Decizia Nr.979 din 22.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Textila Oltului“ - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.588/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.010D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, avocatul Corina Popescu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Arată că dispoziţiile criticate aduc atingere substanţei dreptului şi se depăşeşte marja de apreciere a statului. Totodată, ordonanţa criticată instituie limitări privind drepturile omului, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 115. De asemenea, nu poate fi reţinut caracterul extraordinar care să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate. În final, face referire la hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Marckx împotriva Belgiei şi Vermeire împotriva Belgiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate identice având aceeaşi motivare. Astfel, prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.588/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Textila Oltului“ - S.A. din Sfântu Gheorghe în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă.I. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), arată următoarele:De la rămânerea definitivă a Hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României au trecut aproape 12 luni, astfel încât nu se poate susţine în mod rezonabil că ar exista o urgenţă în adoptarea actului normativ criticat.Hotărârea-pilot pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României reprezintă punctul culminant al jurisprudenţei Curţii privind ineficienţa mecanismului de despăgubire sau de restituire în România, aceasta fiind precedată de numeroase alte hotărâri în care au fost dispuse măsuri generale împotriva României, reluate în hotărârea menţionată.De asemenea, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, ordonanţele de urgenţă trebuie să reglementeze o situaţie extraordinară, în sensul că această situaţie extraordinară ori consecinţele sale negative trebuie înlăturate, nicidecum înrăutăţite. Or, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 nu se ia nicio măsură în sensul înlăturării sau rezolvării elementelor invocate în preambul ca justificând urgenţa, ci numai se suspendă aplicarea unor dispoziţii legislative, actul normativ criticat fiind astfel adoptat cu depăşirea limitelor delegării legislative.De asemenea, situaţia excepţională nu poate fi rezultatul faptelor Guvernului sau lipsei de acţiune a Guvernului, deoarece în această ipoteză se ajunge la fraudarea textelor constituţionale, prin provocarea situaţiei extraordinare. Or, „imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar“ este rezultatul exclusiv al faptelor Guvernului. În acest sens, face referire la câteva acte normative, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2010 privind destinaţia sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, prin care Guvernul a modificat destinaţia unor sume care trebuiau virate la Fondul „Proprietatea“.Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, art. 115 alin. (6) din Constituţie nu interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă în domeniul drepturilor şi libertăţilor constituţionale, însă măsurile adoptate nu trebuie să afecteze aceste drepturi şi libertăţi. Or, prin suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire/de conversie, atât dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite este evident afectat, cât şi dreptul la executarea hotărârilor irevocabile prin care autorităţile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/de conversie.II. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă:a)Autorul susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 11 şi 20, cât şi prevederile art. 46 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În Hotărârea-pilot pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a reţinut că „este imperativ ca statul să ia de urgenţă măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză“, de exemplu „prin modificarea mecanismului de restituire actual (...) şi prin implementarea urgentă a unor măsuri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză“. Or, suspendarea emiterii tuturor titlurilor de despăgubire şi/sau de conversie şi suspendarea tuturor procedurilor de evaluare, indiferent de situaţia persoanelor îndreptăţite, nu respectă un just echilibru între interesele în cauză. Aceasta deoarece măsura adoptată urmăreşte, aşa cum rezultă din însuşi preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, exclusiv „interesul general public“, fără luarea în considerare în nicio măsură a interesului particular al persoanelor îndreptăţite. Procedând la suspendarea procedurilor privind evaluarea şi emiterea titlurilor de despăgubire şi/sau de conversie, fără efectuarea unei analize a drepturilor persoanelor, în special ale celor ce dispun deja de hotărâri judecătoreşti irevocabile, se încalcă prevederile art. 46 din Convenţie, art. 11 şi 20 din Constituţie. Susţine că termenul de 18 luni, prevăzut în cuprinsul hotărârii-pilot, nu poate fi interpretat ca un termen de graţie acordat statului român, în interiorul căruia acesta poate adopta orice măsuri. Conform art. 46 din Convenţie, îndată după rămânerea definitivă a hotărârii Curţii Europene, statul trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru încetarea violării şi remedierea consecinţelor acesteia. b)Consideră că actul normativ criticat este contrar atât dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 21 din Constituţie, cât şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, „executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie privită ca parte integrantă a «procesului», în sensul art. 6“. Obligaţia de a asigura executarea unei hotărâri împotriva statului incumbă în primul rând autorităţilor statale, începând cu data la care hotărârea devine obligatorie şi executorie. Complexitatea procedurii execuţionale sau a sistemului bugetar nu poate elibera statul de obligaţia asumată conform Convenţiei de a garanta oricărei persoane dreptul de a avea o hotărâre obligatorie şi executorie, executată într-un termen rezonabil; nici lipsa fondurilor sau a altor resurse nu poate fi invocată ca scuză pentru neexecutarea obligaţiei din hotărâre. Statele părţi trebuie să îşi organizeze sistemul legal în aşa fel încât autorităţile competente să îşi execute obligaţiile în această privinţă (Burdov împotriva Rusiei). Or, prin actul normativ criticat, statul român invocă „imposibilitatea menţinerii echilibrului bugetar“ pentru a nu pune în executare hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care autorităţile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, prin aceasta Guvernul intervenind în atribuţiile puterii judecătoreşti cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Totodată, Guvernul a încălcat obligaţia de a asigura dreptul la un proces echitabil, adoptând măsuri contrare ducerii la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti. c)Susţine că se aduce atingere art. 44 din Constituţie, art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În cazul persoanelor care dispun de hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care autorităţile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, nu există niciun dubiu că acestea deţin o valoare patrimonială suficient de caracterizată. Curtea Europeană a reţinut explicit că problema despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate în regimurile comuniste reprezintă o problemă de interes general şi recunoaşte că punerea în balanţă a drepturilor în cauză şi a câştigurilor şi pierderilor diferitelor persoane afectate constituie un exerciţiu de o dificultate deosebită (Maria Atanasiu şi alţii împotriva României). De asemenea, Curtea a arătat că statele dispun de o marjă de apreciere extinsă pentru determinarea întinderii interesului public, în special atunci când este vorba despre adoptarea şi aplicarea măsurilor de reformă economică sau de justiţie socială (Viaşu împotriva României). Curtea a arătat că respectă modul în care statul concepe imperativele „utilităţii publice“ numai în cazul în care judecata nu se dovedeşte a fi vădit lipsită de temei rezonabil (Maria Atanasiu şi alţii împotriva României). Pentru stabilirea caracterului rezonabil, trebuie verificat dacă între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativul respectării dreptului de proprietate s-a respectat un just echilibru, respectiv dacă titularul dreptului nu a fost nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată. În cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, ingerinţa nu respectă principiul proporţionalităţii între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, persoanele care dispun de hotărâri judecătoreşti irevocabile fiind nevoite să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă. Prin faptul că persoanele îndreptăţite nu îşi pot realiza dreptul la primirea despăgubirilor, în general, şi dreptul la executarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile, în special, s-a rupt justul echilibru între interesele generale şi drepturile persoanelor îndreptăţite, acestea fiind obligate să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. Actul normativ criticat nu este de natură a încălca principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât a fost emis în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, Guvernul putând adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, lucru ce s-a realizat în speţa de faţă. Totodată, actul normativ criticat nu îngrădeşte nici dreptul de proprietate, adoptarea acestuia având drept scop tocmai necesitatea luării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea de despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile şi predictibile, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 nu încalcă nici accesul liber la justiţie, întrucât nu afectează procedurile judiciare. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, având un articol unic, cu următorul conţinut: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la competenţa Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare. De asemenea, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile art. 1, 6 şi 46 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai fost sesizată de acelaşi autor cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate având aceeaşi motivare, dar ridicată în alt dosar. Astfel, prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, Curtea Constituţională a statuat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: I. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate, existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată şi urgenţa acesteia sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente: inexistenţa, în prezent, a unui mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, care impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluţii financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, întrucât Fondul „Proprietatea“, creat pentru despăgubirea foştilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participaţiei statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în urma conversiei în acţiuni a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; imposibilitatea exercitării dreptului de opţiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acţiuni la Fondul „Proprietatea“, de către persoanele îndreptăţite; necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile şi predictibile, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, în contextul implementării Hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României; necesitatea respectării dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, care prevăd faptul că „nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“; necesitatea menţinerii echilibrului bugetar şi, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar. Analizând toate motivele invocate de către Guvern în preambulul ordonanţei, în mod cumulat, şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, în care s-a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională, Curtea a ajuns la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, astfel încât Curtea consideră că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă, chiar dacă debitor este statul. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu aduce atingere dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, îndeplinind exigenţele urgenţei şi ale situaţiei extraordinare. În ceea ce priveşte critica formulată de autorul excepţiei potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 afectează drepturi şi libertăţi constituţionale, fiind contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea a statuat că aceasta nu este întemeiată. Pentru a constata încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie în cauza dedusă judecăţii, instanţa constituţională este chemată să aprecieze dacă drepturile constituţionale invocate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate au fost afectate prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012. Prin urmare, în continuare, Curtea a analizat excepţia de neconstituţionalitate cât priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a constatat, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă însă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar. Soluţia legislativă criticată reprezintă o normă temporară (titlul ordonanţei precizând faptul că priveşte măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005), care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după expirarea perioadei prevăzute de textul criticat, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei. În concluzie, Curtea a constatat că măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi a dispoziţiilor art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, „procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia“. În acest context, Curtea a observat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 constituie o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. De pildă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci suspendă, pentru o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri. În concluzie, Curtea a constatat că o atare măsură, având caracter temporar, nu este contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 4/2012 fiind motivată şi de dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti în această materie, din cauza inexistenţei, în prezent, a unui mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor. În acest context, Curtea a reţinut că nu pot fi primite nici susţinerile potrivit cărora, prin adoptarea actului normativ criticat, Guvernul a intervenit în atribuţiile puterii judecătoreşti, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. De asemenea, Curtea nu a reţinut nici criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 este contrară dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Legea fundamentală raportat la prevederile art. 46 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la forţa obligatorie şi executarea hotărârilor definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Textila Oltului“ - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.588/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu