HOTARARE Nr. 0
din 21 februarie 2008
în Cauza Pappszasz împotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 502 din 20 iulie 2010
(Cererea nr. 25.920/05)
In Cauza Pappszasz împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte,
Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta
Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de
secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 31
ianuarie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 25.920/05)
îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna
Ana Clara Ileana Pappszasz (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 25
mai 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este
reprezentat de agentul său, domnul R.H. Radu, din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.
3. La data de 27 februarie 2006, Curtea a hotărât să îi
comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie,
aceasta a hotărât să se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul
cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta s-a născut în anul 1925 şi locuieşte la
Târgu Mureş.
5. In anul 1960, bunul imobil situat în Cluj-Napoca,
Str. Bisericii Ortodoxe nr. 18, compus din două corpuri de clădire şi din
terenul aferent în suprafaţă de 2.027 m2, ce aparţinuse părinţilor
săi, a făcut obiectul unei confiscări.
6. La data de 28 aprilie 2000, în urma unei acţiuni în
revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o hotărâre definitivă ce constata
lipsa unui titlu al statului asupra bunului respectiv şi dispunea ca
autorităţile să i-l restituie în calitate de moştenitoare. Instanţele au dispus
şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară a
imobilului.
7. In ciuda recunoaşterii judiciare definitive a
dreptului său de proprietate, reclamanta s-a văzut în imposibilitatea de a
recupera întregul său bun, deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru
reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe,
trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, la datele de 19
decembrie 1996 şi 27 ianuarie 1997, statul vânduse apartamentele nr. 3 şi 5 din
imobilul în discuţie, precum şi suprafaţa de 200 m2 de teren
aferentă acestor apartamente unor terţi care le ocupau în calitate de chiriaşi.
8. In anul 2002, reclamanta a solicitat instanţelor să
constate nulitatea vânzării apartamentelor respective. Ea arăta că confiscarea
imobilului era ilegală şi că, în momentul vânzării, cumpărătorii fuseseră de
rea-credinţă.
9. La finalul procedurii, prin decizia din data de 8
decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, confirmând lipsa titlului statului în
momentul vânzării, a respins acţiunea reclamantei pe motivul că, în momentul
vânzării, cumpărătorii fuseseră de bună-credinţă şi a obligat reclamanta să le
plătească pârâţilor cheltuieli de judecată. Curtea de apel nu a acordat nicio
despăgubire reclamantei.
II. Dreptul şi practica internă pertinente
10. Prevederile legale şi jurisprudenţa internă
relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC],
nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Străin şi alţii
împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§19-26), Păduraru
împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) şi Tudor
împotriva României (nr. 29.035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din
Protocolul nr. 1
11. Reclamanta susţine că imposibilitatea de a recupera
proprietatea celor două apartamente vândute de stat i-a încălcat dreptul la
respectarea bunurilor sale, astfel cum este acesta recunoscut de art. 1 din
Protocolul nr. 1:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
12. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este
vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte,
aceasta observă că el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate
şi de aceea îl declară admisibil.
B. Asupra fondului
13. Guvernul îşi reiterează argumentele prezentate în
cauze similare anterioare.
14. Reclamanta consideră că a fost lipsită de facto de
bunul său, de care nu se poate folosi din cauza vânzării sale de către stat
unor terţi. In plus, ea nu a primit până în prezent nicio despăgubire pentru
această privare.
15. Curtea a hotărât deja că zădărnicirea dreptului de
proprietate al reclamanţilor asupra bunurilor lor vândute de stat terţilor care
le ocupau în calitate de chiriaşi, combinată cu absenţa unei despăgubiri corespunzătoare
valorii bunului, este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor,
garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin, menţionată mai sus, §§
39, 43 şi 59; Porteanu împotriva României, nr. 4.596/03, § 35, 16
februarie 2006).
16. In speţă, Curtea nu distinge niciun motiv de a se
abate de la cauzele menţionate mai sus. Vânzarea de către stat a bunului
reclamantei continuă şi astăzi să o împiedice pe aceasta să îşi exercite
dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre definitivă. Curtea
consideră că o astfel de situaţie echivalează cu o lipsire de proprietate de
facto şi observă că această situaţie persistă de mai mult de 7 ani, în
lipsa oricărei despăgubiri.
17. Curtea reaminteşte că, la data evenimentelor, în
dreptul intern nu exista un remediu eficient care i-ar fi putut oferi
reclamantei o despăgubire pentru această privare (Străin, menţionată mai
sus, §§ 23, 26-27, 55-56; Porteanu, menţionată mai sus, §§ 23-24 şi
34-35). In plus, Curtea observă că, până în prezent, Guvernul nu a demonstrat
că sistemul de despăgubire pus la punct în luna iulie 2005 prin Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, le-ar
permite beneficiarilor acestei legi să încaseze, conform unei proceduri şi unui
calendar previzibile, o despăgubire corespunzătoare valorii de piaţă a
bunurilor de care au fost lipsiţi. In ceea ce o priveşte pe reclamantă,
prevederile procedurale prevăzute de aceste legi, în special termenele fixate
pentru depunerea cererilor de restituire, sunt un obstacol în calea obţinerii
de către reclamantă a unei despăgubiri în temeiul acestor legi, odată ce
efectivitatea şi eficacitatea acestora vor fi demonstrate.
18. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
19. Conform art. 41 din Convenţie:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi
contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
a) Prejudiciu material
20. In ceea ce priveşte prejudiciul material,
reclamanta solicită în principal restituirea celor două apartamente vândute de
stat unor terţi şi a terenului aferent acestor apartamente. In cazul în care
statul nu ar putea să le restituie, reclamanta solicită o sumă echivalentă cu
valoarea de piaţă a bunului, pe care ea o evaluează la 183.000 euro (EUR). Reclamanta
îşi sprijină evaluarea pe opinia unei societăţi imobiliare.
21. Guvernul contestă evaluarea imobilului efectuată de
reclamantă, subliniind că reclamanta nu a depus o expertiză pentru a-şi susţine
estimarea preţului bunurilor în litigiu. Conform raportului de expertiză
transmis de Guvern, valoarea de piaţă a celor două apartamente si a terenului
aferent se ridică la 137.752 EUR.
22. Curtea reaminteşte că a constatat încălcarea art. 1
din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza vânzării de către stat a bunurilor
reclamantei către terţi de bună-credinţă anterior confirmării definitive în
justiţie a dreptului de proprietate al reclamantei, combinată cu absenţa totală
a despăgubirii.
23. Curtea apreciază, în circumstanţele speţei, că
restituirea bunurilor litigioase, astfel cum a fost dispusă prin hotărârea
definitivă din data de 28 aprilie 2000, ar repune-o pe reclamantă, pe cât
posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă
exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
24. Dacă statul pârât nu procedează la o astfel de
restituire în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei
hotărâri, Curtea hotărăşte că acesta va trebui să îi plătească reclamantei, cu
titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a
bunurilor.
25. Ţinând cont de expertiza transmisă de Guvern,
precum şi de informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa
imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a bunului la suma
de 150.000 EUR.
26. Prin urmare, statuând în echitate, aşa cum prevede
art. 41 din Convenţie, Curtea îi acordă reclamantei suma de 150.000 EUR.
b) Prejudiciu moral
27. Reclamanta solicită şi repararea prejudiciului
moral pentru suferinţa îndurată din cauza nerestituirii bunurilor sale şi lasă
la aprecierea Curţii stabilirea cuantumului despăgubirilor. Arătând că, în
temeiul deciziei din data de 8 decembrie 2004, ea a fost obligată să le
plătească cumpărătorilor apartamentelor în litigiu sume cu titlu de cheltuieli
de judecată, reclamanta susţine că faptul că i s-a impus o astfel de obligaţie,
în timp ce încerca să obţină executarea unei hotărâri care îi recunoştea
dreptul de proprietate asupra apartamentelor în discuţie, i-a produs un „şoc
teribil".
28. Guvernul contestă existenţa unei legături de
cauzalitate între încălcarea pretinsă şi prejudiciul moral pe care îl pretinde
reclamanta.
29. Curtea consideră că zădărnicirea dreptului de
proprietate al reclamantei asupra apartamentelor în litigiu vândute de stat
unor terţi, combinată cu lipsa totală de despăgubire, pentru mai mult de 7 ani,
a condus la o încălcare gravă a dreptului reclamantei la respectarea bunurilor
sale, încălcare pentru care suma de 2.000 EUR ar reprezenta o reparaţie
echitabilă a prejudiciului moral suferit.
30. In ceea ce priveşte sumele pe care reclamanta le-a
achitat cumpărătorilor celor două apartamente cu titlu de cheltuieli de
judecată, Curtea observă că reclamanta le-a inclus în suma pe care o solicită
cu titlu de costuri şi cheltuieli. Prin urmare, această cerere va fi analizată
în rubrica de mai jos.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Reclamanta solicită, prezentând documente
justificative, suma de 1.783 EUR pentru cheltuielile de judecată angajate în
faţa instanţelor interne, şi anume 783 EUR pentru onorariile de avocat şi 1.000
EUR reprezentând suma pe care a fost obligată să le-o plătească cumpărătorilor
apartamentelor în litigiu cu titlu de cheltuieli de judecată.
32. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu
condiţia să fie justificate, necesare şi rezonabile.
33. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu
poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care
li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. In speţă,
ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai
sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.600 EUR pentru acoperirea costurilor
şi cheltuielilor referitoare la procedura naţională şi i-o acordă reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
34. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii
moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a
Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să îi restituie reclamantei
apartamentele nr. 3 şi 5 din casa situată în Cluj-Napoca, Str. Bisericii
Ortodoxe nr. 18, şi terenul aferent în suprafaţă de 200 m2, în cel
mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.
44 § 2 din Convenţie;
b) că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât
trebuie să îi plătească reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, suma de
150.000 EUR (una sută cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să îi
plătească reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, următoarele sume:
(i) 2.000 EUR (două mii euro), cu titlu de daune
morale;
(ii) 1.600 EUR (una mie şase sute euro), cu titlu de
costuri şi cheltuieli;
d) ca la sumele menţionate mai sus să se adauge orice
sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit şi ca sumele respective să fie
convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, ulterior fiind comunicată
în scris la data de 21 februarie 2008, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din
Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
Preşedinte
Santiago Quesada,
grefier