HOTARARE    din 17 decembrie 2004

in cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 501 din 14 iunie 2005

                               HOTARAREA
                         din 17 decembrie 2004

               in cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei
                        (Cererea nr. 33.348/96)

    In cauza Cumpana si Mazare impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului, reunita in Marea Camera formata din: domnii L. Wildhaber, presedinte, C.L. Rozakis, J.-P. Costa, G. Ress, Sir Nicolas Bratza, domnul I. Cabral Barreto, doamna V. Straznicka, domnii C. Birsan, P. Lorenzen, J. Casadevall, B. Zupancic, J. Hedigan, M. Pellonpaa, A.B. Baka, R. Maruste, M. Ugrekhelidze, K. Hajiyev, judecatori, si domnul P.J. Mahoney, grefier,
    dupa deliberare in Camera de Consiliu la 1 septembrie 2004 si 10 noiembrie 2004,
    pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceasta ultima data.

    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 33.348/96 indreptata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnii Constantin Cumpana (primul reclamant) si Radu Mazare (al doilea reclamant) au sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 23 august 1996, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Reclamantii sunt reprezentati de domnul M. Mocanu-Caraiani, avocat la Constanta. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna R. Rizoiu, subsecretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe.
    3. Reclamantii sustin, in particular, o ingerinta nejustificata in dreptul lor la respectarea libertatii de exprimare, garantat de art. 10 din Conventie, datorata condamnarii lor ca urmare a publicarii la 12 aprilie 1994 a unui articol intr-un ziar local.
    4. Cererea a fost inaintata Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (art. 5 paragraful 2 din Protocolul nr. 11).
    5. Cererea a fost atribuita primei sectiuni a Curtii (art. 52 paragraful 1 din regulament). In cadrul acesteia, camera insarcinata cu examinarea cauzei (art. 27 paragraful 1 din Conventie) a fost constituita in conformitate cu art. 26 paragraful 1 din regulament.
    6. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componenta sectiunilor (art. 25 paragraful 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuita celei de-a doua sectiuni, astfel remaniata (art. 52 paragraful 1).
    7. La 10 septembrie 2002, a fost declarata partial admisibila de o camera a sectiunii amintite (camera), formata din urmatorii judecatori: domnul J.-P. Costa, presedinte, domnul L. Loucaides, domnul C. Birsan, domnul K. Jungwiert, domnul V. Butkevych, doamna W. Thomassen, doamna A. Mularoni, judecatori, precum si doamna S. Dolle, grefier de sectie.
    8. La 10 iunie 2003, camera a pronuntat o hotarare; cu cinci voturi la doua (domnul J.-P. Costa si doamna W. Thomassen), a decis ca dreptul reclamantilor garantat de art. 10 din Conventie nu a fost incalcat.
    9. La 2 septembrie 2003, partea reclamanta a solicitat, in temeiul art. 43 din Conventie si al art. 73 din regulament, trimiterea cauzei in fata Marii Camere. Aceasta solicitare a fost formulata si semnata, in numele celor doi reclamanti, de primul dintre acestia, domnul C. Cumpana.
    10. Un colegiu al Marii Camere a admis cererea la 3 decembrie 2003.
    11. Compunerea Marii Camere a fost hotarata in conformitate cu art. 27 paragrafele 2 si 3 din Conventie si cu art. 24 din regulament.
    12. La 15 martie 2004, Guvernul a prezentat observatii privind cererea de trimitere formulata de partea reclamanta.
    13. Reclamantii au raspuns printr-o scrisoare din 17 august 2004. Al doilea reclamant a anexat la aceasta o declaratie in care a aratat ca sustine cererea de trimitere a cauzei in fata Marii Camere, formulata de primul reclamant.
    14. La 1 septembrie 2004 a avut loc, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, o audiere publica (art. 59 paragraful 3 din regulament).
    S-au prezentat in fata Curtii:
    - pentru Guvern:
        - doamna R. Rizoiu, subsecretar de stat, agent,
        - domnul R. Rotundu, coagent,
        - doamnele R. Pasoi, A. Prelipcean, C. Rosianu, consilieri;
    - pentru reclamanti:
        - domnul M. Mocanu-Caraiani, avocat,
        - doamna D. Mocanu-Caraiani, consilier.
    Curtea a ascultat pledoariile domnului M. Mocanu-Caraiani, urmat de doamnele R. Rizoiu si C. Rosianu, precum si raspunsurile acestora la intrebarile adresate de judecatori.

    IN FAPT

    I. Imprejurarile spetei
    15. Reclamantii, domnii Constantin Cumpana si Radu Mazare, sunt nascuti in anul 1951 si, respectiv, 1968 si locuiesc in Constanta.

    A. Imprejurarile spetei

    1. Originile cauzei

    a) Contractul de asociere intre primarie si societatea "Vinalex"
    16. Prin Hotararea nr. 33 din 30 iunie 1992, Consiliul Local al Municipiului Constanta, in aplicarea Hotararii Guvernului nr. 147 din 26 martie 1992, a impus o amenda in sarcina conducatorilor de vehicule stationate neregulamentar pe drumul public si a imputernicit societatea S.C. CBN din Constanta sa desfasoare activitati de ridicare, transport si depozitare a acestor vehicule.
    17. Prin Dispozitia nr. 163 din 30 iunie 1992, primarul municipiului Constanta a autorizat firma "Vinalex" sa asigure serviciile de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor stationate neregulamentar pe drumul public.
    18. La 16 decembrie 1992 a fost incheiat un contract de asociere intre primarie si firma respectiva, semnat, in numele autoritatilor, de viceprimar (in continuare D.M.) si de jurista primariei (in continuare doamna R.M.). Printr-o scrisoare din 1 aprilie 1994, primarul municipiului Constanta a solicitat firmei "Vinalex" sa puna capat activitatilor desfasurate in temeiul contractului, informand-o cu aceasta ocazie ca analizeaza posibilitatea rezilierii contractului.

    b) Continutul articolului in litigiu
    19. La 12 aprilie 1994, reclamantii, jurnalisti de profesie, au publicat in ziarul local "Telegraf", al carui redactor-sef era al doilea reclamant, un articol intitulat "Fostul viceprimar D.M. si actuala judecatoare R.M., prin concurs de infractiuni, au realizat escrocheria Vinalex". Numele fostului viceprimar si al fostei juriste a primariei, doamna R.M., care devenise intre timp judecator, figurau integral in titlu si in textul articolului.
    20. Semnat de cei doi reclamanti, articolul avea urmatorul continut:
    "Pe data de 30.06.1992, Consiliul Local al Municipiului Constanta a emis Hotararea nr. 33, care, in art. 5, prevede: <<Prestatia de blocare, ridicare, transport, depozitare si eliberare a mijloacelor de transport sau remorci se efectueaza de S.C. CBN - SRL.>> (...) Astfel, serviciile de specialitate din Primarie trebuia [sic] sa urmareasca si sa stabileasca modalitatile concrete pentru ducerea la indeplinire a Hotararii Consiliului local. Acest fapt nu s-a intamplat. In schimb, dupa sase luni de la adoptarea Hotararii nr. 33, in mod ilegal, incalcand cu buna stiinta prevederile Legii nr. 69/1991, a fost incheiat <<Contractul de asociere in participatiune>> (...) cu o cu totul alta firma decat cea autorizata initial, denumita S.C. <<Vinalex>>. Dar, retineti! documentul respectiv este semnat astfel: in numele primarului de viceprimarul D.M. (...), iar in locul juristului M.T., semnatura apartine unei anume M.
    De unde si prin ce minune a aparut S.C. Vinalex SRL ca asociat al Primariei, daca Hotararea nr. 33/30.06.1992 a Consiliului Municipal nominalizeaza societatea CBN SRL sa realizeze o simpla prestare de servicii? De retinut ca, in dosarul acestui caz, nu exista nici un act potrivit caruia Societatea CBN SRL si-ar fi dat acordul de a renunta la activitatea de ridicare a masinilor! (...) Escrocul D.M. (fost viceprimar, acum avocat), prin contractul de asociere, a imputernicit niste handralai, angajatii Vinalex-ului, sa constate stationarea neregulamentara a masinilor! - cu alte cuvinte sa-si bata joc de cetateni si de avutul lor personal.
    In ce consta sau, mai corect spus, cum s-a efectuat escrocheria? Conform Legii 69/91 (art. 82 si 29), orice contract de asociere cu o societate comerciala poate fi incheiat doar in urma unei hotarari a Consiliului local adoptata cu votul a cel putin doua treimi din numarul consilierilor. Inainte de adoptarea sa in Consiliu, respectivul contract trebuie sa aiba, obligatoriu, avizul tuturor comisiilor de specialitate (...). Contractul cu Vinalex a fost negociat si semnat ilegal, in numele Consiliului, de cei trei, invocand Hotararea din vara, care, asa cum am mai aratat, se referea la o alta firma, dar la nici o asociere!
    Avand in vedere ca, inaintea perfectarii acestui contract, Primaria mai incheiase alte patru contracte (urmand calea legala), persoanele semnatare nu pot invoca necunoasterea legii, ci doar incalcarea ei cu buna stiinta! Si pentru ca fiecare incalcare constienta a legii are un scop in sine, de obicei pentru a aduce foloase infractorului, in cazul de fata este de la sine inteles ca dl ex-viceprimar, jurist, a luat mita (spaga) de la beneficiarul contractului obligandu-si sau constrangandu-si subordonatii, printre care R.M., sa incalce legea.
    Curtea de Conturi din Constanta a depistat aceasta flagranta escrocherie, care i-a adus beneficii uriase mituitorului (S.C. Vinalex) (...). Infractorul [S.C. Vinalex] nu a facut niciodata dovada detinerii unor mijloace adecvate de ridicare, transportare si blocare a autoturismelor neregulamentar parcate. Este cauza distrugerii a numeroase masini particulare si, implicit, a existentei a mii de reclamatii in acest sens.
    Mai mult, asa-zisul contract de asociere a fost incheiat doar pentru un an de zile, respectiv pana la data de 16.12.1993. Din acel moment, verosul serelist nu mai avea dreptul, sub nici o forma, sa atinga avutul particular al vreunui cetatean! Cu toate acestea, el a continuat sa ridice masinile, sa incaseze ilegal niste bani (...). Nu intelegem cum Politia si-a dat concursul, acordand asistenta infractorului, in ultimele patru luni!
    Sa ne oprim putin si asupra fostei juriste a Primariei si actualei judecatoare R.M. Ori a semnat contractul de asociere necunoscand legile tarii, si atunci nu intelegem cum ulterior a ajuns judecator (impartind dreptatea pe baza acelorasi legi pe care nu le cunoaste), ori a luat spaga si poate lua in continuare! Nu ne mira ca aceeasi judecatoare este cercetata de Curtea de Conturi ... pentru o alta nelegiuire comisa tot de Primarie (despre care noi am scris la momentul oportun). Ni se pare insa ilar faptul ca presedintele Judecatoriei nu a dispus nici o masura (suspendare), motivand ca suma ar fi ... prea mica!
    Realizand parca faptul ca latul se strange, Serviciul de coordonare, organizare resurse umane, al Primariei (...) a emis adresa (...) catre S.C. Vinalex, careia ii pune in vedere posibilitatea rezilierii contractului de asociere, intrucat, in termenul contractual, pana la data de 16.12.1993: <<nu ati prezentat documente doveditoare privind achizitionarea unor alte utilaje, tip platforma, pentru buna desfasurare a activitatii>> (conform clauzei din contract prevazuta de art. 3 - n.n.). In aceeasi adresa, Vinalex este somata sa se prezinte cu balantele lunare si i se pune in vedere ca: <<Intrucat nu ati facut dovada detinerii lor (utilajele pe care le-a folosit n.n.) cu acte doveditoare, consideram cota dvs. de participare doar in limita capitalului social al firmei, respectiv de 110.000 lei, urmand a se recalcula participarea la venitul net al asociatiunii in proportie egala cu constituirea partilor>>.
    Dar faptele sunt fapte, iar documentele aflate in posesia noastra <<vorbesc>> de la sine despre ilegalitatea si escrocheria <<Vinalex>>."
    21. Articolul era insotit de fotografia unei masini de politie prezente la ridicarea unui vehicul stationat neregulamentar pe drumul public, de fotocopii de pe extrase din contractul de asociere si din Hotararea Consiliului Local al Municipiului Constanta din 30 iunie 1992, precum si de pasaje din anumite articole din Legea nr. 69/1991 privind raspunderea si alte atributii ale primarului, ale prefectului si ale consilierilor locali si judeteni.
    22. Articolul era insotit si de o caricatura reprezentand un barbat si o femeie, brat la brat, carand un sac inscriptionat "Vinalex", plin cu bancnote. Dialogul dintre cele doua personaje era urmatorul:
    "Mai R [diminutivul prenumelui doamnei R.M.], lasa c-ai facut treaba buna, tot am scos cat am fost viceprimar, ceva lovele, de-o America ...
    D [diminutivul prenumelui fostului viceprimar] ... daca tu te faci avocat, io ma fac judecatoare si-o rezolvam de-un mapamond ..."

    c) Concluziile controlorilor financiari ai Curtii de Conturi
    23. La 6 iunie 1994, Compartimentul de Control Financiar al Camerei Judetene de Conturi Constanta a examinat un raport intocmit la 26 mai 1994 in urma unei verificari financiare efectuate la Consiliul Local al Municipiului Constanta pentru anul 1992, constatand urmatoarele:
    a) alegerea, de catre consiliul local, la 30 iunie 1992, a societatii S.C. CBN pentru efectuarea ridicarii vehiculelor stationate neregulamentar nu a fost motivata de nici o oferta scrisa din partea respectivei societati, nici de obiectul de activitate al acesteia;
    b) consiliul local nu si-a dat avizul pentru incheierea contractului de asociere dintre Primarie si societatea "Vinalex" si nu a fost realizata si nici supusa aprobarii consiliului o expertiza a bunurilor asociatului "Vinalex", contrar dispozitiilor Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala;
    c) repartizarea profitului asupra caruia partile au convenit prin contract, anume 70% pentru societatea "Vinalex" si 30% pentru consiliul local, nu era conforma cu aportul fiecaruia dintre asociati la data incheierii contractului, care era de 76,4% pentru consiliul local si 23,6% pentru societatea "Vinalex", ceea ce a antrenat o pierdere de venit in detrimentul consiliului local.
    Compartimentul de Control Financiar a estimat ca era necesar sa se solicite primarului municipiului Constanta, in calitatea sa de ordonator de credite, "sa intre in legalitate" cu privire la obligatiile partilor decurgand din contractul mentionat si sa fie mai eficient cand incheie astfel de asocieri cu agenti privati in viitor.
    24. Reclamantii au prezentat in fata Curtii un raport al Curtii de Conturi, datat 17 martie 1994, care se referea, de asemenea, la neregulile descrise in paragraful 23 de mai sus, cu ocazia incheierii contractului de asociere dintre Primarie si societatea "Vinalex", indicand ca se impune rezilierea acestuia. Reclamantii nu au mentionat existenta unui astfel de raport in procedura penala indreptata impotriva lor ca urmare a aparitiei in ziar a articolului in litigiu.

    2. Procesul penal impotriva reclamantilor

    a) Procedura in fata instantei de fond
    25. La 14 aprilie 1994, dupa aparitia articolului, doamna R.M. i-a dat in judecata pe reclamanti la Judecatoria Constanta pentru insulta si calomnie, infractiuni prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal. Ea s-a plans, in special, de caricatura care insotea articolul, care o infatisa ca pe o "<<dama>>, avandu-se grija ca fusta sa fie destul de scurta, pentru a-mi evidentia anumite <<elemente>>, cu care am fost dotata, in semn de batjocura, la bratul unui barbat incarcat cu un sac de bani". A afirmat ca articolul, desenul si dialogul dintre personaje au indemnat cititorii sa creada ca avea relatii intime cu D.M. si a subliniat ca atat ea, cat si fostul viceprimar erau casatoriti, fiecare cu altcineva.
    26. La termenul din 13 mai 1994, instanta a amanat cauza datorita lipsei reclamantilor, a fixat un nou termen la 27 mai 1994 si a dispus aducerea cu mandat a acestora.
    27. La termenul din 27 mai 1994, al doilea reclamant a declarat ca isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce publicase in ziarul pe care-l conducea in calitate de redactor-sef. El a explicat, cu privire la caricatura, ca aceasta este un mijloc de critica folosit in mod curent in presa si ca nu a intentionat sa aduca atingere reputatiei reclamantei. Ca raspuns la o intrebare a instantei, a recunoscut ca a cunoscut ca, in baza ordinului primarului municipiului Constanta, societatea "Vinalex" a obtinut autorizatia primarului de a proceda la ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar, dar a declarat ca nu a considerat, totusi, util sa publice aceasta informatie. A mai subliniat, in final, ca nu doreste sa incheie o tranzactie cu partea vatamata, dar ca este gata sa publice un articol in favoarea acesteia, daca aceasta dovedeste ca ceea ce a publicat era fals.
    28. La 10 iunie 1994, reclamantii au solicitat stramutarea cauzei. Au solicitat acordarea unui nou termen, aratand ca, datorita calitatii de judecator a reclamantei, le era imposibil sa gaseasca in Baroul Constanta un avocat care sa accepte sa ii reprezinte.
    29. La o data neprecizata, Baroul Constanta, la cererea judecatoriei, a certificat ca reclamantii nu s-au lovit de refuzul tuturor avocatilor din Barou si ca, in orice caz, conducerea Baroului nu a fost sesizata cu aceasta problema.
    30. La 15 iunie si la 1 iulie 1994, instanta a amanat cauza pentru lipsa reclamantilor.
    31. Printr-o incheiere din 21 iulie 1994, Curtea Suprema de Justitie a dispus stramutarea cauzei la Judecatoria Lehliu-Gara.
    32. La 15 noiembrie 1994, cauza a fost inregistrata pe rolul acestei instante. La 21 decembrie 1994, 25 ianuarie, 27 februarie, 20 martie, 17 aprilie si 17 mai 1995 au avut loc mai multe sedinte de judecata.
    33. La termenele din 21 decembrie 1994 si 25 ianuarie 1995, reclamantii, desi legal citati, nu s-au prezentat. Instanta a emis pe numele lor un mandat de aducere pentru termenele din 25 ianuarie si, respectiv, 27 februarie 1995. Reclamantii nu s-au prezentat.
    34. La termenele din 27 februarie si 20 martie 1995, reprezentantii ziarului "Telegraf" au solicitat in numele reclamantilor, care lipseau, amanarea cauzei. Instanta a admis cererea.
    35. La 20 martie 1995, avocatul N.V. din Baroul Bucuresti a acceptat sa ii apere pe reclamanti.
    36. La termenul din 17 aprilie 1995, in cursul diminetii, N.V. a solicitat instantei sa examineze cauza dupa ora 11,30. Instanta a admis cererea. Cu toate acestea, la strigarea cauzei la ora 12,00 si, ulterior, la ora 14,30, instanta a constatat ca nici reclamantii, nici avocatii nu erau prezenti in sala si a amanat cauza pentru 17 mai 1995.
    37. La termenul din 17 mai 1995 instanta a ramas in pronuntare, dupa ce a constatat ca nici reclamantii, desi legal citati, nici avocatul acestora nu s-au prezentat. Printr-o hotarare din aceeasi zi, instanta a apreciat ca reclamantii s-au facut vinovati de insulta si calomnie, infractiuni prevazute de art. 205 si, respectiv, 206 din Codul penal si i-a condamnat la 3 luni inchisoare pentru insulta si 7 luni inchisoare pentru calomnie si a dispus executarea pedepsei mai severe, si anume 7 luni de inchisoare. Instanta a aplicat si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii tuturor drepturilor civile prevazute in art. 64 din Codul penal (paragraful 58 de mai jos).
    Instanta a impus, de asemenea, reclamantilor interzicerea exercitarii profesiei de jurnalist pentru o perioada de un an dupa executarea pedepsei cu inchisoarea, masura de siguranta prevazuta de art. 115 alin. 1 din Codul penal (paragraful 59 de mai jos).
    In sfarsit, instanta i-a condamnat sa plateasca doamnei R.M. daune-interese in cuantum de 25 milioane lei, echivalentul a 2.033 euro la paritatea leu/euro de la data evenimentelor, cu titlu de prejudiciu moral.
    38. In motivarea sentintei, instanta a retinut mai intai ca:
    "Instanta ia act ca, atat la Judecatoria Constanta, cat si la Judecatoria Lehliu-Gara, partea vatamata a fost mereu prezenta, iar inculpatii, in mod nejustificat, au lipsit in general, desi au fost legal citati. In dovedirea plangerii sale prealabile, partea vatamata, R.M., a solicitat proba cu acte. Partea vatamata a depus la dosar exemplarul din ziarul local <<Telegraf>> din 12 aprilie 1994, unde apare articolul mentionat in plangerea prealabila si caricatura unde este ridiculizata.
    Instanta ia act ca atat inculpatii, cat si partea responsabila civilmente, desi legal citati, nu s-au prezentat la nici un termen de judecata, prezenta fiind numai partea vatamata.
    Instanta ia act ca inculpatii R. Mazare si C. Cumpana aveau cunostinta de dosarul penal in care erau implicati, de termenele de judecata, ca aveau aparator ales (care a solicitat instantei o data amanarea si a doua oara lasarea la a doua strigare a dosarului dupa ora 11,30).
    Instanta ia act ca inculpatul R. Mazare a fost audiat la Judecatoria Constanta, in sedinta publica din 27 mai 1994, retinandu-se urmatoarele: inculpatul considera ca nu este obligatoriu pentru a exercita profesia de ziarist sa fie absolvent al Facultatii de ziaristica; inculpatul refuza sa raspunda instantei daca a avut si alte acte dintre cele care au stat la baza emiterii Hotararii nr. 33 de catre Consiliul Local al Municipiului Constanta; intelege prin notiunea de concurs de infractiuni savarsirea mai multor infractiuni; intelege incalcarea legii penale prin concurs, incalcarea mai multor infractiuni; considera ca partea vatamata, in calitate de jurista la Primarie, prin semnarea contractului a incalcat mai multe articole din Legea nr. 69/1991; precizeaza ca nu poate face incadrarea juridica exacta a infractiunilor savarsite de partea vatamata intrucat nu intra in competenta sa acest lucru; declara ca tot ce a avut de spus in legatura cu partea vatamata a spus in articolul aparut in ziar; considera ca peste tot sunt folosite caricaturile, apreciind ca prin ea (caricatura) nu a adus in nici un fel atingere reputatiei vreunei persoane (recte partea vatamata).
    Instanta retine ca inculpatul R. Mazare isi asuma intreaga responsabilitate pentru tot ce se publica in ziarul pe care il conduce in calitate de redactor-sef; (...) ca are cunostinta de dispozitiile constitutionale referitoare la dreptul ziaristului de a informa opinia publica; ca a citit integral Hotararea Guvernului si nu a publicat-o integral din lipsa de spatiu; ca inculpatul declara ca a citit integral si contractul de asociere incheiat de Primarie si semnat de partea vatamata, doamna R.M., dar nu avea cunostinta ca Hotararea Guvernului sa faca vorbire de contracte de asociere; (...) ca inculpatul avea cunostinta ca printr-o dispozitie a primarului municipiului Constanta a fost imputernicita firma <<Vinalex>> sa efectueze serviciul ridicarii autoturismelor parcate neregulamentar, dar a considerat ca nu este necesara publicarea ei in ziar; ca, in incheiere, inculpatul declara ca <<avand in vedere gravitatea faptelor comise cred ca nu este necesar sa discut in prealabil cu partea vatamata. In cazul in care ar exista documente care sa dovedeasca nerealitatea celor aratate de mine, sunt de acord sa public un articol care sa fie in favoarea partii vatamate>>."
    39. In ceea ce priveste inscrisurile de care s-a prevalat partea vatamata, instanta a aratat ca:
    "La dosar, partea vatamata, R.M., a depus, pe langa articolul din ziarul <<Telegraf>>, Hotararea nr. 33 emisa de Consiliul Local al Municipiului Constanta, avand la baza Hotararea Guvernului nr. 147 din 26 martie 1992, prin care s-a hotarat ridicarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice, Dispozitia nr. 163 din 30 iunie 1992 a Primariei Municipiului Constanta (...) prin care se dispune autorizarea firmei <<Vinalex>> sa ridice, sa transporte si sa depoziteze autovehiculele stationate neregulamentar pe arterele de circulatie (<<Conditiile efectuarii prestatiilor figureaza in contractul de asociere ce urmeaza a fi perfectat>>); Hotararea Guvernului nr. 147 din 26 martie 1992, prin care sunt autorizati primarii sa dispuna ridicarea, transportul si depozitarea autovehiculelor parcate neregulamentar, apeland la unitati specializate, acordandu-le autorizatie, si Dispozitia nr. 369 din 1 iulie 1994, emisa de primarul municipiului Constanta, prin care se autorizeaza firma <<Vinalex>> pentru efectuarea unor astfel de servicii."
    40. Cu privire mai ales la articolul si la caricatura in litigiu, instanta s-a pronuntat dupa cum urmeaza:
    "... semnat de inculpatii R. Mazare si C. Cumpana, acest articol viza partea vatamata R.M., lezandu-i onoarea, demnitatea, imaginea publica, afectandu-i sentimentul propriu de autopretuire prin acuzatiile (in scris) aduse prin semnele si simbolurile cu tinta determinata asupra ei.
    Instanta retine ca aceste fapte exista, sunt prevazute de legea penala, prezinta pericol social nu atat prin rezultatul material (deformare materiala a realitatii exterioare), cat mai ales prin consecintele psihosociale pe care le antreneaza, prin dezinformarea sau informarea incorecta a publicului, ducand la aprecieri eronate cu privire la fapte si persoane, instaurandu-se o scara de valori gresita, avandu-se in vedere rolul si impactul mijloacelor de informare in masa asupra tuturor, creand traume psihice partii vatamate. La aceasta apreciere instanta a avut in vedere calitatea deosebita a partilor in proces, respectiv partea vatamata, R.M., jurista, reprezentanta a autoritatii judecatoresti si inculpatii, R. Mazare si C. Cumpana, reprezentanti ai mass-media.
    Instanta ia act ca inculpatul R. Mazare realizeaza gravitatea faptelor comise de el, dar, in mod iresponsabil, declara ca <<am cunostinta ca printr-o dispozitie a primarului a fost imputernicita firma "Vinalex", dar am considerat ca nu este necesara publicarea si a acestei dispozitii>> (...).
    Instanta considera ca publicarea articolului in ziar nu putea avea la baza <<un interes legitim>>, atat timp cat nu se baza pe fapte reale, pe o corecta informare a opiniei publice. Instanta retine ca inculpatii (...) au <<uitat>> continutul art. 30 alin. (6) din Constitutie: <<Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine>> si al art. 31 alin. (4) din Constitutie: <<Mijloacele de informare in masa publice si private sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.>>
    Din cuprinsul <<Concluziilor scrise>> depuse de partea vatamata (...) reiese ca aceasta a dorit permanent stingerea procesului penal prin impacare, daca inculpatii ar fi retractat cele scrise in articol.
    Se retine ca partea vatamata este persoana publica, ca in urma aparitiei articolului in ziar, conducerea institutiei si conducerea ierarhic superioara au intrebat-o despre proces, mai ales ca trebuie sa se prezinte la examenul de definitivat".

    b) Procedura in fata instantei de recurs
    41. La o data neprecizata, reclamantii au declarat recurs impotriva sentintei primei instante din 17 mai 1995.
    42. La termenul din 2 noiembrie 1995, Tribunalul Calarasi, dupa ce a constatat cauza in stare de judecata si lipsa reclamantilor, desi legal citati, precum si faptul ca acestia nu si-au motivat recursul, a ramas in pronuntare.
    43. Prin Decizia din 2 noiembrie 1995, Tribunalul, dupa examinarea cauzei reclamantilor sub toate aspectele, potrivit art. 385^6 din Codul de procedura penala (in continuare CPP), a mentinut hotararea primei instante, pe care a considerat-o legala. Aceasta decizie, trimisa la arhiva in data de 23 noiembrie 1995, a ramas definitiva si executorie, nefiind supusa nici unei cai ordinare de atac.

    c) Procedura recursului in anulare promovat de procurorul general
    44. La 10 aprilie 1996, Parchetul General a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu un recurs in anulare impotriva hotararilor din 17 mai 1995 si 2 noiembrie 1995, in care a aratat ca:
    a) instantele au facut o incadrare juridica gresita a faptelor deduse judecatii. Subliniind ca reclamantii nu au facut decat sa scoata in relief, prin caricatura, acuzatiile lor potrivit carora anumiti functionari ai Primariei erau corupti, el a aratat ca faptele deduse judecatii nu constituiau elementul material al infractiunii de insulta, prevazuta de art. 205 din Codul penal;
    b) cuantumul daunelor-interese pe care reclamantii au fost condamnati sa le plateasca era deosebit de ridicat si obiectiv nejustificat; si, in sfarsit,
    c) conditiile art. 115 alin. 1 din Codul penal, in temeiul caruia instantele pot interzice exercitarea unei meserii unei persoane care a savarsit acte ilegale pe motivul incapacitatii, lipsei de pregatire sau pentru alte motive care o fac nepotrivita pentru exercitarea meseriei, nu erau indeplinite in cauza, nici o proba neatestand fara echivoc inaptitudinea reclamantilor de a continua exercitarea meseriei de jurnalist sau pericolul potential pe care il comporta aceasta.
    45. Prin decizia definitiva din 9 iulie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul formulat de procurorul general ca neintemeiat, pentru urmatoarele motive:
    "Prin probele administrate in cauza s-a stabilit ca la data de 12 aprilie 1994, inculpatii R. Mazare si C. Cumpana au publicat in ziarul <<Telegraf>> din municipiul Constanta articolul intitulat <<Fostul viceprimar D.M. si judecatoarea R.M., prin concurs de infractiuni au realizat escrocheria Vinalex>>, din cuprinsul caruia rezulta ca in cursul anului 1992, in timp ce indeplinea functia de consilier juridic din cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanta, partea vatamata R.M. a participat la actiunile frauduloase ale societatii comerciale Vinalex.
    Se constata, totodata, ca in cuprinsul articolului mentionat inculpatii au inclus o caricatura in care partea vatamata a fost prezentata in compania unui barbat purtand in spate un sac incarcat cu bani, de natura sa lezeze onoarea, demnitatea si imaginea publica a acesteia.
    Rezultand, asadar, ca prin articolul publicat in ziarul <<Telegraf>> inculpatii au imputat partii vatamate savarsirea unor fapte determinate, care, daca ar fi adevarate, i-ar atrage raspunderea penala, in mod corect cele doua instante au retinut in sarcina acestora comiterea infractiunii de calomnie, prevazuta de art. 206 din Codul penal.
    Fapta acelorasi inculpati, care in cuprinsul articolului mentionat au inclus o caricatura, in care partea vatamata era prezentata in compania unui barbat, purtand in spate un sac incarcat cu bani, de natura sa aduca atingere onoarei si reputatiei acesteia, constituie infractiunea de insulta, prevazuta de art. 205 din Codul penal (...)."
    46. In privinta cuantumului daunelor-interese pe care reclamantii a fost condamnati sa le plateasca, Curtea Suprema a aratat ca:
    "(...) obligarea inculpatilor la plata daunelor morale, in suma de 25 milioane lei, a fost justificata, fiind de notorietate faptul ca, prin publicarea articolului din 12 aprilie 1994, intr-un ziar de mare tiraj, inculpatii au lezat grav demnitatea si onoarea partii vatamate."
    47. Curtea Suprema a decis, in sfarsit, cu privire la pretinsa ilegalitate a masurii interzicerii temporare a exercitarii profesiei de jurnalist, ca:
    "(...) aplicarea masurilor de siguranta in alte limite decat cele prevazute de lege, neregasindu-se printre cazurile limitativ prevazute de lege care permit procurorului sa faca recurs in anulare, nu poate constitui temei de casare a hotararilor atacate".

    3. Situatia reclamantilor dupa condamnarea lor prin decizia definitiva si executorie din 2 noiembrie 1995

    a) Cu privire la executarea pedepsei inchisorii si a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi
    48. Reclamantii nu au executat pedeapsa inchisorii la care fusesera condamnati prin decizia din 2 noiembrie 1995 deoarece, imediat dupa pronuntare, procurorul general a suspendat executarea pentru o perioada de 11 luni, in temeiul art. 412 din CPP (paragraful 61 in fine de mai jos).
    49. Printr-o scrisoare din 30 septembrie 1996, Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie i-a informat pe reclamanti ca a prelungit suspendarea executarii pana la data de 27 noiembrie 1996.
    50. La 22 noiembrie 1996, reclamantii au fost gratiati, masura care a inlaturat executarea pedepsei cu inchisoarea. In temeiul art. 71 din Codul penal, masura a pus capat pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi (paragraful 58 in fine de mai jos).

    b) Cu privire la interzicerea exercitarii profesiei de jurnalist

    (i) primul reclamant
    51. Dupa cum reiese din cartea de munca a primului reclamant, care a prezentat Curtii o copie de pe aceasta, ulterior deciziei Tribunalului Calarasi din 2 noiembrie 1995:
    a) acesta a continuat sa isi desfasoare activitatea la sediul ziarului <<Telegraf>> ca sef al rubricii "Eveniment" pana la data de 1 februarie 1996, data la care a fost transferat in interes de serviciu la societatea C., pe un post identic si cu aceeasi remuneratie;
    b) in perioada in care a lucrat la sediul societatii C., salariul sau a fost majorat;
    c) activitatea sa la societatea C. a incetat la 14 aprilie 1997, datorita reducerii numarului de posturi de catre angajator, motiv de concediere prevazut de art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii in vigoare la acea data;
    d) nu a mai desfasurat o activitate salarizata pana la data de 7 februarie 2000, data la care a fost angajat in baza unui contract pe durata nedeterminata la societatea A., ca redactor-sef adjunct.

    (ii) al doilea reclamant
    52. In urma deciziei definitive si executorii din 2 noiembrie 1995, al doilea reclamant a continuat sa detina functia de redactor-sef la ziarul "Telegraf", dupa cum reiese dintr-o scrisoare pe care a prezentat-o Curtii la 19 ianuarie 2000.
    53. Intre 1 septembrie 1997 si 30 noiembrie 1999, in perioada in care a fost deputat in Parlamentul Romaniei, 25 milioane lei i-au fost dedusi din indemnizatia parlamentara si virati in contul bancar al doamnei R.M., in temeiul hotararii Judecatoriei Lehliu-Gara din 2 noiembrie 1995 (paragraful 37 in fine de mai sus).
    54. La o data neprecizata, ulterioara acestei hotarari, a fost ales primar al municipiului Constanta, functie pe care o ocupa si in prezent.

   II. Drept intern pertinent

    A. Codul penal

    1. Infractiuni contra persoanei
    55. Articolele pertinente, astfel cum erau redactate in momentul savarsirii faptelor:
    Art. 205
    Insulta
    "Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda."
    Art. 206
    Calomnia
    "Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda."
    56. In Rezolutia nr. 1.123 din 24 aprilie 1997 privind respectarea obligatiilor si angajamentelor asumate de Romania, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei sublinia ca art. 205 si 206 din Codul penal aduc atingere exercitiului libertatilor fundamentale si, in special, libertatii presei. Prin urmare, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a invitat autoritatile romane sa modifice fara intarziere aceste prevederi.
    57. In ceea ce priveste reforma legislativa, Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind noul cod penal roman pedepseste exclusiv cu amenda penala savarsirea infractiunii de calomnie (art. 225 din noul cod penal). Insulta nu mai este incriminata ca infractiune. Aceste modificari legislative vor intra in vigoare la 29 iunie 2005.

    2. Pedepsele
    58. Articolele pertinente, astfel cum erau redactate la momentul savarsirii faptelor:
    Art. 64
    Interzicerea unor drepturi
    "Pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea unuia sau a unora din urmatoarele drepturi:
    a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice;
    b) dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;
    c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii;
    d) drepturile parintesti;
    e) dreptul de a fi tutore sau curator."
    Art. 71
    Continutul si executarea pedepsei accesorii
    "Pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute in articolul 64.
    Condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii atrage de drept interzicerea drepturilor aratate in alineatul precedent din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa [...]."

    3. Masurile de siguranta
    59. Articolul pertinent, astfel cum era redactat la momentul savarsirii faptelor:
    Art. 115
    Interzicerea unei functii sau profesii
    "Cand faptuitorul a savarsit fapta datorita incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupatii, se poate lua masura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupatie.
    Aceasta masura poate fi revocata la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin un an, daca se constata ca temeiurile care au impus luarea ei au incetat."

    4. Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii
    60. Dispozitiile legale pertinente sunt redactate astfel:
    Art. 120
    Efectele gratierii
    "Gratierea are ca efect inlaturarea [...] executarii pedepsei [...].
    Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative."
    Art. 134
    Reabilitarea
    "Reabilitarea are loc de drept in cazul condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit nici o alta infractiune."

    B. Codul de procedura penala (CPP)

    61. Dispozitiile pertinente, astfel cum sunt redactate:
    Art. 409
    "Procurorul general din oficiu sau la cererea ministrului justitiei poate ataca cu recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie orice hotarare definitiva."
    Art. 410
    "Hotararile definitive de condamnare (...) pot fi atacate cu recurs in anulare [...]: I. (...) 4. cand s-au aplicat pedepse [...] in alte limite decat cele prevazute de lege; (...) 7. cand faptei savarsite i s-a dat o gresita incadrare juridica; (...)."
    Art. 412
    "Procurorul general poate dispune suspendarea executarii hotararii inainte de introducerea recursului in anulare."

    IN DREPT

    Chestiune preliminara: Intinderea competentei Marii Camere
    62. In observatiile Guvernului privind cererea de retrimitere a cauzei la Marea Camera, formulata de unul dintre reclamanti, s-a subliniat ca cel de-al doilea reclamant nu si-a dat in mod expres acordul pentru cererea de retrimitere. Or, cel de-al doilea reclamant nu era reprezentat de primul reclamant la data la care acesta din urma a inaintat Curtii cererea de retrimitere mai sus mentionata.
    63. Guvernul considera ca intinderea competentei Marii Camere este limitata la incalcarea libertatii de exprimare a primului reclamant. In consecinta, Guvernul solicita Marii Camere sa nu se pronunte asupra capatului de cerere a celui de-al doilea reclamant in virtutea art. 10 din Conventie.
    64. Reclamantii s-au opus cererii formulate de Guvern si solicita Curtii sa solutioneze cauza in ansamblul ei, intrucat cererea de retrimitere la Marea Camera a fost introdusa in numele amandurora, cu atat mai mult cu cat Conventia nu prevede expres consecintele nesemnarii documentului de catre unul dintre reclamanti.
    65. In ceea ce priveste aceasta controversa, sarcina Curtii este de a stabili care sunt limitele examinarii prezentei cauze sub aspectul cererii de retrimitere la Marea Camera, introdusa de reclamant in baza art. 43 din Conventie, care prevede:
    "1. Intr-un termen de 3 luni de la data hotararii unei Camere, orice parte in cauza poate, in cazuri exceptionale, sa ceara retrimiterea cauzei in fata Marii Camere.
    2. Un Colegiu de cinci judecatori ai Marii Camere accepta cererea in cazul in care cauza ridica o problema grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale sau o alta problema grava cu caracter general.
    3. In cazul in care Colegiul accepta cererea, Marea Camera se pronunta asupra cauzei printr-o hotarare."
    66. Conform jurisprudentei constante a Curtii, "cauza" retrimisa in fata Marii Camere priveste in mod necesar toate aspectele cererii solutionate anterior de o Camera in hotararea sa, neexistand nici un fundament care sa permita o retrimitere partiala a cauzei (K. si T. impotriva Finlandei [GC], nr. 25.702/94, paragrafele 140 - 141, CEDO 2001-VII, si Perna impotriva Italiei [GC], Cererea nr. 48.898/99, paragrafele 23 - 24, CEDO 2003-V). "Cauza" retrimisa in fata Marii Camere este cererea astfel cum a fost declarata admisibila (a se vedea, mutatis mutandis, Irlanda impotriva Marii Britanii, Hotararea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, pag. 63, paragraful 157; Azinas impotriva Ciprului [GC], Cererea nr. 56.679/00, paragraful 32, CEDO 2004-III), cu partile care au participat la procedura desfasurata in fata Camerei respective, evident cu pastrarea calitatii procesuale avute la data declararii admisibilitatii cererii.
    67. Aceste aspecte sunt conforme cu spiritul si litera art. 37 paragraful 1 in fine din Conventie, in baza caruia Curtea poate continua examinarea cererii, daca respectarea drepturilor omului garantate prin Conventie si prin Protocoalele sale o cere, inclusiv daca din circumstantele cauzei se poate concluziona ca persoana interesata nu doreste sa o mai mentina, ipoteza expres prevazuta de art. 37 paragraful 1 c) si cu care poate fi asimilata nesemnarea cererii de retrimitere a cererii de catre cel de-al doilea reclamant (mutatis mutandis, Karner impotriva Austriei, Cererea nr. 40.016/98, paragraful 28, CEDO 2003-IX).
    68. O astfel de concluzie se impune cu atat mai mult cu cat dl Mazare a achiesat in mod expres, prin declaratia sa din 17 august 2004, la cererea de retrimitere semnata de primul reclamant (paragrafele 9 si 13 de mai sus), mentinandu-si astfel, desi a posteriori, capatul de cerere in baza art. 10 din Conventie, declarat admisibil de Camera, precum si vointa de a supune cauza spre examinare Marii Camere.
    69. In consecinta, competenta Marii Camere nu este limitata la modul indicat de Guvern.

    III. Asupra pretinsei incalcari a art. 10 din Conventie

    70. In opinia reclamantilor, condamnarea lor ca urmare a publicarii unui articol intr-un ziar local la data de 12 aprilie 1994 reprezinta o atingere adusa libertatii lor de exprimare, in sensul art. 10 din Conventie, care prevede urmatoarele:
    "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice (...).
    2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare intr-o societate democratica, pentru (...) protectia reputatiei sau a drepturilor altora, (...) sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

    A. Argumentele partilor

    1. Reclamantii
    71. Reclamantii considera ca atingerea adusa libertatii lor de exprimare decurgand din condamnarea lor de catre instantele interne nu corespundea unei "nevoi sociale imperioase" pentru a fi justificata sub aspectul celui de-al doilea paragraf al art. 10 mentionat. Ei subliniaza, in primul rand, ca prin publicarea articolului incriminat intr-un ziar local au urmarit sa atraga atentia opiniei publice asupra unor chestiuni de natura publica si politica, legate de neregularitatile pe care, in opinia lor, primaria le-a comis prin incheierea unui contract public de asociere cu o societate privata.
    72. Precizand ca in articolul lor nu au facut nici o referire legata de viata privata a partii vatamate, doamna R.M., ceea ce demonstreaza buna lor credinta, reclamantii sustin ca acea caricatura despre care au fost acuzati ca aduce atingere vietii private a fostei juriste de la primarie nu reprezinta decat o satira umoristica si ca, in aceste conditii, exagerarea anumitor trasaturi caracteristice ale persoanelor si circumstantelor trebuie tolerata. In opinia lor, doar imaginatia bogata a doamnei R.M. a putut conduce la considerarea caricaturii in speta ca fiind o insinuare cu privire la relatiile intime pe care aceasta le-ar fi intretinut cu fostul viceprimar, iar Guvernul nu ar fi trebuit sa preia aceasta interpretare rauvoitoare.
    Ei afirma ca instantele interne nu au vazut in acea caricatura un mijloc de a sugera ca ar fi existat relatii extraconjugale intre personajele care sunt reprezentate. Mai adauga ca ei nu ar fi ezitat sa descrie in articolul lor - intr-o maniera detaliata, explicita si directa - eventualele relatii intime intre doi functionari ai primariei, daca ar fi avut cunostinta de acestea.
    73. Ei sunt de parere ca trebuie sa se considere ca au verificat in mod adecvat informatiile aduse la cunostinta publicului, informatii care s-au intemeiat in acel moment pe un raport - a carui credibilitate nu a fost contestata de nimeni - adoptat la 17 martie 1994 de catre Curtea de Conturi, singura institutie publica abilitata sa controleze gestionarea finantelor publice. Ei precizeaza ca au avut, de asemenea, si surse in interiorul primariei si la Curtea de Conturi, pe care nu le-ar fi putut dezvalui fara a le expune unor riscuri.
    74. Reclamantii subliniaza ca nu au facut proba veritatii afirmatiilor in fata instantelor interne datorita unor motive obiective, legate in principal de protectia surselor, precum si din cauza atitudinii instantelor nationale care nu au actionat, in virtutea rolului lor activ, pentru a stabili adevarul afirmatiilor lor. Ei apreciaza ca "adevarul jurnalistic", care urmareste sa informeze rapid opinia publica asupra unei chestiuni de interes general, se distinge de "adevarul judiciar" stabilit de instantele nationale si care urmareste sa angajeze responsabilitatea autorilor faptelor interzise de lege. Presa nu este chemata sa dezvaluie faptele cu aceeasi exactitate cu care organele de ancheta sunt tinute sa o faca.
    75. Reclamantii arata ca afirmatiile privind nelegalitatea contractului public incheiat de primarie si pentru care ei au fost condamnati au fost confirmate de raportul Curtii de Conturi. Ei justifica faptul ca au atras atentia opiniei publice la doi ani dupa semnarea contractului prin aceea ca la acel moment au intrat in posesia raportului mentionat. De asemenea, ei subliniaza ca articolul incriminat o viza pe doamna R.M. in calitatea sa de functionara a primariei, la data savarsirii faptelor descrise in articol, si nicidecum in calitatea sa de judecator, calitate pe care ea o avea la data aparitiei articolului.
    76. In ultimul rand, ei arata ca neexecutarea pedepsei cu inchisoarea nu exonereaza Guvernul de raspunderea privind atingerea adusa libertatii lor de exprimare si ca ei considera ca sanctiunile la care au fost condamnati au fost excesive si puteau aduce atingere dezbaterilor libere asupra chestiunilor de interes public, printr-o cenzura individuala si generala.

    2. Guvernul
    77. In opinia Guvernului, condamnarea reclamantilor a fost o masura necesara intr-o societate democratica, din moment ce publicarea articolului in cauza constituia o incalcare manifesta a eticii jurnalistice. Avand in vedere ca reclamantii nu au adus la cunostinta publica informatii intemeiate si precise si nu au fost de buna-credinta cand au afirmat ca doamna R.M. era corupta, Guvernul arata ca reclamantii nu au dovedit in fata instantelor interne ca au verificat aceste informatii, limitandu-se la a preciza ca au tinut cont de anumite decizii ale consiliului local si ale primariei si de o hotarare a Guvernului, care prin continutul lor nu justifica in nici un fel acuzatiile grave de coruptie aduse doamnei R.M.
    78. Guvernul subliniaza, de asemenea, ca reclamantii nu au indicat niciodata in fata judecatorilor nationali un alt document sau alte informatii ca sursa pentru articolul lor, in ciuda faptului ca erau constienti ca exista o decizie a primariei care autorizase societatea "Vinalex" sa furnizeze serviciul public la care facea referire contractul de asociere. Intemeindu-se in special pe declaratia facuta de cel de-al doilea reclamant in fata Tribunalului Constanta, Guvernul afirma ca pentru reclamanti publicarea acestui document nu era nici necesara si nici relevanta, avand in vedere ca ar fi contrazis, in realitate, mesajul transmis prin articolul in cauza. De altfel, Guvernul atrage atentia asupra a ceea ce considera a fi referiri neechivoce la viata privata a doamnei R.M. - de exemplu, utilizarea de diminutive in textul care insotea caricatura - care, in mod evident, nu erau de natura sa contribuie la dezbaterea asupra subiectului de interes general adus la cunostinta publicului.
    79. De asemenea, Guvernul arata, pe de o parte, ca reclamantii nu au facut proba veritatii afirmatiilor lor de natura factuala (faptica) asupra pretinsei coruptii si complicitati a doamnei R.M. la incheierea ilegala a contractelor si, pe de alta parte, au omis sa furnizeze in fata instantelor interne o baza factuala minima, propice sa fondeze judecatile lor de valoare asupra moralitatii si competentei fostei juriste de la primarie. In aceasta privinta, Guvernul arata ca instantele au apreciat ca reclamantii se fac vinovati de savarsirea infractiunii de insulta si de calomnie, dupa ce au stabilit reaua-credinta a reclamantilor.
    80. In particular, in ceea ce priveste raportul Curtii de Conturi, Guvernul apreciaza ca acest document nu ar fi constituit un fundament pentru a putea servi justificarii afirmatiilor incriminate, in masura in care a fost emis la 26 mai 1994, adica la mai mult de o luna dupa publicarea articolului. Pe de alta parte, reclamantii nu au invocat in fata instantelor interne nici existenta unui astfel de raport si nici faptul ca verificarile erau in curs la Curtea de Conturi, lipsind in acest fel instantele de posibilitatea de a solicita documentele oficiale pertinente de la autoritatile de control.
    81. De asemenea, in opinia Guvernului, condamnarea ziaristilor raspundea unei nevoi sociale imperioase de a proteja viata privata si reputatia doamnei R.M. si, implicit, prestigiul justitiei, in masura in care calitatea de judecator in functie a partii vatamate a fost subliniata in mai multe randuri in articolul incriminat. Guvernul considera ca afirmatiile reclamantilor, departe de a privi o dezbatere de interes general, contineau, in fapt, insulte la adresa judecatorului in cauza, ceea ce ar fi justificat, printre altele, gravitatea sanctiunii aplicate.
    82. In aceasta privinta, Guvernul arata ca interdictia impusa reclamantilor de a exercita profesia de ziarist avea natura unei masuri de siguranta si nu caracterul unei pedepse, fiind necesara tinand cont de campania de defaimare declansata de reclamanti impotriva partii vatamate; potrivit Guvernului, o astfel de masura era de natura sa previna orice recidiva. In orice caz, se arata ca aceasta sanctiune nu a avut efecte practice asupra activitatii profesionale a reclamantilor.
    83. In cele din urma, subliniind ca acestia nu au executat pedeapsa cu inchisoarea la care fusesera condamnati, Guvernul sustine ca gratierea acordata reclamantilor se inscrie, in fapt, in politica generala a autoritatilor romane de a se opune la condamnarea jurnalistilor la pedeapsa inchisorii pentru delicte privind libertatea de exprimare. Guvernul arata ca puterea legiuitoare a urmat aceeasi tendinta, recentele initiative de reforme legislative avand ca rezultat dezincriminarea insultei si eliminarea pedepsei cu inchisoarea pentru infractiunea de calomnie (a se vedea "dreptul intern pertinent", paragraful 57 de mai sus).

    B. Aprecierea Curtii

    1. Asupra existentei unei ingerinte
    84. Nu s-a contestat ca sanctionarea reclamantilor de catre instantele nationale ca urmare a publicarii unui articol intr-un ziar local, la care cel de-al doilea reclamant era redactor-sef, se analizeaza ca o "ingerinta" in exercitarea de catre reclamanti a libertatii de exprimare.
    85. Asemenea limitare incalca Conventia daca nu respecta cerintele impuse de paragraful 2 al art. 10. Prin urmare, trebuie analizat daca ingerinta "era prevazuta de lege", daca viza unul sau mai multe dintre scopurile legitime mentionate de respectivul paragraf si daca era "necesara intr-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri.

    2. Asupra justificarii ingerintei
    86. Avandu-se in vedere hotararile instantelor nationale, este evident ca ingerinta era "prevazuta de lege", adica de art. 205, 206 din Codul penal, astfel cum erau reglementate la epoca faptelor (paragraful 55) si nu se pot contesta accesibilitatea si previzibilitatea acestora, si ca se urmarea un scop legitim, adica "protectia drepturilor altuia", in special a reputatiei doamnei R.M., functionara la primarie la data savarsirii faptelor si judecator la data publicarii articolului (paragrafele 40 si 45 de mai sus).
    87. Opiniile partilor sunt divergente asupra caracterului "necesar intr-o societate democratica" a ingerintei incriminate. Revine asadar Curtii sa analizeze respectarea, in speta, a acestei conditii impuse de paragraful 2 al art. 10 precitat, nu fara a reaminti in prealabil principiile care se degaja din jurisprudenta sa in materie.

    a) Principii generale
    88. Conditia "necesitatii intr-o societate democratica" impune Curtii sa determine daca ingerinta incriminata corespundea "unei nevoi sociale imperioase". Statele contractante beneficiaza de o anumita marja de apreciere pentru a stabili existenta unei astfel de nevoi, dar aceasta marja este corelata cu un control european privind atat legea, cat si deciziile de aplicare, chiar atunci cand provin de la o instanta independenta. Asadar, Curtea este competenta sa statueze asupra chestiunii de a sti daca o astfel de "limitare" se conciliaza cu libertatea de exprimare prevazuta de art. 10 (a se vedea, printre multe altele, Perna impotriva Italiei [GC], Cererea nr. 48.898/99, paragraful 39, CEDO 2003-V; Asociatia Ekin impotriva Frantei, Cererea nr. 39.288/98, paragraful 56, CEDO 2001-VIII).
    89. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu are in nici un caz sarcina de a se substitui instantelor interne competente, ci pe aceea de a verifica sub aspectul art. 10 hotararile pronuntate in virtutea puterii lor de apreciere (Fressoz si Roire impotriva Frantei [GC], Cererea nr. 29.183/95, paragraful 45, CEDO 1999-1). Nu rezulta de aici ca trebuie sa se limiteze sa verifice daca statul parat a folosit aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si intr-un mod rezonabil; trebuie ca ingerinta in litigiu sa fie apreciata in lumina tuturor circumstantelor cauzei, inclusiv continutul comentariilor imputate reclamantilor si contextul in care acestia le-au facut (News Verlags GmbH & CoKG impotriva Austriei, Cererea nr. 31.457/96, paragraful 52, CEDO 2000-I).
    90. In special, Curtea trebuie sa determine daca argumentele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta sunt "pertinente si suficiente" si daca masura incriminata era "proportionala cu scopurile legitime urmarite" (Chauvy si altii impotriva Frantei, Cererea nr. 64.915/01, paragraful 70, CEDO 2004-VI). In acest context, Curtea trebuie sa se convinga ca autoritatile nationale, intemeindu-se pe o apreciere rezonabila a faptelor pertinente, au facut aplicarea unor reguli conforme principiilor consacrate de art. 10 (a se vedea, printre multe altele, Hotararea Zana impotriva Turciei din 25 noiembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VII, pag. 2.547 - 2.546, paragraful 51).
    91. Curtea trebuie sa verifice daca autoritatile interne au pastrat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de art. 10, si, pe de alta parte, dreptul la reputatie al persoanelor in cauza, care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Conventie ca element al vietii private. Aceasta ultima conditie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive adecvate pentru a garanta respectarea efectiva a vietii private in relatiile dintre indivizi.

    b) Aplicarea in speta a principiilor sus-mentionate

    (i) "Nevoie sociala imperativa"
    92. In cauza de fata, instantele interne au considerat ca reclamantii au adus atingere, prin continutul articolului incriminat, demnitatii si imaginii publice ale doamnei R.M., prin aceea ca i-au imputat fapte determinate, cum ar fi complicitatea la actele frauduloase ale societatii "Vinalex" si prin reprezentarea intr-o caricatura a doamnei la bratul unui barbat purtand un sac umplut cu bani, ceea ce a fost de natura sa o traumatizeze psihic si sa dezinformeze publicul (paragrafele 40 si 45 de mai sus). Trebuie examinat daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica condamnarea reclamantilor au fost pertinente si suficiente.
    93. Pentru a se pronunta in cauza, Curtea trebuie sa tina cont de un element important: rolul indispensabil de "caine de paza" care revine presei intr-o societate democratica (Goodwin impotriva Marii Britanii, Hotararea din 27 mai 1996, Culegere de decizii 1996-II, pag. 500, paragraful 39, si Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei [GC], Cererea nr. 21.980/93, paragraful 59, CEDO 1999-III). Presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, tinand in special de protectia reputatiei si drepturilor celuilalt. Totusi ii revine sarcina de a comunica, pentru indeplinirea sarcinilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general (a se vedea, printre multe altele, De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, Hotararea din 24 februarie 1997, Culegerea 1997-I, pag. 233 - 234, paragraful 37; Thoma impotriva Luxemburgului, Cererea nr. 38.432/97, paragraful 45, CEDO 2001-III, si Colombani si altii impotriva Frantei, Cererea nr. 51.279/99, paragraful 55, CEDO 2002-V).
    94. Trebuie constatat, in aceasta privinta, ca articolul incriminat contine in principal informatii privind gestionarea fondurilor publice de catre anumiti alesi locali si functionari publici si, in special, privind anumite neregularitati care ar fi fost comise cu ocazia incheierii unui contract de asociere intre primarie si o societate privata, pentru imobilizarea vehiculelor stationate neregulamentar pe drumurile publice (paragraful 20 de mai sus).
    95. In mod incontestabil, era vorba de un subiect de interes general pentru comunitatea locala, pe care reclamantii aveau dreptul sa-l aduca la cunostinta publicului prin intermediul presei. Imprejurarea ca aceeasi problema a fost ridicata de Curtea de Conturi intr-un raport intocmit in urma controlului efectuat la primarie de catre controlori financiari (paragraful 23 de mai sus) nu face decat sa confirme faptul ca articolul incriminat se inscria in cadrul unei dezbateri de interes pentru comunitatea locala, care avea dreptul sa fie informata.
    96. In ceea ce priveste sustinerea Guvernului ca raportul mentionat a fost adoptat dupa aproximativ o luna de la data publicarii articolului, Curtea subliniaza ca rolul ziaristilor de investigatii este tocmai acela de a informa si de a atrage atentia publicului asupra unor asemenea fenomene, de nedorit pentru societate, din momentul in care acestia intra in posesia informatiilor pertinente. Or, la o simpla lectura a articolului se observa ca la data redactarii sale reclamantilor le era cunoscuta cel putin versiunea initiala a raportului Curtii de conturi, daca nu raportul definitiv (paragrafele 23 si 24 de mai sus), mijloacele prin care partile interesate si-au procurat textul in cauza fiind specifice libertatii de investigare inerente exercitarii profesiei lor.
    97. Ca si instantele nationale, Curtea noteaza ca articolul litigios contine si afirmatii vizand-o direct pe doamna R.M., al carei nume complet figura chiar in titlul articolului si in numeroase locuri in cadrul acestuia (paragrafele 19 si 20 de mai sus).
    Aceste afirmatii transmit mesajul ca partea interesata era implicata intr-o serie de acte frauduloase ale societatii "Vinalex". Acestea au fost redactate intr-un stil virulent, dupa cum rezulta din utilizarea unor termeni duri precum "escrocherie" si "concurs de infractiuni" sau a unor fraze precum "persoanele semnatare nu pot invoca necunoasterea legii, ci doar incalcarea ei cu buna stiinta", "dl ex-viceprimar (...) a luat mita (...) obligandu-si sau cointeresandu-si subordonatii, (...) R.M.", "ori a semnat contractul de asociere necunoscand legile tarii, si atunci nu intelegem cum ulterior a ajuns judecator (...), ori a luat spaga si poate lua in continuare", sau, mai departe, "ni se pare insa ilar faptul ca presedintele Judecatoriei nu a dispus nici o masura (...) motivand ca suma ar fi prea mica" (paragrafele 19 si 20 de mai sus).
    98. Trebuie amintita jurisprudenta constanta a Curtii, conform careia, pentru aprecierea existentei unei "necesitati sociale imperioase" care sa justifice existenta unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se faca distinctia clara intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, cele din urma nu pot fi supuse unei probari a exactitatii lor [a se vedea, de exemplu, hotararile De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, citata mai sus, pag. 235, paragraful 42, si Harlanova impotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].
    99. Bineinteles ca, atunci cand este vorba de afirmatii privind comportamentul unui tert, in unele cazuri poate fi dificil sa se faca distinctia dintre acuzatii de fapt si judecati de valoare. Nu este mai putin adevarat ca si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este lipsita de orice fundament de fapt (Jerusalem impotriva Austriei, Cererea nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).
    100. In speta, afirmatiile reclamantilor cu privire la doamna R.M. au fost formulate sub forma unei alternative - "ori a semnat contractul (...) necunoscand legile tarii (...), ori a luat spaga" -, ceea ce ar putea crea impresia ca este vorba de o judecata de valoare. Totusi, daca analizam afirmatiile litigioase din perspectiva intregului articol, inclusiv caricatura care il insoteste, se observa ca ele includ, in realitate, acuzatii de fapt precise la adresa doamnei R.M., in sensul ca ar fi fost complice la incheierea unor contracte ilegale si ca ar fi primit mita. Afirmatiile reclamantilor au creat cititorilor impresia ca doamna R.M. avusese un comportament necinstit si interesat si puteau conduce la formarea opiniei ca "escrocheria" de care erau acuzati ea si fostul viceprimar si mita pe care ar fi primit-o constituiau fapte stabilite si nu erau puse la indoiala.
    101. Daca in virtutea rolului care ii este acordat presa are efectiv obligatia de a alerta publicul atunci cand este informata cu privire la existenta unor presupuse ilegalitati comise de alesi locali si functionari publici, referirea la persoane determinate, cu mentionarea numelor si functiilor acestora, implica pentru reclamanti obligatia de a furniza o baza factuala suficienta (Lesnik impotriva Slovaciei, Cererea nr. 35.640/97, paragraful 57 in fine, CEDO 2003-IV; Vides Aizsardzibas Klubs impotriva Letoniei, Cererea nr. 57.829/00, paragraful 44, 27 mai 2004).
    102. Cu atat mai mult ar fi fost cazul in speta, avandu-se in vedere ca era vorba de acuzatii grave referitoare la doamna R.M., de natura sa angajeze raspunderea sa penala, cum a aratat de altfel Curtea Suprema de Justitie in decizia sa din 9 iulie 1996 (paragraful 45 de mai sus). In aceasta privinta, trebuie amintit ca exercitarea libertatii de exprimare implica obligatii si responsabilitati si ca garantiile oferite jurnalistilor de art. 10 sunt supuse conditiei ca acestia sa actioneze cu buna-credinta, astfel incat sa furnizeze informatii exacte si credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France s.a. impotriva Frantei, Cererea nr. 53.984/00, paragraful 37, CEDO 2004-II; Colombani s.a., citata mai sus, paragraful 65, Harlanova (dec.), citata mai sus; McVicar impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Cererea nr. 46.311/99, paragrafele 83 - 86, CEDO 2002-III).
    103. Or, nici unul dintre aceste elemente nu se regaseste in cauza. Dupa analiza tuturor elementelor pe care le-au avut la dispozitie, instantele nationale au apreciat ca acuzatiile reclamantilor cu privire la persoana interesata prezentau o realitate deformata si nu se sprijineau pe fapte reale (paragrafele 40 si 45 de mai sus). Curtea nu sustine teza reclamantilor conform careia instantele romane nu au avut un rol activ in investigarea faptelor, astfel inca sa ajunga la "adevarul judiciar" (paragraful 74 de mai sus). Dimpotriva, din faptele cauzei rezulta ca instantele sesizate au acordat reclamantilor timpul necesar pregatirii apararii (paragrafele 26, 30, 32, 33 si 36 de mai sus), mergand chiar pana la emiterea de mandate de aducere pentru a se asigura de prezenta lor (paragrafele 26 si 33 de mai sus).
    104. De asemenea, si un alt factor are insemnatate in speta: atitudinea reclamantilor in timpul procedurii penale indreptate impotriva lor. Trebuie constatat, dupa cum au facut si Judecatoria Lehliu-Gara si Tribunalul Calarasi (paragrafele 38 si 42 de mai sus), ca reclamantii au manifestat o evidenta lipsa de interes fata de procesul lor, neprezentandu-se nici la audierile in fata judecatoriei, nici la cele in fata tribunalului, desi fusesera legal citati. Acestia nu si-au motivat cererea de recurs (paragraful 42 de mai sus) si, in toate stadiile procedurii in fata instantelor nationale, nu au produs elemente de proba in sustinerea afirmatiilor lor sau care ar fi servit drept o baza factuala suficienta pentru acestea (paragrafele 24 si 27 de mai sus).
    105. Curtea noteaza in special ca reclamantii nu au prezentat in fata instantelor nationale o copie a raportului Curtii de Conturi si nici macar nu au indicat, in cadrul procedurii penale indreptate impotriva lor, ca afirmatiile lor aveau la baza un astfel de raport oficial. Un asemenea demers ar fi permis judecatorilor nationali sa ceara Curtii de Conturi prezentarea documentului cu titlu de proba in cadrul procesului penal, dupa cum, pe buna dreptate, a aratat Guvernul parat (a se vedea paragraful 80 in fine).
    106. Curtea nu este convinsa de argumentul reclamantilor conform caruia acestia nu au prezentat dovezi in sprijinul afirmatiilor lor pentru a-si proteja sursele. Reafirmandu-si jurisprudenta constanta conform careia protectia surselor ziaristilor reprezinta una dintre pietrele unghiulare ale libertatii presei, fara de care sursele ar putea fi descurajate sa sprijine presa in vederea informarii publicului cu privire la aspecte de interes general (a se vedea Goodwin, citata mai sus, pag. 500, paragraful 39; Roemen si Schmit impotriva Luxembourg, Cererea nr. 51.772/99, paragraful 57, CEDO 2003-IV), Curtea precizeaza ca obligatia reclamantilor de a oferi o baza factuala solida afirmatiilor in cauza nu implica deloc obligatia de a dezvalui numele persoanelor care le furnizasera informatiile care au stat la baza articolelor. Mai mult, din elementele aflate la dispozitia Curtii nu rezulta ca, pe intreaga durata a procedurii penale indreptate impotriva reclamantilor sau chiar la data la care cel de-al doilea reclamant s-a prezentat in fata judecatoriei (paragraful 27 de mai sus), raportul Curtii de Conturi, pe care este evident ca s-au intemeiat reclamantii, reprezenta un document cu caracter confidential a carui divulgare ar fi putut duce la aplicarea unor sanctiuni pentru ei sau pentru sursele lor.
    107. Cu atat mai mult, reclamantii nu ar trebui sa sustina ca motivele retinute de instantele nationale care i-au condamnat nu sunt pertinente sau suficiente, avandu-se in vedere ca ei insisi nu au oferit instantelor argumentele si elementele de proba de care se prevaleaza acum in fata Curtii, lipsind astfel instantele nationale de posibilitatea de a aprecia in deplina cunostinta de cauza daca acestia au depasit sau nu limitele criticii admisibile (a se vedea paragrafele 24, 73 si 75 de mai sus).
    108. In plus, Curtea retine ca daca raportul respectiv - in masura in care acesta fusese emis de Curtea de Conturi - putea fi considerat ca o baza factuala solida si credibila pentru afirmatiile care au pus sub semnul intrebarii legalitatea contractului dintre primarie si societatea "Vinalex" (a se vedea, mutatis mutandis, Colombani s.a., citata mai sus, paragraful 65; Bladet Tromso si Stensaas, citata mai sus, paragraful 68), acesta nu precizeaza nimic, nici macar nu sugereaza, cu privire la pretinsele incalcari ale legii, savarsite de fostul viceprimar si de doamna R.M., sau cu privire la faptul ca ar fi primit mita pentru incheierea contractului.
    109. In ceea ce priveste modul in care autoritatile au abordat acest caz, Curtea retine ca instantele romane au admis exact ca acesta privea un conflict intre, pe de o parte, dreptul reclamantilor, in calitate de reprezentanti ai presei, de a comunica fapte si idei si, pe de alta parte, dreptul doamnei R.M. de a-si proteja reputatia si demnitatea (a se vedea paragraful 91 de mai sus). Pe baza elementelor pe care le are la dispozitie, Curtea apreciaza ca motivele retinute de instante in vederea condamnarii reclamantilor au fost pertinente si suficiente.
    110. Avand in vedere marja de apreciere de care beneficiaza statele parti in astfel de cazuri, Curtea apreciaza, in lumina circumstantelor cauzei, ca autoritatile nationale puteau sa considere necesar sa limiteze exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a reclamantilor si ca, astfel, condamnarea acestora pentru insulta si calomnie raspundea unei "nevoi sociale imperioase". Urmeaza sa se analizeze in ce masura limitarea mentionata a fost proportionala scopului legitim urmarit, avand in vedere pedepsele aplicate.

    (ii) Proportionalitatea pedepsei
    111. Natura si gravitatea pedepselor aplicate sunt elemente care trebuie avute in vedere la aprecierea proportionalitatii unei limitari aduse dreptului la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 (Ceylan impotriva Turciei [GC], Cererea nr. 23.556/94, paragraful 37, CEDO 1999-IV; Tammer impotriva Estoniei; Cererea nr. 41.205/98, paragraful 69, CEDO 2001-I; Skalka impotriva Poloniei, Cererea nr. 43.425/98, paragrafele 41 - 42, Hotararea din 27 mai 2003; Lesnik, citata mai sus, paragrafele 63 - 64). Astfel, Curtea trebuie sa dea dovada de atentie maxima atunci cand masurile luate sau pedepsele aplicate de autoritatile nationale sunt de natura sa descurajeze participarea presei la dezbaterea unor chestiuni de interes general legitim (Jersild impotriva Danemarcei, Hotararea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 298, pag. 25 - 26, paragraful 35).
    112. In cauza, pe langa obligarea lor la plata de daune-interese pentru prejudiciul moral cauzat doamnei R.M., reclamantilor li s-a aplicat o pedeapsa de 7 luni de inchisoare cu executare, insotita de interzicerea unor drepturi civile si a practicarii profesiei de ziarist timp de un an (paragraful 37 de mai sus). Aceste sanctiuni sunt, evident, foarte severe.
    113. Chiar daca statele parti au posibilitatea, adica raspunderea, in conformitate cu obligatiile pozitive care le revin in baza art. 8 din Conventie (paragraful 91 de mai sus, in fine), de a reglementa modul de exercitare a libertatii de exprimare, astfel incat sa se asigure prin lege o protectie adecvata a reputatiei persoanelor, acestea trebuie sa evite adoptarea unor masuri de natura sa descurajeze presa in realizarea functiei sale de alertare a publicului in cazul unor aparente sau presupuse abuzuri ale autoritatilor (paragraful 93 de mai sus). Exista riscul ca jurnalistii de investigatie sa se abtina de la exprimarea cu privire la chestiuni de interes general - precum presupuse nereguli in alocarea unor contracte publice catre societati comerciale - daca acestia sunt supusi riscului de a fi condamnati, atunci cand legislatia prevede astfel de sanctiuni pentru atacuri nejustificate la adresa reputatiei altuia, cum ar fi pedeapsa inchisorii sau interzicerea exercitarii profesiei.
    114. Efectul descurajant pe care teama fata de asemenea sanctiuni il are asupra exercitarii de catre ziaristi a libertatii de exprimare este evident (mutatis mutandis, Wille impotriva Liechtenstein [GC], Cererea nr. 28.396/95, paragraful 50, CEDO 1999-VII; Nikula impotriva Finlandei, Cererea nr. 31.611/96, paragraful 54, CEDO 2002-II, Goodwin, citata mai sus, pag. 500, paragraful 39; Elci s.a. impotriva Turciei, Cererea nr. 23.145/93 si 25.091/94, paragraful 714, 13 noiembrie 2003). Fiind nociv pentru societate in ansamblul sau, acesta face si el parte din elementele care trebuie luate in considerare in cadrul aprecierii proportionalitatii - si, prin urmare, al justificarii - pedepselor aplicate in cauza reclamantilor, care aveau, desigur, dupa cum Curtea a aratat mai sus, dreptul de a supune atentiei publicului problema semnarii unui contract de parteneriat intre autoritatile locale si societatea privata respectiva (paragrafele 94 si 95 de mai sus).
    115. Desi stabilirea pedepselor este in principiu de competenta instantelor nationale, Curtea considera ca aplicarea pedepsei inchisorii pentru o infractiune in domeniul presei nu este compatibila cu libertatea de exprimare a jurnalistilor, garantata de art. 10 din Conventie, decat in circumstante exceptionale, mai ales atunci cand au fost grav afectate alte drepturi fundamentale, ca de exemplu in cazul difuzarii unui discurs de incitare la ura sau la violenta (a se vedea, mutatis mutandis, Feridun Yazar impotriva Turciei, Cererea nr. 42.713/98, paragraful 27, 23 septembrie 2004; Surek si Ozdemir impotriva Turciei [GC], Cererea nr. 23.927/94 si 24.277/94, paragraful 63, 8 iulie 1999). In legatura cu acest aspect, Curtea ia nota de initiativele legislative ale autoritatilor romane care, recent, au condus la dezincriminarea insultei si la eliminarea pedepsei cu inchisoarea pentru calomnie (paragraful 57 de mai sus).
    116. Nici un element din prezenta cauza, care este o cauza tipica de calomniere a unei persoane in contextul dezbaterii unui subiect de interes public, nu este de natura sa justifice aplicarea pedepsei cu inchisoarea. Prin insasi natura sa, o astfel de pedeapsa are, fara indoiala, un efect descurajant, iar faptul ca reclamantii nu au executat-o nu schimba in nici un fel aceasta concluzie din moment ce gratierea de care au beneficiat este o masura apartinand puterii discretionare a presedintelui tarii; in plus, daca un asemenea act de clementa urmareste scutirea persoanelor vinovate de executarea pedepsei, aceasta nu inlatura si condamnarea (paragrafele 50 si 60 de mai sus).
    117. In plus, pedeapsa inchisorii care le-a fost aplicata reclamantilor a fost insotita de interzicerea exercitarii tuturor drepturilor civile prevazute de art. 64 din Codul penal (paragraful 58 de mai sus). Intr-adevar, ca urmare a suspendarilor succesive ale executarii, acordate de procurorul general (paragrafele 48 si 49 de mai sus), reclamantii nu au trebuit sa suporte efectele pedepsei accesorii, inlaturata ca efect al gratierii, conform legislatiei interne in materie (paragraful 50 de mai sus in fine). Rezulta ca o asemenea interdictie, aplicabila in dreptul roman in mod automat oricarei persoane condamnate la pedeapsa inchisorii, indiferent de infractiunea pentru care se aplica pedeapsa principala si fara a fi supusa controlului instantelor in ceea ce priveste necesitatea (mutatis mutandis, Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, Cererea nr. 46.572/99, paragraful 48, Hotararea din 28 septembrie 2004), nu este adecvata in cauza si nu se justifica in raport cu natura infractiunilor pentru care s-a angajat raspunderea penala a reclamantilor.
    118. In ceea ce priveste interzicerea exercitarii profesiei de jurnalist timp de un an, aplicata reclamantilor, care a fost mentinuta, Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta conform careia masurile prin care se limiteaza in prealabil activitatea ziaristilor trebuie examinate in amanunt si nu se justifica decat in circumstante exceptionale (a se vedea, mutatis mutandis, Association Ekin, citata mai sus, paragraful 56 in fine). Curtea considera ca, desi circumstantele cauzei indica faptul ca pedeapsa nu a avut consecinte concrete in privinta reclamantilor (paragrafele 51 si 52 de mai sus), aceasta a fost de o gravitate deosebita, care nu se poate justifica doar prin riscul recidivei din partea reclamantilor.
    119. Curtea apreciaza ca, aplicand activitatii jurnalistice a reclamantilor o astfel de interdictie generala cu caracter preventiv, chiar daca aceasta este temporara, instantele interne nu au respectat principiul conform caruia presa trebuie sa isi poata realiza functia de "caine de paza" in cadrul unei societati democratice.

    (iii) Concluzie
    120. Daca atingerea adusa de autoritatile interne dreptului la libertatea de exprimare a reclamantilor poate fi justificata prin interesul restabilirii echilibrului dintre diversele interese concurente in cauza, pedeapsa aplicata persoanelor interesate si interdictiile aplicate alaturi de aceasta de catre instantele nationale au fost evident disproportionate, prin natura si gravitatea lor, in raport cu scopul legitim urmarit prin condamnarea reclamantilor pentru insulta si calomnie.
    121. Curtea considera ca, in speta, instantele interne au depasit cadrul unei limitari "necesare" libertatii de exprimare a reclamantilor.
    122. Prin urmare, art. 10 din Conventie a fost incalcat.

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    123. Conform art. 41 din Conventie,
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciul
    124. Primul reclamant solicita 2.537,65 dolari S.U.A., echivalentul a 2.108 euro, pentru prejudiciul material ca urmare a beneficiului neincasat prin incetarea contractului sau de munca intre 14 aprilie 1997 si 7 februarie 2000, data la care a fost angajat de o alta societate de presa.
    Cel de-al doilea reclamant solicita 2.445,10 dolari S.U.A., echivalentul a 2.033 euro, reprezentand echivalentul a 25 milioane lei la plata carora au fost obligati in solidar ambii reclamanti, dar care, in realitate, au fost achitati doar de catre el doamnei R.M.
    125. Reclamantii solicita, de asemenea, cate 100.000 dolari S.U.A., echivalentul a 83.151 euro, pentru prejudiciul moral pe care sustin ca l-ar fi suferit ca urmare a suferintelor psihice ce le-au fost cauzate prin condamnarea lor la o pedeapsa cu inchisoarea de o asemenea gravitate, afectarii reputatiei si carierei lor si a stresului determinat de nesiguranta in care au trait timp de mai mult de un an dupa condamnarea lor, avandu-se in vedere ca pedeapsa privativa de libertate putea fi pusa oricand in executare.
    126. Guvernul considera ca daunele-interese care ar putea fi acordate, daca este cazul, primului reclamant nu ar trebui sa acopere decat beneficiul nerealizat pe durata interdictiei exercitarii profesiei, adica intre 22 noiembrie 1996 si 22 noiembrie 1997. Nu formuleaza obiectii fata de cererea de acordare a daunelor materiale formulata de al doilea reclamant.
    127. In schimb, Guvernul apreciaza ca reclamantilor nu trebuie sa li se acorde despagubiri pentru prejudiciul moral. Evidentiind ca condamnarea celui de-al doilea reclamant nu a avut consecinte asupra reputatiei si carierei sale, avand in vedere alegerea sa ca deputat in Parlamentul Romaniei si ca primar al Constantei, Guvernul considera ca hotararea Curtii ar putea reprezenta, in sine, o reparatie echitabila suficienta.
    128. In ceea ce priveste pretentiile referitoare la pierderea veniturilor salariale ale primului reclamant, Curtea arata ca nu exista o legatura de cauzalitate directa suficient stabilita intre aceasta si incalcarea art. 10 din Conventie constatata de Curte. Concret, concedierea din 14 aprilie 1997 a fost motivata de reducerea personalului unitatii (paragraful 51 de mai sus), iar reclamantul nu a transmis nici un element din care sa rezulte ca s-a straduit fara succes sa isi gaseasca un nou loc de munca inainte de incetarea interdictiei. Prin urmare, Curtea respinge cererea reclamantului.
    129. Avand in vedere concluzia sa conform careia condamnarea reclamantilor ar fi putut fi considerata ca o masura "necesara intr-o societate democratica" in vederea restabilirii echilibrului intre diversele interese concurente in cauza daca sanctiunea penala si interdictiile aplicate nu ar fi fost evident disproportionate (paragrafele 120 si 121 de mai sus), Curtea va respinge si cererea celui de-al doilea reclamant privind restituirea sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral pe care a trebuit sa o achite partii vatamate in baza hotararilor interne.
    130. Avand in vedere circumstantele cauzei, Curtea apreciaza ca simpla constatare a incalcarii art. 10 din Conventie reprezinta, in sine, o reparatie echitabila suficienta pentru repararea oricarui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamanti.

    B. Cheltuieli de judecata
    131. Fara a indica valoarea acestora si fara a oferi acte justificative, reclamantii solicita restituirea cheltuielilor de judecata suportate de acestia in fata instantelor interne si in fata Curtii. Acestia lasa la aprecierea Curtii stabilirea sumei care ar putea fi acordata cu acest titlu.
    132. Guvernul nu se opune, in principiu, acestei cereri, sub rezerva transmiterii actelor justificative necesare.
    133. Curtea reaminteste ca, in aplicarea art. 41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabileste ca au fost cu adevarat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila. In plus, art. 60 paragraful 2 din regulament prevede ca orice pretentie formulata in baza art. 41 din Conventie trebuie indicata in cifre exacte, detaliata si insotita de actele justificative necesare, in lipsa carora Curtea poate respinge o asemenea cerere, in intregime sau in parte (a se vedea, de exemplu, Vides Aizsardzibas Klubs, citata mai sus, paragraful 56).
    134. In cauza, Curtea constata ca reclamantii nu si-au precizat cererea in nici un fel, neindicand cuantumul si nejustificand cheltuielile de judecata pretinse. In consecinta, hotaraste sa nu acorde nici o suma cu acest titlu.

    PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS,
    CURTEA:

    1. hotaraste, in unanimitate, ca art. 10 din Conventie a fost incalcat;
    2. hotaraste, cu 6 voturi la 1, ca simpla constatare a unei incalcari reprezinta, in sine, o reparatie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral care ar fi fost eventual suferit de reclamanti;
    3. respinge, cu 6 voturi la 1, restul cererii de reparatie echitabila.
    Redactata in limbile franceza si engleza si pronuntata in sedinta publica in Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 17 decembrie 2004.

             Paul Mahoney,                  Luzius Wildhaber,
               grefier                         presedinte

    La prezenta hotarare sunt anexate, conform art. 45 paragraful 2 din Conventie si art. 74 paragraful 2 din regulament, opiniile urmatoare:
    - opinia concordanta a domnului Cabral Barreto, la care s-au alaturat domnii Ress si Birsan;
    - opinia partial dizidenta a domnului Costa.

                           OPINIA CONCORDANTA
a domnului judecator Cabral Barreto la care se alatura domnii judecatori Birsan si Ress

    Impartasesc opinia majoritatii ca Marea Camera este competenta sa examineze prezenta cauza in intregul ei in legatura cu ambii reclamanti, dar nu pot fi de acord cu intreaga motivare.
    Dupa parerea mea, factorul semnificativ este ca domnul Mazare a sustinut si a acceptat cererea de trimitere in fata Marii Camere, facuta in numele sau de domnul Cumpana.
    Cu toate acestea, daca majoritatea sugereaza in paragraful 68 din hotarare ca, atunci cand exista mai multi reclamanti, trimiterea cauzei la Marea Camera ii permite acesteia sa examineze global aspectele cererii examinate de camera (a se vedea paragraful 66), nu pot fi de acord.
    Dupa parerea mea, trebuie facuta distinctia intre cauzele in care exista un singur reclamant si cele in care sunt mai multi.
    In prima situatie, trimiterea in fata Marii Camere la cererea partilor - statul sau reclamantul - implica examinarea globala a cererii, chiar daca solicitarea se limiteaza la anumite aspecte sau capete de cerere (K. si T. impotriva Finlandei, citata in hotarare).
    In ipoteza in care exista mai multi reclamanti, iar cererea de trimitere la Marea Camera provine de la un singur reclamant, parerea mea este ca Marea Camera nu are competenta de a examina capetele de cerere ale altui reclamant impotriva vointei acestuia, decat daca obiectul litigiului este legat indivizibil de toti reclamantii (care sa fi fost reuniti in aceeasi procedura).
    Mi se pare dificil de sustinut ca totalitatea reclamantilor se afla intr-o astfel de situatie de indivizibilitate si ca interesele lor nu pot fi analizate separat.
    Chiar si intr-o situatie unica, adica un act izolat al autoritatilor care a cauzat incalcari ale Conventiei pentru mai multe persoane, examinarea diferentiata si autonoma a capetelor de cerere ale reclamantilor este posibila din punct de vedere juridic si chiar dezirabila.
    In aceste imprejurari, Curtea a acceptat intotdeauna rezolvarea cauzei cu privire la unul dintre reclamanti; de exemplu, nimic nu impiedica solutionarea amiabila a cauzei intre un reclamant si stat, care sa puna capat cererii sale, procedura continuand cu examinarea capetelor de cerere ale celorlalti reclamanti.
    Daca interpretez corect paragraful 67, majoritatea considera ca, in temeiul art. 37 alin. 1 din Conventie, Marea Camera poate examina capetele de cerere ale unui reclamant care nu i-a solicitat interventia.
    Dupa parerea mea, o astfel de interpretare merge prea departe. Posibilitatea de a continua examinarea este, in fapt, supusa conditiei ca cererea sa fi fost radiata de pe rol pentru unul dintre motivele enuntate in alin. 1 din art. 37.
    Odata ce camera si-a pronuntat hotararea, hotarare acceptata de stat, Marea Camera trebuie sa se limiteze la examinarea cererii reclamantului care solicita trimiterea cauzei.
    Pentru ceilalti reclamanti, hotararea Camerei va deveni definitiva in conformitate cu art. 44 alin. 2.
    Desigur, este posibil ca intre hotararea Camerei si hotararea Marii Camere sa existe contradictii si, in consecinta, sa se aplice solutii juridice diferite pentru aceeasi situatie.
    Totusi, aceasta poate interveni si in alte situatii, in special in ipoteza in care anumiti reclamanti solutioneaza cauza pe cale amiabila, in vreme ce altii obtin in final o hotarare in care se arata ca nu a existat o incalcare.
    Solutia pe care o recomand, in ciuda riscului pronuntarii unor hotarari contradictorii de catre Camera si Marea Camera, este singura care garanteaza respectarea principiilor care guverneaza procedura in fata Curtii, cum sunt principiul egalitatii armelor si principiul contradictorialitatii.
    E dificil de spus cum poate Marea Camera sa solutioneze "cauza" unei persoane care nu se prezinta in fata sa ca parte in procedura fara sa aduca atingere principiilor care trebuie respectate in speta.

                        OPINIA PARTIAL SEPARATA
                      a domnului judecator Costa

    Sunt de acord cu hotararea Marii Camere, pe care o consider excelenta. Cu exceptia unui singur punct: refuzul de a acorda reclamantilor orice reparatie echitabila.
    Curtea a considerat ca nu este cazul sa acorde o reparatie pentru prejudiciul material, desi cel de-al doilea reclamant a platit daune-interese doamnei R.M.: or, Curtea ia in considerare sumele platite de un reclamant partii adverse in temeiul hotararilor judecatoresti si in mod normal condamna statul parat sa le ramburseze atunci cand legatura de cauzalitate este stabilita (a se vedea, de exemplu, Nikula impotriva Finlandei, Cererea nr. 31.611/96, paragraful 63, CEDO 2002-II).
    Curtea a apreciat, de asemenea, in ceea ce priveste daunele morale, ca faptul ca a constatat o incalcare a Conventiei constituie o reparatie suficienta. Este adevarat ca ea a ajuns frecvent, desi nu intotdeauna, la aceasta concluzie (a se vedea, de exemplu, Nilsen si Johnsen impotriva Norvegiei [GC], Cererea nr. 23.118/96, paragraful 56, CEDO 1999-VIII - dar in sens invers Hotararea Nikula impotriva Finlandei citata mai sus, paragraful 65), in vreme ce in cauzele privind durata procedurii ea acorda in mod sistematic reclamantilor sume cu titlu de daune morale, datorita "anxietatii" sau "angoasei" cauzate de o durata nerezonabila a procedurii. Se ridica semne de intrebare cu privire la aceasta severitate in cazul incalcarii unui drept material si cu privire la aceasta generozitate in caz de incalcare procedurala (a se vedea in acest sens, de exemplu, opiniile separate in cauza Di Mauro impotriva Italiei [GC], Cererea nr. 34.256/96, CEDO 1999-V). Se poate observa, de asemenea, ca, in prezenta cauza, reclamantii, condamnati la pedeapsa inchisorii, au incercat cu certitudine sentimente de anxietate sau chiar angoasa, cel putin pana la gratiere, care, in plus, nu a inlaturat pedepsele accesorii.
    In sfarsit, Curtea a decis sa nu acorde nimic domnilor Cumpana si Mazare pentru cheltuieli de judecata, desi au fost reprezentati in fata instantelor interne si in fata Marii Camere a Curtii. Este drept ca au lasat la aprecierea acesteia stabilirea cuantumului ce le va fi acordat cu acest titlu (paragraful 131 din hotarare). Curtea s a limitat sa constate ca nu au justificat cheltuielile. Or, statuand in echitate, ar fi putut tot atat de bine sa considere ca unele cheltuieli au fost facute in orice caz si sa admita cererea acordand o suma forfetara, ceea ce se intampla frecvent.
    Pe scurt, reclamantii n au obtinut decat o satisfactie platonica sau o victorie a la Pyrrhus (dupa cum preferam o imagine desprinsa din filosofia ateniana sau din regatul lui Epir). Aceasta mi se pare, indiferent de comportamentul lor, oarecum excesiv: inca o data, un reclamant care pierde toate procesele in fata instantelor interne obtine, practic in toate cazurile, sume deloc neglijabile in temeiul art. 41, chiar daca a avut o atitudine dilatorie sau a actionat cu rea credinta. Consider ca aceasta reprezinta, in sine, o justificare (chiar daca izolata!) a dezacordului cu pct. 2 si 3 din dispozitiv.