Decizia Nr.95 din 28.02.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Servomont Import Export - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.533/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 63D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.533/215/2016, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Servomont Import Export - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în esenţă, se susţine că, potrivit prevederilor art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, contravenientul nu beneficiază de suspendarea executării sancţiunii contravenţionale în cazul în care atacă în instanţă procesul-verbal de contravenţie şi nici de posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului, ceea ce este contrar art. 21 şi art. 53 din Constituţie, deoarece aceste aspecte au fost reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 tocmai în vederea materializării principiului accesului liber la justiţie, coroborat cu principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. În acest context, se apreciază că este încălcat şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât puterea executivă poate fi exercitată discreţionar, fără posibilitatea de control de îndată al legalităţii actului de control/sancţionare de către puterea judecătorească. Astfel, accesul la justiţie, deşi formal este liber, poate deveni unul ineficace ca urmare a imposibilităţii împiedicării producerii unor consecinţe prejudiciabile.7. De asemenea, prevederile legale prin care se reglementează sancţiunea amenzilor contravenţionale, fără posibilitatea de aplicare a avertismentului, conduc la încălcarea dreptului la un proces echitabil, atât timp cât agentului sancţionator şi judecătorului le este interzis să aprecieze în funcţie de contextul real în care s-a săvârşit fapta şi să cerceteze împrejurările concrete, consecinţele prejudiciabile, gradul de pericol social al faptei, astfel că se ajunge să fie înfrânt principiul proporţionalităţii ce trebuie să guverneze raporturile dintre stat şi contribuabil, principiu care este consacrat de normele de drept european, respectiv prevederile art. 5 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, protocol anexat Tratatului privind Uniunea Europeană (T.U.E.) şi Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (T.F.U.E.). Se susţine că disproporţia sancţiunilor nu poate fi supusă controlului judecătoresc în reglementarea actuală a legii, fiind încălcat astfel şi art. 11 din Constituţie.8. Judecătoria Craiova - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea unei derogări de la caracterul suspensiv al executării sancţiunii contravenţionale până la soluţionarea plângerii contravenţionale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care este liber să reglementeze cu privire la răspunderea contravenţională, iar accesul la justiţie este asigurat, deoarece prevederile art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 nu restrâng posibilitatea de a solicita intervenţia autorităţilor judiciare pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Totodată, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece reglementarea contravenţiilor şi a unor sancţiuni corespunzătoare, precum şi a posibilităţii suspendării executării acestora reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, iar instanţele de judecată exercită o funcţie publică materializată prin aplicarea normelor juridice în vigoare, şi nici de încălcarea principiului proporţionalităţii, întrucât stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia împotriva concurenţei neloiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că în ceea ce priveşte efectul suspensiv de executare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, reglementarea nu este de natură a aduce atingere accesului liber la justiţie. Persoana sancţionată contravenţional se poate adresa cu plângere la instanţa de judecată, în temeiul prevederilor referitoare la căile de atac din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, neputându-se reţine critica potrivit căreia puterea executivă poate fi exercitată discreţionar, fără posibilitatea de control de îndată al legalităţii actului de control/sancţionare de către puterea judecătorească, întrucât, conform prevederilor art. 33 alin. (1) din acest act normativ, judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile. În ceea ce priveşte imposibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului pentru anumite fapte, apreciază că măsura a fost adoptată de către legiuitor în considerarea gradului de pericol social al faptelor sancţionate. Cu privire la proporţionalitatea sancţiunii aplicate, arată că tot instanţa de judecată este cea în măsură să adapteze cuantumul acesteia la împrejurările săvârşirii faptei.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(4) Prin derogare de la art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea nu suspendă executarea în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi cc).
(5) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi dd), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i)."14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate instituie anumite derogări de la cadrul legislativ general în materie de contravenţii, respectiv de la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Potrivit art. 7 alin. (3) şi art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, texte la care fac referire şi de la care derogă dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, criticate în prezenta cauză, „Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune" [art. 7 alin. (3)], iar, în contextul în care împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, „Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării" [art. 32 alin. (3)]. 16. Astfel, prin derogare de la dispoziţiile legale ce prevăd faptul că plângerea suspendă executarea, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, această suspendare nu operează în următoarele cazuri: art. 10 lit. c) - neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8); lit. d) nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12) lit. h); lit. e) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate numai de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate pentru comercializare, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă; lit. cc) nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3 alin. (2). De asemenea, derogarea de la dispoziţiile legale ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care prevăd că avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, se aplică în ipotezele prevăzute la lit. c), d) şi e), anterior redate, precum şi în ipoteza prevăzută la lit. dd), care se referă la continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru. 17. Analizând critica de neconstituţionalitate, raportată la materia prevăzută de actul normativ criticat şi la regimul juridic al contravenţiilor, Curtea reţine că legiuitorul este liber să reglementeze referitor la răspunderea contravenţională a persoanei juridice sau fizice, întrucât niciun articol din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 19). Reglementarea unor contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile are drept consecinţă diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 461 din 25 iulie 2013, şi Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, paragraful 16). Cât priveşte derogările de la procedura generală în materie contravenţională, astfel cum este derogarea instituită prin art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, acestea, de asemenea, sunt aspecte ce ţin de politica legiuitorului în domeniul contravenţiilor, în funcţie de gradul de pericol social al faptelor săvârşite. 18. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la egalitatea în drepturi, Curtea reţine că prevederile criticate nu sunt discriminatorii, acestea aplicându-se în egală măsură tuturor celor ce se află sub ipoteza acestor norme, neputându-se reţine o pretinsă discriminare prin efectuarea unei comparaţii cu cadrul general în materie de contravenţii, întrucât la stabilirea şi la aplicarea acestora se are în vedere gradul de pericol social, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului, potrivit art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, context care conduce şi spre proporţionalitatea sancţiunii. Ca atare, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie. 19. În continuarea celor mai sus precizate, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, precum şi a art. 11 din Constituţie, prin prisma faptului că, astfel cum susţine autoarea excepţiei, o eventuală sancţiune disproporţionată în raport cu fapta în discuţie nu ar putea fi supusă controlului judecătoresc în reglementarea actuală a legii, Curtea constată că, potrivit art. 12 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în virtutea art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, având în vedere prevederile art. 5 alin. (5) din ordonanţa precitată, potrivit cărora „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite", precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ. Ca atare, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor referitoare la accesul liber la justiţie şi a celor cu privire la aplicarea dreptului internaţional. 20. Faţă de cele prezentate mai sus, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a ţării", având dreptul să reglementeze referitor la răspunderea contravenţională a persoanei fizice sau juridice şi chiar obligaţia, în virtutea respectării statului de drept, să adopte norme de constrângere şi de sancţionare în funcţie de pericolul social al faptelor, context în care se poate vorbi chiar de respectarea celei de a doua componente prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la colaborarea puterilor în stat, instanţa de judecată fiind cea care va analiza împrejurările săvârşirii faptei şi va stabili cu privire la cuantumul/sancţiunea aplicată şi care, astfel cum s-a arătat mai sus, în cazul în care se formulează plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, va fixa termen de judecată, ocazie cu care se administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii. 21. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, sau Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Servomont Import Export - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 1.533/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu