Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.1009 din 20.12.2018

privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lărgire la 4 benzi - Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) şi A1 (km 55+520)"
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 10 din 04 ianuarie 2019

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lărgire la 4 benzi - Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23 + 600) şi A1 (km 55+520)", prevăzuţi în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Lucian Şova p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sirma Caraman, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici ANEXA Nr. 1CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Lărgire la 4 benzi - Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23 + 600) şi A1 (km 55 + 520)" Sector 1 km 23 + 600 - km 33 + 000

Titular: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: Bucureşti şi judeţul Ilfov
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): 637.493 mii lei
(1 euro = 4,6485 lei/31.05.2018),
din care C + M (inclusiv TVA): 499.490 mii lei
Valoare rest de executat (inclusiv TVA): 622.872 mii lei
din care C + M (inclusiv TVA): 482.847 mii lei
Durata de execuţie a lucrărilor: 24 luni
Eşalonarea investiţiei (rest): INV Anul I: 373.723 mii lei Anul II: 249.149 mii lei
C + M 289.708 mii lei 193.139 mii lei
Capacităţi: km 9,40
- Lungime drum: m 17,90
- Lăţime platformă: m 14,00
- parte carosabilă: m 2 x 0,40
- efect optic de bordură: m 1,60
- zonă mediană: m 1,50
- trotuar: buc. 4
- Intersecţii denivelate: buc. 1
- Poduri reabilitate: buc. 1
- Pasaje noi pe centură: buc. 4
- Pasaje noi peste centură: buc. 3
- Parcări:

Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului „Cod de proiectare seismică" P 100-1/2013. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Lărgire la 4 benzi - Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23 + 600) şi A1 (km 55 + 520)" Sector 2 km 33 + 000 - km 43 + 000

Titular: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: Bucureşti şi judeţul Ilfov
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): 585.266 mii lei
(1 euro = 4,6485 lei/31.05.2018),
din care C + M (inclusiv TVA): 462.004 mii lei
Valoare rest de executat (inclusiv TVA): 581.633 mii lei
din care C + M (inclusiv TVA): 461.915 mii lei
Durata de execuţie a lucrărilor: 24 luni
Eşalonarea investiţiei (rest): INV Anul I: 348.980 mii lei Anul II: 232.653 mii lei
C + M 277.149 mii lei 193.139 mii lei
Capacităţi:
- Lungime drum: km 10,00
- Lăţime platformă: m 17,90
- parte carosabilă: m 14,00
- efect optic de bordură: m 2 x 0,40
- zonă mediană: m 1,60
- trotuar: m 1,50
- Intersecţii denivelate: buc. 2
- Intersecţii la nivel tip sens giratoriu: buc. 2
- Poduri reabilitate şi dublate: buc. 1
- Pasaje noi pe centură: buc. 1
- Pasaje pe bretele reabilitate: buc. 1

Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului „Cod de proiectare seismică" P 100-1/2013. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 3CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Lărgire la 4 benzi - Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23 + 600) şi A1 (km 55 + 520)" Sector 3 km 43 + 000 - km 55 + 520

Titular: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: Bucureşti şi judeţul Ilfov
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): 739.540 mii lei
(1 euro = 4,6485 lei/31.05.2018),
din care C + M (inclusiv TVA): 597.862 mii lei
Valoare rest de executat (inclusiv TVA): 697.206 mii lei
din care C + M (inclusiv TVA): 555.305 mii lei
Durata de execuţie a lucrărilor: 24 luni
Eşalonarea investiţiei (rest): INV Anul I: 418.324 mii lei Anul II: 278.882 mii lei
C + M 333.183 mii lei 222.122 mii lei
Capacităţi:
- Lungime drum: km 11.525
- Lăţime platformă: m 17,90
- parte carosabilă: m 14,00
- efect optic de bordură: m 2 x 0,40
- zonă mediană: m 1,60
- trotuar: m 1,50
- Intersecţii denivelate: buc. 2
- Intersecţii la nivel tip sens giratoriu: buc. 2
- Pasaje subterane noi pe centură: buc. 2
- Parcări: buc. 2

Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului „Cod de proiectare seismică" P 100-1/2013. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1009/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1009 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 931 2017
    Salut, Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă achita facturile, aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o nouă afacere sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de creditare și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la bănci locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite domenii specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Credit Land oferă toate tipurile de împrumuturi de orice valoare companiilor și persoanelor fizice la o rată scăzută și la prețuri accesibile de 2%. Capitalul și procesul de creditare sunt sigure, autentice și 100% garantate și garantate. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (creditlandloans@gmail.com) Email: creditlandloans@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 737 2018
    Aveti nevoie de un imprumut pentru a incepe afacerea sau pentru a va plati facturile si o finantare corporativa pentru bunuri imobiliare si orice fel de finantare de afaceri ( creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993 ). Oferim deasemenea imprumuturi persoanelor fizice, firmelor si organismelor juridice la rata dobânzii de 3%. Oferim împrumut persoanelor serioase care sunt interesate de împrumut dacă sunt interesați de acest e-mail: creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993

ANONIM a comentat Decretul 362 2016
     Do You Seek Funds To Pay Off Credits and Debts? { FIFOCapitals@gmail.com } Is Here To Put A Stop To Your Financial Problems. We Offer All Kinds Of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We Give Out Loan With An Interest Rate Of 2.%. Interested Applicants Should Contact Us Via Email: FIFOCapitals@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 289 2015
    We bring to you good news.. Discount is still on going right now to all our numerous customers as to wish them a prosperous new year, get a card from us today and get extra $500 to the amount you want to order. We have special cash loaded programmed ATM card for you to meet up with those needs of yours and also start up your own business. Our ATM card can be used to withdraw cash at any ATM or swipe, stores and POS. Our cards has daily withdrawal limit depending on the card balance you order.You can make from $2500 to $50,000.00 In USD And EUR,with our Programmed card. Contact us today for your own order at : hennager4040@gmail.com Here are the price list for ATM Cards: Balance Price $2500---------------$155 $5000---------------$255 $10,000-------------$500 $13,000-------------$680 $15,000-------------$760 $17,000-------------$880 $20,000-------------$970 $25,000-------------$1000 $30,000-------------$1100 $35,000-------------$1200 $40,000-------------$1300 $45,000-------------$1350 $50,000-------------$1500 Do contact for more info and also on how you are going to get your order.. Order yours today via Email: Gmail-Compose mail to: hennager4040@gmail.com call/sms +1-562-453-0961 Hangouts: hennager4040@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 47 2017
    Treg Finance Limited deliver personal loans/business loans/trade finance/import & export loans/project loans to companies of all sizes ranging from individuals, companies and trader's globally. *Commercial Loans. *Personal Loans. *Business Loans. *Investments Loans. *Development Loans. *Acquisition Loans . *Construction loans. *Credit Card Clearance Loan *Debt Consolidation Loan *Project Loans And many More. | Business Cash Loan? | Unsecured Loan | Fast and Simple Loan? | Quick Application Process? | Approvals within 24-72 Hours? | No Hidden Fees Loan? | Funding in less than 1 Week? | Get unsecured working capital? Contact us today via |Whatsapp: +44 7757-109446| |Email: info@tregfinance.net| Treg Finance Company Limited Website: https://www.tregfinance.net/ Email: info@tregfinance.net Whatsapp: +44 7757-109446 Skype id: treg.finance@outlook.com 201 Bishopsgate, London, EC2M 3AE Company Registration No. 02587815

ANONIM a comentat Rectificare 250 2017
    Salut, Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă achita facturile, aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o nouă afacere sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână din cauza finanțării necorespunzătoare? Aveți un scor redus de creditare și sunteți greu să obțineți servicii de capital de la bănci locale și alte instituții financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite domenii specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile de împrumut de aici! Credit Land oferă toate tipurile de împrumuturi de orice valoare companiilor și persoanelor fizice la o rată scăzută și la prețuri accesibile de 2%. Capitalul și procesul de creditare sunt sigure, autentice și 100% garantate și garantate. Vă interesează să ne contactați prin e-mail; (creditlandloans@gmail.com) Email: creditlandloans@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 564 2018
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Ordin 994 2004

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1009/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu