HOTARARE    din 16 septembrie 2003

in cauza Glod impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1127 din 30 noiembrie 2004

                              HOTARAREA
                        din 16 septembrie 2003

                   in cauza Glod impotriva Romaniei*)
                         (Cererea nr. 41134/98)

    *) Hotararea din 16 septembrie 2003 este reprodusa in facsimil.

    In cauza Glod impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte; A.B. Baka, C. Birsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamnele W. Thomassen, A. Mularoni, judecatori; si doamna S. Dolle, grefiera de sectie;
    dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la datele de 10 septembrie 2002 si 26 august 2003, pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla cererea nr. 41134/98, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Florica Glod (reclamanta), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului la data de 20 septembrie 1995, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. Reclamanta s-a plans de refuzul instantelor, contrar articolului 6 alineatul 1 din Conventie, de a examina legalitatea unei hotarari administrative, precum si de imposibilitatea de a obtine restituirea in natura a unui teren care a apartinut mamei sale, cu incalcarea articolului 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
    4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
    5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (conform art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
    6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii, astfel reorganizata (art. 52 alin. 1 din Regulament).
    7. Prin decizia din 10 octombrie 2000, Curtea a declarat cererea admisibila.
    8. Atat reclamanta, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din Regulament).

    IN FAPT

    9. Reclamanta s-a nascut in anul 1942 si are domiciliul in Bucuresti.

    I. Circumstantele cauzei

    A. Prima actiune in restituirea terenului
    10. In 1991, reclamanta a solicitat Comisiei pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (numita in continuare Comisia administrativa) restituirea a 5,5 hectare (ha) dintr-un teren de 10 ha care apartinuse mamei sale si care reprezentase contributia acesteia la infiintarea unei cooperative agricole de productie, in 1953.
    11. Prin scrisoarea din 23 aprilie 1993, Comisia locala din Soveja a informat-o pe reclamanta ca nu ii poate restitui terenul solicitat, deoarece acesta fusese atribuit altor persoane care fusesera deja puse in posesie.
    12. Prin decizia din 29 iulie 1993, Comisia judeteana a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei acordandu-i, in temeiul articolelor 36 si 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (numita in continuare Legea nr. 18/1991), actiuni la o societate comerciala reprezentand echivalentul a 5,5 ha din terenul care apartinuse mamei sale.
    13. Reclamanta a contestat aceasta decizie la Judecatoria Panciu. Ea a subliniat faptul ca, acordandu-i actiuni, Comisia a incalcat dreptul sau la restituirea in natura a terenului, prevazut de art. 8 din Legea nr. 18/1991. Invocand totodata si art. 13 din Legea nr. 18/1991, care dispunea ca, in zona colinara, atribuirea efectiva a terenurilor se face, de regula, pe vechile amplasamente, reclamanta a subliniat ca ar fi fost posibila reconstituirea dreptului sau de proprietate pe acelasi amplasament al terenului care apartinuse mamei sale, teren pe care bunicul sau construise un bazin de apa.
    14. Prin sentinta din 31 mai 1995, prima instanta i-a respins cererea. Aceasta a constatat ca reclamantei i-au fost acordate, de catre Comisia administrativa, actiuni la o societate comerciala reprezentand echivalentul a 5,5 ha de teren. Or, instanta a decis ca, potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991, nu este competenta sa controleze modalitatea efectiva prin care Comisia administrativa a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei.
    15. Reclamanta a introdus recurs impotriva acestei sentinte. Ea a sustinut ca prima instanta a interpretat in mod eronat art. 11 din Legea nr. 18/1991 intrucat, in temeiul acestui articol, controlul judecatoresc trebuia exercitat si asupra modului in care comisiile reconstituie concret dreptul de proprietate al celui interesat, prin restituirea in natura sau prin acordarea de actiuni.
    Ea s-a plans si de faptul ca instanta nu a facut o analiza concreta a amplasamentului terenului mostenit de ea, care i-ar fi permis acesteia sa stabileasca faptul ca terenul este situat intr-o zona colinara. Or, reclamanta a subliniat ca, intr-un astfel de caz, era permisa, conform legii, reconstituirea dreptului sau de proprietate pe vechiul amplasament.
    16. Prin decizia definitiva din 22 octombrie 1995, Tribunalul Judetean Vrancea a confirmat hotararea primei instante. Acesta a respins recursul reclamantei, reamintind ca instantele nu sunt competente sa controleze modalitatea efectiva prin care Comisia administrativa a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, si anume, prin acordarea de actiuni la o societate comerciala.

    B. Evenimente ulterioare datei de 22 octombrie 1995: noua cerere in revendicare imobiliara
    17. In 1995, societatea A. s-a angajat, in temeiul unui contract de arenda incheiat pe o durata de patru ani cu reclamanta, sa exploateze terenul in contul caruia aceasta din urma obtinuse actiuni si sa ii acorde 18% din productia totala de grau pe care aceasta avea sa o realizeze.
    18. In 1999, reclamanta a informat societatea A. ca doreste sa intre in posesia terenului sau, cu scopul de a-l exploata individual.
    19. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, reclamanta a solicitat restituirea in natura si pe vechiul amplasament al intregului teren care apartinuse mamei sale.
    20. O scrisoare, datata 21 noiembrie 2001, din partea Primariei Marasesti arata ca punerea in posesie a reclamantei nu se poate face pe vechiul amplasament, avand in vedere ca terenurile respective fusesera atribuite altor persoane, in temeiul Legii nr. 18/1991.
    21. Din documentele prezentate reiese ca, in februarie 2001 si noiembrie 2002, Comisia administrativa a eliberat doua titluri de proprietate pe numele reclamantei, pentru terenuri de 2,5 ha si, respectiv, 7,5 ha, sau un total de 8 ha de vie si 2 ha de teren arabil. Reclamanta a acceptat 7 ha din acestea, in privinta carora a fost pusa in posesie, dar a refuzat restul, din cauza amplasarii. In prezent, pe rolul instantelor interne se afla un litigiu referitor la amplasarea terenurilor restituite reclamantei care, in opinia acesteia, nu corespunde amplasarii terenurilor detinute anterior de mama sa.

    II. DREPTUL INTERN APLICABIL

    22. Prevederile aplicabile ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum erau formulate la data faptelor in litigiu (publicata in Monitorul Oficial din 20 februarie 1991), dispun urmatoarele:
    Art. 8
    "Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept.
    De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora (...)"
    Art. 11
    "(1) In scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor indreptatiti si eliberarii titlurilor de proprietate, in fiecare comuna, oras sau municipiu, se constituie, prin decizia prefecturii, o comisie condusa de primar.
    (2) Comisiile comunale, orasenesti sau municipale vor functiona sub indrumarea unei comisii judetene, numita prin decizia prefecturii si condusa de prefect.
    (3) Procedura de constituire si modul de functionare a comisiilor, precum si modelul si modul de atribuire a noilor titluri de proprietate, se vor stabili prin hotarare a Guvernului in termen de 15 zile de la data publicarii prezentei legi. Din comisii vor face parte cetateni desemnati de obste din toate categoriile indreptatite, specialisti si functionari publici. In comunele constituite din mai multe sate, cetatenii vor fi desemnati proportional cu ponderea numerica a locuitorilor din fiecare sat.
    (4) Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile subordonate.
    (5) Impotriva hotararii comisiei judetene, cel nemultumit poate face plangere la judecatoria in raza careia este situat terenul, in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana.
    (8) Controlul judecatoresc se limiteaza exclusiv la aplicarea corecta a dispozitiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate, la intinderea suprafetei de teren ce se cuvine si, daca este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafete, potrivit legii."
    Art. 13
    "Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente (...)"
    Art. 36
    "Persoanele ale caror terenuri agricole au fost trecute in proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decat cele de expropriere, si care se afla in administrarea unitatilor agricole de stat, devin la cerere actionari la societatile comerciale infiintate in baza Legii nr. 15/1990 din actualele unitati agricole de stat (...)
    (...) Numarul de actiuni primite va fi proportional cu suprafata de teren in echivalent arabil trecuta in patrimoniul statului, fara a putea depasi insa valoarea a 10 ha teren de familie, in echivalent arabil."
    Art. 38
    "In localitatile cu deficit de teren in care terenurile fostilor proprietari se afla in proprietatea statului si acestia nu opteaza pentru actiuni in conditiile art. 36 si nu li se pot atribui lor sau mostenitorilor suprafata minima prevazuta de prezenta lege, comisiile judetene vor hotari atribuirea unei suprafete de 5.000 mp de familie, in echivalent arabil, la cerere, din terenurile proprietatea statului.
    Pentru diferenta de teren pana la care sunt indreptatiti fostii proprietari sau mostenitorii lor, potrivit prezentei legi, se aplica corespunzator prevederile art. 36."
    23. Legea nr. 18/1991 a fost republicata in Monitorul Oficial din 5 ianuarie 1998, pentru a include modificarile ce i-au fost aduse prin Legea nr. 169/1997, ale carei dispozitii aplicabile prevad:
    Art. 6
    "Alineatele (4) - (10) ale articolului 11 se abroga."
    Art. 44^3
    "(2) Impotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria (...) in termen de 30 de zile de la comunicare."
    Art. 44^6
    "Plangerea (...) poate fi indreptata si impotriva masurilor de punere in aplicare a art. 36 din prezenta lege, cu privire la stabilirea dreptului de a primi actiuni in unitatile agricole de stat, reorganizate in societati comerciale conform Legii nr. 15/1990."
    Art. 44^8
    "Instanta solutioneaza cauza potrivit regulilor prevazute in Codul de procedura civila si in Legea pentru organizarea judecatoreasca. Pe baza hotararii judecatoresti definitive, comisia judeteana, care a emis titlul de proprietate, il va modifica, il va inlocui sau il va desfiinta."
    24. Prevederile aplicabile ale Legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 169/1997, dispun urmatoarele:
    Art. 2
    "(...) reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere."
    Art. 3
    "Reconstituirea dreptului de proprietate pentru (...) suprafata (...) adusa in cooperativa agricola de productie, (....) dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, se face integral in localitatile in care exista suprafete de teren agricol constituite ca rezerva la dispozitia comisiei (...)"
    Art. 8
    "Persoanelor fizice carora li s-a stabilit calitatea de actionar la societatile comerciale (...) in temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 li se restituie in natura suprafete de aceeasi calitate (...) Atribuirea efectiva a terenurilor se face in zona colinara pe vechile amplasamente (...)"

    IN DREPT

    I. Cu privire la exceptia preliminara ridicata de Guvern

    25. Guvernul invoca inadmisibilitatea cererii, motivand aceasta prin lipsa calitatii de victima a reclamantei, in sensul art. 34 din Conventie, avand in vedere schimbarile survenite in situatia de fapt dupa 22 octombrie 1995. Acesta subliniaza ca reclamantei i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra a 8 ha de vie si 2 ha de teren arabil (a se vedea alin. 21 anterior). Or, daca Guvernul admite ca restituirea nu a avut loc pe acelasi amplasament al terenurilor detinute de mama sa, el subliniaza faptul ca reclamantei i-a fost restituita in natura suprafata integrala care i-a apartinut acesteia din urma, si anume, 10 ha de teren. De asemenea, Guvernul arata ca actuala lege a fondului funciar nu ii mai permite reclamantei sa obtina reconstituirea dreptului sau de proprietate pe vechiul amplasament.
    26. Reclamanta evidentiaza faptul ca autoritatile imputernicite sa puna in aplicare Legea nr. 18/1991 au atribuit terenurile fostilor proprietari unor terti care nu aveau acest drept. Or, reclamantei i-au fost atribuite terenuri necorespunzatoare sau actiuni, cu toate ca prevederile Legii nr. 18/1991 obligau autoritatile sa dispuna restituirea in natura si, in plus, pe vechiul amplasament, fiind vorba de o zona colinara, destinata culturii vitei-de-vie.
    27. Curtea nu poate sa speculeze asupra faptului daca ii era permis sau nu reclamantei, in temeiul legislatiei aplicabile la data primei sale cereri in restituire, sa obtina terenul pe vechiul amplasament, in conditiile in care instantele chemate sa examineze aceasta problema cu prilejul contestatiei introduse de catre reclamanta impotriva deciziei Comisiei administrative din 29 iulie 1993 s-au declarat necompetente sa solutioneze acest aspect al cererii, citand art. 11 din Legea nr. 18/1991, asa cum dispunea acesta la momentul respectiv. Curtea constata si ca un nou litigiu referitor la amplasarea terenurilor restituite reclamantei se afla in prezent pe rolul instantelor interne (conform alin. 21 anterior).
    Oricum, Curtea observa ca restituirea terenurilor mentionata de Guvern se intemeiaza pe o alta baza legala decat cea aflata la originea litigiului prezentat in fata Curtii si ca a avut loc in februarie 2001, pentru o parte din teren, si in noiembrie 2002 pentru restul terenului, adica la aproximativ zece ani de la data la care reclamanta a facut prima cerere in temeiul Legii fondului funciar.
    28. In plus, Curtea constata ca plangerile formulate de reclamanta nu se limiteaza la ingerinta autoritatilor in dreptul sau de proprietate, ci se refera si la incalcarea articolului 6 alineatul 1 din Conventie. Or, in lipsa recunoasterii, explicite sau in substanta, a faptului ca s-a produs o incalcare a Conventiei, precum si in lipsa unei reparatii din partea autoritatilor, reclamanta se poate, in mod incontestabil, pretinde victima a hotararii instantelor ca nu sunt competente sa examineze o decizie administrativa a Comisiei, cum a fost cazul in speta (a se vedea, mutatis mutandis, hotararea in cauza Crisan impotriva Romaniei, cererea nr. 42930/98, alin. 27 - 30, din 27 mai 2003).
    29. Prin urmare, Curtea respinge exceptia preliminara ridicata de Guvern.

    II. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 6 alineatul 1 din Conventie

    30. Reclamanta se plange, mai intai de refuzul instantelor de a examina legalitatea unei decizii a Comisiei administrative. Ea invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, ale carui prevederi aplicabile dispun:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale (...), de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care sa decida (...) asupra contestatiilor sale privind drepturi si obligatii cu caracter civil."
    31. Reclamanta evidentiaza faptul ca instantele romane aveau, in temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991, o competenta limitata in ceea ce priveste reconstituirea dreptului de proprietate. Aceasta situatie a determinat instantele sesizate prin contestatia ei sa nu examineze legalitatea reconstituirii dreptului sau de proprietate prin acordarea de actiuni la o societate comerciala.
    32. Guvernul reaminteste ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, dreptul de acces la justitie nu este un drept absolut, ci el poate fi supus unor limitari implicit admise, necesitand, prin natura sa, o reglementare de catre stat. Or, el subliniaza ca, in speta, instantele interne s-au pronuntat in cazul contestatiei reclamantei impotriva deciziei Comisiei administrative, respectand limitele competentei atribuite lor prin Legea nr. 18/1991.
    33. In observatiile sale complementare, Guvernul subliniaza ca el nu contesta cele sustinute de reclamanta pe terenul art. 6 alin. 1 din Conventie. El precizeaza, totusi, ca art. 11 din Legea nr. 18/1991, in vigoare la momentul respectiv si care limita competenta instantelor, a fost modificat prin Legea nr. 169/1997. Incepand din acest moment, competenta instantelor in materie nu mai este limitata si acestea au posibilitatea sa examineze toate aspectele de fapt si de drept ale deciziilor pronuntate de Comisia administrativa.
    34. Curtea constata ca procedura in litigiu facea referire la legalitatea unei decizii a Comisiei administrative privitoare la dreptul reclamantei, asa cum era prevazut de Legea fondului funciar, de a obtine restituirea unui bun imobiliar, drept ce imbraca, incontestabil, un caracter civil, in sensul alin. 1 al art. 6 mentionat anterior, care este, prin urmare, aplicabil in speta.
    35. Curtea reaminteste ca, fiind vorba de decizii referitoare la drepturi si obligatii cu caracter civil, art. 6 alin. 1 din Conventie dispune ca deciziile luate de autoritati administrative care nu indeplinesc cerintele acestei prevederi sa fie supuse controlului ulterior al unui organ judiciar cu competenta deplina (a se vedea cauza Crisan impotriva Romaniei, citata anterior, alin. 24; cauza Ortenberg impotriva Austriei, hotararea din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49 - 50, alin. 31; cauza Stallinger si Kuso impotriva Austriei, hotararea din 23 aprilie 1997, Culegere de decizii si hotarari 1997-II, p. 679 - 680, alin. 51).
    36. Curtea considera, mai intai, ca respectiva Comisie administrativa care s-a pronuntat, la 29 iulie 1993, asupra cererii reclamantei in restituirea terenului, numita prin ordin al Prefectului si condusa de acesta din urma, in temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991, nu respecta conditia de independenta in raport cu executivul si nu poate, prin urmare, sa constituie o "instanta", in sensul art. 6 alin. 1 sus-mentionat (conform, mutatis mutandis, Crisan impotriva Romaniei, sus-mentionata, alin. 25; Sramek impotriva Austriei, hotararea din 22 octombrie 1984, seria A nr. 84, p. 17, alin. 42). Din cele prezentate rezulta ca, pentru a fi indeplinite cerintele art. 6 alin. 1 din Conventie, e necesar ca persoana interesata sa poata supune deciziile luate de autoritatea administrativa in cauza controlului ulterior al unui organ judiciar cu competenta deplina.
    37. Or, Curtea constata, in aceasta privinta, ca instantele sesizate de reclamanta printr-o contestatie impotriva deciziei prin care Comisia administrativa ii atribuise actiuni s-au declarat necompetente sa controleze legalitatea acesteia, in temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991, asa cum era formulat la momentul respectiv.
    38. Curtea ia act cu interes de modificarea legislativa indicata de Guvern referitor la extinderea competentei, de acum inainte nelimitata, a instantelor chemate sa se pronunte cu privire la legalitatea deciziilor administrative ale Comisiei (conform dreptului intern aplicabil, in special alin. 23 anterior). Totusi, prevederile legale care reglementau, la momentul faptelor, competenta instantelor judecatoresti sesizate cu o contestatie impotriva unei decizii a Comisiei si aplicarea lor, in speta, de catre instante, au determinat, in cauza, imposibilitatea reclamantei de a supune deciziile emise de o autoritate administrativa care nu indeplineste calitatile unei "instante", in sensul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, verificarii ulterioare a unui organ judiciar cu competenta deplina.
    39. In lumina celor prezentate, Curtea apreciaza ca aceasta imposibilitate a instantelor, datorata legislatiei interne in vigoare la data respectiva, de a stabili daca reclamanta indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a obtine restituirea in natura a terenului si, in plus, pe vechiul amplasament, constatata in cadrul contestatiei reclamantei impotriva deciziei administrative care statua asupra drepturilor sale civile, aduce atingere substantei dreptului sau de acces la justitie.
    40. Prin urmare, se constata o incalcare a articolului 6 alineatul 1 din Conventie.

    III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie

    41. Reclamanta apreciaza ca, din cauza modului in care a fost solutionata contestatia sa de catre instantele interne, s-a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, potrivit caruia:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
    42. Guvernul sustine ca reclamanta nu a suferit nici o atingere a dreptului sau de proprietate si face trimitere la decizia in cauza Malhous impotriva Republicii cehe, cererea nr. 33071/96, C.E.D.O. 2000-XII). In subsidiar, acesta apreciaza ca o eventuala atingere a dreptului de proprietate al reclamantei ar fi intr-atat de infima, incat ar putea intra in marja de apreciere a statului.
    43. Reclamanta contesta argumentele Guvernului si precizeaza ca sus-mentionata cauza Malhous impotriva Republicii cehe nu este aplicabila in speta. Ea arata ca, spre deosebire de domnul Malhous, ea indeplinea conditiile prevazute de lege pentru a obtine restituirea in natura si, in plus, pe vechiul amplasament, intrucat terenul apartinuse mamei sale, dar instantele sesizate au refuzat sa se pronunte asupra acestui aspect, invocand limitele legale ale competentei lor. Ea precizeaza, in aceasta privinta, faptul ca, la data intrarii in vigoare a legii, terenul sau facea parte din patrimoniul cooperativei agricole de productie si ca acesta este situat, asa cum prevede art. 13 din Legea nr. 18/1991, intr-o zona colinara, si anume, in apropierea localitatii Panciu, judetul Vrancea.
    44. In observatiile sale complementare, ulterioare datei de 10 septembrie 2002, data la care camera a declarat cererea admisibila, Guvernul apreciaza ca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie nu este aplicabil in speta, reclamanta neavand nici un bun actual, nici o speranta legitima, in sensul jurisprudentei constante a Curtii.
    45. Curtea apreciaza ca problemele ridicate de Guvern in observatiile sale complementare si-ar avea locul mai degraba in cadrul unei exceptii preliminare care sa sustina incompatibilitatea rationae materiae a acestui capat de cerere cu prevederile Conventiei. Ridicata pentru prima data dupa pronuntarea deciziei de admisibilitate in cauza, o asemenea exceptie este tardiva, avand in vedere ca Guvernul a decazut din dreptul de a formula exceptii, (a se vedea, intre altele, mutatis mutandis, Ceteroni impotriva Italiei, hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de decizii si hotarari 1996-V, p. 1755 - 1756, alin. 19).
    46. Oricum, Curtea considera, tinand cont de concluziile formulate la alineatele 38 - 40 anterioare, ca nu este necesar sa se pronunte asupra acestui capat de cerere (a se vedea, intre altele, mutatis mutandis, hotararile Laino impotriva Italiei, cererea nr. 33158/96, alin. 25, C.E.D.O. 1999-I; Zanghi impotriva Italiei, hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, alin. 23; Biserica catolica din Cannee impotriva Greciei, hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere de decizii si hotarari 1997-VIII, alin. 50).

    IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

    47. Conform art. 41 din Conventie:
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciul material si moral
    48. Reclamanta solicita cu titlu de prejudiciu material acordarea a 3 ha de teren situate in proximitatea terenului de 7 ha care i-a fost deja restituit sau, in subsidiar, o suma corespunzatoare valorii bunului imobiliar mentionat, pe care o apreciaza la 6.000 euro. Ea solicita, in plus, 10.000 euro pentru prejudiciul moral cauzat de refuzul autoritatilor, vreme de aproape zece ani, de a o pune in posesie cu terenul pe vechiul sau amplasament, fapt ce i-a provocat suferinte fizice si psihice, i-a afectat starea sanatatii si a determinat aparitia unui sentiment de nedreptate si tensiune permanenta.
    49. Guvernul se opune acordarii sumelor cerute de reclamanta. El remarca, in aceasta privinta, ca, urmare a modificarilor survenite in situatia de fapt, reclamanta a obtinut restituirea in natura a 8 ha de vie si 2 ha de teren arabil, adica totalitatea suprafetei de teren detinuta de mama sa. Or, el subliniaza ca, avand in vedere schimbarea destinatiei terenurilor pe perioada regimului comunist, precum si titlurile de proprietate atribuite deja unor terti asupra unor terenuri aflate in proximitatea terenului reclamantei, este in mod obiectiv imposibil ca aceasta sa fie pusa in posesie pe acelasi amplasament. Guvernul e de parere ca nu se poate stabili nici o legatura de cauzalitate intre suferintele invocate de aceasta si pretinsele incalcari ale prevederilor Conventiei.
    50. Curtea evidentiaza ca singurul element luat in considerare in acordarea satisfactiei echitabile este, in speta, faptul ca reclamanta nu a beneficiat de acces la justitie pentru a contesta deciziile Comisiei administrative, ce statuau asupra drepturilor sale cu caracter civil. Curtea nu poate sa speculeze care ar fi fost solutia contestatiei in caz contrar, dar nu considera nerezonabila aprecierea ca persoana interesata a suferit o pierdere reala de sansa (a se vedea cauzele Pelissier si Sassi impotriva Frantei, cererea nr. 25444/94, alin. 80, C.E.D.O. 1999-II; Crisan impotriva Romaniei, sus-mentionata, alin. 36). Pronuntandu-se in echitate, asa cum prevede articolul 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantei suma de 4.000 euro pentru prejudiciile insumate.

    B. Dobanzi de intarziere

    51. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca centrala europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
    1. respinge exceptia preliminara ridicata de Guvern;
    2. hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineatul 1 din Conventie;
    3. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra capatului de cerere fondat pe articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie;
    4. hotaraste ca:
    a) statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 4.000 euro pentru prejudiciul material si moral, plus orice suma care i-ar putea fi retinuta cu titlu de impozit, urmand a fi achitati in lei romanesti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
    b) aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca centrala europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
    5. respinge de acordare a unei satisfactii echitabile pentru surplus.

    Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 16 septembrie 2003, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.