HOTARARE Nr. 0
din 14 octombrie 2008
definitiva la 14 ianuarie
2009, în Cauza Megheles si Popa împotriva Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 423 din 24 iunie 2010
(Cererea nr. 28.266/05)
In Cauza Megheleş şi Popa împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez
Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 23
septembrie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28.266/05)
îndreptată împotriva României, prin care 2 cetăţeni ai acestui stat, doamnele
Ana Megheleş şi Elena Popa (reclamantele), au sesizat Curtea la data de
21 iulie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul A.
Iorgovan, decedat între timp, şi de domnul A. M. Mihălcescu, avocaţi în
Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său,
domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 16 februarie 2007, preşedintele Secţiei a
treia a decis să comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3
din Convenţie, acesta a decis, de asemenea, să se analizeze în acelaşi timp
admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantele s-au născut în anul 1939 şi, respectiv,
în anul 1937 şi locuiesc în Sicheviţa, judeţul Caraş-Severin.
5. In anul 1959, statul a preluat două terenuri, unul
în suprafaţă de 982 m2 şi celălalt în suprafaţă de 1.856 m2,
ce îi aparţineau lui A. L., bunicul reclamantelor, şi erau situate în satul
Gornea (comuna Sicheviţa). La data respectivă nu a fost operată nicio modificare
în cartea funciară.
6. La data de 16 mai 1997, Ministerul Agriculturii a
transferat cele două terenuri în patrimoniul societăţii comerciale A. Acesteia
i s-a emis un titlu administrativ de proprietate.
A. Acţiunea în anulare a titlului de proprietate din
16 mai 1997 emis pe numele societăţii A.
7. Reclamantele au sesizat instanţele cu o acţiune
vizând anularea titlului de proprietate eliberat la data de 16 mai 1997
societăţii A. Acestea arătau că terenurile îi aparţinuseră lui A. L., ale cărui
moştenitoare erau.
8. Prin Sentinţa din data de 18 ianuarie 2000, Curtea
de Apel Timişoara a respins cererea reclamantelor. Instanţa a statuat că
acestea nu făcuseră dovada dreptului lor de proprietate asupra terenurilor în
litigiu, cu atât mai mult cu cât cererea lor de restituire formulată în temeiul
Legii fondului funciar nr. 18/1991 le fusese respinsă de comisia administrativă
competentă.
9. Prin Decizia din data de 21 septembrie 2001, Curtea
Supremă de Justiţie a luat notă de faptul că reclamantele renunţaseră, la data
de 19 septembrie 2001, la recursul formulat împotriva hotărârii Curţii de Apel
Timişoara.
B. Acţiunea în revendicare formulată împotriva
societăţii A.
10. La data de 15 februarie 2001, reclamantele au
chemat în judecată societatea comercială A., care se afla în posesia
terenurilor, în faţa Judecătoriei Moldova Nouă şi au solicitat restituirea
acestora.
11. Prin Sentinţa din data de 26 iunie 2001,
Judecătoria Moldova Nouă a constatat că bunicul reclamantelor figura în
continuare în cartea funciară ca proprietar şi a dispus restituirea terenurilor
către reclamante. De asemenea, instanţa a dispus ca acestea din urmă să îi
plătească societăţii comerciale A. contravaloarea construcţiilor aflate pe
teren, şi anume 38.500.000 lei vechi.
12. Această sentinţă a fost confirmată în ultimă
instanţă de Curtea de Apel Timişoara, la data de 28 februarie 2002. Curtea de
apel a adăugat că existenţa titlului administrativ de proprietate al societăţii
A., precum şi respingerea acţiunii în anulare a acestui titlu, introdusă de
reclamante, erau lipsite de relevanţă în cauză.
13. Sentinţa din data de 26 iunie 2001 a fost pusă în
executare la data de 18 iunie 2002 şi 14 martie 2003. La aceste date au fost
întocmite procese-verbale de către un executor judecătoresc.
14. La o dată neprecizată, procurorul general al
României a formulat un recurs în anulare în faţa Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie (denumită în continuare Curtea de Casaţie) împotriva Sentinţei
pronunţate de Judecătoria Moldova Nouă la data de 26 iunie 2001, cu motivarea
că judecătorii ar fi încălcat legea.
15. Prin Decizia din data de 18 mai 2005, Curtea de
Casaţie a admis recursul în anulare, a casat Sentinţa din data de 26 iunie 2001
şi, pe fond, a respins cererea de restituire a reclamantelor. Aceasta a arătat
că restituirea terenurilor pe care statul comunist le confiscase făcea obiectul
Legii fondului funciar nr. 18/1991. Or, reclamantele depuseseră o cerere de
restituire a acestor terenuri, ce fusese respinsă de comisia administrativă
competentă deoarece părţii pârâte i se emisese între timp un titlu
administrativ de proprietate referitor la terenurile revendicate. In plus,
acţiunea în anulare a acestui titlu de proprietate fusese respinsă definitiv
prin Sentinţa din 18 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Timişoara.
II. Dreptul intern pertinent
16. La data evenimentelor, articolele relevante din
Codul de procedură civilă prevedeau următoarele:
ARTICOLUL 330
„Procurorul general, din oficiu sau la cererea
Ministrului Justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de
Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive:
(...)
2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare
esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori
această hotărâre este vădit netemeinică (...)."
ARTICOLUL 3301
„In cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 şi 2,
recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când
hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă."
17. Art. 330 şi 3301 au fost abrogate prin
art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 § 1 din
Convenţie
18. Reclamantele susţin că repunerea în discuţie a
Sentinţei definitive a Judecătoriei Moldova Nouă din 26 iunie 2001 prin Decizia
Curţii de Casaţie din 18 mai 2005 a încălcat principiul securităţii
raporturilor juridice. In plus, dreptul lor de acces la o instanţă ar fi fost
încălcat prin faptul că Curtea de Casaţie a admis recursul în anulare invocând
prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, care constituie o procedură de
restituire specială, care nu ar împiedica, în opinia lor, introducerea unei
acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun. Prin urmare, ele susţin că
ar fi avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele în
partea sa relevantă:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială
(...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale
cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilităţii
19. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este
vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea
constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părţilor
20. Guvernul face trimitere la Cauza Brumărescu, în
care Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza repunerii
în discuţie a unei hotărâri definitive în urma introducerii unui recurs în
anulare de către procurorul general, care dispunea în acest scop de o putere
discreţionară (Brumărescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, § 62,
CEDO 1999-VII). In opinia Guvernului, recursul în anulare introdus de
procurorul general urmărea să garanteze respectarea principiului legalităţii,
deoarece scopul Curţii de Casaţie a fost să concilieze două hotărâri judecătoreşti
contradictorii, şi anume Hotărârea Curţii de Apel Timişoara din 18 ianuarie
2000 şi cea a Judecătoriei Moldova Nouă din 26 iunie 2001. Guvernul reaminteşte
că Codul de procedură civilă a fost modificat, eliminând calea extraordinară de
atac a recursului în anulare în materie civilă.
21. In final, Guvernul consideră că dreptul de acces al
reclamantelor la o instanţă nu a fost încălcat prin faptul că Curtea de Casaţie
a luat în calcul respingerea cererii de restituire introduse de părţile
interesate în cadrul procedurii administrative prevăzute de legea fondului
funciar, deoarece această lege prevede o procedură administrativă prealabilă şi
orice hotărâre luată în acest cadru de o autoritate administrativă poate face
obiectul unei analize de către instanţe.
22. Reclamantele nu au prezentat observaţii drept
răspuns la observaţiile Guvernului.
2. Aprecierea Curţii
23. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces
echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie
să se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia
dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul
dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul
securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia
dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţele judecătoreşti să nu
mai fie supusă unei noi judecăţi (Cauza Brumărescu, citată mai sus, §
61). In virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitată să solicite
reverificarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine
reanalizarea cauzei şi o nouă hotărâre în ceea ce o priveşte. Instanţele
superioare nu trebuie să îşi folosească puterea de supervizare decât pentru a
corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a
proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină o cale de atac
deghizată. Nu trebuie să se facă derogare de la acest principiu decât dacă o
impun motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr.
52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
24. In speţă, în măsura în care Guvernul susţine că
Sentinţa Judecătoriei Moldova Nouă din 26 iunie 2001, astfel cum a fost
confirmată în ultimă instanţă de Curtea de Apel Timişoara la data de 28
februarie 2002, era rezultatul unei erori de drept, Curtea reaminteşte că
simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra chestiunii
respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză (Cauza Riabykh,
citată mai sus, § 52). In acest sens, Curtea observă că Curtea de Apel
Bucureşti apreciase deja, în Decizia sa din 28 februarie 2002, că titlul
administrativ de proprietate al societăţii A., precum şi respingerea acţiunii
în anulare a acestui titlu, introdusă de reclamante, erau lipsite de relevanţă
pentru cauză.
25. Mai mult, Curtea remarcă faptul că anularea unei
hotărâri judecătoreşti definitive nu a fost motivată, în speţă, de existenţa
unor probe noi, care nu se aflaseră la dispoziţia părţilor până atunci, şi care
erau de natură să influenţeze soluţionarea procedurii (Pravednaya împotriva
Rusiei, nr. 69.529/01, § 27, 18 noiembrie 2004).
26. In plus, în cauza de faţă regăsim alte două
elemente care au determinat Curtea, în Cauza Brumărescu, să constate
încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin urmare,
încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie, şi anume intervenţia într-un litigiu civil
a procurorului general, care nu era parte la procedură, şi repunerea pe rol a
unei hotărâri definitive ce dobândise autoritate de lucru judecat şi care, mai
mult, fusese executată.
27. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a
constata că anularea Sentinţei definitive din 26 iunie 2001 a dus la încălcarea
dreptului reclamantelor la un proces echitabil.
28. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1.
29. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea
apreciază că nu este necesar să analizeze separat capătul de cerere al
reclamantelor referitor la încălcarea dreptului lor de acces la o instanţă
(vezi Konnerth împotriva României, nr. 21.118/02, § 51, 12 octombrie
2006).
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din
Protocolul nr. 1
30. Reclamantele se plâng de faptul că Decizia Curţii
de Casaţie din 18 mai 2005 ar fi avut ca efect încălcarea dreptului acestora la
respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscut acesta în art. 1 din
Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
31. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este
vădit neîntemeiat, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea
constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părţilor
32. Guvernul admite că reclamantele deţineau bunuri în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 în temeiul Sentinţei Judecătoriei Moldova
Nouă din 26 iunie 2001. Prin urmare, ele au suferit o ingerinţă în dreptul lor
la respectarea acestor bunuri din cauza anulării sentinţei respective prin
Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005.
33. Cu toate acestea, Guvernul consideră că ingerinţa
era justificată faţă de art. 1 din Protocolul nr. 1, din moment ce ea era
legală, urmărea un scop legitim şi era proporţională.
34. In ceea ce priveşte respectarea principiului
legalităţii, Guvernul arată că ingerinţa se bazează pe prevederile art. 330 şi
3301 din Codul de procedură civilă, astfel cum erau redactate la
data evenimentelor.
35. Cât priveşte scopul legitim urmărit, acesta susţine
că ingerinţa era necesară în vederea respectării dreptului altora.
36. In final, el consideră că ingerinţa era
proporţională, deoarece Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005 nu a făcut
decât să corecteze o eroare de drept.
37. Reclamantele nu au prezentat observaţii în răspuns
la observaţiile Guvernului.
2. Aprecierea Curţii
38. Curtea observă încă de la început că părţile sunt
de aceeaşi părere când consideră că anularea Sentinţei definitive a
Judecătoriei Moldova Nouă din 26 iunie 2001 de către Curtea de Casaţie
constituie o ingerinţă în respectarea bunurilor reclamantelor.
39. Curtea reaminteşte faptul că o privare de
proprietate ce intră în sfera celei de-a doua norme prevăzute de art. 1 din
Protocolul nr. 1 nu se justifică decât dacă se demonstrează în special faptul
că ea a avut loc pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute
de lege. Mai mult, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să
respecte criteriul de proporţionalitate. Curtea nu încetează să reamintească
faptul că un just echilibru trebuie păstrat între cerinţele interesului general
al comunităţii şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale
omului. Grija pentru asigurarea acestui echilibru este inerentă întregii
Convenţii. Echilibrul ce trebuie păstrat este distrus dacă individul respectiv
suportă o sarcină specială şi exorbitantă (Sporrong şi Lonnrot din 23
septembrie 1982, seria A nr. 52, pp. 26-28, §§ 69-74 şi Cauza Brumărescu, citată
mai sus, § 76).
40. In speţă, Curtea observă încă de la început că nu
s-a contestat faptul că ingerinţa în dreptul reclamantelor la respectarea
bunurilor lor a avut loc în condiţiile prevăzute de lege, şi anume conform
prevederilor Codului de procedură civilă ce reglementează recursul în anulare.
41. Curtea observă că Guvernul invocă o eroare de drept
a instanţelor ordinare pentru a justifica ingerinţa în dreptul la respectarea
bunurilor reclamantelor. In acest sens, Curtea apreciază că, în ciuda marjei de
apreciere de care dispune statul în materie, această pretinsă eroare nu poate
fi de ajuns pentru a justifica lipsirea de un bun dobândit în deplină
legalitate în urma unui litigiu civil soluţionat în mod definitiv.
42. Mai mult, presupunând chiar să s-ar putea demonstra
că lipsirea de proprietate a servit pentru o cauză de interes public, Curtea
consideră că justul echilibru a fost înlăturat şi că reclamantele au suportat o
sarcină specială şi exorbitantă, din moment ce au fost lipsite de două terenuri
fără a primi nicio despăgubire care să reflecte valoarea reală a acestora.
43. Având în vedere cele de mai sus şi jurisprudenţa sa
în materie, Curtea apreciază că, în speţă, zădărnicirea dreptului de
proprietate al reclamantelor asupra bunurilor lor le-a făcut să suporte o
sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea
bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
44. Conform art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a
Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi
contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei
încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciu
45. Reclamantele solicită suma de 10.000 euro (EUR) pentru
prejudiciul material pe care pretind că l-au suferit, sumă ce reprezintă
valoarea de piaţă a celor două terenuri în litigiu. In scrisoarea din 19
aprilie 2007, reclamantele îşi evaluează pretenţiile la 20.000 EUR, însă fără a
menţiona dacă este vorba de un prejudiciu material sau moral. In scrisoarea din
2 iulie 2008, reclamantele precizează că solicită în primul rând restituirea
terenurilor în litigiu şi că suma de 20.000 EUR ar acoperi în realitate
prejudiciul material şi moral suferit.
46. Guvernul precizează în primul rând că nu a fost
stabilită nicio legătură de cauzalitate între pretenţiile reclamantelor şi
pretinsa încălcare a Convenţiei. Apoi, acesta atrage atenţia asupra faptului că
reclamantele nu au prezentat niciun document justificativ referitor la valoarea
de piaţă a terenurilor pe care o pretind. In ceea ce îl priveşte, Guvernul
prezintă adrese de la Primăria Sicheviţa şi de la Camera Notarilor Publici
Timişoara, care menţionează valorile minime şi maxime ale terenurilor în comuna
Sicheviţa (între 0,25 şi 1 euro/m2 pentru terenurile în extravilan
şi între 1 şi 2,50 euro/m2 pentru terenurile în intravilan). In
măsura în care suma solicitată, şi anume 20.000 EUR, poate fi considerată ca
fiind referitoare şi la prejudiciul moral, Guvernul consideră că aceasta este
excesivă şi face trimitere în acest sens la jurisprudenţa Curţii în materie. In
final, Guvernul consideră că hotărârea Curţii ar putea constitui, în sine, o
reparaţie suficientă a prejudiciului moral suferit.
47. Curtea reaminteşte că o hotărâre ce constată o
încălcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridică faţă de Convenţie de a
pune capăt încălcării şi de a-i înlătura consecinţele. Dacă dreptul intern nu
permite decât o înlăturare parţială a consecinţelor acestei încălcări, art. 41
din Convenţie îi conferă Curţii puterea de a acorda o reparaţie părţii lezate
prin actul sau omisiunea faţă de care a fost constatată o încălcare a
Convenţiei. In exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumită marjă de
apreciere; adjectivul „echitabilă" şi expresia „dacă este cazul"
demonstrează acest lucru.
48. Printre elementele luate în considerare de Curte
atunci când statuează în materie se numără prejudiciul material, adică
pierderile efectiv suferite ca o consecinţă directă a încălcării pretinse, şi
prejudiciul moral, adică reparaţia stării de nelinişte, a neplăcerilor şi
incertitudinilor ce rezultă din această încălcare, precum şi alte daune
nepatrimoniale (vezi, printre altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr.
64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
49. In plus, acolo unde diferitele elemente ce
constituie prejudiciul nu se pretează la un calcul exact sau acolo unde
distincţia dintre prejudiciul material şi prejudiciul moral se dovedeşte a fi
dificilă, Curtea ar putea fi obligată să le analizeze global (Comingersoll
împotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV).
50. In circumstanţele speţei, Curtea apreciază că
restituirea celor două terenuri în suprafaţă de 982 m2 şi de 1.856 m2,
situate în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin) şi al
căror drept de proprietate a fost confirmat prin Sentinţa definitivă a
Judecătoriei Moldova Nouă din 26 iunie 2001, le-ar repune pe reclamante, pe cât
posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele
art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate. Dacă statul pârât nu
procedează la această restituire în cel mult 3 luni de la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri, Curtea hotărăşte ca acesta să le plătească
împreună părţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumă care să
corespundă cu valoarea actuală a terenurilor.
51. Ţinând cont de informaţiile de care dispune cu
privire la preţurile de pe piaţa imobiliară locală şi de elementele furnizate
de părţi, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a terenurilor la 5.000
EUR.
52. In acest sens, ea consideră că anularea Sentinţei
definitive din 26 iunie 2001 de către Curtea de Casaţie a atras după sine o
gravă încălcare a dreptului reclamantelor la respectarea bunurilor lor, ceea ce
constituie un prejudiciu moral. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în
posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie,
Curtea le acordă împreună reclamantelor suma de 3.500 EUR pentru prejudiciul
moral suferit.
B. Cheltuieli de judecată
53. Reclamantele mai solicită şi suma de 3.000 EUR
pentru cheltuielile de judecată angajate în faţa instanţelor interne şi în faţa
Curţii.
54. Guvernul nu se opune acordării unei sume pentru
cheltuieli de judecată, cu condiţia să fie vorba de cheltuieli reale, necesare
şi rezonabile.
55. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu
poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care
li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului
lor. In lipsa oricărui document justificativ, Curtea nu le acordă reclamantelor
nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
56. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii
moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a
Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din
Convenţie din cauza lipsei unui proces echitabil;
3. hotărăşte că nu este necesar să analizeze capătul de
cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la refuzul dreptului de
acces la o instanţă;
4. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie;
5. hotărăşte:
a) ca statul pârât să le restituie reclamantelor
terenurile în suprafaţă de 982 m2 şi, respectiv, 1.856 m2,
situate în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin), în cel
mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri conform art.
44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât
să le plătească împreună reclamantelor, în acelaşi termen de 3 luni, 5.000 EUR
(cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât să le plătească
împreună reclamantelor 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro) cu titlu de daune
morale;
d) ca sumele respective să fie convertite în moneda
statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii, iar la acestea să
fie adăugate orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale.
6. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, ulterior fiind comunicată
în scris la data de 14 octombrie 2008, pentru a face aplicarea art. 77 §§ 2 şi
3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier