DECIZIE Nr. 96
din 5 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 154 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241 alin. (1) lit. d)'din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europa
Guard" - SRL în Dosarul nr. 5.950/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate,
ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate nu conţin dispoziţii
prin care să se restrângă în vreun fel drepturile angajatorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 5.950/306/2007, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 241
alin. (1) lit. d) din Legea nr.53/2003 - Codul
muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Europa Guard" - SRL în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii
contravenţionale împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 241
alin. (1) lit. d) din Codul muncii contravine prevederilor art. 41 alin. (5),
art. 45, art. 53, art. 57, art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 135 alin. (1) şi
(2) lit.a) din Constituţie. Se arată că prin încălcarea dreptului de a negocia
individual modul de desfăşurare a raporturilor de muncă se restrânge, fără a se
respecta limitele constituţionale, dreptul angajatorului de a-şi desfăşura
activitatea economică.
Judecătoria Sibiu apreciază
că excepţia este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt
în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii sunt
constituţionale. Se arată că raţiunea încheierii contractelor colective de
muncă la nivel naţional constă tocmai în asigurarea, în mod unitar, a
drepturilor tuturor salariaţilor din întreaga ţară.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3', 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,'să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 241
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie
2003.
Textul de lege criticat are următoarea redactare:
- Art. 241: „(1) Clauzele
contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: [...]
d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi
angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel
naţional."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale
criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (5)
referitor la garantarea dreptului la negocieri colective, art. 45 privind
libertatea economică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi
a libertăţilor, art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la reglementarea prin lege
organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele,
patronatele şi protecţia socială, precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a)
referitoare la economie şi libertatea comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Raţiunea reglementării încheierii contractelor
colective de muncă atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de ramură şi la
nivel naţional, constă în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din
Constituţie care garantează atât dreptul la negocieri colective în materie de
muncă, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Totodată, una
dintre obligaţiile statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea
calităţii vieţii, prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie,
constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor
salariaţilor din întreaga ţară sau din unităţile care aparţin unei anumite
ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea
caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă încheiate la un nivel
superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncă la
niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale ale angajaţilor.
In consecinţă, ţinând seama de aceste considerente,
Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 41
alin. (5), art. 45, art. 57 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Totodată, nu poate fi reţinută nici critica de
neconstituţionalitate prin invocarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p)
din Constituţie, deoarece Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a fost adoptată în
temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, în urma angajării răspunderii
Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din
data de 9 decembrie 2002.
In ceea ce priveşte invocarea celorlalte texte
constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi anume art. 53 şi art. 135 alin. (1), Curtea reţine că acestea nu
sunt incidente în prezenta cauză.
De altfel, Curtea a statuat şi în Decizia nr. 511 din
15 iunie 2006 referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. (1) din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 609 din 13 iulie
2006, că „dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel
naţional sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor
colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor
referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie, însă, instanţa
de contencios constituţional a arătat că „părţile, cu respectarea acestor
obligaţii fireşti, au toată libertatea să negocieze şi alte clauze, precum şi
drepturi superioare".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
determine reconsiderarea celor statuate prin această decizie, considerentele
mentionate sunt valabile si în această cauză.
Pentru considerentele expuse,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 241 alin.(1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europa Guard" - SRL în Dosarul
nr. 5.950/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 5 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta