DECIZIE Nr. 98
din 7 februarie 2008
asupra cererii de
solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre
Presedintele Romaniei si Guvernul Romaniei, formulata de primul-ministru Calin
Popescu-Tariceanu
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 140 din 22 februarie 2008
Prin Cererea cu nr. 5/361 din
24 ianuarie 2008, primul-ministru, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie
şi al art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, a solicitat să se constate:
1. existenţa unui conflict juridic de natură
constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României;
2. că acest conflict este cauzat de refuzul
Preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire
la numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai;
3. că refuzul Preşedintelui României de a o numi pe
Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei este neconstituţional.
Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională
sub nr. 702 din 24 ianuarie 2008 si formează obiectul Dosarului nr. 102E/2008.
In motivarea cererii se susţin, în esenţă, următoarele:
La data de 9 decembrie 2007, domnul Tudor-Alexandru
Chiuariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al justiţiei, în
temeiul art. 106 din Constituţie şi al art. 5 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
Prin Decretul Preşedintelui României nr. 1.128/2007,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 17 decembrie 2007, s-a luat act de demisie şi funcţia a
fost declarată vacantă.
Prin Scrisoarea nr. 5/6.764 din 17 decembrie 2007,
primul-ministru a propus Preşedintelui României numirea în funcţia de ministru
al justiţiei a doamnei Norica Nicolai.
Prin Adresa nr. 144 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele
României a cerut primului-ministru să renunţe la propunerea formulată, motivând
respingerea propunerii şi invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 356/2007.
Prin Scrisoarea nr. 5/57 din 9 ianuarie 2008,
primul-ministru a răspuns Preşedintelui României că îşi menţine propunerea
anterioară, întrucât refuzul de numire nu este motivat legal şi conţine doar aprecieri
subiective.
Ca urmare a acestei corespondenţe, prin Adresa nr. 191
din 14 ianuarie 2008, Preşedintele României a precizat că îşi menţine punctul
de vedere privind respingerea propunerii de numire şi a cerut primului-ministru
să propună o persoană care să fie numită ministru interimar al justiţiei.
In cerere se menţionează că Preşedintele României nu
are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, potrivit celor statuate
de Curtea Constituţională, şi face referire la ipotezele prevăzute de art. 85
din Constituţie. In ipoteza prevăzută de art. 85 alin. (2), Preşedintele
României are dreptul să verifice corespunderea pe funcţie şi poate solicita
primului-ministru să renunţe la propunere, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
legale prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
Sunt invocate şi considerente deduse din reglementarea
constituţională privind răspunderea politică a Guvernului în faţa
Parlamentului, potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţie, şi, în temeiul
acestor considerente, se susţine că răspunderea politică pentru desemnarea
membrilor Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru, atât în cazul
învestirii Guvernului, cât şi în cazul remanierii guvernamentale. Preşedintele
României poate interveni numai în temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţie.
Temeiurile de drept sunt completate cu referire la
atribuţiile Preşedintelui României şi se susţine că atribuţia Preşedintelui de
a numi în funcţii publice este o obligaţie, iar nu un drept, aşa cum s-a
statuat prin Decizia nr. 384/2006 a Curţii Constituţionale.
La cerere au fost anexate, în copie, înscrisurile
menţionate mai sus.
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict şi li
s-a solicitat să îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului
şi asupra eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
Preşedintele României a comunicat punctul său de vedere
prin Adresa nr. 359 din 30 ianuarie 2008, prin care se susţine:
- să se constate existenţa unui conflict politic
între primul-ministru şi Preşedintele României, datorat divergenţelor de opinii
politice;
- existenţa unui conflict juridic de natură
constituţională între primul-ministru şi Preşedintele României, deoarece
primul-ministru refuză să îşi îndeplinească atribuţia de a face o nouă
propunere către şeful statului, ca urmare a respingerii primei propuneri de
numire în funcţia de ministru al justiţiei;
- că acest conflict a izvorât din refuzul
primului-ministru de a colabora cu Preşedintele României şi de a înainta o
propunere corespunzătoare pentru funcţia de ministru al justiţiei.
In expunere se menţionează că propunerea de numire în
funcţia vacantă de ministru al justiţiei s-a făcut fără o consultare
prealabilă. Având în vedere importanţa funcţiei şi a atribuţiilor pe care le
exercită ministrul justiţiei, ca membru de drept al Consiliului Superior al
Magistraturii şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintele
României a solicitat şi a obţinut de la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie mapa profesională a doamnei Norica Nicolai, din a cărei
verificare au rezultat următoarele:
- în perioada 1983-1991 doamna Norica Nicolai a fost procuror
la „Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa" (Procuratura locală
Olteniţa) şi a avut „o serie de abateri în activitatea profesională, la care se
adaugă şi evenimente pentru care a fost în situaţia de a fi sancţionată";
- a modificat mandatul de arestare al unei persoane
nevinovate cu datele altei persoane şi a dispus arestarea acesteia din urmă în
instanţa de recurs, fără ca împotriva persoanei în cauză să fi avut loc
urmărirea penală sau judecata în primă instanţă;
- a reprezentat în instanţă interesele unei persoane
într-o acţiune civilă, deşi, la acea dată, avea funcţia de procuror;
- o nepoată a sa a votat în Senatul României, în numele
său, motiv pentru care doamna Norica Nicolai a fost sancţionată disciplinar de
către conducerea Senatului.
La 8 ianuarie 2008 Preşedintele României a cerut în
scris primului-ministru să renunţe la propunere, pentru motivele menţionate,
iar la 9 ianuarie 2008 primul-ministru a răspuns că îşi menţine propunerea,
întrucât refuzul Preşedintelui nu se întemeiază pe Constituţie şi pe lege, iar
în cadrul întrevederii din 12 ianuarie 2008, primul-ministru a refuzat să
propună un alt candidat.
Ca urmare a acestei stări de lucruri, Preşedintele
României a cerut primului-ministru să propună numirea unui ministru interimar al
justiţiei, solicitare dusă la îndeplinire şi urmată de numirea în această
funcţie a domnului Teodor Viorel Meleşcanu.
Primul-ministru a comunicat punctul său de vedere cu
Adresa nr. 5/383 din 25 ianuarie 2008 şi, în dezvoltarea susţinerilor
formulate, a reluat temeiurile de fapt ale cererii de sesizare a Curţii
Constituţionale, completate cu actele şi măsurile ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi (3) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea primului-ministru a fost dezbătută în şedinţa din 6 februarie 2008,
părţile în conflict fiind prezente prin reprezentanţii împuterniciţi cu dovezi
scrise în acest sens. Dezbaterile au fost consemnate în Incheierea din 6
februarie 2008 şi, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat
pronunţarea pentru data de 7 februarie 2008.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională, formulată de primul-ministru, punctele de vedere ale
Preşedintelui României şi primului-ministru, înscrisurile depuse de părţile
aflate în conflict, decretele emise de Preşedintele României, susţinerile orale
şi notele scrise ale reprezentanţilor părţilor în litigiu, raportul
judecătorului-raportor, prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ale Legii
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine
următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, ale art. 1, 10, 34 şi
35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra cererii de soluţionare a
conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi
primul-ministru privind refuzul Preşedintelui de a o numi în funcţia de
ministru al justiţiei pe doamna Norica Nicolai şi temeiurile juridice invocate
de părţi.
In soluţionarea unui asemenea conflict juridic,
Curtea Constituţională este obligată să dea textelor din Legea fundamentală o
interpretare corespunzătoare, pentru a desprinde din litera acestora spiritul
care guvernează această materie.
Curtea reiterează opinia sa anterioară, potrivit
căreia atribuţiile Curţii Constituţionale, stabilite de Legea fundamentală, nu
îi permit acesteia să examineze şi să soluţioneze conflicte de natură politică.
Soluţionarea acestor conflicte revine partidelor politice sau autorităţilor
publice aflate în astfel de conflicte, inclusiv Preşedintelui României, care
trebuie să vegheze la respectarea Constituţiei, la buna funcţionare a
autorităţilor publice şi să exercite funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societate.
Având în vedere cele de mai
sus, Curtea reţine următoarele:
1. Art. 85 din Constituţia României prevede trei cazuri
în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi
(3)]. In cazul prevăzut la alin. (1) numirea are loc pe
baza votului de încredere acordat de Parlament in conformitate cu
prevederile art. 103 din Legea fundamentală, iar în
cazul prevăzut la alin. (3), pe baza aprobării Parlamentului, acordată
la propunerea primului-ministru. Actul juridic în baza căruia Preşedintele
României face numirile este hotărârea Parlamentului, adoptată în condiţiile art.
85 alin. (1), ale art. 103 alin. (3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor
corespunzătoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor
Parlamentului.
Din textul Constituţiei rezultă
că, în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, numirea de către
Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii
Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către
şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român
[art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care
Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de
încălcare a Constituţiei.
Spre deosebire de reglementarea consacrată în art. 85
alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede
că „Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii
membri ai Guvernului". Interpretarea ad
litteram a textului impune constatarea şi
concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a
Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor
miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în această fază
fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are
libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o
altă propunere.
Curtea Constituţională constată că soluţia prevăzută la
art. 85 alin. (2) din Constituţie reprezintă o aplicaţie a concepţiei
legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului
puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală,
principiu aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor
tuturor autorităţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi
putere, dintre cele trei prevăzute de textul
menţionat. Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor instituţionale
şi pentru buna lor funcţionare, autorităţile publice au obligaţia să
colaboreze.
Totodată, Curtea constată că acest înţeles al art.
85 alin. (2) din Constituţia României, dedus astfel cum s-a arătat mai sus,
conţine premisele unui blocaj instituţional în condiţiile în care
autorităţile publice cu competenţe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv
de ordin constituţional nu colaborează şi nu reuşesc să se pună de acord, în
mod repetat.
Astfel, aşa cum s-a arătat, în exercitarea competenţei
sale prevăzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României
poate să nu accepte propunerea primului-ministru de numire a unei persoane
într-o funcţie vacantă de ministru şi să îi ceară să facă o altă propunere. In
aceste condiţii, pot fi puse două probleme: de câte ori are dreptul
Preşedintele să procedeze în acest mod şi dacă primul-ministru este îndreptăţit
să repete prima nominalizare. Legea fundamentală nu răspunde în mod explicit la
aceste probleme. In cazul în care dezacordul Preşedintelui şi al
primului-ministru este ireductibil, aşa cum se prezintă situaţia în cauza de
faţă, se creează un blocaj instituţional inadmisibil, de natură să împiedice
buna funcţionare a Guvernului.
2. Printr-o decizie anterioară, Decizia nr. 356 din 5
aprilie 2007, pronunţată în soluţionarea altui conflict juridic de natură
constituţională privind aplicarea art. 85 alin. (2) din Constituţie, Curtea
Constituţională a statuat că Preşedintele României poate să ceară
primului-ministru să facă o altă propunere pentru ocuparea unei funcţii de
ministru rămase vacantă şi a precizat că Preşedintele nu are un drept de veto,
excluzând astfel validitatea unui refuz nemotivat, arbitrar.
Dat fiind că în cazul citat conflictul încetase înainte
de judecarea cauzei de către Curtea Constituţională, prin numirea ministrului
neagreat iniţial de Preşedintele României, Curtea nu şi-a propus să rezolve,
prin decizia citată, şi problema numărului de cazuri în care Preşedintele poate
refuza o propunere a primului-ministru şi nici dacă primul-ministru poate
reitera propunerea iniţială respinsă de Preşedinte.
Pentru considerentele ce se vor expune în continuare,
Curtea va examina şi soluţiona aceste probleme prin prezenta decizie.
3. In conformitate cu prevederile art. 146 lit. e) din
Constituţia României, Curtea Constituţională „soluţionează conflictele
juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea
Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii".
Este de reţinut şi că, potrivit dispoziţiilor art. 142
alin. (1) din Constituţie, „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei
Constituţiei".
Asemenea tuturor prevederilor constituţionale prin care
se instituie competenţe, dispoziţiile cuprinse în articolele citate sunt
imperative şi nu îngăduie Curţii să se sustragă de la soluţionarea
conflictului cu care este sesizată. Din această cauză, Curtea nu are
dreptul să lase perpetuarea blocării activităţii guvernamentale privitoare la
justiţie, sub cuvânt că art. 85 alin. (2) din Legea fundamentală nu prevede de
câte ori poate să ceară Preşedintele României primului-ministru să facă o altă
propunere şi nici obligaţia primului-ministru de a veni cu o altă propunere
decât cea iniţială. Dimpotrivă, Curtea Constituţională are obligaţia să
soluţioneze conflictul şi să înlăture, prin soluţia dată, blocajul
instituţional. In acest sens, Curtea Constituţională se întemeiază, în
egală măsură, şi pe unul dintre principiile juridice fundamentale, având statut
de constantă a dreptului, care se regăseşte şi în art. 3 din Codul civil român de la 1864, precum şi
în legislaţia altor ţări, în conformitate cu care judecătorului nu îi este
permis să refuze judecarea unui caz, cu motivarea că nu există lege care să
prescrie soluţia sau că legea este obscură.
Pentru soluţionarea conflictului juridic de natură
constituţională cu care a fost sesizată, Curtea trebuie, în consecinţă, să
caute înţelesul normei de la art. 85 alin. (2) din Constituţie în litera
acestui text, cât şi în principiile de bază şi în spiritul Legii fundamentale.
In acest sens, Curtea Constituţională are în vedere prevederile art. 1 alin.
(3) din Constituţie, în conformitate cu care „România este stat de drept,
democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt
garantate". De aceea, Curtea apreciază că una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului
român, definite în textul citat, o constituie buna funcţionare a autorităţilor
publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără
blocaje instituţionale.
4. In ceea ce priveşte numărul de cazuri în care
Preşedintele României poate cere primului-ministru să facă altă nominalizare
pentru funcţia de ministru vacantă, Curtea constată că, pentru preîntâmpinarea
apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul
constituant a prevăzut la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală dreptul
Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de
promulgare, o singură dată.
Curtea apreciază că această soluţie are valoare
constituţională de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două
sau mai multe autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei
măsuri prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de
aplicaţiune generală în cazuri similare.
Aplicată la procesul de remaniere guvernamentală şi de
numire a unor miniştri în caz de vacanţă a posturilor, această soluţie este de
natură să elimine blocajul ce s-ar genera prin eventualul refuz repetat al Preşedintelui de a
numi un ministru la propunerea primului-ministru.
De asemenea, Curtea Constituţională, pentru a ajunge la
această soluţie, constată că raporturile dintre Preşedintele României şi
primul-ministru nu pot fi pur formale. De aceea, verificarea îndeplinirii
condiţiilor de numire în cazurile prevăzute de art. 85 alin. (2) din
Constituţie intră în competenţa Preşedintelui României la exercitarea, pentru
prima dată, de către primul-ministru, a dreptului de a propune. Limitarea la o
singură respingere a propunerii se justifică prin faptul că, în continuare,
răspunderea pentru o altă nominalizare revine, în exclusivitate,
primului-ministru.
In consecinţă, Curtea Constituţională urmează să
constate că, în aplicarea art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele
României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură
dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia
de ministru. Motivele cererii Preşedintelui
României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, în procedura prevăzută
de art. 85 alin. (2) din Constituţie, nu are decât dreptul de a propune Preşedintelui
numirea unui ministru, iar nu şi competenţă decizională. Ca şi în cazul
exercitării celorlalte atribuţii prevăzute în Constituţie, Preşedintele rămâne
răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat
refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru şi
Guvernul rămân răspunzători politic în faţa Parlamentului.
In ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de
a reitera prima propunere, Curtea urmează să constate că această posibilitate
este exclusă prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de către Preşedintele
României. Aşadar, primul-ministru are obligaţia să propună pentru funcţia de
ministru o altă persoană.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile
art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin.(1) lit.
A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Curtea Constituţională constată existenţa unui
conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedintele
României, în legătură cu numirea doamnei Norica Nicolai în funcţia de ministru
al justiţiei.
2. In exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 85
alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singură dată,
motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia
vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi
primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 7 februarie 2008 şi la
aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader,
Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATA
In dezacord cu opinia majoritară, apreciem că soluţia
adoptată reprezintă o nejustificată îndepărtare de la rezolvările cu valoare de
principiu constituţional, adoptate prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, referitoare la numirea domnului Adrian
Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, o completare la
Constituţie şi în acelaşi timp un pas semnificativ de la republica
semiprezidenţială spre o republică prezidenţială.
Este de observat că prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie
2007 Curtea Constituţională a statuat faptul că, în exercitarea atribuţiilor
prevăzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un
drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea
făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile
legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. In toate
cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată. Condiţiile legale ce
trebuie îndeplinite pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului sunt
cele enumerate în art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi
completările ulterioare. Soluţionând conflictul juridic de natură
constituţională dintre Guvern şi Preşedintele României, conflict apărut în
legătură cu numirea doamnei Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei,
Curtea Constituţională a statuat că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de
art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o
singură dată, motivat, propunerea
primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia
vacantă de ministru. Din această perspectivă, considerăm că marja de apreciere
a Preşedintelui României este foarte cuprinzătoare, chiar dacă acesta rămâne
răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru.
Potrivit prevederilor art. 85 alin. (2) din
Constituţie, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului,
Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri
ai Guvernului. Statuând că Preşedintele României poate refuza, o singură dată,
motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia
vacantă de ministru, de această dată Curtea Constituţională a adăugat faptul că
primul-ministru este obligat să propună o altă persoană. Se observă că numărul
de cazuri în care Preşedintele României poate cere primului-ministru să facă
altă nominalizare pentru funcţia de ministru vacantă a fost stabilit prin
raportare la prevederile art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, prevederi potrivit
cărora, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură
dată, reexaminarea legii. Curtea a mai apreciat că această soluţie are valoare
constituţională de principiu cu aplicaţiune generală în cazuri similare.
Consecvenţi cu acest raţionament, ar fi trebuit ca, după refuzul Preşedintelui
de numire a unei persoane în funcţia vacantă, primul-ministru să poată reveni,
propunând aceeaşi persoană pentru funcţia de ministru, tot astfel cum, după
cererea de reexaminare a legii, Preşedintele este obligat să promulge legea,
chiar dacă are acelaşi conţinut, legiuitorul considerând că nu sunt necesare
modificări în sensul celor solicitate.
Dreptul consacrat în favoarea Preşedintelui României de
a putea să refuze, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de
numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru, urmat de obligaţia
impusă acestuia de a propune o altă persoană, reprezintă, în opinia noastră, un
pas semnificativ de la arhitectura constituţională semiprezidenţială spre o
republică prezidenţială. Preşedintele României dobândeşte prerogative în
privinţa componenţei nominale a Guvernului cu ocazia remanierii acestuia în
procedura prevăzută de art. 85 alin. (2) din Constituţie. Art. 85 din
Constituţie prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul
[alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)]. Curtea
Constituţională apreciază că în condiţiile alin. (1) şi (3) numirea de către
Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii
Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a demnitarilor de către şeful
statului. In acelaşi sens, prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, Curtea
Constituţională aprecia că alin. (2) al art. 85 din Constituţie, care se referă
la una din formele remanierii guvernamentale, nu poate să se abată de la
regimul constituţional al învestirii şi al modificărilor în componenţa
Guvernului, deoarece art. 85 are în întregime aceeaşi concepţie de bază, una şi
aceeaşi fundamentare constituţională. Apreciem că din această perspectivă
trebuie să ne raportăm, în egală măsură, atât la statutul candidatului la
funcţia de ministru, care este verificat de către Preşedinte sub aspectul
îndeplinirii condiţiilor legale, verificări făcute de către comisiile
parlamentare în cazul procedurilor de la alin. (1) şi (3) ale art. 85 din
Constituţie, cât şi la actul de numire în funcţia de ministru, realizat de
către Preşedinte. Din moment ce prin procedura de remaniere consacrată de art.
85 alin. (2) nu ne putem abate de la regimul constituţional al învestirii,
credem că nici actul Preşedintelui nu îşi poate modifica semnificaţia,
dobândind valenţele actului decizional. In atare situaţie primul-ministru, care
trebuie să ducă la îndeplinire programul de guvernare, poartă răspunderea
propunerii pentru funcţia de ministru, în raport cu care poate fi folosită
moţiunea de cenzură.
Judecător, prof. univ. dr.
Tudorel Toader
Judecător,
Puskas Valentin Zoltan