Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1004 din 2 septembrie 2009

privind transmiterea din administrarea Regiei Nationale a Padurilor- Romsilva - Directia Silvica Bucuresti, Ocolul Silvic Snagov în administrarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii a unor suprafete totale de teren de 6,0636 ha, aflate în domeniul public al statului si care au facut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier national, în vederea realizarii  de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. a obiectivului de interes national „Autostrada Bucuresti-Brasov, tronson Bucuresti-Ploiesti"

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 620 din 15 septembrie 2009

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă transmiterea din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 6,0636 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al statului şi care au făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional „Autostrada Bucureşti-Braşov, tronson Bucureşti-Ploieşti".

(2) Suprafaţa de teren transmisă potrivit alin. (1) nu poate primi altă destinaţie.

Art. 2. - Predarea-preluarea suprafeţei de teren prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data finalizării lucrărilor de defrişare a vegetaţiei forestiere, în condiţiile legii.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,

Ilie Sârbu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

ANEXA

DATE   DE   IDENTIFICARE

a suprafeţelor totale de teren de 6,0636 ha, aflate în domeniul public al statului şi care au făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional, care se dau în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional „Autostrada Bucureşti-Braşov, tronson Bucureşti-Ploieşti"

Locul unde este situat terenul care se dă în administrare, cadastru general şi cadastru forestier

Persoana juridică de la care se dă în administrare terenul

Persoana juridică la care se dă în administrare terenul

Caracteristicile tehnice ale terenului

Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva -Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, care alcătuiesc domeniul public al statului

Numărul de

inventar

M.F.P.

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T108 PD390, UP IV Barboşi, ua 143A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,6201 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Locul unde este situat terenul care se dă în administrare, cadastru general şi cadastru forestier

Persoana juridică de la care se dă în administrare terenul

Persoana juridică la care se dă în administrare terenul

Caracteristicile tehnice ale terenului

Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, care alcătuiesc domeniul public al statului

Numărul de

inventar

M.F.P.

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T108 PD390, UP IV Barboşi, ua 143C

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,0225 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T120 PD415, UP IV Barboşi, ua 110C

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,0020 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T97PD251, UP IV Barboşi, ua176A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,0300 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T97 PD360, UP IV Barboşi, ua 79B

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă -0,1100 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T97 PD359, UP IV Barboşi, ua 79A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă -0,1652 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T97 PD363, UP IV Barboşi, ua 80A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,3939 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T125 PD426, UP IV Barboşi, ua 81A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,4298 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Locul unde este situat terenul care se dă în administrare, cadastru general şi cadastru forestier

Persoana juridică

de la care se dă în administrare terenul

Persoana juridică la care se dă în administrare terenul

Caracteristicile tehnice ale terenului

Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov, care alcătuiesc domeniul public al statului

Numărul de

inventar

M.F.P.

Comuna Snagov, judeţul Ilfov, tarlaua T126 PD427, UP IV Barboşi, ua 86C

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,0553 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua T1 PD3, UP V Surlari, ua 5A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă -0,4143 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua T4 PD11, UP V Surlari, ua 10A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 1,0828 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua T4 PD11, UP VSurlari, ua 10B

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă -0,6017 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua T2 PD6, UP V Surlari, ua 4A

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă -1,7481 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua T2 PD6, UP V Surlari, ua 4B

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,3238 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarlaua PD/De 4, UP V Surlari, ua 73V

Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva - Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Snagov

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.

Suprafaţă - 0,0641 ha

Cod 8.04.01

1.363 (parţial)

Total suprafaţă: 6,0636 ha

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1004/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1004 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1004/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu