DECIZIE Nr. 93 din 11 mai 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329
alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 444 din 8 septembrie 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura
civila, exceptie ridicata de Adrian Mihai Ionescu in Dosarul nr. 675/1998 al
Curtii Supreme de Justitie - Sectia contencios administrativ.
La apelul nominal se prezinta autorul exceptiei, lipsind celelalte parti:
Prefectura Judetului Hunedoara, Marius C. Mutulescu si George Cerce, fata de
care procedura de citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, autorul exceptiei solicita constatarea
neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 329 alineatul ultim, teza finala din
Codul de procedura civila, deoarece contravin prevederilor art. 58 alin. (1)
din Constitutie, potrivit carora unica autoritate legiuitoare a tarii este
Parlamentul, precum si prevederilor art. 123 din Legea fundamentala, in
conformitate cu care justitia se infaptuieste numai in numele legii, iar
judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Se considera ca recursul
in interesul legii este o forma fara fond, intrucat nu se justifica un interes
al legii, numai persoanele avand interese. De asemenea, se mai sustine ca, prin
extinderea competentei Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie de a
solutiona recursul in interesul legii, se aduce atingere art. 58 alin. (1) din
Constitutie, deoarece interpretari ale legii, obligatorii pentru instantele
judecatoresti, poate da numai Parlamentul, iar nu si Curtea Suprema de
Justitie, care, in reglementarea constitutionala cuprinsa in art. 125 alin.
(1), este tot o instanta judecatoreasca. Mai arata ca deciziile acestei
instante supreme nu au fost recunoscute ca izvor de drept nici anterior
Revolutiei din decembrie 1989, cand Plenul Tribunalului Suprem pronunta decizii
de indrumare. In Constitutia din 1923 interpretarile Curtii Supreme nu erau
obligatorii decat daca erau aprobate de puterea legislativa. Autorul exceptiei
mai considera ca prin textul de lege criticat se incalca si prevederile art. 6
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, referitoare la dreptul oricarei persoane la un proces echitabil.
De asemenea, se apreciaza ca prin prevederile art. 329 alineatul ultim teza
finala din Codul de procedura civila se introduc proceduri nelegale si
neconstitutionale, creandu-se discriminari intre cetateni. In final, se invoca
in sustinerea exceptiei, considerentele Deciziei nr. 58/1997 a Curtii
Constitutionale, prin care s-a statuat ca deciziile Sectiilor Unite ale Curtii
Supreme de Justitie nu constituie izvor de drept.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, deoarece scopul recursului in
interesul legii este de a asigura principiul constitutional al egalitatii
cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, consacrat prin art. 16
alin. (1), urmarindu-se asigurarea unei interpretari si aplicari unitare a
legii pe intreg teritoriul tarii, fiind inadmisibil ca aceeasi dispozitie
legala sa poata fi interpretata diferit de instantele judecatoresti. Se mai
precizeaza ca prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 Curtea Constitutionala
a retinut ca numai o practica judecatoreasca unitara poate concretiza
principiul egalitatii cetatenilor in fata legii. Neexistand elemente noi de
natura a determina o modificare a jurisprudentei Curtii Constitutionale, se
solicita respingerea exceptiei.
Avand cuvantul in replica, autorul exceptiei considera ca este
constitutionala numai procedura schimbarii jurisprudentei Curtii Supreme de
Justitie, iar nu si recursul in interesul legii, deoarece in primul caz
initiativa apartine sectiilor instantei supreme, iar in al doilea caz aceasta
apartine procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie, care nu apartine puterii judecatoresti.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea nr. 2.738 din 5 noiembrie 1999, pronuntata in Dosarul nr.
675/1998, Curtea Suprema de Justitie - Sectia contencios administrativ a
sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura
civila, exceptie ridicata de Adrian Mihai Ionescu.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
dispozitiile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila
contravin prevederilor constitutionale cuprinse in: art. 58 alin. (1),
referitoare la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, art. 123,
referitoare la infaptuirea justitiei, precum si art. 125 alin. (2), referitoare
la instantele judecatoresti, deoarece impun "o delegare de competenta
legislativa, in materia legilor de interpretare, de la Parlament catre Sectiile
Unite ale Curtii Supreme de Justitie", "afecteaza autoritatea
instantelor judecatoresti", "impune Sectiile Unite ale Curtii Supreme
de Justitie ca pe o instanta extraordinara, cu atributii legislative".
Curtea Suprema de Justitie - Sectia contencios administrativ, exprimandu-si
opinia, apreciaza ca exceptia este nefondata.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, considera ca
temeiul constitutional al recursului in interesul legii se afla in continutul
art. 51 din Legea fundamentala, potrivit caruia "Respectarea Constitutiei,
a suprematiei sale si a legilor este obligatorie", deoarece
"pronuntandu-se asupra unui recurs in interesul legii, Curtea Suprema de
Justitie confera eficienta acestui text constitutional. Rezolvand exclusiv
probleme de drept, fara a se apleca asupra chestiunilor de fapt ale unei spete,
instanta suprema contribuie la asigurarea suprematiei Constitutiei si a
legilor". Se mai arata ca, pe de alta parte, recursul in interesul legii
se subsumeaza si efortului de a se asigura egalitatea in drepturi a cetatenilor,
in concordanta cu art. 16 alin. (1) din Constitutie. In final, se apreciaza ca
in asemenea circumstante nu este afectata independenta judecatorului si, astfel
fiind, dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila sunt
constitutionale.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca exceptia
este neintemeiata, intrucat scopul recursului in interesul legii este tocmai de
a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul
tarii. Dreptul conferit prin lege instantei supreme de a asigura, in
conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedura civila,
interpretarea unitara a unor texte legale nu contrazice ideea de infaptuire a
justitiei consacrata de art. 125 din Constitutie, tinandu-se seama de pozitia
Curtii Supreme de Justitie in sistemul instantelor judecatoresti, precum si de
rolul ce ii revine, potrivit art. 329 din Codul de procedura civila.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, sustinerile autorului exceptiei, punctele de
vedere comunicate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila. Cu toate acestea,
pentru buna intelegere a acestor dispozitii este necesara redarea intregului
text al art. 329 din Codul de procedura civila: "Procurorul general, din
oficiu sau la cererea ministrului justitiei, are dreptul, pentru a asigura
interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii, sa ceara
Curtii Supreme de Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au
primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.
Deciziile prin care se solutioneaza sesizarile se pronunta de sectiile
unite si se aduc la cunostinta instantelor de Ministerul Justitiei.
Solutiile se pronunta numai in interesul legii, nu au efect asupra
hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din
acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie
pentru instante."
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile cuprinse in alineatul ultim
teza finala privind caracterul obligatoriu al "dezlegarilor in drept"
al deciziilor pronuntate in cadrul recursului in interesul legii, sunt
neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 58 alin. (1), art. 123
si art. 125 alin. (2) din Legea fundamentala, texte care au urmatorul continut:
Art. 58 alin. (1)
"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si
unica autoritate legiuitoare a tarii.";
Art. 123
"(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.";
Art. 125 alin. (2)
"Este interzisa infiintarea de instante extraordinare."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca
dispozitiile art. 329 alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila
nu aduc atingere prevederilor constitutionale invocate, pentru urmatoarele
argumente:
In temeiul art. 329 din Codul de procedura civila, scopul reglementarii
recursului in interesul legii este de a asigura interpretarea si aplicarea
unitara a legii pe intreg cuprinsul tarii. Pentru realizarea acestui scop
Curtea Suprema de Justitie se pronunta asupra chestiunilor de drept care au
fost diferit solutionate de instantele judecatoresti. Potrivit aceluiasi text,
dezlegarea data de instanta suprema acestor probleme de drept este obligatorie
pentru instante. Avand ca obiect promovarea unei corecte interpretari a
normelor juridice in vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate
considera ca deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Curtii Supreme de
Justitie in asemenea recursuri ar reprezenta o atributie care vizeaza domeniul
legiferarii, situatie in care textul de lege amintit ar contraveni prevederilor
art. 58 alin. (1) din Constitutie.
De altfel, si in cazul exercitarii cailor de atac "dezlegarile in
drept" sunt obligatorii in situatia rejudecarii fondului. Astfel, potrivit
art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, casarea unei hotarari in recurs
se poate cere si in cazul in care aceasta a fost data cu incalcarea sau
aplicarea gresita a legii. Infaptuirea justitiei determina ca, in asemenea
cazuri, potrivit art. 315 alin. (1) din acelasi cod, in caz de casare,
hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sa fie
obligatorii pentru judecatorii fondului. Aceasta prevedere nu numai ca nu aduce
atingere principiului constitutional al infaptuirii justitiei, ci, dimpotriva,
contribuie la realizarea sa.
Prin textul de lege criticat de autorul exceptiei legiuitorul, avand in
vedere pozitia Curtii Supreme de Justitie in sistemul instantelor
judecatoresti, precum si rolul sau prevazut in art. 329 din Codul de procedura
civila, a instituit obligativitatea interpretarii date de aceasta, in scopul
aplicarii unitare de catre instantele judecatoresti a unui text de lege, fara
ca astfel instanta suprema sa se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare
in stat.
Curtea Constitutionala observa, pe de alta parte, ca interpretarea legilor
este o operatiune rationala, utilizata de orice subiect de drept, in vederea
aplicarii si respectarii legii, avand ca scop clarificarea intelesului unei
norme juridice sau a campului sau de aplicare. Instantele judecatoresti
interpreteaza legea, in mod necesar, in procesul solutionarii cauzelor cu care
au fost investite. In acest sens, interpretarea este faza indispensabila
procesului de aplicare a legii. "Oricat de clar ar fi textul unei
dispozitii legale - se arata intr-o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor
Omului (cauza "C.R. contra Regatului Unit", 1995) - in orice sistem
juridic exista, in mod inevitabil, un element de interpretare judiciara [...]".
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicari diferite ale legii
in practica instantelor de judecata. Pentru a se elimina posibilele erori in
calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea
unitara a legii in practica tuturor instantelor de judecata, a fost creata de
legiuitor institutia recursului in interesul legii. Decizia de interpretare
pronuntata in asemenea cazuri nu este extra lege si, cu atat mai mult, nu poate
fi contra legem.
Curtea Constitutionala constata ca textul de lege criticat este conform nu
numai cu prevederile art. 58 alin. (1) din Constitutie, ci si cu cele ale art.
51 din Legea fundamentala, dand expresie indatoririi fundamentale inscrise in
acest text, potrivit careia: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale
si a legilor este obligatorie". Pronuntandu-se asupra unui recurs in
interesul legii, instanta suprema contribuie la asigurarea suprematiei
Constitutiei si a legilor, prin interpretarea si aplicarea unitara a acestora
pe intreg teritoriul tarii, fapt de natura sa concretizeze un alt principiu
fundamental, prevazut in art. 16 alin. (1) din Constitutie in conformitate cu
care: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari." De aceea, este inadmisibil ca persoane
aflate in situatii juridice egale sa fie supuse unor reglementari legale
diferite.
In ceea ce priveste sustinerea referitoare la incalcarea art. 125 alin. (1)
din Constitutie, potrivit caruia "Justitia se realizeaza prin Curtea
Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de
lege", Curtea Constitutionala constata ca nici aceasta critica nu poate fi
primita, intrucat Curtea Suprema de Justitie are, printre altele, competenta,
conferita de art. 329 din Codul de procedura civila si de art. 1 alin. 2 din
Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, de a asigura
aplicarea corecta si unitara a legilor de catre toate instantele.
Curtea Constitutionala constata, de asemenea, ca solutiile interpretative
date in recursul in interesul legii, denumite "dezlegari in drept",
nu pot fi considerate izvor de drept, in sensul obisnuit al acestui concept.
Institutia recursului in interesul legii confera judecatorilor instantei
supreme dreptul de a da o anumita interpretare, unificand astfel diferentele de
interpretare si de aplicare a aceluiasi text de lege de catre instantele
inferioare. Asemenea solutii interpretative, constante si unitare, care nu
privesc anumite parti si nici nu au efect asupra solutiilor anterior
pronuntate, ce au intrat in puterea lucrului judecat, sunt invocate in doctrina
ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridica
"izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".
De altfel, potrivit art. 5 lit. I din Legea nr. 202/1998 privind
organizarea Monitorului Oficial al Romaniei, deciziile pronuntate de Sectiile
Unite ale Curtii Supreme de Justitie, ca urmare a solutionarii recursurilor in
interesul legii, se publica in Partea I a Monitorului Oficial al Romaniei.
Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu contravin nici
prevederilor art. 125 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Este
interzisa infiintarea de instante extraordinare". Intr-adevar, Sectiile
Unite ale Curtii Supreme de Justitie nu pot fi considerate, in nici un caz,
"instanta extraordinara", ci au semnificatia unei instante legal
constituite care, in mod obisnuit, iar nu extraordinar, judeca recursurile in
interesul legii, reexaminarea propriei jurisprudente, precum si recursurile
prevazute de art. 26 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993,
republicata.
De altfel, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra caracterului
constitutional al deciziilor Curtii Supreme de Justitie date in interesul
interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre instantele judecatoresti,
intr-o cauza care privea reexaminarea practicii Curtii Supreme de Justitie.
Astfel, prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a respins
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 lit. d) si ale art.
31 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, statuand ca:
"Principiul supunerii judecatorului numai fata de lege, potrivit art. 123
alin. (2) din Constitutie, nu are si nu poate sa aiba semnificatia aplicarii
diferite si chiar contradictorii a aceleiasi dispozitii legale, in functie
exclusiv de subiectivitatea interpretarii apartinand unor judecatori diferiti.
O asemenea conceptie ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independentei
judecatorilor, a unor solutii ce ar putea reprezenta o incalcare a legii, ceea
ce este inadmisibil, intrucat legea fiind aceeasi, aplicarea ei nu poate fi
diferita, iar intima convingere a judecatorilor nu poate justifica o asemenea
consecinta." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeasi decizie, ca
"Asigurarea caracterului unitar al practicii judecatoresti este impusa si
de principiul constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor
publice, deci inclusiv a autoritatii judecatoresti, deoarece acest principiu ar
fi grav afectat daca in aplicarea uneia si a aceleiasi legi solutiile
instantelor judecatoresti ar fi diferite si chiar contradictorii".
Curtea socoteste ca, pentru identitate de ratiune, aceste considerente isi
mentin valabilitatea, iar solutia respingerii se impune si in prezenta cauza.
Curtea Constitutionala retine, de asemenea, ca aceasta solutie legislativa
este in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului
referitoare la dreptul oricarei persoane la un "proces echitabil",
conform art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat
(prin hotararea pronuntata in cauza "Brincat contra Italiei", 1992)
ca independenta judecatorilor este privita in raport cu puterea executiva, fara
ca aceasta independenta sa excluda subordonarea fata de alti judecatori, daca
acestia se bucura, ei insisi, de independenta fata de puterea executiva.
Pentru considerentele expuse, exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa
fie respinsa.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329
alineatul ultim teza finala din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de
Adrian Mihai Ionescu in Dosarul nr. 675/1998 al Curtii Supreme de Justitie -
Sectia contencios administrativ.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 mai 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Marioara Prodan