DECIZIE Nr.
998 din 7 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 358 11 alin. 2, art. 364 si art. 368
din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 857 din 19 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae
Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35811 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Diav Serv" - S.R.L. din Orşova în Dosarul nr.
97/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 11 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 97/30/2008, Tribunalul
Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 358H alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Diav Serv" - S.R.L. din Orşova.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că judecarea acţiunii arbitrale de către o
instanţă nespecializată sau ascultarea martorilor fără prestare de jurământ nu
pot fi garanţii care să reflecte condiţiile şi premisele unui proces echitabil,
just şi imparţial, ci numai a unui proces de principiu. Mai mult, art. 364 din
Codul de procedură civilă, care reglementează motivele acţiunii în anulare,
este mai restrictiv sub aspectul admisibilităţii decât calea de atac la care
este supusă hotărârea pronunţată în procedura acţiunii în anulare, cu
consecinţa ilogică de a nu permite nici măcar instanţei de recurs să îşi exercite
funcţia de control judiciar.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că textele
criticate nu contravin prevederilor Constituţiei, întrucât instanţa arbitrală
reprezintă o alternativă oferită părţilor la procedura dreptului comun, la care
părţile au apelat de comun acord, încheind în acest sens un contract cu clauză
compromisorie cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
critica de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Textele de lege
criticate nu împiedică părţile interesate de a apela la instanţele
judecătoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile procesuale care
condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 35811 alin. 2, art. 364 şi 368 din Codul de
procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 3511 alin. 2: „Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de
jurământ";
- Art. 364: „Hotărârea
arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din
următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe
calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitrai a soluţionat litigiul fără
să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau
inoperante;
c) tribunalul arbitrai nu a fost constituit în
conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc
dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea
termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533;
f) tribunalul arbitrai s-a pronunţat asupra unor
lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a
dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi
motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde
dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică,
bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.";
- Art. 368: „Hotărârea
arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se
execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că a analizat în mai multe rânduri constituţionalitatea prevederilor
din Codul de procedură civilă referitoare la acţiunea în anulare a hotărârii
arbitrale, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în
prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 8/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73
din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „arbitrajul constituie o excepţie de
la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin
instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să
asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială,
finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit
convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului
libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a
bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum
prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot
stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior,
normele privind constituirea tribunalului arbitrai, numirea, revocarea şi
înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe
care tribunalul arbitrai trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în
general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. In cazul în
care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitrai va
putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.
Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor
legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile
care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea
litigiului de către un tribunal arbitrai. Imprejurarea că autorul excepţiei a
achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi
trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de
o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl
îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei
critica reglementării în cauză".
In ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul
devolutiv pe care ar trebui să îl aibă acţiunea în anulare a hotărârii
arbitrale, Curtea reţine că specificul domeniului supus reglementării a impus
adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun. Imprejurarea că
legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de
aceea a căilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilităţii acesteia, nu relevă
niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu
prevederile art. 129 din Constituţie. Intr-adevăr, în măsura în care textul
constituţional de referinţă foloseşte termenul generic de „căi de atac",
fără a le identifica şi a le caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel şi recurs, ipoteză
în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un
criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit
ca, în considerarea anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac
cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea
constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va
pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 35811 alin. 2, art. 364 şi art. 368 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Diav Serv" - S.R.L. din Orşova
în Dosarul nr. 97/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu