DECIZIE
Nr. 95 din 8 februarie 2006
privind constitutionalitatea
dispozitiilor art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul
2005,aprobata prin Legea adoptata de Parlament in sedinta din data de 20 decembrie
2005
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 23 februarie 2006
Cu Adresa nr. L.622 din 21
decembrie 2005 secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale
sesizarea formulată de 38 de senatori, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit.
a) din Constituţie, privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 20 alin.
(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la
rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.012 din 15 noiembrie 2005, aprobată prin Legea
adoptată de Parlament în şedinţa din data de 20 decembrie 2005.
Autorii sesizării sunt următorii
senatori: Ion Iliescu, Mircea
Dan Geoană, Nicolae Văcăroiu, Ion Solcanu, Otilian Neagoe, Radu Cristian
Georgescu, Antonie Iorgovan, Ioan Chelaru, Viorel Arcaş, Alexandru Athanasiu,
Ovidiu Teodor Creţu, Corina
Creţu, Petre Daea, Vasile Dîncu, Teodor Filipescu, Ion Florescu, Vasile Ion, George-Cristian
Maior, Radu Cătălin Mardare, Petru Şerban Mihăilescu, Ion Moraru, Şerban
Nicolae, Traian Novolan, Adrian Păunescu, Mihail Popescu, Dan Mircea Popescu,
Ion Rădoi, Doina Silistru, Aurel Gabriel Simionescu, Viorel Ştefan, Sever Ster,
Doru Ioan Tărăcilă, Emil Răzvan Theodorescu, Angel Tîlvăr, Ion Toma, Silvia
Adriana Ţicău, Vasile Ioan
Dănuţ Ungureanu şi Ion Vărgău.
Sesizarea a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 8.050 din 21 decembrie 2005, formând obiectul
Dosarului nr. 1.030A/2005.
In motivarea sesizării sunt
invocate următoarele critici de neconstituţionalitate, formulate cu privire la
dispoziţiile art. 20 alin.
(5) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 154/2005:
1. Incălcarea dispoziţiilor
art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Autorii sesizării susţin că art.
20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 vizează
organizarea unităţilor de sănătate publică, inclusiv destituirea conducerii
lor, şi că nu există o situaţie extraordinară, în sensul prevăzut de Legea
fundamentală, pentru a se justifica reglementarea acesteia pe calea ordonanţei
de urgenţă.
2. Incălcarea prevederilor art.
115 alin. (6), coroborat cu art. 34 din Constituţie.
Prin dispoziţiile art. 115 alin.
(6) din Legea fundamentală s-a stabilit că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta
regimul drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, între acestea
numărându-se şi dreptul la ocrotirea sănătăţii consacrat de art. 34. Astfel,
dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, la nivel constituţional, potrivit
prevederilor alin. (1) al acestui articol, iar potrivit prevederilor alin. (3)
organizarea asistenţei medicale, controlul exercitării profesiilor medicale şi
alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei „se stabilesc potrivit legii", prin
noţiunea de lege neînţelegându-se
în acest caz şi ordonanţa de urgenţă.
Autorii sesizării susţin că prin
dispoziţia legală nu s-au urmărit decât „epurarea directorilor de spitale,
între care şi savanţi de renume mondial, şi înlocuirea acestora cu persoane
alese pe criterii politice."
3. Incălcarea altor texte din
Constituţie, „care se află în consonanţă cu alin. (6) al art. 115 din Legea
fundamentală".
Astfel, se susţine în motivarea
sesizării că prevederile art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul
2005 sunt contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie întrucât stabilesc un
regim discriminatoriu, pentru cei faţă de care se emit ordine de „restructurare",
ale ministrului, în raport cu persoanele care sunt supuse regimului de anchetă
administrativă si de sancţionare, în condiţiile Legii nr. 270/2003.
De asemenea, sunt încălcate şi
dispoziţiile constituţionale ale art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apărare,
principiul „prezumţiei de nevinovăţie" prevăzut de art. 23 din Legea
fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi „principiul dreptului la o anchetă
echitabilă, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.
2 alin. (3) din
Constituţie".
4. Incălcarea principiilor
statului de drept, prevăzute de art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Se arată, astfel, că starea
conflictuală dintre dispoziţiile criticate şi Constituţie rezultă şi din
împrejurarea că ministrul sănătăţii a emis în mod abuziv ordine prin care a
destituit conducerile diferitelor spitale, fără să ţină seama că din consiliile
de administraţie fac parte, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr.
270/2003, reprezentanţi, după caz, ai consiliilor locale, ai consiliilor
medicilor, ai universităţilor de medicină, entităţi care nu se află în
subordinea ministrului sănătăţii. Astfel, cu titlu de exemplu, se arată că
ministrul sănătăţii a dispus prin Ordinul nr. 1.354 din 15 decembrie 2005,
„restructurarea" Comitetului director al Spitalului Universitar de Urgenţă
Bucureşti, începând cu data de 16 decembrie 2005, prin revocarea din funcţiile
de conducere a membrilor comitetului director, iar prin Ordinul nr. 1.374 din
15 decembrie 2005 restructurarea consiliului de administraţie al aceluiaşi
spital, începând cu data de 16 decembrie 2005, „prin invalidarea componenţei consiliului de administraţie care îşi
încetează activitatea."
Revocarea membrilor comitetului
director are caracterul unei sancţiuni administrativ-disciplinare, care poate
fi dispusă numai în urma unei cercetări administrative prealabile şi dacă nu se
realizează indicatorii de performanţă stabiliţi în contractul de administrare
sau pentru săvârşirea altor abuzuri ori abateri, în timp ce textul criticat
permite ministrului sănătăţii să destituie „pe loc", membrii acestui
comitet, ceea ce contravine principiilor reglementate de art. 1 alin. (3) din
Constituţie.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de
vedere.
Guvernul României a transmis punctul său de vedere cu Adresa înregistrată sub nr. 137
din 10 ianuarie 2006, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este
neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Autorii sesizării au avut în
vedere formularea unei critici de neconstituţionalitate „doar pentru paragraful
al doilea din alin. (5) al art. 20 [...]", ceea ce demonstrează că
argumentaţia nu are în vedere aspectele care au condus la măsurile dispuse,
respectiv acumularea de arierate şi deficienţele constatate în activitatea
financiară a spitalelor publice.
In acelaşi timp, sesizarea de
neconstituţionalitate vizează aspecte privind „validarea organelor de conducere
ale spitalelor publice, or în cauză este vorba despre stabilirea de răspunderi
ca urmare a unor deficienţe constatate în activitatea financiară, pentru care
cei vizaţi au la dispoziţie căile prevăzute de lege pentru a contesta aceste
măsuri de natură administrativă, în condiţiile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004".
Măsurile dispuse de ministrul
sănătăţii au fost emise în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
154/2005 şi al Legii spitalelor nr. 270/2003, cu modificările ulterioare, care
prevăd măsurile administrative ce pot fi luate de ministrul sănătăţii în cazul
nerespectării disciplinei financiare.
Se apreciază că prevederile
criticate pentru neconstituţionalitate se corelează cu dispoziţiile cuprinse în
cap. II. „Finanţarea spitalelor" din Legea nr. 270/2003, care
reglementează administrarea fondurilor alocate, abaterile de la indicatorii din
contractele de administrare, precum şi competenţele Ministerului Sănătăţii de a
dispune măsurile corespunzătoare. Sunt avute în vedere prevederile art. 38
alin. (5) din Legea spitalelor nr. 270/2003, potrivit cărora „Direcţiile de
sănătate publică analizează execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli lunare
şi trimestriale şi le înaintează Ministerului Sănătăţii, respectiv ministerului
de resort, după caz. Dacă se constată abateri faţă de indicatorii din
contractul de administrare, direcţia de sănătate publică le sesizează şi face
propuneri pe care le supune spre aprobare conducerii Ministerului
Sănătăţii", precum şi dispoziţiile art. 40 alin. (2) din aceeaşi lege,
care au următorul cuprins: „Controlul asupra activităţii financiare a
spitalului public se face, în condiţiile legii, de către Curtea de Conturi,
Ministerul Sănătăţii, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie
sau de alte organe abilitate prin lege."
Se mai precizează că din bugetul
public naţional face parte şi bugetul sănătăţii, Ministerul Sănătăţii fiind
abilitat ca, în vederea urmăririi execuţiei bugetare, „să ia măsurile ce se
impun în cazul constatării unor abateri de la indicatorii de performanţă
prevăzuţi în contractele de administrare, aprobate prin ordin al ministrului
sănătăţii [...]".
Finanţarea sănătăţii se
realizează, în principal, din banii publici şi, de aceea, „Ministerul
Sănătăţii, în calitate de ordonator principal de credite, „poate dispune
măsurile administrative necesare pentru înlăturarea abaterilor
constatate". Potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.
270/2003, organele de conducere ale spitalelor răspund în faţa Ministerului
Sănătăţii pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le incumbă.
Preşedintele Camerei Deputaţilor
şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de
vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de
neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de
vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile criticate din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de
stat pe anul 2005, aprobată prin Lege în şedinţa din data de 20 decembrie 2005,
raportate la prevederile Constituţiei României, şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
I. Potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18
din Legea nr. 47/1992, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă să
soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de cei 38 de senatori.
Art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat
pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 15 noiembrie 2005,
aprobată prin lege la data de 20 decembrie 2005, atacat pe calea sesizării de
neconstituţionalitate, are următorul cuprins: „In
scopul prevenirii înregistrării de noi datorii,
arieratele recunoscute se vor plăti după analiza, evaluarea şi restructurarea
unităţilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii până la 31 mai 2005, de
către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi, respectiv a
consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin
al ministrului sănătăţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine
unităţi sanitare cu paturi."
Curtea
Constituţională constată însă că în motivarea sesizării nu este criticat
întregul text, ci numai dispoziţiile cuprinse în fraza a doua, urmând, în
consecinţă, ca numai aceste dispoziţii să fie examinate potrivit prevederilor
art. 146 lit. a) din Constituţia României.
Dispoziţiile constituţionale la
care se raportează excepţia de neconstituţionalitate sunt următoarele: art. 1
alin. (3), privind statul de drept, art. 16, privind egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11),
privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24, privind dreptul la apărare, art. 34,
privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, şi art. 115 alin. (4) şi (6), privind
regimul ordonanţelor de urgenţă.
II. In cursul dezbaterii
sesizării de neconstituţionalitate au fost puse în discuţie unele probleme
privind admisibilitatea sesizării, şi anume:
- dacă, având în vedere că
autorii sesizării de neconstituţionalitate nu atacă expres dispoziţiile legii
de aprobare a ordonanţei de urgenţă, ci numai unele prevederi ale acestei
ordonanţe, sesizarea poate fi examinată în cadrul controlului a priori, prevăzut de art. 146 lit. a) din
Constituţie, care are ca obiect „controlul constituţionalităţii legilor,
înainte de promulgarea acestora", iar nu şi controlul constituţionalităţii
ordonanţelor;
- dacă dispoziţiile Ordonanţei de
urgenţă nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005
pot forma obiectul controlului de constituţionalitate ţinând seama de faptul
că, prin natura sa, ordonanţa este, ca şi legea bugetului de stat pe care a
rectificat-o, un act normativ cu caracter temporar, ieşit din vigoare la data
încheierii anului financiar 2005, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că pot fi
supuse controlului de constituţionalitate numai "dispoziţiile dintr-o lege
sau dintr-o ordonanţă în vigoare";
- dacă, de asemenea, prevederile
art. 20 alin. (5) din ordonanţa menţionată mai pot fi supuse controlului de
constituţionalitate în condiţiile în care au fost abrogate implicit prin
Ordonanţa de urgenţă nr. 206 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea
Legii spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005.
Ţinând seama de faptul că aceste
probleme au caracterul unor obstacole dirimante în examinarea sesizării de
neconstituţionalitate, se impune ca ele să fie rezolvate înainte de cercetarea
motivelor invocate în sesizare.
In ce priveşte regularitatea
sesizării, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2005 cu privire la
rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 a fost aprobată de Parlament prin
lege în şedinţa din 20 decembrie 2005. A doua zi, la data de 21 decembrie 2005, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale, în baza art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea formulată de un număr de 38 de senatori şi depusă la
Senat în aceeaşi zi.
Parlamentarii semnatari au
formulat, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, „sesizare cu privire la neconstituţionalitatea
alin. (5) al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din data de
15.11.2005, aprobată prin lege, în şedinţa din data de
20.12.2005" şi au anexat la sesizare copie după
legea menţionată.
Din termenii adresei
secretarului general al Senatului, ca şi din termenii sesizării rezultă
explicit voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de
constituţionalitate însăşi legea de aprobare a ordonanţei şi nu numai o
dispoziţie din ordonanţă, desprinsă de legea de aprobare.
De altfel, ordonanţele Guvernului
aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin.
(7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi
devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative
cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de
datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la
adoptarea lor de către Guvern.
In consecinţă, nu se poate reţine
că sesizarea ar trebui să fie respinsă ca inadmisibilă pentru faptul că textul
de lege atacat a fost identificat prin raportare la actul normativ originar -
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 - în condiţiile în care este expres menţionată şi legea de aprobare a
ordonanţei, iar învestirea Curţii s-a făcut în baza art. 146 lit. a) din
Constituţie, în termenele şi cu procedura prevăzute de art. 15 din Legea nr.
47/1992.
Referitor
la admisibilitatea controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor
ieşite din vigoare - fie prin ajungere la termen, în cazul legilor cu caracter
temporar, fie prin abrogare - se constată că această problemă nu se pune decât
în cazul controlului posterior, prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituţie.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide
asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a
litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Problema nu se pune atunci când, în
baza art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea
Constituţională „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de
promulgarea acestora", dat fiind că este evident că în acest caz nu poate
fi vorba de un act normativ ieşit din vigoare, ci de o lege care, adoptată
fiind de Parlament, urmează să fie supusă promulgării de către Preşedintele
României, în baza art. 77 din Constituţie, şi publicării în Monitorul Oficial
al României pentru ca, potrivit art. 78 din Legea fundamentală să intre în
vigoare „la 3 zile de la data
publicării sau de la o dată ulterioară prevăzută în textul ei". Nu s-ar
putea reţine existenţa unui caz de control al unei legi ieşite din vigoare nici
în situaţia în care prin legea supusă controlului înainte de promulgare s-ar
aproba o ordonanţă cu caracter temporar, ajunsă la termen, sau o ordonanţă
abrogată, căci şi într-un asemenea caz obiectul direct al controlului nu l-ar
constitui constituţionalitatea prevederilor ordonanţei ieşite din vigoare, ci
constituţionalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a
conţinutului ei normativ prin actul de voinţă al Parlamentului.
A decide altfel ar însemna să se admită ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanţă
neconstituţională ieşită din vigoare să nu poată fi supusă controlului Curţii
Constituţionale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea
fundamentală şi, pe cale de consecinţă, că prevederile Constituţiei nu sunt
obligatorii.
Ţinând seama de prevederile art. 1
alin. (5) din Constituţia României, conform cărora, „In
România, respectarea Constituţiei şi a legilor este
obligatorie", o asemenea soluţie este absolut inacceptabilă.
Pe de altă parte, nu se poate
reţine, sub aspectul controlului de constituţionalitate, că prevederile art. 20
alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 au caracterul unor
dispoziţii legale cu caracter temporar, ieşite din vigoare odată cu încheierea
anului financiar 2005, şi nici că au fost ulterior abrogate.
Analizând cuprinsul Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat
pe anul 2005, Curtea Constituţională constată că aceasta cuprinde dispoziţii de
rectificare a bugetului de stat pe anul 2005, dispoziţii care, ca şi cele cuprinse în legea bugetului de stat, au
caracter temporar şi au ieşit din vigoare la data de 31 decembrie 2005, data
expirării exerciţiului bugetar al anului 2005. Deosebit de aceste dispoziţii,
ordonanţa mai cuprinde însă şi dispoziţiile art. 20 alin. (5), care nu
reglementează rectificarea bugetului de stat, ci probleme privind organizarea
asistenţei medicale, iar asemenea dispoziţii, deşi sunt contrare normelor
legale de tehnică legislativă, în absenţa unei prevederi prin care să se
determine caracterul lor temporar, au caracter perpetuu şi sunt, aşadar, în
vigoare la data examinării sesizării de neconstituţionalitate. Prin
conţinutul său, fraza a doua a art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005 este o normă juridică autonomă, cu aplicare de sine
stătătoare în timp.
Curtea constată, de asemenea, că
prevederile art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
154/2005 nu au fost abrogate nici expres şi nici implicit prin Ordonanţa de
urgenţă nr. 206/2005 pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr.
270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din
27 decembrie 2005. Astfel, prin punctul 2 al articolului unic din ordonanţă
s-au introdus la art. 29 din Legea spitalelor două noi alineate, alineatele (3)
şi (4), cu următorul cuprins:
„(3) In cadrul procesului de analiză şi evaluare a performanţelor unităţilor
sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de
asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul
dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administraţie şi comitetele
directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru
unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Român
de Informaţii, conducătorii acestor instituţii vor emite ordinele de revocare,
cu avizul ministrului sănătăţii. Preşedinţii consiliilor de administraţie,
consiliile de administraţie şi comitetele directoare interimare se numesc pe o
perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sănătăţii, fără ca în
această situaţie să fie aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (1)-4).
(4) Restructurarea unităţilor
sanitare cu paturi, efectuată ca urmare a analizei şi evaluării activităţii
acestora, în condiţiile dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, cu privire la rectificarea bugetului de stat
pe anul 2005, îşi menţine valabilitatea."
Textul celor două alineate introduse în Legea nr. 270/2003 nu prevede abrogarea
expresă a art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005,
iar din compararea cuprinsului lor cu dispoziţiile care formează obiectul
sesizării de neconstituţionalitate nu rezultă nici abrogarea implicită a
acestora din urmă.
In acest sens, Curtea reţine că abrogarea
implicită - parţială sau totală - a unei dispoziţii legale se produce atunci
când printr-un act normativ ulterior se instituie reguli care contrazic,
parţial sau total, conţinutul normativ al acesteia. Or, din examinarea
comparativă a cuprinsului art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005 şi al textelor introduse în Legea nr. 270/2003 nu
rezultă nici o contradicţie între acestea, dispoziţiile introduse în legea
spitalelor reafirmând valabilitatea celor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005 - a se vedea alin. (4) - şi completând prevederile ei.
Pentru aceste considerente, Curtea
constată că nu există nici un motiv de inadmisibilitate a sesizării de
neconstituţionalitate cu care a fost învestită.
III. Art. 20 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 are următorul cuprins: „ In
scopul prevenirii înregistrării de noi datorii, arieratele recunoscute se vor
plăti după analiza, evaluarea şi restructurarea unităţilor sanitare cu paturi,
care au acumulat datorii până la 31 mai 2005, de către Ministerul Sănătăţii şi
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Restructurarea conducerii unităţilor
sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor
directoare, se va face prin ordin al ministrului sănătăţii şi, respectiv, al
miniştrilor care au în subordine unităţi sanitare cu paturi."
In sensul atribuit de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 şi de legea de aprobare a ordonanţei, prin
noţiunea de restructurare a consiliilor de administraţie şi a comitetelor
directoare se înţelege revocarea membrilor acestor
organe prin ordin al ministrului sănătăţii şi,
respectiv, al miniştrilor care au în subordine unităţi sanitare cu paturi.
Acest înţeles rezultă cu certitudine din prevederile alin. (3) şi (4) ale art.
29 din Legea spitalelor nr. 270/2003, introduse prin Ordonanţa de urgenţă nr.
206/2005, care au în cazul de faţă valoarea unei interpretări autentice a
dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
154/2005. Astfel, aşa cum s-a arătat, prin alin. (3) al art. 29 din legea
menţionată s-a prevăzut posibilitatea revocării conducerii unităţilor
sanitare cu paturi, iar prin alin. (4) al aceluiaşi articol s-a stabilit că
restructurarea unităţilor sanitare
cu paturi, efectuată în condiţiile dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, adică prin măsuri de
revocare a conducerii unor spitale, îşi menţine valabilitatea.
Curtea Constituţională constată că
dispoziţiile art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005, prin care se stabileşte posibilitatea revocării
conducerilor unităţilor sanitare cu paturi prin ordin ministerial, sunt
neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 115 alin. (6), ale art. 1 alin.
(3), (4) şi (5), precum şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, potrivit art. 115 alin.
(6) din Legea fundamentală, ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile,
libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.
Constituţia României consacră în categoria drepturilor fundamentale "dreptul la ocrotirea sănătăţii", prevăzut în art. 34, în conţinutul
căruia, potrivit alin. (3) al acestui articol, se cuprinde şi „organizarea
asistenţei medicale", care se va stabili „potrivit
legii".
Luând în considerare
prevederile constituţionale, rezultă că organizarea şi funcţionarea spitalelor,
inclusiv numirea şi revocarea organelor de conducere ale acestora, nu pot fi
reglementate decât prin lege, în sensul restrâns al acestei noţiuni, iar nu şi prin
ordonanţe de urgenţă.
Dispoziţiile din ordonanţa de
urgenţă atacate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din
Constituţia României, conform cărora România este stat de drept, organizat
potrivit principiului separaţiei puterilor în cadrul democraţiei
constituţionale, stat în care respectarea Constituţiei şi a legilor este
obligatorie.
Analizând sistemul normativ al
organizării spitalelor publice, Curtea Constituţională constată că, potrivit
art. 22, 23 şi 25 din Legea spitalelor nr. 270/2003, organele de conducere ale
spitalelor sunt compuse din consiliul de administraţie, comitetul director şi
directorul general. Membrii consiliului de administraţie sunt: a) doi
reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiei de sănătate publică,
după caz; b) doi reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, dintre
care unul specialist în finanţe publice locale, sau de ministerele ori
instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz; c) un reprezentant al
Colegiului Medicilor din România; d) un reprezentant al Ordinului Asistenţilor
Medicali din România; e) directorul general; f) doi reprezentanţi ai
universităţii sau facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice,
universitare, institutele şi centrele medicale clinice. Membrii comitetului
director sunt numiţi de către consiliul de administraţie în urma concursurilor
susţinute, pentru o perioadă de 4 ani, iar directorul general încheie cu
consiliul de administraţie un contract de administrare, pe un mandat tot de 4
ani. Conform art. 29 alin. (2) din aceeaşi lege, revocarea membrilor comitetului director
se face de către consiliul de administraţie.
Dispoziţiile legale citate erau în
vigoare atât la data emiterii ordonanţei de urgenţă, cât şi la data adoptării
legii de aprobare a acesteia, fiind obligatorii, potrivit art. 1 alin. (5) din
Constituţie, atât pentru Guvern, cât şi pentru Parlament.
Curtea Constituţională constată că
prin dispoziţiile art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005, prin care se stabileşte posibilitatea revocării prin
ordin ministerial a membrilor
consiliilor de administraţie numiţi de consiliul judeţean sau local şi de
celelalte instituţii mai sus menţionate, care nu sunt subordonate Guvernului, se
încalcă principiul statului de drept şi corolarul acestui principiu, care impune autorităţilor
publice să acţioneze numai în limitele competenţei lor. Or, competenţa
revocării tuturor membrilor consiliilor de administraţie numiţi de alte
autorităţi, instituţii şi organizaţii decât Ministerul Sănătăţii aparţine
acelor autorităţi, instituţii şi organizaţii şi nu ministerului. De asemenea,
constituie o vădită încălcare a principiilor constituţionale menţionate
reglementarea prin ordonanţă de urgenţă a revocării administrative, prin ordin ministerial,
a membrilor comitetelor directoare, numiţi de către consiliul de
administraţie în urma concursurilor susţinute, pentru o perioadă de 4 ani,
precum şi revocarea directorilor generali care funcţionează pe baza unor
contracte de administrare încheiate cu consiliile de administraţie.
Este neîndoielnic că legiuitorul
are posibilitatea să abroge ori să modifice actuala reglementare sau să adopte
- pe calea legii, în conformitate cu art. 34 alin. (3) din Constituţie -
dispoziţii de restructurare a unităţilor sanitare cu paturi, implicând numirea
şi revocarea organelor de conducere prin ordine ministeriale. Noua reglementare
ar urma să se aplice pentru viitor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din
Constituţie. Atât timp însă cât regulile pe baza cărora au fost numite
organele de conducere ale unităţilor menţionate sunt în vigoare, adoptarea unor
dispoziţii privind revocarea, contrare acestor reguli, contravine în mod
flagrant principiului obligativităţii respectării legii.
Dispoziţiile criticate prin sesizarea
de neconstituţionalitate contravin şi prevederilor art. 24 alin. (1) din
Constituţie, întrucât instituie posibilitatea revocării discreţionare a
membrilor conducerilor unităţilor sanitare cu paturi, fără să se reţină în
sarcina acestora săvârşirea vreunei abateri şi fără să li se dea posibilitatea
de a se apăra încă în faza premergătoare emiterii ordinului ministerial. In
aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că textul criticat instituie o
prezumţie de culpă profesională şi administrativă în sarcina membrilor
organelor unităţilor sanitare cu paturi care „au acumulat datorii până la data de 31 mai 2005", contrar
principiului prezumţiei de nevinovăţie consacrat prin art. 23 alin. (11) din
Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. a), al art. 147 alin. (4) şi al art. 115 alin. (6), art.
1 alin. (3), (4) şi (5), al art 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din
Constituţia României precum şi al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii DECIDE:
Constată că dispoziţiile art. 20
alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu
privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobată prin lege la
data de 20 decembrie 2005, sunt neconstituţionale.
Definitivă
şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui
României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi
primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 8
februarie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida,
preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor,
Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat asistent
Claudia Miu
• OPINIE SEPARATĂ
Contrar soluţiei pronunţate prin
Decizia nr. 95/2006 a Curţii Constituţionale, fără a intra în analiza pe fond,
suntem de părere că sesizarea privind neconstituţionalitatea articolului 20
alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu
privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobată de Parlament
în şedinţa din 20 decembrie 2005, trebuia să fie respinsă, pentru următoarele
considerente:
1. Un prim motiv îl constituie
inadmisibilitatea sesizării.
Aşa cum rezultă din cuprinsul
sesizării de neconstituţionalitate, autorii acesteia critică, în exclusivitate,
dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobată de
Parlament în şedinţa din 20 decembrie 2005, invocând articolul 146 lit. a) din
Constituţie privind controlul prealabil, abstract, de constituţionalitate a
legilor înainte de promulgarea acestora.
Din această cauză, şi formularea
dispozitivului deciziei Curţii Constituţionale este oarecum atipică, declarând
neconstituţională nu legea, ci dispoziţia cuprinsă în art. 20 alin. (5) fraza a
doua din ordonanţa de urgenţă aprobată de Parlament prin
lege.
Or, în sistemul nostru
constituţional, ordonanţele emise de Guvern, simple sau de urgenţă, pot forma
obiect al controlului de constituţionalitate numai pe calea excepţiei de
neconstituţionalitate, prevăzută de art. 146 lit. d) din Constituţie, aşa cum
am arătat şi în opinia separată la Decizia nr. 255/2005 a Curţii
Constituţionale.
Această soluţie constituţională
este consecinţa faptului că ordonanţele emise de Guvern, în baza delegării
legale (cele emise în baza unei legi de abilitare) sau în baza delegării
constituţionale (ordonanţele de urgenţă), nefiind supuse promulgării, nu pot
forma obiect al controlului prealabil de constituţionalitate.
Faptul că legea de aprobare nu are
un conţinut normativ propriu, cu excepţia abrogării art. 21 al Ordonanţei de
urgenţă, nu este de natură să determine concluzia că legea de aprobare s-ar
identifica total cu ordonanţa de urgenţă pe care o aprobă. In opinia noastră,
cele două acte rămân distincte prin conţinutul lor, prin autorităţile care le
emit, precum şi din punctul de vedere al procedurii prevăzute de Constituţie
pentru adoptarea lor.
Sub acest aspect, considerăm că un
text al unei ordonanţe de urgenţă, emisă de Guvern şi aprobată de Parlament, nu
poate forma, nici pe cale directă, nici pe cale indirectă, obiect al
controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) din
Constituţie, care reglementează controlul prealabil de constituţionalitate a
legilor, în exclusivitate.
In cauză, nu se contestă
constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, în
întregul ei. Critica de neconstituţionalitate vizează numai prevederile art. 20
alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, cu privire la care se consideră că nu s-au
respectat dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, în sensul că
nu exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată şi
că aceste prevederi afectează drepturile omului. Or, în opinia noastră motivele
de neconstituţionalitate extrinsecă invocate, dacă ar fi întemeiate, nu ar
putea afecta decât totalitatea actului normativ.
De asemenea, considerăm relevant
faptul că cele două motive de neconstituţionalitate extrinsecă invocate,
menţionate mai sus, nici nu ar putea fi invocate cu privire la legea de
aprobare a ordonanţei, care nu este supusă unor asemenea restrângeri
constituţionale.
In aceste condiţii, a admite că o
dispoziţie cuprinsă într-o ordonanţă guvernamentală, intrată în vigoare şi
aplicată, poate fi supusă controlului prealabil de constituţionalitate, numai
datorită faptului că ordonanţa a fost, ulterior, aprobată prin lege, are, în
opinia noastră, semnificaţia unei eludări a dispoziţiilor art. 146 lit. a) din
Constituţie, care supun acestui tip de control numai legile înainte de a fi
promulgate. Aceasta cu atât mai mult cu cât Constituţia, în art. 146 lit. d),
prevede că ordonanţele emise de Guvern pot fi supuse controlului de
constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa
unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj ori direct de Avocatul Poporului.
II. Un al
doilea motiv de respingere a sesizării de neconstituţionalitate îl constituie,
în opinia noastră, faptul că, la data când Curtea s-a pronunţat, dispoziţiile
criticate ale ordonanţei de urgenţă nu mai erau în vigoare şi deci legea de
aprobare a ordonanţei cu privire la textul respectiv nu mai avea obiect.
Dispoziţiile ordonanţei de urgenţă
criticate prin sesizare aveau următorul cuprins: „(5) In scopul prevenirii
înregistrării de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plăti după analiza,
evaluarea şi restructurarea unităţilor sanitare cu paturi, care au acumulat
datorii până la 31 mai 2005, de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate. Restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi,
respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va
face prin ordin al ministrului sănătăţii şi, respectiv, al miniştrilor care au
în subordine unităţi sanitare cu paturi."
Prima frază a textului citat se
află într-o unitate indiscutabilă cu celelalte patru alineate ale articolului
20 care se referă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate pe anul 2005, la deficit,modul şi sursele de acoperire a acestuia, precum
şi la autorizarea ordonatorului principal de credite să detalieze influenţele
aprobate prin ordonanţa de urgenţă în structura acestui fond şi să efectueze
modificările în anexele la buget.
In fraza a doua a textului
criticat, ca o consecinţă, se aduc modificări Legii spitalelor nr. 270/2003,
prin procedeul modificării implicite, prevăzut de art. 65 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
atribuindu-se ministrului sănătăţii şi miniştrilor care au în subordine unităţi
sanitare cu paturi prerogativa de a dispune, prin ordin, „restructurarea conducerii unităţilor
sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor
directoare", aflate în subordine.
Faptul că dispoziţia respectivă a
ordonanţei de urgenţă modifică implicit Legea spitalelor rezultă, fără
posibilitate de tăgadă, în opinia noastră, din însuşi faptul că anterior
intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă Legea spitalelor prevedea,
în art. 29 alin. (2), că măsura revocării membrilor comitetului director, între
care şi directorul general, putea fi luată de consiliul de administraţie,
Ministerul Sănătăţii, direcţia de sănătate publică şi/sau ministerul de resort
neavând decât posibilitatea să propună revocarea membrilor comitetului
director.
La data de 22 decembrie 2005, la
două zile de la adoptarea de către Parlament a Legii pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, lege nepromulgată şi neintrată
în vigoare, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 206/2005 pentru
modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005, în
preambulul căreia se precizează scopul adoptării ordonanţei - prevenirea înregistrării
de noi datorii la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, pentru asigurarea unui
management eficient al conducerii acestora în contextul asigurării pachetului
de servicii medicale de bază.
Prin această a doua ordonanţă de
urgenţă se modifică în mod expres Legea spitalelor, prevăzându-se că la
articolul 29, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, (3) şi (4), cu
următorul cuprins: „(3) In cadrul procesului de analiză şi evaluare a
performanţelor unităţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii
contractuale cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor
sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de
administraţie şi comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al
ministrului sănătăţii. Pentru unităţile sanitare cu paturi din reţeaua
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului, Serviciului Român de Informaţii, conducătorii acestor instituţii
vor emite ordinele de revocare, cu avizul ministrului sănătăţii. Preşedinţii
consiliilor de administraţie, consiliile de administraţie şi comitetele
directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al
ministrului sănătăţii, fără ca în această situaţie să fie aplicabile
dispoziţiile art. 25 alin. (1)-(4).
(4) Restructurarea unităţilor
sanitare cu paturi, efectuată ca urmare a analizei şi evaluării activităţii
acestora, în condiţiile dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat
pe anul 2005, îşi menţine valabilitatea."
După cum se poate lesne observa
din examinarea comparativă a textelor în cauză, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 206/2005, prin alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor,
nou-introdus, aduce modificări noi, mai ample şi exprese Legii spitalelor în
ceea ce priveşte competenţa ministrului sănătăţii şi a celorlalţi miniştri care
au unităţi sanitare cu paturi în subordine de a lua măsura revocării conducerii
unităţilor sanitare respective.
In acelaşi timp, în opinia
noastră, textul respectiv abrogă implicit dispoziţiile art. 20 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005, întrucât reglementează materia
într-o nouă redactare, diferită de textul criticat al Ordonanţei de urgenţă nr.
154/2005, neechivocă şi în acord cu normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, prevăzute de Legea nr. 24/2000.
Conform dispoziţiilor art. 56 şi
62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, abrogarea implicită, parţială sau totală, a unor
prevederi cuprinse într-un alt act normativ presupune adoptarea unui alt act
normativ ce cuprinde reglementări diferite, care contravin, în total sau în
parte, reglementării anterioare.
Abrogarea implicită a dispoziţiilor cuprinse în art. 20 alin. (5) fraza a doua
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 154/2005 rezultă în mod indubitabil
din conţinutul diferit al alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor, introdus
prin punctul 2 al articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
206/2005, care aduce elemente noi, substanţiale în reglementare.
De altfel, această abrogare
implicită a dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 154/2005 considerăm că rezultă şi din faptul că în finalul alin.
(4) al art. 29 al Legii spitalelor, nou-introdus prin Ordonanţa de urgenţă nr.
206/2005, se precizează că "restructurarea unităţilor sanitare cu paturi, efectuată
ca urmare a analizei şi evaluării activităţii acestora, în condiţiile
dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, îşi menţine
valabilitatea". Această menţiune, inutilă de altfel, ţinând seama de
principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, nu are, în opinia
noastră, alt sens decât de a marca intenţia legiuitorului delegat de a menţine
efectele deja produse sub imperiul textului imperfect al ordonanţei de urgenţă
anterioare, abrogat implicit prin noile dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă
nr. 206/2005, dar şi de a sublinia deosebirea între acesta şi dispoziţiile noi
care devin aplicabile la intrarea în vigoare a celei de a doua ordonanţe de
urgenţă.
Intenţia legiuitorului delegat de
a înlocui reglementarea anterioară cuprinsă în textul criticat pentru
neconstituţionalitate cu cea nouă, diferită, mai elaborată şi mai
cuprinzătoare, este explicabilă şi prin faptul că formula utilizată iniţial era
criticabilă atât sub raportul folosirii termenului echivoc „restructurare"
în ceea ce priveşte conducerile unităţilor sanitare cu paturi, cât şi sub
raportul introducerii dispoziţiei respective, susceptibilă de a produce efecte
şi după 31 decembrie 2005, într-o ordonanţă de urgenţă privind rectificarea
bugetului, care, prin natura anualităţii legilor bugetare, nu mai putea rămâne
în vigoare după expirarea anului bugetar.
Este evident deci, în opinia pe
care o susţinem, că nu se poate concepe că la data pronunţării deciziei Curţii
Constituţionale ar mai fi în vigoare textul criticat pentru
neconstituţionalitate, de vreme ce noul text al Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 206/2005 reglementează diferit, mult mai nuanţat şi cu precizări
esenţiale, problema posibilităţii revocării consiliilor de administraţie şi a
comitetelor directoare din unităţile sanitare cu paturi de către ministrul sănătăţii sau de ceilalţi
miniştri care au asemenea unităţi în subordine (aceştia din urmă, numai cu
avizul ministrului sănătăţii), precum şi a numirii temporare a noilor conduceri
ale acestor unităţi.
In consecinţă, Curtea
Constituţională nu se putea pronunţa asupra constituţionalităţii unui text al
unei ordonanţe de urgenţă aprobate prin lege, text care nu mai era în vigoare,
întrucât altfel ar însemna să se acorde deciziei Curţii puterea de a produce efecte pentru trecut. Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii
Constituţionale au putere numai pentru viitor, de la data publicării lor.
Pe de altă parte, însăşi
finalitatea deciziei Curţii nu ar mai putea fi realizată, întrucât Parlamentul
nu ar putea să reexamineze, în condiţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie,
legea de aprobare a ordonanţei cu privire la textul criticat.
Faţă de cele de mai sus,
considerăm că sub acest aspect sesizarea de neconstituţionalitate trebuia
respinsă ca rămasă fără obiect.
Judecător,
Aspazia Cojocaru
Judecător,
Constantin Doldur
Judecător,
Kozsokar Gabor