, sc. A, ap. 5 Suceava 3.000
370 Torodoc Dafina Municipiul Suceava, str. Ana Ipătescu nr. 9, bl. 3D, sc. A, ap. 15 Suceava 4.000
371 Ancu Constanţa Satul Guruieni, comuna Măgura Teleorman 2.000
372 Besel Viorica Municipiul Roşiori de Vede, Str. Renaşterii, bl. R9, sc. B, parter, ap. 3 Teleorman 2.000
373 Catruna Ionela Marinela Comuna Furculeşti, satul Spătărei Teleorman 3.000
374 Ciucă Angela Comuna Conţeşti, satul Conţeşti, Str. Brâuleţului nr. 1 Teleorman 2.000
375 Delcu Aurica Comuna Gălăteni, satul Bâscoveni Teleorman 5.000
376 Eter Maria Satul Beuca, comuna Beuca Teleorman 5.000
377 Fîntîneanu Octavian Cristian Oraşul Zimnicea, str. Împăratul Traian nr. 147 Teleorman 4.000
378 Florescu Andreea Ionela Comuna Islaz, sat Moldoveni Teleorman 2.000
379 Iancu Mariana Satul Buzescu, comuna Buzescu, Şos. Mavrodinului nr. 25 Teleorman 1.000
380 Ispuse Daniela Satul Bujoru, comuna Bujoru Teleorman 1.500
381 Lazăr Gheorghiţa Municipiul Alexandria, Str. Dunării, bl. I1, sc. D, et. 6, ap. 106 Teleorman 2.000
382 Lucan Marian Comuna Ţigăneşti, Satul Ţigăneşti Teleorman 3.000
383 Mănăsescu Cornel Comuna Gălăteni, Satul Gălăteni Teleorman 2.000
384 Niţulescu Cornelia Municipiul Roşiori de Vede, Str. Dunării, bl. G100, et. 4, ap. 50 Teleorman 2.500
385 Petrică Ramona Nicoleta Municipiul Alexandria, Str. Dunării, bl. L5, sc. B, et. 2, ap. 21 Teleorman 4.000
386 Preduşel Melaniea Satul Scurtu Slăveşti, comuna Scurtu Mare Teleorman 2.000
387 Rădiţă Rada Comuna Gălăteni, satul Bâscoveni Teleorman 5.000
388 Stoica Ion Cristian Comuna Orbeasca, satul Orbeasca de Sus Teleorman 4.000
389 Vasile Alexandru Comuna Buzescu, satul Buzescu Teleorman 4.000
390 Zaharia Violeta Municipiul Alexandria, str. Cuza Vodă nr. 113, bl. V6, sc. A, et. 1, ap. 5 Teleorman 3.000
391 Zamfir Elena Cecilia Municipiul Alexandria, şos. Turnu Măgurele nr. 1, bl. 590, sc. B, et. 2, ap. 22 Teleorman 2.000
392 Zanfir Ion Satul Merenii de Jos, comuna Mereni Teleorman 7.000
393 Capugiu Maria Municipiul Tulcea, Str. Sabinelor nr. 1, bl. E3, sc. D, et. 1, ap. 8 Tulcea 2.000
394 Rascarache Vasilica Satul Cataloi, comuna Frecăţei, Str. Toamnei nr. 1 Tulcea 1.000
395 Bălan Diana Elena Municipiul Vaslui, Str. Avântului nr. 42, sc. A, et. 2, ap. 11 Vaslui 5.000
396 Blănaru Alexandru Oraşul Negreşti, Str. Libertăţii nr. 18 Vaslui 2.000
397 Bucur Angelica Municipiul Vaslui, Str. Castanilor nr. 5, bl. 2, sc. A, ap. 213 Vaslui 8.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
398 Călin Elena Satul Rafaila, comuna Rafaila Vaslui 1.500
399 Ciobotaru Ion-Georgel Satul Ghermăneşti, comuna Drânceni Vaslui 1.500
400 Gentimir Iancu Satul Şişcani, comuna Hoceni Vaslui 4.000
401 Lău Gioconda Oraşul Negreşti, Str. Gării nr. 39 Vaslui 1.000
402 Luca Marian Satul Urlaţi, comuna Dimitrie Cantemir Vaslui 4.000
403 Matei Anişoara Satul Fundu Văii, comuna Lipovăţ Vaslui 1.500
404 Negoiţă Aurelia-Lidia Satul Pâhna, comuna Olteneşti Vaslui 1.500
405 Onofrei Livia Satul Trestiana, comuna Griviţa Vaslui 4.000
406 Pârţog Cerasela Maria Satul Valea Mare, oraşul Negreşti nr. 162 Vaslui 4.000
407 Andreiţă Ioana Comuna Mateeşti, satul Turceşti nr. 1240A Vâlcea 4.000
408 Băiaşu Elena Daniela Satul Avrămeşti, comuna Scundu Vâlcea 4.000
409 Creţu Maria Satul Dângeşti, comuna Berislăveşti, str. Principală nr. 89 Vâlcea 4.000
410 Croitoru Dumitru Comuna Ioneşti Vâlcea 3.000
411 Dobre Valeriu Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Trandafirilor nr. 2, bl. C9, sc. B, ap. 12 Vâlcea 3.000
412 Duroi Mihaela Roxana Satul Vaideeni, comuna Vaideeni Vâlcea 1.500
413 Iacob Maria (1) Municipiul Râmnicu Vâlcea, aleea Nuci nr. 95C, bl. 35, sc. A, ap. 11 Vâlcea 1.500
414 Iacob Maria (2) Municipiul Râmnicu Vâlcea, aleea Nuci nr. 85, bl. 26, sc. A, ap. 6 Vâlcea 3.500
415 Iacob Maria (3) Municipiul Râmnicu Vâlcea, aleea Nuci nr. 89, bl. 29, ap. 12 Vâlcea 2.000
416 Ionescu Floarea Municipiul Râmnicu Vâlcea, Aleea Trandafirilor nr. 5, bl. B10, sc. B, ap. 7 Vâlcea 3.000
417 Mihăescu Elena Comuna Berislăveşti Vâlcea 3.500
418 Niculescu Gheorghe Oraş Băbeni, Str. Teilor nr. 23 Vâlcea 3.500
419 Niţă Filofteia Satul Bradu Clocotici, comuna Racoviţa Vâlcea 3.500
420 Oţet Delia Municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Spicului nr. 2, ap. 12 Vâlcea 2.500
421 Pătraşcu Nicolae Municipiul Râmnicu Vâlcea, Bd. Tineretului nr. 3, bl. A11/3, sc. B, ap. 4 Vâlcea 5.000
422 Popescu Ionela Cerasela Satul Orleşti, comuna Orleşti Vâlcea 10.000
423 Teofil Angela Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Henri Coandă nr. 40, bl. N14, sc. C, et. 2, ap. 7 Vâlcea 5.000
424 Vîrtopeanu Maria Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae Iorga nr. 18G, bl. B05, sc. A, ap. 9 Vâlcea 4.000
425 Matei Ion Comuna Soveja, satul Rucăreni Vrancea 4.000
426 Miron Maricica Comuna Păuneşti, satul Păuneşti Vrancea 4.000
427 Mocaniţă Marian Comuna Vulturu, satul Vulturu Vrancea 4.000
428 Todică Gina Municipiul Focşani, str. Aurora nr. 13, et. 1, ap. 3 Vrancea 4.000
429 Ţuluca Gheorghe Comuna Soveja, satul Dragosloveni Vrancea 7.000
430 Albu Cornel Str. Stolnicul Vasile nr. 14, bl. 8, sc. 1, et. 1, ap. 12, sectorul 2 (domiciliul legal), bd. Iuliu Maniu nr. 102, bl. 20, ap. 101, sectorul 6 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
431 Barbu Elena Bd. Theodor Pallady nr. 18, bl. M5, sc. B, ap. 94, sectorul 3 Bucureşti 1.500
432 Barbu Maria Bd. Uverturii nr. 89, bl. P16, sc. 3, et. 7, ap. 89, sectorul 6 Bucureşti 1.000
433 Borcan Stela Prelungirea Ghencea nr. 28, bl. C, sc. E, et. 6, ap. 184, sectorul 6 (domiciliul legal), Aleea Poiana Sibiului nr. 4, bl. MC1, sc. 1, et. 10, ap. 102, sectorul 6 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
434 Borhan Calipsa Str. Tunsu Petre nr. 11, bl. A, sc. 3, parter, ap. 63, sectorul 5 Bucureşti 1.000
435 Botez Ştefăniţă Cristian Bd. 1 Mai nr. 41, bl. C16, sc. B, et. 9, ap. 73, sectorul 6 Bucureşti 5.000
436 Cacalete Constanţa Str. Alexandru Ivasiuc nr. 32-40, bl. 6E, sc. 1, et. 1, ap. 17, sectorul 6 Bucureşti 1.000
437 Căldăraru Ionica Bd. Camil Ressu nr. 27, bl. N1, sc. 1, et. 2, ap. 14, sectorul 3 (domiciliul legal), Str. Franceză nr. 33, sectorul 3 (fără forme legale) Bucureşti 1.000
438 Ciochină Jana Bd. Chişinău nr. 22, bl. M13, sc. 1, et. 7, ap. 30, sectorul 2 (domiciliul legal), str. Lamoteşti nr. 1, bl. 13, sc. 1, et. 9, ap. 59, sectorul 4 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
439 Constantin Alecu Str. Ion Maiorescu nr. 34, sectorul 2 (domiciliul legal), Str. Întrecerii nr. 1, bl. A16, parter, ap. 1, sectorul 3 (fără forme legale) Bucureşti 1.000
440 Cuţur Adina Aleea Nehoiu nr. 2-12, bl. F2, et. 4, ap. 112, sectorul 4 (domiciliul legal), bd. Constantin Brâncoveanu nr. 124, bl. 18, sc. 2, parter, ap. 23, sectorul 4 (fără forme legale) Bucureşti 1.500
441 Duţescu Filofteia Str. Lăzăreni nr. 20, sectorul 3 Bucureşti 1.500
442 Gherghina Teodora Intrarea Giuleşti Sărindar nr. 16, sectorul 6 Bucureşti 2.000
443 Glaser Anca Elena Şos. Dudeşti-Pantelimon nr. 43, sectorul 3 Bucureşti 1.000
444 Ilioiu Dumitru Str. Giuseppe Garibaldi nr. 2, sc. 3, ap. 30, sectorul 2 Bucureşti 2.000
445 Ivaşcu Lidia Aleea Vicina nr. 5, bl. 3, sc. B, et. 2, ap. 32, sectorul 5 Bucureşti 1.000
446 Marinescu Costin Costel Str. Sg. Maj. Samoilă Dumitru nr. 11, bl. 106, sc. 1, et. 1, ap. 7, sectorul 4 Bucureşti 1.000
447 Măslină Niculae Intrarea Drumul la Roşu nr. 8, sectorul 6 Bucureşti 500
448 Matei Elena Intrarea Viforului nr. 5, bl. 12, sc. 3, et. 3, ap. 34, sectorul 6 Bucureşti 1.000
449 Mihai Dragoş Str. Scăeţilor nr. 4A, sectorul 2 Bucureşti 20.000
450 Mihai Floarea Str. Vintilă Mihăilescu nr. 20, bl. 64, sc. 2, et. 8, ap. 103, sectorul 6 Bucureşti 1.000
451 Mihai Marieana Calea Griviţei nr. 206, bl. K, sc. D, et. 2, ap. 8, sectorul 1 Bucureşti 1.000
452 Mikola Romeo Str. Liviu Rebreanu nr. 18, bl. A5, sc. 1, et. 4, ap. 15, sectorul 3 Bucureşti 1.500
453 Neacşu Marian Str. Liviu Rebreanu nr. 6, bl. B1, sc. 3, et. 3, ap. 104, sectorul 3 Bucureşti 800
454 Nicodim Roxana Str. Dimitrie Hârlescu nr. 3, bl. A6, sc. 2, et. 8, ap. 237, sectorul 2 Bucureşti 1.500
455 Nistor Mirela Str. Drumul Timonierului nr. 5, bl. 104A, sc. 2, et. 10, ap. 93, sectorul 6 Bucureşti 1.500
456 Pahonţu Elena Str. Gemeni nr. 37, sectorul 1 Bucureşti 800
457 Petre Vasile Str. Simion Mehedinţi nr. 2, bl. 115A, sc. A, ap. 3, sectorul 6 Bucureşti 1.500
458 Ponczek Mariana Aleea Cetăţuia nr. 4, bl. M22, sc. 5, et. 3, ap. 283, sectorul 6 Bucureşti 1.500
459 Popa Elisabeta Str. Mircea Vulcănescu nr. 102, corp B, sectorul 1 (domiciliul legal), Şos. Odăi nr. 3-5, Complexul Social Odăi, sectorul 1 (fără forme legale) Bucureşti 800
460 Precup Tania Calea Griviţei nr. 184, bl. O, sc. 1, et. 5, ap. 24, sectorul 1 Bucureşti 20.000
461 Sanda Mariana Str. Lugojana nr. 12, bl. 15C, sc. 2, et. 7, ap. 96, sectorul 3 Bucureşti 1.500
462 Sasu Iuliana Str. Amurgului nr. 24, bl. P4, sc. 1, et. 4, ap. 74, sectorul 5 Bucureşti 500

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
463 Soare Lidia Str. Grigore C. Moisil nr. 8, bl. 9, sc. D, ap. 167, sectorul 2 Bucureşti 1.000
464 Stan Constantina Veronica Bd. Theodor Pallady nr. 18, bl. M5, sc. C, ap. 109, sectorul 3 Bucureşti 1.500
465 Stoiciu Tamara Str. Laborator nr. 124, bl. 40, sc. 1, ap. 9, sectorul 3 Bucureşti 1.500
466 Trîncă Nicolae Bd. Iuliu Maniu nr. 73, bl. 3, sc. 3, et. 1, ap. 108, sectorul 6 Bucureşti 1.500
467 Tusluc Vasilica Bd. Iuliu Maniu nr. 69, bl. 5P, sc. 5, et. 4, ap. 184, sectorul 6 Bucureşti 1.000
468 Varnaiote Elena Intrarea Prelungirea Ghencea nr. 94-100, bl. A2, et. 1, ap. A2016 sectorul 6 (domiciliul legal), str. P. I. Pavlov nr. 84, et. 2, ap. 8, sectorul 1 (fără forme legale) Bucureşti 1.000
469 Vasilescu Florentina Str. Luntreni nr. 1, sectorul 5 Bucureşti 1.000
470 Oprea Nicolae Str. Baicului nr. 2, bl. 14, sc. A, et. 6, ap. 26, sectorul 5 Bucureşti 800
Total 1.647.800



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 101/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 101 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 101/2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu