DECIZIE Nr.
924 din 14 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 50 din 23 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Toma
în Dosarul nr. 986/P/2006 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 986/P/2006, Tribunalul
Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 279 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Toma în cadrul soluţionării
unui recurs împotriva unei sentinţe penale a Judecătoriei Câmpulung
Moldovenesc, prin care a fost condamnat la pedeapsa cu amendă pentru săvârşirea
infracţiunii de lovire.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că procedura plângerii prealabile încalcă
principiul egalităţii armelor, întrucât părţii civile i se creează o situaţia
avantajoasă în raport cu persoana învinuită, în condiţiile în care partea
civilă exercită atribuţii specifice Ministerului Public, plângerea sa având caracterul unui act
procedural specific activităţii organelor de urmărire penală, respectiv punerea
în mişcare a acţiunii penale. De asemenea, din momentul formulării plângerii
prealabile, partea învinuită este numită „inculpat", ceea ce este
neconstituţional.
Tribunalul Suceava - Secţia
penală şi-a exprimat opinia în sensul că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, legiuitorul având
competenţa exclusivă de a stabili reguli speciale de procedură, precum şi
modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii
plângerii prealabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, aşa cum a statuat şi
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 161/2000.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi
nici celor internaţionale invocate, întrucât reprezintă norme de procedură
penală a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 279 din Codul de procedură penală.
Alin. 2 al art. 279 a fost modificat prin art. I pct.
140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din
7 august 2006.
Astfel, dispoziţiile art. 279 din Codul de procedură penală - „Organele cărora li se adresează plângerea"
- au în prezent următorul
cuprins:
„Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru
care legea prevede că este necesară astfel de plângere.
Plângerea prealabilă se adresează organului de
cercetare penală sau procurorului, potrivit legii."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale
criticate contravin prevederilor constituţionale ale
art. 11, referitoare la dreptul internaţional şi
dreptul intern, ale art. 16, referitoare
la principiul egalităţii, şi ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
precum şi celor ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, asupra dispoziţiilor legale criticate, raportate la aceleaşi
prevederi constituţionale şi din acte internaţionale cu cele invocate în cauza
de faţă, s-a pronunţat prin numeroase decizii. Astfel, prin Decizia nr. 483/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, Curtea a statuat că procedura plângerii prealabile nu instituie
privilegii sau discriminări, aplicându-se deopotrivă tuturor cetăţenilor care
se află într-o situaţie identică, iar, pe de altă parte, că aceasta nu
contravine nici dreptului la un proces echitabil, întrucât prevederile
criticate nu opresc părţile interesate de a fi apărate şi de a se prevala de
toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică,
procesul echitabil.
Neintervenind elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii
sunt valabile şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147
alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 279 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Toma în Dosarul nr.
986/P/2006 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean