Decizia Nr.991 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 alin. (3) şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Z-Agrobeea“ - S.R.L. din comuna Săcălaz, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 26.637/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.637/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 alin. (3) şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Z-Agrobeea“ - S.R.L. din comuna Săcălaz, judeţul Timiş, într-un dosar având ca obiect validarea unei popriri.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate au caracter retroactiv, întrucât stabilesc grile de impozitare în funcţie de veniturile pe care contribuabilii le-au avut la data de 31 decembrie 2008.Dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 sunt nelegale, fiind în contradicţie cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevăd că orice modificare a acestui act normativ va intra în vigoare numai în prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 afectează îndatorirea cetăţenilor de a contribui prin taxe şi impozite la cheltuielile publice (art. 56 din Constituţie) şi, în consecinţă, domeniul fiscalităţii nu poate face obiectul reglementării prin astfel de norme juridice, raportat şi la prevederile art. 139 din Constituţie. Această reglementare impune, în opinia autorului, fără dubiu, ca impozitele să fie stabilite numai prin lege.Aşadar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine faptul că impozitul pe profitul minim trebuia reglementat prin lege, nu prin ordonanţă de urgenţă, deoarece abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanţe este limitată.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 pct. 1 alin. (3) şi ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 12 iunie 2009, precum şi prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Analizând motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie doar prevederile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, care aveau următorul conţinut:

– Art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009: „Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009.“;

– Art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003: „Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) - Statul român, art. 15 alin. (2) - Universalitatea, art. 115 alin. (4)-(6) - Delegarea legislativă şi art. 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii. Curtea reţine că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională şi-a reconsiderat jurisprudenţa cu privire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, constatând că aceasta este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, Curtea a statuat că „se poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituţionalităţii legii aplicabile în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Condiţia ca dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei este, evident, necesară, dar şi suficientă.“ Curtea a mai constatat că „prin aplicarea rigidă a condiţiei ca legea sau ordonanţa să fie «în vigoare» la data ridicării excepţiei, ca şi la data soluţionării acesteia de Curtea Constituţională, se înlătură de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale determinante în soluţionarea cauzei“. În aceste condiţii, Curtea va analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, întrucât şiau produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum, şi au legătură cu soluţionarea cauzei. *) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, precum şi reglementarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 a unor măsuri în domeniul politicii fiscale, Curtea a statuat prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, că, referitor la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie prin raportare la art. 56 din Constituţie, critica nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, prevederea constituţională nu este aplicabilă persoanelor juridice, iar în ceea ce priveşte persoanele fizice autorizate, asimilabile întrucâtva persoanelor juridice, Curtea a reţinut că textul criticat nu reglementează drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale persoanelor fizice derivând din statutul lor de cetăţeni, ci obligaţii fiscale ce rezultă din desfăşurarea unei activităţi economice generatoare de venituri impozabile. Astfel fiind, nu se poate susţine că, făcând trimitere la art. 56 din Constituţie, ordonanţa de urgenţă ar viza chiar îndatoririle ce revin persoanelor fizice în calitate de cetăţeni. Mai mult, în momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situaţie extraordinară, care impune măsuri urgente menite tocmai să consolideze situaţia economică a ţării şi să menţină în efectivitate bugetul public naţional. Referitor la critica potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 încalcă şi prevederile art. 139 din Constituţie, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea a reţinut că termenul „numai“ folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare ca forţă juridică legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. A spune că expresia „numai“ exclude posibilitatea adoptării de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituţie. Curtea a mai constatat şi că art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 adoptă drept bază de calcul veniturile realizate la 31 decembrie 2008, ceea ce nu este de natură să conducă la concluzia că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal iau în considerare veniturile totale anuale care se încadrează între anumite marje şi doar aplicarea impozitării urmează să se facă începând cu data de 1 mai 2009, respectiv de la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, în conformitate cu art. 78 din Constituţia României. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi nici a art. 115 alin. (2) din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra lor, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o neconcordanţă între prevederile art. 4 din Legea nr. 571/2003 şi cele ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Z-Agrobeea“ - S.R.L. din comuna Săcălaz, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 26.637/325/2009 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae