HOTARARE    din 22 decembrie 2004

in Cauza Androne impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 875 din 29 septembrie 2005

                               HOTARAREA
                         din 22 decembrie 2004,

                   in Cauza Androne impotriva Romaniei
                         (Cererea nr. 54.062/00)

                       Definitiva la 6 iunie 2005

    In Cauza Androne impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, presedinte, domnii J. Hedigan, L. Caflisch, C. Birsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger si domnul E. Myjer, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 2 decembrie 2004,
    pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 54.062/00 introdusa impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnul Iulian Androne si doamna Gheorghita Androne (reclamanti), au sesizat Curtea la 19 iulie 1999, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare Conventia).
    2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna D.F. Bogdan, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (denumit in continuare Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Roxana Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. Reclamantii invoca, in special, faptul ca anularea de catre Tribunalul Brasov, la 22 noiembrie 2001, a unei sentinte definitive pronuntate in favoarea lor, dispunand restituirea bunului lor, in urma unei cereri de revizuire depuse de procurorul general, este contrara art. 6 din Conventie. In plus, ei sustin ca sentinta aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat in art. 1 din Primul Protocol.
    4. Cererea a fost repartizata Sectiei I a Curtii [art. 52 alin. (1) din Regulament].
    La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor [art. 52 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost repartizata Sectiei a II-a astfel remaniata [art. 52 alin. (1) din Regulament].
    La 23 martie 2004, in baza dispozitiilor art. 29 alin. 3 din Conventie, Curtea (Sectia a II-a) a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei sa fie examinate in acelasi timp.
    5. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura sectiilor [art. 28 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei a III-a astfel remaniata [art. 52 alin. (1) din Regulament].
    6. Atat reclamantii, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind admisibilitatea si fondul cauzei [art. 59 alin. (1) din Regulament].

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei

    7. Reclamantii, fiu si mama, s-au nascut in 1951, respectiv in 1929, si au domiciliul in Statele Unite ale Americii.
    8. In 1971, reclamanta si sotul sau (Gh. A.) cumpara o casa in Bucuresti.
    9. La 15 octombrie 1985, ca urmare a plecarii lor din tara, statul, invocand Decretul nr. 223/1974, le confisca imobilul.

    A. Prima actiune in revendicare
    10. La 31 mai 1994, reclamanta si sotul sau intenteaza impotriva Primariei Municipiului Bucuresti si societatii "R", administrator al statului, o actiune in revendicare a bunului confiscat.
    11. La 29 mai 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti decide declinarea competentei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    12. Prin Sentinta din 30 noiembrie 1995 judecatoria respinge actiunea reclamantilor ca neintemeiata. Reclamantii ataca sentinta cu apel.
    13. La 9 iulie 1996, sotul reclamantei, Gh. A., decedeaza. Reclamantul A. I. hotaraste sa continue procesul in numele tatalui sau.
    14. Prin Hotararea din 19 noiembrie 1996 Tribunalul Municipiului Bucuresti admite apelul reclamantilor si dispune retrimiterea cauzei la judecatorie.
    15. Prin Sentinta din 29 mai 1997 judecatoria respinge din nou actiunea ca neintemeiata. Aceasta precizeaza ca reclamantii refuzasera sa fie despagubiti in momentul confiscarii bunului si ca, oricum, statul detinea bunul in litigiu in temeiul unui titlu valabil. In sfarsit, retine ca reclamantii ar fi putut beneficia de dispozitiile prevazute de Legea nr. 112/1995 (pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului).
    16. Reclamantii formuleaza apel. Conform Guvernului, la 2 noiembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucuresti a retrimis cauza la judecatorie.
    Guvernul afirma ca reclamantii au renuntat la actiune intrucat, in paralel, acestia introdusesera o alta actiune in revendicare, de data aceasta impotriva Consiliului General al Municipiului Bucuresti (denumit in continuare Consiliul General).

    B. A doua actiune in revendicare
    17. La 25 septembrie 1997, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, sesizata de reclamanti intr-o a doua actiune in revendicare a bunului in litigiu, le recunoaste dreptul de proprietate asupra bunului si dispune restituirea lui de catre autoritatile administrative. Partea parata, Consiliul General, nu formuleaza apel. Conform reclamantilor, sentinta a ramas definitiva la 13 noiembrie 1997.

    C. Restituirea bunului pe cale administrativa
    18. La 10 decembrie 1997, primarul municipiului Bucuresti, in temeiul Sentintei definitive din 25 septembrie 1997, dispune restituirea administrativa a bunului in litigiu. Prin Procesul-verbal din 25 iunie 1998 Primaria Municipiului Bucuresti restituie bunul reclamantilor, desi numai formal.
    La o data neprecizata, reclamantii notifica chiriasilor casei decizia administrativa de restituire. Acestia refuza totusi sa incheie contract de inchiriere cu reclamantii.

    D. Cererea de revizuire formulata de procurorul general
    19. La 27 martie 2000, procurorul general depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti o cerere de revizuire a Sentintei definitive din 25 septembrie 1997. Acesta precizeaza ca partea parata, Consiliul General, nu a fost reprezentata la sedinta din 25 septembrie 1997.
    20. La o data neprecizata, ca urmare a unei cereri a reclamantilor, Curtea Suprema de Justitie hotaraste stramutarea cauzei la Judecatoria Brasov.
    21. Prin Sentinta din 28 martie 2001 judecatoria admite cererea de revizuire a procurorului si, statuand din nou pe fond, admite actiunea reclamantilor si confirma sentinta definitiva. Judecatorii au remarcat lipsa de reprezentare si de aparare a statului si au aplicat dispozitiile prevazute la pct. 6 al art. 322 din Codul de procedura civila.
    Judecatoria a constatat, intre altele, ca hotararea administrativa de nationalizare a bunului nu fusese comunicata reclamantilor si ca, in consecinta, nationalizarea bunului fusese ilegala.
    Consiliul General, Primaria Municipiului Bucuresti, Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov si chiriasii casei au formulat apel.
    22. Prin Decizia din 22 decembrie 2001, Tribunalul Brasov admite apelul, admite cererea de revizuire si, pe fond, respinge actiunea reclamantilor ca neintemeiata. Tribunalul hotaraste ca reclamantii avusesera posibilitatea in acel moment sa ia cunostinta de decizia de confiscare. Acesta hotaraste, de asemenea: Consiliul General nu avea calitate procesuala pasiva si actiunea lor ar fi trebuit intentata impotriva Primariei Municipiului Bucuresti, proprietara domeniului public al municipiului Bucuresti.
    23. Reclamantii au formulat recurs impotriva deciziei, aratand ca anularea unei hotarari definitive care le era favorabila, ca si respingerea actiunii cu privire la care instantele interne se pronuntasera definitiv incalcau art. 6 alin. 1 din Conventie.
    24. Prin Hotararea din 21 martie 2002 Curtea de Apel Brasov respinge recursul reclamantilor ca neintemeiat. Hotaraste ca Decizia din 22 noiembrie 2001 este legala, bunul in litigiu fiind trecut legal in proprietatea statului.
    25. La 20 iunie 2002, Consiliul General anuleaza dispozitia administrativa din 10 decembrie 1997 prin care se dispusese restituirea bunului in litigiu.

    E. Actiunea in evacuarea chiriasilor
    26. La 20 ianuarie 2000, reclamantii intenteaza actiune de evacuare a chiriasilor casei, pe motivul ca acestia erau ocupanti fara titlu.
    27. Prin Sentinta din 11 iulie 2002 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins actiunea ca neintemeiata, pe motivul ca titlul de proprietate al reclamantilor, adica Sentinta din 25 septembrie 1997, fusese anulat. Reclamantii au formulat apel impotriva sentintei.
    28. Conform Guvernului, reclamantii au depus, in temeiul Legii nr. 10/2001, o cerere de restituire a bunului. La 5 decembrie 2002, avand in vedere cererea reclamantilor, Tribunalul Municipiului Bucuresti dispune suspendarea procedurii de evacuare.
    Conform datelor transmise de Guvern, autoritatile administrative inca nu au dat curs cererii reclamantilor.

    F. Plangerea penala pentru tulburare de posesie
    29. In 1998, reclamantii au depus plangere penala pentru tulburare de posesie, constituindu-se parte civila impotriva chiriasilor.
    30. Prin Sentinta din 24 mai 2000 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a dispus ca parchetul sa inceapa urmarirea penala impotriva chiriasilor, pentru nerespectarea hotararilor judecatoresti (art. 271 alin. 2 din Codul penal) si tulburare de posesie (art. 220 din Codul penal).
    Chiriasii au formulat apel impotriva sentintei.
    31. La 21 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis actiunea chiriasilor, a casat sentinta si a retrimis cauza la prima instanta.
    32. Prin Hotararea din 13 februarie 2001 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti dispune achitarea chiriasilor.
    33. La 23 mai 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sesizat cu apel de reclamanti, mentine Hotararea din 13 februarie 2001 si respinge actiunea ca neintemeiata. Reclamantii formuleaza recurs impotriva hotararii.
    34. Prin Hotararea din 24 octombrie 2001 Curtea de Apel Bucuresti respinge recursul reclamantilor ca inadmisibil.

    II. Dreptul si practica interne pertinente

    35. Dispozitiile relevante ale Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri prevad urmatoarele:
    Art. 1
    "In Republica Socialista Romania constructiile si terenurile pot fi detinute in proprietate de catre persoanele fizice numai daca au domiciliul in tara."
    Art. 2
    "Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara sunt obligate sa instraineze, pana la data plecarii, constructiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialista Romania. Instrainarea se va face catre stat (...).
    Constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod fraudulos din tara sau care, fiind plecate in strainatate, nu s-au inapoiat la expirarea termenului stabilit pentru inapoierea in tara, trec fara plata in proprietatea statului (...)."
    36. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila prevad urmatoarele:
    Art. 45 alineatul 3
    "Procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor."
    Art. 322
    "Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs (...), se poate cere in urmatoarele cazuri:
    (...)
    6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii (...) nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere".
    Art. 323
    "Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere (...)."
    Art. 324
    "Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
    (...)
    5. in cazurile prevazute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotararii definitive facuta statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publica (...)".

    IN DREPT

    I. Cu privire la admisibilitate

    37. Curtea constata ca cererea nu este evident neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. In plus, constata ca nu exista nici un alt motiv de inadmisibilitate. O declara asadar admisibila.

    II. Cu privire la temeinicie

    A. Referitor la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
    38. In opinia reclamantilor, Hotararea din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Brasov (ramasa definitiva la 21 martie 2002) a incalcat prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevad:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil. (...)"
    39. In cererea lor reclamantii arata ca desfiintarea unei hotarari definitive, la 3 ani de la data la care hotararea respectiva devenise definitiva, incalca principiul securitatii juridice, prevazut la art. 6 alin. 1.
    40. Ei subliniaza ca, in speta, termenul legal pentru formularea cererii de revizuire expirase in dreptul intern. Or, procurorul general nu a formulat cererea de revizuire decat la 27 martie 2000, adica la mai mult de 2 ani dupa pronuntarea Hotararii din 25 septembrie 1997, cu incalcarea art. 324 pct. 5 din Codul de procedura civila (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
    41. Guvernul afirma ca dreptul la un proces echitabil nu este un drept cu caracter "absolut", caile extraordinare de recurs, ca revizuirea (prevazuta in art. 322 din Codul de procedura civila), fiind de regula utilizate in multe sisteme juridice.
    42. Acesta subliniaza ca prezenta cauza este diferita de Cauza Brumarescu impotriva Romaniei ([GC], Cererea nr. 28.342/1995, CEDO 1999-VII), intrucat in aceasta cauza o cerere in vederea unui recurs in anulare, formulata de procurorul general, se soldase cu anularea unei hotarari definitive printr-o hotarare a Curtii Supreme de Justitie, in timp ce in prezenta cauza principalul efect al cererii de revizuire a procurorului a fost redeschiderea procedurii.
    43. Guvernul invoca Cauza Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei [Cererea nr. 48.553/99, alin. (75), CEDO 2002-VII], in care Curtea a hotarat ca efectul redeschiderii procedurii este de a da justitiabilului posibilitatea sa-si apere din nou cauza in fata instantelor de fond.
    In opinia Guvernului, solutia adoptata de Curte in Cauza Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei a fost determinata de "posibilitatea anularii repetitive a unei hotarari definitive", incompatibila cu principiul securitatii raporturilor juridice in sensul art. 6 alin. 1.
    In sfarsit, Guvernul considera ca prezenta procedura, luata in considerare in ansamblu, a respectat dreptul reclamantilor la un proces echitabil.
    44. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, dreptul la un proces echitabil in fata unei instante judecatoresti, garantat de art. 6 alin. 1, se interpreteaza conform preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care implica, intre altele, ca solutia definitiva data de instante cu privire la orice litigiu sa nu mai fie repusa in cauza [Cauza Brumarescu, citata anterior, alin. (61)].
    45. Curtea noteaza: conform art. 324 pct. 5 din Codul de procedura civila, o cerere de revizuire poate fi introdusa in termen de o luna de la notificarea hotararii definitive catre stat sau catre celelalte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica.
    46. In speta, Curtea observa ca la 10 decembrie 1997, primarul municipiului Bucuresti a dispus, in temeiul Hotararii definitive din 25 septembrie 1997, restituirea bunului in litigiu catre reclamanti. In aceste conditii, Curtea considera ca, incepand de la aceasta ultima data, statul sau institutiile publice prevazute in art. 322 pct. 6 din Codul de procedura civila aveau deja sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de existenta hotararii definitive.
    47. Or, abia la 27 martie 2000, adica la peste 2 ani de la data la care autoritatile administrative dispusesera deja restituirea bunului, procurorul general a introdus cererea de revizuire.
    Date fiind aceste argumente, Curtea considera ca trebuie sa subscrie tezei reclamantilor in privinta caracterului tardiv al cererii de revizuire.
    48. Curtea observa de asemenea ca cererea de revizuire a procurorului general a fost admisa la 22 noiembrie 2001 (paragraful 22 de mai sus), iar actiunea in revendicare a reclamantilor a fost definitiv respinsa. Decizia a fost confirmata prin Hotararea din 21 martie 2002 a Curtii de Apel Brasov (paragraful 24 de mai sus).
    49. Curtea aminteste ca in Cauza Brumarescu, citata anterior (paragrafele 61 - 62), a constatat incalcarea art. 6 alin. 1, pe motiv ca anularea unei hotarari definitive de recunoastere a unui drept de proprietate contravine principiului securitatii juridice.
    50. In Cauza Sovtransavto Holding, citata anterior, Curtea a hotarat ca un sistem juridic marcat de procedura de protest - adica posibilitatea anularii repetate a unei hotarari definitive - ceea ce s-a intamplat in cazul in speta, este, ca atare, incompatibil cu principiul securitatii raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului in sensul art. 6 alin. 1.
    51. Date fiind circumstantele cauzei, Curtea ajunge la concluzia ca, chiar daca Decizia din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Brasov nu a anulat in mod expres hotararea definitiva favorabila reclamantilor, asa cum a facut Curtea Suprema de Justitie in Cauza Brumarescu, consecintele juridice au fost aceleasi. Din acest punct de vedere, nimic in speta nu permite diferentierea prezentei cauze de cauzele mentionate anterior.
    52. In aceasta situatie, Curtea considera ca redeschiderea unei proceduri incheiate cu o hotarare definitiva, in urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, si anularea Hotararii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabila reclamantilor, au ignorat principiul securitatii raporturilor juridice si, in consecinta, dreptul reclamantilor la un proces echitabil, in sensul art. 6 alin. 1.
    53. Asadar, s-a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 sub acest aspect.

    B. Referitor la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional
    54. Reclamantii s-au plans ca redeschiderea procedurii in urma revizuirii, urmata de respingerea actiunii lor in revendicare, a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat in art. 1 din Primul Protocol aditional, care prevede:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor."
    55. Guvernul subliniaza ca numai procedura de revizuire a hotararii definitive poate face obiectul examinarii Curtii. Admite ca reclamantii aveau un "bun" in sensul art. 1 din Primul Protocol, data fiind existenta Sentintei definitive din 25 septembrie 1997, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si a jurisprudentei rezultate din Cauza Brumarescu, citata anterior.
    56. In ceea ce priveste anularea efectelor sentintei definitive, Guvernul considera ca redeschiderea procedurii a fost justificata prin lipsa apararii statului. Subliniaza ca sentinta definitiva in chestiune a fost pronuntata cu ignorarea garantiilor de contradictorialitate si in consecinta este ilegala. Procedura de revizuire ar trebui luata in considerare ca avand doua consecinte juridice: una referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire si cealalta referitoare la fondul cauzei.
    In sfarsit, Guvernul sustine ca procedura de revizuire nu a adus atingere drepturilor garantate in art. 1 din Primul Protocol, intrucat eventuala imixtiune a fost justificata de respectarea normelor privind echitatea procedurii.
    57. Curtea aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra bunului in litigiu fusese stabilit prin Sentinta definitiva din 25 septembrie 1997 si subliniaza ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil.
    Reclamantii aveau deci "un bun", in sensul art. 1 din Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumarescu, citata anterior, paragraful 70).
    58. Curtea arata apoi ca Hotararea din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Brasov, rejudecand cauza in fond si respingand actiunea in revendicare a reclamantilor, creeaza o situatie identica sau cel putin similara cu cea a reclamantului in Cauza Brumarescu, citata anterior.
    59. In consecinta, Curtea considera ca Decizia din 22 noiembrie 2001, devenita definitiva in urma Hotararii din 21 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, a avut drept efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul tezei a doua paragraful (1) al art. 1 din Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumarescu, citata anterior, paragrafele 73 - 74). Or, Guvernul nu a adus nici o justificare pentru situatia astfel creata. In afara de aceasta, Curtea arata ca reclamantii sunt privati de dreptul de proprietate asupra bunului de peste 7 ani, fara sa fi primit o compensatie reflectand valoarea reala a acestuia si ca eforturile pe care le-au facut pentru a reintra in posesia proprietatii au fost zadarnice.
    60. In aceste conditii, presupunand chiar ca se poate demonstra ca privarea de proprietate ar fi servit unei cauze de interes public, Curtea considera ca justul echilibru intre cerintele de interes general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului a fost rupt si ca reclamantii au suportat si continua sa suporte o sarcina speciala si exorbitanta.
    61. In consecinta, a fost si continua sa fie incalcat art. 1 din Primul Protocol.

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    62. In conformitate cu art. 41 din Conventie:
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o violare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei violari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."

    A. Prejudiciul material
    63. Cu titlu principal, reclamantii solicita restituirea bunului in litigiu. In ultimele observatii remise Curtii, ei pretind, in caz de nerestituire, o suma corespunzatoare valorii actuale a bunului, adica 149.889 EUR, reprezentand, conform mai multor anunturi publicate de agentii imobiliare din Bucuresti, 60.184 EUR pentru cladire si 89.705 EUR pentru terenul aferent. Nu au produs nici o expertiza in acest sens.
    Ei cer, de asemenea, 79.000 EUR reprezentand chiriile pe care le-ar fi putut percepe.
    Pentru prejudiciul moral si material suferit in urma procedurii penale pentru tulburare de posesie ei pretind 66.692 EUR.
    64. Guvernul se opune cererii reclamantilor si considera ca suma solicitata cu titlu de valoare actuala a bunului nu reflecta realitatea, in masura in care nu se intemeiaza decat pe cateva anunturi imobiliare. In opinia sa, cele doua anunturi de vanzare invocate de reclamanti nu se refera la imobile similare celui care face obiectul prezentei cereri, informatiile date fiind incomplete. In sfarsit, Guvernul considera ca anunturile invocate nu pot servi drept baza pentru evaluarea bunului in litigiu, intrucat este imposibil sa se stie exact care a fost pretul de vanzare al bunurilor respective.
    Conform rezultatelor expertizei remise de Guvern, valoarea bunului in litigiu ar fi de 52.560 EUR, respectiv 40.400 EUR pentru cladire si 12.160 EUR pentru teren. Guvernul sustine ca reclamantii au "supraevaluat" bunul in litigiu si au omis sa precizeze ca este foarte vechi si in stare proasta.
    65. In ceea ce priveste castigul nerealizat, Guvernul se opune sa fie acordata de catre Curte o asemenea compensatie reclamantilor si invoca, intre altele, Cauza Sofletea impotriva Romaniei (Cererea nr. 48.179/1999, paragraful 42, 25 noiembrie 2003).
    66. Referitor la prejudiciul suferit in urma procedurii penale, Guvernul afirma ca reclamantii nu si-au probat afirmatiile si ca, in orice caz, cererea de satisfactie echitabila trebuie analizata in conformitate cu procedura care a facut obiectul cererii reclamantilor, si anume revizuirea sentintei definitive.
    67. In observatiile de raspuns la cea a Guvernului, reclamantii contesta rezultatele expertizei prezentate de Guvern. Ei precizeaza ca suma de 79.000 EUR, solicitata cu titlul de castig nerealizat, reprezinta valoarea chiriei nepercepute timp de 76 de luni.
    In ceea ce priveste compensatiile solicitate in urma procedurii penale, reclamantii invoca faptul ca anularea sentintei definitive favorabile a avut drept efect respingerea plangerii lor penale si ca, in consecinta, ar fi justa o compensare a prejudiciului astfel suferit.
    68. Curtea considera, fata de circumstantele cauzei, ca restituirea bunului in litigiu, asa cum dispune Sentinta definitiva din 25 septembrie 1997, i-ar situa pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o pozitie echivalenta cu cea in care s-ar gasi daca dispozitiile art. 1 din Primul Protocol ar fi fost respectate.
    69. In conditiile in care statul parat nu va proceda la restituire in termen de 3 luni din ziua in care prezenta hotarare ramane definitiva, Curtea hotaraste ca acesta va trebui sa plateasca reclamantilor pentru prejudiciul material valoarea actuala a bunului. Avand in vedere informatiile de care dispune privind pretul de piata imobiliara din Bucuresti si rezultatele expertizei imobiliare depuse de Guvern, Curtea considera valoarea actuala a casei si a terenului aferent la 60.000 EUR.
    70. In ceea ce priveste sumele cerute cu titlu de chirii nepercepute, Curtea nu le poate acorda, avand in vedere faptul ca a dispus restituirea bunului ca reparatie in sensul art. 41 din Conventie, dar va putea lua in calcul privarea de proprietate suferita de reclamanti cu ocazia repararii prejudiciului moral (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Sofletea, citata anterior, paragraful 42).
    71. Referitor la prejudiciul legat de procedura penala initiata de reclamanti, Curtea noteaza ca n-a fost sesizata cu o asemenea plangere si ca nimic nu-i impiedica pe reclamanti sa o sesizeze cu o asemenea cerere. In plus, nu ar putea plati decat prejudiciile directe legate de incalcarea constatata. In consecinta, Curtea nu poate acorda despagubiri pentru acest capat de cerere (a se vedea Cauza Anghelescu impotriva Romaniei, Cererea nr. 29.411/1995, paragraful 78, 9 aprilie 2002).

    B. Prejudiciul moral
    72. Reclamantii solicita de asemenea 666.921 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de suferinta "grava, insuportabila si incomensurabila" pe care le-a produs-o la 22 noiembrie 2001 Tribunalul Brasov, privandu-i a doua oara de bunul lor, dupa ce reusisera in 1997 sa puna capat incalcarii dreptului lor de catre autoritatile comuniste timp de 40 de ani. Ei cer de asemenea o compensatie in numele tatalui reclamantului, pentru prejudiciul moral suferit de acesta, decesul fiind cauzat de stresul generat de pierderea bunului in litigiu.
    73. Guvernul considera ca prejudiciul moral trebuie sa fie consecinta anularii hotararii in cauza si nu a altor proceduri, ca procedura penala angajata de reclamanti impotriva chiriasilor din casa.
    El considera ca suma solicitata de reclamanti este excesiva si Curtea, apreciind aceasta suma, ar trebui sa se raporteze la jurisprudenta in cauze similare.
    74. In observatiile de raspuns la cele ale Guvernului, reclamantii afirma ca "au risipit mult timp, nervi si bani" in cursul procedurilor menite sa recupereze bunul in litigiu. Reclamantul afirma ca decesul tatalui sau se datoreaza stresului cauzat de pierderea bunului in litigiu. Si starea sanatatii reclamantei s-a inrautatit.
    75. Curtea aminteste ca cererea a fost introdusa numai de domnul Iulian Androne si doamna Gheorghita Androne, in nume personal (a se vedea paragraful 1). In aceste imprejurari nu se acorda compensatie pentru prejudiciul moral al domnului G.A., care nu era petitionar.
    76. Curtea considera ca evenimentele in cauza au reprezentat o incalcare a drepturilor reclamantilor la un proces echitabil si la respectarea bunurilor lor, pentru care suma de 6.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.

    C. Cheltuieli
    77. Reclamantii solicita rambursarea a 51.894 EUR pe care ii repartizeaza dupa cum urmeaza, prezentand un decont detaliat:
    a) 9.837 EUR pentru inmormantarea tatalui reclamantului;
    b) 20.841 EUR pentru calatoriile efectuate intre Statele Unite ale Americii si Romania, cu ocazia procedurilor interne, intre 1990 si 2003;
    c) 2.584 EUR cu titlu de onorarii pentru activitatea desfasurata de avocati in procedura in fata Curtii, atat in fond, cat si in problema satisfactiei echitabile;
    d) 3.523 EUR pentru chiriile pe care a trebuit sa le plateasca in Statele Unite ale Americii in cursul sejururilor in Romania (in timpul procedurii de revizuire, plangerii pentru tulburare de posesie si actiunii in evacuarea chiriasilor);
    e) 75 EUR pentru cheltuieli cu ocazia procedurii penale pentru afectarea posesiei;
    f) 215 EUR cu titlu de impozit aferent bunului in litigiu, platit in 2000 si 2003;
    g) 13.230 EUR pentru calatoriile in Romania;
    h) 1.589 EUR pentru diferite cheltuieli (posta si telefon).
    Ei invoca Cauza Anghelescu citata anterior (paragrafele 83 - 88) si subliniaza ca toate cheltuielile pe care le-au expus sunt rezonabile.
    78. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor facute in mod "real si rezonabil", cu prezentarea pieselor justificative. In acest sens aminteste Cauza Cvijetic impotriva Croatiei (Cererea nr. 71.549/2001, paragraful 63, 26 februarie 2004) si Cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei (Cererea nr. 41.510/1998, paragraful 55, 6 martie 2003).
    79. Nu contesta onorariile pentru avocati sau sumele platite cu titlu de impozite, dar considera ca acestea din urma reprezinta in realitate despagubiri materiale si nu cheltuieli de judecata.
    80. Referitor la cheltuielile pentru inmormantarea tatalui reclamantului si cele legate de procedura penala, Guvernul considera ca nu s-ar putea retine nici o legatura de cauzalitate intre incalcarile constatate si aceste fapte.
    81. In ceea ce priveste cheltuielile cu ocazia calatoriilor spre Romania si chiar in Romania, Guvernul sustine ca sumele solicitate cu acest titlu sunt nerezonabile, ca prezenta reclamantilor nu era necesara, acestia fiind reprezentati de avocati. In plus, in opinia Guvernului, reclamantii nu si-au probat in nici un fel afirmatiile.
    In sfarsit, Guvernul subliniaza ca nici cheltuielile legate de telefon, nici cele legate de posta nu au fost justificate.
    82. Curtea, in conformitate cu jurisprudenta, va examina daca cheltuielile a caror rambursare se cere au fost facute in mod real si necesar, pentru a preveni sau a redresa situatia constituind o incalcare a Conventiei si daca valorile sunt rezonabile (Cauza Anghelescu, citata anterior, paragraful 85).
    83. Curtea observa ca reclamantii solicita rambursarea cheltuielilor de inmormantare a tatalui reclamantului, care nu este reclamant [paragraful 77 a) anterior]. In consecinta, Curtea nu poate acorda rambursarea acestor cheltuieli.
    84. In ceea ce priveste cheltuielile de transport, cu ocazia calatoriilor efectuate intre Statele Unite ale Americii si Romania, luand in considerare justificativele prezentate (copii de pe biletele de avion) si faptul ca mai multe calatorii au fost efectuate in 1995, asadar inainte de procedura care face obiectul prezentului litigiu, Curtea considera ca este rezonabil sa le acorde reclamantilor 3.470 EUR (mutatis mutandis, Cauza Anghelescu, citata anterior, paragrafele 83 - 88).
    85. Curtea apreciaza ca rezonabile onorariile platite (si justificate) de reclamanti avocatilor si le acorda rambursarea la nivelul de 2.584 EUR.
    86. Referitor la chiriile pe care reclamantii au trebuit sa le plateasca in Statele Unite ale Americii in cursul sederilor in Romania si la cheltuielile legate de procedura penala pentru tulburare de posesie, Curtea noteaza ca aceste cheltuieli nu sunt direct legate de incalcarea constatata. In consecinta, Curtea nu poate acorda nici o despagubire pentru acest capat.
    87. In ceea ce priveste suma platita de reclamanti cu titlu de impozit aferent bunului in litigiu, Curtea observa ca o parte a acestei sume a fost platita cand reclamantii erau proprietarii bunului in litigiu. Cat despre cealalta parte a sumei, ea considera ca reclamantii pot cere rambursarea in fata instantelor interne, pe calea unei actiuni civile (de restituire a unei sume care nu era datorata).
    In consecinta, Curtea decide ca nu se aloca indemnizatie in acest sens.
    88. Curtea observa ca reclamantii cer rambursarea cheltuielilor facute cu ocazia deplasarilor in tara, dar ca au omis sa depuna documente justificative in acest sens. Ea noteaza de asemenea ca reclamantii au solicitat rambursarea cheltuielilor pentru telefon si posta, dar nu le-au justificat.
    In consecinta, Curtea hotaraste sa nu aloce nici o suma cu acest titlu (Cauza Oprea impotriva Romaniei, Cererea nr. 33.358/1996, 16 iulie 2002, paragraful 56).

    D. Majorari de intarziere
    89. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal publicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    CURTEA,
    IN UNANIMITATE:

    1. declara cererea admisibila;
    2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
    3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Primul Protocol;
    4. hotaraste ca statul parat trebuie sa restituie reclamantilor, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, casa in litigiu si terenul pe care este construita;
    5. hotaraste ca, in lipsa restituirii in natura, statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, impreuna, in termenul de 3 luni prevazut mai sus, 60.000 EUR (saizeci mii euro) cu titlu de prejudiciu material;
    6. hotaraste ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, impreuna, in termenul mentionat de 3 luni, urmatoarele sume:
    a) 6.000 EUR (sase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
    b) 6.054 EUR (sase mii cincizeci si patru euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
    7. hotaraste ca sumele vor fi convertite in moneda nationala a statului parat, la nivelul ratei de schimb aplicabile la data platii;
    8. hotaraste ca, incepand de la data expirarii termenului respectiv pana la momentul platii, sumele indicate la pct. 5 si 6 a) si b) vor fi majorate cu o dobanda simpla a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;
    9. respinge restul cererii de acordare a unei satisfactii echitabile.
    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 22 decembrie 2004, cu aplicarea art. 77 alin. (2) si (3) din Regulament.

                           Bostjan M. Zupancic,
                                presedinte

                              Vincent Berger,
                                  grefier