DECIZIE Nr.
955 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) si (5) si ale art. 11
alin. (1) si (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 25 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11
alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie
ridicată de Făină Gagoş Dumitru în Dosarul nr. 3.590/2/2008 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de
Societatea Comercială „Euromarket Services" -S.A. în Dosarul nr.
33.004/3/CA/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie
2010, în prezenţa reprezentanţilor autorilor excepţiei şi a părţii
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I", precum şi a reprezentantului
Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, din oficiu, a dispus conexarea Dosarului nr. 458D/2010 la Dosarul nr.
168D/2010, care a fost primul înregistrat, precum şi amânarea pronunţării
pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.590/2/2008, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia a fost ridicată de recurentul-reclamant Făină
Gagoş Dumitru într-o cauză având ca obiect anularea hotărârii Senatului
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I" privind exmatricularea sa de
la doctorat.
Prin Incheierea din 14 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 33.004/3/CA/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Euromarket Services" - S.A. într-o cauză de contencios administrativ
având ca obiect o acţiune pentru suspendarea executării unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că dispoziţiile privind instituirea
obligativităţii unei proceduri prealabile anterior învestirii instanţei de
contencios administrativ şi limitarea în timp a exerciţiului dreptului la
acţiune vizând anularea unui act administrativ cu caracter individual, aşa cum
sunt reglementate de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (5) şi art. 11 alin. (1)
şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, încalcă prevederile
constituţionale cuprinse în art. 21 (accesul liber la justiţie), art. 16
(egalitatea în drepturi - nediscriminarea), art. 51 (dreptul de petiţionare) şi
art. 52 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică).
In ceea ce priveşte prevederile art. 11 alin. (2) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, referitoare la calcularea
termenului de introducere a acţiunii în contencios administrativ, autorul
excepţiei ce constituie obiectul Dosarului nr. 168D/2010 subliniază faptul că
„aspectul nou supus atenţiei instanţei de contencios constituţional este cel al
momentului impus pentru calcularea termenului imperativ de introducere a
acţiunii în contencios administrativ, de la data comunicării actului, data
luării la cunoştinţă".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi
opinia în Dosarul nr. 168D/2010, apreciază că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi
ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, invocând în
susţinerea opiniei exprimate jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în
Dosarul nr. 458D/2010, apreciază că „dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2),
precum şi art. 7 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 nu limitează accesul
liber la justiţie, Curtea Constituţională statuând constant că instituirea unei
proceduri prealabile şi a unor termene de prescripţie sau decădere nu
constituie o împiedicare a accesului la justiţie".
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi
completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul conţinut:
- Art. 7 alin. (1) şi (5): „(1) Inainte de a se
adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un
act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente
sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a
acestuia.
........................................................................................................................................................................ .......................................................
(5) In cazul acţiunilor introduse de prefect,
Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe
sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin.
(2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.";
- Art. 11 alin. (1) şi (2): „(1) Cererile prin care
se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract
administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se
pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea
prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare
a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a
plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare
a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2
alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în
soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a
procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului
administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut
la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data
luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii
procesului-verbal de conciliere, după caz."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea
fundamentală: art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) si (2), art. 21, 51, 52,
art. 53 alin. (1) şi (2), art. 73 alin. (3) lit. p), art. 124 şi art. 126 alin.
(1) din Constituţie, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 6 paragraful
1 şi art. 18 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ale art. 14 din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale art. 10
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 5.9 din Documentul
Reuniunii de la Copenhaga din cadrul Dimensiunii Umane a O.S.C.E. 1990 şi ale
art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege
criticate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi din perspectiva
unor critici similare.
Cu privire la conformitatea dispoziţiilor art. 7 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie procedura
prealabilă obligatorie, Curtea a pronunţat mai multe decizii, dintre care pot
fi amintite cu titlu exemplificativ Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie
2008, sau Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 30 octombrie 2006, prin care a
statuat în mod constant că „instituirea recursului prealabil sau graţios
reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care
persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are
posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său
legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte,
protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte,
degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele
litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie
principiului celerităţii". De asemenea, Curtea a reţinut că „nicio
dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o
procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de
exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic".
In plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept
absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a
statuat că „parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii,
fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie,
atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei
instanţe judecătoreşti".
Cât priveşte problema termenelor reglementate de art.
11 din Legea nr. 554/2004, înăuntrul cărora persoana vătămată trebuie să
exercite dreptul la acţiune în contencios administrativ, Curtea, prin Decizia
nr. 1.161 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 703 din 20 octombrie 2009, a respins excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a statuat că aceste dispoziţii
„consacră excepţia de la aplicarea termenului de prescripţie stabilit la alin.
(1) al aceluiaşi articol, în sensul că, pentru motive temeinice, cererea prin
care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi introdusă
şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului,
data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii
procesului-verbal de conciliere, după caz. Aceste prevederi se aplică în mod
egal tuturor celor aflaţi în situaţia reglementată de ipoteza normei criticate,
instanţa fiind cea care, în funcţie de temeinicia motivelor invocate,
încuviinţează sau nu cererea introdusă şi peste termenul de 6 luni." De
asemenea, prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a reţinut că
„stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu
constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie şi la un proces
echitabil", iar „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii
deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a
drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând
posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în
formele şi în modalităţile instituite de lege".
In lipsa unor elemente noi, de natură a modifica
jurisprudenţa Curţii în materie, cele statuate în deciziile indicate, precum şi
soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în acest dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (5) şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Făină
Gagoş Dumitru în Dosarul nr. 3.590/2/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea
Comercială „Euromarket Services" - S.A. în Dosarul nr. 33.004/3/CA/2009 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi