Decizia Nr.931 din 13.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 3.586/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 889D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.586/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Petru Ioan Becheru, cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect opoziţie împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii pârâte, formulată în temeiul art. 61 şi 62 din Legea nr. 31/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât prevede obligaţia de a vărsa taxa judiciară de timbru în contul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia îşi are domiciliul/sediul social, prin aceasta sprijinindu-se unităţile administrative-teritoriale şi nu justiţia. Mai departe autorul arată că schimbarea destinaţiei fondurilor constituite din taxa judiciară de timbru este neconstituţională, întrucât determină subminarea uneia dintre cele trei puteri în stat, subfinanţarea reprezentând un atac la democraţie, astfel fiind încălcat art. 1 din Constituţie. Lipsa banilor în justiţie reprezintă efectul acestei prevederi legale şi afectează direct, vizibil şi recunoscut activitatea justiţiei. Autorul mai susţine că subfinanţarea are ca efect suprimarea independenţei justiţiei, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.Totodată, autorul consideră că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (2) prin faptul că este nevoit să plătească taxă de timbru la taxă de timbru, din moment ce în cheltuielile de judecată pe care pârâta i le datorează sunt deja incluse taxe de timbru.Faptul că trebuie să plătească taxa de timbru pentru opoziţia formulată împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii pârâte, în opinia autorului reprezintă o dublă impunere. Susţine acest lucru întrucât a plătit deja taxe de timbru pentru acţiunea formulată împotriva societăţii în conflictul de muncă în care a obţinut o hotărâre judecătorească favorabilă, pe care însă nu o poate executa deoarece asociaţii au hotărât dizolvarea societăţii.Cauza în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, respectiv opoziţia, reprezintă, în opinia autorului, o continuare a litigiului de muncă iniţial şi face parte integrantă din acesta, prin urmare sunt aplicabile prevederile Codului muncii care prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar pentru conflictele de muncă. În consecinţă, susţine că nu trebuie să plătească taxă de timbru în cauza având ca obiect opoziţie.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Taxele judiciare de timbru, precum şi sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. Taxele judiciare de timbru, precum şi sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaţilor, ale notarilor publici şi ale executorilor judecătoreşti pot fi plătite şi prin unităţi bancare în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, costurile operaţiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie ale art. 1 privind statul român, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, precum şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Taxa judiciară de timbru instituită de Legea nr. 146/1997 are drept scop stabilirea unei contraprestaţii băneşti necesare actului de înfăptuire a justiţiei de către instanţele judecătoreşti.Dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 146/1997 sunt norme cu caracter procedural având scopul de a lărgi sfera modalităţilor de plată a taxei judiciare de timbru.Potrivit acestor dispoziţii legale, taxele judiciare de timbru se plătesc în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. Potrivit art. 26 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 sumele provenind din taxele judiciare de timbru se constituie venituri la bugetele locale.În privinţa susţinerii autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 124 din Constituţie prin aceea că taxa judiciară de timbru se varsă în contul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia îşi are domiciliul/sediul social, fiind astfel sprijinite unităţile administrative-teritoriale şi nu justiţia, iar subfinanţarea acesteia are drept efect suprimarea independenţei justiţiei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, a reţinut că, potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesităţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesităţile nu o impun. Calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituţională numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speţă, nu este cazul.De asemenea, Curtea, în cauza de faţă, constată că independenţa financiară a justiţiei nu este dată de destinaţia taxei judiciare de timbru, ci de existenţa în sine a unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor.Taxele judiciare de timbru constituie o contraprestaţie raportat la actul de justiţie, însă faptul că ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justiţiei nu înseamnă automat că o asemenea taxă nu are un scop legitim. Statul poate să acorde o altă destinaţie sumelor de bani provenite din contraprestaţia efectuată la serviciul public prestat de instanţele judecătoreşti, respectiv ca acestea să se facă venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal.În fine, Curtea reţine că ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului de a stabili sursele de finanţare ale fiecărei categorii de buget în parte.Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind dubla impunere prin plata taxei judiciare de timbru pentru opoziţia formulată împotriva hotărârii de dizolvare a societăţii pârâte, care reprezintă, de fapt, în opinia sa, o continuare a litigiului de muncă şi face parte integrantă din acesta, Curtea reţine că litigiile de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi art. 270 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, iar calificarea de către autorul excepţiei a opoziţiei ca fiind o continuare a conflictului de muncă nu constituie o problemă de constituţionalitate.Mai mult, potrivit art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 27 iunie 1997, dispoziţiile legale referitoare la taxa de timbru şi la timbrul judiciar pentru cererile în contencios administrativ privind anularea unui act administrativ se aplică în mod corespunzător şi opoziţiei prevăzute de Legea nr. 31/1990.Opoziţia formulată în temeiul art. 61 şi 62 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, este o procedură contencioasă care vizează un act al asociaţilor societăţii, ea nefiind îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Opoziţia poate fi formulată de creditorii sociali sau orice alte persoane prejudiciate de hotărârile asociaţilor referitoare la modificarea actului constitutiv. Pe această cale, persoanele menţionate pot cere instanţei de judecată obligarea societăţii la repararea prejudiciului cauzat.Curtea reţine că art. 56 alin. (2) din Constituţie nu are incidenţă în cauză, întrucât critica de neconstituţionalitate raportată la acesta ţine de chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, iar în ceea ce priveşte critica autorului excepţiei referitoare la schimbarea destinaţiei fondurilor constituite din taxa judiciară de timbru care determină subminarea uneia dintre cele trei puteri în stat, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Petru Ioan Becheru în Dosarul nr. 3.586/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin