Hotărârea Nr.- din 05.11.2013

Strasbourg(Cererea nr. 19.099/04)DEFINITIVĂla 24 martie 2014Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.În Cauza Branişte împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 octombrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:PROCEDURA1. La originea cauzei se află Cererea nr. 19.099/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Branişte (reclamantul), a sesizat Curtea la 23 aprilie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).2. Reclamantul a fost reprezentat de A. Branişte, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului la respectarea bunurilor sale enunţat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, din cauza ocupării de către două societăţi cooperative a unui teren al cărui coproprietar este reclamantul.4. La data de 7 decembrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei5. Reclamantul s-a născut în 1929 şi locuieşte în Bucureşti.6. Printr-o hotărâre definitivă din 17 iunie 2002, Tribunalul Mureş a obligat autorităţile judeţene să elibereze reclamantului şi fraţilor şi surorilor acestuia un titlu de proprietate pentru un teren de 8.700 m² situat în oraşul Sighişoara şi care aparţinuse înainte de naţionalizare bunicilor acestora. Titlul de proprietate a fost eliberat la 2 octombrie 2003.7. Reclamantul şi ceilalţi proprietari au fost împiedicaţi să intre în posesia bunului, din cauza existenţei pe o parte a terenului a mai multor construcţii aparţinând celor două societăţi cooperative: Prestarea Sighişoara (societatea P.) şi Sinco Sighişoara (societatea S.). Aceste construcţii fuseseră ridicate înainte de eliberarea titlului de proprietate, pe baza unui drept de folosinţă gratuită în beneficiul societăţilor cooperative.8. Cererea de înscriere a terenului de 8.700 m² în cartea funciară a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă pronunţată la 6 octombrie 2006 de Curtea de Apel Târgu Mureş cu motivarea că o parte din teren era ocupată de imobile aparţinând celor două societăţi şi că erau în curs litigii între acestea din urmă şi reclamant (a se vedea mai jos).9. Cele două societăţi au cerut anularea titlului de proprietate. În cadrul litigiului care îl opunea societăţii P., reclamantul a formulat o cerere reconvenţională, solicitând plata unei chirii lunare pentru ocuparea terenului. În faţa refuzului reclamantului de a achita taxa de timbru pe motiv că cererile în materie de fond funciar ar fi fost exonerate de aceasta, tribunalul a respins cererea reconvenţională fără a examina fondul acesteia, printro hotărâre din 24 mai 2006. Reclamantul nu a formulat apel.10. Prin două hotărâri definitive din 7 mai 2007 şi 14 februarie 2008, Tribunalul Mureş a respins cererile de anulare a titlului de proprietate şi a confirmat validitatea acestuia.II. Dreptul intern relevant11. Dispoziţiile şi practica interne relevante în speţă sunt rezumate în Hotărârea Moculescu împotriva României (nr. 15.636/04, pct. 16 şi urm., 2 martie 2010).12. Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit a stabilit cadrul legislativ al funcţionării cooperativelor, create în special în domeniul serviciilor. Acestea au dobândit statutul de persoane juridice de drept privat şi au ieşit de sub tutela pe care statul o exercita în timpul regimului comunist. Cu privire la patrimoniul acestora, art. 187 din lege prevede:Terenurile transmise în folosinţă, pe durată nedeterminată şi fără plată, în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, îşi menţin acest regim juridic pe toată durata existenţei construcţiilor respective în proprietatea organizaţiilor cooperatiste. 13.Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei a intrat în vigoare la 3 martie 2005. Aceasta a înlocuit Legea nr. 109/1996 şi a menţinut dreptul de folosinţă gratuită a terenurilor ocupate de construcţii aparţinând unor societăţi cooperative, cu condiţia ca aceste terenuri să nu fie revendicate.ÎN DREPTI. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 114. Reclamantul pretinde că imposibilitatea de a beneficia de terenul al cărui coproprietar este aduce atingere dreptului său la proprietate. În această privinţă invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat după cum urmează:Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică, în condiţiile prevăzute de lege şi conform principiilor generale de drept internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor. A. Cu privire la problema dacă Curtea a fost sesizată în mod valabil de către membrii familiei reclamantului15. Printr-o scrisoare din 4 ianuarie 2012, reclamantul afirmă ca a introdus cererea şi în numele fraţilor şi surorilor sale. El argumentează că aceştia au fost de asemenea părţi în procedurile interne şi prezintă un mandat prin care aceştia i-ar fi acordat în 1992 puteri depline pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor naţionale şi a terţelor persoane cu scopul de a recupera terenul care aparţinuse bunicilor lor. Prin urmare, acesta solicită să fie conexată cererea lor cu a sa.16. Guvernul se opune, motivând că formularul de cerere ar fi fost semnat doar de reclamant.17. Curtea aminteşte că în temeiul art. 36 § 1 din regulamentul acesteia, reprezentantul unui reclamant trebuie să prezinte „o procură sau o împuternicire scrisă“ care îl autorizează să introducă în faţa Curţii o cerere în numele reclamantului. În consecinţă, o simplă împuternicire scrisă ar fi valabilă pentru procedura în faţa Curţii, din moment ce din aceasta reiese că reclamantul a introdus în mod voluntar o astfel de cerere (Velikova împotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, pct. 50, CEDO 2000-VI).18. În prezenta cauză, data introducerii cererii este 23 aprilie 2004, data trimiterii la Curte a formularului de cerere.19. Curtea observă că acest formular nu a fost completat decât de domnul Ion Branişte. Chiar dacă acesta a anexat la cererea sa mandatul din 1992, care îi legitima demersurile interne în numele membrilor familiei sale pentru a recupera terenul, reclamantul nu a semnalat în niciun fel în cerere intenţia fraţilor şi surorilor sale de a se alătura acesteia şi nici în corespondenţa sa ulterioară cu grefa Curţii.20. Prin urmare, în măsura în care solicitarea reclamantului poate fi considerată ca exprimând intenţia membrilor familiei sale de a sesiza Curtea cu o cerere, este necesar să se stabilească data de 4 ianuarie 2012 ca dată a introducerii acesteia.21. Ţinând seama de faptul că în speţă deciziile interne definitive au fost pronunţate în 2007 şi 2008, Curtea consideră că cererea membrilor familiei reclamantului este tardivă, în sensul art. 35 § 1 din Convenţie, şi că aceasta trebuie respinsă, în temeiul art. 35 § 4 din Convenţie [a se vedea, mutatis mutandis, Vasilescu împotriva României (dec.), nr. 60.868/00, 26 mai 2005].B. Cu privire la admisibilitate22. Guvernul invocă, în primul rând, neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta susţine că reclamantul avea posibilitatea de a introduce o acţiune în scopul de a obţine stabilirea de către instanţele interne a regimului juridic al raporturilor dintre coproprietarii terenului şi cele două societăţi cooperative care foloseau acest teren.23. Guvernul afirmă apoi că reclamantul a omis să solicite celor două societăţi cooperative daune-interese pentru folosirea terenului. El îi reproşează părţii interesate că a renunţat la cererea reconvenţională împotriva societăţii P. şi că nu a formulat o astfel de cerere împotriva societăţii S.24. Reclamantul repetă că este coproprietarul legitim al terenului şi că nu poate să beneficieze de acesta din cauza ocupării lui de cele două societăţi cooperative şi a refuzului instanţelor de a admite cererea sa de înscriere în cartea funciară. Cu privire la omisiunea de a cere daune-interese, afirmă că motivul acesteia a fost cuantumul excesiv, după părerea sa, al taxei de timbru.25. Curtea reaminteşte că art. 35 § 1 din Convenţie nu prevede decât epuizarea căilor de recurs care sunt în acelaşi timp legate de încălcarea incriminată, disponibile şi adecvate. Acestea trebuie să aibă un grad suficient de certitudine, nu doar în teorie, ci şi în practică, fără de care le lipsesc accesibilitatea şi efectivitatea necesare; revine statului pârât să demonstreze că aceste condiţii sunt întrunite. În plus, unui reclamant care a folosit o cale de drept aparent efectivă şi suficientă nu i se poate reproşa că nu a încercat să utilizeze şi altele care erau disponibile, dar care nu prezentau deloc mai multe şanse de reuşită [Aquilina împotriva Maltei (MC), nr. 25.642/94, pct. 39, CEDO 1999-III].26. În speţă, Curtea observă că, în data de 2 octombrie 2003, reclamantul a fost recunoscut coproprietar al terenului ocupat de imobile aparţinând celor două societăţi cooperative. Deoarece Legea nr. 109/1996 le conferea acestora din urmă un drept de folosinţă a terenului cu titlu gratuit, Curtea consideră că introducerea unei noi acţiuni îndreptate împotriva acestor societăţi vizând stabilirea regimului juridic al ocupării terenului era inutilă atât timp cât legea sus-menţionată era în vigoare.27. În schimb, Curtea notează că Legea nr. 109/1996 a fost înlocuită de Legea nr. 1/2005. Dreptul de folosinţă gratuită a terenurilor ocupate de construcţii aparţinând cooperativelor nu a fost menţinut decât cu condiţia ca aceste terenuri să nu fie revendicate. În consecinţă, persoanele care, precum reclamantul, revendică terenuri ocupate de societăţi cooperative au posibilitatea de a cere acestor societăţi o indemnizaţie pentru imposibilitatea de a-şi folosi terenurile. Or, reclamantul nu a introdus un astfel de recurs.28. De altfel, Curtea observă că reclamantul a introdus o cerere reconvenţională prin care a solicitat o indemnizaţie pentru folosirea terenului, dar că a renunţat la aceasta, omiţând să plătească taxa de timbru şi să introducă apel împotriva Hotărârii din 24 mai 2006.29. Prin urmare, asemenea Guvernului, Curtea consideră că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2005, reclamantul a omis să epuizeze căile de recurs interne pentru a solicita celor două cooperative o indemnizaţie pentru ocuparea terenului.30. Cu privire la respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară care condiţionează beneficierea deplină de atributele dreptului de proprietate, Curtea consideră că în prezent, după respingerea cererilor de anulare a titlului de proprietate, nimic nu ar trebui să se opună dreptului de acces al reclamantului la o instanţă cu scopul unei astfel de înscrieri.31. Cu privire la aceste considerente, Curtea consideră că este necesar să admită parţial, pentru perioada posterioară intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, excepţia de neepuizare a căilor de recurs interne ridicată de Guvern. Prin urmare, această parte a capătului de cerere este declarată inadmisibilă, conform art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.32. Pentru perioada circumscrisă între data eliberării titlului de proprietate şi intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2005, Curtea constată că în temeiul art. 35 § 3 din Convenţie capătul de cerere nu este vădit nefondat şi că nu întâmpină niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea îl declară prin urmare admisibil.C. Cu privire la fond33. Reclamantul consideră că ar fi trebuit să beneficieze de toate atributele dreptului de proprietate recunoscute prin titlul de proprietate.34. Guvernul susţine că reclamantul era răspunzător de situaţia creată în cauză că ar fi revendicat de la autorităţile locale restituirea terenului care a aparţinut bunicilor săi pe amplasamentul original, chiar dacă ştia că o parte din acest teren era ocupată de clădirile celor două cooperative.35. În orice caz, acesta consideră că ingerinţa în exercitarea de către reclamant a dreptului său de proprietate era legală şi că aceasta păstra un echilibru just între necesităţile interesului general al comunităţii şi imperativele drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză.36. Curtea constată că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel cum a fost recunoscut prin titlul de proprietate din 2 octombrie 2003, era absolut şi exclusiv şi că nu putea face obiectul niciunui dezmembrământ sau condiţii (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citată anterior, pct. 28). Cu toate acestea, reclamantul a fost privat de posibilitatea de a beneficia de bunul său şi de a obţine beneficiile acestuia, în temeiul Legii nr. 109/1996 care stabilise un drept de superficie gratuit în favoarea societăţilor cooperative.37. Prin urmare, a existat o ingerinţă în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor.38. Curtea nu se îndoieşte de faptul că recunoaşterea în favoarea societăţilor cooperative a dreptului de superficie avea o bază legală în dreptul intern, adică Legea nr. 109/1996, şi că aceasta urmărea un scop de interes general, şi anume menţinerea activităţilor economice şi a serviciilor furnizate de către aceste societăţi.39. În această situaţie, în lumina principiului general al respectării proprietăţii, consacrat de prima teză a primului paragraf al art. 1 citată anterior, Curtea este obligată să verifice dacă autorităţile române au asigurat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A, nr. 52, pag. 26, pct. 69).40. În această privinţă, Curtea constată că legislaţia internă excludea complet orice posibilitate de a pune în balanţă interesele comunităţii şi pe cele ale proprietarilor ale căror terenuri erau ocupate de construcţii aparţinând societăţilor cooperative (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citat anterior, pct. 34).41. Având în vedere faptul că reclamantul nu a putut beneficia pe deplin de dreptul său de proprietate asupra terenului în timpul ocupării spaţiului de către societăţile cooperative, Curtea consideră că situaţia astfel creată nu a asigurat justul echilibru între apărarea dreptului de proprietate şi cerinţele de interes general (a se vedea, mutatis mutandis, Moculescu, citată anterior, pct. 35).42. De altfel, Curtea consideră că nu i se poate reproşa reclamantului faptul că a cerut restituirea pe acelaşi amplasament a terenului care a aparţinut înaintaşilor săi, aşa cum afirmă Guvernul, din moment ce cererea acestuia era fondată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, iar instanţele interne au admis-o.43. În consecinţă, Curtea concluzionează că reclamantul a suportat, înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, o sarcină specială şi excesivă, pe care numai posibilitatea de a cere o despăgubire ar fi putut să o legitimeze.44. Prin urmare, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie45. Art. 41 din Convenţie prevede:Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Prejudiciu46. Reclamantul solicită 371.925 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, ceea ce corespunde, după părerea acestuia, imposibilităţii de a beneficia de teren de la data cererii de restituire. Acesta solicită, de asemenea, 150.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.47. Guvernul se opune acestor cereri. Acesta consideră că sumele solicitate sunt speculative şi cel puţin excesive.48. Curtea reaminteşte că singura bază de acordare a unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că, temporar, reclamantul nu a putut să beneficieze în niciun fel de bunul său. În aceste condiţii, Curtea consideră că persoana în cauză a suferit în mod incontestabil un prejudiciu material în relaţie directă cu încălcarea constatată a art. 1 din Protocolul nr. 1.49. Având în vedere totalitatea elementelor de care dispune, Curtea îi acordă reclamantului 13.000 EUR pentru toate prejudiciile reunite.B. Cheltuieli de judecată50. Reclamantul nu a prezentat în termenul stabilit de Curte o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată.C. Dobânzi moratorii51. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.PENTRU ACESTE MOTIVE,În unanimitate,CURTEA:1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 2 octombrie 2003 şi 3 martie 2005 şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;3. hotărăşte:a)că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 13.000 EUR (treisprezece mii de euro), sumă care trebuie convertită în moneda naţională la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru toate prejudiciile reunite;b)că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 5 noiembrie 2013, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament. PREŞEDINTE JOSEP CASADEVALL Grefier adjunct, Marialena Tsirli