HOTARARE Nr. 0
din 28 iulie 2009
în Cauza Colceru împotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 66 din 29 ianuarie 2010
(Cererea nr. 4.321/03)
In Cauza Colceru împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia
a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
preşedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic,
Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, şi din
Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în Camera de consiliu la data
de 7 iulie 2009,
pronunţă următoarea hotărâre,
adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr.
4.321/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean
al acestui stat, doamna Lili Colceru (reclamanta), a sesizat Curtea la
data de 11 decembrie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este
reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din
cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 12 februarie 2008, preşedintele
Secţiei a treia a hotărât să îi comunice Guvernului cererea.
Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât
să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul
cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut în anul 1955
şi locuieşte în municipiul Bucureşti.
5. Prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 2/2001, Agenţia Naţională pentru Comunicaţii
şi Informatică a fost dizolvată şi înlocuită cu
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (ministerul).
Prin Ordinul din data de 3 ianuarie 2001, reclamanta,
juristă în cadrul acestei agenţii, a fost concediată.
6. Prin Sentinţa din data de 25 aprilie 2001,
confirmată în ultimă instanţă prin Decizia definitivă
din 9 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Curtea de Apel
Bucureşti a admis contestaţia reclamantei şi a obligat
ministerul să o reîncadreze pe vechiul său post, să facă
menţiunile aferente în cartea sa de muncă şi să îi
plătească 14.800.000 lei vechi româneşti (ROL) pentru
salariile nepercepute pentru perioada ianuarie-aprilie 2001.
7. La data de 10 ianuarie 2002, ministerul i-a
achitat reclamantei suma de 16.546.400 ROL.
8. La data de 7 martie 2002, în urma plângerilor
reclamantei îndreptate împotriva ministrului comunicaţiilor şi
tehnologiei informaţiei (ministrul), Parchetul de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie a informat-o că numai Camera
Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să
ceară începerea urmăririi penale împotriva membrilor Guvernului
pentru fapte comise în exercitarea funcţiilor lor. Ulterior,
Administraţia Prezidenţială a informat-o despre inexistenţa
oricăror indicii ale unei eventuale comiteri a unei infracţiuni
şi, în plus, după admiterea recursului în anulare (vezi mai jos),
plângerea sa a fost clasată.
Conform afirmaţiilor reclamantei, Camera
Deputaţilor şi Senatul nu au răspuns la plângerile sale.
La data de 4 aprilie 2003, Parchetul de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie a informat-o despre refuzul de a începe
urmărirea penală împotriva conducerii ministerului din cauza lipsei
caracterului penal al faptelor sesizate.
9. Prin Sentinţa din data de 17 aprilie 2002,
Curtea de Apel Bucureşti l-a obligat pe ministru să îi
plătească daune cominatorii până la executarea Sentinţei
din 25 aprilie 2001. Cu toate acestea, la data de 27 iunie 2002, Curtea
Supremă de Justiţie a casat această sentinţă,
trimiţând-o spre rejudecare. Reclamanta nu a informat Curtea despre modul
în care s-a finalizat această procedură.
10. Prin Ordinul din data de 29 aprilie 2002,
ministerul a dispus reîncadrarea reclamantei într-o altă direcţie,
cea a arhivelor.
11. Prin Decizia definitivă din 18 octombrie
2002, Curtea Supremă de Justiţie a anulat Ordinul din 29 aprilie
2002, statuând că direcţia juridică nu fusese
desfiinţată.
12. In urma recursului în anulare formulat de
procurorul general al României, prin Decizia din 4 noiembrie 2002, Curtea
Supremă de Justiţie a casat sentinţele din 25 aprilie şi 9
octombrie 2001 şi a respins plângerea reclamantei împotriva Ordinului din
data de 3 ianuarie 2001. Aceasta a statuat că încetarea
activităţii agenţiei a determinat încetarea raporturilor de
muncă, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici.
13. Prin Sentinţa din 18 decembrie 2003,
rămasă definitivă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti
a admis acţiunea ministerului, prin care se urmărea recuperarea
sumelor actualizate, plătite ca despăgubiri. Instanţa a
obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 20.385.164 ROL, plus cheltuieli
de judecată.
14. La data de 14 iunie 2005, reclamanta a plătit
suma de 22.067.377 ROL.
II. Dreptul intern pertinent
15. Prevederile legale relevante, aflate în
vigoare la data evenimentelor, sunt descrise în Hotărârea SC
Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr.
22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).
ÎN DREPT
I. Asupra obiectului cererii
16. In observaţiile sale din data de 18 iulie 2008
reclamanta se plânge cu privire la calomnierea sa publică prin intermediul
unui comunicat de presă al ministerului din data de 2 iulie 2002, postat
pe pagina de internet a acestuia şi legat de situaţia litigioasă
dintre minister şi reclamantă.
17. Curtea reaminteşte că cererea de
faţă a fost comunicată Guvernului conform art. 29 § 3 din
Convenţie potrivit căruia se procedează la analiza
concomitentă a admisibilităţii şi fondului. De asemenea,
aceasta reaminteşte că a stabilit deja că nu este cazul să
se pronunţe cu privire la capete de cerere ce nu au fost formulate decât
după comunicarea cauzei către guvernul pârât (vezi Vigovskyy
împotriva Ucrainei, nr. 42.318/02, § 14, 20 decembrie 2005).
18. Având în vedere că acest capăt de cerere
nu a fost precizat înainte de comunicarea cauzei de faţă, el nu va
face parte din analiza Curţii. Cu toate acestea, reclamanta are
posibilitatea să sesizeze Curtea cu o nouă cerere (vezi, mutatis
mutandis, Dimitriu şi Dumitrache împotriva României, nr. 35.823/03, §
24, 20ianuarie 2009).
II. Asupra pretinselor încălcări ale art.
6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Reclamanta susţine că anularea deciziei
definitive a Curţii Supreme de Justiţie din data de 9 octombrie 2001
prin admiterea recursului în anulare introdus de procurorul general a
încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi
dreptul său la respectarea bunurilor. Ea invocă art. 6 § 1 din
Convenţie şi, în esenţă, art. 1 din Protocolul nr. 1, care
prevăd următoarele în părţile lor relevante:
ARTICOLUL 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil (...) a cauzei sale de către o instanţă
independentă şi imparţială (...), care va hotărî (...)
asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu
caracter civil (...)."
ARTICOLUL 1
din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are
dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în
condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale
dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a
reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a
asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
20. Curtea constată că aceste capete de
cerere nu sunt vădit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din
Convenţie. De asemenea, aceasta constată că ele nu sunt afectate
de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate
admisibile.
B. Asupra fondului
21. Guvernul reiterează argumentele sale invocate
în cauze similare referitoare la recursuri în anulare. In mod special, el subliniază
că instanţa supremă a făcut o interpretare a dreptului,
şi nu a faptelor în cauză. Guvernul lasă la aprecierea
Curţii analiza temeiniciei capetelor de cerere formulate în cauză.
22. Reclamanta contestă poziţia Guvernului.
23. Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce
ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţă, în care a
constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din
Protocolul nr. 1, având în vedere readucerea în discuţie a soluţiei
date în mod definitiv unui litigiu şi lipsirea reclamanţilor de
bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, în urma unui recurs în
anulare (vezi, printre altele, Brumărescu, menţionată mai
sus, §§ 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionată
mai sus, §§ 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL
împotriva României, nr. 37.513/03, §§ 23 si 33, 4 octombrie 2007).
24. Analizând cauza de faţă, Curtea
consideră că Guvernul nu a oferit niciun argument convingător
care să poată conduce la o altă concluzie. In mod special,
Curtea constată că Curtea Supremă de Justiţie,
sesizată de procurorul general, a reanalizat cauza şi că,
printr-o interpretare diferită a probelor depuse la dosar, a anulat, la
data de 4 noiembrie 2002, decizia pronunţată în ultimă
instanţă la data de 9 octombrie 2001 de Curtea Supremă de
Justiţie, care confirmase reîncadrarea reclamantei pe postul său
şi plata salariilor neîncasate.
25. Având în vedere cele de mai sus şi elementele
aflate în dosar, Curtea constată că anularea de către Curtea
Supremă de Justiţie a hotărârii definitive menţionate mai
sus a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice,
încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil şi dreptul
său la respectarea bunurilor.
26. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1
din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra celorlalte pretinse încălcări
27. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie,
reclamanta se plânge că autorităţile au refuzat să
înceapă urmărirea penală împotriva ministrului pentru refuzul
acestuia de a pune în executare o hotărâre (paragraful 8 de mai sus).
28. Curtea reaminteşte că art. 6 § 1 nu
presupune dreptul de a obţine urmărirea sau condamnarea unui
terţ în dreptul penal, nici obligaţia de rezultat care să
presupună că orice urmărire trebuie să se soldeze cu o
condamnare sau chiar cu stabilirea unei pedepse determinate (vezi, mutatis
mutandis, Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47.287/99, § 70, CEDO
2004-I).
29. Rezultă că acest capăt de cerere
este incompatibil ratione materiae cu prevederile Convenţiei în
sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins în aplicarea art. 35 § 4.
30. De asemenea, reclamanta se plânge de neexecutarea
Sentinţei din data de 25 aprilie 2001, confirmată în ultimă
instanţă prin Decizia definitivă din 9 octombrie 2001.
31. Ţinând cont de concluziile sale de la
paragraful 26 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să analizeze
acest capăt de cerere separat.
32. Reclamanta mai invocă încălcarea art. 13
din Convenţie din aceleaşi motive ca şi pentru încălcarea
art. 6.
33. Deoarece capătul de cerere întemeiat pe art.
13 se referă, în esenţă, la aceleaşi aspecte vizate de
capătul de cerere analizat deja din perspectiva art. 6 § 1 din
Convenţie de mai sus, Curtea nu consideră necesar să procedeze
şi la o analiză din perspectiva art. 13; cerinţele acestui
articol sunt, într-adevăr, mai puţin stricte decât cele ale art. 6 §
1 şi sunt absorbite de ele în speţă (vezi, printre altele, Sporrong
şi Lonnroth împotriva Suediei, 23 septembrie 1982, § 88, seria A nr.
52).
IV. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
34. Conform art. 41 din Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă
dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este
cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
35. Reclamanta solicită suma de 162.680 euro (EUR)
pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza neexecutării
Deciziei definitive din data de 9 octombrie 2001 şi a Sentinţei din
data de 17 aprilie 2002 (damnum emergens) şi pentru câştigul
nerealizat (lucrum cessans). De asemenea, ea solicită suma de
100.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
36. Guvernul contestă aceste pretenţii.
Acesta admite că reclamanta are o creanţă în ceea ce
priveşte suma de 22.067.377 ROL pe care a plătit-o în urma admiterii
recursului în anulare. Această sumă, actualizată în funcţie
de inflaţie, conform Institutului Naţional de Statistică, se
ridică la 2.680,73 lei noi româneşti (RON), adică circa
740,53 EUR. Guvernul observă că reclamanta nu a solicitat drepturile
salariale până la reîncadrarea sa, ci numai pentru o perioadă
determinată, şi că nu a precizat niciun temei legal pentru
calcularea salariilor pretinse.
In ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul
consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate
între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încălcare a
Convenţiei. In plus, constată că suma solicitată în acest
sens este excesivă şi că, în orice caz, o eventuală
hotărâre de condamnare ar putea constitui o reparaţie
satisfăcătoare pentru prejudiciul moral pe care reclamanta pretinde
că l-a suferit.
37. Curtea constată că prin Sentinţa din
25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamantei i s-a
recunoscut o creanţă de 14.800.000 ROL, adică circa 600 EUR, la
cursul de schimb mediu practicat în anul 2001 de Banca Naţională a
României.
Având în vedere informaţiile trimise de
părţi cu privire la valoarea creanţei reclamantei,
corectată în funcţie de rata inflaţiei, precum şi cererile
de reparaţie echitabilă ale acesteia şi comentariile Guvernului,
Curtea consideră că este cazul să îi aloce reclamantei, în
echitate, suma de 800 EUR, ca daune materiale.
38. In ceea ce priveşte reparaţia prejudiciului
moral, ţinând cont de circumstanţele speţei şi statuând în
echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea hotărăşte să
îi acorde reclamantei suma de 2.000 EUR, cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecată
39. Reclamanta nu solicită nicio sumă în
acest sens.
C. Dobânzi moratorii
40. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii
moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut
marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce
priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie
referitor la securitatea raporturilor juridice şi pe art. 1 din Protocolul
nr. 1 şi inadmisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere
referitor la pretinsul refuz al autorităţilor de a începe
urmărirea penală;
2. hotărăşte că a avut loc
încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte că nu este cazul
să se pronunţe cu privire la celelalte capete de cerere;
4. hotărăşte
a) ca statul pârât să îi plătească
reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a
prezentei hotărâri conform art. 44 § 2 din Convenţie,
următoarele sume, ce vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul
de schimb valabil la data plăţii:
(i) 800 EUR (opt sute euro) drept daune materiale;
(ii) 2.000 EUR (două mii euro) drept daune morale;
(iii) orice sumă ce ar putea fi datorată cu
titlu de impozit la sumele de mai sus;
b) ca, începând de la expirarea termenului
menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste
sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată
egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu
3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilă
în rest.
Intocmită în limba franceză, apoi
comunicată în scris la data de 28 iulie 2009, în conformitate cu art. 77
§§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier