HOTARARE   Nr. 0 din 30 septembrie 2008

în Cauza Societatea Comerciala „COMPRIMEX" - S.A. împotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 774 din 12 noiembrie 2009

(Cererea nr. 32.228/02)

In Cauza Societatea Comercială „COMPRIMEX" - S.A. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecători, şi din Stanley Naismith, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 9 septembrie 2008,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 32.228/02) îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială din România, Societatea Comercială „COMPRIMEX" - S.A. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 21 ianuarie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamanta a fost reprezentată de domnul Francisc Andras, directorul său executiv. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu.

3. La data de 23 mai 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis să analizeze în acelaşi timp fondul şi temeinicia cererii (art. 29 paragraful 3).

ÎN FAPT

Circumstanţele cauzei

4. Reclamanta este o societate comercială pe acţiuni, cu sediul în Braşov.

5. La data de 25 august 1994, reclamanta a declanşat procedura împotriva Universităţii Transilvania din Braşov, în vederea obligării acesteia la plata unei sume de bani ce ar fi rezultat dintr-un contract pe care acestea l-au încheiat şi care avea ca obiect lucrări de reparaţii ce trebuiau executate de reclamantă într-unui dintre căminele universităţii.

6. La data de 27 octombrie 1995, Tribunalul Judeţean Braşov (Tribunalul judeţean) a respins acţiunea ca prematură, considerând că acel contract nu luase încă sfârşit.

7. La data de 8 februarie 1996, Curtea de Apel Braşov (Curtea de Apel) a admis apelul reclamantei, a casat hotărârea anterioară şi a retrimis cauza spre rejudecare la Tribunalul judeţean. Aceasta a statuat că instanţa de fond pronunţase o hotărâre pe baza unei excepţii inaplicabile.

8. La rejudecare, din cele nouă termene de judecată ce au avut loc în perioada 25 iunie 1996 şi 4 februarie 1998, două au fost amânate la cererea reclamantei. Printre acestea s-a numărat termenul din 25 iunie 1996, când a cerut o amânare pentru a îi permite Curţii Supreme de Justiţie să hotărască asupra cererii sale de a strămuta cauza la o altă instanţă, termenul fiind stabilit pentru 16 iulie 1996. Tribunalul judeţean a amânat judecata până la data de 29 octombrie 1996.

Conform afirmaţiilor reclamantei, la data de 16 iulie 1996, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea.

9. La data de 11 februarie 1998, Tribunalul judeţean a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

10. La data de 25 iunie 1998, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamantă.

11. La data de 18 martie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a admis printr-o decizie definitivă un recurs introdus de reclamantă, a casat hotărârea anterioară şi a retrimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel. Instanţa a constatat că unul dintre judecători luase parte şi la procedura în care instanţa de fond pronunţase sentinţa din 27 octombrie 1995.

12. Cu ocazia rejudecării, la data de 15 noiembrie 1999, reclamanta a informat Curtea de Apel că a depus o cerere în faţa Curţii Supreme de Justiţie în vederea strămutării cauzei la o altă instanţă, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 17 februarie 2000. Curtea de Apel a hotărât să suspende procedura şi a trimis dosarul la arhivă. Judecata a fost reluată la data de 21 aprilie 2000.

Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea reclamantei.

13. La data de 3 mai 2000, Curtea de Apel a respins apelul introdus de reclamantă împotriva sentinţei din 11 februarie 1998, cu motivarea că susţinerile reclamantei nu au fost dovedite.

14. La data de 22 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, printr-o decizie definitivă, a respins ca nefondat recursul introdus de reclamantă.

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 paragraful 1 din convenţie

15. Reclamanta s-a plâns de faptul că durata procedurii a încălcat cerinţa „termenului rezonabil", prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, care dispune astfel:

„Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

16. Guvernul contestă aceste susţineri.

17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la data de 25 august 1994 şi s-a încheiat la data de 22 iunie 2001. Astfel, perioada a durat 6 ani, 9 luni şi 28 de zile pentru 3 grade de jurisdicţie. In această perioadă, cauza a fost analizată de 7 instanţe.

A. Asupra admisibilităţii

18. Curtea observă că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 paragraful 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea observă că nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

19. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată prin prisma circumstanţelor cauzei şi având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamantei şi a autorităţilor competente şi miza reclamantei în cadrul litigiului (vezi, printre multe altele, Frydlender împotriva Franţei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

20. Curtea a constatat în numeroase rânduri încălcări ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie în cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de faţă (vezi Frydiender, menţionată mai sus).

Mai mult, Curtea a constatat deja că, deşi nu se află în poziţia de a analiza calitatea juridică ajurisprudenţei instanţelor interne, deoarece retrimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusă de obicei ca urmare a unor erori comise de instanţele inferioare, repetarea acestor dispoziţii în acelaşi set de proceduri dezvăluie o deficienţă serioasă în sistemul judiciar. Mai mult, această deficienţă le este imputabilă autorităţilor, nu reclamanţilor (vezi Wierciszewska împotriva Poloniei, nr. 41.431/98, § 46, 25 noiembrie 2003, şi Matica împotriva României, nr. 19.567/02, § 24, 2 noiembrie 2006).

21. După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse spre analiză, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată conduce la o altă concluzie în cazul de faţă. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că, în cauza de faţă, durata procedurii a fost excesivă şi nu a respectat cerinţa „termenului rezonabil".

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 1.

II. Asupra altor pretinse încălcări ale Convenţiei

22. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 paragraful 1, de faptul că soluţia procesului a fost injustă, că instanţele interne nu au evaluat corect faptele, au interpretat greşit dreptul intern, nu au fost independente şi imparţiale şi nu au analizat cauza pe fond. De asemenea, aceasta a invocat art. 7, 14 şi 17 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1.

23. După ce a analizat cu atenţie toate elementele ce i-au fost supuse spre analiză, Curtea consideră că, în măsura în care este competentă să statueze asupra chestiunilor cu care a fost sesizată, nu distinge nicio încălcare a drepturilor şi libertăţilor stabilite în Convenţie sau în Protocoalele sale.

24. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind vădit neîntemeiată, conform art. 35 paragrafele 3 şi 4 din Convenţie.

III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie

25. Conform art. 41 din Convenţie:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."

A. Prejudiciu

26. Reclamanta a solicitat suma de 1.210.910 dolari SUA (USD) pentru prejudiciul material. La data de 15 februarie 2008, a solicitat suma de 20.403.573 euro (EUR) cu acest titlu. De asemenea, a solicitat 1.000.000 USD pentru prejudiciul moral.

27. Guvernul a contestat aceste pretenţii.

28. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi daunele materiale pretinse; prin urmare, respinge acest capăt de cerere. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un prejudiciu moral (vezi Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 35, CEDO 2000-IV). Statuând în echitate, Curtea îi acordă suma de 1.200 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecată

29. Reclamanta a solicitat şi suma de 10.000 EUR pentru cheltuielile de judecată angajate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii. Aceasta nu a prezentat documente justificative.

30. Guvernul a contestat cererea ca nedovedită.

31. Curtea reiterează că, potrivit art. 41 din Convenţie, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil (vezi Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41.354/98, § 34, 12 aprilie 2001). Mai mult, art. 60 paragraful 2 din Regulamentul Curţii prevede că orice pretenţii formulate în baza art. 41 din Convenţie trebuie stabilite pe categorii şi însoţite de documente justificative, în caz contrar Curtea putând respinge cererea în tot sau în parte.

32. Curtea observă că reclamanta nu a depus documente justificative pentru a îşi susţine cererea. Prin urmare, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

33. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la durata excesivă a procedurilor şi inadmisibilă în rest;

2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie;

3. hotărăşte:

a) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 paragraful 2 din Convenţie, suma de 1.200 EUR (una mie două sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă ce va fi convertită în moneda naţională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii;

b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

4. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.

Intocmită în limba franceză, ulterior fiind comunicată în scris la data de 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Josep Casadevall,

Preşedinte

Stanley Naismith,

grefier adjunct