DECIZIE   Nr. 93 din 11 mai 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 444 din  8 septembrie 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Marioara Prodan        - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Adrian Mihai Ionescu in Dosarul nr. 675/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia contencios administrativ.
    La apelul nominal se prezinta autorul exceptiei, lipsind celelalte parti: Prefectura Judetului Hunedoara, Marius C. Mutulescu si George Cerce, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, autorul exceptiei solicita constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 329 alineatul ultim, teza finala din Codul de procedura civila, deoarece contravin prevederilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora unica autoritate legiuitoare a tarii este Parlamentul, precum si prevederilor art. 123 din Legea fundamentala, in conformitate cu care justitia se infaptuieste numai in numele legii, iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Se considera ca recursul in interesul legii este o forma fara fond, intrucat nu se justifica un interes al legii, numai persoanele avand interese. De asemenea, se mai sustine ca, prin extinderea competentei Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie de a solutiona recursul in interesul legii, se aduce atingere art. 58 alin. (1) din Constitutie, deoarece interpretari ale legii, obligatorii pentru instantele judecatoresti, poate da numai Parlamentul, iar nu si Curtea Suprema de Justitie, care, in reglementarea constitutionala cuprinsa in art. 125 alin. (1), este tot o instanta judecatoreasca. Mai arata ca deciziile acestei instante supreme nu au fost recunoscute ca izvor de drept nici anterior Revolutiei din decembrie 1989, cand Plenul Tribunalului Suprem pronunta decizii de indrumare. In Constitutia din 1923 interpretarile Curtii Supreme nu erau obligatorii decat daca erau aprobate de puterea legislativa. Autorul exceptiei mai considera ca prin textul de lege criticat se incalca si prevederile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul oricarei persoane la un proces echitabil. De asemenea, se apreciaza ca prin prevederile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila se introduc proceduri nelegale si neconstitutionale, creandu-se discriminari intre cetateni. In final, se invoca in sustinerea exceptiei, considerentele Deciziei nr. 58/1997 a Curtii Constitutionale, prin care s-a statuat ca deciziile Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie nu constituie izvor de drept.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, deoarece scopul recursului in interesul legii este de a asigura principiul constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, consacrat prin art. 16 alin. (1), urmarindu-se asigurarea unei interpretari si aplicari unitare a legii pe intreg teritoriul tarii, fiind inadmisibil ca aceeasi dispozitie legala sa poata fi interpretata diferit de instantele judecatoresti. Se mai precizeaza ca prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 Curtea Constitutionala a retinut ca numai o practica judecatoreasca unitara poate concretiza principiul egalitatii cetatenilor in fata legii. Neexistand elemente noi de natura a determina o modificare a jurisprudentei Curtii Constitutionale, se solicita respingerea exceptiei.
    Avand cuvantul in replica, autorul exceptiei considera ca este constitutionala numai procedura schimbarii jurisprudentei Curtii Supreme de Justitie, iar nu si recursul in interesul legii, deoarece in primul caz initiativa apartine sectiilor instantei supreme, iar in al doilea caz aceasta apartine procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, care nu apartine puterii judecatoresti.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea nr. 2.738 din 5 noiembrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 675/1998, Curtea Suprema de Justitie - Sectia contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Adrian Mihai Ionescu.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila contravin prevederilor constitutionale cuprinse in: art. 58 alin. (1), referitoare la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, art. 123, referitoare la infaptuirea justitiei, precum si art. 125 alin. (2), referitoare la instantele judecatoresti, deoarece impun "o delegare de competenta legislativa, in materia legilor de interpretare, de la Parlament catre Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie", "afecteaza autoritatea instantelor judecatoresti", "impune Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie ca pe o instanta extraordinara, cu atributii legislative".
    Curtea Suprema de Justitie - Sectia contencios administrativ, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia este nefondata.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, considera ca temeiul constitutional al recursului in interesul legii se afla in continutul art. 51 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie", deoarece "pronuntandu-se asupra unui recurs in interesul legii, Curtea Suprema de Justitie confera eficienta acestui text constitutional. Rezolvand exclusiv probleme de drept, fara a se apleca asupra chestiunilor de fapt ale unei spete, instanta suprema contribuie la asigurarea suprematiei Constitutiei si a legilor". Se mai arata ca, pe de alta parte, recursul in interesul legii se subsumeaza si efortului de a se asigura egalitatea in drepturi a cetatenilor, in concordanta cu art. 16 alin. (1) din Constitutie. In final, se apreciaza ca in asemenea circumstante nu este afectata independenta judecatorului si, astfel fiind, dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila sunt constitutionale.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca exceptia este neintemeiata, intrucat scopul recursului in interesul legii este tocmai de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii. Dreptul conferit prin lege instantei supreme de a asigura, in conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, interpretarea unitara a unor texte legale nu contrazice ideea de infaptuire a justitiei consacrata de art. 125 din Constitutie, tinandu-se seama de pozitia Curtii Supreme de Justitie in sistemul instantelor judecatoresti, precum si de rolul ce ii revine, potrivit art. 329 din Codul de procedura civila.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, sustinerile autorului exceptiei, punctele de vedere comunicate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila. Cu toate acestea, pentru buna intelegere a acestor dispozitii este necesara redarea intregului text al art. 329 din Codul de procedura civila: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.
    Deciziile prin care se solutioneaza sesizarile se pronunta de sectiile unite si se aduc la cunostinta instantelor de Ministerul Justitiei.
    Solutiile se pronunta numai in interesul legii, nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante."
    Autorul exceptiei considera ca dispozitiile cuprinse in alineatul ultim teza finala privind caracterul obligatoriu al "dezlegarilor in drept" al deciziilor pronuntate in cadrul recursului in interesul legii, sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 58 alin. (1), art. 123 si art. 125 alin. (2) din Legea fundamentala, texte care au urmatorul continut:
    Art. 58 alin. (1)
    "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.";
    Art. 123
    "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
    (2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.";
    Art. 125 alin. (2)
    "Este interzisa infiintarea de instante extraordinare."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila nu aduc atingere prevederilor constitutionale invocate, pentru urmatoarele argumente:
    In temeiul art. 329 din Codul de procedura civila, scopul reglementarii recursului in interesul legii este de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg cuprinsul tarii. Pentru realizarea acestui scop Curtea Suprema de Justitie se pronunta asupra chestiunilor de drept care au fost diferit solutionate de instantele judecatoresti. Potrivit aceluiasi text, dezlegarea data de instanta suprema acestor probleme de drept este obligatorie pentru instante. Avand ca obiect promovarea unei corecte interpretari a normelor juridice in vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera ca deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie in asemenea recursuri ar reprezenta o atributie care vizeaza domeniul legiferarii, situatie in care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor art. 58 alin. (1) din Constitutie.
    De altfel, si in cazul exercitarii cailor de atac "dezlegarile in drept" sunt obligatorii in situatia rejudecarii fondului. Astfel, potrivit art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, casarea unei hotarari in recurs se poate cere si in cazul in care aceasta a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii. Infaptuirea justitiei determina ca, in asemenea cazuri, potrivit art. 315 alin. (1) din acelasi cod, in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sa fie obligatorii pentru judecatorii fondului. Aceasta prevedere nu numai ca nu aduce atingere principiului constitutional al infaptuirii justitiei, ci, dimpotriva, contribuie la realizarea sa.
    Prin textul de lege criticat de autorul exceptiei legiuitorul, avand in vedere pozitia Curtii Supreme de Justitie in sistemul instantelor judecatoresti, precum si rolul sau prevazut in art. 329 din Codul de procedura civila, a instituit obligativitatea interpretarii date de aceasta, in scopul aplicarii unitare de catre instantele judecatoresti a unui text de lege, fara ca astfel instanta suprema sa se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare in stat.
    Curtea Constitutionala observa, pe de alta parte, ca interpretarea legilor este o operatiune rationala, utilizata de orice subiect de drept, in vederea aplicarii si respectarii legii, avand ca scop clarificarea intelesului unei norme juridice sau a campului sau de aplicare. Instantele judecatoresti interpreteaza legea, in mod necesar, in procesul solutionarii cauzelor cu care au fost investite. In acest sens, interpretarea este faza indispensabila procesului de aplicare a legii. "Oricat de clar ar fi textul unei dispozitii legale - se arata intr-o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - in orice sistem juridic exista, in mod inevitabil, un element de interpretare judiciara [...]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicari diferite ale legii in practica instantelor de judecata. Pentru a se elimina posibilele erori in calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea unitara a legii in practica tuturor instantelor de judecata, a fost creata de legiuitor institutia recursului in interesul legii. Decizia de interpretare pronuntata in asemenea cazuri nu este extra lege si, cu atat mai mult, nu poate fi contra legem.
    Curtea Constitutionala constata ca textul de lege criticat este conform nu numai cu prevederile art. 58 alin. (1) din Constitutie, ci si cu cele ale art. 51 din Legea fundamentala, dand expresie indatoririi fundamentale inscrise in acest text, potrivit careia: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie". Pronuntandu-se asupra unui recurs in interesul legii, instanta suprema contribuie la asigurarea suprematiei Constitutiei si a legilor, prin interpretarea si aplicarea unitara a acestora pe intreg teritoriul tarii, fapt de natura sa concretizeze un alt principiu fundamental, prevazut in art. 16 alin. (1) din Constitutie in conformitate cu care: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari." De aceea, este inadmisibil ca persoane aflate in situatii juridice egale sa fie supuse unor reglementari legale diferite.
    In ceea ce priveste sustinerea referitoare la incalcarea art. 125 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia "Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", Curtea Constitutionala constata ca nici aceasta critica nu poate fi primita, intrucat Curtea Suprema de Justitie are, printre altele, competenta, conferita de art. 329 din Codul de procedura civila si de art. 1 alin. 2 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, de a asigura aplicarea corecta si unitara a legilor de catre toate instantele.
    Curtea Constitutionala constata, de asemenea, ca solutiile interpretative date in recursul in interesul legii, denumite "dezlegari in drept", nu pot fi considerate izvor de drept, in sensul obisnuit al acestui concept. Institutia recursului in interesul legii confera judecatorilor instantei supreme dreptul de a da o anumita interpretare, unificand astfel diferentele de interpretare si de aplicare a aceluiasi text de lege de catre instantele inferioare. Asemenea solutii interpretative, constante si unitare, care nu privesc anumite parti si nici nu au efect asupra solutiilor anterior pronuntate, ce au intrat in puterea lucrului judecat, sunt invocate in doctrina ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridica "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".
    De altfel, potrivit art. 5 lit. I din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei, deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie, ca urmare a solutionarii recursurilor in interesul legii, se publica in Partea I a Monitorului Oficial al Romaniei.
    Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 125 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Este interzisa infiintarea de instante extraordinare". Intr-adevar, Sectiile Unite ale Curtii Supreme de Justitie nu pot fi considerate, in nici un caz, "instanta extraordinara", ci au semnificatia unei instante legal constituite care, in mod obisnuit, iar nu extraordinar, judeca recursurile in interesul legii, reexaminarea propriei jurisprudente, precum si recursurile prevazute de art. 26 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata.
    De altfel, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra caracterului constitutional al deciziilor Curtii Supreme de Justitie date in interesul interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre instantele judecatoresti, intr-o cauza care privea reexaminarea practicii Curtii Supreme de Justitie. Astfel, prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 lit. d) si ale art. 31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, statuand ca: "Principiul supunerii judecatorului numai fata de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, nu are si nu poate sa aiba semnificatia aplicarii diferite si chiar contradictorii a aceleiasi dispozitii legale, in functie exclusiv de subiectivitatea interpretarii apartinand unor judecatori diferiti. O asemenea conceptie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independentei judecatorilor, a unor solutii ce ar putea reprezenta o incalcare a legii, ceea ce este inadmisibil, intrucat legea fiind aceeasi, aplicarea ei nu poate fi diferita, iar intima convingere a judecatorilor nu poate justifica o asemenea consecinta." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeasi decizie, ca "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecatoresti este impusa si de principiul constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, deci inclusiv a autoritatii judecatoresti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat daca in aplicarea uneia si a aceleiasi legi solutiile instantelor judecatoresti ar fi diferite si chiar contradictorii".
    Curtea socoteste ca, pentru identitate de ratiune, aceste considerente isi mentin valabilitatea, iar solutia respingerii se impune si in prezenta cauza.
    Curtea Constitutionala retine, de asemenea, ca aceasta solutie legislativa este in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricarei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin hotararea pronuntata in cauza "Brincat contra Italiei", 1992) ca independenta judecatorilor este privita in raport cu puterea executiva, fara ca aceasta independenta sa excluda subordonarea fata de alti judecatori, daca acestia se bucura, ei insisi, de independenta fata de puterea executiva.
    Pentru considerentele expuse, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie respinsa.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Adrian Mihai Ionescu in Dosarul nr. 675/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia contencios administrativ.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 11 mai 2000.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Marioara Prodan