HOTARARE din 5 octombrie 2004
in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei
ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 422 din 19 mai 2005
HOTARAREA
din 5 octombrie 2004
in cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei*)
(Cererea nr. 46.430/99)
*) Traducere.
In cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cazul
unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; A.B. Baka, L.
Loucaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni,
judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 2 decembrie 2003 si 14
septembrie 2004,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 46.430/99, indreptata impotriva Romaniei,
prin care un cetatean al acestui stat, domnul Barbu Anghelescu (reclamantul), a
sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 11 martie
1998, in temeiul fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de doamna R. Rizoiu, agentul
Guvernului roman pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea), din
cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, in special, ca a fost victima unor rele tratamente
din partea politistilor cu ocazia unui control rutier.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in
vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din
Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii (art. 52
alin. 1 din regulament). In cadrul acesteia, Camera investita cu judecarea
cererii [art. 27 alin. (1) din Conventie] a fost constituita conform art. 26
alin. (1) din regulament.
6. Prin decizia din 2 decembrie 2003 Camera a declarat cererea partial
admisibila.
7. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind
fondul cererii [art. 59 alin. (1) din regulament].
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
8. Reclamantul s-a nascut in anul 1949 si are domiciliul in localitatea
Turcinesti.
A. Incidentul din 15 aprilie 1996
1. Faptele, astfel cum au fost stabilite in decizia din 18 octombrie 2001 a
Curtii de Apel din Pitesti
9. La 15 aprilie 1996, in timp ce conducea masina, reclamantul a fost oprit
de un agent de politie rutiera, plutonierul B.
10. Din cauza altercatiei dintre reclamant si B, un alt politist, Z, a
intervenit.
Politistul B i-a pus in vedere reclamantului ca se afla in stare de
ebrietate, spunandu-i ca este "mort de beat" si i-a adresat injurii.
Apoi l-a strans de gat pe reclamant cu propriul fular si l-a chemat pe colegul
sau, plutonierul Z, care se afla la 50 m distanta. Dupa sosirea acestuia din
urma, B l-a agresat pe reclamant, cauzandu-i leziuni care au necesitat 4 - 5
zile de ingrijiri medicale, conform certificatului intocmit la 17 aprilie 1996
de catre un medic de la laboratorul medico-legal din judetul Gorj (a se vedea
& 14 de mai jos). Reclamantul a incercat sa scape, dar a fost prins de
catre politisti.
2. Versiunea Guvernului
11. Guvernul propune o alta versiune decat cea retinuta in decizia din 18
octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti.
12. In opinia Guvernului, atunci cand a fost oprit de agentii de la politia
rutiera, care i-au solicitat sa prezinte actele si acceptul pentru un test de
alcoolemie, reclamantul a incercat sa fuga. Ca atare, politistii au incercat sa
il imobilizeze pentru a-l impiedica sa fuga. Reclamantul a devenit agresiv,
provocand o altercatie. Ca rezultat al acestei altercatii atat reclamantul, cat
si unul dintre politisti au fost raniti, astfel cum reiese din certificatele
medicale intocmite.
13. In opinia Guvernului leziunile traumatice constatate ulterior asupra
reclamantului si provocate de catre politisti au fost cauzate in mod
accidental, in timp ce acestia incercau sa il linisteasca si sa il impiedice sa
fuga.
3. Rezultatele examenului medico-legal la care a fost supus reclamantul
14. Parchetul a dispus supunerea reclamantului la un examen medico-legal cu
privire la leziunile pe care le prezenta. Raportul intocmit la 17 aprilie 1996
de catre medicul D. din laboratorul medico-legal din judetul Gorj a constatat
existenta mai multor leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin
lovituri provocate cu un corp dur sau prin apasare cu degetele ori cu unghiile.
Raportul constata 3 echimoze de 2 x 1 cm^2 in partea stanga a gatului, dintre
care una acoperita de o excoriatie, si 3 echimoze si o excoriatie de 1,5 x 1,5
cm^2, respectiv de 2 x 1 cm^2 si 1 x 1 cm^2 in partea dreapta a gatului; o
excoriatie in regiunea claviculara stanga si o excoriatie pe frunte de 1,5 x
0,5 cm^2. Aceste leziuni necesitau, conform aceluiasi certificat, 4 - 5 zile de
ingrijiri medicale.
B. Procedura penala impotriva reclamantului
15. Asa cum reiese din ordonanta de retinere, politistii l-au retinut pe
reclamant pe motiv ca acesta a refuzat sa prezinte permisul de conducere si sa
se supuna unui test de alcoolemie, ca l-a lovit pe B si l-a muscat de deget.
16. Dupa retinerea sa, in seara de 15 aprilie 1996, reclamantul a fost
insotit de Politie la spitalul din Targu Jiu pentru prelevare de probe
biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. Dupa cum rezulta dintr-o
adeverinta eliberata la 5 septembrie 2000 de directorul spitalului, proba a
fost luata de catre Politie in scopul de a o depune la laboratorul medico-legal
din judetul Gorj.
17. La 16 aprilie 1996 Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Jiu a dispus
inceperea urmaririi penale impotriva reclamantului pentru ultraj si refuzul de
a se supune prelevarii de probe biologice. In aceasta privinta, procurorul a
aratat ca reclamantul lovise un agent de politie in exercitiul functiunii, provocandu-i
leziuni ce au necesitat 6 - 7 zile de ingrijiri medicale.
18. In aceeasi zi procurorul a dispus luarea masurii arestarii preventive a
reclamantului pentru o perioada de 30 de zile.
19. La 25 aprilie 1996 reclamantul a fost liberat pe cautiune.
20. Asa cum rezulta dintr-o adresa transmisa la 3 octombrie 1996 de catre
laboratorul medico-legal din judetul Gorj ca raspuns la o adresa a Judecatoriei
Targu Jiu, probele biologice recoltate la 15 aprilie 1996 n-au fost niciodata
transmise acestuia de organele de urmarire penala.
21. Prin rechizitoriul din 29 aprilie 1996 transmis Judecatoriei Targu Jiu
Parchetul l-a trimis in judecata pe reclamant. La 13 martie 1998, Judecatoria
Targu Jiu si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Gorj.
22. Prin hotararea din 24 decembrie 1998 Tribunalul Gorj l-a condamnat pe
reclamant la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru infractiunea
prevazuta de Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice si
aceea de ultraj.
23. La 4 mai 1999 Curtea de Apel Craiova a desfiintat sentinta din 24
decembrie 1998, stabilind ca tribunalul nu era competent, si a trimis cauza
spre rejudecare la Judecatoria Targu Jiu.
24. La 23 februarie 2000, la cererea reclamantului, Curtea Suprema de
Justitie a decis stramutarea cauzei la Judecatoria Pitesti, pentru motive care
tin de buna administrare a justitiei.
25. La 28 noiembrie 2000 aceasta instanta l-a condamnat pe reclamant la
pedeapsa de 1 an inchisoare. Judecatoria a statuat ca acesta a comis
infractiunea de ultraj si infractiunea prevazuta de art. 37 alin. (3) din
Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice. Prin decizia din
10 aprilie 2001 Tribunalul Arges a mentinut sentinta din 28 noiembrie 2000.
26. La 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Pitesti a admis recursul
reclamantului. Instanta a statuat ca fapta nu exista si, in temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala, l-a achitat pe reclamant.
Intemeindu-se pe probele din dosar, in special pe certificatele medico-legale
si de pe declaratiile a 3 martori, instanta a constatat ca reclamantul fusese
agresat ("sugrumat" si "lovit") de catre agentul de politie
B cu ocazia unui control rutier. Curtea de Apel Pitesti a stabilit ca cei doi
politisti au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea reprosa reclamantului
ca a incercat sa fuga.
27. In ceea ce priveste martorii care au dat declaratii in favoarea
acuzarii, Curtea de Apel Pitesti a considerat ca nici unul dintre acestia nu
asistase in mod nemijlocit la incidentul din 15 aprilie 1996, avand in vedere
ca unii erau situati prea departe de locul incidentului (mai mult de 50 m), in
timp ce altii doar aflasera in mod indirect despre aceste fapte.
C. Procedura penala impotriva agentilor de politie
28. La 10 mai 1996 reclamantul a depus plangere impotriva lui B si lui Z
pentru purtare abuziva, infractiune prevazuta de art. 250 din Codul penal.
29. La 3 iunie 1997 Parchetul Militar Craiova a dispus inceperea urmaririi
penale impotriva lui B. In cadrul acestei proceduri, reclamantul s-a constituit
parte civila. La 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a dispus scoaterea
de sub urmarire penala a lui B si neinceperea urmaririi penale in privinta lui
Z.
30. In ordonanta din 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova a
considerat ca politistul B nu se comportase abuziv si ca acesta incercase sa il
impiedice pe reclamant sa fuga, tragandu-l de fular. In ceea ce priveste
leziunile traumatice prezentate de reclamant, Parchetul Militar Craiova a
considerat ca acestea nu au fost cauzate cu intentie de ofiterul B, ele fiind
consecinta actelor prin care s-a materializat incercarea legala de a-l
imobiliza pe reclamant si de a-l impiedica sa fuga. Parchetul Militar Craiova a
retinut, de asemenea, ca reclamantul a avut un comportament refractar, chiar
agresiv, si ca acesta adresase injurii politistului B si ca il muscase,
incercand sa fuga. Cu privire la omisiunea politistilor de a prezenta probele
biologice prelevate de la reclamant pentru analiza, Parchetul Militar Craiova a
constatat ca politistii in cauza depusesera probele la Politie si ca acestea au
disparut ulterior. Parchetul Militar Craiova a concluzionat ca nu s-a putut
stabili care erau persoanele responsabile de aceasta omisiune.
31. Reclamantul a facut plangere in fata procurorului ierarhic superior. La
22 aprilie 1998 Parchetul Militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie a
mentinut ordonanta din 12 ianuarie 1998.
Reclamantul a facut plangere in fata instantei impotriva ordonantei
Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Timisoara, cale de atac care nu era
prevazuta de Codul de procedura penala, dar care a aparut ca urmare a Deciziei
Curtii Constitutionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, in virtutea principiului
liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie.
32. La 25 mai 2001 Tribunalul Militar Timisoara a admis plangerea
reclamantului, a constatat ca ancheta penala a fost incompleta si a trimis
dosarul la Parchetul Militar Craiova, cu indicarea cercetarilor care trebuiau
efectuate. Tribunalul a statuat ca Parchetul nu stabilise cu exactitate nici
ora, nici locul incidentului, ca nu verificase ordinul de misiune primit de
politistii in cauza si nici daca acestia il respectasera.
33. In plus, Tribunalul Militar Timisoara a observat ca Parchetul Militar
Craiova nu cercetase daca utilizarea fortei fizice impotriva reclamantului de
catre politisti era necesara din cauza comportamentului sau sau in alte
scopuri. Tribunalul Militar Timisoara a statuat ca vinovatia politistilor
trebuia stabilita in raport cu motivele retinute in ordonanta de retinere
impotriva reclamantului. Instanta a precizat ca trebuiau audiati atat
personalul din cadrul sectiei de arest din inspectoratul de politie, cat si
detinutii aflati in celula cu reclamantul in ziua arestarii sale. Tribunalul
Militar Timisoara a mai precizat ca, desi s-a stabilit ca reclamantului ii
fusesera recoltate probe biologice, a fost abuziv din partea politistilor
faptul ca nu le-au prezentat niciodata pentru analiza, dar l-au acuzat pe
reclamant ca s-a sustras de la obligatia de a permite sa-i fie recoltate aceste
probe.
34. Tribunalul Militar Timisoara a dispus efectuarea de catre Parchetul
Militar Craiova a tuturor actelor de urmarire penala pe care le considerase
incomplete si a celor lipsa. Instanta a indicat, de asemenea, Parchetului
analizarea dosarului de cercetare administrativa in privinta politistului B,
care fusese ulterior trecut in rezerva.
35. Hotararea din 25 mai 2001 a devenit definitiva si dosarul de urmarire
penala a fost trimis la Parchetul Militar Craiova.
36. La 19 iulie 2001 si 21 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat
Parchetului Militar Craiova accelerarea anchetei.
37. La 11 septembrie 2002, dupa ascultarea, la 29 iulie si 2 august 2002, a
politistilor invinuiti, Parchetul Militar Craiova a dispus neinceperea
urmaririi penale.
38. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala, nici un alt act de
cercetare nu a fost indeplinit in cauza.
39. Ordonanta Parchetului Militar Craiova a fost motivata astfel:
"examinarea tuturor probelor si audierea, din nou, a politistilor n-au
relevat elemente noi, de natura a infirma solutia initiala."
II. Dreptul si practica interne aplicabile
40. Dispozitiile referitoare la statutul procurorilor militari si la
politisti erau cuprinse in Legea nr. 54 din 9 iulie 1993 pentru organizarea
instantelor si parchetelor militare si prevedeau urmatoarele:
Art. 17
"Atributiile Ministerului Public sunt indeplinite prin procurori militari
constituiti in parchete militare, pe langa fiecare instanta militara."
Art. 23
"Judecatorii militari si procurorii militari au calitatea de
magistrati si fac parte din corpul magistratilor."
Art. 24
"Poate fi numit magistrat militar persoana care, [...], are calitatea
de ofiter activ."
Art. 30
"Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile si
obligatiile ce decurg din aceasta calitate [...].
Acordarea gradelor militare si inaintarea in grad a magistratilor militari
se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apararii
Nationale."
Art. 31
"Incalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite prin
Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor in conformitate cu
prevederile acestuia."
41. La data faptelor organizarea si functionarea Politiei Romane erau
reglementate de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, conform careia politistii aveau
calitatea de militar activ. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor
cercetati pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartinea, in
virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si instantelor militare.
42. Aceasta lege a fost aprobata de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002
privind organizarea si functionarea Politiei Romane si de Legea nr. 360 din 6
iunie 2002 privind Statutul politistului, conform carora Ministerul de Interne
a fost demilitarizat, politistii avand din acel moment statutul de functionari
publici. Competenta pentru urmarirea penala si judecata politistilor cercetati
pentru comiterea de fapte prevazute de legea penala apartine parchetelor si
instantelor de drept comun.
43. Conform dreptului intern in vigoare la momentul faptelor, personalul
Politiei era asimilat militarilor. Competenta pentru urmarirea penala si
judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte interzise de legea
penala apartinea, in virtutea calitatii lor de militar activ, parchetelor si
instantelor militare.
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie
Reclamantul pretinde ca a fost incalcat art. 3 din Conventie, care prevede
urmatoarele:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor
inumane ori degradante."
44. Curtea arata ca acest capat de cerere priveste, pe de o parte, relele
tratamente pe care reclamantul pretinde ca le-a suferit din partea politistilor
la 15 aprilie 1996 si, pe de alta parte, caracterul anchetei desfasurate de
catre autoritati in ceea ce priveste aceste rele tratamente.
1. Asupra pretinselor rele tratamente
A. Argumentele partilor
45. Reclamantul arata ca politistii invinuiti l-au supus unor rele
tratamente, care nu au fost nici necesare, nici justificate, intrucat el a fost
de acord sa se supuna atat controlului rutier, cat si recoltarii probelor
solicitate. El arata, de asemenea, ca a suferit consecinte negative ale acestor
tratamente, in masura in care inca resimte o sensibilitate la nivelul gatului
si are ameteli.
46. Guvernul sustine ca atitudinea politistilor in cauza a fost motivata de
comportamentul agresiv al reclamantului si ca unicul scop al acestei atitudini
a fost asigurarea respectarii unei obligatii impuse de lege, si anume supunerea
la recoltarea probelor biologice.
47. In opinia Guvernului, cauza leziunilor traumatice constatate asupra
persoanei reclamantului a fost una pur accidentala, politistii neavand intentia
de a-l supune unui tratament umilitor. Recursul la forta a fost determinat atat
de tentativa reclamantului de a fugi, cat si de agresivitatea acestuia.
48. In plus, conform Guvernului, pretinsele rele tratamente suferite de
reclamant nu ating pragul minim de gravitate necesar pentru a intra in campul
de aplicare a art. 3 din Conventie, avandu-se in vedere durata acestor
tratamente si efectul lor asupra reclamantului - doar cateva leziuni in
regiunea gatului, care nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata
asupra starii de sanatate a reclamantului -, cat si sexul, varsta si starea de
sanatate a acestuia.
49. De altfel, Guvernul sustine ca reclamantul a fost de rea-credinta,
avand in vedere declaratiile sale contradictorii si in mod evident exagerate,
atat in fata autoritatilor interne, cat si in fata Curtii.
B. Aprecierea Curtii
50. Curtea noteaza ca faptul ca reclamantul a suferit lovituri cu ocazia
opririi sale de catre politisti in vederea efectuarii, la 15 aprilie 1996, a
unui control rutier, nu este contestat. Urmele agresiunii au fost constatate
intr-un raport medico-legal care atesta mai multe echimoze si excoriatii in
zona gatului, o excoriatie pe frunte si una in zona claviculara.
51. Curtea constata ca partile au pareri diferite in ceea ce priveste cauza
leziunilor traumatice constatate asupra reclamantului. Acesta din urma sustine ca
a fost batut de politisti, in timp ce Guvernul sustine ca leziunile au avut un
caracter accidental, inerent procesului de imobilizare a reclamantului, care a
incercat sa fuga si a devenit agresiv.
52. Curtea aminteste ca pentru aprecierea elementelor de fapt ea se bazeaza
pe principiul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila", dar
adauga ca o asemenea proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de
prezumtii necontestate, suficient de grave, precise si concordante; in plus, poate
fi avut in vedere comportamentul partilor in timpul aprecierii probelor (Orhan
c. Turciei, Cererea nr. 25.656/1994, & 264, Hotararea din 18 iunie 2002).
Cu toate acestea, avand in vedere caracterul subsidiar al rolului sau,
Curtea aminteste ca ea trebuie sa dea dovada de prudenta in a asuma rolul de
instanta competenta pentru a aprecia faptele, cu exceptia situatiei in care
acest lucru devine inevitabil din cauza circumstantelor cauzei (McKerr
impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 28.883/95, Decizia din 4 aprilie 2000).
In principiu, atunci cand in speta au fost facute anchete interne, nu este
sarcina Curtii sa substituie propria interpretare a faptelor celei a
autoritatilor interne, a caror sarcina este stabilirea faptelor pe baza
probelor din cauza. Curtea nu este obligata sa tina cont de constatarile
acestor autoritati, ea putand face o evaluare proprie in lumina ansamblului
informatiilor de care dispune, dar ea trebuie sa se afle in posesia unor
elemente convingatoare, care sa conduca la o alta apreciere a faptelor decat
cea a judecatorilor nationali (Klaas impotriva Germaniei, Hotararea din 22
septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, & 29).
53. Curtea constata ca in speta Curtea de Apel Pitesti, sesizata cu
actiunea penala impotriva reclamantului pentru savarsirea infractiunii de
ultraj, l-a achitat pe acesta din urma. Curtea de Apel Pitesti a constatat ca
reclamantul a suferit o agresiune din partea politistilor, ca acestia din urma
au actionat abuziv, astfel incat nu i se putea reprosa reclamantului ca a
incercat sa fuga. Curtea de Apel Pitesti s-a intemeiat in special pe
certificatele medico-legale prezentate in cauza si pe declaratiile a 3 martori
directi. Instanta a considerat ca declaratiile martorilor acuzarii nu sunt
credibile, avandu-se in vedere ca nici unul dintre ei nu asistase la incidentul
din 15 aprilie 1996, fie din cauza ca erau situati prea departe de locul
incidentului, fie pentru ca aflasera in mod indirect despre aceste fapte.
54. Curtea constata, de asemenea, ca cercetarile facute de Parchetul
Militar Craiova impotriva politistilor invinuiti de rele tratamente au condus
la o concluzie diametral opusa de aceea a Curtii de Apel Pitesti. Parchetul
Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale, cu motivarea ca
politistii nu avusesera intentia de a-l agresa pe reclamant atunci cand au
incercat sa il impiedice sa fuga. Or, aceasta concluzie a Parchetului Militar
Craiova a fost infirmata de Tribunalul Militar Timisoara, cu motivarea ca
ancheta era incompleta. In acelasi timp instanta a solicitat Parchetului
completarea urmaririi penale.
Cu toate acestea, fara a efectua cercetarile dispuse de instanta, Parchetul
Militar Craiova a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva politistilor (a
se vedea & 31 - 39 de mai sus).
Ca atare, Curtea nu poate retine concluziile Parchetului Militar Craiova
din Ordonanta de neincepere a urmaririi penale din 11 septembrie 2002.
55. Avand in vedere, de asemenea, informatiile de care dispune, Curtea
apreciaza, la fel ca si Curtea de Apel Pitesti, ca politistii au fost primii
care l-au agresat pe reclamant, fara ca recursul la forta sa fi fost determinat
de comportamentul reclamantului.
Curtea nu dispune de vreo informatie convingatoare, de natura a inlatura
constatarile de fapt ale judecatorilor de la Curtea de Apel Pitesti.
56. In concluzie, Curtea considera ca reclamantul a fost victima unui
tratament contrar art. 3 din Conventie.
57. Ea aminteste ca aprecierea gravitatii relelor tratamente este relativa
prin esenta; ea depinde de ansamblul circumstantelor specifice cauzei, cum ar
fi durata tratamentului sau efectele fizice ori psihice ale acestuia, si, in
anumite cazuri, de sexul, varsta si de starea de sanatate a victimei. Atunci
cand un individ este privat de libertate sau, in general, intra in contact cu
agentii fortelor de ordine, utilizarea fortei fizice asupra sa, atunci cand
aceasta nu este determinata de comportamentul acestuia, aduce atingere
demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat
de art. 3 din Conventie (Labita impotriva Italiei, [M.C.], Cererea nr.
26.772/95, & 120, CEDO 2000-IV, si Pantea impotriva Romaniei, Cererea nr.
33.343/96, & 185 - 186, Hotararea din 3 iunie 2003, nepublicata).
58. Curtea constata ca reclamantul a suferit rani usoare la nivelul
gatului, care au necesitat, conform certificatului medico-legal intocmit in
cauza, 4 - 5 zile de ingrijiri medicale. Aceste leziuni nu au determinat
consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de sanatate a reclamantului.
59. In ceea ce priveste ametelile si sensibilitatea, despre care
reclamantul pretinde ca sunt efectele de lunga durata ale acestor rele
tratamente, Curtea observa ca acesta din urma nu a prezentat nici o proba care
sa le dovedeasca.
60. Avand in vedere natura leziunilor constatate asupra reclamantului,
Curtea apreciaza ca actele incriminate constituie un tratament degradant in
sensul art. 3 din Conventie.
61. In lumina celor mentionate mai sus, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din
Conventie a fost incalcat in aceasta privinta.
2. Asupra caracterului adecvat al anchetei efectuate de catre autoritatile
interne
A. Argumentele partilor
62. Reclamantul sustine ca ancheta privind relele tratamente pe care le-a
suferit nu a fost efectiva, intrucat Parchetul Militar Craiova a refuzat
efectuarea anumitor acte importante de cercetare, cu toate ca instanta militara
dispusese efectuarea lor.
63. Guvernul constata afirmatiile reclamantului si arata ca atat
procurorii, cat si instanta militara au condus o ancheta efectiva, indeplinind
numeroase acte de cercetare si au examinat toate capetele de cerere ale
reclamantului.
B. Aprecierea Curtii
64. Curtea aminteste ca, atunci cand o persoana afirma in mod credibil ca a
suferit, din partea Politiei sau a altor servicii asemanatoare ale statului,
tratamente contrare art. 3 din Conventie, aceasta dispozitie, combinata cu
obligatia generala impusa statului prin art. 1 din Conventie de a
"recunoaste oricarei persoane aflate sub jurisdictia [sa] drepturile si
libertatile definite (...) [in] Conventie", impune, in consecinta,
existenta unei anchete oficiale efective. Aceasta ancheta, asemenea celei
impuse de art. 2 din Conventie, trebuie sa fie de natura a conduce la
identificarea si pedepsirea persoanelor vinovate (Labita impotriva Italiei,
citata mai sus, & 131).
65. Curtea observa ca in speta s-a efectuat o ancheta. O data stabilit
acest lucru, mai raman de apreciat diligenta cu care aceasta a fost desfasurata
si caracterul ei "efectiv".
66. Curtea aminteste ca, pentru ca o ancheta privind infractiunile de
omucidere sau de rele tratamente comise de catre agentii statului sa poata fi
considerata ca efectiva, se poate considera, in general, ca este necesar ca
persoanele competente sa desfasoare ancheta, precum si cele care au efectuat
cercetarile sa fie independente de persoanele implicate in evenimente (a se
vedea, de exemplu, hotararile Gulec impotriva Turciei din 27 iulie 1998,
Culegere de hotarari si decizii 1998-IV, & 81 - 82, si Ogur impotriva
Turciei, [M.C.], Cererea nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, & 91 - 92). Acest
lucru presupune nu numai absenta oricarei legaturi ierarhice sau
institutionale, ci si o independenta practica (a se vedea, de exemplu,
hotararea Ergi impotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, & 83
- 84, si Kelly si altii impotriva Marii Britanii, Cererea nr. 30.054/96, &
114, Hotararea din 4 mai 2001).
67. Curtea observa, mai intai, ca independenta procurorilor militari care
au efectuat ancheta in privinta politistilor poate fi pusa la indoiala,
avandu-se in vedere reglementarea interna in vigoare la momentul faptelor. In
aceasta privinta, ea arata ca, in conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii
militari sunt ofiteri activi, la fel ca si politistii la data faptelor, facand
parte din structura militara, avand la baza principiul subordonarii ierarhice:
ei beneficiaza de grade militare, se bucura de toate privilegiile in materie si
raspund pentru incalcarea regulilor de disciplina militara.
68. In plus, Curtea observa ca o instanta nationala a considerat, printr-o
decizie definitiva, ca ancheta a fost incompleta si a trimis dosarul la
Parchetul Militar Craiova, indicandu-i acestuia cercetarile care trebuiau
efectuate. La 11 septembrie 2002, Parchetul Militar Craiova a emis o noua
ordonanta de scoatere de sub urmarire penala. Asa cum rezulta din dosarul de
urmarire penala prezentat de Guvern, Parchetul nu a efectuat cercetarile
dispuse de catre instanta militara pentru a completa ancheta.
69. Or, Curtea apreciaza ca foarte uimitor faptul ca Parchetul Militar
Craiova nu a luat in considerare, cu ocazia emiterii, la 11 septembrie 2002, a
ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, indicatiile date la 25 mai 2001
de catre Tribunalul Militar Timisoara.
70. In lumina celor de mai sus, Curtea considera ca autoritatile nu au
desfasurat o ancheta aprofundata si efectiva in ceea ce priveste afirmatiile
credibile ale reclamantului, conform carora el a fost supus unor rele
tratamente de catre politisti.
In consecinta, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a fost
incalcat si sub acest aspect.
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
71. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "In cazul in care
Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale
si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o
inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii
lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciul
72. Prin doua scrisori din data de 30 ianuarie 2004, reclamantul a
prezentat doua estimari diferite ale prejudiciului material pretins suferit,
decurgand din imposibilitatea, datorata absentei sale din perioada detentiei
din 15 aprilie pana in 25 aprilie 1996, de a desfasura diverse lucrari pe
proprietatea sa agricola.
In una dintre cele doua scrisori, el a estimat prejudiciul material la
460.000.000 lei (ROL), in timp ce in alta scrisoare acesta a fost estimat la
1.136.000.000 lei (ROL).
73. Contestand pretentiile reclamantului, Guvernul a subliniat absenta
legaturii de cauzalitate intre prejudiciul invocat si capetele de cerere
examinate de Curte. El arata ca cererea reclamantului este exorbitanta si
disproportionata, avandu-se in vedere in special faptul ca acesta nu a
prezentat nici un element de proba in sustinerea pretentiilor sale cu titlu de
prejudiciu material.
74. Reclamantul pretinde ca a suferit si un prejudiciu moral de 1.000.000
dolari americani (USD) datorita suferintelor fizice si psihice suportate atat
din cauza relelor tratamente aplicate de politisti, cat si din cauza arestarii
sale abuzive.
75. Guvernul considera exorbitante pretentiile reclamantului si solicita
Curtii sa tina cont, in estimarea prejudiciului moral, de nivelul de gravitate
relativ scazut al tratamentelor incriminate, inclusiv prin raportare la cauze
similare. In acest sens, Guvernul face trimitere la cauza Kmetty impotriva
Ungariei (Cererea nr. 57.967/00, Hotararea din 16 decembrie 2003). El arata, de
asemenea, ca doar capetele de cerere intemeiate pe art. 3 din Conventie au fost
declarate admisibile, astfel incat Curtea nu poate acorda nici o indemnizatie
in vederea repararii prejudiciului pretins de reclamant datorita arestarii sale
preventive.
76. Curtea arata ca singurul fundament pentru acordarea unei satisfactii
echitabile il constituie in speta tratamentele contrare art. 3 din Conventie,
suferite de reclamant si in absenta unei anchete efective din partea
autoritatilor nationale in aceasta privinta.
77. Avand in vedere imprejurarile cauzei si statuand in echitate, asa cum
prevede art. 41 din Conventie, ea decide sa ii acorde reclamantului 7.000 euro.
B. Cheltuieli de judecata
78. Reclamantul solicita 407.130.000 lei (ROL) pentru cheltuielile
implicate de procedura in fata instantelor interne, cat si in fata Curtii. El
nu prezinta nici un document justificativ.
79. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor reclamantului cu
titlu de cheltuieli de judecata, datorita faptului ca acestea nu au fost
dovedite.
80. Curtea observa ca reclamantul nu si-a formulat pretentiile in baza art.
41 din Conventie, conform modalitatilor prevazute de art. 60 din regulament; in
special, acesta nu a prezentat dovezile necesare in ceea ce priveste
pretentiile sale. In consecinta, Curtea concluzioneaza ca cererea sa trebuie
respinsa.
C. Majorari de intarziere
81. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere
echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata
de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CURTEA
IN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita tratamentului
degradant aplicat reclamantului la 15 aprilie 1996, de catre politisti;
2. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost incalcat datorita faptului ca
autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva in privinta acestui tratament;
3. hotaraste ca:
a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de
la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din
Conventie, 7.000 euro cu titlu de daune morale, plus orice alta suma ce poate
fi datorata cu titlu de impozit pe aceasta, care urmeaza sa fie platiti in lei,
conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului
mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de
intarziere, egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca
Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o
majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 5
octombrie 2004, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.
S. Dolle, J. P. Costa,
grefiera presedinte