HOTARARE Nr. 0
din 29 septembrie 2009
definitiva la 29 decembrie
2009, în Cauza Constantin si Stoian împotriva Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 169 din 16 martie 2010
(Cererile nr. 23.782/06 şi 46.629/06)
In Cauza Constantin şi Stoian împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia
a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall,
preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta
Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi Stanley
Naismith, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 8
septembrie 2009,
pronunţă prezenta hotărâre,
adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află două cereri
(nr. 23.782/06 şi 46.629/06) îndreptate împotriva României, prin care 2
cetăţeni ai acestui stat, domnii Marius-Georgian Constantin şi
Florin Stoian (reclamanţii), au sesizat Curtea la 1 iunie 2006
şi, respectiv, 9 noiembrie 2006, în temeiul art. 34 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii au fost
reprezentaţi de domnul Niculae Constantin (primul reclamant) şi
de domnul Nicolae Trăistaru (al doilea reclamant), avocaţi în
Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul
guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.
3. La 12 februarie 2008, preşedintele Secţiei
a treia a hotărât să comunice Guvernului plângerile având ca obiect
lipsa unui proces echitabil (art. 6 § 1, 2 şi 3 din Convenţie)
şi folosirea agenţilor provocatori. Intemeindu-se pe
dispoziţiile art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de
asemenea, ca admisibilitatea şi fondul să fie examinate
împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au născut în anul 1979
şi, respectiv, în anul 1971. Primul reclamant locuieşte în
Bucureşti, iar al doilea în Afumaţi, judeţul Ilfov.
5. La 11 noiembrie 2003, procurorul a început
urmărirea penală împotriva lui „George" şi a lui
„Florin", identificaţi ulterior ca fiind reclamanţii, pe baza
unor informaţii potrivit cărora aceştia făceau trafic de
droguri. Nu au fost precizate alte detalii în rezoluţia de începere a
urmăririi penale emisă de procuror.
A. Evenimentele din 18 noiembrie 2003
6. La 18 noiembrie 2003, Direcţia de combatere a
crimei organizate şi antidrog din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române (poliţia) a solicitat o autorizaţie de la
parchet pentru folosirea unui investigator sub acoperire şi pentru
obţinerea a două grame de heroină în vederea dovedirii pretinsei
implicări a reclamanţilor în traficul de droguri. Aceasta a
făcut trimitere la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri (Legea nr. 143). In aceeaşi
zi, secţia de combatere a criminalităţii organizate şi a
traficului de droguri a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti (parchetul) a autorizat operaţiunea pentru 10 zile
şi a acordat cele două grame de heroină investigatorului
acoperit (denumit/A/ex 1 în cadrul procedurii interne).
7. Poliţia a stabilit operaţiunea de
supraveghere în parcarea de la McDonald's Dristor (Bucureşti), unde urma
să se desfăşoare operaţiunea de trafic. Intre
timp, G.M., un colaborator al poliţiei (denumit Alex 2 în
cadrul procedurii interne) a stabilit o întâlnire cu primul reclamant, pe care
îl cunoscuse anterior.
8. La ora 13,45, Alex 1 a sosit cu maşina în zona
parcării împreună cu Alex 2. Primul reclamant şi un alt
bărbat se aflau într-o altă maşină. Alex 2 a ieşit din
maşină şi s-a apropiat de reclamant; trebuia să îi
spună că Alex 1, pe care reclamantul nu îl cunoştea, dorea
să cunoască o persoană care îi putea vinde două grame de
heroină. După o scurtă discuţie, Alex 2 s-a întors
însoţit de primul reclamant; apoi, acesta din urmă a plecat cu
maşina împreună cu Alex 1. Poliţia a urmărit maşina
până când aceasta a oprit în faţa unui bloc pe str. Zizin.
Reclamantul a telefonat de pe telefonul mobil al lui Alex 1. A ieşit din
maşină şi a intrat în clădire, unde a rămas timp de
10-15 minute. Apoi, s-a întors cu al doilea reclamant la maşina lui Alex
1. Primul reclamant s-a aşezat pe scaunul din dreapta din faţă,
în timp ce al doilea reclamant a rămas în picioare aproape de uşa
dreaptă din faţă a maşinii. Alex 1 i-a dat bani primului
reclamant; acesta din urmă i-a dat banii celui de-al doilea reclamant,
care i-a luat şi a plecat.
9. In acel moment, poliţiştii au ieşit
din maşinile lor şi au strigat: „Poliţia, staţi pe
loc!". Al doilea reclamant a început să fugă,
abandonându-şi geaca şi banii. A reuşit să scape intrând în
una dintre clădirile învecinate.
10. Primul reclamant a fost legitimat şi
percheziţionat. Şaisprezece tablete de metadonă au fost
găsite asupra sa. Acesta a admis că tabletele îi aparţineau
şi a declarat că era un toxicoman care urma o cură de
dezintoxicare şi că era autorizat să ia metadonă. Un pachet
mic conţinând 1,5 g de heroină era vizibil în maşină în
apropiere de schimbătorul de viteze. Poliţiştii l-au confiscat.
11. In aceeaşi zi, s-a efectuat o percheziţie
în apartamentul de unde venise al doilea reclamant şi în care acesta
locuia cu S.F., concubina sa. Nu s-au găsit droguri.
12. Primul reclamant a fost reţinut pentru 24 de
ore, dar a fost eliberat la 19 noiembrie 2003. In timpul reţinerii, acesta
a fost dus la spital, sub suspiciunea că ar fi înghiţit un pachet de
heroină. Tratamentul nu a confirmat suspiciunile.
13. Al doilea reclamant a fost depistat la 18 mai 2004,
după ce a fost recunoscut pe stradă de Alex 1. Acesta a fost
reţinut de poliţie. La 20 mai 2004, Tribunalul Bucureşti a
dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Ulterior, arestarea sa
preventivă a fost prelungită de tribunal la fiecare 30 de zile
până la finalizarea procedurii în faţa primei instanţe.
B. Declaraţiile reclamanţilor în cursul
urmăririi penale
14. La 18 noiembrie 2003, primul reclamant a dat o
declaraţie la poliţie, în prezenţa unui apărător. Acesta
a recunoscut că a intermediat vânzarea de droguri dintre Alex 1 şi al
doilea reclamant. A declarat că a luat banii de la Alex 1 şi i-a dat
celui de-al doilea reclamant, care apoi a pus o pungă mică cu
heroină în apropierea schimbătorului de viteze. A declarat, de
asemenea, că a obţinut tabletele de metadonă de la o
asistentă medicală din Spitalul Bagdasar în schimbul unui pachet de
cafea.
15. Dosarul de urmărire penală conţine
o a doua declaraţie asemănătoare, care nu este datată
şi care este semnată numai de primul reclamant. Acesta a declarat
că i-a fost luată în aceeaşi zi, la momentul arestării
sale.
16. Cu toate acestea, în ziua următoare, în
prezenţa apărătorului său, primul reclamant şi-a
schimbat poziţia şi a declarat în faţa Tribunalului Bucureşti
că nu era traficant de droguri şi că nu se mai dragase de 2 ani.
A declarat, de asemenea, că G.M. i-a cerut să îl determine pe al
doilea reclamant să iasă din casa acestuia şi să
meargă până unde se afla poliţia. A acceptat să colaboreze
numai pentru că a înţeles că era o operaţiune sub acoperire
a poliţiei. Acesta a afirmat în continuare că a avut loc un schimb de
bani pentru o pungă mică între Alex 1 şi al doilea reclamant. A
confirmat, de asemenea, că cele 16 tablete de metadonă erau pentru
propria utilizare şi că le-a obţinut fără
reţetă.
17. La momentul audierii de către procuror, la 5
şi 7 iulie 2004, primul reclamant a adoptat aceeaşi poziţie ca
în faţa tribunalului. A explicat că a dat declaraţia din 18
noiembrie 2003 crezând că va fi parte în ancheta penală doar în
calitate de martor, nu ca acuzat.
18. La 19 mai 2004, al doilea reclamant i-a declarat
procurorului că el nu i-a înmânat nimic primului reclamant, că nu
ştia ce conţinea micul pachet găsit în maşină şi
că a acceptat să îl însoţească pe primul reclamant la
maşină numai pentru că acesta din urmă i-a spus celui de-al
doilea reclamant că avea bani pentru S.F., concubina celui de-al doilea
reclamant. A declarat, de asemenea, că, la acel moment, nu ştia
că S.F. era traficantă de droguri. La 1 martie 2004, S.F. a fost, de
asemenea, arestată pentru trafic de droguri în cadrul unei
investigaţii separate.
19. Al doilea reclamant şi-a menţinut
declaraţiile anterioare la 20 mai 2004 în faţa Tribunalului
Bucureşti şi la 7 iulie 2004 în cursul unei audieri în faţa
procurorului.
20. La 12 iulie 2004, parchetul i-a trimis în
judecată pe reclamanţi pentru săvârşirea
infracţiunilor de deţinere şi trafic ilicit de droguri
periculoase conform Legii nr. 143. Acesta a stabilit, pe baza dovezilor adunate,
că al doilea reclamant dăduse punga mică de heroină
primului reclamant, care i-o înmânase lui Alex 1, şi că în schimb
Alex 1 îi dăduse banii, pe care acesta i-a predat apoi celui de-al doilea
reclamant.
21. Procurorul a observat că primul reclamant a fost
găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de
deţinere şi consum de droguri în 2001 şi că al doilea
reclamant nu avea cazier judiciar.
C. Procedura în faţa Tribunalului
Bucureşti
22. Reclamanţii au fost audiaţi la 7
septembrie 2004. Primul reclamant a reiterat că a acceptat să îl
contacteze pe al doilea reclamant numai ca urmare a faptului că fusese
informat despre operaţiunea sub acoperire a poliţiei. Al doilea
reclamant şi-a menţinut poziţia şi a negat
săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
23. Investigatorul sub acoperire şi colaboratorul
poliţiei au susţinut versiunea procurorului cu privire la fapte
şi au afirmat că primul reclamant nu fusese înştiinţat în
legătură cu operaţiunea poliţiei.
24. Unii dintre martorii care dăduseră
declaraţii nefavorabile în privinţa reclamanţilor pe parcursul
urmăririi penale şi-au schimbat declaraţiile în faţa
instanţei şi au pretins că au semnat fără să
citească declaraţiile redactate în întregime de către
poliţişti.
25. In şedinţa publică din 20 mai 2005,
după mai multe adrese rămase fără răspuns din partea
parchetului, avocaţii reclamanţilor nu au mai insistat pentru
obţinerea de informaţii cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu
pachetul de heroină acordat lui Alex 1 în vederea
desfăşurării operaţiunii sub acoperire.
26. La 25 mai 2005, Tribunalul Bucureşti a
pronunţat sentinţa de achitare a reclamanţilor. Acesta a
considerat că elementele din dosar indicau faptul că, la 18 noiembrie
2003, poliţia a încercat să provoace o vânzare de droguri şi a
eşuat. In consecinţă, heroina primită de Alex 1 de la
parchet a fost plasată în maşină pentru a dovedi pretinsa
săvârşire a infracţiunii. Tribunalul a observat, de asemenea,
că urmărirea penală a fost pornită nelegal, la 11
noiembrie, deoarece la data respectivă nu existau informaţii
relevante cu privire la pretinsul comportament infracţional al
reclamanţilor, iar faptele care erau cercetate au avut loc abia la 18
noiembrie. In plus, tribunalul a observat că schimbul de bani pentru
droguri nu era dovedit şi că martorii nu puteau susţine
versiunea procurorului. Tribunalul a dispus punerea în libertate a celui de-al
doilea reclamant.
D. Procedura în căile de atac
27. La 3 octombrie 2005, procedura în apel a debutat în
faţa Curţii de Apel Bucureşti, ca urmare a apelului formulat de
parchet. Curtea de apel a ascultat concluziile procurorului şi ale
avocaţilor reclamanţilor. Reclamanţii au beneficiat de dreptul
de a se adresa instanţei în temeiul ultimului cuvânt al inculpatului. Nu
au fost solicitate alte probe de către părţi şi nici nu au
fost administrate alte probe de către instanţă.
28. La 10 octombrie 2005, curtea de apel l-a condamnat
pe primul reclamant la 7 ani închisoare, iar pe al doilea reclamant ia 6 ani
închisoare. Instanţa a considerat că ar fi trebuit să i se
acorde mai multă importanţă descrierii detaliate a evenimentelor
făcută de investigatorul acoperit şi de colaborator, deoarece se
corobora cu rapoartele poliţiei cu privire la arestarea în flagrant delict
şi astfel declaraţiile acestora reflectau adevărul.
Instanţa a decis că primul reclamant nu a spus adevărul în
declaraţiile sale şi că acesta a pretins că a fost
înştiinţat despre acţiunea sub acoperire a poliţiei numai
pentru că ştia din propria experienţă că legea proteja
colaboratorii. Aceasta a concluzionat, de asemenea, că scopul celui de-al
doilea reclamant a fost să tergiverseze cercetările. Instanţa a
considerat schimbarea poziţiei martorilor drept dovadă a
relei-credinţe a acestora.
Curtea de apel a anulat interpretarea tribunalului
privind utilizarea mijloacelor de constrângere după cum urmează:
„Curtea apreciază că în cauză nu sunt
incidente dispoziţiile articolului 68 alin. 1 şi 2 Cod procedură
penală, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de
fond, cât timp nu a rezultat din probele administrate în cauză că
inculpatul Constantin Marius Georgian a fost ameninţat sau constrâns
să săvârşească fapta. De asemenea, nu a rezultat că
inculpatul a fost determinat de organele de poliţie să
săvârşească infracţiunea, [...] a fost de acord să
intermedieze vânzarea de droguri [...], însă în faţa instanţei
nu a mai recunoscut rolul său de intermediar."
Instanţa s-a pronunţat cu privire la
argumentele referitoare la originea heroinei găsite după cum
urmează:
„[...] Constantin Marius Georgian în persoană a
declarat, la momentul prinderii sale de către poliţie şi în
declaraţiile ulterioare, că drogurile găsite în maşină
i-au fost date de către Stoian Florin, în schimbul sumei de 6.000.000
ROL."
29. Primul reclamant a fost condamnat şi pentru
posesia ilegală a 16 tablete de metadonă.
30. Instanţa a dedus arestarea preventivă a
celui de-al doilea reclamant de la „19 mai 2004 la 25 mai 2004". De
asemenea, aceasta a confiscat, în temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143,
cele 8 tablete de metadona şi 1,48 g de heroină rămase, în urma
testelor de laborator, de la primul şi, respectiv, al doilea reclamant.
31. La 11 mai 2006, Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie a confirmat condamnarea, în urma judecării
recursului declarat de reclamanţi.
De asemenea, aceasta a corectat eroarea materială
din hotărârea pronunţată în apel, cu privire la arestarea
preventivă a celui de-al doilea reclamant şi, printr-o încheiere
interlocutorie din 14 iulie 2006, a constatat că acesta a fost reţinut
de la 19 mai 2004 la 25 mai 2005.
E. Alte proceduri
32. La 7 iulie 2004, la 2 iunie şi la 16 august
2006, reclamanţii au depus o plângere penală împotriva lui G.C., a
procurorilor responsabili de anchetarea lor, a investigatorului acoperit
şi a martorilor, susţinând că aceştia au depus
mărturie mincinoasă în faţa autorităţilor
însărcinate cu cercetarea penală, In plus, în plângerea din 7 iulie
2004, primul reclamant s-a plâns că mai multe probe aduse de el au
dispărut din materialul de urmărire penală. La 11 octombrie
2004, la 23 mai şi la 13 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi
penale împotriva lui G.C şi a lui Alex 1. La 25 februarie 2008, Parchetul
de lângă Tribunalul Bucureşti a pronunţat o rezoluţie
similară cu privire la martori.
II. Dreptul intern şi internaţional
relevant
33. Art. 68 din Codul de procedură penală
prevede după cum urmează:
ARTICOLUL 68
„(1) Este oprit a se întrebuinţa violenţe,
ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi
promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obţine probe.
(2) De asemenea, este oprit a determina o persoană
să săvârşească sau să continue săvârşirea
unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe."
34. Dispoziţiile relevante din Legea nr. 143
dispun după cum urmează:
ARTICOLUL 1
„In prezenta lege termenii şi expresiile de mai
jos au următorul înţeles:
[.....]
k) investigatori acoperiţi: poliţişti
special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului,
investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa
infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte
premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală,
atribuită pentru o perioadă determinată."
ARTICOLUL 21
„(1) Procurorul poate autoriza folosirea
investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea
autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile
în care există indicii temeinice că a fost săvârşită
sau că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele
prevăzute în prezenta lege."
ARTICOLUL 22
„(1) Poliţiştii din formaţiunile de
specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi, precum
şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice,
esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a
procurorului, în vederea descoperirii activităţilor
infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel
de activităţi.
(2) Actele încheiate de poliţiştii şi
colaboratorii acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui
mijloace de probă."
35. Textele Consiliului Europei privind utilizarea
tehnicilor speciale de investigaţie sunt detaliate în Ramanauskas
împotriva Lituaniei (MC), nr. 74.420/01, pct. 35-37, CEDO 2008-... .
ÎN DREPT
I. Conexarea cauzelor
36. Având în vedere caracterul similar al cauzelor
atât în fapt, cât şi în drept, Curtea consideră necesar să le
conexeze şi să le examineze împreună.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6
din Convenţie
37. Reclamanţii s-au plâns că nu au
beneficiat de un proces echitabil în cadrul procesului penal desfăşurat
împotriva lor, pretinzând o încălcare a art. 6 § 1, 2 şi a art. 6 § 3
a), b) şi c) din Convenţie, care dispun după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către
o instanţă independentă şi imparţială,
instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării
drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate
împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod
public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei
şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei
părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii
publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică,
atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a
părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată
absolut necesară de către instanţă, atunci când, în
împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o
infracţiune este prezumată nevinovată până ce
vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt,
într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit,
asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de
înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie
asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de
mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să
poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când
interesele justiţiei o cer;".
38. In special, reclamanţii s-au plâns că au
fost determinaţi să săvârşească o faptă
penală de către investigatorul acoperit şi de colaboratorul
acestuia, care au acţionat ca agenţi provocatori.
39. Aceştia au considerat că procurorul nu a
respectat cerinţele procedurale la momentul emiterii rechizitoriului;
că acuzarea s-a bazat pe probe adunate prin presiuni asupra martorilor
pentru a depune mărturie mincinoasă; că primul reclamant nu a
fost asistat de un apărător atunci când a făcut prima
declaraţie şi atunci când procurorul l-a informat cu privire la
acuzaţiile aduse la 18 noiembrie 2003 şi nu a fost citat în mod corespunzător
în cursul investigaţiilor; şi că al doilea reclamant nu a fost
informat despre actele de urmărire penală între 18 noiembrie 2003
şi 19 mai 2004.
40. De asemenea, aceştia s-au plâns de modul în
care Curtea de Apel a schimbat interpretarea faptelor, fără să
readministreze probele şi fără să clarifice
provenienţa banilor daţi de Alex 1 sau ce s-a întâmplat cu banii
şi cele două grame de heroină acordate de procuror
investigatorului acoperit. De asemenea, al doilea reclamant a precizat că
curtea de apel nu a dispus examinarea amprentelor de pe punga de heroină
pentru a stabili dacă acesta atinsese punga respectivă.
41. In plus, primul reclamant s-a plâns că fusese
autorizat să deţină metadona în calitate de consumator de
droguri aflat în cură de dezintoxicare şi a fost astfel condamnat
pentru o infracţiune pe care nu o săvârşise.
42. In cele din urmă, reclamanţii s-au plâns
că modul în care curtea de apel a interpretat probele le-a încălcat
dreptul la prezumţia de nevinovăţie.
A. Cu privire la admisibilitate
43. Curtea constată că acest capăt de
cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din
Convenţie. De asemenea, Curtea constată că acesta nu
prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar
să fie declarată admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
44. Guvernul a afirmat că un sistem care să
permită operaţiuni sub acoperire ale poliţiei exista şi în
alte ţări europene şi era recomandat de Consiliul Europei
şi de Uniunea Europeană în anumite situaţii.
45. In ceea ce priveşte faptele din prezenta
cauză, Guvernul a negat utilizarea mijloacelor de constrângere din partea
poliţiei, argumentând că informaţiile deţinute înainte de
operaţiunea sub acoperire au arătat că primul reclamant fusese
predispus la săvârşirea unei fapte penale [s-a făcut trimitere
la Cauza Sequeira împotriva Portugaliei (dec), nr. 73.557/01, CEDO
2003-VI]. Guvernul a subliniat că al doilea reclamant nu a avut niciun
contact direct cu investigatorul acoperit.
46. Guvernul admite că se pare că primul
reclamant a fost interogat o dată de către procuror în absenţa
apărătorului său. Cu toate acestea, consideră că
dreptul la apărare al reclamantului nu a fost încălcat prin faptul
respectiv, deoarece acesta nu a făcut declaraţii incriminatoare. In
plus, consideră că episodul respectiv a rămas un episod izolat,
întrucât reclamantul a fost asistat de apărătorul său pe
parcursul celorlalte audieri mai complexe.
De asemenea, Guvernul a subliniat că al doilea
reclamant nu a fost informat cu privire la investigaţii, deoarece acesta
s-a ascuns de la 18 noiembrie 2003 până în mai 2004.
47. Guvernul a respins susţinerile cu privire la
un proces inechitabil în faţa curţii de apel. Potrivit acestuia,
instanţa a oferit o interpretare detaliată a probelor şi a
explicat amănunţit concluziile la care a ajuns. In plus, decizia a
fost confirmată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
In afară de aceasta, spre deosebire de Cauza Teixeira
de Castro împotriva Portugaliei (9 iunie 1998, Culegere de hotărâri
şi decizii, 1998-IV), în speţă, instanţele nu
şi-au întemeiat decizia numai pe mărturiile investigatorilor sub
acoperire. Reclamanţii au fost audiaţi de tribunal (Guvernul a
făcut trimitere, a contrarie, la Cauza Ilişescu şi
Chiforec împotriva României, nr. 77.364/01, 1 decembrie 2005) şi au
avut posibilitatea de a supune investigatorul acoperit unui interogatoriu (a se
vedea, a contrarie, Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00,
8 martie 2007).
Potrivit Guvernului, era suficient ca prima instanţă
să examineze probele în mod direct.
48. Guvernul a subliniat că, în ceea ce
priveşte originea drogurilor, curtea de apel a clarificat îndoielile,
deoarece a stabilit că pachetul a fost dat lui Alex 1 de către al
doilea reclamant în schimbul banilor. In plus, Guvernul a afirmat că
apărătorii reclamanţilor nu au solicitat probe suplimentare în
faţa curţii de apel.
49. De asemenea, Guvernul a afirmat că atât
instanţele, cât şi procurorii au examinat susţinerile
reclamanţilor cu privire la mijloacele de constrângere din partea
agenţilor de poliţie şi le-a respins prin pronunţarea de
decizii motivate în mod corespunzător.
50. In cele din urmă, Guvernul a argumentat
că primul reclamant nu a prezentat o reţetă valabilă pentru
metadonă. In orice caz, instanţa de apel şi cea de recurs i-au
răspuns cererii.
b) Reclamanţii
51. Primul reclamant a reiterat că a fost
informat chiar de la început despre operaţiunea sub acoperire şi
că i s-a solicitat colaborarea la organizarea unui flagrant pentru cel
de-al doilea reclamant. Potrivit acestuia, Alex 1 a acţionat ca agent
provocator şi a folosit cele două grame de heroină ca să le
însceneze fapta reclamanţilor. Acesta a subliniat că instanţele
nu au putut să stabilească ce s-a întâmplat cu heroina
respectivă. In cele din urmă, el a susţinut că a prezentat
o autorizaţie valabilă pentru posesia de metadonă la momentul
respectiv.
52. Al doilea reclamant nu şi-a prezentat
argumentele în termenul stabilit de Curte.
2. Motivarea Curţii
53. Curtea observă că, pentru a contesta
caracterul echitabil al procesului, reclamanţii au prezentat două
argumente. In primul rând, aceştia au susţinut că au
săvârşit infracţiunea numai din cauza intervenţiei
agenţilor provocatori, primul reclamant pretinzând că a ştiut
despre operaţiunea sub acoperire a poliţiei, iar al doilea reclamant
că a acceptat să îl însoţească pe primul reclamant la
maşină numai pentru a primi banii concubinei sale. In al doilea rând,
aceştia au susţinut că, la momentul condamnării lor, curtea
de apel nu a efectuat o examinare amănunţită a probelor.
54. Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa
recentă privind art. 6 în care a dezvoltat conceptul de înscenare ca fiind
distinct de folosirea tehnicilor legale ale activităţilor sub
acoperire şi a reafirmat obligaţia instanţelor interne de a
efectua o examinare atentă a materialului de urmărire penală
atunci când un acuzat invocă utilizarea mijloacelor de constrângere din
partea agenţilor de poliţie. In acest context, Curtea a stabilit, de
asemenea, că funcţia sa în temeiul art. 6 § 1 nu este să
determine dacă anumite probe au fost obţinute în mod nelegal, ci, mai
degrabă, să examineze dacă o asemenea „nelegalitate" a avut
drept consecinţă încălcarea altui drept protejat de Convenţie;
astfel, trebuie să examineze calitatea evaluării de către
instanţele interne a pretinsei înscenări şi să se asigure
că acestea au respectat în mod corespunzător drepturile acuzatului la
apărare, în special respectarea principiului
contradictorialităţii şi de egalitate a armelor [a se vedea Ramanauskas,
citată anterior, pct. 49-61, Malininas împotriva Lituaniei, nr.
10.071/04, pct. 34-35, 1 iulie 2008, si Bykov împotriva Rusiei (MC), nr.
4.378/02, pct. 88-93, 10 martie 2009].
55. Pentru a constata dacă agentul de
poliţie sub acoperire s-a limitat la „investigarea activităţii
infracţionale într-un mod în principal pasiv" în prezenta cauză
(a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct. 55), Curtea
ţine seama de următoarele consideraţii. Nimic din trecutul
reclamanţilor nu a sugerat o predispoziţie spre traficul de droguri.
Doar faptul că unul dintre ei era un consumator de droguri condamnat (a se
vedea pct. 21) nu poate schimba concluzia Curţii. Curtea observă
că procurorul nu a oferit detalii şi nici nu s-a referit la vreo probă
obiectivă, cu privire la pretinsul comportament infracţional al
reclamanţilor, în decizia sa de începere a urmăririi penale. In plus,
nu s-a găsit heroină în posesia primului reclamant sau în casa celui
de-al doilea reclamant (a se vedea pct. 10-12).
56. De asemenea, Curtea observă că
părţile au oferit interpretări diferite ale evenimentelor care
au avut loc la 18 noiembrie 2003. Potrivit Guvernului, primul reclamant a
acceptat să intermedieze schimbul între investigatorul acoperit, a
cărui identitate nu o cunoştea, şi al doilea reclamant, iar
drogurile găsite în maşina agentului proveneau din schimbul
respectiv. Cu toate acestea, pretinzând provocarea din partea poliţiei,
primul reclamant a declarat că a fost informat cu privire la
operaţiunea sub acoperire, în timp ce al doilea reclamant a pretins
că a fost indus în eroare să accepte banii; ambii reclamanţi
susţin că cele două grame de heroină găsite de
poliţişti erau cele care au fost acordate de parchet pentru
operaţiunea sub acoperire.
57. In lumina acestei controverse şi sub rezerva
rolului său subsidiar cu privire la interpretarea probelor, Curtea va
examina dacă reclamanţii au putut să conteste în mod eficient
aspectul provocării (a se vedea Ramanauskas, pct. 60-61, şi Malininas,
pct. 34, ambele citate anterior).
58. Tribunalul a hotărât că probele
obţinute de la reclamanţi, investigatorul acoperit şi martori au
confirmat că a existat provocare din partea poliţiei şi, prin
urmare, a achitat reclamanţii pentru acest motiv.
59. Cu toate acestea, pe baza aceloraşi probe,
curtea de apel a anulat sentinţa şi i-a condamnat pe reclamanţi
pentru trafic de droguri. Procedând astfel, curtea de apel nu a audiat
persoanele cărora li s-au luat declaraţii în faţa procurorului
şi a tribunalului. Aceasta a acordat mai multă importanţă
declaraţiilor obţinute de procuror şi a considerat că
declaraţiile date în faţa instanţei nu au fost conforme cu
realitatea.
60. Curtea reiterează că, atunci când i se
solicită unei curţi de apel să examineze cauza în fapt şi
în drept şi să se pronunţe cu privire la aspectul
vinovăţiei sau nevinovăţiei reclamantului, precum în cazul
de faţă, aceasta nu poate, în ceea ce priveşte procesul
echitabil, să stabilească faptele în mod corespunzător fără
o examinare directă a probelor prezentate în persoană de către
reclamant, în cazul în care acesta sau aceasta susţine că nu a
săvârşit fapta presupusă a constitui infracţiune (a se
vedea Dănilă împotriva României, nr. 53.897/00, pct. 35, 8
martie 2007). In prezenta cauză, curtea de apel nu a examinat nicio probă
şi nici nu a audiat în mod direct reclamanţii cu privire la fondul
acuzaţiilor; faptul că reclamanţii nu au solicitat în mod expres
examinarea unor probe suplimentare de către curtea de apel, după cum
a subliniat Guvernul, nu împiedică instanţa respectivă să
ia măsuri pozitive în acest sens (a se vedea Dănilă, citată
anterior, pct. 41). De asemenea, ultimul cuvânt al reclamanţilor în
faţa instanţei nu poate fi echivalat cu dreptul acestora de a fi
audiaţi de instanţă în timpul procesului (a se vedea Constantinescu
împotriva României, nr. 28.871/95, pct. 58,CEDO 2000-VIII).
61. In afară de aceasta, sub rezerva faptului
că nu poate trece cu vederea că depoziţiile unui martor în
şedinţă publică şi sub jurământ ar trebui
întotdeauna să fie prioritare altor declaraţii făcute de
acelaşi martor în cursul urmăririi penale, nici măcar atunci
când cele două sunt contradictorii (a se vedea Doorson împotriva
Olandei, 26 martie 1996, pct. 78, Culegere 1996-II), Curtea nu este
convinsă de raţionamentul sumar al curţii de apel pentru a
justifica prioritatea acordată declaraţiilor obţinute de
procuror. Curtea observă, în special, că bănuielile nutrite de
curtea de apel privind lipsa de onestitate a martorilor nu erau justificate de
constatările anchetatorilor în această privinţă. Faptul
că reclamanţii au fost audiaţi de tribunal şi au avut
posibilitatea de a supune martorii unei confruntări la acel moment al
procedurii nu schimbă convingerea Curţii în această privinţă.
62. In cele din urmă, spre deosebire de Guvern,
Curtea nu este convinsă de răspunsul pe care autorităţile,
în special instanţele, l-au dat acuzaţiilor de constrângere din
partea poliţiei (a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct.
61). Fie că primul reclamant era sau nu la curent cu acţiunea
poliţiei şi fie că al doilea reclamant a fost sau nu indus în
eroare să accepte banii, faptele cauzei arată că, dacă nu
ar fi existat solicitarea explicită a agentului de a cumpăra droguri,
nu ar fi avut loc niciunul dintre evenimentele de la 18 noiembrie.
63. Curtea consideră că curtea de apel nu a
examinat în mod corespunzător schimbarea de poziţie a primului
reclamant, considerând, fără explicaţii suplimentare, că a
refuzat, în faţa instanţelor, să admită implicarea sa în
traficul de droguri.
64. In concluzie, având în vedere importanţa
şi dificultăţile sarcinii investigatorilor, Curtea
consideră, ţinând seama de consideraţiile precedente, că
acţiunile ofiţerului de poliţie sub acoperire şi ale
colaboratorului acestuia au avut drept consecinţă determinarea
reclamanţilor să săvârşească fapta penală pentru
care au fost condamnaţi, depăşind simpla investigaţie
pasivă a activităţii infracţionale existente, şi
că instanţele interne nu au investigat suficient acuzaţiile de
provocare. Pentru aceste motive, procesul reclamanţilor a fost privat de
caracterul echitabil impus de art. 6 din Convenţie.
In consecinţă, a fost încălcat art. 6 §
1 din Convenţie în această privinţă.
65. In afară de aceasta, Curtea consideră
că, în urma concluziei de mai sus, nu este necesar să se mai examineze
celelalte capete de cerere.
III. Cu privire la celelalte pretinse
încălcări ale Convenţiei
66. Curtea a examinat celelalte capete de cerere. Cu
toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în
măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la
aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio
pretinsă încălcare a drepturilor şi a libertăţilor
stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta. In special, al
doilea reclamant s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, că,
datorită deducerii eronate a arestării sale preventive de către
instanţele interne, ar trebui să ispăşească un an
suplimentar de detenţie. Această eroare a fost, de fapt,
corectată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 14 iulie
2006 (a se vedea pct. 31). In cele din urmă, invocând în esenţă
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, al doilea reclamant s-a plâns
că nu putea să respecte ordinul de confiscare privind cele 1,48 g de
heroină, întrucât heroina găsită la 18 noiembrie fusese deja
predată investigatorilor şi nu deţinea alte droguri. Cu toate
acestea, Curtea observă că ordinul de confiscare se referea la
aceleaşi droguri care au fost confiscate de poliţişti în timpul
evenimentelor din 18 noiembrie (a se vedea pct. 30) şi că nu au fost
luate împotriva reclamanţilor alte măsuri care să aducă
atingere drepturilor patrimoniale ale acestora în sensul art. 1.
67. Rezultă că acest capăt de cerere
este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în sensul art. 35 § 3
şi 4 din Convenţie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din
Convenţie
68. Articolul 41 din Convenţie prevede:
„In cazul în care Curtea declară că a avut
loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi
dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite
decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este
cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
69. Primul reclamant a solicitat Curţii să
stabilească o sumă rezonabilă pentru prejudiciul material
şi moral.
Al doilea reclamant a solicitat iniţial, în
cererea introductivă, cu titlu de prejudiciu material, suma de 252.000
euro (EUR) şi suma de 300.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral;
acesta nu a răspuns solicitării Curţii, la 17 iunie 2008, pentru
formularea pretenţiilor sale în conformitate cu art. 60 din Regulamentul
Curţii. Dupa ce au expirat termenele stabilite pentru introducerea
cererilor de satisfacţie echitabilă şi după ce reclamantul
a fost avertizat că solicitarea sa ar putea fi respinsă, acesta a
informat Curtea că îşi menţinea pretenţiile iniţiale.
70. Guvernul a susţinut că solicitarea
primului reclamant pentru prejudiciul material ar trebui respinsă,
întrucât acesta nu a adus probe cu privire la prejudiciul suferit.
Cu privire la pretenţiile celui de-al doilea
reclamant, Guvernul a considerat că acestea ar trebui respinse, întrucât
nu le-a prezentat în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curţii.
Guvernul a făcut trimitere la Niţescu împotriva României (nr.
26.763/03, pct. 48, 21 aprilie 2009). In plus, acesta a susţinut că
sumele solicitate pentru pretinsul prejudiciu material erau excesive şi
nejustificate şi că nu există nicio legătură de
cauzalitate între aceste sume şi actele autorităţilor.
De asemenea, Guvernul consideră că o eventuală
constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o reparaţie
suficientă a prejudiciului moral pretins de reclamanţi.
71. Curtea nu identifică nicio legătură
de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul
material pretins de către primul reclamant; prin urmare, respinge acest
capăt de cerere.
Pe de altă parte, acordă primului reclamant
10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
72. In cele din urmă, Curtea observă că
al doilea reclamant, care a fost reprezentat de avocat, nu a respectat condiţiile
pentru prezentarea pretenţiilor şi nici nu a prezentat o justificare
rezonabilă pentru nerespectarea termenelor. Prin urmare, Curtea îi
respinge acestuia toate capetele de cerere.
B. Cheltuieli de judecată
73. Reclamanţii nu au solicitat rambursarea
cheltuielilor de judecată.
C. Dobânzi moratorii
74. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzilor
moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut
marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA,
1. decide să conexeze cererile;
2. declară cererea admisibilă în ceea ce
priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 6 (echitatea procedurii
penale şi prezumţia de nevinovăţie) şi
inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
3. hotărăşte că a fost
încălcat art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a utilizării
mijloacelor de constrângere din partea poliţiei şi a lipsei
investigării acestui aspect de către autorităţile interne;
4. hotărăşte că nu este necesar
să se examineze celelalte capete de cerere în temeiul art. 6 din
Convenţie;
5. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească
primului reclamant, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a
hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de
10.000 EUR (zece mii euro) pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care
ar putea fi datorată cu titlu de impozit, ce vor fi convertite în moneda
statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
b) ca, începând de la expirarea termenului
menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste
sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată
egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene, valabilă în această perioadă şi
majorată cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparaţie echitabilă
pentru restul pretenţiilor.
Intocmită în limba engleză, apoi
comunicată în scris, la data de 29 septembrie 2009, în conformitate cu
art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Josep Casadevall,
preşedinte
Stanley Naismith
grefier adjunct