HOTARARE Nr. 0
din 7 februarie 2008
in Cauza Buttu si Bobulescu
impotriva Romaniei (nr. 2)
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 613 din 20 august 2008
(Cererea nr. 20.53202)
Strasbourg
In cauza Buttu şi Bobulescu împotriva României (nr. 2),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din:
Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan,
Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thor
Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de
secţie,
după ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 17
ianuarie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
ROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr.
20.532/02) îndreptată împotriva României şi prin care 2 cetăţeni ai acestui
stat, domnul Dimitrie Nicolaie Constantin Buttu şi doamna Maria Ana Teodora
Bobulescu (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 22 aprilie 2002 în
temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la
Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006 Curtea a decis să
comunice cererea Guvernului. In temeiul prevederilor art. 29 alin. 3, aceasta a
hotărât să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii, frate
şi soră, s-au născut în anul 1935 şi, respectiv, în anul 1940 şi locuiesc la
Bucureşti.
5. In anul 1950, bunul imobil
situat în Bucureşti, str. Dăniceni (fosta stradă Kogălniceanu) nr. 22, format
dintr-o casă cu mai multe camere şi terenul aferent în suprafaţă de 400 m2, a făcut obiectul naţionalizării.
După naţionalizare casa a fost împărţită în patru unităţi locative.
6. La data de 23 ianuarie 1997, în conformitate cu
Legea nr. 112/1995, statul a vândut apartamentul nr. 2, situat la primul etaj
al casei, lui R.T La data de 21 martie 1997 statul a vândut apartamentul nr. 2,
situat la parter, lui E.F.E., apartamentul nr. 4,
situat la primul etaj, lui S.D, şi apartamentul nr. 1, situat la parter, lui
B.A. Cumpărătorii apartamentelor erau foşti chiriaşi ai statului.
7. La data de 8 iulie 1997, în urma unei acţiuni în
revendicare imobiliară introdusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, reclamanţii au obţinut o sentinţă
prin care s-a constatat ilegalitatea naţionalizării imobilului şi s-a dispus
restituirea acestuia de către autorităţi. Această sentinţă a rămas definitivă
prin nerecurare.
8. In anul 2000 reclamanţii au formulat o acţiune în
constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea
lui S.D., privind apartamentul nr. 4 situat la primul etaj. La finalul
procedurii, prin Decizia din 9 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, a
confirmat hotărârea Tribunalului Bucureşti, care a constatat legalitatea
contractului de vânzare-cumpărare şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
9. In acelaşi an, reclamanţii au sesizat instanţele cu
o acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat
în favoarea lui R.T, privind apartamentul nr. 2, situat la primul etaj. Din
elementele aflate la dosar reiese că la data de 3 aprilie 2001 procedura a fost
suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti pentru ca reclamanţii să poată să
îşi continue demersurile în vederea restituirii bunului lor pe calea administrativă
prevăzută de Legea nr. 10/2001.
10. In anul 2001 reclamanţii au sesizat Tribunalul
Bucureşti cu o acţiune în constatarea nulităţii contractelor de
vânzare-cumpărare încheiate în favoarea lui B.A. şi E.F.E., privind
apartamentele nr. 1 şi 2 situate la parter. La finalul procedurii, prin Decizia
din 18 noiembrie 2003, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul
formulat de cumpărători şi a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând
buna-credinţă a părţilor contractante.
11. Conform afirmaţiilor Guvernului, reclamanţii au
depus în anul 2001 o cerere de restituire a bunului lor imobil în temeiul Legii
nr. 10/2001. Conform aceloraşi informaţii, această cerere nu a fost soluţionată
din cauza lipsei anumitor documente justificative.
11. Dreptul şi practica
internă pertinente
12. Prevederile legale
şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95,
CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33), Străin şi
alţii împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII,
§§ 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr.
63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
13. Legea nr. 10/2001 din 8
februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv
în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr.
247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege
extinde formele de despăgubire, permiţându-le beneficiarilor să aleagă între o
despăgubire sub formă de bunuri şi servicii şi o despăgubire sub formă de bani,
echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură
în momentul acordării sumei.
14. Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001
(republicată), aşa cum au fost ele modificate prin Legea nr. 247/2005, sunt
următoarele:
ARTICOLUL 1
„(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat (...)în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi
cele preluate de stat în baza
Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilorşi nerestituite se restituie, de regulă
în natură, în condiţiile prezentei legi.
(2) In cazurile în care restituirea în natură nu este
posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau
servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în
condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (...)"
ARTICOLUL 10
„(1) In situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi
ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial,
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile
rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate
măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate
în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data
soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de
evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor
nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se
stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării,
stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
ARTICOLUL 20
„(1) Persoanele care au primit
despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în
natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită,
actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut [unor terţi]
până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul în care imobilul a fost vândut cu
respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptăţită are
dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă
corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit
standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit
despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la
diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi
valoarea corespunzătoare a imobilului. (...)."
15. Art. 13 şi 16 din titlul VII din Legea nr.
247/2005, de asemenea relevante în cauza de faţă, prevăd următoarele:
ARTICOLUL 13
„(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final
al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se
constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală (...)."
ARTICOLUL 16
„(1) Deciziile/dispoziţiile
emise de entităţile învestite cu (...) soluţionarea notificărilor şi în care
s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (...) se predau
(...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) nu mai târziu de 60 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii
nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) până la data intrării în
vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale
(...) în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau,
după caz, a ordinelor. (...)
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la
centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod
întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea
vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în
vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) (...) evaluatorul sau societatea de evaluatori
desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de
evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine
cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de
despăgubire.
(7) In baza raportului de evaluare Comisia Centrală va
proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la
trimiterea dosarului spre reevaluare."
16. Funcţionarea Societăţii pe acţiuni
„Proprietatea" este descrisă în Cauza Radu
împotriva României (nr. 13.309/03, §§18-20, 20
iulie 2006).
17. Legea nr. 247/2005 a fost
modificată ultima oară prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28
iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, care se
referă la accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat.
18. Conform art. 181 din titlul I al ordonanţei de urgenţă, atunci când Comisia Centrală a decis
acordarea de despăgubiri în cuantum ce nu depăşeşte 500.000 lei noi (RON), beneficiarii pot opta între
acţiuni la „Proprietatea" şi acordarea de despăgubiri băneşti. Pentru sume
mai mari de 500.000 RON, părţile interesate pot solicita despăgubiri băneşti
până la valoarea de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiuni la
„Proprietatea" pentru diferenţă.
19. Conform art. 7 din titlul II al ordonanţei de urgenţă, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a acesteia, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a
societăţii administrator al „Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei
încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
20. Reclamanţii susţin
că vânzarea apartamentului nr. 4, situat la primul etaj, către chiriaşul S.D.,
validată prin Decizia din 9 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, precum
şi vânzarea apartamentelor nr. 1 şi 2, situate la parter, către chiriaşii
E.F.E. şi B.A., validată prin Decizia din 18 noiembrie 2003 a Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. De
asemenea, ei se plâng de imposibilitatea de a se bucura de dreptul lor de
proprietate asupra apartamentului nr. 2, situat la primul etaj, vândut lui
R.T., cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede
următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
21. Curtea constată că
acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din
Convenţie. Mai mult, ea observă că nu este incident niciun motiv de
inadmisibilitate şi prin urmare îl declară admisibil.
B. Asupra fondului
22. Guvernul arată că
reclamanţii au depus o cerere de restituire în natură a bunului lor, în temeiul
Legii nr. 10/2001, dar că aceasta nu a fost încă soluţionată din cauza lipsei
anumitor documente justificative. Acesta consideră că ultima reformă în
materie, şi anume Legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea
imobilului nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emisiunea de titluri
de participaţie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la
nivelul valorii bunului, stabilită prin expertiză. Guvernul concluzionează că
despăgubirea prevăzută de legislaţia română corespunde cerinţelor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie şi că întârzierea înregistrată în acordarea
despăgubirilor către reclamanţi nu nesocoteşte justul echilibru ce trebuie
păstrat între interesele de faţă.
23. Reclamanţii contestă argumentul Guvernului. Ei
afirmă că autorităţile au încălcat sentinţa definitivă pronunţată în favoarea
lor şi au vândut în mod ilegal apartamentele ce compun imobilul către terţe
persoane care le ocupau în calitate de chiriaşi. Ei consideră că Legea nr.
10/2001, aşa cum a fost modificată de legile ulterioare, nu face decât să confirme
vânzarea bunului lor imobil, fără a le oferi posibilitatea de a-şi recupera
proprietatea.
24. Curtea a soluţionat în mai multe rânduri cauze ce
ridicau probleme similare celor din cazul de faţă şi a constatat încălcarea
art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea Cauza Porteanu, menţionată mai sus, §§
32-35).
25. In ceea ce priveşte apartamentul nr. 2, situat la
primul etaj, vândut lui R.T., Curtea observă că reclamanţii continuă să se afle
în imposibilitatea de a se bucura de bunul lor, pe care autorităţile ar fi
trebuit să li-l restituie, din cauza vânzării sale de către stat unor terţi.
Curtea observă că, deşi procedura în anulare a contractului de
vânzare-cumpărare a fost suspendată în faţa instanţelor interne, o astfel de
acţiune nu constituia, în speţă, un recurs ce prezenta perspective rezonabile
de succes (cf. mutatis mutandis, Popescu şi Dasoveanu împotriva României, nr. 24.681/02, §§ 26-29, 19 iulie 2007).
26. După ce a analizat toate
elementele ce i-au fost supuse atenţiei, Curtea consideră că Guvernul nu a
expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă concluzie în cazul
de faţă. Curtea reaminteşte în special că, în contextul legislativ român ce
reglementează acţiunile în revendicare imobiliară şi restituirea bunurilor naţionalizate
de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia către terţi de
bună-credinţă, chiar dacă ea a fost anterioară confirmării definitive în
justiţie a dreptului de proprietate al acestuia, reprezintă o privare de bunul
respectiv. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este
contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Cauza Străin menţionată
mai sus, §§ 39, 43 şi 59).
27. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea
apreciază că, în speţă, nesocotirea dreptului de proprietate al reclamanţilor
asupra apartamentelor nr. 2 şi 4 (situate la primul etaj), şi nr. 1 şi 2
(situate la parter), precum şi asupra terenului aferent, vândute chiriaşilor
R.T., S.D., B.A. şi E.F.E., combinată cu lipsa totală de despăgubire timp de
aproape 10 ani, Ie-a impus o sarcină disproporţionată şi excesivă,
incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea acestei
prevederi.
II. Asupra aplicării art. 41
din Convenţie
28. Conform art. 41 din
Convenţie,
„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al
înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
29. Reclamanţii solicită
restituirea în natură a apartamentelor lor. Ei nu precizează nicio sumă
corespunzătoare valorii de piaţă a bunurilor lor şi nu depun nicio expertiză
tehnică imobiliară. Fără a indica suma, reclamanţii solicită repararea
prejudiciului moral suferit din cauza procedurilor interne destinate
recuperării proprietăţii asupra apartamentelor lor.
30. Guvernul atrage atenţia asupra faptului că
reclamanţii nu au depus nicio expertiză tehnică imobiliară pentru a-şi evalua
bunurile. In opinia Guvernului, valoarea de piaţă totală a apartamentelor în litigiu este de 371.658 euro (EUR) şi depune un raport de expertiză în acest sens. In ceea ce priveşte
cererea de reparaţie a prejudiciului moral, Guvernul reaminteşte că reclamanţii
nu şi-au cuantificat pretenţiile şi că prejudiciul pretins ar fi suficient
compensat în cazul unei constatări a încălcării.
31. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art.
1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a celor
patru apartamente ce compun bunul imobil situat în Bucureşti, str. Dăniceni
(fosta stradă Kogălniceanu) nr. 22, combinată cu lipsa totală de despăgubire.
32. Curtea apreciază, faţă de circumstanţele cauzei,
că restituirea apartamentelor nr. 2 şi 4 (situate la primul etaj) şi nr. 1 şi 2
(situate la parter), ce compun bunul imobil menţionat mai sus, precum şi
terenurile aferente i-ar repune pe reclamanţi, pe cât posibil, într-o situaţie
echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încălcate.
33. In cazul în care statul
pârât nu procedează la această restituire, Curtea decide că el va trebui să le
plătească reclamanţilor, cu titlul de daune materiale, o sumă care să
corespundă valorii actuale a bunului. Ţinând cont de informaţiile de care
dispune asupra preţurilor de pe piaţa imobiliară locală şi de elementele
furnizate de Guvern, Curtea apreciază că valoarea actuală a bunului este de
371.658 EUR.
34. Mai mult, Curtea consideră că evenimentele în cauză
au putut să le inducă reclamanţilor o stare de incertitudine şi suferinţe ce nu
pot fi compensate prin constatarea încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000
EUR reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de
reclamanţi.
B. Cheltuieli de judecată
35. Reclamanţii solicită
rambursarea cheltuielilor de judecată angajate în faţa instanţelor interne,
fără a preciza valoarea lor şi fără a prezenta documente justificative în acest
sens.
36. Conform jurisprudenţei constante a Curţii,
acordarea cheltuielilor de judecată în baza art. 41 din Convenţie presupune să
se fi stabilit realitatea, necesitatea şi, în plus, caracterul rezonabil al
cuantumului lor (Hotărârea latridis împotriva
Greciei (satisfacţie echitabilă) [MC], nr.
31.107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
37. Curtea observă că pretenţiile reclamanţilor cu
titlul de cheltuieli de judecată nu sunt nici cuantificate, nici susţinute de
documentele justificative necesare. Aşadar, cererea lor trebuie respinsă.
C. Dobânzi moratorii
38. Curtea consideră
potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii
de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN UNANIMITATE,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să le restituie reclamanţilor
apartamentele nr. 2 şi 4 (situate la primul etaj) şi nr. 1 şi 2 (situate la
parter), precum şi terenul aferent, ce compun imobilul situat în Bucureşti,
str. Dăniceni (fosta stradă Kogălniceanu) nr. 22;
b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să le
plătească împreună reclamanţilor, în acelaşi termen de 3 luni, 371.658 EUR
(trei sute şaptezeci şi una mii şase sute cincizeci şi opt euro) cu titlu de
daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul
pârât să le plătească reclamanţilor suma de 2.000 EUR (două mii euro) cu titlu
de daune morale;
d) ca, la sumele de mai sus, să fie adăugată orice sumă
ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi ca aceste sume să fie convertite
în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte
procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru
rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 7 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din
Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier