HOTARARE din 21 septembrie 2004
in cauza Stoicescu impotriva Romaniei
ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1119 din 29 noiembrie 2004
HOTARAREA
din 21 septembrie 2004
in cauza Stoicescu impotriva Romaniei*)
(Cererea nr. 31551/96)
(Revizuire)
*) Hotararea din 21 septembrie 2004 este reprodusa in facsimil.
In cauza Stoicescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul
unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; L. Loucaides, C.
Birsan, K. Jungwiert, V. Butkevzch, doamnele W. Thomassen, A. Mularoni
judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie;
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 31 august 2004,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 31551/96, indreptata impotriva
Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Stefan Stoicescu
(reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia) la
data de 10 aprilie 1996, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de Agentul guvernamental,
doamna R. Rizoiu, Agentul Guvernului roman pentru Curtea Europeana a
Drepturilor Omului, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, in special, ca refuzul Curtii Supreme de Justitie
(numita in continuare C.S.J.), exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a
recunoaste instantelor judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei
actiuni in revendicare, precum si lipsa impartialitatii si independentei
acestei instante sunt contrare articolului 6 alin. 1 din Conventie. Reclamantul
sustine, de asemenea, ca decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea
bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol
aditional la Conventie.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in
vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul
nr. 11 la Conventie).
5. Prin decizia din 6 iunie 2000, Curtea (prima sectie) a declarat cererea
admisibila.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale
(art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua
sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din Regulament).
7. Prin hotararea din data de 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a
statuat ca articolele 6 alin. 1 din Conventie si 1 din Primul Protocol
aditional la Conventie au fost incalcate. La 4 iunie 2003, aceasta hotarare a
devenit definitiva.
8. La data de 3 septembrie 2003, Guvernul parat, invocand primul alineat al
articolului 80 din Regulamentul Curtii, a introdus o cerere de revizuire a
hotararii sus-mentionate.
9. La data de 30 septembrie 2003, Curtea (a doua sectie) a decis, conform
articolului 80 alin. 4 din Regulament, sa transmita cererea Guvernului catre
reclamant si l-a invitat pe acesta sa prezinte observatii. La 24 octombrie
2003, reclamantul a transmis observatiile sale.
10. Prin scrisoarea din 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat Guvernul sa
prezinte observatii in duplica, precum si informatii complementare. La 15
decembrie 2003, Guvernul a transmis observatiile sale.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
11. Reclamantul s-a nascut in 1940 si are domiciliul in Bucuresti.
12. In 1929, S.S., matusa reclamantului, a cumparat un teren situat in
Bucuresti, pe care a construit o casa.
13. In 1950, statul si-a apropriat in mod abuziv casa matusii
reclamantului, prevalandu-se de prevederile Decretului nr. 92/1950 de
nationalizare a anumitor bunuri imobile (numit in continuare Decretul nr.
92/1950).
A. Actiunea in revendicare
14. La data de 23 februarie 1994, reclamantul, in calitate de mostenitor al
lui S.S., a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune in
revendicare imobiliara. Reclamantul arata ca, la momentul nationalizarii, S.S.
era functionara si ca, in temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile apartinand
acestei categorii de persoane erau excluse de la nationalizare.
15. Prin sentinta civila din 20 aprilie 1994, Judecatoria Sectorului 1
Bucuresti a aratat ca proprietatea parintilor reclamantilor fusese
nationalizata cu aplicarea gresita a Decretului nr. 92/1950, intrucat S.S.
apartinea unei categorii de persoane excluse de la nationalizare. Instanta a
constatat apoi ca posesia exercitata de catre stat este fondata pe violenta, si
ca, prin urmare, statul nu se putea prevala de un titlu de proprietate intemeiat
pe uzucapiune. Judecatorii au decis, de asemenea, ca statul nu si-ar fi putut
apropria imobilul nici in baza Decretului nr. 218/1960 pentru modificarea
Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva si a
Decretului nr. 712/1966 cu privire la bunurile care se incadreaza in
prevederile articolului III din Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea
Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva
intrucat acestea erau contrare Constitutiilor din 1952 si 1965. Instanta a
dispus din acel moment autoritatilor administrative si anume, Primaria
Municipiului Bucuresti si intreprinderii de stat S.C. "H.N.", care
avea in administrare imobilele statului, sa restituie bunul reclamantului.
16. Primaria Municipiului Bucuresti a introdus apel, invocand deciziile din
1993 ale Curtii Constitutionale, in care aceasta instanta statuase ca repararea
prejudiciilor cauzate de actele abuzive ale fostului regim comunist va fi
reglementata pe cale legislativa.
Tribunalul Municipiului Bucuresti s-a pronuntat la data de 28 septembrie
1994. Constatand ca nu fusese inca votata nici o lege cu privire la masuri
reparatorii, tribunalul a decis, pe de o parte, ca articolul 3 din Codul civil
privind denegarea de dreptate ii interzice sa refuze examinarea actiunii
reclamantului, iar pe de alta parte, ca este competent sa solutioneze o actiune
in revendicare. Instanta a constatat apoi ca Decretul nr. 92/1950 prevedea
exceptii de la nationalizare, care sunt aplicabile in speta. Tribunalul a
respins apelul, retinand ca S.S. nu incetase sa fie proprietara imobilului si
ca reclamantul devenise proprietarul acestuia pe cale succesorala.
17. In absenta recursului, decizia a ramas definitiva si irevocabila,
nemaiputand fi atacata printr-o cale ordinara de atac.
18. La o data neprecizata, Procurorul General al Romaniei a introdus la
C.S.J. un recurs in anulare impotriva hotararii definitive din 11 octombrie
1994, cu motivarea ca instanta, examinand legalitatea aplicarii Decretului nr.
223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, a depasit atributiile
puterii judecatoresti.
19. Prin decizia din 6 decembrie 1995, C.S.J. a admis recursul in anulare,
a casat hotararea din 22 aprilie 1994 si, pe fond, a respins actiunea in
revendicare a reclamantului.
B. Hotararea Curtii din data de 4 martie 2003
20. La 4 martie 2003, Curtea (a doua sectie) a statuat ca articolul 6 alin.
1 din Conventie a fost incalcat sub aspectul absentei unui proces echitabil si
sub aspectul negarii dreptului de acces la justitie precum si faptul ca acest
articol a fost respectat sub aspectul pretinsei lipse de independenta si
impartialitate a instantelor interne. In ceea ce priveste articolul 1 din
Primul Protocol aditional la Conventie, Curtea a stabilit ca acesta a fost, de
asemenea, incalcat si a obligat statul parat la restituirea imobilului catre
reclamant sau, in cazul in care restituirea nu va avea loc, la plata unei sume
de bani cu titlu de prejudiciu material. Curtea a dispus, de asemenea, ca statul
parat sa plateasca reclamantului o anumita suma de bani cu titlu de daune
morale. In final, Curtea a decis ca sumele mentionate vor fi majorate cu o
dobanda simpla (de intarziere) si a respins cererea de acordare a unei
satisfactii echitabile pentru surplus.
C. Fapte aduse la cunostinta Curtii ulterior datei de 4 martie 2003
21. Asa cum rezulta din informatiile si din documentele transmise Curtii de
catre Guvern, la data de 3 mai 1981, S.S., matusa reclamantului, a redactat un
testament in favoarea lui T.C.F. si T.A. Guvernul sustine ca, trei ani mai
tarziu, ignorand existenta acestui testament, reclamantul a obtinut un
certificat de mostenitor care-l desemna ca unic mostenitor al lui S.S. Acest
certificat i-a permis sa aiba, in 1994, calitatea procesuala activa necesara
pentru obtinerea restituirii bunului litigios in fata instantelor interne.
22. Conform acelorasi informatii, in 1995, T.C.F. si T.A. l-au dat in
judecata pe reclamant cu scopul de a obtine anularea certificatului de
mostenitor al acestuia. Acestia au sustinut ca, in baza testamentului redactat
de catre S.S., ei sunt adevaratii mostenitori ai lui S.S. Reclamantul a
formulat cerere reconventionala pentru anularea testamentului sus-mentionat,
intrucat, in opinia sa, consimtamantul lui S.S. fusese viciat.
23. Prin sentinta din 18 mai 1995, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a
transmis dosarul la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, competenta in cauza.
24. La 24 octombrie 1996, instanta a respins actiunea principala, a admis cererea
reconventionala a reclamantului si a anulat testamentul redactat in favoarea
lui T.C.F. si a lui T.A.
25. La 29 aprilie 1997, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sesizat cu
apelul introdus de T.C.F. si de T.A., a dispus trimiterea dosarului la prima
instanta, avand in vedere un viciu de procedura.
26. Prin sentinta din 23 iunie 1998, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a
respins din nou actiunea si a admis cererea reconventionala a reclamantului.
T.C.F. si T.A. au introdus apel impotriva acestei sentinte.
27. Prin decizia din 25 noiembrie 1999, Tribunalul Municipiului Bucuresti a
mentinut sentinta sus-mentionata.
28. Prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul
introdus de T.C.F. si de T.A., a casat decizia Tribunalului si a anulat
certificatul de mostenitor al reclamantului. Prin aceeasi decizie, Curtea de
Apel a respins cererea reconventionala a reclamantului ca neintemeiata.
Curtea de Apel a statuat ca la momentul la care S.S. si-a exprimat
consimtamantul si a dispus de bunurile sale in favoarea lui T.C.F. si de T.A.,
adica in 1981, consimtamantul sau era valabil si nu fusese viciat.
Aceasta decizie a fost mentinuta printr-o hotarare interpretativa din 8
decembrie 1999 a aceleiasi instante.
29. La 14 ianuarie 2003, reclamantul a introdus cerere de revizuire a
deciziei din 20 mai 1999. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a respins cererea
sa ca inadmisibila.
Astfel, certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul a fost
anulat.
II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE APLICABILE
30. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost
mentionate in hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in
cauza Brumarescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 28342/95, C.E.D.O. 1999-VII,
p. 250 - 256, alineatele 31 - 44).
31. Conform articolului 88 din Legea nr. 36/1995 asupra notarilor publici
si a activitatii notariale, "Pana la anularea sa prin hotarare
judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta
calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui
mostenitor in parte."
IN DREPT
32. Guvernul roman solicita revizuirea hotararii Camerei din data de 4
martie 2003 (a doua sectie) si invoca articolul 80 din Regulamentul Curtii,
care prevede urmatoarele:
"1. In caz de descoperire a unui fapt care, prin natura lui, ar fi
putut exercita o influenta decisiva asupra rezultatului unei cauze deja
solutionate si care, la data hotararii, era necunoscut de Curtea Europeana a
Drepturilor Omului si nu putea fi in mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta
din urma poate, intr-un termen de 6 luni de la data descoperirii noului fapt,
sa sesizeze Curtea Europeana cu o cerere in revizuirea hotararii despre care
este vorba.
2. Cererea trebuie sa indice hotararea a carei revizuire este ceruta, sa
contina informatiile necesare pentru a stabili daca sunt indeplinite conditiile
prevazute in alin. 1 al prezentului articol si trebuie insotita de o copie a
tuturor documentelor pe care se sprijina. Cererea si anexele acesteia se depun
la Grefa."
33. Curtea aminteste consacrarea, in articolul 44 din Conventie, a
principiului conform caruia hotararile sunt definitive si reafirma ca, in
masura in care ea pune in discutie acest caracter definitiv al hotararilor
Curtii, posibilitatea unei revizuiri trebuie considerata ca exceptionala.
Astfel, cererile de revizuire necesita o examinare riguroasa (conform
hotararilor in cauzele Pardo impotriva Frantei din 10 iulie 1996 (revizuire -
admisibilitate), Culegere de hotarari si decizii 1996-III, p. 869 - 870, par.
21 si Gustafsson impotriva Suediei din 30 iulie 1998 (revizuire - fond),
Culegere 1998-V, p. 2095, par. 25).
Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca daca faptele mentionate "ar
fi putut exercita o influenta decisiva asupra hotararii in cauza deja
examinata", daca acestea "nu puteau fi cunoscute, in mod
rezonabil" de catre Guvern inainte de pronuntarea hotararii initiale,
precum si daca cererea de revizuire a fost introdusa in termenul legal, in
sensul articolului 80 din Regulament.
I. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire
A. Cu privire la influenta decisiva a "faptelor" descoperite
34. Guvernul sustine ca abia la data de 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F.
si T.A. a informat autoritatile cu privire la anularea certificatului de
mostenitor de care se prevalase reclamantul la momentul introducerii cererii.
Guvernul indica apoi procedura initiata de catre T.C.F. si T.A. la 25 aprilie
1995, care s-a finalizat prin decizia din 20 mai 1999 a Curtii de Apel
Bucuresti si subliniaza faptul ca aceasta procedura a fost initiata/inceputa
inainte de sesizarea Curtii de catre reclamant.
35. Guvernul considera ca, daca aceste informatii ar fi fost cunoscute de
catre Curte, ele ar fi avut o influenta decisiva asupra hotararii date in
cauza. In opinia Guvernului, faptul ca reclamantul nu a informat Curtea cu
privire la anularea certificatului sau de mostenitor dovedeste reaua sa
credinta.
36. Reclamantul contesta afirmatiile Guvernului privitoare la atitudinea
sa, sustinand ca nu a avut niciodata intentia de "incalca legea si de a
aduce atingere intereselor nimanui, cu atat mai putin intereselor statului
roman".
El afirma ca a fost singurul succesor legal al lui S.S. si singura persoana
care a ingrijit-o inainte de deces. In opinia sa, in 1982, la momentul
decesului lui S.S., aceasta nu avea nici un bun imobil, intrucat statul ii
nationalizase bunurile conform Decretului nr. 92/1950. Tocmai in vederea
restituirii acestor bunuri, in calitate de unic mostenitor, reclamantul a
introdus, dupa 1990, actiuni in revendicare. Dupa ce i s-a dat castig de cauza,
el a vandut, la 30 aprilie 1995, una dintre cele doua case. Cu privire la
cealalta casa - care constituie obiectul prezentei cereri - reclamantul a
sesizat Curtea dupa recursul in anulare introdus de Procurorul General si dupa
anularea deciziei definitive de restituire a imobilului.
37. Reclamantul sustine ca, la momentul sesizarii Curtii, adica la 10
aprilie 1996, el detinea un certificat de mostenitor valabil, intrucat
instantele interne au respins actiunea lui T.C.F. si a lui T.A. In opinia sa,
abia la 20 mai 1999 Curtea de Apel Bucuresti a admis, prin decizie definitiva,
actiunea in anularea certificatului sau de mostenitor.
38. Curtea aminteste ca, pentru a fi in masura a aprecia daca faptele care
au determinat cererea de revizuire sunt "de natura a exercita o influenta
decisiva", asa cum prevede primul alineat al articolului 80 din
Regulament, acestea trebuie analizate prin raportare la decizia Curtii a carei
revizuire se cere (conform Hotararii in cauza Pardo impotriva Frantei, citata
anterior (revizuire - admisibilitate), p. 869 - 870, par. 21).
Curtea observa ca, urmare a unei proceduri desfasurate in perioada 1995 -
1999, certificatul de mostenitor al reclamantului a fost anulat, acesta
reprezentand actul juridic in baza caruia el putea solicita restituirea
imobilului.
39. Cu privire la "influenta decisiva asupra solutionarii
cererii", in sensul primului alineat al articolului 80, Curtea constata
ca, urmare acestei proceduri, adica incepand cu data de 20 mai 1999,
reclamantul nu mai avea calitatea procesuala activa pentru a putea solicita
restituirea bunului litigios, fapt care ridica probleme serioase in ceea ce
priveste calitatea sa de "victima" in sensul articolului 34 din
Conventie.
40. Avand in vedere aceste imprejurari, Curtea concluzioneaza ca anularea
certificatului de mostenitor al reclamantului putea avea o influenta decisiva
asupra deciziei de admisibilitate adoptate de Curte la 6 iunie 2000, (prima
sectie), precum si asupra hotararii din 4 martie 2003.
B. Cu privire la necunoasterea de catre parti a "faptelor
descoperite"
41. Guvernul afirma ca el nu avea cunostinta despre existenta procedurii
initiate in 1995 de catre T.C.F. si T.A., statul roman nefiind parte in aceasta
procedura.
Guvernul subliniaza ca abia la data de 11 martie 2003, adica dupa
pronuntarea hotararii, avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. l-a informat cu privire
la faptul ca acestia erau adevaratii proprietari ai imobilului, iar nu
reclamantul. Guvernul a transmis fotocopia adresei in cauza.
42. Reclamantul afirma ca decizia Curtii de Apel Bucuresti a fost ilegala,
motiv pentru care a introdus o cerere pentru revizuirea acesteia, respinsa la 1
aprilie 2003. Reclamantul sustine ca hotararea a fost redactata cateva luni mai
tarziu.
43. Curtea aminteste ca, in conformitate cu primul alineat al articolului
80 din Regulamentul sau, una dintre conditiile cerute pentru admiterea unei
cereri de revizuire este aceea ca faptul, obiectul cererii, nu a putut fi, in
mod rezonabil, cunoscut de catre o parte.
44. In privinta reclamantului, asa cum rezulta din fotocopiile hotararilor
judecatoresti depuse la dosar, este evident ca el avea cunostinta despre
existenta acestei proceduri, avand in vedere faptul ca a participat la
dezbateri si si-a sustinut cauza.
45. La 17 noiembrie 2003, Curtea a invitat partile sa transmita observatii
privitoare la posibilitatea cunoasterii, in mod rezonabil, de catre Guvernul
parat, a existentei procedurii sus-mentionate.
46. In observatiile sale, Guvernul afirma ca nu este vorba despre o simpla
omisiune, ci "de o imposibilitate teoretica si practica". Aceasta
procedura nu privea decat persoane private, adica pe beneficiarul
certificatului de mostenitor (reclamantul) si pe tertele persoane care
contestau valabilitatea acestui act (T.C.F. si T.A.), statul nefiind parte in
aceasta procedura.
In opinia Guvernului, incercarea de a afla informatiile necesare pentru a
constata ca o procedura de anulare a certificatului de mostenitor al
reclamantului este pe rol ar fi putut determina o atingere adusa respectarii
dreptului la viata privata a acestuia din urma. Guvernul arata ca, la momentul
faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe rol nu erau informatizate si ca
nu existau decat "registre alfabetice, de informatii si generale".
Pentru a afla daca certificatul de mostenitor al reclamantului era sau valabil,
Guvernul ar fi trebuit sa verifice registrele sus-mentionate, de la data
obtinerii certificatului de catre reclamant (adica 1983) pana la data hotararii
Curtii (adica 2003). Guvernul afirma ca numarul de pagini care ar fi trebuit
verificat este "descurajant" si ca, in plus, numele reclamantului
este unul destul de comun/des intalnit, ceea ce ar fi complicat verificarea.
In final, Guvernul solicita Curtii sa constate ca in speta nu este vorba
despre o simpla omisiune de a obtine informatii, avand in vedere ca existenta
unei asemenea proceduri nu era cunoscuta si nici nu putea fi cunoscuta in mod
rezonabil de catre Guvern.
47. Curtea arata ca nu a fost informata, inainte de pronuntarea hotararii
din 4 martie 2003, de existenta unei asemenea proceduri si de rezultatul acesteia.
In consecinta, ea a adoptat hotararea sus-mentionata in baza documentelor si
informatiilor de care dispunea la acea data.
Curtea arata ca la momentul faptelor, informatiile privitoare la cauzele pe
rol nu erau informatizate si ar fi fost imposibil pentru Guvernul parat sa faca
verificari printre zeci de registre, avand in vedere ca nu exista nici un
indiciu care sa permita a se presupune ca valabilitatea actului juridic al
reclamantului era pusa in discutie.
Curtea observa, de asemenea, ca a fost vorba despre un litigiu intre
persoane private si ca statul roman nu a fost parte in litigiul sus-mentionat.
Pe de alta parte, Curtea arata ca reclamantul, care a fost parte timp de
peste sapte ani in procedura privind certificatul sau de mostenitor, era in
masura sa informeze Curtea cu privire la acest aspect, dar ca a omis cu buna
stiinta sa o faca.
48. In aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca Guvernul roman nu putea
"in mod rezonabil" sa cunoasca existenta acestor fapte (conform
primului alineat al articolului 80 din Regulament).
C. Cu privire la termenul cererii in revizuire
49. Guvernul afirma ca abia la data de 11 martie 2003, Agentul
guvernamental a fost informat de catre avocatul lui T.C.F. si al lui T.A. cu
privire la anularea certificatului de mostenitor al reclamantului. El a
transmis fotocopia acestei adrese.
50. Reclamantul nu a transmis observatii cu privire la acest aspect.
51. Curtea noteaza ca, prin adresa din 11 martie 2003, avocatul lui T.C.F.
si al lui T.A. a informat Guvernul cu privire la anularea certificatului de
mostenitor al reclamantului. Ea observa, de asemenea, ca, la 4 septembrie 2003,
dupa ce a intreprins demersuri pentru a se informa relativ la aceasta
procedura, Guvernul a introdus prezenta cerere de revizuire.
Curtea concluzioneaza ca cererea in revizuire a Guvernului a fost introdusa
in termenul de sase luni, prevazut de primul alineat al articolului 80 din
Regulament.
52. Astfel, Curtea apreciaza ca au fost respectate conditiile prevazute de
primul alineat al articolului 80 din Regulament.
In consecinta, cererea in revizuire a Guvernului este admisibila.
II. Cu privire la temeinicia cererii in revizuire
53. Initial, reclamantul a afirmat ca refuzul Curtii Supreme de Justitie,
exprimat in decizia din 6 decembrie 1995, de a recunoaste instantelor
judecatoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni in revendicare,
precum si lipsa impartialitatii si independentei acestei instante sunt contrare
articolului 6 alin. 1 din Conventie. Reclamantul a sustinut, de asemenea, ca
decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale.
54. Guvernul invoca lipsa calitatii de victima a reclamantului, in sensul
articolului 34 din Conventie. El aminteste ca, pentru ca un reclamant sa se
poata pretinde victima, in sensul acestui articol este necesara existenta
acestei calitati atat la momentul introducerii cererii, cat si in cursul
procedurii in fata Curtii. Guvernul invoca si cauza Ponova impotriva Romaniei
(decizie, nr. 29972/96, 30 aprilie 2002).
55. Curtea aminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta,
prin "victima" articolul 34 desemneaza persoana direct afectata de
actul sau omisiunea litigioasa, incalcarea Conventiei putand fi constatata
chiar in absenta prejudiciului si ca, pentru ca o persoana sa se poata pretinde
victima a unei incalcari, ea trebuie sa aiba aceasta calitate atat la momentul
introducerii cererii, cat si in cursul procedurii in fata Curtii (conform
deciziei Comisiei din 13 noiembrie 1978 in cauza Preikhzas impotriva Germaniei,
nr. 3420/87, Decizii si Rapoarte 16, p. 5; decizia Ponova, citata anterior).
56. In speta, obiectul cererii astfel cum a fost introdusa initial de catre
reclamant, a fost anularea, prin decizia din 6 decembrie 1995 a C.S.J., a unei
hotarari definitive care ii recunostea calitatea de proprietar al bunului
litigios (a se vedea paragrafele 18 si 19). Asadar, se poate constata ca la
momentul introducerii prezentei cereri, reclamantul se putea pretinde victima,
in sensul articolului 34 sus-mentionat.
57. Curtea noteaza totusi ca, prin decizia din 20 mai 1999, Curtea de Apel
Bucuresti a anulat certificatul de mostenitor de care se prevala reclamantul.
58. In consecinta, Curtea arata ca, incepand cu aceasta data, avand in
vedere ca a fost constatata valabilitatea testamentului redactat in favoarea
lui T.C.F. si a lui T.A., reclamantul a pierdut calitatea de mostenitor al
matusii sale, precum si dreptul de a i se transmite bunurile.
59. In aceste conditii, Curtea considera ca, incepand cu data de 20 mai
1999, reclamantul nu mai are calitatea necesara pentru a-si sustine cauza in
fata sa si nu se poate, deci, pretinde victima a unei incalcari a drepturilor
sale, in sensul articolului 34 din Conventie.
60. Prin urmare, cererea este incompatibila ratione personae cu
dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa conform articolului 35 alin. 3 si 4
din Conventie.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
1. Declara admisibila cererea de revizuire a hotararii din 4 martie 2003,
formulata de Guvernul parat;
2. Declara inadmisibila cererea nr. 31551/96 a domnului Stoicescu;
3. In consecinta, revizuieste, in totalitatea sa, hotararea din 4 martie
2003.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 21
septembrie 2004, in aplicarea articolului 77 alineatele 2 si 3 din Regulamentul
Curtii.