DECIZIE   Nr. 93 din 27 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38514 alin. V si art. 3856 alin. 2 din Codul de procedur?a penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 144 din 25 februarie 2011

Ion Predescu                                     - preşedinte

Aspazia Cojocaru                             -judecător

Acsinte Gaspar                                 -judecător

Mircea Ştefan Minea                        -judecător

Iulia Antoanella Motoc                     -judecător

Puskas Valentin Zoltan                    -judecător

Tudorel Toader                                 -judecător

Afrodita Laura Tutunaru                  - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38514 alin. 11 şi art. 3856 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 5 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.060/45/2006, Curtea de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38514 alin. V şi art. 3856 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Colac în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale' criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitoare la Protecţia proprietăţii, deoarece este nemulţumit de faptul că instanţa de recurs nu este obligată să îl audieze pe inculpat sau pe partea vătămată indiferent de calitatea lor procesuală, fiind aşadar o facultate a instanţei în măsura în care audierea a fost făcută în fond ori în apel.

De asemenea, art. 3856 alin. 2 din Codul de procedură penală elimină posibilitatea criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 3859 din Codul de procedură penală, recursul nemaifiind astfel efectiv.

Curtea de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că „excepţia invocată nu poate fi primită de Curtea Constituţională", întrucât se critică omisiuni legislative.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38514 alin. 11 cu denumirea marginală Verificarea hotărârii şi art. 3856 alin. 2 cu denumirea marginală Efectul devolutiv şi limitele sale, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

-Art. 38514 alin. 11 „Cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.";

- Art. 3856 alin. 2: „Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitoare la Protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 839 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, şi Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38514 alin. 11 din Codul de procedură penală, statuând ca prevederile legale invocate sunt menite să garanteze dreptul tuturor părţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituită şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă sau de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

Faptul că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, instanţa de recurs, fără a administra probe testimoniale noi, asculta pe inculpat numai în anumite situaţii nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi ori libertăţi, deoarece inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar potrivit art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859. Pe de altă parte, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanţa poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs. In consecinţă, nu se poate susţine că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituţional la apărare.

In plus, procedura de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator şi obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minim de două grade de jurisdicţie.

De asemenea, prin Decizia nr. 349 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 18 octombrie 2004, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3856 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că întreaga reglementare a art. 3856 din Codul de procedură penală tranşează efectul devolutiv al recursului, precum şi limitele acestuia, ţinând seama de două situaţii distincte, prevăzute în alin. 2, când hotărârea penală a fost supusă apelului, iar prin recurs se atacă decizia pronunţată în apel, situaţie în care instanţa de recurs poate examina cauza numai în limitele motivelor prevăzute de art. 3859, şi în alin. 3, când hotărârea primei instanţe, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situaţie în care recursul are efect devolutiv, ca şi apelul, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Reglementarea diferită se justifică prin deosebirile esenţiale existente între cele două situaţii avute în vedere de legiuitor. In prima situaţie, în urma exercitării căii de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţă, examinată de o instanţă de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior. Recursul, fiind a doua cale ordinară de atac, ce urmează a fi soluţionată la cel de-al treilea grad de jurisdicţie, poate fi exercitat pentru motive de casare concret şi limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel.

Curtea reţine că art. 3859 din Codul de procedură penală prevede motive de casare care pot fi invocate prin recurs, dintre care majoritatea trebuie verificate de instanţa de recurs şi din oficiu, chiar dacă nu au fost invocate de recurent. Aceste motive pot constitui temei de cenzură atât a laturii penale, cât şi a laturii civile a procesului penal.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

In sfârşit, Curtea mai constată că eliminarea posibilităţii de a critica pe calea recursului o hotărâre judecătorească pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 3859 din Codul de procedură penală nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci cu omisiuni de reglementare, care nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios constituţional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38514 alin. 11 şi art. 3856 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru