HOTARARE din 5 aprilie 2005
in Cauza Monory impotriva Romaniei si Ungariei
ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1055 din 26 noiembrie 2005
HOTARAREA
din 5 aprilie 2005, definitiva la 5 iulie 2005,
in Cauza Monory impotriva Romaniei si Ungariei
(Cererea nr. 71.099/01)
In Cauza Monory impotriva Ungariei si Romaniei*),
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), reunita intr-o
camera formata din: domnul J.-P Costa, presedinte, domnul A.B. Baka, domnul R.
Turmen, domnul C. Birsan, domnul K. Jungwiert, domnul M. Ugrekhelidze, doamna
A. Mularoni, judecatori, si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa deliberari in Camera de consiliu la 17 februarie 2004 si la 15 martie
2005, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceasta ultima data.
------------
*) Prezenta traducere reproduce doar partile din hotararea Curtii
referitoare la Romania. Fragmentele referitoare la procedura impotriva Ungariei
sunt marcate prin puncte de suspensie.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 71.099/01 impotriva Romaniei si
Ungariei, introdusa la Curte in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia), de catre un
cetatean ungar, dl. Gyorgy Monory (reclamantul), la data de 23 noiembrie 2000.
2. Reclamantul a fost reprezentat de doamna L. Farkas, avocat in Budapesta.
Guvernul ungar a fost reprezentat de domnul L. Holtz, secretar de stat adjunct
in Ministerul Justitiei. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de
agentii sai, domnul B. Aurescu, urmat de doamna R. Rizoiu.
3. Reclamantul s-a plans in special de faptul ca autoritatile romane nu au
facut eforturi suficiente pentru a asigura inapoierea copilului sau in vederea
reluarii de catre reclamant a exercitiului drepturilor parintesti, ca urmare a
actiunii ilegale a sotiei sale de a deplasa copilul din tara, si ca nu
beneficiaza in dreptul intern de un remediu eficient in fata instantelor
nationale, incalcandu-se astfel art. 8 si 13 din Conventie.
Plangerea impotriva Ungariei priveste durata procesului de divort si de
incredintare a copilului, despre care se afirma ca incalca art. 6 & 1 din
Conventie.
4. Cererea a fost atribuita Sectiei a II-a a Curtii (art. 52 & 1 din
Regulament). In cadrul acestei sectii cauza a fost examinata de o camera (art.
27 & 1 din Conventie) formata potrivit Regulii 26 & 1.
5. Printr-o decizie din 17 februarie 2004 Curtea a declarat cererea partial
admisibila.
6. Reclamantul si guvernele au formulat observatii privind fondul cauzei
(art. 59 & 1 din Regulament). Intrucat Camera a decis, dupa consultarea
partilor, ca nu este necesara o audiere privind fondul cauzei (art. 59 & 3
in fine din Regulament), fiecare parte a raspuns in scris la observatiile
celeilalte.
7. La data de 1 noiembrie 2004 Curtea a schimbat compunerea sectiilor (art.
25 & 1). Prezenta cauza a fost atribuita Sectiei a II-a, in noua componenta
(art. 52 & 1).
IN FAPT
I. Imprejurarile cauzei
8. Reclamantul s-a nascut in anul 1946 si locuieste in Nagymaros, Ungaria.
A. Rapirea fiicei reclamantului si procesul de divort intentat in Romania
9. In anul 1994 reclamantul s-a casatorit cu doamna C.M., care are
cetatenie romana si ungara. La 16 februarie 1995 s-a nascut fiica lor, V.
Potrivit dreptului ungar, parintii exercitau impreuna dreptul privind
incredintarea copilului. Acestia locuiau in Nagymaros.
10. In luna decembrie 1998 cei trei au vizitat familia sotiei din Romania.
Reclamantul s-a intors in Ungaria. C.M. a ramas in Romania cu V., dar a promis
sa se intoarca pana la 30 ianuarie 1999.
11. La 4 ianuarie 1999 C.M. a introdus, la Judecatoria Satu Mare, o actiune
de divort, solicitand si incredintarea minorei si acordarea pensiei de
intretinere. La 17 ianuarie 1999 ea l-a informat pe reclamant, prin telefon, ca
s-a hotarat sa se stabileasca in Romania si ca nu ii va permite s-o ia pe V. in
Ungaria, in ciuda faptului ca acesta era inca sotul sau si exercita impreuna cu
ea dreptul privind incredintarea fiicei lor.
12. Printr-o sentinta din 8 octombrie 2003 Judecatoria Satu Mare a stabilit
domiciliul copilului la mama pana la terminarea procesului de divort si a
obligat reclamantul la plata pensiei de intretinere pentru fiica sa. Instanta
i-a acordat reclamantului dreptul de a-si vizita copilul. La 19 februarie 2004
sentinta a ramas definitiva.
B. Procedura in baza Conventiei de la Haga in fata instantelor romane
13. Intre timp, la 20 ianuarie 1999, reclamantul a formulat o cerere de
inapoiere a fiicei sale in Ungaria, in temeiul art. 3 din Conventia de la Haga
din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de
copii (Conventia de la Haga). Cererea a fost transmisa prin intermediul
Ministerului Justitiei din Ungaria (Ministerul ungar) la Ministerul Justitiei
din Romania (Ministerul roman). Reclamantul a aratat ca V. este victima rapirii
internationale si a fost retinuta ilegal in Romania, in sensul art. 72 & 1
din Codul familiei din Ungaria.
14. Ministerul roman, in calitate de autoritate centrala cu atributii in
indeplinirea obligatiilor impuse de Conventia de la Haga, a initiat, in numele
reclamantului, procedura in fata Judecatoriei Satu Mare. La 8 iunie 1999
Judecatoria Satu Mare a decis ca nu exista nici o incalcare a articolelor
relevante din Conventia de la Haga si a respins cererea reclamantului. Instanta
a aratat ca retinerea copilului nu a fost ilegala, dat fiind ca reclamantul nu
exercita separat dreptul privind incredintarea fiicei sale, art. 3 din
Conventia de la Haga nefiind aplicabil. Instanta a mai retinut ca in orice caz
inapoierea copilului ar prezenta un mare risc pentru acesta, de vreme ce
copilul s-a integrat deja in noul mediu ce i-a fost creat de mama in perioada
petrecuta in Romania.
15. La 5 octombrie 1999 Autoritatea Tutelara Ungara din Nagymaros a
declarat, la cererea reclamantului, ca C.M. nu a initiat procedura
administrativa corespunzatoare, potrivit Codului familiei din Ungaria, cu
privire la deplasarea legala a fiicei lor si retinerea ei in Romania.
Autoritatea a propus stabilirea resedintei copilului la tata.
16. La 22 octombrie 1999 Tribunalul Satu Mare a respins apelul
reclamantului impotriva sentintei din 8 iunie 1999. Instanta a retinut ca
reclamantul nu exercita in mod separat dreptul privind incredintarea fiicei
sale. A mai retinut ca inapoierea copilului ar priva-o pe mama de exercitiul
drepturilor parintesti. In sfarsit, tribunalul a statuat ca, atat timp cat
casatoria nu a fost desfacuta, litigiul privind incredintarea trebuie
solutionat de o instanta competenta.
17. Ministerul roman a formulat recurs impotriva acestei decizii, aratand
ca tribunalul a dat o interpretare gresita legii aplicabile si situatiei de
fapt. A subliniat ca, potrivit Conventiei de la Haga, instanta ar fi trebuit sa
aplice dreptul ungar, potrivit caruia retinerea copilului de cealalta parte a
granitei, de catre mama, fara consimtamantul tatalui, era ilegala.
18. La 2 februarie 2000 Curtea de Apel Oradea a respins recursul. Instanta
a retinut ca, in conformitate cu dreptul ungar, parintii exercita drepturile
parintesti impreuna. Cu toate acestea, datorita situatiei concrete a familiei,
era normal ca parintele care locuieste in strainatate sa faca mai multe
eforturi pentru a-si exercita aceste drepturi. In plus, instanta a considerat
ca minora s-a integrat deja in noul mediu si a decis, in consecinta, ca
interesul superior al copilului impune ramanerea ei la mama.
C. Procesul de divort si incredintare a copilului, in principal in fata
instantelor ungare
19. In paralel, la 28 aprilie 1999, reclamantul a initiat procedura de
incredintare a lui V. la Judecatoria din Vac, Ungaria. La 17 mai 1999
reclamantul a solicitat instantei sa judece cauza in regim de urgenta si sa
audieze martori.
20. La 21 mai 1999 instanta, prin intermediul Ministerului Justitiei, a
notificat parata din Romania cu privire la actiune.
21. La 30 august 1999 reclamantul a solicitat, ca masura provizorie,
incredintarea temporara a lui V. si desfiintarea dreptului mamei privind
incredintarea.
22. La termenul din 8 septembrie 1999 instanta a respins cererea reclamantului
privind masurile provizorii si a suspendat judecata pana la finalizarea
procedurii intemeiate pe prevederile Conventiei de la Haga. Instanta a retinut
ca procesul de divort aflat pe rolul Judecatoriei Satu Mare fusese, de
asemenea, suspendat la o data anterioara, pentru acelasi motiv. La 16
septembrie 1999 reclamantul a formulat apel impotriva acestei hotarari.
23. La 21 septembrie 1999 Parchetul de pe langa Tribunalul din Pest a
intervenit in proces in interesul reclamantului si a sustinut apelul formulat
de acesta la 16 septembrie impotriva hotararii Judecatoriei din Vac. La 30
septembrie 1999 atat apelul reclamantului, cat si cel al procurorului au fost
comunicate paratei, care le-a primit in data de 28 decembrie 1999.
24. La 29 octombrie 1999 reclamantul a solicitat judecatoriei sa ii
incredinteze copilul, cu titlu de masura provizorie, sa desfiinteze drepturile
parintesti ale mamei si sa procedeze la examinarea de urgenta a cauzei.
25. La 31 ianuarie 2000 reclamantul si-a reinnoit cererea privind
incredintarea copilului. De asemenea, a recuzat instanta si membrii completului
de judecata. La 21 februarie 2000 reclamantul si-a reinnoit cererea de
recuzare.
26. La 29 februarie 2000 Tribunalul din Pest a mentinut solutia respingerii
cererii reclamantului de luare a masurilor provizorii, dar a dispus reluarea
procedurii la judecatorie. Hotararea, notificata prin intermediul Ministerului
ungar, a fost comunicata paratei la 29 mai 2000.
27. La 19 mai 2000 judecatoria a dispus efectuarea anchetei sociale la
domiciliile ambilor parinti, in vederea stabilirii conditiilor de viata ale
acestora. Ancheta sociala la domiciliul reclamantului a fost efectuata in data
de 8 iunie 2000. Dispozitia instantei a fost comunicata paratei la 10 iulie 2000,
iar documentatia relevanta a fost transmisa Ministerului Justitiei la 23
ianuarie 2001, in vederea efectuarii unei anchete sociale similare la
domiciliul paratei din Romania.
28. Cererile repetate de recuzare formulate de reclamant au fost respinse la
27 septembrie, 26 si 30 octombrie si 11 decembrie 2000.
29. La 5 ianuarie 2001 judecatoria a dispus conexarea cererii de divort
introdusa de reclamant la 3 iulie 2000. Reclamantul a fost informat despre
aceasta masura la 1 martie 2001.
30. La 21 si, respectiv, 30 ianuarie 2001 reclamantul a depus la dosar un
nou set de acte si a solicitat citarea altor martori.
31. O noua cerere a reclamantului, din data de 31 ianuarie 2001, pentru
luarea masurilor provizorii, a fost respinsa de instanta la 15 februarie 2001.
32. La termenul din 6 iunie 2001 au fost audiati 4 martori. Parata nu s-a
prezentat. Instanta a pus in vedere acesteia sa prezinte observatii pe marginea
incheierii de sedinta, in termen de 15 zile, precum si sa depuna un raspuns
scris la cererea reclamantului de incredintare a copilului.
33. La 8 iunie 2001 un avocat din Ungaria a informat instanta ca parata l-a
imputernicit sa o reprezinte in cauza. La 2 iulie 2001 parata a formulat cerere
reconventionala si a solicitat sa ii fie admise probe.
34. La 5 iulie si 30 octombrie 2001 Ministerul ungar a solicitat
Ministerului roman sa ii comunice daca este posibila efectuarea anchetei
sociale la domiciliul paratei. In raspunsul sau din 10 decembrie 2001
Ministerul roman a aratat ca documentatia s-a pierdut.
35. La termenul din 7 noiembrie 2001 instanta a audiat un martor.
Reprezentantul paratei a informat instanta ca cererea de efectuare a anchetei
sociale privind conditiile de viata ale paratei a fost comunicata paratei din
greseala. In consecinta, instanta a solicitat Ministerului ungar sa trimita o
noua cerere Judecatoriei Satu Mare.
36. La 8 noiembrie 2001 instanta a refuzat sa reglementeze dreptul de
vizitare al reclamantului prin luarea unei masuri provizorii.
37. La 22 si 29 noiembrie 2001 instanta a pus in vedere reclamantului sa
reactualizeze datele privind adresele a 2 dintre martorii propusi de el, a
caror citare nu fusese posibila. In ziua precedenta reclamantul atacase
dispozitia din 8 noiembrie 2001.
38. La termenul din 19 decembrie 2001 instanta a audiat martori si a
acordat partilor un termen de 3 luni pentru a hotari daca vor continua sau nu
procesul de divort.
39. Intre timp, la 14 noiembrie 2001, martorul solicitat de Judecatoria din
Vac a fost audiat de Judecatoria Satu Mare. Procesul-verbal a fost inaintat
Ministerului ungar, iar traducerea a fost efectuata la 3 decembrie 2001 si,
respectiv, la 27 februarie 2002.
40. Judecand apelul reclamantului, Tribunalul din Pest a desfiintat Decizia
din 8 noiembrie 2001 si a trimis dosarul spre rejudecare la judecatorie.
41. Dupa inlocuirea de catre Ministerul ungar a documentatiei pierdute, la
13 februarie 2002 Judecatoria Satu Mare a efectuat ancheta sociala. Traducerea
documentatiei care a rezultat in urma acesteia a fost comunicata Judecatoriei
din Vac, la 21 mai 2002.
42. Intre timp, la 15 februarie 2002, Judecatoria a statuat cu privire la
dreptul de vizitare al reclamantului. Aceasta decizie a fost modificata de
tribunal la data de 2 aprilie 2002.
43. La 26 martie 2002 Tribunalul din Pest a respins o noua cerere a
reclamantului de recuzare a judecatorilor de la Judecatoria din Vac si l-a
amendat pe acesta cu suma de 15.000 forinti pentru recuzarile repetate si
nejustificate ale judecatorilor.
44. La 27 mai 2002 judecatoria a numit un expert in psihologia copilului.
Examinarea lui V. de catre expert, programata pentru data de 2 iulie 2002, a
fost anulata datorita refuzului paratei de a participa, motivat de
imposibilitatea achitarii cheltuielilor de calatorie.
45. La 16 iulie 2002 judecatoria a respins Cererea reclamantului din data
de 4 iulie 2002 de luare a unei masuri provizorii privind petrecerea de catre
V. a vacantei de vara in Ungaria.
46. Parata nu s-a prezentat cu copilul la examinarile programate pentru
datele de 2 iulie si 11 noiembrie 2002, 13 ianuarie si 26 februarie 2003. La 4
decembrie 2002 judecatoria a amendat parata cu suma de 20.000 forinti. La 22
ianuarie 2003 instanta a pus in vedere paratei ca are obligatia sa se prezinte
la examinari. La o data ulterioara instanta a modificat instructiunile date
expertului si i-a cerut sa evalueze care dintre parinti era mai potrivit pentru
a creste copilul. Parata a fost examinata la 14 mai 2003.
47. La 26 iunie 2003 expertul si-a prezentat opinia, aratand ca mama este
mai potrivita s-o creasca pe V.
48. La 4 iulie 2003 judecatoria a decis cu privire la dreptul de vizitare
al reclamantului in vara anului 2003, ca masura provizorie.
49. Urmatoarele doua termene au avut loc la 12 septembrie si 29 octombrie
2003. Printr-o hotarare pronuntata la acest ultim termen instanta a pronuntat
divortul partilor si a partajat bunurile comune. De asemenea, instanta a
incredintat copilul paratei si a obligat reclamantul sa ii plateasca pensie de
intretinere in cuantum de 10.000 forinti lunar.
50. La 5 ianuarie 2004 reclamantul a formulat apel, pe care l-a retras 15
zile mai tarziu. In consecinta, la 21 ianuarie 2004 hotararea a ramas
definitiva.
II. Dreptul intern pertinent
51. Prevederile relevante din Conventia de la Haga privind aspectele civile
ale rapirii internationale de copii sunt urmatoarele:
Art. 3
"Deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita:
a) cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit
unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat,
fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita,
imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; si
b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in
mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel
exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit."
Art. 5
"In intelesul prezentei conventii:
a) dreptul privind incredintarea include dreptul cu privire la ingrijirile
cuvenite persoanei copilului si, indeosebi, acela de a hotari asupra locului
resedintei sale;".
Art. 7
"Autoritatile centrale urmeaza sa coopereze intre ele si sa promoveze
o colaborare intre autoritatile competente in statele lor respective, pentru a
asigura imediata inapoiere a copiilor si a realiza celelalte obiective ale
prezentei conventii.
In special, ele urmeaza fie direct, fie cu sprijinul oricarui intermediar
sa ia toate masurile potrivite:
a) pentru localizarea unui copil deplasat sau retinut ilicit;
b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru
partile interesate, luand sau procedand astfel incat sa fie luate masuri
provizorii;
c) pentru a asigura inapoierea de buna voie a copilului sau a inlesni o
solutie amiabila;
d) pentru schimb de informatii, daca se dovedeste util, privitoare la
situatia sociala a copilului;
e) pentru a furniza informatii generale privind dreptul statului lor in
legatura cu aplicarea conventiei;
f) pentru a introduce sau a inlesni deschiderea unei proceduri judiciare
sau administrative, menite sa obtina inapoierea copilului si, daca este cazul,
sa ingaduie organizarea sau exercitarea efectiva a dreptului de vizitare;
g) pentru a acorda sau inlesni, daca este cazul, obtinerea de asistenta
judiciara si juridica, inclusiv participarea unui avocat;
h) pentru a asigura, pe plan administrativ, daca va fi necesar si oportun,
inapoierea fara pericol a copilului;
i) pentru a se tine reciproc la curent asupra aplicarii conventiei si, pe
cat posibil, a inlatura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicarii
sale."
Art. 8
"Persoana, institutia sau organismul care pretinde ca un copil a fost
deplasat sau retinut prin violarea dreptului privind incredintarea poate sa
sesizeze fie autoritatea centrala a resedintei obisnuite a copilului, fie pe
aceea a oricarui stat contractant, pentru ca acestea sa acorde asistenta lor in
vederea asigurarii inapoierii copilului."
Art. 10
"Autoritatea centrala a statului unde se afla copilul va lua sau va
face sa se ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea acestuia de
bunavoie."
Art. 11
"Autoritatile judiciare sau administrative ale oricarui stat
contractant urmeaza sa procedeze de urgenta in vederea inapoierii copilului.
Cand autoritatea judiciara sau administrativa sesizata nu a statuat,
intr-un termen de 6 saptamani din momentul sesizarii sale, reclamantul sau
autoritatea centrala a statului solicitat, din proprie initiativa sau la
cererea autoritatii centrale a statului solicitant, poate cere o declaratie
asupra motivelor acestei intarzieri. Daca raspunsul este primit de catre
autoritatea centrala a statului solicitat, aceasta autoritate urmeaza a o
transmite autoritatii centrale a statului solicitant sau, daca este cazul,
reclamantului."
Art. 18
"Dispozitiile acestui capitol nu limiteaza puterea autoritatii
judecatoresti sau administrative de a dispune inapoierea copilului
oricand."
52. Paragraful 68 al Raportului explicativ privind Conventia de la Haga din
1980 privind rapirea de copii, redactat de Elisa Perez-Vera in 1980, da
urmatoarea interpretare art. 3 din Conventie:
"Primul izvor la care se refera art. 3 este legea, in care se prevede
ca incredintarea <<poate opera prin lege>>. Aceasta ne determina sa
subliniem una dintre caracteristicile acestei conventii, si anume
aplicabilitatea sa in apararea dreptului privind incredintarea care fusese
exercitat anterior unei decizii in acest sens. Acesta este un aspect important
avand in vedere faptul ca statisticile arata ca numarul cazurilor in care un
copil este deplasat anterior pronuntarii unei decizii privind incredintarea sa
este destul de mare. In plus, posibilitatea pentru parintele deposedat de a
recupera copilul in astfel de imprejurari, cu exceptia cazurilor ce intra sub
incidenta Conventiei, este practic inexistenta, afara doar daca nu recurge la
randul sau la forta, un mod de actiune care este intotdeauna daunator
copilului."
Acelasi raport, in paragraful 84, contine urmatoarele comentarii privind
art. 5:
"[...] desi acest articol nu mentioneaza posibilitatea exercitarii
dreptului privind incredintarea, fie separat, fie impreuna, o astfel de
posibilitate este in mod clar avuta in vedere [...] scopul art. 3 inlatura
orice indoiala cu privire la faptul ca prin Conventie se incearca si protejarea
dreptului privind incredintarea exercitat impreuna. Cat despre stabilirea
existentei dreptului privind incredintarea exercitat impreuna, aceasta este o
chestiune care se decide de la caz la caz si in lumina legislatiei statului pe
teritoriul caruia se afla resedinta obisnuita a copilului."
..........................................................................
IN DREPT
I. Capetele de cerere impotriva Romaniei
A. Pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
54. Reclamantul s-a plans de faptul ca autoritatile romane, si anume
instantele si organele administrative, au esuat in incercarea de a asigura
inapoierea rapida a fiicei sale, dupa ce sotia sa a retinut copilul in Romania
fara consimtamantul sau. Procedand astfel, autoritatile nu au asigurat
respectarea drepturilor sale parintesti cu privire la fiica sa, incalcand
dreptul la respectarea vietii de familie garantat de art. 8 din Conventie care,
in partea relevanta, are urmatoarea formulare:
"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale [...] de
familie [...].
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui
drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si este
necesar intr-o societate democratica [...] pentru protejarea drepturilor si
libertatilor altora."
1. Cadrul problemei supuse examinarii Curtii
55. Curtea retine ca prin Decizia de admisibilitate din 17 februarie 2004,
bazata pe sustinerile partilor, a limitat examinarea cererii la aspectele
legate de procedura de inapoiere a copilului in Ungaria, unde familia isi avea
resedinta comuna. Reclamantul a sustinut, de asemenea, in observatiile sale ca
scopul sau este acela de a asigura inapoierea copilului in Ungaria. Prin
urmare, referirile la procedurile privind dreptul de acces sau dreptul de
vizitare au fost facute numai in masura in care erau necesare in examinarea sustinerilor
Guvernului privind celelalte cai pe care le-ar fi putut urma reclamantul.
56. In observatiile sale complementare din data de 15 aprilie 2005,
reclamantul si-a extins plangerea, sustinand ca incapacitatea autoritatilor
romane de a asigura inapoierea copilului si, pe cale de consecinta,
restabilirea drepturilor sale parintesti i-a incalcat dreptul de acces si de
vizitare. Prin respingerea cererii sale de inapoiere a copilului instantele
l-au obligat sa initieze doua proceduri paralele de divort, incredintare si
pensie de intretinere in fata instantelor romane si a celor ungare. Aceasta
situatie a condus la incalcarea dreptului sau la respectarea vietii de familie,
datorita faptului ca instantele romane nu au tinut seama de procedurile aflate
pe rolul instantelor ungare.
In acest context, el a pretins ca dreptul de vizitare care i-a fost acordat
de instantele romane prin Hotararea din 19 februarie 2004 s-ar fi putut dovedi
dificil de pus in aplicare, in caz ca ar fi ales sa il exercite.
57. In subsidiar, reclamantul a aratat, in observatiile scrise privind
fondul plangerii intemeiate pe prezentul articol, ca dreptul sau de vizitare a
fost adus in atentia Curtii numai in masura in care a reprezentat consecinta
directa a rezultatului procedurii intemeiate pe Conventia de la Haga, aflata pe
rolul instantelor romane. Intr-o scrisoare din 22 septembrie 2004 el a
reamintit ca, in cererea initiala prezentata Curtii, nu ar fi putut ridica
problema dreptului de vizitare de vreme ce la acea data procedura privea
exclusiv inapoierea copilului.
58. Guvernul roman a subliniat ca art. 21 din Conventia de la Haga
instituie o procedura separata pentru stabilirea dreptului de vizitare,
distincta fata de procedura privind inapoierea copilului. Cu toate acestea,
reclamantul nu a initiat prima procedura. In plus, desi i s-a acordat dreptul
de vizitare prin Hotararea din 19 februarie 2004, reclamantul nu a dovedit ca a
facut demersuri in vederea exercitarii acestuia.
59. Curtea sustine argumentul Guvernului ca, in ceea ce priveste dreptul de
vizitare, reclamantul nu a epuizat caile de atac datorita faptului ca nu a
initiat procedura privind dreptul de acces, intemeiata pe art. 21 din Conventia
de la Haga, si nici nu a solicitat executarea hotararii prin care i-a fost
acordat dreptul de vizitare.
60. Prin urmare, Curtea va tine seama de acest aspect numai in masura in
care este relevant pentru plangerea reclamantului intemeiata pe art. 8 din
Conventie, motivata de neinapoierea copilului in Ungaria. In consecinta, isi va
limita analiza la plangerea reclamantului, asa cum a fost comunicata si
examinata in Decizia de admisibilitate din 17 februarie 2004.
2. Sustinerile partilor
a) Reclamantul
61. Reclamantul a aratat ca hotararile instantelor romane care au
solutionat cererea sa de inapoiere a copilului si pozitia Ministerului roman in
cursul procedurii initiate la cererea sa, in baza Conventiei de la Haga, au
reprezentat o ingerinta in dreptul sau la respectarea vietii de familie.
Autoritatile au facut imposibila inapoierea copilului la resedinta comuna a
familiei si exercitarea drepturilor parintesti de catre reclamant, in
conformitate cu dreptul ungar.
62. Procedura, initiata de reclamant la 20 ianuarie 1999 si finalizata de
instante la 2 februarie 2000, a durat prea mult pentru o cauza de acest tip,
ceea ce contrazice cerintele Conventiei de la Haga care impun solutionarea
rapida a unei astfel de cauze. In plus, daca instantele romane ar fi aplicat
dreptul ungar, asa cum prevede Conventia de la Haga, i-ar fi recunoscut dreptul
privind incredintarea, astfel cum este reglementat in Conventia mentionata si
i-ar fi admis cererea de inapoiere a copilului. Reclamantul a concluzionat ca
procedura a fost viciata de erori si neajunsuri, care au condus la incalcarea
drepturilor garantate de art. 8.
b) Guvernul
63. Potrivit Guvernului, nu a existat o ingerinta in dreptul reclamantului
la respectarea vietii sale de familie.
64. In ceea ce priveste perioada anterioara hotararii definitive a instantelor
interne, in procedura intemeiata pe Conventia de la Haga, autoritatile statului
si-au indeplinit obligatiile impuse de Conventie, care erau limitate la
introducerea cererii pentru inapoierea copilului, la solicitarea reclamantului,
la reprezentarea acestuia in fata instantelor si la promovarea tuturor cailor
de atac impotriva hotararilor judecatoresti care ii erau nefavorabile.
65. Mai mult, autoritatilor statului nu le reveneau obligatii suplimentare
in temeiul Conventiei de la Haga, tinand cont de faptul ca nici o instanta nu
acordase reclamantului dreptul de a exercita singur responsabilitatea parentala
sau vreun alt drept superior celui apartinand mamei. Prin urmare, prezenta
cauza se deosebeste de cauze precum: Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei
(Cererea nr. 31.679/96, CEDO 25 ianuarie 2000), Maire impotriva Portugaliei
(Cererea nr. 48.206/99, 26 iunie 2003) si Iglesias Gil si A.U.I. impotriva
Spaniei (Cererea nr. 56.673/00, Hotararea din 29 aprilie 2003), in care
reclamantilor le fusesera acordate astfel de drepturi prin hotarari
judecatoresti definitive.
66. Cu privire la procedura de inapoiere a copilului si la rezultatul
acesteia, nu a intervenit nici o ingerinta in dreptul reclamantului garantat de
art. 8, in masura in care instantele interne au decis ca deplasarea copilului
de catre sotia reclamantului nu a fost "gresita" in sensul Conventiei
de la Haga. Instantele interne, care sunt mai potrivite pentru a examina
aceasta chestiune, au analizat pe fond toate argumentele prezentate de parti si
au decis in baza dreptului ungar privind incredintarea, care recunoaste
reclamantului si sotiei sale drepturi parintesti egale. Nici un element din
motivarea instantelor interne nu este de natura sa califice deciziile acestora
drept arbitrare. Guvernul a invocat precedente ca Olsson impotriva Suediei (Nr.
1), (Hotararea din 24 martie 1988, Seria A nr. 130, p. 32, & 68), Tiemann
impotriva Frantei si Germaniei [(dec.), nr. 47.457/99 si nr. 47.458/99, CEDO
2000-IV], Hokkanen impotriva Finlandei (Hotararea din 23 septembrie 1994, Seria
A nr. 299-A, p. 20, & 55) si Bronda impotriva Italiei (Hotararea din 9
iunie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-IV, p. 1.491, & 59).
67. In consecinta, Guvernul a aratat ca din momentul in care instantele interne
au stabilit ca deplasarea copilului nu a fost ilicita, cererea reclamantului de
inapoiere a copilului a incetat sa indeplineasca cerintele Conventiei de la
Haga, iar autoritatile romane nu au obligatii suplimentare fata de reclamant.
Guvernul a invocat deciziile Curtii in cauzele Guichard impotriva Frantei
(Cererea nr. 56.838/00, Decizia din 2 septembrie 2003) si Paradis si altii
impotriva Germaniei (Cererea nr. 4.783/03, Decizia din 15 mai 2003).
68. In masura in care Curtea va considera ca a existat o ingerinta in
dreptul reclamantului, Guvernul arata ca aceasta este conforma cu art. 8 din
Conventie. Instantele interne au respins cererea reclamantului in lumina
prevederilor Conventiei de la Haga, care a fost ratificata prin Legea nr.
100/1992. Hotararile instantelor servesc interesului superior al copilului, in
conformitate atat cu Conventia de la Haga, cat si cu Conventia Europeana.
3. Evaluarea Curtii
69. Curtea remarca mai intai faptul ca relatia dintre reclamant si fiica sa
intra in sfera vietii de familie, in sensul art. 8 din Conventie.
70. Curtea reitereaza ca posibilitatea parintelui si a copilului de a se
bucura reciproc de compania celuilalt reprezinta un element fundamental al
vietii de familie, iar masurile nationale care stanjenesc aceasta posibilitate
reprezinta o ingerinta in dreptul protejat de art. 8 [a se vedea, printre alte
precedente, Tiemann (decizie) si Bronda, p. 1.489, & 51, citate mai sus].
Evenimentele analizate in prezenta cauza, in masura in care angajeaza
raspunderea statului parat, reprezinta in mod clar o ingerinta in dreptul
reclamantului la respectarea vietii sale de familie, intrucat au limitat
posibilitatea acestuia de a se bucura de compania fiicei sale.
71. In consecinta, Curtea trebuie sa stabileasca daca dreptul reclamantului
la respectarea vietii sale de familie a fost incalcat.
72. Desi obiectul esential al art. 8 este protejarea individului impotriva
actiunii arbitrare a autoritatilor publice, exista in plus si obligatii
pozitive inerente "respectarii" efective a vietii de familie. Totusi,
granitele dintre obligatiile pozitive si cele negative ale statului, in temeiul
acestui articol, nu pot fi definite cu precizie. Cu toate acestea, principiile
aplicabile sunt similare. In ambele cazuri trebuie avuta in vedere obligatia de
a mentine echilibrul corect dintre interesele contrare ale persoanei si ale
comunitatii in ansamblu, in ambele situatii statul beneficiind de o anumita
marja de apreciere (a se vedea cauzele Ignaccolo-Zenide, citata mai sus, &
94, Iglesias Gil si A.U.I., citata mai sus, & 48, si Sylvester impotriva
Austriei, cererile nr. 36.812/97, 40.104/98, & 51, Hotararea din 24 aprilie
2003).
73. Obligatiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea masurilor
in vederea asigurarii reunirii parintelui cu copilul sau (a se vedea cauzele
Ignaccolo-Zenide, citata mai sus, & 94, si Nuutinen impotriva Finlandei,
cererile nr. 32.842/96, & 127, CEDO 2000-VIII). Curtea a interpretat deja
aceste obligatii pozitive in lumina Conventiei de la Haga, care contine in art.
7 o lista neexhaustiva de masuri ce trebuie luate de state pentru a asigura
inapoierea prompta a copilului, inclusiv initierea procedurilor judiciare (a se
vedea Cauza Ignaccolo-Zenide, citata mai sus, & 95). Aceeasi interpretare
este valabila in prezenta cauza, in masura in care, la data evenimentelor, atat
Romania, cat si Ungaria erau parti la Conventia de la Haga.
74. Curtea retine ca Ministerul roman, in calitate de autoritate centrala
in sensul Conventiei de la Haga, a ales sa actioneze la cererea reclamantului
de inapoiere a copilului sau. Reiese ca autoritatile au actionat avand
convingerea sincera ca deplasarea fusese ilicita.
75. Curtea reaminteste ca art. 13 din Conventia de la Haga permite
autoritatii centrale sa respinga cererile care sunt in mod vadit nefondate. O
astfel de decizie a fost deja considerata compatibila cu art. 8 din Conventie
in Cauza Guichard citata mai sus. Cu toate acestea, in prezenta cauza organele
statului nu au respins cererea reclamantului ci, dispunand initierea procedurii
judiciare, se prezuma ca au consimtit la toate obligatiile care le reveneau in
baza acelei conventii. In consecinta, Curtea nu poate accepta argumentul
Guvernului ca obligatiile acestuia se limitau la initierea procedurii judiciare
de inapoiere a copilului in fata instantelor competente.
76. In plus, Curtea nu impartaseste opinia Guvernului ca autoritatile
statale nu au obligatii suplimentare in baza Conventiei de la Haga, intrucat
nici o instanta nu a acordat reclamantului responsabilitate parentala unica.
Curtea reaminteste ca dreptul privind incredintarea, exercitat impreuna de
parintii care nu au divortat, este recunoscut de art. 3 lit. b) din Conventia
de la Haga. Aceasta interpretare este sustinuta de Raportul Explicativ la
Conventia de la Haga (a se vedea paragraful 52 de mai sus). Nici o prevedere
din Conventie nu exclude cuplurile casatorite. Mai mult, Conventia de la Haga a
fost interpretata de instantele nationale ale altor state europene ca fiind
aplicabila anterior initierii procedurii de divort si incredintare a copilului
(a se vedea, inter alia, cauzele Sylvester, citata mai sus, && 13 si 16
si Couderc impotriva Republicii Cehe, Cererea nr. 54.429/00, Decizia din 30
ianuarie 2001).
77. Dreptul ungar, aplicabil in prezenta cauza, a incredintat ambilor
parinti exercitarea drepturilor parintesti. Nici unul dintre ei nu avea, prin
urmare, drepturi parintesti superioare asupra fiicei lor (a se vedea paragraful
9 de mai sus). In ceea ce priveste domiciliul copilului, dreptul ungar impunea
mamei obligatia de a obtine acordul tatalui sau al autoritatii tutelare ungare
pentru a schimba domiciliul copilului (a se vedea paragraful 15 de mai sus).
Reiese din actele dosarului ca ea nu a indeplinit aceasta obligatie. In plus,
abia la 8 octombrie 2003 domiciliul copilului a fost stabilit oficial la mama,
in Romania (a se vedea paragraful 12 de mai sus).
78. Curtea admite ca prezenta cauza este diferita fata de cauzele
Ignaccolo-Zenide, Maire si Iglesias Gil si A.U.I., citate mai sus, in care
reclamantii erau in posesia unui ordin de inapoiere pe care autoritatile
statului nu l-au executat. Totusi, aceasta distinctie are un impact redus
asupra problemei determinate de aplicarea art. 8 in prezenta cauza. In vreme ce
in cauzele precedente obligatia autoritatilor de a actiona izvora dintr-o
hotarare judecatoreasca, in prezenta cauza obligatia lor isi are izvorul in
dreptul ungar aplicabil si in art. 3 din Conventia de la Haga.
79. In consecinta, autoritatile romane erau obligate sa se conformeze
tuturor obligatiilor impuse de art. 7 din Conventia de la Haga. Ele ar fi
trebuit sa ia sau sa determine luarea tuturor masurilor provizorii, inclusiv
cele extrajudiciare, care ar fi putut ajuta la "prevenirea de noi pericole
pentru copil sau de pagube pentru partile interesate". Cu toate acestea,
autoritatile nu au luat nici o astfel de masura, limitandu-se la reprezentarea
reclamantului in fata instantelor romane. Curtea considera, prin urmare, ca
autoritatile nu si-au respectat toate obligatiile ce le reveneau in temeiul
art. 7 din Conventia de la Haga.
80. In ceea ce priveste interpretarea data de instante Conventiei de la
Haga, in lumina dreptului ungar, trebuie mentionat ca toate instantele care au
examinat cauza au exclus de la bun inceput aplicarea art. 3 din Conventia de la
Haga. Instantele au considerat ca, potrivit dreptului ungar, reclamantul nu
avea dreptul de a-i fi inapoiat copilul. Totusi, reiese ca acesta fusese
deplasat de la resedinta sa obisnuita cu incalcarea formalitatilor impuse de
dreptul ungar. In plus, reclamantul nu a avut castig de cauza in incercarea sa
de a obtine restabilirea situatiei anterioare, in ciuda faptului ca exercitase
alaturi de sotia sa drepturile parintesti asupra copilului.
81. Dupa parerea Curtii, interpretarea data de instantele romane contrazice
sensul evident al Conventiei de la Haga, ce transpare din insusi textul
acesteia, din Raportul Explicativ si din practica comuna recunoscuta (a se
vedea paragraful 76 de mai sus). Aceasta interpretare priveaza art. 3 si, pe
cale de consecinta, Conventia de la Haga insasi, de o mare parte din efectul
sau util. In plus, avand in vedere ca art. 8 din Conventie a fost examinat in
lumina Conventiei de la Haga, interpretarea data de instantele nationale
acesteia din urma a avut ca efect slabirea garantiilor cuprinse in art. 8. In
aceste imprejurari, Curtea considera ca aceasta cauza a depasit cadrul unei
simple chestiuni de interpretare si aplicare a legislatiei interne, care apartine
competentei exclusive a autoritatilor nationale. Curtea concluzioneaza ca
interpretarea data de instantele nationale garantiilor din Conventia de la Haga
a condus la incalcarea art. 8 din Conventie (a se vedea, mutatis mutandis,
Cauza Iglesias Gil si A.U.I., citata mai sus, & 61).
82. In plus, in chestiuni ce tin de reunirea copiilor cu parintii lor,
caracterul adecvat al unei masuri trebuie evaluat si prin prisma rapiditatii
executarii sale, astfel de cazuri necesitand solutionarea in procedura de urgenta,
avand in vedere faptul ca trecerea timpului poate avea consecinte iremediabile
asupra relatiilor dintre copii si parintele care nu locuieste cu acestia (a se
vedea cauzele Ignaccolo-Zenide, citata mai sus, & 102, si Nuutinen, citata
mai sus, & 110). Intr-adevar, art. 11 din Conventia de la Haga impune un
termen de 6 saptamani pentru luarea unei decizii, nerespectarea acestui termen
dand nastere obligatiei organului de decizie de a motiva intarzierea. In ciuda
acestei urgente recunoscute, in prezenta cauza a trecut o perioada de peste 12
luni de la data introducerii cererii reclamantului de inapoiere a copilului si
pana la data adoptarii hotararii definitive. Cu toate acestea, Guvernul nu a
prezentat o explicatie satisfacatoare privind aceasta intarziere.
83. Curtea reaminteste ca interesele copilului sunt vitale in astfel de
cazuri. Astfel, este posibil ca, la 8 luni dupa deplasarea fiicei reclamantului
din Ungaria, decizia instantelor, potrivit careia copilul s-a adaptat la noul
mediu si este in interesul sau superior sa ramana cu mama sa in Romania, sa fie
justificata, cu toate ca la acel moment nu exista o hotarare definitiva care sa
ii stabileasca resedinta acolo (a se vedea paragrafele 12 si 15 de mai sus).
Totusi, desi Curtea accepta ca o schimbare in situatia de fapt poate justifica,
in cazuri exceptionale, o astfel de decizie, ea trebuie sa se asigure ca
schimbarea nu a fost determinata de actiunile sau de inactiunile statului (a se
vedea, mutatis mutandis, Cauza Sylvester citata mai sus, & 59).
84. Constatand ca perioada necesara instantelor pentru a lua o decizie
definitiva in prezenta cauza nu corespunde cerintelor de celeritate impuse de
situatie, Curtea concluzioneaza ca schimbarea imprejurarilor in care s-a aflat
copilul a fost influentata in mod considerabil de reactia lenta a
autoritatilor.
85. In temeiul concluziilor la care a ajuns la paragrafele 79, 81 si 84 de
mai sus si desi statul parat beneficiaza de o marja de apreciere in aceasta
chestiune, Curtea concluzioneaza ca autoritatile romane nu au facut eforturi
adecvate si eficiente pentru a-l sustine pe reclamant in incercarea sa de a
obtine inapoierea copilului in vederea exercitarii drepturilor parintesti. In
consecinta, a existat o incalcare a art. 8 din Conventie.
B. Pretinsa incalcare a art. 13 din Conventie
86. Reclamantul afirma ca autoritatile romane nu i-au pus la dispozitie un
remediu efectiv pentru a se plange de incalcarea art. 8, incalcand astfel art.
13 din Conventie, care prevede:
"Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de
prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei
autoritati nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane
care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
87. Guvernul a aratat ca reclamantul a avut deschisa calea actiunii pentru
inapoierea copilului in fata organelor judiciare din Romania. Instantele
nationale erau deplin competente sa solutioneze cauza si au examinat
argumentele reclamantului pe fond. Guvernul a reamintit ca art. 13 nu
garanteaza reclamantului admiterea cererii sale (a se vedea, mutatis mutandis,
Cauza Lindberg impotriva Suediei, Cererea nr. 48.198/99, Decizia din 15
ianuarie 2004).
88. Cu toate acestea, avand in vedere concluzia sa de la paragraful 85 de
mai sus, Curtea nu considera necesar sa decida separat asupra acestui capat de
cerere (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Pavletic impotriva Slovaciei,
Cererea nr. 39.359/98, & 101, Hotararea din 22 iunie 2004).
..........................................................................
III. Aplicarea art. 41 din Conventie
93. Art. 41 din Conventie prevede:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a
Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei
incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie
echitabila."
A. Prejudiciul
1. Prejudiciul moral privind Romania
94. Reclamantul a pretins daune morale in valoare de 80.000 euro pentru
incalcarea drepturilor sale de catre Romania.
95. Guvernul roman a aratat ca suma solicitata de reclamant este excesiva
si a solicitat o evaluare pe baze echitabile, inspirata din jurisprudenta
Curtii in cauze similare.
96. Curtea considera ca nu exista nici un motiv de indoiala ca reclamantul
a suferit datorita imposibilitatii inapoierii copilului sau si a exercitarii
drepturilor parintesti. Considera ca simpla constatare a unei incalcari nu ar
reprezenta o satisfactie echitabila. Avand in vedere sumele acordate in cauze
similare (a se vedea cauzele Ignaccolo-Zenide, & 117; Sylvester, & 84;
Iglesias Gil si A.U.I., & 67 si Maire, & 82, citate mai sus, precum si
Sophia Gudrun Hansen impotriva Turciei, Cererea nr. 36.141/97, & 115,
Hotararea din 23 septembrie 2003) si facand o evaluare pe baze echitabile, asa
cum impune art. 41, Curtea acorda reclamantului suma de 15.000 euro cu acest
titlu.
..........................................................................
B. Cheltuieli de judecata
100. Reclamantul a pretins 1.100.000 forinti, aproximativ 4.550 euro, cu
titlu de cheltuieli de judecata in procedurile in fata instantelor romane si
ungare, precum si 424.000 forinti (aproximativ 1.750 euro) cu titlu de onorarii
de avocat, din care 100.000 forinti (aproximativ 415 euro) datorati fostului
sau avocat, domnul L. Molnar.
101. Ambele guverne au declarat ca sunt de acord sa ramburseze acele
cheltuieli de judecata pe care reclamantul dovedeste ca le-a suportat efectiv
in legatura cu procedurile respective si in masura in care au un cuantum
rezonabil.
102. In conformitate cu art. 60 & 2 din Regulamentul Curtii, care a
fost adus la cunostinta reclamantului printr-o scrisoare din data de 23
februarie 2004, reclamantul are obligatia de a prezenta documente doveditoare
pentru fiecare dintre sumele solicitate. In absenta unor astfel de documente,
Curtea poate respinge cererea in tot sau in parte.
103. Reclamantul si-a prezentat cererea fara a atasa vreun document
justificativ. Prin urmare, nu i se pot acorda sumele integrale. Cu toate
acestea, Curtea admite ca reclamantul trebuie sa fi suportat unele costuri si
cheltuieli judiciare. In consecinta, considera rezonabil sa ii acorde suma de
1.000 euro cu acest titlu (fiecare guvern urmand sa plateasca 500 euro).
C. Penalitati de intarziere
104. Curtea considera ca penalitatile de intarziere trebuie calculate in
functie de rata marginala de imprumut practicata de Banca Centrala Europeana,
la care se adauga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN UNANIMITATE,
CURTEA:
1. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie de catre Romania;
2. hotaraste ca nu este necesar sa examineze separat daca a fost incalcat
art. 13 din Conventie de catre Romania;
..........................................................................
4. hotaraste
a) ca Guvernul roman trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3
luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44
& 2 din Conventie, suma de 15.000 euro (cincisprezece mii euro) cu titlu de
daune morale, la care se adauga suma de 500 euro (cinci sute euro) cheltuieli
de judecata, sume care se vor converti in forinti unguresti la rata de schimb
din data platii, la care se adauga orice taxa ce ar putea fi perceputa;
..........................................................................
c) ca de la data expirarii termenului de 3 luni mentionat mai sus si pana
la data platii, la sumele mentionate va fi platita o dobanda simpla la o rata
egala cu rata marginala de imprumut practicata de Banca Centrala Europeana in
perioada de intarziere la care se adauga trei puncte procentuale;
5. respinge restul pretentiilor reclamantului privind acordarea unei
satisfactii echitabile.
Redactata in limba engleza si comunicata in scris la 5 aprilie 2005, in
conformitate cu art. 77 && 2 si 3 din Regulament.
J.-P. Costa, S. Dolle,
presedinte grefier