DECIZIE Nr.
988 din 1 octombrie 2008
asupra cererii formulate de
domnul Calin Popescu-Tariceanu, prim-ministru al Guvernului, privind existenta
unui conflict juridic de natura constitutionala intre puterea legiuitoare si
cea executiva, pe de o parte, si puterea judecatoreasca, pe de alta parte
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 784 din 24 noiembrie 2008
Prin Cererea cu nr. 5/3.354 din 13 iunie 2008, domnul
Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat Curţii Constituţionale soluţionarea
conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legiuitoare şi
cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte.
Sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e)
din Constituţie şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 6.776 din 16 iunie 2008 şi formează obiectul
Dosarului nr. 1.497E/2008.
Prin cerere se solicită Curţii Constituţionale să
constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între
puterea legislativă şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească,
pe de altă parte, conflict produs ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti, şi
anume: Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 769
din 22 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160
din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentinţa civilă nr. 1.097
din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ
şi fiscal în Dosarul nr. 1.422/3/2008, hotărâri pronunţate cu încălcarea
competenţelor stabilite prin Constituţie, precum şi faptul că hotărârile
menţionate sunt lipsite de efecte juridice.
In motivarea cererii se arată, în esenţă, următoarele:
prin Scrisoarea nr. 51 din 13 iulie 2005, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului din România a solicitat Guvernului României, prin secretarul său
general, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public, comunicarea unor copii de pe stenogramele şedinţelor de Guvern
în care s-au dezbătut şi adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu
privire la situaţia RAFO - S.A. Oneşti, inclusiv stenograma şedinţei în care a
fost dezbătută şi adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2004
privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
a unor creanţe fiscale asupra societăţilor comerciale RAFO - S.A. Oneşti şi
CAROM - S.A. Oneşti. Ca răspuns la această solicitare, cu Adresa nr. 16/80/r.p.
din 26 iulie 2005, Secretariatul General al Guvernului a comunicat Asociaţiei
că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, informaţiile cuprinse în stenogramele şedinţelor Guvernului şi
transcrierile lor au nivelul de clasificare „strict secret". In
consecinţă, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România s-a
adresat justiţiei, în temeiul Legii nr. 544/2001, pentru obligarea Guvernului
la comunicarea informaţiilor respective. Prin Sentinţa nr. 3.763 din 30
septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.897/CA/2005, Tribunalul Bucureşti
- Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea asociaţiei. Prin
Decizia nr. 278 din 23 februarie 2006, irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a a admis recursul Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului
din România şi a obligat Guvernul României să-i comunice acesteia informaţiile de interes public
solicitate. S-a ajuns, astfel, „la un conflict juridic constituţional între
autorităţile legislativă şi executivă, pe de o parte, şi o instanţă
judecătorească, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte, întrucât
aceasta din urmă a apreciat că o persoană privată are acces la informaţii
clasificate, dispunând autorităţii executive, împotriva prevederilor legale în
vigoare, comunicarea acestora". In continuare, se arată că, „prin
pronunţarea altor hotărâri judecătoreşti accesorii faţă de Decizia civilă nr.
278 din 23 februarie 2006", pe care le nominalizează, conflictul a
perpetuat în timp, în sensul că „autoritatea judecătorească a obligat
Secretariatul General al Guvernului să comunice informaţii de pe stenograma
şedinţei de Guvern, document ce aparţine şi este generat de activitatea
Guvernului, entitate distinctă, organ colegial format din miniştri",
precum şi că „Guvernul se află în imposibilitatea executării acestor sentinţe,
în caz contrar putând fi acuzat de încălcarea dispoziţiilor Hotărârii
Guvernului nr. 1.198/2004 care clasifică la nivel secret
acest tip de document, pe care îl deţine doar în
păstrare."
In sensul admisibilităţii cererii se invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu, deciziile nr.
53/2005 şi nr. 270/2008, precum şi faptul că aceasta „nu este de natură să se
constituie într-o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, având în
vedere că instanţa constituţională nu face parte din sistemul instanţelor
judecătoreşti". Dacă s-ar considera că numai puterile executivă şi
legislativă îşi pot aroga competenţe sau atribuţii care, potrivit Constituţiei,
aparţin altor autorităţi publice şi care ar genera conflicte juridice de natură
constituţională, s-ar încălca art. 146 lit. e) din Constituţie.
De asemenea, se solicită Curţii să constate că
hotărârea judecătorească prin care Guvernul a fost obligat să comunice
Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România informaţiile de
interes public menţionate „a fost pronunţată ultra
vires".
Sub aspectul părţilor implicate în conflictul de natură
constituţională, se arată că puterea judecătorească, reprezentată prin
instanţele de judecată, şi-a depăşit competenţa şi a uzurpat atribute ale
puterii legislative, iar puterea executivă, reprezentată de Guvern, este parte
în conflict şi are calitate procesuală pasivă, deoarece cererea de chemare în
judecată este formulată împotriva acestuia.
Pe fond, se apreciază că prin hotărârea judecătorească
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi prin celelalte hotărâri
judecătoreşti subsecvente se încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 31
alin. (3) şi art. 53 din Constituţie şi deciziile Curţii Constituţionale nr.
1.175/2007 şi nr. 568/2006. '
In acest sens, se arată că, în aplicarea prevederilor
constituţionale ale art. 31 alin. (1), regimul juridic al informaţiilor de
interes public este reglementat prin Legea nr. 544/2001, care defineşte la art.
2 lit. b) informaţia de interes public ca fiind „orice informaţie care
priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau
instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de
exprimare a informaţiei". Or, art. 12 alin. (1) lit. b) din lege
stabileşte că în sfera informaţiilor de interes public care se comunică
persoanei nu intră „[...]
informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc
interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria
informaţiilor clasificate, potrivit legii;". Legea
nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate stabileşte că „informaţiile,
datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită
nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a
dezvăluirii sau diseminării neatorizate, trebuie să fie protejate", precum
şi că împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost
clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau
altul de secretizare se poate face contestaţie în contencios administrativ.
Faţă de acestea, se consideră că restrângerea dreptului
persoanei de acces la informaţiile de interes public este în perfectă
concordanţă cu art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, precum şi cu
deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.175/2007 şi nr. 568/2006, iar
„stenogramele şedinţelor de Guvern, aflate în gestiunea şi protecţia
Secretariatului General al Guvernului ori a Cancelariei Primului-Ministru,
conţinând informaţii privind deliberarea autorităţii executive în
executarea propriilor atribuţii, sunt exceptate de la accesul liber al
cetăţenilor". „Numai în condiţiile în care se admite o contestaţie
îndreptată împotriva clasificării informaţiei, în temeiul art. 20 din Legea nr.
182/2002, şi se dispune declasificarea, urmează a se aplica regimul Legii nr.
544/2001." In continuare, se arată că, întrucât în cauză nu s-a dispus
o asemenea măsură, instanţa de judecată trebuie să aplice dispoziţiile legale
menţionate, în caz contrar putându-se ajunge ca „o hotărâre judecătorească să
contravină unei legi în vigoare, dar şi art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 53
din Constituţie".
In sistemul separaţiei puterilor în stat, fiecare organ
sau instituţie a puterii legislative, executive sau judecătoreşti „trebuie să
acţioneze în limitele strict stabilite de Constituţie". Potrivit art. 126
alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, instanţele de judecată aplică legea, iar
competenţa acestora şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, astfel că
„nicio instanţă judecătorească nu îşi poate aroga printr-o hotărâre pe care o
pronunţă un drept de legiferare, competenţă ce aparţine puterii
legiuitoare". Or, în cauză, „instanţa de judecată reglementează, în materia informaţiilor
clasificate, o nouă procedură prin care acestea pot fi aduse la cunoştinţa
publică, abrogând în fapt prevederile Legii nr. 182/2002 şi legiferând o altă
procedură, similară celei prevăzute de Legea nr.
544/2001". Se încalcă astfel în mod grav
dreptul Parlamentului de a legifera, deşi în sistemul nostru de drept voinţa
acestuia materializată într-o lege poate fi înfrântă doar printr-o decizie de
admitere a obiecţiei sau excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de
Curtea Constituţională.
Aşadar, se consideră că în cauză „suntem în faţa unui exces de putere, constând în depăşirea
de către instanţa judecătorească a atribuţiilor sale constituţionale şi
substituirea în competenţele altor puteri constituite, în dauna ordinii
constituţionale şi a interesului public", ajungându-se „la încălcarea
flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat", consacrat de art.
1 alin. (4) din Constituţie.
In sfârşit, cu referire la prevederile art. 35 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, autorul sesizării consideră că soluţionarea prezentului
conflict juridic de natură constituţională se poate face „prin respectarea de
către instanţele judecătoreşti a dispoziţiilor constituţionale de referinţă
invocate", precum şi prin „lipsirea de efecte juridice a hotărârii
judecătoreşti care legiferează, deci pronunţată cu depăşirea competenţelor instanţelor
judecătoreşti, şi care a fost constatată ca atare de către Curtea
Constituţională".
Prin sesizare se invocă încălcarea prevederilor
constituţionale ale: art. 1 alin. (4), potrivit căruia „(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor- legislativă,
executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", art.
31 alin. (3) care stabileşte că "(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de
protecţie a tinerilor sau securitatea naţională" şi art. 53 privind „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi".
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi
(2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în
conflict, solicitânduli-se să îşi exprime, în scris, punctul de vedere asupra
conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/210CP din 24
iunie 2008, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.246 din 24 iunie
2008, prin care arată că solicitarea primului-ministru este pe deplin
îndreptăţită, precum şi că, prin decizia sa, Curtea Constituţională trebuie să
constate existenţa unui conflict juridic între puterea judecătorească, pe de o parte,
şi puterea legislativă, pe de altă parte. Aceasta deoarece, „aşa cum rezultă cu
limpezime din cererea adresată Curţii Constituţionale de către primul-ministru,
printr-o serie de sentinţe pronunţate de Curtea de Apel - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal, Guvernul este împiedicat să-şi respecte o
hotărâre proprie, pe care a adoptat-o în aplicarea prerogativelor
constituţionale înscrise în art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală a ţării.
Nu este vorba de un conflict instituţional între două autorităţi publice, de un
conflict de competenţă, ci de un conflict juridic determinat de o sentinţă a
unei instanţe judecătoreşti care, în loc să respecte Constituţia şi să-şi
întemeieze întreaga activitate judiciară pe prevederile legale, creează indirect
noi norme de drept". Acest conflict „poartă chiar asupra unora dintre
principiile fundamentale ale actului de judecată şi, în primul rând, asupra
principiului legalităţii. Este adevărat că normele procedurale instituie
caracterul irevocabil al sentinţelor definitive pronunţate de instanţele
judecătoreşti", însă Curtea Constituţională este „competentă în calitatea
ei de garant al supremaţiei Constituţiei să constate că o anumită decizie
pronunţată de o instanţă sfidează Constituţia" „prin încălcarea principiului
separaţiei puterilor consfinţit în art. 1 alin. (4)" din aceasta. Instanţa
de judecată stabileşte „un alt regim juridic al clasificării unui anumit tip de
informaţii produs de Guvern (stenogramele şedinţelor acestuia)" şi „se
substituie în drepturile suverane ale Parlamentului, ca unică autoritate
legiuitoare a statului român, instituind pe cale pretoriană dispoziţii general
obligatorii pentru Guvern, în afara voinţei Parlamentului, singurul în măsură
să adopte astfel de norme". In continuare, se arată că „este voinţa
suverană a Parlamentului ca regimul juridic al informaţiilor clasificate,
precum şi cel al informaţiilor de interes public să fie reglementat prin lege,
şi nu prin hotărâre judecătorească, care produce efecte numai pentru părţile aflate
în litigiul dedus soluţionării unei instanţe judecătoreşti". Se mai
susţine că „prin conduita Curţii de Apel Bucureşti se încalcă, de asemenea,
art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, precum şi două decizii pronunţate
de Curtea Constituţională, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie,
sunt obligatorii". Cu referire la caracterul confidenţial al stenogramelor
şedinţelor Guvernului, se arată că, în conformitate cu art. 102 alin. (1) din
Constituţie, acesta asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării
„ori discutarea [...] situaţiei unei societăţi comerciale a cărei activitate
interesează siguranţa naţională" şi care „este prin natura sa
confidenţială". De altfel, printr-o hotărâre proprie, Guvernul a stabilit
că „stenogramele şedinţelor de Guvern sunt clasificate secret
de stat, nivel secret". Consideră că „această
dispoziţie normativă a fost
ignorată de instanţa de judecată, care are obligaţia constituţională să
înfăptuiască justiţia în numele legii şi în temeiul acesteia. Refuzând să
aplice o dispoziţie clară cuprinsă într-un act normativ, puterea
judecătorească, printr-o Curte de Apel, a dat naştere unui grav conflict
juridic de natură constituţională ce opune aceasta, puterii legislative celei
executive." Se mai arată că „Guvernul României este acuzat printr-o
sentinţă judecătorească că respectă o lege adoptată de Parlament şi o hotărâre
proprie. Această concluzie bizară rezultă implicit din conţinutul unor decizii
ale unei instanţe de apel care se transformă voluntar în legiuitor",
precum şi că, „prin acest demers, instanţa de apel şi-a depăşit condiţia
constituţională, instituindu-şi cu de la sine putere o competenţă care aparţine
de drept Parlamentului şi în secundar Guvernului".
In concluzie, preşedintele Camerei Deputaţilor „consideră
că cererea adresată Curţii Constituţionale este pe deplin întemeiată şi
solicită acesteia să soluţioneze conflictul juridic care face obiectul
dosarului aflat pe rolul Curţii şi să repună în deplină legalitate
constituţională raporturile instituţionale dintre cele trei puteri ale
statului".
Preşedintele Senatului a
comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. I/334, înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr. 7.297 din 25 iunie 2008. In esenţă, cu privire la
imposibilitatea executării hotărârilor judecătoreşti menţionate în sesizare
arătă că, „în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul de procedură
civilă, «executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu.»". Or, din materialul prezentat „nu rezultă dacă s-a
procedat la punerea în executare silită a Deciziei civile nr. 278 din 23
februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr.
82/2/2006, singura hotărâre judecătorească dintre toate celelalte la care se
face referire şi care ar putea constitui titlu executoriu", întrucât „nu
este suficient să se poată porni executarea silită", ci „aceasta trebuie
cerută într-un anumit termen de prescripţie, stabilit de lege". De asemenea,
mai arată că, potrivit „art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă,
împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de
executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi, contestaţie ce se
introduce la instanţa de executare. Contestaţia la executare este un mijloc
procedural special prin care se poate obţine, uneori, chiar şi anihilarea
efectului executoriu al unui titlu executoriu", iar „Guvernul României,
prin Secretariatul General al Guvernului, poate invoca excepţii şi în această
fază procesuală". Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului prin care s-a statuat în mod constant că etapa executării silite trebuie
considerată ca făcând parte din procedurile judiciare de soluţionare a unui
litigiu, şi anume ca a doua parte a acestor proceduri.
Guvernul a comunicat
punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/3.354/CPT din 23 iunie 2008, înregistrată
la Curtea Constituţională sub nr. 7.188 din 24 iunie 2008, prin care consideră
că „hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti",
precum şi „hotărârile judecătoreşti subsecvente" încalcă prevederile art.
1 alin. (4), art. 31 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie şi deciziile Curţii
Constituţionale nr. 1.175/2007 şi nr. 568/2006. In consecinţă, susţine
„integral punctul de vedere exprimat în sesizarea cu numărul 5/3.354/CPT din
data de 13.06.2008, formulată de domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu
şi înregistrată la Curtea Constituţională sub numărul 3.776/16.06.2008".
Apreciază că, „având în vedere gravitatea
consecinţelor", „eventualele căi de soluţionare a acestui blocaj
instituţional [...], precum
şi un posibil remediu ar fi lipsirea de efecte juridice a hotărârii
judecătoreşti care legiferează", fiind „deci pronunţată cu depăşirea competenţelor
instanţelor judecătoreşti, şi care să fie constatată ca atare de către Curtea
Constituţională".
Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 19.755/1.154/2008,
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.251 din 25 iunie 2008.
Consiliul Superior al Magistraturii consideră că, în fapt, prin sesizare,
Curtea Constituţională este chemată să se pronunţe cu privire la depăşirea
atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel că sesizarea „tinde să se constituie
într-o cale de atac extraordinară împotriva unor hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile". Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii
Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acţiuni
sau acte concrete prin care o autoritate dintre cele prevăzute în titlul III
din Constituţie îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit
Legii fundamentale, aparţin altei autorităţi publice, ori omisiunea unor
autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a
îndeplini anumite acte care intră în obligaţia lor. Invocă în acest sens
Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005. De asemenea, mai arată că, aşa cum a
statuat Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie
2003, soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională urmăreşte
înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale între diferite autorităţi
publice constituţionale, determinate de conflicte pozitive sau negative de
competenţă.
Or, „în motivarea sesizării sunt menţionate elemente
ale fondului cauzelor deduse judecăţii în faţa instanţelor judecătoreşti
competente, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că nu sunt întrunite
cerinţele de admisibilitate ale prezentei cereri", iar „hotărârile al
căror caracter definitiv, irevocabil şi executoriu se tinde a fi desfiinţat au
fost pronunţate interpretând şi aplicând prevederile legale în vigoare, astfel
că nu se poate susţine că instanţele şi-au încălcat competenţa sau şi-au arogat
atribuţii ale puterii legislative".
In concluzie, apreciază că „nu ne aflăm în faţa unui
conflict juridic de natură constituţională, întrucât punerea în executare a
unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile nu este de natură să
creeze un blocaj instituţional între diferite autorităţi publice
constituţionale, în speţă între autoritatea executivă reprezentată de Guvernul
României şi autoritatea judecătorească".
Cererea privind soluţionarea conflictului juridic de
natură constituţională dintre puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o
parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, a fost dezbătută în şedinţa
din data de 1 octombrie 2008, cu participarea reprezentanţilor Guvernului
României, domnul Niculae Teodorescu, director în cadrul Secretariatului General
al Guvernului, însoţit de domnul Cătălin Cernat, consilier juridic în cadrul
Secretariatului General al Guvernului.
Având cuvântul, reprezentantul Guvernului României,
domnul Niculae Teodorescu, solicită Curţii Constituţionale să constate
existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterea
legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de
altă parte. Conflictul este determinat de hotărârea judecătorească prin care
stenogramele şedinţelor Guvernului României sunt considerate informaţii de
interes public, ceea ce reprezintă o imixtiune din partea autorităţii
judecătoreşti în atribuţiile autorităţii legislative şi ale autorităţii
executive. Se susţine că astfel se încalcă prevederile constituţionale ale art.
1 alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi ale art. 31, potrivit cărora dreptul la
informaţie priveşte numai informaţiile de interes public.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională dintre puterea legislativă şi cea executivă, pe de o
parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte, punctele de vedere ale
celor două Camere ale Parlamentului, al Guvernului şi al Consiliului Superior
al Magistraturii, susţinerile reprezentantului Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit art. 146 lit. e)din Constituţie, precum şi al art. 1, 10, 34 şi 35 din
Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură
constituţională dintre autorităţile publice.
In esenţă, prin cererea formulată, se solicită Curţii
Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură
constituţională între puterile statului, conflict declanşat ca urmare a unor
hotărâri judecătoreşti, şi anume, în ordinea invocării lor, Decizia civilă nr.
278 din 23 februarie 2006 a Curţii de apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 769 din 22 mai 2006 a
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în
Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2008 a Curţii
de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în
Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentinţa civilă nr. 1.097 din 2 aprilie 2008 a
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în
Dosarul nr. 1.422/3/2008. In opinia autorului cererii, aceste hotărâri au fost
pronunţate cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie, astfel că
solicită Curţii Constituţionale să constate că ele sunt lipsite de efecte
juridice.
In susţinerea cererii s-a invocat, în cadrul şedinţei
de dezbateri din data de 1 octombrie 2008, încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (4), conform cărora,,(4) Statul se
organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor- legislativă, executivă şi
judecătorească - în
cadrul democraţiei constituţionale", şi ale
art. 31 privind „Dreptul la informaţie".
Examinând cererea formulată,
Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
In conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e) din
Constituţie, Curtea Constituţională „soluţionează conflictele juridice de
natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui
României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau
a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". In acest sens,
autorităţi publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de
natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie,
şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele
României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei
publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii
judecătoreşti - Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi
Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, în această cauză, potrivit cererii formulate,
părţile implicate în conflict sunt „puterea legislativă şi cea executivă, pe de
o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte", iar nu vreuna
dintre autorităţile publice menţionate. Curtea reţine că, într-adevăr, statul
îşi exercită puterea prin cele trei funcţii - funcţia legislativă, funcţia
executivă şi funcţia judecătorească -, care, însă, sunt aduse la îndeplinire de
autorităţile arătate anterior. Aşadar, prezenta sesizare nu îndeplineşte
cerinţele art. 146 lit. e) din Constituţie.
De altfel, Curtea reţine că, în esenţă, prin cererea
formulată se solicită constatarea existenţei unui conflict juridic de natură
constituţională care „s-a produs ca urmare a pronunţării unor hotărâri
judecătoreşti", cu încălcarea competenţelor stabilite prin Constituţie,
precum şi că hotărârile menţionate „sunt lipsite de efecte juridice".
Curtea constată că şi sub acest aspect cererea este
inadmisibilă. Potrivit atribuţiilor sale, care sunt limitativ şi expres
prevăzute de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură, pe calea
controlului de constituţionalitate, supremaţia Constituţiei în sistemul juridic
normativ. Curtea Constituţională nu este competentă să cenzureze legalitatea
unor hotărâri judecătoreşti sau să constate că acestea „sunt lipsite de efecte
juridice".
Având în vedere considerentele expuse în prezenta
decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile
art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34, 35 şi 36 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că cererea domnului Călin Popescu-Tăriceanu,
prim-ministru al Guvernului, privind existenţa unui conflict juridic de natură
constituţională între puterea legiuitoare şi cea executivă, pe de o parte, şi
puterea judecătorească, pe de altă parte, este inadmisibilă.
Definitivă.
Decizia se comunică Guvernului României, Consiliului
Superior al Magistraturii, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan
şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu