DECRET Nr.
1161 din 28 noiembrie 2008
privind conferirea unor
decoratii
ACT EMIS DE:
PRESEDINTELE ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 804 din 2 decembrie 2008
In temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100
din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A
şi ale art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al
României, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere propunerea preşedintelui Institutului
Cultural Român,
cu ocazia Zilei Naţionale a României,
în semn de înaltă apreciere pentru întreaga carieră
pusă în slujba culturii şi ştiinţei româneşti, pentru dăruirea şi talentul cu
care s-au implicat în promovarea imaginii României în lume,
Preşedintele României decretează:
Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare
Cruce:
- domnului Radu Beligan, actor;
- domnului Nicolae Manolescu, scriitor;
- doamnei Mariana Nicolesco, artist liric;
- domnului Lucian Pintilie, regizor;
- domnului Andrei Şerban, regizor.
Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare
Cruce:
- domnului Ştefan Câlţia, pictor;
- doamnei Otilia Valeria Coman-Rusan (Ana Blandiana),
scriitor;
- domnului Gheorghe Dinică, actor;
- domnului Marin Moraru, actor.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
In temeiul art. 100
alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest
decret.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU